Organizaia Internaional a Muncii (ILO)

Organizaia Internaional a Muncii (ILO*) a fost creat n 1919 i a devenit o instituie specializat
a Organizaiei Naiunilor Unite n 1946. Ea numr n prezent 182 de State Membre. Dotat cu o
structur tripartit unic, ea reunete n mod egal reprezentanii guvernelor, angajatorilor i lucrtorilor
pentru a dezbate probleme legate de munca i politica social. Conferina Internaional a Muncii, care
reunete o dat pe an delegaii rilor membre, ghideaz lucrrile Organizaiei. Ea adopt noile norme
internaionale ale muncii, ca i programul i bugetul Organizaiei.
ntre dou sesiuni ale Conferinei, Consiliul de administraie, compus din 28 de membri guvernamentali,
din 14 reprezentani ai angajatorilor i din 14 reprezentani ai lucrtorilor, monitorizeaz activitile ILO.
Secretariatul Organizaiei, Biroul Internaional al Muncii (BIM), are sediul la Geneva, n Elveia, si
administreaz birouri externe n peste 40 de ri. Cu prilejul celei de a 50-a aniversri n 1969, ILO a
primit premiul Nobel pentru pace. Directorul su general actual este domnul Juan Somavia.
Evenimente cheie n istoria ILO:
1919 Fondarea ILO. Organizaia a fost creat de ctre Tratatul de la Versailles, care a ncheiat Primul
Rzboi Mondial i a constituit Liga Naiunilor.
1926 Conferina Internaional a Muncii (ILC) stabilete un mecanism de supraveghere, care s
monitorizeze implementarea standardelor internaionale ale muncii.
1944 Adoptarea Declaraiei din Philadelphia, determinnd principiile de baz ale ILO.
1946 ILO devine prima agenie specializat a Organizaiei Naiunilor Unite, nou format.
1969 ILO primete Premiul Nobel pentru Pace, pentru promovarea echitii sociale i a pcii ntre
naiuni.
1998 Adoptarea Declaraiei privind Principiile i Drepturile Fundamentale la Munc.
1999 ILO adopt conceptul de munc decent, ca expresie contemporan a mandatului su istoric.
2004 Comisia Global privind Dimensiunea social a mondializrii a lansat raportul "O mondializare
corect - Crearea de anse pentru toi".
2006 Membrii ILO din Asia i Pacific se angajeaz la o Decad a Muncii Decente Asiatice, i la atingerea
obiectivului general de a asigura angajare deplin, productiv i decent pentru toi pn n 2015.
2008 ILC adopt Declaraia ILO privind Echitatea Social i Globalizarea Corect, abilitnd ILO s
confrunte provocrile mondializrii prin intermediul Agendei privind Munca Decent
Scopul primar al ILO este de a promova munca decent, astfel nct fiecare s lucreze n condiii de
libertate, echitate, securitate i demnitate uman. n atingerea scopului de munc decent pentru toi,
ILO se bazeaz pe 4 obiective strategice:
1. Promovarea i elaborarea standardelor internaionale de munc i a principiilor i drepturilor
fundamentale la munc;
2. Crearea mai multor anse pentru brbai i femei de asigurare cu locuri de munc i venituri
decente;
3. Extinderea i eficientizarea proteciei sociale pentru toi;
4. Consolidarea tripartismului i dialogului social.
Domeniile principale de intervenie ale ILO sunt: instruirea i reabilitarea profesional, politicile de
angajare, administraia muncii, legislaia muncii i relaiile industriale, condiiile de munc, dezvoltarea
managementului, securitatea social, statistica muncii, igiena i securitatea n munc. Instrumentele prin
care intervine ILO sunt norme ale muncii, care acoper toate problemele legate de munc, fiind elaborate
i ncorporate n Convenii i Recomandri internaionale (n total sunt 188 convenii i 199
recomandri), de ctre reprezentani ai guvernelor, angajatorilor i lucratorilor din toat lumea.
Consiliul de administraie al BIM a calificat ca fundamentale opt convenii care trateaz chestiuni
considerate ca principii i drepturi fundamentale ale muncii: libertatea sindical i recunoaterea efectiv
a dreptului de negociere colectiv, eliminarea oricrei forme de munc forat sau obligatorie, abolirea
muncii copiilor i eliminarea discriminrii n materie de angajare i profesie. Aceste principii sunt enunate
de asemenea n Declaraia ILO relativ la principiile i drepturile fundamentale ale muncii (1998). n
1995, Organizaia a lansat o campanie care vizeaz s obin ratificarea universal a acestor opt
convenii fundamentale. n prezent, mai mult de 1304 de ratificri au fost nregistrate pentru aceste
convenii, reprezentnd 89% din numrul posibil de ratificri.
Cele 8 convenii fundamentale sunt:
Convenia (nr. 87) privind libertatea sindical i protecia dreptului sindical, 1948
Convenia (nr. 98) privind dreptul la organizare i negociere colectiv, 1949
Convenia (nr. 29) privind munca forat, 1930

Convenia
Convenia
Convenia
Convenia
Convenia

(nr.
(nr.
(nr.
(nr.
(nr.

105)
138)
182)
100)
111)

privind
privind
privind
privind
privind

abolirea muncii forate, 1957

vrsta minim de ncadrare n munc, 1973
cele mai grave forme ale muncii copiilor, 1999
egalitatea de remunerare, 1951
discriminarea (angajare i profesie), 1958

Recenta iniiativ ILO, Agenda pentru o munc decent, acoper un mare numr de provocri cu care
Organizaia se confruntase deja la momentul crerii sale. Aceast agend are ca obiectiv s permit
fiecruia s obin o munc decent favoriznd dialogul social, protecia social i crearea de locuri de
munc, precum i respectarea normelor internaionale ale muncii, care s-au dezvoltat pentru a constitui
un sistem global de instrumente legate de munca i politica social, susinute de ctre un mecanism de
control ce permite abordarea oricrui tip de probleme care s-ar ridica la aplicarea lor pe scara naional.
Normele internaionale ale muncii constituie componena juridic a strategiei pe care ILO a adoptat-o
pentru a garanta mondializarea, a promova dezvoltarea durabil, a eradica srcia i a face astfel ca
fiecare s beneficieze de condiii de munc demne i sigure.

Oficiul Subregional al ILO pentru Europa Central i de Est se afl n Budapesta i este responsabil
de Moldova, pe lng un ir de alte ri ale acestei regiuni. Republica Moldova este membr a ILO din
anul 1992 i n acest rstimp a ratificat 40 de convenii ale acestei organizaii, inclusiv cele opt
fundamentale.

Cadrul de asisten pentru Republica Moldova oferit de ILO a luat forma Programelor de ar privind
Munca Decent (2006-2008 i 2008-2011) i conine ca esen expertize legislative asisten tehnic i
logistic, audit ale instituiilor pe piaa muncii.

Programul de ar privind Munca Decent (PMD)

Programul de ar privind Munca Decent, anii 2012-2015, format PDF, 2496KB
Prezentul Program de ar are scopul de a asista ara n implementarea Strategiei Naionale de
Dezvoltare 2008-2011, cea mai important strategie naional pe termen mediu ce reflect aspiraia rii
de intensificare a integrrii n Uniunea European. PMD este bine armonizat cu prioritile Strategiei
Naionale de Dezvoltare, n mod special cu cele care vizeaz:

1/optimizarea guvernrii pe piaa muncii;

2/ dezvoltarea resurselor umane;
3/ promovarea proteciei sociale;
4/ consolidarea parteneriatului public - privat local .
n contextul atotcuprinztorului generic Munca decent pentru toi ILO se concentreaz asupra a trei
prioriti n programul de ar pentru Moldova n perioada 2008-2011, care trebuiesc privite ca obiective
pe termen lung:
I. Consolidarea capacitilor instituiilor publice i a partenerilor sociali de optimizare a guvernrii pe piaa
muncii.
II. Perfecionarea procesului de elaborare, monitorizare i evaluare a politicilor ocupaionale prin o
administrare mai eficient a muncii i prin msuri predestinate lucrtorilor informali i celor expui
migraiei.
III. Eficientizarea sistemului de protecie social, cu accent prioritar pe grupurile vulnerabile.
ILO are avantaje comparative n programe de dezvoltare i n promovarea cooperrii tehnice pentru
obinerea rezultatelor menionate mai sus. n mod special pentru c secretariatul ILO are o experien de
durat i o expertiz tehnic testat n timp n materie de standarde ale muncii, promovare a ocuprii,
protecie social i dialog social. ILO implementeaz o serie de proiecte n Europa Central i de Est care
satisfac pe deplin solicitrile donatorilor i ale guvernelor rilor beneficiare.
Pentru a realiza obiectivele Programului de ar privind Munca Decent (PMD) Guvernul i partenerii
sociali au instituit un Consiliu Naional Coordonator pentru Programul de ar (PMD). Consiliul
Coordonator se ntrunete n mod regulat, la sfritul fiecrui trimestru pentru revizuirea i evaluarea
activitilor i impactul acestora n ar. Viceministrul Muncii, Proteciei Sociale i Familiei poate, de
asemenea, s convoace reuniuni ale Consiliului Coordonator ad-hoc pentru a aborda problemele majore,

la solicitarea majoritii membrilor Consiliului Coordonator.

