Sunteți pe pagina 1din 7

Sisteme politice comparate-elemente de bază

de Valentin Naumescu
Sisteme politice comparate

Valentin Naumescu este doctor în filosofie politică şi în ştiinţe politice, lector la Facultatea
de Studii Europene a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj. Din ianuarie 2005 până în iunie 2007 a
fost Secretar de Stat şi Ministru de Externe, din martie 2008 devenind Consul General al României
la Toronto.
Dintre lucrările sale enumerăm:
• Despre liberalism în România. Realităţi, dileme, perspective-apărută în 2001 la Editura
Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca.
• Politici sociale în Europa postbelică-în anul 2000, la Editura Fundaţiei pentru Studii
Europene, Cluj-Napoca.

Am ales pentru aceasta prezentare unul dintre capitolele care se regăsesc în lucrarea “Sisteme
politice comparate-elemente de bază”, aparută în 2003 la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca.
Lucrarea care adună sub copertele sale 268 de pagini este împărţită în opt capitole, fiind structurată
astfel: Capitolul I. Separaţia puterilor în stat, Capitolul II. Relaţia executiv-legislativ. Clasificarea
regimurilor politice democratice, Capitolul III. Sisteme electorale şi sisteme de partide, Capitolul IV.
Puterea legislativă în Statele Unite şi Europa, Capitolul V. Instituţia şefului statului şi puterea
executivă în democraţii de referinţă, Capitolul VI. Sistemul politic al Uniunii Europene, Capitolul
VII. Modele ale democraţiei, Capitolul VIII. Sistemul politic din România în contextul integrării
europene. La aceste opt capitole se mai adaugă două anexe cuprinzând Configuraţia politica a
Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Italiei, României, Uniunii Europene şi a Statelor Unite; în vreme
ce a doua anexă prezintă Propunerile partidelor parlamentare din România pentru revizuirea
Constituţiei. Bibliografia generală încheie această lucrare.
Cartea Sisteme politice comparate-elemente de bază poate fi considerată un manual necesar
în studiul sistemelor politice, deoarece prezintă în introducerea sa termenii cheie necesari pentru
înţelegerea noţiunilor din sfera politicului. Pentru explicarea diferitelor sintagme, autorul nu se
rezumă doar la o singură definiţie, ci face apel la definiţii aparţinând unor diverşi oameni politici sau
autori consacraţi din acest domeniu. Astfel, pentru a explica sintagma “sistem politic” face referire la
o definiţie a Alinei-Mungiu Pippidi care afirma că “sistemul politic este ansamblul durabil de
instituţii formale şi informale care structurează politicul, cu alte cuvinte, toată sfera socială privitoare
la politic”1, însă adaugă şi părerea lui Robert Dahl conform căreia sistemul politic este “un model
durabil al relaţiilor umane care implică într-o anumită măsură puterea, autoritatea sau conducerea”2.
Valentin Naumescu, prin trimiterile la definiţiile diverşilor oameni politici, caută să ofere o imagine
cât mai complexă şi căt mai relevantă asupra chestiunii pe care urmăreşte să o facă cunoscută
publicului său.
Capitolul pe care l-am ales spre prezentare se numeşte Sistemul politic al Uniunii Europene
şi face cunoscut cititorului modalitatea în care funcţionează politicul în cadrul structurii din care şi
ţara noastră face parte. Trebuie precizat că în anul 2003,anul apariţiei lucrării, 15 erau ţările membre
ale Uniunii, astfel încât datele prezente în acest referat nu sunt actualizate.
Momentul adoptării monedei unice euro (1 ianuarie 2002) este punctul în care s-a concretizat ideea
că Uniunea Europeană este o entitate supranaţională care un sistem de instituţii politice, economice,
sociale şi de justiţie care îi permit să întreţină relaţii internaţionale, aceasta bucurându-se de o
identitate proprie. Fazele premergătoare datei de 1 ianuarie 2002 au constat în transformarea
Institutului Monetar European în Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt. Perioada aceasta
nu a fost marcată de reforme de mare amploare, ci doar Conferinţa Interguvernamentală de la Torino
din 1996 (care propunea trecerea de la regula consensului la votul majoritar) este notabilă.
Instituţiile care pot lua hotărâri în cadrul Uniunii Europene au fost decise prin Tratatul de la
Maastricht şi sunt în număr de cinci: Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri, Consiliul European,
Parlamentul European şi Curtea Europeană de Justiţie, acestea formând sistemul politic al Uniunii
Europene.
Se impune a se realiza o prezentare a fiecărei instituţii în parte.
1) Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii având sediul la Bruxelles. Această
instituţie are rolul de a iniţia politici şi de a le pune în aplicare pe cele adoptate. Atribuţiile sale se
pot rezuma în: iniţiere, implementare şi supraveghere.

