Stilul chinez

Negociatorii occidentali au intampinat mari greutati in tratative derulate cu cei chinezi, motivul
constand in marile diferente culturale. Constiinta apartenentei la cea mai numeroasa tara din lume,
traditiile culturale formate intr-o stare de izolare impusa de zidul chinezesc si de sistemul comunist ii
determina pe chinezi sa creada ca sunt centrul civilizatiei umane, fapt ce ar atrage de la sine respectul
celorlalti.

Relatiile personale sunt primordiale in asigurarea finalizarii pozitive a negocierii in China. Este
acordata o atentie deosebita protocolului, negociatorii chinezi alocand timp pentru ceremonia ceaiului si
pentru discutii colaterale. Negociatorii chinezi sunt printre cei mai reputati din lume, caracterizandu-se
prin cinste, profesionalism, respectarea stricta a angajamentelor. Este de dorit ca negociatorul chinez
sa fie vazut in compania unui partener care sa dispuna de o vestimentaie de lux si de o masina scumpa.
Pe timpul discutiilor nu este indicat sa fie afectata reputatia negociatorului chinez prin fortarea sa de
catre partener, de a renunta la intelegerile pe care si le-a asumat deja putin mai devreme. De obicei
echipele de negociatori din China sunt de mari dimensiuni fiind constituite dintr-un numar semnificativ
de specialisti, experti, traducatori etc. Prin multitudinea de interventii generate de numarul mare de
membrii din echipa chineza de negociatori, se ajunge la uzarea oponentilor care sunt cuprinsi de o
accentuata stare de oboseala. Contracararea se face prin cooptarea in echipa atunci cand negociezi cu
chinezi a unui numar suplimentar de membri. Prealabil negocierii propriu-zise cele doua echipe trebuie
sa faca un schimb de informatii legate de numarul, specializarea si ierhizarea membrilor fiecarei echipe
de negociatori.

Majoritatea negociatorilor chinezi aplica o strategie bazata pe principiul avantajului reciproc,

deoarece prin satisfacerea ambilor parteneri viitorul unei relatii economice de durata este asigurat.
Stabilitatea si armonia trebuie sa caracterizeze discutiile, ambele parti trebuind sa recurga la concesi.
Prefera un teren neutru pentru derularea negocierii deoarece nu este dezavantajata nici una dintre parti.
Chinezi nu agreaza contactul fizic, o simpla strangere de mana si o inclinare usoara a corpului fiind
considerate a fi suficiente. Acordarea sau primirea de mita este total dezavuata de negociatori chinezi,
dar in schimb sunt agreate micile cadouri cu caracter simbolic. Ei prefera ca intr-o etapa de inceput a
negocierii sa stabileasca in termeni concreti o intelegere generala, dupa aceea urmand a se axa pe
detalii, adica exact invers procedurii promovate de negociatorii americani. In discutile cu occidentalii,
negociatorii chinezi au o atitudine rezervata, fiind suspiciosi. Devin extrem de indispusi cand occidentali
incearca sa-i implice intr-un dialog pe teme politice

