Statul juridic al Organizației Internaționale a Muncii

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) este o instituţie specializată a Organizaţiei

Naţiunilor Unite cu competenţă generală în materie de muncă şi securitate socială.

Organizatia Internationala a Muncii este singura institutie internationala ce functioneaza

pe principiul tripartismului, politica si programele sale fiind formulate de reprezentantii
patronatelor si ai sindicatelor pe picior de egalitate cu cei guvernamentali. O.I.M.
incurajeaza, de asemenea, instaurarea tripartismului in cadrul statelor membre,
indemnandu-le sa stabileasca un dialog social eficient prin asocierea organizatiilor
sindicale si patronale la elaborarea si, daca este cazul, la punerea in aplicare a politicilor
nationale in domeniul social si economic, ca si in multe alte sectoare.

Organizatia Internaţională a Muncii a fost fondată în 1919. În contextul negocierilor de

pace de după încheierea primului război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o
Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie
1919 a devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles. Cu unele modificări, acest text
reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
Filozofia şi misiunea noii organizaţii internaţionale rezulta din preambulul Constituţiei,
care prevede că pacea univesală nu poate fi întemeiată decât pe baza justiţiei sociale, iar
neadoptarea de către o naţiune a unui regim de muncă cu adevărat uman, împiedică
eforturile celorlalte naţiuni, doritoare de a ameliora situaţia lucrătorilor în propriile lor
ţări.
 
OIM a devenit o agenţie specializată a ONU din 1946. In prezent 181 de state sunt
membre ale organizaţiei.
 
OIM are o structură tripartită, care aduce împreună reprezentanţii guvernelor,
patronatelor şi sindicatelor, în condiţii egale, pentru a discuta chestiuni legate de muncă şi
politică socială.
 
Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc în
fiecare an, adunând toţi constituenţii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în
domeniul muncii, planul de activitate al OIM şi bugetul.
 
Între sesiunile Conferinţei, OIM este coordonat de Consiliul de administraţie, care este
compus din 28 reprezentanţi guvernamentali, 14 reprezentanţi ai pantronatelor şi 14
reprezentanţi ai sindicatelor.
 
Secretariatul OIM este asigurat de Biroul Internaţional al Muncii, care are sediul la
Geneva, în Elveţia şi are birouri în mai mult de 40 de state.
 
Directorul general al OIM este în prezent Juan SOMAVIA.
 
b. Structura O.I.M.

Organizatia Internationala a Muncii este compusa dintr-o adunare generala anuala,

Conferinta Internationala a Muncii, un consiliu executiv- Consiliul de Administratie, si
un secretariat permanent- Biroul International al Muncii (B.I.M.). Organizatia isi
desfasoara activitatea si prin organisme subsidiare, cum ar fi conferintele regionale,
comisiile industriale si reuniunile de experti.

c. Normele internationale in domeniul muncii

Conventiile O.I.M. sunt instrumente juridice ce reglementeaza unul sau altul dintre
aspectele administrarii fortei de munca, ale bunastarii sociale sau ale drepturilor omului.
Ratificarea unei conventii implica o dubla obligatie din partea unui stat membru: ea este
un angajament de a aplica prevederile conventiei respective si, in acelasi timp, indica
disponibilitatea statului ratificant de a accepta masurile de supraveghere internationala
specifice organizatiei.

Recomandarile adoptate de catre O.I.M. sunt instrumente juridice similare conventiilor,

nefiind insa supuse ratificarii si cuprinzand orientari mai detaliate. Ele nu au, asadar, forta
juridica, ci ofera un model si un stimul pentru legislatia si practica tarilor membre. De
regula, o data cu o conventie se adopta o recomandare corespondenta.

STANDARDELE INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL MUNCII

 
Standardele internaţionale în domeniul muncii sunt instrumente juridice elaborate de
către constituenţii OIM (guvernele, angajatorii şi sindicatele) care stabilesc principii şi
drepturile la muncă. Acestea sunt fie convenţii, care sunt tratate internaţionale obligatorii
dacă sunt ratificate de statele member, sau recomdări, care servesc ca nişte ghiduri
neobligatorii. În multe cazuri convenţiile stabilesc principiile de bază care să fie
implementate de statele care le ratifică, în timp ce recomadările suplimentrează
convenţiile asigurând ghiduri mai detaliate referitoare la modul în care acestea trebuie
aplicate.
 
