UNIUNEA VAMALA

Uniunea Europeana este una din cele mai importante zone economice ale
lumii, si reprezinta cel mai important actor din comertul international cu bunuri.
Succesul economic al Uniunii Europene nu ar fi posibil fara functionarea unei
piete interne unice, definita de patru libertati de miscare: a bunurilor, persoanelor,
serviciilor si capitalului.
Crearea unei piete interne unice, unde bunurile pot circula liber, fara a fi
supuse controalelor la frontiera, poate fi realizata. doar în cadrul unei uniuni
vamale, cu reguli unice aplicate la frontiera. De asemenea, fara uniune vamala,
politica externa si de dezvoltare a Uniunii Europene, piata agricola comuna si
coordonarea eficienta a politicilor economice si monetare nu ar fi posibila.
Uniunea Vamala, asa cum este definita în Dreptul international,
reprezinta expresia integrarii a doua sau mai multe economii nationale într-un
spatiu economic unic, prin eliminarea imediata sau treptat a obstacolelor tarifare
comerciale din circulatia marfurilor între statele respective, precum si prin
stabilirea unui tarif vamal extern comun fata de terte parti.
Pentru realizarea uniunii vamale s-a prevăzut
• Liberalizarea treptată a schimburilor comerciale reciproce;
• Adoptarea unei politici comerciale comune faţă de terţi;
• Adoptarea unor reguli comune privind concurenţa;
• Adoptarea unui sistem unitar de impozitare indirectă la nivel comunitar.

1
 Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică
Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la
Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat
în Comunitatea Europeană, care este, în prezent, "primul pilon" al Uniunii
Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi
politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul
ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe
7 februarie 1993.

Uniunea vamala a fost formata cele 6 membre de atunci ale Comunitatii

Europene(Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda ). Intre timp,
numarul membrilor a crescut la 27 de state, iar uniunea vamala a fost martora unei
evolutii constante, cu pasi importanti precum adoptarea Codului Vamal Comunitar
si,in 1993, crearea pietei unice.
Trasatura comuna a tuturor uniunilor vamale este adoptarea unui tarif extern
comun, dar astazi, uniunea vamala a UE reprezinta mai mult decat atat. Orice nou
stat care adera la Comunitate a suportat procesul de abolire a taxelor sale în
comertul intracomunitar si si-a aliniat tariful extern la Tariful vamal comun. Tot în
1968, a fost realizat un proces de transfer progresiv de competente, de la Statele
Membre catre Comunitate, pe masura ce a devenit evident ca era necesar sa se
legifereze, la nivelul Comunitatii, pentru a se evita distorsionarile pietii, concurenta
neloiala sau inegalitatile de tratament pentru agentii economici.
De la Dublin la Bucuresti, se aplica aceleasi reguli si proceduri vamale. In
acest fel, cele 27 administratii vamale ale statelor membre implementeaza un cod
vamal unic, care are la baza un numar de instrumente si mecanisme de coordonare
care ii asigura o abordare comuna si tratament echivalent. In plus, piata comuna
impune ca, odata vamuite, bunurile importate pot calatori liber intre statele

2
membre. De aceasta beneficiaza atat cetatenii UE cat si companiile, dar de
asemenea si partenerii de comert ai UE. In acelasi timp, administratiile vamale au o
responsabilitate comuna in ceea ce priveste gestionarea eficienta si efectiva a
frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Teritoriul vamal al UE cuprinde:
• Suma teritoriilor vamale ale ţărilor membre;
• Alte teritorii din afara UE care datorită tratatelor în vigoare sunt asimilate
teritoriului vamal al UE- San Marino,Principatul Monaco, etc.
Bunurile care circulă în UE pot avea:
• Origine nepreferenţială
• Origine preferenţială.
Pentru CEE, din 1958 până în 1970, efectele eliminării barierelor vamale au
fost spectaculoase: comerţul intracomunitar a crescut de şase ori, în timp ce
schimburile CEE cu ţările terţe au crescut de trei ori. Schimburile fiecăruia dintre
cele şase state cu celelalte cinci au crescut de la 30% în 1958, la 52% în 1973. În
aceeaşi perioadă, PNB mediu al CEE a sporit cu 70%.
Întrebarea care se pune este în ce măsură expansiunea schimburilor intra-
comunitare reprezintă creare de comerţ sau deturnare şi cum afectează aceste
mutaţii produse în fluxurile comerciale bunăastarea ţărilor nemembre. Studiile
efectuate de Balassa pentru perioada 1959-1970 evidenţiază preponderenţa
efectelor de creare de comerţ. Concluziile sale se bazează pe modificările survenite
în natura fluxurilor comerciale: se presupune că deturnarea de comerţ produce o
scădere a ponderii comerţului extra-comunitar în PNB, în timp ce crearea de
comerţ determină o creştere a ponderii comerţului total în PNB. Deturnarea de
comerţ a vizat îndeosebi produsele alimentare, chimice şi produsele industriale cu
un grad redus de prelucrare, dar a fost compensată de creşterea importurilor de
utilaje şi echipament, pe fondul expansiunii investiţiilor. În perioada 1959-1979

