Unitatea de învăţare II

Organizaţia Internaţională a Muncii. Dialogul social

I. Introducere
În îndelungata sa activitate de peste 85 de ani, O.I.M. a adoptat
187 de convenţii şi 198 recomandări, acoperind – practic – întreaga
materie, care, pe plan intern, este reglementată prin legislaţia muncii,
respectiv legislaţia securităţii sociale. Totodată, sub egida O.I.M., se
desfăşoară o intensă activitate de cooperare tehnică şi o bogată
activitate de cercetare ştiinţifică.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiective
- definirea conceptului de Organizaţie Internaţională a Muncii
- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale
- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de dreptul
muncii şi securităţii sociale
- cunoaşterea specificului raporturilor juridice de muncă şi de
asigurări sociale
Competenţe
- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi
de învăţare
- deprinderea noilor cunoştinţe
- capacitatea de a enumera şi înţelege izvoarele dreptului
internaţional privat- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific
specific acestei unităţi de învăţare
- deprinderea noilor cunoştinţe
- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile de
dreptul muncii şi securităţii sociale
- familiarizarea cu mijloacele juridice de protecţie a
drepturilor salariaţilor precum şi modalităţile prin care
acestea pot fi aparate în justiţie
- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la
 speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: organizaţie interguvernamentală,

Organizaţia Internaţională a Muncii, dialog social

IV. Timpul estimat pentru studiul individual: 3 ore

V. Conţinutul dezvoltat al temei

ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII (O.I.M.)

este o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu
competenţă generală în materie de muncă şi securitate socială. Deşi
organizaţie interguvernamentală, O.I.M. are o particularitate care o
distinge de toate celelalte organizaţii de acest gen, respective sistemul
de reprezentare şi decizie în toată activitatea O.I.M. este bazat pe
principiul tripartitismului, alături de reprezentanţii guvernelor (doi
reprezentanţi), participând şi câte un reprezentant al sindicatelor şi
patronatelor celor mai reprezentative din statul respectiv. Votarea
instrumentelor O.I.M. (convenţii şi recomandări) şi a altor documente
se face individual (de către fiecare reprezentant, respectiv 4 voturi
pentru fiecare stat) şi nu pe delegaţii statale.
Totodată, sub egida O.I.M., se desfăşoară o intensă activitate de
cooperare tehnică şi o bogată activitate de cercetare ştiinţifică.
Convenţiile elaborate pe baza consultării statelor sunt adoptate de
Conferinţa O.I.M., organul suprem de decizie şi se supun ratificării
statelor membre, generând obligaţii juridice şi fiind astfel încorporate
legislaţiei interne a muncii şi respectiv legislaţiei securităţii sociale.
Recomandările elaborate, de regulă, în paralel cu convenţiile şi
explicitându-le pe acestea nu se supun ratificării statelor membre, dar –
potrivit Constituţiei O.I.M. – parlamentul trebuie să fie informat despre
ele, în vederea orientării procesului legislativ naţional.
România este membră fondatoare a O.I.M. şi a ratificat un număr
de 54 de convenţii, depăşind media ratificărilor înregistrate la O.I.M.
pe state membre.
Convenţiile şi recomandările O.I.M. constituie, în principal, ceea
ce – teoretic – reprezintă obiect de studiu al dreptului internaţional al
muncii, respectiv un drept internaţional prin izvoarele sale şi naţional
prin obiectul de reglementare.
UNIUNEA EUROPEANĂ, organizaţia continentală, a
reglementat, între altele, prin regulamente şi directive o bună parte din
materia acoperind legislaţia muncii şi respective legislaţia securităţii
sociale care se constituie în dreptul comunitar al muncii.
 Spre deosebire de dreptul internaţional al muncii care are ca
principale izvoare convenţiile şi recomandările O.I.M., care, prin forţa
lucrurilor, sunt minimale, adresându-se celor mai diferite state, cu
niveluri economice sociale diferite, dreptul comunitar al muncii
asigură, prin regulamente şi directive, o protecţie net superioară
lucrătorilor, tocmai pentru că acestea au o puternică dezvoltare
economico-socială şi o îndelungată tradiţie pe planul reglementării
raporturilor de muncă şi securităţii sociale.
2. Problema raporturilor dintre Organizaţia Internaţională a
Muncii şi Uniunea Europeană nu a făcut până în prezent obiect de
studiu în literatura de specialitate, nici în România şi nici peste hotare.
Ea nu este însă lipsită de interes teoretic şi practic.
O primă constatare se impune. În anii de început ai
comunităţilor economice europene (astăzi Uniunea Europeană), a
existat o bună cooperare a acestora cu OIM. Evident, ne situăm mai
ales în anii’70 când comunităţile elaborau şi adoptau primele directive
şi regulamente în materia legislaţiei muncii şi securităţii sociale. Astfel,
reglementările comunitare, îndeosebi cele iniţiale, au fost redactate în
considerarea principiilor promovate de OIM. Ideea de a asocia
partenerii sociali, prin intermediul Comitetului Economic şi Social, în
procesul de elaborare a reglementărilor comunitare îşi are, de altfel,
originea în practica îndelungată a OIM. Regulamentul
nr.1408/1971/CEE referitor la aplicarea regimurilor de securitate
socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor
lor de familie care se deplasează în interiorul Comunităţii şi
Regulamentul nr. 574/1972 de aplicare a Regulamentului 1408/1971
au fost elaborate cu asistenţa de specialitate a OIM. Evident, o
asemenea asistenţă a fost acordată şi în cazul unor directive.
Ulterior, unele directive şi regulamente ale Uniunii Europene
preiau, dar mai ales dezvoltă, ridicând pragul exigenţelor de protecţie
socială, norme ale OIM. Evident, acest lucru este explicabil prin
aceea că normele OIM sunt norme universale, care iau în considerare
diversitatea de situaţii economice şi sociale din întreaga lume, în timp
ce normele comunitare se adresează unor state cu un ridicat grad de
civilizaţie, puternic dezvoltate economic, cu o îndelungată tradiţie în
derularea dialogului social, în conservarea păcii sociale.
Relevăm, în al doilea rând, că există o anumită suprapunere
între obiectul de reglementare al unor convenţii şi cel al unor
directive. Este însă evident că, fructificând experienţa OIM
concretizată în unele instrumente, comunităţile economice europene
(Uniunea Europeană de astăzi) au asigurat, în raport cu nivelul ridicat
de dezvoltare al statelor membre, prin directivele şi regulamentele
adoptate, un nivel de protecţie socială a lucrătorilor superior celui
prescris prin normele OIM. În acest caz, dacă ar exista un conflict
între normele OIM şi cele comunitare, în aplicarea principiului
legii mai favorabile, evident, vor prevala normele comunitare. În al
treilea rând, în caz de conflict între o convenţie OIM ratificată şi o
directivă comunitară, statul membru UE va observa întotdeauna
prescripţiile comunitare. Aşa s-a întâmplat, spre exemplu, cu
reglementarea muncii de noapte a femeilor. Franţa a fost condamnată,
spre exemplu, de Curtea de Justiţie a CEE întrucât Codul muncii
interzicea, în consens cu Convenţia OIM nr. 89/1948, ratificată de
Franţa, munca de noapte a femeilor, fără a observa prescripţiile
Directivei nr. 76/207/CEE din 9 februarie 1976 referitoare la punerea
în aplicare a principiului egalităţii de tratament dintre bărbaţi şi femei.
 În consecinţă, situaţia este cea clasică, statele membre UE pot
ratifica convenţia în măsura în care sunt interesate de aceasta.