Convenţiile şi recomadările sunt elaborate de reprezentanţii guvernelor, angajatorilor şi
lucrătorilor şi sunt adoptate de Conferinţa Internaţională a Muncii care se desfăşoară în
fiecare an. Odată ce un standard este adoptat, statele membre, conform Constituţiei OIM,
trebuie să le supună autorităţilor competente (Parlamentului). În cazul Convenţiilor,
acesta înseamnă pentru ratificare. Dacă o convenţie este ratificată, în general aceasta intră
în vigoare pentru acel stat de la data ratificării. Statele care au ratificat convenţiile se
obligă să aplice convenţia în legislaţia şi practica naţională şi să trasnmită rapoarte
privind aplicarea acesteia la intervale regulate. Dacă este necesar, OIM acordă asistenţă
tehnică. În plus, pot fi iniţiate plângeri împotriva statelor care încalcă o convenţie pa care
a ratificat-o.
 
CONVENŢIILE FUNDAMENTALE
 
Consiliul de administraţie al OIM a identificat 8 convenţii fundamentale, care
rglemenetază domeniile care sunt considerate ca principuii şi drepturi fundamnatele ale
lucrătorilor.
 Liberattaea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului de negociere colectivă,
eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatory, eliminarea efectivă a muncii
copilului, eliminarea discriminărilor în respect cu angajarea şi profesia, Aceste principii
sunt de asemenea prevăzute în Declaraţia privind Principiile şi Drepturile Fundamentale
ale Muncii (1998).
În 1995 OIM a lansat o campanie pentru ratificarea univesală a acestor 8 convenţii.
 
Cele 8 convenţii fundamentale ale OIM sunt următoarele:
 Convenţia nr.29/1930 privind munca forţată;
 Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea sindicală;
 Convenţia nr. 98/1949 privind dreptul la organizare şi negociere colectivă;
 Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare;
 Convenţia nr.105/1957 privind abolirea muncii forţate;
 Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare şi profesie);
 Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă;
 Convenţia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii
copiilor
 
Consiliul de administraţie a desemnat alte 4 convenţii ca instrumente
prioritare, încurajând statele să le ratifice din cauza importanţei lor în funcţionarea
sistemului internaţional de standarde în domeniul muncii.
 Convenţia nr. 81/1947 privind Inspecţia Muncii
 Convenţia nr. 129/1969 privind Inspecţia Muncii (în agricultură)
 Convenţia nr. 144/1976 privind consultările tripartite (standardele internaţionale ale
muncii)
 Convenţia nr. 122/1964 privind Politica de Ocupare
 
 
 
Cele 4 obiective strategice ale OIM sunt:
 
 promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor drepturilor fundamentale în
muncă
 crearea oportunităţilor mai mari pentru femei şi bărbaţi pentru asigurarea de locuri
de muncă şi venituri decente
 Creşterea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi
 Consolidarea tripartismul şi dialogului social
 
Obiectivul strategic al Organizaţiei Internaţionale a Muncii este cel de a promova
oportunităţi pentru femei şi bărbaţi astfel încât acestea să dezvolte o muncă
productivă, decentă, lucrând în condiţii de siguranţă, egalitate, echitate şi demnitate
umană”.

Scop:

Organizaţia Internaţională a Muncii şi-a stabilit scopul încă de la înfiinţarea

 acesteia, respectiv din anul 1919. Contextul fondării Organizaţiei Internaţionale a
Muncii a fost determinat de purtarea negocierilor de pace după încheierea
Primului Război Mondial. În cadrul Conferinţei de Pace ce a avut loc la Paris s-a
stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii, Comisie care la 11 aprilie
1919 a adoptat un text ce a devenit parte a tratatului de Pace  de la Versailles.
Textul adoptat de Comisie reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, însă cu unele modificări.
Preambului Constituţiei reprezintă scopul şi misiunea Organizaţiei Internaţionale a
Muncii. În actul constitutiv sunt prezentate prevederi precum faptul că pacea
universală nu poate fi întemeiată decât pe baza justiţiei sociale, iar neadoptarea de
către o naţiune a unui regim de muncă cu adevărat uman, împiedică eforturile
celorlalte naţiuni, doritoare de a ameliora situaţia în propriile ţări.
 
Organizaţia Internaţională a Muncii are ca scop promovarea justiţiei sociale şi a
drepturilor recunoscute pe plan internaţional a persoanelor care muncesc.
Misiunea principală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii este aceea de a asigura
pacea socială, esenţială pentru prosperitate.
Una dintre priorităţile actuale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii este aceea
de a promova crearea de locuri de muncă decente şi, de asemenea, constituirea
unui mediu economic şi condiţii de muncă pentru lucrători şi antreprenori pentru a
participa la eforturile de pace durabilă, prosperitate şi progres social. Structura
tripartită a organizaţiei oferă o platformă unică ce promovează munca decentă atât
pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
 
Misiunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii este repezentată de promovarea
dreptului la un loc de muncă, încurajarea creării de locuri de muncă decente,
îmbunătaţirea protecţiei sociale şi consolidarea dialogului social pentru a rezolva
problemele legate de lumea muncii.
 
