Student: Penciu(Minca) Mirela

Asistanta Sociala
Anul I, Seria a IV-a, Grupa a III-a

SINTEZA
“TEORII DESPRE DEZVOLTAREA COPILULUI”

Anthony Giddens considera ca cele mai importante teorii despre dezvoltarea

copilului pun accentul pe aspecte diferite ale socializarii si se opreste asupra teoriilor
lui Sigmund Freud, Herbert Mead si Jean Piaget, acestea fiind in opinia sa cele care
s-au impus de-a lungul timpului.
Opera lui Sigmund Freud se concentreaza pe modul in care bebelusul controleaza
anxietatile si asupra aspectelor emotionale ale dezvoltarii copilului. Herbert Mead
acorda o atentie deosebita felului in care copilul invata sa foloseasca conceptele :
“eu”, “pe mine”, “unde”. Jean Piaget a studiat comportamentul copilului, punand
accent pe studiul cunoasterii (modalitatile in care copiii invata sa gandeasca despre ei
insisi si despre mediul in care traiesc).
Freud a concluzionat ca inconstientul nostru ghideaza in mare parte
comportamentul nostru, majoritatea experientelor din copilaria timpurie, chiar daca
sunt pierdute pentru memoria noastra constienta, stau la baza modului de a ne forma
conduitele noastre ulterioare. In opinia lui Freud, dezvoltarea psihologica umana
reprezinta un proces care implica tensiuni majore. Bebelusul invata in mod progresiv
sa-si controleze pornirile, acestea ramanand sub forma unor motivatii puternice in
inconstient. Tranzitia oedipiana, care de obicei are loc la varsta de patru-cinci ani,
ocupa un rol central in teoria lui Freud. Complexul lui Oedip este depasit atunci cand
copilul isi reprima atat atasamentul erotic fata de mama lui, cat si antagonismul fata
de tatal lui. Freud considera ca felul in care copilul face fata complexului lui Oedip
influenteaza puternic relatiile ulterioare, mai ales relatiile sexuale.
Criticii teoriei freudiene resping ideea ca bebelusii au dorinte erotice si ca ceea ce
se petrece in copilarie stabileste metode inconstiente de a face fata anxietatii care
dureaza de-a lungul vietii. Criticii feministi considera teoria lui Freud ca dand o prea
mica atentie psihologiei feminine. Giddens concluzioneaza ca “exista aspecte
inconstiente legate de comportamentul nostru, bazate pe metode de a face fata
anxietatii care isi au originea in copilarie”.
Daca pe Freud il preocupau mai mult activitatile emotionale, filosoful si sociologul
Herbert Mead si-a elaborat teoria bazandu-se pe procesele de interactiune sociala, pe
importanta jocului in dezvoltarea copilului. Jocul copilului evolueaza de la simpla
imitatie la jocuri de rol (la varsta de patru –cinci ani). Aceasta ultima faza, pe care
Mead o numeste “preluarea rolului celuilalt”, se evidentiaza prin dobandirea
sentimentului sinelui. Atat Freud cat si Mead considera ca la varsta de cinci ani
copilul devine un agent autonom, capabil de intelegere de sine si in stare sa opereze in
afara contextului familial, dar cei doi au explicatii diferite asupra fenomenului : Freud
considera ca acesta este rezultatul fazei oedipiene, iar Mead considera ca este
consecinta unei capacitati dezvoltate de constientizare a sinelui. La varsta de opt-noua
ani copiii incep sa inteleaga valorile si moralitatea in functie de care se desfasoara
viata sociala, copilul incepe sa priceapa ceea ce Mead numeste “celalalt generalizat-
valorile generale si regulile morale prezente in cultura in care se dezvolta el” .
 Dintre cei trei teoreticieni ai cercetarii dezvoltarii copilului, psihologul Jean Piaget
si-a intemeiat majoritatea ideilor pe observatii directe asupra copiilor. Piaget a pus
accent pe capacitatea copilului de a intelege practic lumea, concluzionand ca fiintele
umane parcurg mai multe stadii de dezvoltare cognitiva. Primul stadiu
(sensoriomotor) dureaza de la nastere pana aproximativ la varsta de doi ani si are ca
principala realizare faptul ca la sfarsitul lui, copilul intelege ca mediul sau poseda
proprietati distincte si stabile. In stadiul pre-operational, intre doi ani si sapte ani,
copiii dobandesc stapanirea limbii si sunt capabili sa foloseasca cuvinte intr-o maniera
simbolica. Acest stadiu se caracterizeaza prin “egocentrism”, concept care, in opinia
lui Piaget, nu se refera la egoism, ci la tendinta copilului de a interpreta lumea in
termenii propriei sale pozitii.
In stadiul operational concret, intre sapte si zece ani, copiii realizeaza operatii
matematice (scadere,inmultire, impartire), manipuleaza idei precum cauzalitatea fara
mare dificultate, sunt mai putin egocentrici.
Varsta cuprinsa intre 11-15 ani este numita de Piaget perioada operational formala.
In aceasta perioada copilul opereaza cu notiuni abstracte si ipotetice, la varsta de
cincisprezece ani copiii stapanesc notiuni complexe de logica si judecata. Dezvoltarea
gandirii operationale formale depinde intr-o mare masura de procesul de invatamant,
anumiti copii neajungand niciodata in acest stadiu.
Giddens considera ca desi exista deosebiri majore intre teoriile lui Freud, Mead si
Piaget, se poate sugera o imagine a dezvoltarii copilului care se bazeaza pe toate trei.
Toti trei accepta faptul ca bebelusul nu poseda o intelegere distincta a naturii
obiectelor sau persoanelor din mediul sau sau a propriei sale identitati luata separat.
Pana la doi ani invatarea este inconstienta, copilul nu poseda constiinta de sine.
Giddens este de acord cu Freud in legatura cu stabilirea in aceasta perioada a
modalitatilor de a face fata anxiatatii si care sunt hotaratoare in dezvoltarea ulterioara
a personalitatii. La varsta de doi ani, copilul care a dobandit sentimentul sinelui in
opinia lui Mead, pastreaza metode egocentrice de gandire, asa cum a indicat Piaget. In
dezvoltarea autonomiei copilului, dificultatile emotionale sunt mai mari decat par a-si
da seama Mead si Piaget, ideile lui Freud devin deosebit de relevante, in opinia lui
Giddens.

Bibliografie :
Giddens, Anthony, Sociologie, traducere: Sandulescu, Radu si Sandulescu, Vivia,
Bucuresti, Editura All, 2000, p. 39-47.