2. Dialogul social
1. Reglementarea dialogului social. Legea dialogului social.
Lege nr. 62/20111 Codul muncii conţine un titlu special consacrat
dialogului social (Titlul VII). Capitolul I al acestui titlu cuprinde
dispoziţii generale (art.214-216), Capitolul II se referă la sindicate
(art.217-223), Capitolul III la reprezentanţii salariaţilor (art.224-229),
iar Capitolul IV la patronat (art.230-235).
Lege nr. 62/2011 abrogă Legea nr.130/1996 privind contractul
colectiv de munca, Legea sindicatelor nr.54/2003, Legea patronatelor
nr.356/2001, Legea nr.168/2009 privind soluţionarea conflictelor de
muncă
Dialogul social potrivit legii este — procesul voluntar prin care
partenerii sociali se informează, se consulta si negociază in vederea
stabilirii unor acorduri in probleme de interes comun;
Partenerii sociali, în înţelesul legii sunt — sindicate sau
organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale, precum si
reprezentanţii autoritarilor administraţiei publice, care interacţionează
in procesul de dialog social;
Organisme tripartite
1. Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, organism
consultativ la nivel naţional al partenerilor sociali., a fost creat în
vederea promovării bunelor practici din domeniul dialogului social
tripartit la cel mai înalt nivel.
a) Componenţa Consiliul Naţional Tripartit (art.76 Legea
nr. 62/2011)
Consiliul Naţional Tripartit are, potrivit legii următoarea
componenta:
a) preşedinţii confederaţiilor patronale si sindicale reprezentative
la nivel naţional;
b) reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin decizie a
primului-ministru, cel puţin la nivel de secretar de stat, din fiecare
minister, precum si din alte structuri ale statului, conform celor
convenite cu partenerii sociali;
c) reprezentantul Băncii Naţionale a României, preşedintele
Consiliului Economic si Social si alţi membri conveniţi cu partenerii
sociali.
) Atribuţiile Consiliul Naţional Tripartit (art.78 ‚)
Principale atribuţii ale Consiliului Naţional Tripartit sunt:
a) asigurarea cadrului de consultare pentru stabilirea salariului
minim garantat in plata;
b) dezbaterea si analiza proiectelor de programe si strategii
elaborate la nivel guvernamental;
c) elaborarea si susţinerea implementării strategiilor,
programelor, metodologilor si standardelor in domeniul dialogului
social;
d) soluţionarea pe calea dialogului tripartit a diferendelor de
natura sociala si economica;
e) negocierea si încheierea acordurilor si pactelor sociale,
precum si a altor înţelegeri la nivel naţional si monitorizarea aplicării
acestora;