1
Apud Valentin Naumescu, Sisteme politice comparate-elemente de bază, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca,
2003, p.9.
2
Ibidem.
Comisia are în componenţă 20 de comisari desemnaţi de guvernele statelor membre. Guvernul
Uniunii îl are în frunte pe Preşedintele Comisiei care intră oficial în funcţie numai după votul de
aprobare al Parlamentului Europei. Timp de cinci ani de zile preşedintele şi membrii Comisiei
deţin mandatul, după această perioadă mandatul reînnoindu-se.
Membrii Comisiei reprezintă interesele Uniunii şi nu pe cele ale statelor din care ei fac parte,
comisarii desemnaţi primind astfel o indentitate europeană, supranaţională. Preşedintele Comisiei
se impune în faţa colegilor săi, fiind considerat “primus inter pares”. În subordinea Comisiei se
regăseşte un aparat birocratic impresionant structurat pe 24 Direcţii Generale şi 12 servicii care
reunesc circa 20.000 de angajaţi. Deşi deciziile în cadrul Comisiei se adoptă prin majoritate,
răspunderea politică este întotdeauna colectivă. Şedinţele se ţin de obicei în limba engleză sau
franceză, însă documentele elaborate se traduc în toate cele 11 limbi oficiale ale Uniunii Europene.
Comisia administrează fondurile (Fondurile pentru Dezvoltare Rurală, Fondul Societăţii Europene,
Fondul pentru Coeziune). Comisia mai are şi sarcina întocmirii proiectului de buget al Uniunii care
este supus Parlamentului European.
2) Consiliul de Miniştri funcţionează pe baza principiului interguvernamental în care
participanţii reprezintă interesele naţionale ale statelor din care fac parte. La şedinţe iau parte
miniştrii din guvernele statelor membre care răspund de domeniile aflate în discuţie (agricultură,
justiţie, finanţe etc.). Preşedinţia Consiliului de Miniştri este schimbată la fiecare 6 luni, ministrul de
externe al altui stat membru preluând oficial această funcţie. În toamna annului 2002 a avut loc o
dezbatere în care s-a propus introducerea funcţiei de Preşedinte al Uniunii Europene ales de către
Consiliul Europei sau prin vot direct de către cetăţenii statelor membre. Întâlnirile sunt în jur de 80-
100 pe an, prin importanţa deciziilor adoptate, această instituţie având rol legislativ alături de
Parlamentul Europei.
3) Consiliul European a fost numit într-o primă şedinţă la Dublin în martie 1975. Până la 1985
când s-a hotărât ca numărul reuniunilor să fie de două ori pe an, Consiliul European îşi organiza
întrunirile de trei ori pe an. În situaţii deosebite, aceste întâlniri puteau avea loc şi de patru ori pe an.
Rolul pe care Consiliul European îl are este strategic, şeful executivelor din Europa întâlnindu-se
pentru fixarea direcţiilor de urmat în evoluţia Uniunii. Orice întâlnire a Consiliului se desfăşoară
timp de două zile în apropierea capitalei ţării care deţine preşedinţia europeană. Aceste întâlniri sunt
ferite de ochii presei, ele neavând caracter public. Deşi această instituţie nu are o istorie îndelungată,
ea a participat la luarea deciziilor privind Tratatul de constituire a Uniunii Europene (Maastricht,
1991), Tratatul de la Amsterdam (1997). Întrucât întrunirile se desfăşoară cu “uşile închise”,
discuţiile rămân ferite de publicul european.
4) Parlamentul European are sediul la Strasbourg este singura instituţie ai cărei membri sunt
aleşi prin vot direct exprimat de către cetăţenii Uniunii. Acesta este motivul pentru care
Parlamentul exprimă, teoretic, voinţa politică a cetăţenilor statelor membre. Din 1979
deputaţii europeni au mandat de 5 ani. Această instituţie nu deţine întreaga putere legislativă,
însă participă la procesul legislativ prin controlul asupra executivului.
* Puterea de codecizie semnifică participarea la procesul legislativ alături de Consiliul de Miniştri,
rolul pe care Parlamentul îl are fiind unul consultativ, existând domenii în care Consiliul nu poate
lua decizii fără consultarea Parlamentului.
* Puterea bugetară se referă la rolul pe care Parlamentul îl are în momentul adoptării bugetului
Uniunii Europene. Comisia întocmeşte proiectul, acesta este trimis la consiliu pentru a fi amendat
(amendamentele au ca scop reducerea cheltuielilor bugetare al Uniunii). După aprobarea Consiliului,
proiectul de buget ajunge la Parlament, votul final al adoptării aparţinând Parlamentului.
* Controlul asupra executivului revine Parlamentului, supravegherea activităţii comisiei se
realizează de cele mai multe ori prin întrebări si interpelări (scrise sau orale).
Numărul de locuri atribuit fiecărui stat membru este proporţional cu populaţia ţării respective. În
2003, la cele 15 state membre erau 626 de deputaţi, iar în 2009-732.
Deputaţii europeni îşi aleg preşedintele pentru un mandat de doi ani şi jumătate. În interiorul
Parlamentului deputaţii sunt organizaţi pe comisii permanente de specialitate, existând 20 de comisii
printre care: afaceri externe, apărare şi securitate, agricultură şi dezvoltare rurală, dreptul femeii,
pescuit etc.
5) Curtea Europeană de Justiţie îşi are sediul la Luxemburg şi are rolul de a judeca modul de
aplicare a tratatelor şi a legislaţiei, putând aplica sancţiuni pentru încălcarea acordurilor
comunitare. Curtea este formată din câte un judecător aparţinând fiecărui stat membru şi
nouă avocaţi numiţi de Consiliul de Miniştri, pentru un mandat de şase ani care poate fi
reînnoit.

Pe lângă aceste instituţii europene mai funcţionează Comitetul Economic şi Social, Comitetul
Regional (având rol consultativ), Curtea Cenzorilor (organism de control financiar pentru toate
instituţiile europene) şi Banca Europeană de Investiţii formată în 1958 (cu rol de a finanţa investiţiile
ce privesc dezvoltarea Comunităţii).
Sistemul politic al Uniunii Europene are rolul de a ţine unite ţările membre, ţări atât de
diferite sub aspectul tradiţiilor şi al culturii.
Bibliografie

1. Naumescu, Valentin, Sisteme politice comparate, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,

Cluj-Napoca, 2003.