UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE DREPT
MASTER ADMINISTRAŢIE PUBLICĀ

Parlamentul European

Prof. Pătrăuș Mihaela

Student Sas Ioana Maria
Cuprins

I.Introducere. Uniunea Europeana – noul cadru al politicii europene

II.Parlamentul European
1. Prezentare generala
2. Presenditia, Biroul si Conferinta Presedintilor
3. Comisiile si secretariatul
4. Puterile Parlamentului European
5. Parlamentul si Comisia Europeana
6. Membrii Parlamentului European

III. Consideratii finale

Bibliografie
 I. Introducere. Uniunea Europeana – noul cadru al politicii europene

În literatura de specialitate și în mass-media, se utilizează frecvent anumite concepte

pentru a evidenția structura complexă și dinamică a procesului construcției europene, în
special instituțiile comunitare și organele comunitare.
Conceptul de instituții comunitare se caracterizează prin următoarele elemente specifice:
 Au rolul de a pune în aplicare, în temeiul competențelor lor, regulile juridice
fundamentale de constituire și de funcționare a Comunităților și a Uniunii Europene.
 Sunt create prin tratatele de înființare a Comunităților Europene.
 În domeniile în care acționează, sunt dotate cu puterea de a lua decizii și de a le
impune statelor membre, reprezentând o desprindere de schemele tradiționale ale
cooperării internaționale.
 Prin natura lor, reprezintă interesele statelor (Consiliul), interesele Comunităților
(Comisia), interesele popoarelor (Parlamentul) și interesele dreptului (Curtea de
Justiție).
 Beneficiază de anumită autonomie juridică, administrativă și financiară, ca urmare a
specificității lor funcționale.
Organele comunitare se diferențiază prin faptul că:
 Îndeplinesc funcții consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar.
 Sunt prevăzute prin tratate sau create de către instituții în vederea exercitării
atribuțiilor lor; cele înființate prin tratate pot avea personalitate juridică sau o simplă
autonomie financiară; cele create de instituții trebuie să aibă fundamentul în tratate, să
nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu funcții de execuție strict
controlate, să nu modifice echilibrul instituțional.
Instituțiile comunitare sunt acele organe create prin tratatele de înființare a Comunităților
Europene, care, fără a avea personalitate juridică, reprezintă interesele statelor, comunităților
și popoarelor, asigurând respectarea dreptului și acționând în domenii strict delimitate, dotate
cu puterea de a lua decizii la nivel comunitar, impunându-le statelor membre.
Instituțiile Uniunii Europene se împart în două categorii: cele cu orientare supranatională,
precum Comisia, Parlamentul European și Curtea de Justiție, și cele cu orientare
interguvernamentală, cum ar fi Consiliul de Miniștri și Consiliul European.
Parlamentul European, localizat la Strasbourg, reprezintă, conform lui Conway
Henderson, "primul și singurul experiment în democrația transnațională". Înființat în 1952,
face parte din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Cu atribuții de supraveghere a
bugetului Uniunii, Parlamentul poate bloca anumite propuneri executive și are dreptul de a
dizolva Comisia, cu o majoritate de două treimi din voturi. Din 1979, membrii Parlamentului
European sunt aleși direct de cetățenii din statele membre, iar numărul parlamentarilor a
crescut odată cu extinderea Uniunii. De menționat este că aceștia sunt aleși proporțional cu
populația țării respective, iar în cadrul european nu mai sunt grupați pe baze naționale, ci pe
alianțe ideologice. Astfel, Parlamentul European reflectă spectrul politic al Uniunii Europene.
 II. Parlamentul European
1.Prezentare generala
Parlamentul European reprezintă, conform formulării din Tratatul de la Roma din 1957,
"popoarele statelor unite în Comunitatea Europeană". În prezent, aproximativ 375 de milioane
de cetățeni europeni din 27 țări sunt implicați în procesul de integrare, fiind reprezentați de cei
705 de membri ai Parlamentului European.
Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc în iunie 1979. La doar 34
de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, popoarele națiunilor europene,
odată divizate de război, au participat la vot pentru a alege membrii unui parlament unic.
De-a lungul timpului, a acumulat constant putere și influență prin intermediul unor serii
de tratate. În special, Tratatul de la Maastricht din 1992 și Tratatul de la Amsterdam din 1997
au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament
legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor naționale.
Parlamentul European este singura instituție comunitară care desfășoară și dezbat în
public. Dezbaterile, opiniile și rezoluțiile Parlamentului sunt publicate în Monitorul Oficial al
Uniunii Europene.