Astfel un ir de activiti realizate i aflate n derulare actualmente tind s contribuie la atingerea
obiectivelor stabilite n cadrul unui ir de programe de asisten tehnic cum ar fi munca copiilor,
dialogul social, optimizarea politicilor ocupaionale, prevenirea HIV/SIDA la locul de munc,
consolidarea inspeciei muncii, managementul migraiei, etc. Activitile pot fi exemplificate
prin efectuarea auditelor Inspeciei Muncii i Ageniei Naionale de Ocupare a Forei de Munc,
ca instituii de gestionare a administrrii muncii. Un alt exemplu ar ine de expertiza proiectului Legii
privind Comisia tripartit de consultri i negocieri colective, a proiectului Strategiei de Ocupare a Forei
de Munc pe termen lung i planurile naionale de realizare a ei, a proiectului Legii privind migraia n
scop de munc .a.
n anul 2009 ILO a celebrat Aniversarea a 90-a de la fondarea acesteia. Organizaia este cea mai
longeviv agenie specializat a Naiunilor Unite. "Punctul forte al ILO este condiionat de faptul c
mesajul privind echitatea social este la fel de relevant i comprehensiv ca i acum 90 de ani." (Sachiko
Yamamoto).
Din anul 2005 n Moldova este deschis Oficiul Coordonatorului Naional al ILO. Dna Ala Lipciu,
Coordonatorul Naional ILO, poate fi contactat pentru informaii suplimentare referitoare la activitatea
Organizaiei sau proiectelor acesteia.

Declaraia OIM cu privire la principiile i drepturile

fundamentale ale salariailor
Deoarece OIM a fost fondata datorita convingerii ca justitia sociala este esentiala pentru
pacea universala si durabila;
Deoarece cresterea economica este esentiala, dar nu suficienta pentru asigurarea
echitatii, a progresului social si eradicarii saraciei, confirmand necesitatea ca OIM sa
promoveze puternice politici sociale, institutii corecte si democratice;
Deoarece OIM ar trebui, acum mai mult decat niciodata, sa isi mobilizeze toate
mijloacele de stabilire a standardelor, resursele de cooperare tehnica si de cercetare in
toate domeniile de competenta, in particular pentru angajare, pregatire profesionala si
conditii de munca, trebuie sa actioneze in asa fel incat, in cadrul unei strategii globale
de dezvoltare economica si sociala, politicile economice si sociale sa se intareasca
reciproc, cu scopul de a asigura o dezvoltare ampla si durabila;
Deoarece OIM trebuie sa acorde o atentie speciala problemelor persoanelor cu nevoi
speciale, in mod deosebit somerilor si muncitorilor migranti, sa mobilizeze si sa
incurajeze eforturile internationale, regionale si nationale care au drept scop rezolvarea
problemelor lor si promoveaza politici eficiente, cu scopul de a crea locuri de munca;
Deoarece, incercand sa mentina legatura intre progresul social si cresterea economica,
garantarea principiilor fundamentale si drepturilor in munca are o importanta deosebita,
pentru ca ea imputerniceste persoanele implicate sa revendice liber si cu sanse egale
participarea corecta la avutia la a carei acumulare au contribuit, si totodata sa isi
realizeze pe deplin potentialul uman;
Deoarece OIM este organizatia internationala mandatata prin Constitutia sa si organul
competent pentru stabilirea normelor internationale ale muncii si uramarirea lor,

bucurandu-se de un sprijin universal si de recunoastere in promovarea drepturilor

fundamentale in munca, expresie a principiilor sale fundamentale;
Deoarece, in situatia de crestere a interdependentei economice este strict necesara
reafirmarea permanentei principiilor si drepturilor fundamentale inscrise in Constitutia
organizatiei si promovarea aplicarii lor universale,
Conferinta Internationala a Muncii
I.
Reaminteste ca:
A. aderand liber la OIM, toti membrii au acceptat principiile si drepturile stabilite in
Constitutia sa si in Declaratia de la Philadelphia si s-au angajat sa activeze pentru
realizarea obiectivelor globale ale organizatiei, folosindu-si deplin toate resursele si in
conformitate cu contextul specific fiecaruia;
B. aceste principii si drepturi au fost exprimate si dezvoltate sub forma unor drepturi si
obligatii specifice, in Conventii recunoscute ca fundamentale, atat inauntrul, cat si in
afara organizatiei;
II.

A.
B.
C.
D.

Declara ca toti membrii, chiar daca nu au ratificat Conventia in cauza, au obligatia

reiesita din simpla apartenenta la organizatie de a respecta, promova si aplica de
buna credinta si in concordanta cu Constitutia principiile referitoare la drepturile
fundamentale care constituie suviectul acestor Conventii, respectiv:
libertatea de ascociere si recunoasterea efectiva a dreptului la negocierea colectiva;
eliminarea tuturor formelor de munca fortata sau obligatorie;
abolirea efectiva a muncii copiilor;
eliminarea discriminarii la angajare si ocupare.

III.

Recunoaste obligatia organizatiei de a-si ajuta membrii, ca raspuns la nevoile lor

stabilite si exprimate, in vederea atingerii acestor obiective prin folosirea maxima a
resurselor constitutionale, operationale si bugetare, inclusive prin mobilizarea sprijinului
si a resurselor externe, cat si prin incurajarea altor organizatii internationale cu care
OIM a stability relatii, in virtutea articolului 12 al Constitutiei, pentru sustinerea acestor
eforturi:
A. prin oferirea cooperarii tehnice si a serviciilor ce promoveaza ratificarea si
implementarea Conventiilor fundamentale;
B. prin sprijinirea Membrilor care nu sunt inca in situatia de a aproba cateva sau toate
aceste Conventii in eforturile lor de a respecta, promova si realiza principiile privind
drepturile fundamentale care fac subiectul acestor Conventii; si
C. prin ajutarea Membrilor in eforturile lor de a instaura un climat propice dezvoltarii
economice si sociale.

IV.

Decide pentru a da un efect deplin acestei Declaratii, sa fie implementat un mecanism

de urmarire, promotional, credibil si eficace, in conformitate cu masurile specificate in
anexa alaturata, ce va fi considerata parte integranta a acestei Declaratii.

V.

Accentueaza faptul ca standardele de munca nu trebuie folosite pentru scopuri

comerciale protectioniste si ca nimic din aceasta Declaratie si urmarirea ei nu trebuie
invocat sau folosit in alt mod pentru astfel de scopuri; in plus, avantajele comparative
ale oricarei alte tari nu pot, in nici un fel, sa fie puse in cauza prin aceasta Declaratie si
urmarirea sa.

Anex
Urmarirea Declaratiei
I. OBIECTIVUL GENERAL
1.

2.

3.

