Sunteți pe pagina 1din 4

Protectionist Paradise

by Jim Powell

Protectionismul este definit ca fiind o politică economică a unui stat, care urmăreşte
protejarea temporară, parţială sau totală a industriei şi a agriculturii indigene prin aplicarea
unui regim vamal cu tarife ridicate la mărfurile de import, prin restricţii valutare etc.
In articolul sau, Jim Powell face referire la protectionism ca fiind o politica comerciala
nesanatoasa, care nu face decat sa saraceasca milioane de oameni. Restricţiile privind
importurile ii impiedica pe cumparatori sa isi satisfaca nevoile atunci când furnizorii interni
nu le pot oferi ceea ce au nevoie; iar furnizorii care depind de importuri pentru componente
sau materii prime pentru produsele lor devin mai puţin competitivi. Autorul considera ca un
mod de a preveni aceste probleme este deschiderea pietelor, crearea unui comert liber, unde
fiecare individ este liber sa faca schimburi comerciale cu alti indivizi.
Sustinatorii barierelor comerciale sunt de parere ca aceste politici ajuta la crearea de
locuri de munca mai multe si mai bine remunerate pentru americani; ei considera ca atunci
cand consumatorii americani sunt nevoiti sa cumpere bunuri si servicii autohtone, economia
Americii devin mai puternica. Insa ceea ce puncteaza autorul american este ca rezultatele
protectionismului s-au dovedit a fi dezastruase pentru tari precum Argentina, India, Japonia si
ca ele constituie o previzualizare a ceea la ce se pot astepta americanii daca fortele
protectioniste continua sa restrictioneze libertatea comericala a indivizilor.
Un prim exemplu pe care il dezvolta Jim Powell este Argentina. Argentina este una
dintre putinele tari ale secolului XX care au trecut de la a fi o natiune bogata la una saraca.
Intre 1880 si Primul Razboi Mondial, a fost una dintre cele mai prospere tari; numai Australia,
Canada, Statele Unite erau considerate mai bogate decat Argentina. Pana la mijlocul anilor
40, taxele fusesera mici, iar moneda nationala (peso) convertibila. Nu au existat restrictii
majore in circulatia persoanelor, bunurilor sau de capital; ca destinatie pentru imigranti,
Argentina devenise o a doua SUA. Totodata, devenise exportator de clasa mondiala de grau,
carne de vita si lana, iar pe contimentul american, tara raportase cea mai mare rata de
alfabetizare. Colonelul Juan Peron, care au venit la putere în timpul mijlocul anilor 1940, a
copiat politicile economice ale eroului său, dictatorul italian Benito Mussolini. Guvernul a
naţionalizat companiile, a ridicat taxele, au sporit controalele la preţ, iar ca politici
comerciale au fost adoptate protecţionismul comercial, precum şi confiscarea activelor străine
şi restricţii sau interdicţii privind drepturile de proprietate straina; aceste lucruri au dus la
preţuri mai ridicate şi multe lipsuri, dar cel mai umilitor pt Argentina a fost ca la sfarsitul
anilor 40 a avut de indurat lipsa a două produse care reprezentau cel mai bine productivitatea
ţării lor: graul şi carnea de vită.
Politicile protectioniste au izolat Argentina de piata mondiala; sistemul de acordare a
licentelor restrictionau importurile a peste 3000 de categorii de produse, iar furnizorii locali
erau favorizati de acesta politica chiar daca produsele lor erau cu pana la 60% mai scumpe
decat cele de import. Companiile argentiniene cumpara staniu cu 25% mai scump decat
concurenta din SUA, desi vecina lor, Bolivia, se bucura de preturi mult mai mici. Iarasi, in
ceea ce privea industria electronicelor, consumatorii erau nevoiti sa plateasca de 3 sau de 4 ori
pretul international pentru calculatoare, videocasetofoane si alte electronice produse de
straini, ca urmare a introducerii unor noi politici menite sa protejeze industria interna; iar lipsa
de calculatoare a limitat posibilitatile financiare a multor companii argentiniene.
Importul, exportul si fabricaţia necesitau proceduri birocratice de aprobare complexe
si de lunga durata, de aceste reglementari ocupandu-se niste persoane foarte bine pregatite in
acest domeniu, numite gestores. Niciun argetinian nu s-ar gandi sa se ocupe singur de toate
aceste proceduri cand era macar in situatia de a inregistra o masina sau de a procesa orice alt
fel de aplicatie. Si pentru ca toate acestea durau foarte mult, produsul original putea fi
depăşit/expirat până la acordarea aprobarilor. Ca sa se inteleaga mai clar situatia Argentinei
din acele momente, autorul aminteste de afirmatia lui Hector Massuh: “ Sa exporti e
complicat. Sa importi e complicat. Sa-ti platesti factura electrica este complicat..”.
