TEMA 3 : PIAŢA COMUNĂ EUROPEANĂ

1. Istoricul creării Pieţei Comune

1.2 Direcţii de dezvoltare
2. Piaţa internă a Uniunii Europene
2.1.Libera circulaţie a mărfurilor
2.2 Libera circulaţie a serviciilor
2.3 Libera circulaţie a capitalului
2.4 Libera circulaţie a forţei de muncă

1.Piaţa comună este zona în care libertatea de circulaţie a bunurilor, serviciile, persoanelor și capitalului
este deplină.
Încă, semnarea Tratatului de la Roma, 1957 care a stat la baza creării CEE, prevedea crearea unei pieţi
comune între statele semnatare. Acest tratat prevedea :
 Crearea unei pieţe comune între statele semnatare ca modalitate de a atinge un obiectiv mai înalt,
acela al “unei dezvoltări economice armonioase şi al creşterii standardului de viaţă al cetăţenilor
din statele semnatare”.
Pentru a realiza un asemenea obiectiv, aşa cum se arată în art. 9 al tratatului,
 ”Comunitatea se va baza pe o uniune vamală”, ceea ce este similar înlăturării taxelor vamale şi
instituirea unui tarif vamal extern şi a unei politici comerciale comune faţă de ţările terţe.
Conform Tratatului această uniune trebuia realizata pînă în 1970, adică în 12 ani. Procesul de înlăturare
a tarifelor vamale și fiscale a fost accelerat și s-a încheiat cu 2 ani mai devreme, adică în 1968.
Crearea şi consolidarea pieţei unice a condus la necesitatea elaborării unui nou cadru juridic. Astfel, în
1985 este semnată ”Cartea Albă”, care conţinea peste 300 de măsuri e urmau a fi puse în practică pentru
a realiza o adevărată piaţă internă europeană.
În 1986, este semnat Actul Unic European, care aduce unele modificări la Tratatul de la Roma şi prevede
că pînă la 1 ianuarie 1993 să fie desăvîrşit procesul de unificare al pieţelor. Astfel, de la 1 ianuarie 1993,
în Europa există o Piaţă unică, fără graniţe, şi are ca scop: de a spori eficienţa economică prin reduceri
de costuri, de a face bunurile mai competitive prin reduceri de preţuri, de a crea mai multe locuri de
muncă, mai multe posibilităţi de opţiune pentru cumpărarea de bunuri şi servicii, de a oferi mai multe
şanse privind dezvoltarea regiunilor, cu alte cuvinte, mai multă bunăstare economică.
Realizarea unei pieţe comune presupune:
 Să fie elaborate reguli privind circulaţia liberă a celor patru libertăţi: bunuri, servicii, capital,
persoane
 Permanenta ajustare şi adaptare la schimbări.
 Înlăturarea oricărui control vamal în interiorul zonei duce la completa integrare a pieţelor
naţionale, la formarea unei adevărate pieţe interne/unice.
 Piaţa unică înseamnă cel mai avansat proces de integrare în plan comercial.
 Barierele comerciale, tehnice, fiscale sau administrative între ţările respective să fie înlăturate

1
 Îndepărtarea barierilor duce la:
 o mai mare bogăţie, un nivel mai ridicat de învăţămînt şi formare profesională şi o mai mare
mobilitate între ţările UE;
 costuri ale utilităţilor mai scăzute;
 o gamă mai largă şi calitativ superioară de bunuri şi servicii pentru consumatori;
 pieţe de capital mai eficiente, care să ducă la o creştere economică mai rapidă şi la crearea de
locuri de muncă;
 mai puţină birocraţie de înfruntat de către micile întreprinderi.

1.2 Direcţii de dezvoltare a pieţii comune:

 Piaţa Internă se bazează pe reguli şi legi comune: legile la nivel comunitar sunt obligatorii pentru
toţi – firme şi persoane fizice - , avînd un efect direct;
 directivele trebuie să fie preluate în legislaţia naţională şi create structurile necesare aplicării
acestora. Impactul va depinde de măsura în care directivele sunt transpuse în legislaţia naţională.
 protecţia împotriva dumping-ului
 întărirea politicii comerciale comune în privinţa protecţiei împotriva practicilor comerciale
ilicite;
 reguli comune privind importul, incluzînd modificări care să permită Comisiei fie să limiteze
perioada de valabilitate a documentelor de import, fie să schimbe regulile de import al
produselor care prin cantităţi mari sau prin condiţiile favorabile importatorilor ar putea constitui
o ameninţare care să prejudicieze grav producătorii comunitari.

*2*
Piaţa unică are următoarele beneficii :

 Oamenii circulă liber în spaţiul comunitar;

 Mărfurile nu mai sunt reţinute ore sau zile întregi la graniţă;
 Posibilitatea de alegere oferită consumatorului este vastă;
 Serviciile transfrontaliere se dezvoltă rapid (asigurările, bunurile imobiliare,
transporturile şi turismul);
 Capitalurile circulă uşor în cadrul pieţei unice.