Organizaţia Internaţională a Muncii are patru obiective strategice, şi anume:
 Promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor drepturilor fundamentale în
muncă;
 Crearea de oportunităţi mai mari pentru femei şi bărbaţi pentru asigurarea de
locuri de muncă şi venituri decente;
 Creşterea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi;
 Consolidarea tripartismul şi dialogului social. 
 
În ceea ce priveşte obiectivele O.I.M, acestea sunt discutate şi stabilite în cadrul
Conferinţei Internaţionale a Muncii ce are loc în fiecare an. În cadrul Conferinţei
sunt adoptate noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate
al organizaţiei şi bugetul.
 Mijloace:

Pentru a-şi atinge obiectivele, Organizaţia Internaţională a Muncii dispune de o

incomparabilă experienţă şi cunoştiinţe în domeniul muncii, pe care le-a dobândit
în cei aproape o sută de ani dedicaţi satisfacerii aspiraţiilor popoarelor lumii în
ceea ce priveşte locurile de muncă şi veniturile decente.
Principalele mijloace folosite de Organizaţia Internaţională a Muncii sunt
reprezentate de:
 Promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor drepturilor fundamentale în
muncă;
 Crearea de oportunităţi mai mari pentru femei şi bărbaţi pentru asigurarea de
locuri de muncă şi venituri decente;
 Creşterea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi;
Consolidarea tripartismul şi dialogului social. 

Organizația Internațională a Muncii folosește drept mijloace standardele

internaţionale în domeniul muncii sub forma convenţiilor, care devin tratate
internaţionale obligatorii dacă sunt ratificate de statele membre, sau
recomandărilor, care servesc drept ghiduri neobligatorii. În multe cazuri
convenţiile stabilesc principiile de bază care să fie implementate de statele care le
ratifică, în timp ce recomadările suplimentează convenţiile asigurând ghiduri mai
detaliate referitoare la modul în care acestea trebuie aplicate.
Ce este interesant este că pot fi iniţiate plângeri împotriva statelor care încalcă o
convenţie pe care a ratificat-o, la Tribunalul Administrativ al O.I.M
Consiliul de administraţie al O.I.M a identificat 8 convenţii fundamentale care
reglemenetază domeniile principale şi drepturi fundamentale ale lucrătorilor:
libertatea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului de negociere colectivă,
eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatorie, eliminarea efectivă a
muncii copilului, eliminarea discriminărilor în raport cu angajarea şi profesia.
Aceste principii sunt, de asemenea, prevăzute în Declaraţia privind Principiile şi
Drepturile Fundamentale ale Muncii.
În 1995 O.I.M a lansat o campanie pentru ratificarea univesală a acestor 8
convenţii. Cele 8 convenţii fundamentale ale OIM sunt următoarele:
 Convenţia nr.29/1930 privind munca forţată;
 Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea sindicală;
 Convenţia nr. 98/1949 privind dreptul la organizare şi negociere colectivă;
 Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare;
 Convenţia nr.105/1957 privind abolirea muncii forţate;
 Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare şi profesie);
 Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă;
 Convenţia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii
copiilor.
 

 
Consiliul de administraţie a desemnat alte 4 convenţii ca instrumente
prioritare, încurajând statele să le ratifice din cauza importanţei lor în funcţionarea
sistemului internaţional de standarde în domeniul muncii.
1. Convenţia nr. 81/1947 privind Inspecţia Muncii;
2. Convenţia nr. 129/1969 privind Inspecţia Muncii (în agricultură);
3. Convenţia nr. 144/1976 privind consultările tripartite (standardele internaţionale
ale muncii);
4. Convenţia nr. 122/1964 privind Politica de Ocupare.
În îndelunga sa activitate de peste 85 de ani, Organizaţia Internaţională a Muncii a
adoptat 189 de convenţii şi 203 de recomandări, acoperind practic întreaga
materie, care, pe plan intern, este reglementată de legislaţia muncii, respectiv
legislația securităţii sociale.
Totodată, sub egida O.I.M, de desfăşoară şi o intensă activitate de cooperare
tehnică şi o bogată activitate de cercetare ştiinţifică.
O.I.M oferă o bază statistică impresionantă pe problema pieţii muncii şi calculează
unul dintre cei mai complecşi indicatori ai performanţei unui stat în domeniul
muncii încă din 1980: Indicatorii Cheie ai Pieţei de Muncă (KILM).
Departamentul de statistică îşi propune să ajute statele membre în dezvoltarea şi
implementarea politicilor corespunzătoare în domeniul muncii. Organizaţia
beneficiază şi de un centru de training situat în Turin, al cărui scop este de a
pregăti personalul organizaţiei şi statele membre în domeniu.