Multi argentinieni obisnuiau sa supraestimeze valoarea importurilor pe facturile lor;
acest lucru le permitea sa scape de restrictiile din comertul extern, sub pretextul ca platesc
pentru importuri si astfel puteau transfera veniturile spre fonduri sigure in afara. Importurile
au fost umflate de peste 500 de ori fata de valoarea lor reala (un surub a fost facturat la
valoarea de 1000$), iar daca cifrele din facturi ar fi fost reale, atunci locuitorii si-ar permite sa
consume 10 fripturi si 45 de pachete de tigari pe zi. Deoarece reglementarile au permis
persoanelor cu handicap tarife import-free la autoturisme, aceste persoane au inceput sa
importe la scara larga, astfel, o singura persoana handicapata se presupune ca ar fi importat
2000 masini, economisind 60 milioane de dolari din neplata taxelor de import.
Omul de afaceri Lanus de la Serna rezuma astfel rezultatele politicilor ţării sale:
Productie scazuta de petrol, o productie de carbune pe care nu o cumpara nimeni sau nu o
utilizeaza nimeni, pensiile mult prea mici pentru un nivel de trai decent, transporturi aeriene si
rute care nu pot fi exploatate, proiecte in domeniul petrochimiei care nu au fost duse la bun
sfarsit, dezinformarea publicului de catre televiziunile si radiourile de stat, santiere navale
care costau mai mult decat produceau, rezerve de apa ce nu ajung populatiei, porturi scumpe
si ineficiente, transport lent, neregulat si invechit, etc.
India,una dintre cele mai polulate tari de pe planeta si-a castigat independenta in anul
1947 si avea un viitor promitator,avand o larga retea de cai ferate,un serviciu civil bine
instruit si o vasta si ieftina forta de munca. Din pacate,tara a adoptat o seri de politici
socialiste si protectioniste ,care au condus mai degraba la suferinta si saracie decat la
prosperitate. Aceste politici au fost implementate de catre Mahadma Ghandi,unul dintre cei
mai influenti lideri politici si de catre succesorul sau,Jawaharlal,cel dintai Prim Ministru al
tarii,care a imbratisat regimul socialist sovietic dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Si in
India au fost elaborate planuri cincinale si industiile nationalizate,acestea fiind protejate de
cele mai dure restrictii de import din lumea non-comunista. Una dintre masurile politicii
protectioniste s-a concretizat in interzicerea de gatre Guvern a peste de 300 de categorii de
importuri,majoritatea bunuri de consum,dorite de milioane de indieni.Alte bunuri au fost
sever restrictiinate prin impunerea unor cote de import ridicate,si a celor mai mari taxe din
lume,care depasesc in medie 130%.Cei care nu se lasau intimidati de taxele mari,intampinau o
alta probleme,si anume Sistemul Licentelor de Import.Toate importurile necesitau o anumita
licenta,eliberandu-de doar in cazul anumitor bunuri considerate esentiale,si a caror productie
nu putea fi relizata in tara,iar eliberarea lor dura mai mult de 5 ani,ceea ce s-a petrecut intr-o
multitudine de cazuri. O alta problema o constituie interventia majora a statului in ceea ce
priveste noii investitori sau intreprinzatori. Pentru a deschide o firma industriala sau pentru a
o extinde este cerut acordul explicit al guvernului.Acesta hotaraste locul, capitalul, politicile
urmate si pentru ca un produs sa ajunga din faza de concept in cea de productie, jumatate din
acest timp find petrecut pentru a satisface regulile guvernului.
Protectionismul a distrus , deasemenea, si industria textilelor, cea in care forta de munca
ieftina a Indiei ii oferea un avantaj competitive semnificativ. In anii ‘50, oficialii au inceput
promovarea hainelor lucrate manual, care, in ciuda costului ridicat, proliferau in interiorul
granitelor inchise ale Indiei. Un deceniu mai tarziu , India raspundea de mai bine de jumatate
din textilele exportate atat in tarile dezvoltate cat si in cele industrializate. In 1980 ,neatinsa in
spatele granitelor inchise, India a ratat boom-ul global in ceea ce priveste fibrele sintetice iar
exporturile Indiei scazand considerabil,cu 80 de procente, ajungand astfel la 9%.
Prea saraci ca sa plateasca impozitul pe venit indienii au fost loviti din plin de
impozitele indirecte ce se gaseau in preturile ridicate practicare de producatorii autohtoni.
Aceste preturi rezultau din interdictiile si taxele mari practicate la importuri. De exemplu un
frigider avea un adaos de 250% in timp ce pentru zahar indienii plateau mai mult de 328%.
Restrictiile reprezentau deasemenea o amenintare pentru sanatatea publica, astfel ca de
exemplu penicilina produsa in tara costa cu 1.25% mai mult decat daca s-ar fi importat.
Industria autovehiculelor a fost si ea afectata, astfel clientul asteptand si 7 ani pentru a primi