CHINA
Negociatorul chinez se distinge prin: preocuparea pentru "fatada', specializare, suspiciune fata de
occidentali. Problema "fatadei' este cea mai importanta. Negociatorul chinez trebuie sa fie vazut
negociind cu o persoana care are o pozitie cheie si autoritara, o persoana a carei carte de vizita
directoriala este prezentata elegant, o persoana care are o masina scumpa si sofer imbracat intr-o
uniforma corespunzatoare. El nu trebuie sa fie fortat sa piarda din imagine prin a fi nevoit sa-si
retraga spusele ferme din timpul negocierilor, iar noi nu ne putem mentine fatada impunatoare in
cazul in care retragem o afirmatie ferma pe care am facut-o. Intelegerea finala trebuie sa ii permita
sa isi mentina - sau de preferat sa-si imbunatateasca - imaginea perceputa de catre cunostintele lui.
Unele elemente esentiale trebuie luate in considerare in negocierea cu partenerii chinezi si
anume:
- apartenenta lui la o tara imensa, inca putin deschisa spre exterior si care judeca in contextul
unei istorii de 5000 de ani;
- un orgoliu national foarte puternic, bazat pe forta culturii si organizarii sociale si care are
o importanta mai mare decat banii; o notiune a timpului care nu este aceeasi ca la
occidentali, de aceea nu trebuie sa te agiti ci sa astepti;
- negocierea este perceputa ca o forma de joc de sah cu toata finetea si subtilitatile acestuia;
- forta grupului: chinezul nu decide de unul singur. El face parte dintr-o ierarhie;
 - notiunea de "a face fata" respectiv un chinez nu trebuie niciodata sa piarda si sa fie
constrans sa se predea. Orice solicitare trebuie sa lase partenerului o marja de manevra (a
carei dimensiune trebuie recunoscuta);
- dreptul de a gresi: nu este recunoscut. De aceea un chinez nu poate risca sa se insele, caci
intra in joc atat pozitia sa sociala, cat si competenta profesionala.
In acest context, unele atitudini si comportamente trebuie evitate, precum:
- sa-ti lauzi prea mult produsele si sa le etalezi calitatile;
- sa nu lasi chinezului alternativa de a hotari ceea ce trebuie facut;
- sa nu propui mai multe alternative ci una singura sa poata sa dea satisfactie. Va trebui sa i
le explici pe toate pentru a-i permite sa faca cea mai buna alegere; partenerul chinez cere
o oferta conforma cu nevoile sale;
- sa-l fortezi sa raspunda imediat la o intrebare: raspunsul sau va fi ambiguu;
- sa accepti sa te angajezi imediat; este admis asa se ceara un timp de reflectie. Din contra,
revenirea asupra unei propuneri sau renuntarea la un angajament este foarte dificila.
Avand in vedere caracteristicile mentionate, partenerul strain va trebui sa fie:
- un om a carui credibilitate este sigura, confirmata de o imputernicire scrisa;
- un om care trebuie sa reziste psihologic, capabil sa-si controleze cuvintele, tenace, capabil
sa suporte mai mult timp decat altii oboseala si stress;
- un om dechis, capabil sa transmita un mesaj partenerilor;
- un om care nu denigreaza; el lauda calitatile produselor sale, dar le recunoaste si pe cele
ale produselor concurente;
- un om prefect constient de contextul in care evolueaza partenerul sau pentru a descoperi
puncetele carora acesta le da importanta majora si celor de o importanta relativa.
Economia Republicii Populare Chineze este a doua economie națională la nivel mondial
(urmându-i Statelor Unite ale Americii și fiind urmată de Japonia). Totodată, aceasta este economia
majoră cu cea mai rapidă creștere, cu o medie a procentului de creștere de 10% pe parcursul
ultimilor 30 de ani.
Dezvoltarea economică în China are loc sub conducerea Partidului Comunist Chinez în baza
planurilor cincinale. În urma tempourilor de creștere ecomonică rapidă, guvernul a hotărât să
mențină creșterea în jurul a 8-9 % pe an. Cu ajutorul investițiilor externe, din care aproximativ 80%
sunt investițiile chinezilor cu trai permanent peste hotare, conform planurilor PCC în 2010 economia
Chinei ar trebui să întreacă economia SUA.
În primele etape creștererea economică s-a datorat agriculturii, care a fost scutită de multe limitări
impuse în epoca Mao. Partidul încuraja producția, manufactura la scară largă. Astfel în țară au
apărut numeroase manufacturi, care creau un deficit de resurse datorită utilizării iraționale.
Intreprinderile de stat rămâneau adesea falimentare. Ca să facă față schimbărilor de structură,
guvernul reformează sistemul educațional, trimite studenții peste hotare, în special Japonia și SUA,
favorizează importul de tehnologii. Are loc dezvoltarea tehnologiilor informaționale,
telecomunicațiilor, biotehnologiilor, sectorului medical. În districtul Haidian, la nord de Beijing a fost
creată Silicon Valleychineză. Dezvoltarea economică are și efecte secundare, în zonele rurale,
nivelul șomajului depășește de 2 ori indicii oficiali de 4,6 %. Neoficial, China favorizează emigrația.
China este al doilea mare exportator mondial, livrând în anul 2008 bunuri în valoare de 1.430
miliarde dolari, față de Germania care a livrat bunuri în valoare de 1.470 miliarde dolari.[8]

Creșterea economică[modificare | modificare sursă]

Pe ansamblul anului 2010, PIB-ul Chinei a crescut cu 10,3% ceea ce a permis acestei țări să
devanseze Japonia ocupând poziția de a doua economie mondială[9].
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Chinez%C4%83