2
2.1 Libera circulaţie a mărfurilor
Eliminarea taxelor vamale între ţările membre CEE nu însemna deplina libertate de circulaţie a bunurilor.
Reglementările fiscale (în special TVA), diferite atît ca nivel, cît şi ca modalitate de percepere, acţionau ca
veritabile bariere comerciale şi făceau în continuare necesar controlul la frontieră. La acestea se adăugau
normele tehnice, sanitare, interzicerea publicităţii pentru produsele importate, subvenţiile şi preferinţa
naţională şi alte reglementări care anulau beneficiile eliminării taxelor vamale. Piaţa unică implica, aşadar,
în plus faţă de uniunea vamală, suprimarea controlului vamal la frontierele interne, eliminarea barierelor
tehnice şi armonizarea legislaţiilor fiscale.
Barierele tehnice se referă în principal la standarde.Tratatul de la Roma prevedea eleborarea şi
aplicarea unor norme şi standarde de producţie şi calitate comune la nivel european. Un factor pozitiv în
armonizarea standardelor l-a jucat faptul că ţările integrate în UE aveau un nivel de dezvoltare economic
apropiat. Recunoaşterea standardelor de calitate între ţările membre UE, în practică înseamna următoarele:
 Reguli echivalente, certificate de control, testări şi analize efectuate de un organ recunoscut oficial
de toate statele membre.
 O întreprindere care a obţinut autorizaţia de a produce conform standardelor europene, va putea să-
şi vîndă bunul pe tot teritoriul UE.
 Un bun care este produs şi ambalat conform descrieirii avînd pe ambalaj şi marcajul necesar (CE)
pot fi importate în orice ţară a UE şi nu există nici o restricţie legislativă pentru interzicerea acestui
import.
 Standardele ecologice sînt foarte importante datorită faptului că protejarea mediului este o
problemă globală, iar cetăţenii europeni sînt implicaţi în activităţi de protejare a mediului, astfel un
produs de calitate trebuie să răspundă la nevoile consumatorilor, dar fără a dăuna mediului.
 UE a elaborat reguli pe care le aplică peste tot în comunitate, indiferent dacă firma este de origine
comunitară sau necomunitară.
Un rol important l-a avut aplicarea principiulul recunoaşterii reciproce, potrivit căruia, orice
produs care îndeplineşte normele în vigoare în ţara de origine, poate să circule liber în toate ţările
Comunităţii. În paralel cu aplicarea acestui principiu, Comunitatea a demarat un proces amplu de
uniformizare a normelor tehnice existente la nivelul statelor membre. În vederea restricţiilor cantitative,
UE are o politică comună faţă de terţi, între statele memebre eliminîndu-se orice fel de bariere cantitative.
Alături de celelalte trei libertăţi, libera circulaţie a bunurilor a impulsionat creşterea productivităţii
şi a competitivităţii economice a firmelor şi a avut următoarele avantaje:
 Activitatea pieţii unice a dat posibilitatea creşterii schimburilor comerciale între statele membre şi
dintre statele membre şi statele terţe;
 S-a ameliorat cadrul concurenţial;
 A permis îmbunătăţirea procesului de gestionare a importului de produse naturale;

3
 A permis standartizarea şi dezvoltarea raţională a tuturor regiunilor UE prin introducerea cotelor de
producţie şi de realizare;
 Se efectuează controlul şi conducerea asupra monopolului.

2.2 Libera circulaţie a serviciilor

În ţările dezvoltate domeniul serviciilor este unul din domeniile primordiale ale economiei, serviciile
constituind în jur de 60 % din PIB. La moment serviciile acoperă 25% din volumul comerţului mondial.
Liberalizarea în anumite sfere a serviciilor a fost mai dificil de realizat, fiindcă era direct legată cu
circulaţia K. Astăzi, serviciile din domeniul bancar continue să fie supravegheate din cauza că au efecte
directe asupra altor sectoare economice. UE a început să liberalizeze mai larg serviciile în cadrul
progresului de formare a pieţii interne.
Serviciile financiare au un loc aparte în ansamblul domeniului serviciilor, întrucît reprezintă aproximativ
7% din PIB-ul UE. Dezvoltarea acestora are un impact puternic asupra creşterii economice prin scăderea
costurilor tranzacţiilor, posibilităţile sporite de diversificare a riscurilor şi alocarea mai eficientă a
resurselor.
Tratatul de la Roma şi directivele elaborate ulterior au impus anumite cerinţe în ceea ce prveşte
instituţiile financiare implicate în libera circulaţie a serviciilor financiare:
 doar instituţiile de credit autorizate pot primi fonduri şi alte depozite de la populaţie.
 Nivelul minim al K iniţial al unei bănci era stabilit la 5 mln ECU (Sistem Monetar European-
monedă sintetică, nu era pusă în circulaţie, dar faţă de ECU erau stabilite ratele de schimb ale
monedelor europene.)
 Înfiinţarea de filiale bancare se realiza pe baza unei singure licenţe, obţinute de banca –mamă, în
ţara de origine.