Scopul urmaririi descrise mai jos este de a incuraja eforturile depuse de

Membrii Organizatiei pentru promovarea principiilor si drepturilor fundamentale
enuntate in Constitutia OIM, in declaratia de la Philadelphia si reafirmate in
aceasta Declaratie.
In acord cu acest obiectiv, care este de natura strict promotionala,
aceasta urmarire va permite identificarea domeniilor in care asistenta
Organizatiei, prin activitatile de cooperare tehnica, se poate dovedi folositoare
in ajutarea Membrilor la implementarea acestor principii si drepturi
fundamentale. Nu este un inlocuitor al mecanismelor de supraveghere, si nu
trebuie sa impiedice functionarea lor; prin urmare, situatiile specifice relevand
mecanismele susnumite nu trebuie examinate si reexaminate in cadrul
acestei urmariri.
Cele doua aspecte ale acestei urmariri, descrise mai jos, sunt bazate pe
procedurile existente: urmarireaanuala privind Conventiile fundamentale
neratificate va implica doar cateva adaptari ale modalitatilor prezente de
aplicare ale articolului 19, paragraful 5(e), al Constitutiei; iar raportul global va
permite optimizarea rezultatelor procedurilor aplicate in conformitate cu
Constitutia.

II. URMARIREA ANUALA REFERITOARE LA CONVENTIILE FUNDAMENTALE

NERATIFICATE
A. Obiectul si aria de aplicare
1.
Obiectul urmaririi este de a asigura posibilitatea de verificare anuala, cu
ajutorul procedurilor simplificate care inlocuiesc verificarea la 4 ani introdusa de
Consiliul de Administratie de catre Membrii care au ratificat inca toate
Conventiile fundamentale.
2.
Urmarirea va acoperi in fiecare an cele patru categorii ale principiilor si
drepturilor fundamentale specificate in Declaratie.
B.Modalitati
1.
Urmarirea se va baza pe rapoartele cerute de la Membrii, in acord cu
articolul 19, paragraful 5 e), al Constitutiei. Rapoartele vor fi alcatuite in asa fel
incat sa fie posibila obtinerea informatiilor de la guvernele care nu au ratificat
unele sau nici una din Conventiile fundamentale, asupra oricarei schimbari care
ar fi putut avea loc in legea si practica lor, tinand cont de articolul 23 al
Constitutiei si de practica stabilita.
2.
Aceste rapoarte, pe masura ce vor fi alcatuite de Birou, vor fi examinate de
Consiliul de administratie.
3.
In vederea prezentarii unei introduceri la rapoartele astfel alcatuite, care ar
putea atrage atentia asupra unor aspecte ce ar putea duce la o examinare mai
aprofundata, Biroul poate solicita un grup de experti, numiti in acest scop de
catre Consiliul de administratie.
4.
Trebuie prevazute adaptari la procedurile existente ale Consiliului de
administratie, pentru a permite Membrilor care nu sunt reprezentati in Consiliul
de administratie sa furnizeze in modul cel mai potrivit explicatiile care ar putea fi

necesare sau utile pentru completarea informatiilor continute in rapoartele lor, in

timpul discutiilor Consiliului de administratie.
III. RAPORTUL GLOBAL
A. Obiectul si aria de aplicare
1.
Obiectul acestui raport este de a realiza o imagine globala si dinamica,
legata de fiecare categorie de principii si drepturi fundamentale, observate in
perioada ultimilor patru ani, si sa serveasca drept baza pentru stabilirea
eficientei ajutorului acordat de catre Organizatie, ca si pentru determinarea
prioritatilor stabilite pentru perioada urmatoare, sub forma planurilor de actiune
pentru colaborare tehnica desemnata in particular pentru mobilizarea
resurselor interne si externe necesare pentru a le indeplini.
2.
Raportul va acoperi in fiecare an una din cele patru categorii de principii si
drepturi fundamentale.
B.Modalitati
1.
Raportul va fi realizat sub supravegherea Directorului general, pe baza
informatiilor oficiale sau a informatiilor culese si evaluate in conformitate cu
procedeele stabilite. In cazul statelor ce nu au ratificat Conventiile
fundamentale, va fi bazat in mod particular pe informatiile din urmarirea anuala
mai sus mentionata. In cazul Membrilor care au rapoarte tratate conform cu
articolul 22 al Conventiei.
2.
Acest raport va fi supus Conferintei, in vederea discutiei tripartite, ca raport
al Directorului general. Conferinta poate trata acest raport separat de rapoartele
vizate de articolul 22 al Regulamentului sau si il poate discuta in timpul unei
intalniri speciale, sau in alt mod mai potrivit. Apoi, Consiliul de administratie va
trage concluziile necesare in cadrul unei sesiuni premergatoare. Dezbaterea se
va referi la prioritatile si planurile de actiune pentru implementarea cooperarii
tehnice, pentru perioada urmatorilor patru ani.
IV. SE INTELEGE CA:
1.

2.

Consiliul de administratie si Conferinta vor primi propuneri de amendamente

la Reglementarile lor, necesare pentru punerea in practica a dispozitiilor
precedente.
Conferinta trebuie sa revizuiasca, in timp util, in lumina experientei
dobandite, functionarea urmaririipentru a stabili daca obiectivul general enuntat
in prima parte a fost atins in mod adecvat.

Textul precedent este textul Declaratiei OIM privind principiile si drepturile fundamentale
in munca si urmarireaei, adoptata in mod corespunzator de catre Conferinta generala a
Organizatiei Internationale a Muncii in cea de-a 86-a sesiune care s-a tinut la Geneva si
care a fost declarata inchisa la 18 iunie 1998.
CU BUNA CREDINTA au semnat, in acesta zi de 19 iunie 1998:

Informaie general despre ONU

Organizaia Naiunilor Unite a fost fondat dup cel de-al doilea rzboi mondial, n 1945, fundamentat
pe principiile consfinite n Carta ONU , n scopul meninerii pcii i securitii internaionale, promovrii
bunstrii i drepturilor omului.
Actualmente organizaia cuprinde 193 de state membre care particip la abordarea i identificarea
soluiilor pentru problemele globale ntr-un cadru internaional unic de dialog i cooperare. Organele

principale ale ONU sunt:Adunarea General, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic i Social
(ECOSOC) i Curtea Internaional de Justiie.
Mandatul ONU cuprinde o serie larg de domenii precum: desfurarea operaiunilor de meninere a
pcii, prevenirea conflictelor i oferirea asistenei umanitare, activiti operaionale pentru dezvoltare .a.
De asemenea, organizaia ofer o platform global de abordare i luare a deciziilor asupra provocrilor
cu care se confrunt comunitatea internaional precum dezvoltarea durabil, schimbrile climaterice,
contracararea terorismului, dezarmarea, bunstarea populaiei, promovarea democraiei i a drepturilor
omului .a.
Structura organizatoric a ONU precum informaiile privind cele mai recente activiti ale organizaiei pot
fi vizualizate pe site-ul oficial.

Republica Moldova n cadrul ONU

Republica Moldova a devenit membru ONU pe data de 2 martie 1992, odat cu adoptarea de ctre
Adunarea General ONU a Rezoluiei A/RES/46/223.
Fiind un forum universal de dezbatere a problemelor globale, Republica Moldova acord o importan
deosebit rolului ONU n promovarea democraiei i a drepturilor omului, meninerea pcii i securitii
internaionale, dezvoltarea economic i social, respectarea principiilor dreptului internaional i a
supremaiei legii.
Un rol important n promovarea intereselor i prioritilor naionale n cadrul ONU l au misiunile rii
noastre acreditate pe lng organizaie i Oficiile sale la New York, Geneva i Viena, precum i n alte
capitale unde i au sediul mai multe agenii specializate ONU, fonduri i programe.
Imediat dup aderarea Republicii Moldova la familia ONU, mai multe din aceste agenii, fonduri i
programe i-au deschis, cu acordul Guvernului RM, oficii n ar n vederea susinerii activitilor de
promovare a democraiei, bunei guvernri, prosperitii, drepturilor omului i consolidarea unui stat de
drept modern i european.
La ora actual, peste 20 de agenii specializate, fonduri i programe au oficiu la Chiinu, sau oficii de
proiecte, dup cum urmeaz:

Programul ONU pentru Dezvoltare (UNDP);

