Funcția publică europeană

I. Introducere în sistemul instituțiilor Uniunii europene.

1. Statele membre ale Uniunii europene.
De la un număr de 6 state fondatoare, în 1958, prin aderări succesive în 1973 (Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda), 9 în 1973 (aderarea Danemarcei, Irlanda și Marea Britanie), 10 în 1981 (aderarea Greciei), 12 în 1986 (aderarea Spaniei și
Portugaliei), 15 în 1995 (aderarea Austriei, Suediei și Finlandei), 25 în 2004 (aderarea Ciprului, Estoniei, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Republica Cehă), 27 în 2007 (aderarea Bulgariei și României), 28 în 2013, (aderarea Croației),
prin ratificarea acordului de retragere a Marii Britanii, la 30 ianuarie 2020, astăzi au rămas în UE un număr de 27 de state membre.
2. Tratatele Uniunii Europene.
De la tratatul Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (CECO), denumit și Tratatul de la Paris 1951, expirat în 23 iulie 2002 și Tratatele de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA,
„Euratom”), cunoscute și sub numele de Tratatele de la Roma (1957), cunoscute ca fiind tratatele inițiale, a urmat Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht (denumit și Tratatul Uniuni Europene), Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa (de pregătire
pentru noile aderări a statelor din estul Europei) și Convenția privind viitorul Europei, s-a ajuns la Tratatul de la Lisabona, semnat în 2007 și intrat în vigoare în 2009. Acesta nu se substituie tratatelor existente ci le completează și le aduce unele amendamente
prin care le ameliorează, în principal Tratatului Uniunii europene (TUE) și Tratatului Comunității Europene, care a devenit Tratatul de Funcționare a Uniunii europene (TFUE).
3. Valorile Uniunii Europene.
Uniunea euiropeană este fondată pe următoarele valori:
- Respectul demnității umane;
- Libertatea;
- Democrație;
- Egalitate;
- Stat de drept;
- Respectul drepturile omuui, inclusiv al drepturile persoanelor aparținând minorităților.
- Respectul diersității culturale și lingvistice, salvarea și dezvoltarea patrimoniului său
cultural.
d) Stabilirea unui Uniuni economice și monetare a cărei monedă este Euro.
e) Afirmarea și promovarea valorilor și intereselor și contribuirea la protecția cetățenilor săi în
relație cu restul lumii. Uniunea contribuie la pacea, la securitatea, la dezvoltarea durabilă a
planetei, la solidaritate și la respect mutual între popoare, la comerțul liber și echitabil, la
elimiarea
Uniunea își urmărește realizarea obiectivelor sale prinmijloacele alocate, în juncție de
competențele care îi sunt atribuite în tratate.
Tratatul de la Lisabona acordă personalitate juridică Uniunii europene ceea ce îi permite de a
crește rolul ei în plan internțaional și de a promova valorile și interesele sale.
Aceste valor sunt comune statelor membre în o societate caracaterizată pe pluralism,
nediscriminare, toleranță, justiție solidarirtate și egalitate între femei și bărbați.
4.. Obiectivele Uniunii Europene
a) Promovarea păcii, a valorilor și a bunăstării populației sale;
b) Ofererea unui spațiu de libertate, de swecuritate și de justiție fără frontiere interioare, în
cadrul căruia este asigurată libera circulație a cetățenilor săi.
c) Stabiirea unei piețe interioare cu perspectiva:
- dezvoltării durabile fondată pe o creștere economică echilibrată, pe o economie socială
de piață competitivă tinzând la progres social și la ameliorarea calitativă a mediuluji
înconjurător;
- Unui progres științific și tehnic;
- Lupta contra excluziunii sociale și discărminării;
- Justiție și protecție socială, egalitate între femei și bărbați, solidaritate înntre generații și
protecția dreptuui copilului;
- Coeziune economică, socială și teritorială și solidaritatea între statele membre;
- sărăciei și la protecția drepturilor omului, la respectul și la dezvoltarea dreptului
internațional, mai ales a principiilor Cartei Națiunilor Unite.
- Energia;
- Spațiul de libertate, de securitate și de justiție;
- Problemele omune de securitate în materie ded sănătate publică;
- Cercetarea, dezvoltarea tehnologică și spațială;
- Coperarea pentru dezvoltare și ajutor umanitar.

c) Compentețene privind acțiunile de sprijinire, de coordonare și de completare.