3
volumul importurilor extra-comunitare a înregistrat o rată de creştere în medie de
8,9%, faţă de 8,3% în perioada 1953-1959. Efectele uniunii vamale asupra ţărilor
terţe au fost distribuite neuniform, beneficiarul principal fiind SUA, cel mai
important ofertant de echipamente performante cerute de ţările CEE. Ţările în
dezvoltare şi cele socialiste au fost afectate negativ de deturnarea de comerţ pentru
produsele alimentare şi cele cu grad redus de prelucrare.
Ratele ridicate de creştere economică asociate creării CEE au avut însă un
efect benefic inclusiv asupra nemembrilor, prin sporirea cererii şi posibilităţi mai
mari pentru export, ceea ce a compensat, cel puţin în parte, efectele negative
resimţite prin deturnarea de comerţ. Studiul menţionat apreciază că efectele de
creare de comerţ în perioada analizată au depăşit de patru, până la zece ori, pe cele
de deturnare.
Creşterea rapidă a comerţului cu produse industriale indică faptul că firmele
din ţările membre au exploatat posibilităţile oferite de abolirea tarifelor şi a
restricţiilor cantitative. Creşterea comerţului a contribuit la accelerarea creşterii
economice a ţărilor CEE, permiţându-le obţinerea economiilor de scară. Câştiguri
au fost înregistrate şi prin raţionalizarea producţiei în urma creşterii concurenţei,
mai ales pentru economiile anterior foarte protejate ale Franţei şi Italiei.
Cu toate acestea, Uniunea Vamală nu s-a realizat fără dificultăţi. Deşi cei şase
îi invitaseră şi pe britanici să li se alăture în lucrările pregătitoare ale Tratatului de
la Roma, Londra a considerat că obiectivele urmărite nu corespund politicii sale
europene. Uniunea Vamală, care presupunea, în paralel cu suprimarea controlului
vamal intracomunitar, întărirea controlului la frontierele Comunităţii şi aplicarea
unui tarif vamal comun faţă de terţi, ar fi izolat Marea Britanie de Commomwealth.
În plus, aplicarea politicilor comune, în special a celor agricole, era considerată de
britanici incompatibilă cu propriile sale interese.

4
Pe de altă parte, eliminarea restricţiilor vamale şi cantitative a fost însoţită de
numeroase reglementări fiscale, tehnice, sanitare sau de altă natură, care au creat
alte obstacole în calea liberului schimb intracomunitar. Astfel de reglementări au
izvorât, în principal, din tradiţiile şi concepţiile diferite în materie de politică
economică ale statelor comunitare. Unele ţări, precum Belgia şi Olanda, având o
bogată tradiţie liberală, au fost mult mai interesate în acest proces, în timp ce altele,
ca Germania şi Franţa, au fost mai preocupate de protejarea economiilor lor faţă de
concurenţa intracomunitară sau externă.
Astfel, uniunea vamală a condus Europa pe drumul către integrare şi
expansiune economică. Patruzeci de ani mai târziu, UE reprezintă cel mai mare
bloc comercial din lume, alimentând circa 20% din comerţul mondial. Totuşi, o
integrare economică la un asemenea nivel nu ar fi fost posibilă fără un sistem
vamal eficient la graniţele externe ale UE.

Peste 140 000 de persoane lucrează în acest domeniu. Acestea joacă un rol
esenţial în protejarea graniţelor externe ale Uniunii şi în asigurarea securităţii şi
siguranţei europenilor.