Fondul ONU pentru Copii (UNICEF);
naltul Comisar ONU pentru Refugiai (UNHCR);
Fondul ONU pentru Populaie (UNFPA);
Organizaia Mondial a Sntii (WHO);
Organizaia Internaional a Muncii (ILO);
Entitatea Naiunilor Unite pentru Egalitatea Gender i Abilitarea Femeii (UN WOMEN);
Organizaia pentru Alimentaie i Agricultur (FAO);
Fondul Internaional pentru Dezvoltarea Agriculturii ( IFAD);
Programul ONU privind HIV/SIDA (UNAIDS);
Organizaia Internaional pentru Migraie (IOM);
Organizaia Naiunilor Unite pentru Educaie, tiin i Cultur ( UNESCO);
Organizaia Naiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrial (UNIDO);
Oficiul ONU pentru Droguri i Crim (UNODC);
Programul ONU pentru Mediu (UNEP);
Comisia ONU pentru Europa (UNECE);
Conferina ONU pentru Comer i Dezvoltare (UNCTAD);
Oficiul naltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR);
Agenia Internaional pentru Energie Atomic (IAEA);
Banca Mondial (WB);
Fondul Monetar Internaional (IMF);

Acestea activeaz sub umbrela Coordonatorului Rezident ONU care este responsabil de coordonarea
tuturor activitilor operaionale i programatice ONU la nivel naional.
La etapa actual, activitatea ONU n Moldova se desfoar n conformitate cu Acordul de Parteneriat
ONU - Republica Moldova i planul de aciuni pentru perioada 2013-2017 care a fost semnat la Chiinu n

decembrie 2012 de ctre eful Guvernului Republicii Moldova, Rezidentul Coordonator ONU i
reprezentanii organizaiilor ONU n Republica Moldova.

Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.)

REZUMAT
Acest capitol prezinta structura si specificul normelor adoptate de cea mai vasta
institutie specializata a Organizatiei Natiunilor Unite in ceea ce priveste protectia si
promovarea drepturilor economice si sociale. Prin conventiile si recomandarile
adoptate, Organizatia Internationala a Muncii a creat Codul international al muncii, ce
a influentat activitatea de reglementare si a altor organizatii internationale cu atributii
in materie.
Totodata, sunt prezentate mecanismele de control structurate in cadrul acestei
organizatii, si anume controlul regulat si procedurile speciale, inclusiv cele vizand
protectia libertatii sindicale si a drepturilor sindicale.
a. Istoric; domenii de activitate
Organizatia Internationala a Muncii, cea mai veche si mai vasta institutie specializata
din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite, a luat fiinta in anul 1919 prin Tratatul de la
Versailles(partea XIII), concretizand ideea fundamentala inscrisa in Constitutia sa conform careia
o pace universala si durabila nu se poate stabili decat pe baza justitiei sociale.
In acceptiunea O.I.M., justitia sociala implica respectul drepturilor omului, un nivel de
viata decent, conditii de munca umane, perspective pozitive pentru ocuparea fortei de munca si
securitatea economica.
In 1944, prin Declaratia de la Philadelphia, au fost dezvoltate scopurile si principiile sale
fundamentale, afimandu-se principial ca:
- munca nu este o marfa:
- libertatea de expresie si de asociere este o conditie indispensabila a unui progres
sustinut:
- saracia, oriunde ea exista, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor:

- toate fiintele umane, fara deosebire de rasa, credinta sau sex, au dreptul de a-si
urmari progresul lor material si dezvoltarea lor spirituala in libertate si demnitate, in securitate
economica si cu sanse egale.
Organizatia Internationala a Muncii este singura institutie internationala ce functioneaza
pe principiul tripatitismului, politica si programele sale fiind formulate de reprezentantii
patronatelor si ai sindicatelor pe picior de egalitate cu cei guvernamentali. O.I.M. incurajeaza, de
asemenea, instaurarea tripartitismului in cadrul statelor membre, indemnandu-le sa stabileasca
un dialog social eficient prin asocierea organizatiilor sindicale si patronale la elaborarea si, daca
este cazul, la punerea in aplicare a politicilor nationale in domeniul social si economic, ca si in
multe alte sectoare.
Considerandu-se ca "neadoptarea de catre o natiune anume a unui regim de munca cu
adevarat uman constituie un obstacol in calea eforturilor altor natiuni doritoare sa
imbunatateasca soarta muncitorilor in propriile lor tari"3 , O.I.M. a constituit si constituie cadrul
institutional cel mai adecvat care, la scara internationala, permite abordarea problemelor si
preconizarea solutiilor pentru ca peste tot in lume conditiile de munca si securitate sociala sa fie
cat mai bune.
In concretizarea principiilor constitutionale, Organizatia Internationala a Muncii si-a
structurat activitatile in urmatoarele directii:
- elaborarea de politici si de programe internationale ce vizeaza promovarea drepturilor
fundamentale ale omului, ameliorarea conditiilor de viata si de munca si dezvoltarea
posibilitatilor de angajare in munca:
- stabilirea normelor internationale de munca in paralel cu structurarea unui sistem de
control al aplicarii normelor, destinat sa orienteze actiunea nationala in sensul aplicarii acestor
principii:
- organizarea unui vast program de cooperare tehnica pe plan international, definit si
pus in aplicare in cadrul unui parteneriat activ cu mandantii, menit sa ajute tarile sa aplice in
mod concret aceste principii:
- derularea de programe de formare, de invatamant, de cercetare si publicatii ce vin in
sprijinul celorlalte forme de activitate.
b. Structura O.I.M.
Organizatia Internationala a Muncii este compusa dintr-o adunare generala
anuala, Conferinta Internationala a Muncii, un consiliu executiv- Consiliul de Administratie, si un
secretariat permanent- Biroul International al Muncii (B.I.M.). Organizatia isi desfasoara
activitatea si prin organisme subsidiare, cum ar fi conferintele regionale, comisiile industriale si
reuniunile de experti.
Conferinta Internationala a Muncii alege Consilul de administratie, adopta bugetul
O.I.M., finantat prin contributia statelor membre, stabileste norme internationale in domeniul
muncii, oferind, totodata, un cadru global pentru discutarea problemelor sociale si de munca.
Delegatia nationala a fiecarei tari cuprinde doi reprezentanti ai guvernului, un reprezentant al
patronatului si unul din partea organizatiilor sindicale insotiti de consilieri tehnici dupa
necesitati. Delegatii patronatelor si ai sindicatelor se bucura de libertate de expresie. Ei pot fi in
dezacord cu guvernele lor, ca si intre ei, ceea ce se si intampla adesea.
Consiliul de Administratie are, de regula, trei sesiuni pe an la Geneva, in vederea
adoptarii unor decizii privind chestiuni politice, precum si a programelor de actiune. Ca si
Conferinta, Consiliul de Administratie este de natura tripartita. El este alcatuit din 28 de membri
din partea guvernelor, 14 din partea organizatiilor patronale si 14 din partea sindicatelor.
Guvernele unui numar de 10 state puternic industrializate sunt reprezentate permanent, restul
membrilor fiind alesi la fiecare 3 ani de Conferinta.

Consiliul de Administratie are un rol important in ceea ce priveste controlul aplicarii

normelor internationale ale muncii. El a instituit, in acest scop, trei organisme, asupra carora
vom mai reveni, si anume: Comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor,
Comisia de investigare si de conciliere in materia libertatii sindicale si Comitetul libertatii
sindicale.
Biroul International al Muncii este, asa cum am amintit, secretariatul permanent al
O.I.M.. El elaboreaza documentele si rapoartele care constituie documentatia indispensabila
pentru conferintele si reuniunile organizatiei. De asemenea, B.I.M. recruteaza expertii pentru
activitatile de cooperare tehnica ce se deruleaza in lumea intreaga. B.I.M. organizeaza activitati
diverse de publicare si publicare a unor documente privind o sfera larga de probleme sociale si
de munca.
c. Normele internationale in domeniul