masina comandata. Datorita acestor restrictii si reguli coruptia a inflorit , incurajand birocratii
sa ceara mita. In anii ’80 era tot mai raspandita recunoasterea faptului ca politica Indiei era
responsabila de mizeria cronica a poporului. Liberalizarea a inceput sa se produca incet,
deoarece interesele politice erau sa apere intr-un mod agresiv privilegiile protectioniste.
Protectionismul Indian a avut efecte daunatoare atat pentru economie cat si pentru
populatie , destabilizand astfel intregul sistem economic. Atat interzicerea importurilor cat si
impunerea unor taxe foarte ridicate la import au eliminat intr-o mare masura concurenta din
afara incurajand producatorii sa-si impuna propriile preturi chiar daca acestea erau de 3 ori
mai mari decat daca aceleasi bunuri ar fi fost importate.
Chiar daca dupa anii ’90 economia Indiei incepe usor sa se liberalizeze inca mai exista
practici protectioniste ce influenteaza negative economia tarii.
Autorul ne prezinta efectele negative pe care le-au avut protectionismul si asupra
statelor europene. Acesta a punctat mai ales domeniile cele mai afectate: comertul care a avut
de suferit din cauza taxelor vamale foarte mari si a transportului scump,industria care a
stagnat doarece inovatiile erau limitate si cosumatorii care erau nevoiti sa cumpere numai
produse ineficente si scumpe.Datorita acestor restrictii impuse, pe langa pagubele aduse
producatorilor,muncitorilor si consumatorilor,Europa a stagnat si a avut o crestere economica
lenta fata de Statele Unite ale Americii in 1980.Acest fenomen a avut si o denumire
“Euroscreloza”.In prima parte Powell ne arata inconvenientele pe care le-a avut de suferit
comertul international.Fiecare tara avea propriile ei standarde de productie care serveau
pentru intimidarea producatorilor concurenti din alte tari.Acest lucru a cauzat costuri ridicate
deoarece manufacurile au pierdut economia de scala.Datorita acestor labirinte de standarde de
productie ,pentru a face afaceri in Europa aducea costuri suplimentare de 50 milioane $.
Toate tarile incercau sa se protejeze de cei din afara deaceea fiecare aveau propriile sale reguli
“Odata am calculat cati ani iti trebuiesc pentru fi calificat in toate cele 12 tari si am estimate
ca trebuie sa ai aproape 50 de ani de studii”aceasta fraza a fost preluata de autor de la un
reprezentat al Comisiei Europene,Matthew Cocks pentru a demonstra cat de stricte erau tariile
cu lumea din exterior. Comertul a avut de suferit si din cauza transportului foarte scump
,deoarece camioanelor le erau interzis sa treaca printr-o tara daca nu aveau acordul acestora,
iar pentru a obtine acest acord trebuiau sa suporte costuri foarte mari. De exemplu daca un
transportator dorea sa trimita marfa pana intr-un anumit punct si aceasta traversa 5 tari
,transportatorul trebuia sa obtina acordul pentru a trece aceea marfa, ceea cel costa.Si chiar
daca obtineau aceste acorduri ,camioanele trebuiau sa opreasca la fiecare granita de tara
pentru a fi verificate,iar acest lucru ducea la pierdere de timp. Nici transportul aerian nu a fost
scapat din ochi,si acesta a fost restrictionat,era mult mai scump (aproape cu 50%), sa
transporti pe teritoriul Europei decat pana in S.U.A. Industria cea mai protejata atunci a fost
industria telecomunicatiilor si totusi guvernele monopol au lasat cateva stimulente pentru
inovare,ca urmare France-telecom a ramas in urma fata de British-telecom.In ceea ce priveste
serviciile Telex-ului,care era comuna tuturor ,i s-au atribuit foarte putina atentie in ceea ce
priveste inovarea.Aceasta masinarie mare,urata si zgomotoasa a fost ulterior inlocuita de mult
mai eficentele aparate din Asia,numarul cumparatorilor Telex scazand de la 188,000 in 1986
pana la 78,000 in 1988. Dar cei care au avut cel mai mult de suferit din cauza
protectionismului au fost consumatori carora le erau limitate obtiunea de consum de produse
si servicii,fiind limitati la produse ineficente si scumpe. Ca si in Argentina, fiecare tara avea
propriile ei legi bancare; imprumuturile si alte servicii erau deasemenea mai greu de procurat
decat in S.U.A. Powell ne da ca exemlu pentru aceasta situatie un studiu facut de Comisa
Europeana care ne arata ca Belgia platea pentru o asigurare de viata cu 31% mai mult decat
Anglia,Spania cu 32% iar Italia cu pana la 51% mai mult. De abia in 1980 Comuniunea
Europeana au realizat ca au dat gres apeland la o politica protectionista raportandu-se la
boom-ul economic al SUA,asa ca acestia au intemeiat o agenda pentru a liberaliza economia
continental in 1992.