În fiecare an, autorităţile vamale din UE verifică aproximativ 1 600 de

milioane de tone de mărfuri transportate pe mare şi aproximativ 8 milioane de tone
de mărfuri transportate pe calea aerului. Agenţii vamali lucrează cu aproape 183 de
milioane de declaraţii vamale – circa şase declaraţii pe secundă.

În prezent, cele 27 de administraţii vamale naţionale colaborează strâns cu

alte organe de aplicare a legii, cu întreprinderile şi cu partenerii comerciali
principali ai UE, astfel încât să facă faţă provocărilor din ce în ce mai importante
pe care le presupune comerţul mondial: protejarea cetăţenilor împotriva produselor
periculoase şi combaterea crimei organizate, a terorismului şi a contrabandei.

5
 Politica vamala este unul dintre fundamentele Uniunii si este esentiala pentru
existenta pietei unice, care nu poate functiona corect fara reguli comune aplicate
uniform la toate granitele externe ale Comunitatii. Acest set de reguli formeaza
politica vamala si reprezinta motivul pentru care cele 15 autoritati vamale ale
Statele Membre lucreaza ca o singura entitate.

Daca principiul liberei circulatii a bunurilor este fata interioara a uniunii

vamale, TVC(tarif vamal comun) constituie aspectul sau exterior, intrucat face
posibila aplicarea uniforma a taxelo vamale asupra produselor importate din tari
terte, indiferent de Statul Membru de destinatie.
La inceput, TVC a reprezentat media aritmetica a tarifelor vamale aplicate in
1957 de catre Statele Membre. In baza articolului 28 al Tratatului, Consiliul a
adoptat cu majoritate calificata o propunere a Comisiei, introducind o serie de
amendamente, atat in mod autonom cat si in cadrul negocierilor tarifare (de
exemplu, in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert – GATT).
Nomenclatura TVC este un instrument foarte important, nu numai pentru
colectarea taxelor vamale ci si in elaborarea statisticilor privind comertul exterior si
aplicarea masurilor aferente politicilor comerciala, agricola, fiscala sau monetara.
Este cunoscuta sub denumirea de “Nomenclatura Combinata”, datorita utilizarii
sale atat in scopuri tarifare cat si statistice, si are la baza Sistemul Armonizat, un
instrument international de clasificare administrat de catre Organizatia Mondiala a
Vamilor.
In paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creata baza de
date computerizata Taric (tariful integrat al Comunitatilor Europene), cu scopul de
a identifica prevederile comunitare aplicabile fiecarui bun. Incepind cu anul 2000,
aceasta baza de date este disponibila gratuit pe serverul Europa sub denumirea
“DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). O alta baza de date,

6
disponibila la aceeasi adresa, este QUOTA (contingente si plafoane tarifare).
Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU),
creat in 1988, care a simplificat substantial procedurile, inlocuind 150 de
documente vamale.
Eliminarea formalitatilor vamale in 1993 a dus la introducerea sistemului
Intrastat pentru colectarea direct de la comercianti a informatiilor statistice privind
comertul cu bunuri dintre Statele Membre.

Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamala) a

imbunatatit cooperarea dintre autoritatile administratiei din Statele Membre si intre
aceste autoritati si Comisia Europeana in vederea sporirii eficientei luptei impotriva
fraudei si a asigurarii aplicarii corecte a reglementarilor vamale.

Un alt instrument de cooperare si asistenta reciproca, Conventia de la Neapole II, a

imbunatatit eficienta luptei impotriva incalcarii reglementarilor vamale nationale si
comunitare.

TARIFUL VAMAL COMUN

De cand cu finalizarea pietei interne, bunurile pot circula in mod liber intre statele
membre U.E. Aceasta politica se aplica pe importul de bunuri peste granitele
extrerne ale U.E. Tariful este comun pentru toti membrii U.E, dar taxa de indatorire
difera de la un fel de import la altul, in functie de ce reprezinta lucrurile importate
si de unde se afla. Taxele depind de sensibilitatea exonomica a produselor. Tariful
este prin urmare, numele dat combinatiei din nomenclator si taxele de indatorire
care se aplica pe fiecare clasa de bunuri in parte.