muncii

Una dintre sarcinile principale ale Organizatiei Internationale a Muncii a fost, inca de la
crearea sa, imbunatatirea conditiilor de munca si viata prin construirea unui cuprinzator cod de
legi si practici. Se poate spune, astfel, ca O.I.M. a creat dreptul international al muncii prin cele
188 conventii si 199 recomandari adoptate pana in anul 2007.
Conventiile O.I.M. sunt instrumente juridice ce reglementeaza unul sau altul dintre
aspectele administrarii fortei de munca, ale bunastarii sociale sau ale drepturilor omului.
Ratificarea unei conventii implica o dubla obligatie din partea unui stat membru: ea este un
angajament de a aplica prevederile conventiei respective si, in acelasi timp, indica
disponibilitatea statului ratificant de a accepta masurile de supraveghere internationala specifice
organizatiei.
Recomandarile adoptate de catre O.I.M. sunt instrumente juridice similare conventiilor,
nefiind insa supuse ratificarii si cuprinzand orientari mai detaliate. Ele nu au, asadar, forta
juridica, ci ofera un model si un stimul pentru legislatia si practica tarilor membre. De regula, o
data cu o conventie se adopta o recomandare corespondenta.
Conventiile si recomandarile sunt adoptate dupa ce obtin doua treimi din voturile
Conferintei Internationale a Muncii. Ele sunt definitivate la capatul unui proces ce incepe cu
studiul comparativ al legislatiei si practicii in statele membre si continua cu analiza proiectelor
instrumentelor normative internationale de catre B.I.M., guverne, sindicate, patronate, precum
si de catre o comisie speciala tripartita instituita in timpul Conferintei Internationale a Muncii.
Dat fiind ca normele O.I.M. se adreseaza unor tari cu structuri sociale foarte
diversificate, mai mult sau mai putin dezvoltate din punct de vedere economic, au fost
concepute o serie de formule menite sa permita unui numar cat mai mare de state sa asigure in
mod progresiv nivelul de de protectie dorit. Astfel, se ofera posibilitatea acceptarii doar a
anumitor parti ale unei conventii , a excluderii anumitor sectoare de activitate, categorii de
muncitori sau anumitor regiuni ale tarii din campul de aplicare a conventiei. Mai trebuiesc
amintite, in acest sens, " clauzele de aplicare graduala" care permit de a ridica in mod progresiv
nivelul de aplicare sau de largire a campului de protectie. De asemenea, in unele situatii sunt
adoptate conventii care se limiteaza la enuntarea principiilor fundamentale, norme mai precise si
mai detaliate figurand in recomandari complementare. Mai amintim posibilitatea oferita de unele
conventii de a alege solutii diferite pentru a rezolva o problema, ca si supletea prevazuta in
metodele de aplicare.
Totusi, trebuie subliniat ca asemenea clauze de aplicare graduala nu pot fi incluse in
conventiile privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
In sistemul O.I.M. sunt cunoscute si asa-numitele conventii "promotionale" prin care
statele se angajeaza, in momentul ratificarii, sa atinga obiectivele enuntate, dar prin metode
care, in mare parte, sunt lasate la discretia lor, ca si, de altfel, calendarul masurilor ce urmeaza a
fi aplicate.
d. Codul international al muncii - continut

Cele 185 conventii si 195 recomandari adoptate de catre O.I.M. in perioada 1919-2004
constituie, asadar, codul international al muncii. Analiza continutului acestor norme
demonstreaza ca O.I.M. are o competenta generala, ele privind, de fapt, toate aspectele ce tin
de munca si securitate sociala. Ele acopera, conform clasificarii realizate de O.I.M. insasi 4 ,
urmatoarele domenii:
1. Drepturile fundamentale ale omului
In fapt, toate normele O.I.M. sunt reflexia vointei statelor membre de a asigura prin
reglementare internationala un drept fundamental al omului: dreptul la munca si securitate
sociala, precum si drepturile conexe acestuia.
Dar pentru pentru ratiuni de sistematizare vom cuprinde in categoria conventiilor vizand
garantarea drepturilor fundamentale ale omului pe cele referitoare la:
A. Libertatea sindicala
Materia libertatii sindicale a fost reglementata prin mai multe conventii, dintre care doua
sunt de o deosebita importanta, si anume Conventia nr.87 privind libertatea sindicala si protectia
dreptului sindical (1948) si Conventia nr.98 privind dreptul de organizare si de negociere
colectiva (1949).
Prima dintre ele, Conventia nr.87, prevede ca muncitorii si patronii, fara nici o deosebire,
au dreptul, fara autorizare prealabila, sa constituie organizatii, la alegerea lor, precum si sa se
afilieze la aceste organizatii, cu singura conditie de a se conforma statutelor acestora din urma
(art. 2). Autoritatile publice trebuie sa se abtina de la orice interventie de natura sa limiteze
acest drept sau sa-i impiedice exercitarea legala (art.3 par.2). In acest sens, conventia stabileste
garantii menite sa permita organizatiilor sindicale sa-si desfasoare activitatea in deplina
independenta. Totusi, in exercitarea acestor drepturi care le sunt recunoscute de catre conventie,
cei interesati si organizatiile ce-i reprezinta sunt tinuti sa respecte legalitatea. Pe de alta parte,
legislatia nationala si maniera in care ea este aplicata nu trebuie, totusi, sa aduca atingere
garantiilor prevazute de conventie.
Conventia nr.98 urmareste ca organizatiile de muncitori si de patroni sa beneficieze de o
protectie adecvata impotriva oricaror acte de ingerinta ale unora fata de celelalte(art.2). Pentru
aceasta, trebuiesc luate masuri corespunzatoare conditiilor nationale pentru a incuraja si a
promova dezvoltarea si folosirea cat mai larga a procedurilor de negociere voluntara . Sunt
interzise actele prin care se subordoneaza angajarea unui muncitor conditiei de a nu se afilia la
un sindicat sau de a inceta sa faca parte dintr-un sindicat.
B. Interzicerea muncii fortate
Conventia nr. 29 privind munca fortata (1930) vizeaza suprimarea recurgerii la munca
fortata sau obligatorie sub toate formele ei. Totusi, Conventia nu se aplica, sub rezerva anumitor
conditii si garantii, in cazul: serviciului militar obligatoriu, anumitor obligatii civice, munca in
penitenciar, munca depusa in cazuri de forta majora.Cu o singura exceptie, munca fortata sau
obligatorie, sub toate formele ei, va trebui sa fie remunerata(art.140).
O alta conventie, si anume Conventia nr.105 privind abolirea muncii fortate (1957), a
interzis folosirea muncii fortate si obligatorii in scopuri politice, ca metoda de mobilizare si
utilizare a fortei de munca in scopul dezvoltarii economice, ca masura de disciplina a muncii si
pedeapsa pentru participarea la greve si ca masura de discriminare rasiala, sociala, nationala sau
religioasa.
C. Egalitatea de sanse si tratament
Conventia cea mai importanta in materie este Conventia nr.111 privind discriminarea in
domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarii profesiei (1958). Discriminarea este definita ca
fiind orice diferentiere, excludere sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, sex, religie,
convingeri politice, ascendenta nationala sau origine sociala, care are ca efect sa suprime sau sa

stirbeasca egalitatea de sanse sau de tratament in materie de ocupare a fortei de munca si de