Autorul doreste sa ne arate ca desi Europa este acum un spatiu prosper cu o economie
infloritoare si ea a fost supusa protectionismului.Ceea ce dupa parerea mea este un lucru bun
deoarece a facut ca statele europene sa realizeze ca nu pot prospera prin politici protectioniste.

Unii americani sunt de parere ca Japonia este o tara care s-a dezvoltat si a devenit
prospera datorita protectiei comerciale si a subventionarii industriilor. Dar, defapt, masurile
economice combinate aplicate de Guvernul japonez au dus la rezultate combinate, diferite.
Sectoarele care s-au descurcat cel mai bine sunt cele care au fost scutite de protectia,
directivele sau implicarea guvernului. Industriile cele mai subventionate si protejate au
decazut, cotele lor de piata si numarul angajatilor a scazut. Au devenit o povara cronica pentru
consumatorii si platitorii de taxe japonezi. Culturi deformate: la inceputul anilor ’20, 90% din
orezul Japoniei era importat; apoi au fost adoptate tarife ridicate in 1930, care s-au mentinut
pana astazi. Aceste masuri au influentat negativ agricultura, ducand la scaderea populatiei
fermiere de la 30 milioane la 20 milioane in doar cativa ani, in ciuda acestui protectionism
accentuat care dorea sa aiba efecte benefice. Guvernul japonez a combinat restrictiile in ceea
ce priveste comertul, cu cele privind accesul special la valuta straina si subventiile, in
incercarea de a ajuta sectoarele privilegiate ale economiei. In fiecare din cazuri, aceste eforturi
au fost ineficiente si foarte rar au prevenit declinul acestor domenii. Exemple: industria
fierului, a carbunelui, soselele, industria constructoare de nave, a aluminiului, industria
petrochimica, finantele. Prin oferirea de subventii si promovarea restrictiilor la import,
Guvernul a intarziat tranzitia de la industriile in decadere la cele noi, tinere. Un important
numar de oameni, bunuri si resurse de capital au ramas atrase in aceste industrii in declin mai
mult decat s-ar fi intamplat intr-o economie deschisa (estebinecunoscut faptul ca, dupa cel de-
al Doilea Razboi Mondial, Japonia a adoptat timp de multi ani o politica de izolare fata de
exterior); ca si consecinta, mai putine locuri de munca au fost create. Economia Japoniei a
cunoscut un boom in anii 1980, marindu-si participarea inpietele SUA, Europei si Asiei, cand
liberalizarea comertului si investitiilor s-au sincronizat.
Taxele comerciale au fost reduse (sub nivelul celor din SUA),barierele care limitau
cantitatile importate – diminuate sau eliminate. Companiile japoneze au castigat acces mai
usor la capital, in termeni mai flexibili si, deseori cu costuri mai mici. Certificarile si
procedurile standard au fost simplificate. Japonia a evoluat mult, insa procesul este inca
dureros de lent.

Dupa cum a exemplificat Jim Powell cu esecurile Argentinei, Indiei, Europei şi


Japoniei, protectionismul extinde problemele de la furnizori la consumatori. Protectionismul
submineaza competitivitatea companiilor ale caror nevoi nu sunt indeplinite de catre furnizorii
interni. Calea de a preveni raspandirea problemelor furnizorilor in intreaga economie este de a
deschide pietele, eliberand consumatorii sa isi satisfacă nevoile de consum din străinătate.
Comerţul liber înseamnă că, atunci când taxele, reglementarile, inflaţia, precum şi alte politici
guvernamentale nefavorabile submineaza capacitatea furnizorilor interni de a oferi ceea ce au
nevoie consumatorii, acestia isi pot proteja în continuare interesele vitale.