2. Presedintia, Biroul şi Conferinta Presedintilor

Președintele Parlamentului are rolul de a reprezenta Parlamentul în situații oficiale și în
relațiile internaționale.
Biroul este organul de reglementare responsabil pentru bugetul Parlamentului și
gestionează chestiunile administrative, organizaționale și de personal. Alături de Președinte și
cei paisprezece vicepreședinți, acesta include cinci chestori cu rol consultativ în probleme
administrative și financiare legate de membri și de statutul acestora. Membrii biroului sunt
aleși pentru un mandat de doi ani și jumătate.
Conferința Președinților este formată din Președintele Parlamentului și președinții
grupurilor politice. Aceasta este organismul politic conducător al Parlamentului, elaborând
agenda pentru sesiunile plenare, stabilind orarul activității organismelor parlamentare și
stabilind termenii de referință și dimensiunea comisiilor și delegațiilor parlamentare.

3. Comisiiile si secretariatul
Pentru a pregăti activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii lucrează în 17
comisii permanente. Pe lângă acestea, Parlamentul poate înființa subcomisii, comisii
temporare pentru probleme specifice și comisii de anchetă. Comisiile parlamentare unite
mențin relații cu parlamentele statelor care au acorduri de asociere cu Uniunea Europeană. De
asemenea, delegațiile interparlamentare îndeplinesc aceeași funcție pentru parlamentele
multor alte țări și pentru organizațiile internaționale.
Activitatea Parlamentului este gestionată de către un secretariat, având la conducere un
Secretar General și un personal de aproximativ 3500 de persoane. Acesta funcționează alături
de personalul grupurilor politice și asistenții membrilor.