exercitare a profesiei (art.1, par.1, lit.a). Campul de aplicare a Conventiei include accesul la
pregatirea profesionala, accesul la ocuparea fortei de munca si la exercitarea diferitelor profesii,
precum si conditiile de ocupare a fortei de munca.
Ca atare, statul care ratifica aceasta conventie trebuie sa abroge orice dispozitie
legislativa si sa modifice orice dispozitie sau practica administrativa incompatibila cu politica
mentionata, sa adopte legi si sa incurajeze programe de educare capabile sa asigure acceptarea
si aplicarea politicii nationale in colaborare cu organizatiile lucratorilor si patronilor.
Romania a ratificat toate conventiile O.I.M. ce se raporteaza la drepturi fundamentale ale
omului in procesul muncii.
Mai trebuie sa amintim ca in anul 1998 a fost adoptata Declaratia O.I.M. referitoare la
principiile si drepturile fundamentale ca o expresie a angajamentului guvernelor, organizatiilor
patronale si sindicale de a promova valorile umane fundamnetale- valor care sunt de prima
importanta pentru viata economica si sociala a oricarei societati. Aceste principii si drepturi
sunt:
Libertatea de asociere si recunoasterea efectiva adreptului de negociere colectiva;
Eliminarea oricarei forme de munca fortata sau obligatorie;
Abolirea efectiva a muncii copiilor;
Eliminarea discriminarii in materie de angajare si profesie
Declaratia stabileste in mod clar ca aceste drepturi sunt universale si se aplica tuturor
popoarelor si tuturor statelor, indifferent de nivelul lor de dezvoltare economica. Pentru tarile
care n-au ratificat toate conventiile fundamentale din domeniul drepturilor omului, Declaratia
prevede elaborarea unor rapoarte anuale privind progresele realizate la nivel nationale, ca si
dificultatile intampinate in procesul de ratificare.
2. Ocupare
a.Politica de ocupare
Obiectivul unei depline ocupari a fortei de munca, in scop productiv si in conditii de
libera alegere a muncii este promovat de Conventia nr.122 privind politica de ocupare a fortei de
munca(1964). Politica adoptata in vederea atingerii obiectivului mentionat va trebui sa aiba in
vedere stadiul si de nivelul dezvoltarii economice, precum si de legaturile dintre obiectivele
utilizarii fortei de munca si alte obiective economice si sociale si va fi aplicata prin metode
adaptate la conditiile si obiceiurile nationale(art.1, par.3). In plus, reprezentantii celor ce
angajeaza si ai lucratorilor vor trebui sa fie consultati asupra politicilor de angajare, pentru ca sa
se tina seama in mod deplin de experienta si opinia lor, ca ei sa colaboreze la elaborarea acestor
politici si sa ajute la obtinerea sprijinului in favoarea acestora.
Conventia nr.168 privind promovarea angajarii si protectia contra somajului (1988)
stabileste in sarcina statelor ratificante obligatia coordonarii sistemelor de protectie contra
somajului cu politicile de ocupare.
Doua dintre conventii concretizeaza principiul timpului de munca elastic ce
caracterizeaza o politica de ocupare moderna. Este vorba de Conventia nr.175 privind munca cu
timp partial (1994), precum si de Conventia nr. 177 privind lucrul la domiciliu (1996).
B.Serviciul de angajare

In baza Conventiei nr.88 (1948), statul trebuie sa instituie un serviciu public si gratuit de
angajare. De asemenea, Conventia nr.96 privind birourile de plasare cu plata (1949) prevede
suprimarea progresiva a birourilor de plasare cu plata.
C. Orientare si formare profesionala
Conventia nr. 142 privind punerea in valoare a resurselor umane (1975) solicita statelor
parti sa adopte si sa dezvolte politici si programe complete si concertate de orientare si formare
profesionala, prin stabilirea, in special datorita serviciilor de angajare, a unei relatii stranse intre
orientarea si formarea profesionala, pe de o parte, si ocuparea fortei de munca, pe de alta parte.
D. Readaptarea si angajarea persoanelor handicapate
Dispozitiile Conventiei nr.159(1983) vizeaza sa asigure persoanelor handicapate, in
deplina egalitate, un loc de munca convenabil , ca si insertia lor sociala.
E. Securitatea angajarii
Conventia nr.158 privind concedierea(1982) urmareste protejarea muncitorilor in cazul
incetarii relatiei de munca la initiativa patronilor.
3. Politica sociala
O Conventie generala privind politica sociala nr.117 (obiective si norme de baza) a fost
adoptata in 1962. Ea statueaza, principial, ca orice politica trebuie sa urmareasca in primul rand
bunastarea si dezvoltarea populatiei, precum si incurajarea acesteia catre progresul social. De
asemenea, in definirea oricarei politici de importanta generala va trebui sa se tina seama de
repercusiunile acestei politici asupra bunastarii populatiei (art.1). In vederea concretizarii acestor
obiective, Conventia instituie o serie de norme de baza privind, in special, nivelurile de
salarizare, protectia salariilor, protectia contra oricarei discriminari, varsta minima de admitere la
angajare, precum si educatie si formare profesionala.
4. Administratia muncii
In aceasta categorie sunt grupate norme ce vizeaza instituirea unor ministere ale muncii
competente si eficiente. Sunt avute in vedere domenii de activitate cum sunt:
a. Inspectia muncii
Conventia nr.81 (1947) prevede un sistem de inspectie a muncii menit sa asigure
aplicarea dispozitiilor legale relative la conditiile de munca si de protectie a muncitorilor in
unitatile industriale si, in mod facultativ, in cele comerciale.
b. Statistici
In
baza
Conventiei
nr.160
privind
statisticile
statele ratificante se obliga sa publice periodic statistici de baza

de

munca(1985)

intr-o serie de domenii expres prevazute de conventie. In situatia elaborarii sau revizuirii
conceptelor, definitiilor si metodologiei utilizate in acest scop, acestea trebuie sa ia in considerare
normele si directivele cele mai recente stabilite sub auspiciile O.I.M.
c.Consultari tripartite
O.I.M. a adoptat in 1976 Conventia nr.144 prin care se instituie in sarcina statelor ce o
ratifica obligatia asigurarii unor consultari tripartite in vederea punerii in aplicare a normelor
internationale ale muncii. Natura si formele procedurilor de consultare sunt stabilite conform
practicii nationale si dupa consultarea organizatiilor reprezentative ale patronilor si lucratorilor.

5. Relatii profesionale
In aceasta categorie sunt incluse o serie de instrumente normative ce se refera la
diverse aspecte ale relatiilor intre patroni si lucratori.
a. Negociere colectiva, conciliere si arbitraj voluntare, consultare si colaborare
Amintim, in acest sens, Conventia nr. 154 privind negocierea colectiva (1981), prin care
se promoveaza negocierea colectiva libera si voluntara in toate domeniile de activitate
economica, cu exceptia fortelor armate si politiei care pot fi exceptate. In ce priveste functia
publica, prin legislatie sau practica nationala pot fi fixate modalitati speciale de aplicare (art.1).
b.Comunicatii in interiorul intreprinderii, analiza reclamatiilor
Referitor la aceste aspecte ale relatiilor profesionale, in cadrul O.I.M. nu au fost adoptate
conventii, ci doua recomandari, nr.129 si 130, ambele din 1967, prin care se expun elementele
unei politici de comunicare la nivelul intreprinderii , reafirmandu-se dreptul muncitorilor
(individuali sau in grup) de a inainta reclamatii care sa nu ramana nesolutionate.
6. Conditii de munca
a. Salarii
Conventia nr.131 privind fixarea salariilor minime (1970) solicita statelor ratificante sa
instituie un sistem de salarii minime care sa protejeze toate grupurile de salariati ale caror
conditii de munca sunt de asemenea natura incat acestor salariati sa li se asigure o protectie
corespunzatoare. Aceste gupuri sunt determinate de acord cu organizatiile reprezentative ale
celor care angajeaza si ale lucratorilor sau dupa deplina consultare a acestora.
Protectia salariilor este asigurata de Conventia nr.95 (1949). Se instituie obligatia platii
rapide si integrale a salariului prin evitarea practicilor care sunt de natura sa sporeasca peste
masura dependenta salariatilor fata de patron. Retinerile din salariu nu vor fi autorizate decat in
conditiile si limitele prescrise de legislatia nationala sau stabilite printr-un contract colectiv ori o
hotarare arbitrala (art.8).
b. Durata muncii, munca de noapte si concedii
Prima conventie adoptata de O.I.M. in anul 1919 fixa durata maxima a muncii in
industrie la 8 ore pe zi si 48 ore pe saptamana. Mai tarziu, prin Recomandarea nr.116 (1962) se
incuraja adoptarea principiului saptamanii de 40 ore fara reducerea salariului.
Normele privind munca de noapte (Conventia nr.171 din 1990 si recomandarea
corespondenta) vizeaza protectia femeilor si copiilor sau adolescentilor.
Repausul saptamanal face obiectul Conventiei nr.14 (1921), iar concediile anuale platite
de cel putin trei saptamani sunt prevazute de Conventia nr.132(1970).
c. Securitatea si sanatatea la locul de munca
Acest subiect face obiectul a peste 30 de conventii si al unui numar si mai ridicat de
recomandari, adeverind faptul ca el este in centrul preocuparilor O.I.M.
Conventia nr. 155 privind securitatea si sanatatea muncitorilor (1981) vizeaza crearea
unei politici coerente in materie de securitate si sanatate a muncitorilor si mediului de munca.
Conventia defineste directiile de actiune ale unei astfel de politici. Ea stabileste o serie de norme
destul de detaliate privind actiunile la nivel national, precum si la nivel de intreprindere.
De asemenea, o serie de norme vizeaza sa protejeze muncitorii contra unor riscuri
precise. Printre conventiile adoptate in ultimii ani, se refera la acest aspect, Conventia nr.172