2.3 Libera circulaţie a capitalului

Libera circulaţie a K, a fost prevăzută încă în Tratatul de la Roma, însă spre deosebire de circulaţia
mărfurilor, procesul de liberalizare a K, a avut loc lent şi treptat.
Primele doua directive în acest sens (1960, 1962) aveau în vedere mişcarea K sub formă de
investiţii directe, credite comerciale pe termen scurt şi comerţul cu acţiunile cotate la bursă. În esenţă,
libera circulaţie a capitalului presupune :
 investiţii directe - construirea de întreprinderi în diferite ramuri;
 plasamente de portofoliu (titluri: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur);
 depozite bancare în străinătate.
Primele ţări care au acceptat liberalizarea K au fost: Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, cărora în
1979 se alătură Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, şi în 1985- Danemarca.

4
 În general aspectele mai importante ale liberii circulaţii ale capitalului se regăsesc în următoarele
particularităţi:
 Orice investitor poate investi în orice ţară şi în orice regiune a spaţiului comunitar fără plăţi
adiţionale;
 Serviciile financiare, adică investiţiile directe sau indirecte nu vor fi supuse taxării duble în
spaţiul comunitar, în condiţiile în care ele provin dintr-un stat membru, nu şi din unul terţe;
 În cadrul UE există libera circulaţie a resurselor financiare a cetăţenilor, însă ele pot fi îngheţate
sau stopate, în cazul cînd se presupune sau se demonstrează că ele ar avea legătura cu grupările teroriste
internaţionale sau cu grupările criminale.

2.4 Libera circulaţie a forţei de muncă

Dezideratul liberei circulaţii a persoanelor a existat încă de la constituirea CEE, iniţial legat doar
de lucrători şi familiile acestora, ulterior extinzîndu-se la toate categoriile de cetăţeni.
Art.18 al tratatului de la Roma, prevede că: ”Orice cetăţean din statele membre UE are dreptul de a
circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre.”
Primele măsuri în această direcţie datează din 1964, prin acordarea dreptului de practică în oricare
ţară membră pentru deţinătorii profesiilor liberale (medici, farmacişti). Esenţială pentru libera circulaţie a
forţei de muncă este posibilitatea de echivalare a studiilor, iar pentru a înlesni acest proces, Comunitatea a
introdus, în 1985, principiul recunoaşterii reciproce a diplomelor. Astfel, o diplomă universitară obţinută
în oricare stat membru în urma a cel puţin trei ani de studiu este recunoscută în întreaga Uniune.
Cetăţenii Europeni :
 Pot călători în oricare dintre ţările UE (fără controlul paşaportului, fără declaraţie vamală sau
control vamal, fără a fi nevoiţi să treacă prin biroul de imigrări).
 Pot opta pentru a-şi stabili rezidenţa şi pentru a munci în oricare din ţările UE.
 Au dreptul de a vota şi de a candida în alegerile municipale în ţara în care şi-au stabilit rezidenţa.
 Interesele lor, cînd se află în străinătate, sunt apărate de ambasada oricărei ţări a UE.
 Orice cetăţean european are dreptul de a adresa plîngeri instituţiei numite avocatul poporului
(ombudsman) din cadrul Parlamentului European, dacă acesta consideră că nu a fost tratat
corespunzător de către autorităţile naţionale sau comunitare.
Liberalizarea circulaţiei persoanelor include doua noţiuni:
Mobilitatea profesională- pe baza unui document, certificat care confirmă capacităţile sale
profesionale, personale poate activa în orice stat membru.
Mobilitatea socială- muncitorul şi familia sa au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii statului în care au
permis de rezidenţă, de a beneficia de toate serviciile sociale.

5
Astfel, libertatea de mişcare a persoanelor în calitate de forţă de muncă şi de factor de producţie -
presupune:
 libertatea de mişcare a lucrătorilor, inclusiv a liber-profesioniştilor;
 o anumită politică a ocupării forţei de muncă;
 calificarea profesională;
 condiţiile de muncă;
 protecţia sănătăţii şi a securităţii la locul de muncă;
 libertatea de asociere, de informare, consultarea şi participarea angajaţilor la procesul de luare a
deciziilor;
 la tratamentul egal al bărbaţilor şi femeilor;
 la protecţia socială

Uniunea Europeană face în continuare eforturi pentru a asigura libera circulaţie a forţei de muncă
prin programele comunitare de învăţare a limbilor străine, încercarea de armonizare a sistemelor de
securitate socială etc.

Bibliografie:
1.www.europa.eu
2. curs de integrare europeana pe www.regielive.ro
3. Prisecaru Petre, Politici Comune Europene