Protecția Internațională a drepturilor omului

Organizația Internațională a Muncii

SCURT ISTORIC
A fost înființată în anul 1919 prin Tratatul de la Versailles.
Organizația Internațională a Muncii este cea mai veche instituție specializată din cadrul
Organizației Națiunilor Unite din 1946
În preambulul Constituției sale este concretizată ideea fundamentala conform căreia pacea
universală și durabilă se poate instaura doar în baza justiției sociale.
O.I.M. promovează justiția socială și drepturile omului recunoscute la nivel internațional, în
special cele ce privesc munca.
Prin declarația de la Philadelphia din 1944 au fost dezvoltate scopurile și principiile
fundamentale ale organizației:
a) munca nu este o marfă
b) libertatea de exprimare și de asociere sunt esențiale pentru un progres continuu
c) sărăcia, oriunde există, constituie o amenințare pentru bunăstarea tuturor
d) toate ființele umane, indiferent de rasă, credință sau sex, au dreptul să se bucure atât
de bunăstarea lor materială, cât și de dezvoltarea lor spirituală în condiții de libertate și
demnitate, de securitate economică și șanse egale.
Atribuțiile fundamentale ale OIM:
a) elaborarea de norme internaționale pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de
viață alea salariaților
b) acordarea de asistență tehnică țărilor în domeniul muncii și securității sociale
c) pregătirea de personal în diferite domenii
d) elaborarea de studii, cercetări, sinteze din domeniul său de activitate
e) supravegherea aplicării și respectării convențiilor privind drepturile omului în
domeniul social, al muncii și al libertății de asociere în sindicate.
Conform Constituției OIM sunt membri ai acestei org.
- Statele care făceau parte din OIM la data de 1 noiembrie 1945
- Statele care sunt membre ale ONU și formulează o cerere de admitere și o declarație
de acceptare a obligațiilor ce decurg din Constituție
- Statele care nu sunt membre ale ONU dacă cerere de admitere este acceptată de
Conferință cu votul favorabil a 2/3 din numărul delegaților prezenți
La data înființării, în anul 1919 erau membre ale OIM 42 de state, iar în prezent au dobândit
această calitate 187 de state, iar limbile oficiale sunt engleza, franceza și spaniola.
În 1992 O.I.M. și-a propus trei mari acțiuni:
- respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în special cele privind munca și protecția
socială, prin întărirea capacității de promovare a ratificării și aplicării normelor internaționale
ale muncii, încât să corespundă unor acțiuni practice
- încurajarea economiei de piață sub condiția esențială a creării unei dimensiuni sociale a
acesteia
- întărirea tripartitismului și reafirmarea negocierilor colective
O.I.M. este singura instituție internațională care funcționează pe principiul tripartitismului,
formată din 2 reprezentanți ai guvernelor din fiecare stat membru, 1 al patronatelor și 1 al
sindicatelor.
STRUCTURĂ
O.I.M. este compusă dintr-o adunare generală anuală, Conferința Internațională a Muncii, un
consiliu executiv- Consiliul de Administrație, și un secretariat permanent- Biroul Internațional
al Muncii. Își desfășoară activitatea și prin organisme subsidiare, cum ar fi conferințele
regionale, comisiile industriale și reuniunile de experți.
Conferința Internațională a muncii este prganismul suprem de conducere al organizației și se
întrunește anual, alege Consiliul de administrație – adoptă bugetul OIM (finanțat prin
contribuția statelor membre), stabilește norme internaționale în domeniul muncii.
Consiliul de administrație are trei sesiuni pe an la Geneva, pentru adoptarea unor decizii
privind chestiuni politice precum și a programelor de acțiune. Este alcătuit din 28 de membri
din partea guvernelor, 14 din partea organizațiilor patronale și 14 și 14 din partea sindicatelor.
Consiliul de administrație are cel mai important rol și anume acela al controlului aplicării
normelor internaționale ale muncii.
Biroul Internaționale al Muncii elaborează documentele și rapoartele indispensabile pentru
conferințele și reuniunile organizației. De asemenea recrutează experții pentru activitățile de
cooperare tehnică.
NORMELE INTERNAȚIONALE
Convențiile OIM sunt instrumente juridice ce reglementează aspectele administrării forței de
muncă, ale bunăstării sociale sau ale drepturilor omului. Ratificarea unei convenții implică
pentru un stat membru o dublă obligație, cea de a aplica normele convenției respective, dar și
disponibilitatea de a accepta măsurile de supraveghere internațională specifice organizației.
Sunt considerate convenții esențiale:
Convenția nr.29/1930 privind munca forțată
Convenția nr.87/1948 privind libertatea sindicală și protecția dreptului individual
Convenția nr.98/1949 privind dreptul de organizare și negociere colectivă
Convenția nr.100/1951 privind egalitatea de remunerare
Convenția nr.105/1957 privind abolirea muncii forțate
Convenția nr.111/1958 privind discriminarea (angajare și profesie)
Convenția nr.138/1973 privind vârsta minimă
Convenția nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor
Consiliul de administrație a mai desemnat alte 4 convenții ca instrumente prioritare:
Convenția nr.81/1947 privind Inspecția Muncii
Convenția nr.129/1969 privind Inspecția Muncii în agricultură
Convenția nr.144/1976 privind consultările tripartite – standardele internaționale ale muncii
Convenția nr. 122/1964 privind Politica de Ocupare.
Recomandările adoptate de OIM sunt instrumente juridice similare convențiilor, dar nefiind
supuse ratificării și care stabilesc orientări, directive cu scopul de a ghida acțiunea statelor
membre în toate domeniile muncii și securității sociale.
Drepturile fundamentale ale omului
În 1998 a fost adoptată Declarația OIM referitoare la principiile și drepturile fundamentale ale
omului, iar acestea sunt:
- Libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului de negociere colectivă
- Eliminarea oricărei forme de muncă forțată sau obligatorie
- Abolirea efectivă a muncii copiilor
- Eliminarea discriminării în materie de angajare și profesie
Declarația stabilește că aceste drepturi sunt universale și se aplică tuturor popoarelor și
statelor, indiferent de dezvoltarea economică.

O.I.M. adopta conventii, care devin obligatorii prin ratificarea lor de catre statele
membre, si recomandari, care fara a fi supuse ratificarii, stabilesc anumite orientari,
directive cu scopul de a ghida actiunea statelor membre, in toate domeniile muncii si
securitatii sociale. Fara a detine forta juridica de care se bucura conventiile,
recomandarile constituie motorul care pune in miscare actiunea statelor de a adopta
reglementari care sa transpuna pe plan inten orientarile cuprinse in recomandari.

Romania este membru fondator al O.I.M. prin semnarea Tratatului de la Versailles.