privind conditiile de munca in hoteluri si restaurante (1991), Conventia nr. 174 asupra prevenirii
accidentelor industriale majore (1993), Conventia nr. 176 privind securitatea si sanatatea in mine
(1995).
d. Servicii sociale, locuinte, timp liber
O serie de recomandari (21/1924, 102/1956, 115/1961) stabilesc norme in aceste
sectoare complementare prestarii muncii propriu-zise.
7. Securitate sociala
Si acest domeniu a fost bogat normativizat prin conventii si recomandari
Conventia cadru in materie este Conventia nr.102 privind securitatea sociala (norme
minime) din 1952. Prin adoptarea ei s-a urmarit sa se instituie, cu flexibilitatea ceruta de
diversitatea existenta in statele membre, a unor niveluri minime de prestatii in 9 ramuri ale
securitatii sociale, considerate ca fiind esentiale (ingrijiri medicale, indemnizatii de boala,
prestatii de somaj, prestatii de batranete, prestatii in cazul accidentelor de munca si al bolilor
profesionale, prestatii catre familii, prestatii de maternitate, prestatii de invaliditate si prestatii
pentru urmasi). Pentru a ratifica aceasta Conventie, statul interesat trebuie sa se angajaze sa
respecte normele prevazute pentru cel putin 3 din ramurile enumerate, din care una cel putin din
cele referitoare la prestatiile de somaj, accidente de munca si boli profesionale, batranete,
invaliditate sau urmasi. Ulterior momentului ratificarii, statul respectiv isi poate asuma
angajamentul respectarii si cu privire la alte ramuri.
Pe langa Conventia nr. 102, au fost adoptate numeroase conventii care detaliaza
diferitele domenii ale securitatii sociale.
8. Munca femeilor
Normele O.I.M. urmaresc sa asigure egalitatea de remunerare(Conventia nr.100/1951) a
femeilor cu barbatii, precum si sa instituie masuri suplimentare de protectie in cazul
maternitatii(conventiile nr.3/1919, nr.103/1952 si nr. 183/2000), al muncii de noapte(Conventia
nr.89/1948), interzicandu-se totodata munca femeilor in muncile subterane (Conventia
nr.45/1935).
9. Munca copiilor si adolescentilor
Ca si in cazul muncii femeilor, munca copiilor si adolescentilor a fost reglementata prin
conventiile O.I.M. Au fost stabilite, astfel, norme privind varsta minima de admitere la angajare
(Conventia nr.138/1973) care nu poate fi sub 15 ani, sau 18 ani pentru muncile periculoase,
precum si referitoare la examenul medical la angajare (conventiile nr.77/1946 si 124/1965) De
asemenea, adolescentii sub 18 ani nu pot fi folositi in munci de noapte (conventiile nr.79/1946 si
90/1948).
De asemenea, pentru a se evita exploatarea muncii copiilor a fost adoptata Conventia nr.
182/1999 privind eliminarea celor mai grave forme de munca a copiilor.
10. Alte categorii de muncitori
Norme de protectie a altor categorii de muncitori pot fi regasite in sistemul conventional
O.I.M. Ne vom limita insa, in continuare, la enumerarea lor.
- muncitorii varstnici
- muncitorii migranti
- muncitorii indigeni, muncitorii din teritoriile nemetropolitane,
tribale

popoare indigene si

- marinari (mai mult de 50 conventii si recomandari)

- pescari
- muncitori agricoli
- docheri
- personal infirmier.
e. Mecanisme de control
Ratificarea uneia sau alteia dintre conventiile O.I.M. de catre un stat implica
angajamentul acestuia de a lua toate masurile necesare pentru a concretiza prevederile acestora.
Conform Constitutiei O.I.M. , exista un control regulat bazat pe sistemul rapoartelor si un sistem
cvasijurisdictional bazat pe sistemul plangerilor si reclamatiilor.
A. Controlul regulat
Guvernele trebuie sa prezinte rapoarte catre B.I.M. asupra masurilor luate pentru a
supune conventiile nou adoptate autoritatilor competente, asupra cadrului legislativ si a practicii
lor in ceea ce privesc conventiile neratificate, ca si asupra masurilor luate pentru a pune in
aplicare conventiile ratificate. Rapoartele asupra conventiilor ratificate sunt realizate dupa un
formular de raport aprobat de catre Consiliul de Administratie. Copii dupa aceste rapoarte
trebuiesc transmise organizatiilor sindicale si patronale cele mai reprezentative.
Rapoartele guvernelor sunt examinate in prima instanta, in sedinta anuala, de Comisia
de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor compusa din 20 personalitati
independente de prim plan, cu o inalta competenta in domeniul juridic sau social, si care isi
desfasoara activitatea cu titlu personal.
Raportul Comisiei de experti, cuprinzand observatii si cereri directe catre diversele
guverne, este supus Conferintei Internationale a Muncii ce se convoaca anual pentru a fi
examinat si discutat de catre o comisie tripartita a Conferintei special constituita in acest
scop: Comisia de aplicare a conventiilor si recomandarilor. Punctele esentiale ale dezbaterilor si
concluziile comisiei sunt incorporate intr-un raport ce se inainteaza plenului Conferintei. O data
adoptat de catre Conferinta, raportul este comunicat guvernelor, carora li se atrage atentia
asupra punctelor pe care trebuie sa le ia in considerare in momentul redactarii viitoarelor
rapoarte.
B. Proceduri speciale
Pe langa controlul regulat, Constitutia O.I.M. prevede doua proceduri speciale in cazul
incalcarii unei conventii ratificate de catre o tara anume: reclamatiile si plangerile.
In baza art.24 si 25 ale Constitutiei O.I.M., orice organizatie patronala sau sindicala, fie
ea nationala sau internationala, poate prezenta Biroului International al Muncii o reclamatie prin
care se invoca maniera nesatisfacatoare prin care un stat membru face aplicarea unei conventii
pe care a ratificat-o. Reclamatiile sunt analizate de o comisie tripartita a Consiliului de
Administratie. De asemenea, ele pot fi transmise guvernului in cauza pentru ca acesta sa faca o
declaratie in acest sens. Daca nu se primeste nici o declaratie, sau daca declaratia primita nu
este satisfacatoare, Consiliul de Administratie poate face publica reclamatia si, daca este cazul,
raspunsul primit.
O procedura mai complexa, este aceea a plangerilor, prevazuta de articolele 26-29, 3134 ale Constitutiei O.I.M. Plangerile pot fi depuse de oricare stat membru contra unui alt stat
membru care, in opinia sa, nu ar asigura in mod satisfacator aplicarea unei conventii pe care
ambele state au ratificat-o. O procedura analoaga poate fi angajata de catre Consiliul de
Administratie fie din oficiu, fie in baza unei plangeri depuse de un delegat (guvernamental,
patronal, sindical) la Conferinta Internationala a Muncii. Plangerile sunt de obicei analizate de o