4. Puterile Parlamentului European

a. Puterea legislativă
Procedura legislativă normală a Uniunii Europene este codecizia, în care Parlamentul
European și Consiliul au aceeași autoritate, adoptând actele legislative împreună. Prin
codecizie, Parlamentul introduce mai multe amendamente în legile comunitare, iar niciun text
nu poate fi adoptat fără acordul oficial al Parlamentului European și al Consiliului European.
Acest proces este esențial în domenii precum libera circulație a forței de muncă, crearea unei
piețe interne, cercetarea și dezvoltarea tehnologică, mediu înconjurător, protecția
consumatorului, educație, cultură și sănătate.
Deși codecizia este procedura standard, există domenii importante, cum ar fi problemele
fiscale sau revizuirea anuală a prețurilor agricole, în care Parlamentul își exprimă doar opinia,
fără a avea putere de decizie.
b. Puterea administrativă financiară
Parlamentul European deține o putere semnificativă, stabilind prioritățile politice prin
adoptarea bugetului Uniunii Europene în fiecare decembrie pentru anul următor. Bugetul
devine activ doar după ce este semnat de Președintele Parlamentului European, furnizând
resursele financiare necesare pentru Uniune.
Bugetul, finanțat din resurse proprii acceptate de statele membre în urma consultării cu
Parlamentul European, se limitează în prezent la 1.27% din produsul intern brut. Acesta
include taxe vamale, taxe pe produsele agricole importate, 1% din taxa pe valoare adăugată
(TVA) și o "a patra resursă" bazată pe prosperitatea relativă a fiecărui stat membru.
Parlamentul și Consiliul European, devenite cele două brațe ale autorității bugetare prin
Tratatele de la Luxemburg din 1970 și 1975, împart puterea administrativă financiară.
Parlamentul are un rol decisiv în chestiuni precum cheltuielile pentru dezvoltare regională,
lupta împotriva șomajului, programele culturale și educaționale. De asemenea, poate propune
modificări ale cheltuielilor agricole, dar Consiliul European are ultimul cuvânt în acest
domeniu.
c. Puterea de supraveghere democratica
Parlamentul European exercită o supraveghere democratică asupra tuturor activităților
comunitare, inițial fiind limitată la Comisia Europeană și ulterior extinsă și asupra Consiliului
de Miniștri, Consiliului European și organismelor de cooperare politică responsabile în fața
Parlamentului. Parlamentul are autoritatea de a constitui comisii de anchetă, exemplificat de
cazul "bolii vacii nebune", care a condus la înființarea Agenției Veterinare Europene la
Dublin. De asemenea, Parlamentul a contribuit la crearea Oficiului European împotriva
Fraudei (OLAF) în chestiuni bugetare.
5. Parlamentul si Comisia Europeana
Parlamentul European are un rol semnificativ în numirea Comisiei Europene. După
aprobarea nominalizării Președintelui Comisiei, Parlamentul audiază membrii nominalizați și
își exprimă încrederea prin vot. Această putere se completează cu dreptul Parlamentului de a
cenzura Comisia, având capacitatea de a adopta o moțiune de cenzură care, dacă este susținută
de o majoritate absolută a membrilor și votată de două treimi dintre aceștia, ar obliga Comisia
să demisioneze.
6. Membrii Parlamentului European
Membrii Parlamentului European sunt aleși prin sufragiu universal direct, într-un sistem
proporțional regional sau național. Se aplică reguli democratice precum dreptul de vot la 18
ani, egalitatea între femei și bărbați, și votul secret. În unele țări, cum ar fi Belgia, Luxemburg
și Grecia, votul este obligatoriu.
Membrii Parlamentului nu pot desfășura anumite activități profesionale sau deține funcții
incompatibile (spre exemplu, funcţia de judecător, ministru sau director al unei companii de
stat). De la Tratatul de la Maastricht, cetățenii pot vota sau candida în țara de rezidență. Ei
primesc alocații similare membrilor parlamentelor naționale, plătite de statul membru și
completate de Parlamentul European, în funcție de participare. Alocațiile pot fi blocate în
absența participării regulate la ședințele plenare.

III. Consideratii finale

În Uniunea Europeană, legitimitatea democrației s-a confruntat cu provocări, fiind

reflectată în mod special în alegerile pentru Parlamentul European. Aceste alegeri prin
sufragiu universal au avut loc începând cu 1979, extinzând atribuțiile Parlamentului și
consolidându-l ca pilon al democrației în Uniune. Cu toate acestea, problemelor de
legitimitate nu li s-a găsit o soluție clară.
Participarea la alegeri, un indicator crucial, a fost problematică, scăzând de la 66% în
1979 la 59% în 1994. Diferențele semnificative între participarea la scrutinurile naționale și
cele europene în unele țări membre arată confuzia și preocuparea europenilor cu privire la
Uniunea Europeană. Pentru a aborda această problemă, se propune analizarea cauzelor
absenteismului și evaluarea legăturilor sale cu conceptul general de participare în procesul
democratic.
O posibilă soluție ar fi investigarea atentă a cauzelor absenteismului și legarea lor de
înțelegerea generală a participării la democrație. De asemenea, procesul de socializare
politică, care popularizează ideea de "Uniune Europeană" în strânsă legătură cu conceptul de
"democrație", poate contribui la consolidarea legitimității. Adaptarea sistemului de partide la
cerințele europene, cu o legătură directă între alegerile naționale și cele europene, ar putea
facilita o mai clară reprezentare a voinței cetățenilor și o competiție politică mai eficientă.
 BIBLIOGRAFIE

1. „Integrarea Europeana”,http://europa.yam.ro, site accesat la data de 15.01.2024

2. “ Members of the European Parliament ”, http://www.europarl.eu/members, site

accesat la data de 15.01.2024

3. “Ce este Uniunea Europeana”,http://www.cier.ro/ue.php, site accesat la data de

15.01.2024