Domeniile compentențelor acțiunilor de sprijinire, de coordonare și de completare sunt:
- Protecția și ameliorarea sănătății umane;
- Industria;
- Educația, formarea profesională, tineret și sport, cultura și turism;
- Protecție civilă;
- Cooperarea administrativă
Două politici beneficiază de un regim special:
Politicile economice și de muncă: statele își coordonează politicile lor naționale în cadrul
Uniunii;
Politica externă și de securitate comună: Uniunea dispune de o competență sporită pentru a
defini și a pune în aplicare o politică de apărare comună.

5.3. Funcționarea Uniunii europene.

Scurtă prezentare a funcționării instituțiilor europene distingând între cele de impulsionare
(motorul UE); cele de decizie; și cele de respectare al reglementărilor. Vom prezenta, de
asemenea, succint, instituțiile de consultanță, organele financiare și agențiile descentralizate.

5.3.1. Consiliul european , motorul Uniunii Europene

Consiliul european nu a fost inițial prevăzut în tratate. Actul unic european semnat în 1986 a
consacrat practica șefilor de stat și de guverne de a se reuni periodic sub denumirea de
Consiliul european. Tratatul de la Lisabona a recunoscut acestuia caracterul de instituție în sens
juridic, de acum făcând parte din instituțiile Uniunii.

A. Rolul Consiliului european

Consiliul european are aparența unui șef de stat colectiv al Uniunii. El constituie în același timp
o instituție de impulsionare și de arbitraj.
Rolul său este deci de a evoca principiile și problemele ce se pun în cadrul UE, cum ar fi
reformarea tratatelor, lărgirea Uniunii. El a decis, de exemplu, deschiderea negocierilor de
adeziune cu statele din țările Europei centrale și orientale, adoptarea proiectului de constituție
pentru Europa, etc.
B. Alcătuirea Consiliului european
Este compus din președintele permanent (denumit președintele Consiliului european, ales pe
2,5 ani, de curând fiind desemnat Charls Michel), din șefii de stat sau de guverne ale statelor
membre, din președintele Comisiei și din Înaltul reprezentant al afacerilor externe și de politică
de securitate (astăzi fiind desemnat Josep Borrell. Este asistat de miniștri afacerilor externe și
de un membru al Comisiei, ce variază în funcție de afacerea aflată pe agenda de lucru. Acordă
de asemenea, concursul, secretarul Consiliului, secretarul general al Consiliului, funcționari ai
Secretariatului general al Consiliului, și interpreții.

C. Activitatea Consiliului european

Consiliului european se reunește de două ori pe semestru la Bruxel. Ședințele sunt organizate
de președintele său și durează două zile. În a doua zi sunt examinate proiectele, asupra cărora
se pronunță prin consens, tăcerea valorând acceptarea. Reuniunea se termină prin conferințe
de presă: ținută de președintele Consiliului european, al Comisiei și conferințe de presă
naționale.
 C. Funcționarea Comisiei.
Comisia funcționează potrivit principiului colegialității. Cele mai importante decizii nu sunt
luate de comisari singuri ci de toți membri. Hotărârea este luată cu majoritate. Președintele are
un singur vot, ca ceilalți comisari. Sper deosebire deci de primul ministru, el nu poate deci să
impună alegerea sa celorlalți comisari. În principiu deciziile sunt luate prin consens negativ,
adică tăcerea valorează aprobarea proiectului. Această tehnică este mai puțin constrângătoare
decât unanimitatea, care cere o susținere explicită a fiecăruia, și permite a se evita
marginalizarea unor comisari și de a menaja susceptibilitățile naționale.
Comisia se reunește miercurea la Bruxelles sau la Strasbourg, când PE are sediul aici.
D. Natura Comisiei.
Natura comisiei este incertă. Într-o opinie ea este un embrion de guvernare
supranațională, într-un sistem politic afectat de un proces continuu de parlamentizare; în altă
opinie ea este un organ executiv de natură esențial administrativă și tehnocratică, un fel de
secretariat general ce pune în aplicare deciziile luate de PE și de Consiliu, sub egida Consiliului
european.
5.3.2.2. Consiliul Uniuni
Consiliul, denumit și Consiliul de miniștri sau Consiliul Uniunii europene nu a fost prevăzut în
prima schemă a CECA. Crearea sa a fost cerută de statele membre îngrijorate că și-ar putea
pierde suveranitatea în favoarea centralismului Înaltei Autorități. Consiliului revenea sarcina de
a valida deciziile cele mai importante ale acesteia și apoi ale Comisiei.