comisie de ancheta compusa din trei membri independenti desemnati in acest scop de Consiliul
de Administratie. Comisia poate asculta marturii si poate desfasura anchete pe teren pentru a
putea redacta un raport in care se includ constatarile privind situatia de fapt si de drept, ca si
recomandarile pe care considera necesar a le face pentru asigurarea aplicarii conventiei in
chestiune. Raportul Comisiei de ancheta este comunicat Consiliului de Administratie si fiecaruia
din guvernele interesate: totodata, el este publicat. Fiecare din guverne dispune de un termen de
3 luni pentru a indica daca el accepta sau nu recomandarile continute in raport. Orice guvern
care nu accepta aceste recomandari poate supune diferendul Curtii Internationale de Justitie,
fapt ce nu s-a intamplat pana in prezent.
C. Protectia libertatii sindicale si a drepturilor sindicale
In conceptia O.I.M., libertatea sindicala este conditia prealabila a oricarui progres catre
justitia sociala, ea permitand lucratorilor sa-si exprime aspiratiile lor, sa le intareasca pozitia lor
in negocierile colective reechilibrand contributia partilor. De asemenea, libertatea sindicala
constituie o utila contrapondere puterii statului, permitand lucratorilor sa participe la elaborarea
si aplicarea politicii economice si sociale5 .
Importanta deosebita a protectiei libertatii sindicale a determinat instituirea unor
proceduri speciale pentru examinarea plangerilor referitoare la violarea drepturilor sindicale,
proceduri stabilite pe baza unui acord din anul 1950 intre O.I.M. si Consiliul Economic si Social al
Natiunilor Unite.
Trebuie retinut ca procedurile speciale referitoare la libertatea sindicala nu inlocuiesc ci
completeaza controlul regulat al aplicarii conventiilor ca si mecanismele speciale bazate pe
sistemul reclamatiilor si plangerilor. Totodata, aceste proceduri pot fi angajate impotriva
guvernelor chiar daca ele nu au ratificat conventiile O.I.M. referitoare la libertatea sindicala, in
baza ideii conform careia libertatea siindicala este unul din obiectivele afirmate de Constitutia
O.I.M., trebuind deci sa fie respectata de statele membre in virtutea apartenentei lor la
organizatie.
Prin acordul dintre O.I.M. si ECOSOC au fost instituite doua organe: Comisia de
investigare si conciliere in materia libertatii sindicale si Comitetul libertatii sindicale al Consiliului
de Administratie.
Comisia de investigare si conciliere in materia libertatii sindicale este chemata sa se
pronunte in cazuri de importanta deosebita. Compusa, de obicei din 3 membri numiti de Consiliul
de Administratie din randul personalitatilor independente de inalta calificare, ea nu-si poate
desfasura activitatea decat avand consimtamantul statului in cauza, fapt ce de-a lungul timpului
a ingreunat aplicarea intregii proceduri( folosita numai in 6 situatii).
Mult mai operational s-a dovedit a fi Comitetul libertatii sindicale al Consiliului de
Administratie, instituit in anul 1951 ca un organism tripartit compus din 9 membri (3 pentru
fiecare grup) si prezidat de o personalitate independenta. Functiile sale au un caracter
cvasijudiciar, procedura pe care el o urmeaza fiind conforma principiilor fundamentale care
guverneaza procedurile judiciare.
Reunindu-se de 3 ori pe an, la Geneva, Comitetul libertatii sindicale examineaza
plangerile ce-i sunt inaintate referitoare la violari ale conventiilor privind libertatea sindicala,
indiferent daca statul in cauza a ratificat aceste conventii sau nu. In plus, consimtamantul
guvernelor vizate nu este necesar pentru analiza acestor plangeri. Comitetul examineaza
documentele scrise ce-i sunt inaintate, precum si comentariile statului in cauza. In cazurile de o
gravitate deosebita, Directorul General al B.I.M. poate cere guvernului sa autorizeze un
reprezentant al Directorului General pentru a efectua o ancheta in tara respectiva pentru
definitivarea unui raport ce va fi utilizat de comitet in redactarea concluziilor si recomandarilor.
Daca se stabileste ca a avut loc o incalcare a drepturilor sindicale, guvernul interesat
poate fi invitat de catre Consiliul de Administratie sa ia masurile necesare pentru redresarea
situatiei si sa faca, totodata, un raport despre acesta intr-un termen determinat. In plus, daca
este necesar a se inlatura o situatie care aduce atingere libertatii sindicale si daca statul
respectiv a ratificat conventiile pertinente, chestiunea este trimisa Comisiei de experti pentru

aplicarea conventiilor si recomandarilor pentru a putea fi urmarita conform procedurilor

controlului regulat.
De la crearea sa Comitetul libertatii sindicale a examinat mai mult de 1800 de cazuri,
unele destul de serioase, referitoare la probleme cum sunt: constituirea organizatiilor si dreptul
de a se afilia la acestea, alegerea si destituirea liderilor, ingerinte ale administratiei in activitatea
sindicatelor, dizolvarea sau suspendarea organizatiilor, dreptul la greva, actele de discriminare
antisindicala in angajare, arestarea sindicalistilor si interzicerea reuniunilor si manifestatiilor
sindicale. Prin activitatea sa, Comitetul libertatii sindicale a elaborat un ansamblu de principii
care formeaza un veritabil drept international al libertatii sindicale[1]

Declaratia Universala a Drepturilor Omului

adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie
1948

Preambul
Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor
familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie
fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,
Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte
de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care
fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si
vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta
aspiratie a oamenilor,
Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de
autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie
extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,
Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti
intre natiuni,
Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au
proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in
demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati
si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea
conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari,

Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare

cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de
drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor
universala si efectiva,
Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este
de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui
angajament,
ADUNEAREA GENERALA proclama
prezenta DECLARATIE UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI, ca
ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile,
pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca,
avind aceasta Declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si
educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa
asigure prin masuri progresive, de ordin national si international,
recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atit in sinul
popoarelor statelor membre, cit si al celor din teritoriile aflate sub
jurisdictia lor.

Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele
inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de
altele in spiritul fraternitatii.
Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in
prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea
de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie,
de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.
In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic,
juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana,
fie ca aceasta tara sau teritoriu sint independente, sub tutela,
neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.
Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea
persoanei sale.
Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut in sclavie , nici in servitute; sclavajul si comertul cu

sclavi sint interzise sub toate formele lor.

Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante.
Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea
juridica.
Articolul 7
Toti oamenii sint egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o
egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala
impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si
impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.
Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor
juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile
fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege.
Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.
Articolul 10
Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod
echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va
hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei
oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.
Articolul 11
Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are
dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in
mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate
garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru
actiuni sau omisiuni care nui constituiau, in momentul cind au fost
comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau
national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit
aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu
caracter penal.
Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia

sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei
si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva
unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
Articolul 13
Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege
resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a
parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.
Articolul 14
In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a
beneficia de azil in alte tari.
Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real
dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si
principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 15
Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de
a-si schimba cetatenia.
Articolul 16
Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o
restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se
casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea
casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei.
Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber si deplin al
viiitorilor soti.
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are
dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.
Articolul 17
Orice persoana are dreptul la proprietate, atit singura, cit si in asociatie cu
altii.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie; acest
drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum
si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau
impreuna cu altii, atit in mod public, cit si privat, prin invatatura, practici
religioase, cult si indeplinirea riturilor.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept
include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si
libertatea de a cauta, de a primi si de a raspindi informatii si idei prin
orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Articolul 20
Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere
pasnica.
Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
Articolul 21
Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice
ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa
trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod
periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau
urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.
Articolul 22
Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la
securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si
colaborarea internationala, tinindu-se seama de organizarea si resursele
fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si
culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a
personalitatii sale.
Articolul 23
Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la
conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea
impotriva somajului.
Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru
munca egala.
Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si
satisfacatoare care sa-i asigure atit lui, cit si familiei sale, o existenta
conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte
mijloace de protectie sociala.
Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la
sindicate pentru apararea intereselelor sale .
Articolul 24
Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare

rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25
Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si
bunastarea lui si familiei sale, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta,
ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la
asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrinete sau in
celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor
imprejurari independente de vointa sa.
Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca
sint nascuti in cadrul casatorii sau in afara acesteia, se bucura aceeasi
protectie sociala.
Articolul 26
Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamintul trebuie sa fie
gratuit, cel putin in ceea ce priveste invatamintul elementar si general.
Invatamintul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamintul tehnic si
profesional trebuie sa fie la indemina tuturor, iar invatamintul superior
trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit.
Invatamintul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii
umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile
fundamentale. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia
intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si
dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea
pacii.
Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru
copiii lor minori.
Articolul 27
Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a
colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific
si la binefacerile lui.
Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care
decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.
Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o orinduire sociala si internationala in care
drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi pe deplin
infaptuite.
Articolul 29
Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in
cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii

sale.
In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus
decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura
cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca
sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii
generale intr-o societate democratica.
Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contrar
scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind
pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo
activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor
drepturi sau libertati enuntate in prezenta Declaratie.