1
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din 10 mai 2011
 f) analizarea si, după caz, aprobarea solicitărilor de extindere a
aplicării contractelor colective de munca la nivel sectorial pentru toate
unităţile din sectorul respectiv de activitate;
g) alte atribuţii convenite intre părţi
Potrivit art. 77. din Lege nr. 62/2011 Consiliul Naţional Tripartit
este prezidat de primul - ministru, locţiitorul de drept al acestuia fiind
ministrul muncii, familiei si protecţiei sociale.
2. Consiliul Economic şi Social
a) Noţiunea şi scopul Consiliului Economic şi social
Potrivit art. Art. 82 Consiliul Economic si Social este instituţie
publica de interes naţional, tripartita, autonoma, constituita in scopul
realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile
patronale, organizaţiile sindicale si reprezentanţi ai societarii civile
organizate
Consiliul Economic si Social este consultat obligatoriu de câtre
iniţiatorii proiectelor de acte normative din domeniul sau de
competenta. Rezultatul acestei consultări se concretizează in avize la
proiectele de acte normative.
Domeniile de competenta ale Consiliului Economic si Social,
potrivit legii sunt:
a) politicile economice;
b) politicile financiare si fiscale;
c) relaţiile de munca, protecţia sociala si politicile salariale;
d) politicile in domeniul sănătăţii;
e) educaţia, cercetarea si cultura.
Consiliul Economic si Social se poate autosesiza sau poate fi
sesizat de orice autoritate publica ori de organizaţiile patronale sau
sindicale reprezentative la nivel naţional, precum si de reprezentanţii
societarii civile asupra unor stări de fapt, evoluţii ori evenimente
economico-sociale de interes naţional.
In urma acestor sesizări, Consiliul Economic si Social emite
puncte de vedere si recomandări.
b) Atribuţiile Consiliul Economic si Social
Consiliul Economic si Social este organism consultativ pentru
Parlamentul si Guvernul României si are următoarele atribuţii:
a) avizează actele normative din domeniile de competenta
prevăzute la art. 83 alin. (2), iniţiate de Guvern sau de Parlament,
invitând iniţiatorii la dezbaterea actelor normative;
b) elaborează, la solicitarea Guvernului, a Parlamentului sau din
propria iniţiativa, analize si studii privind realităţile economice si
sociale;
c) semnalează Guvernului sau Parlamentului apariţia unor
fenomene economice si sociale care impun elaborarea unor noi acte
normative;
d) urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din Convenţia nr.
144/1976 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privitoare la
consultările tripartite destinate sa promoveze aplicarea normelor
internaţionale ale muncii, adoptata la 2 iunie 1976 la Geneva, ratificata
de România prin Legea nr. 96/1992.
3. Constituirea si funcţionarea comisiilor de dialog social la
nivelul administraţiei publice centrale si la nivel teritorial
Potrivit art.120 din Legea nr. 62/2011, în cadrul ministerelor si al
altor instituţii publice, prevăzute in anexa nr. 1, precum si la nivelul
judeţelor si al municipiului Bucureşti se constituie si vor funcţiona
comisii de dialog social, formate din reprezentanţii administraţiei
publice centrale sau locale, reprezentanţii organizaţiilor patronale si ai
organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional.
4. Componenţa comisiilor de dialog social organizate la
nivelul ministerelor si al instituţiilor publice
Potrivit legii din comisiile de dialog social organizate la
nivelul ministerelor si al instituţiilor publice fac parte:
a) reprezentanţi ai ministerelor sau ai respectivelor instituţii
publice, numiţi prin ordin al ministrului, respectiv al conducătorului
instituţiei publice;
b) reprezentanţi numiţi de confederaţiile patronale
reprezentative la nivel naţional;
c) reprezentanţi numiţi de confederaţiile sindicale
reprezentative la nivel naţional.
Potrivit legii din comisiile de dialog social organizate la nivel
teritorial fac parte:
a) prefectul, precum si reprezentanţi ai prefectului si ai
serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, numiţi prin
ordin de câtre prefect;
b) preşedintele consiliului judeţean sau, pentru municipiul
Bucureşti, primarul general;
c) cate un reprezentant numit de fiecare confederaţie patronala
reprezentativa la nivel naţional;
d) cate un reprezentant numit de fiecare confederaţie sindicala
reprezentativa la nivel naţional.
Preşedinţii confederaţiilor patronale si sindicale reprezentative
la nivel naţional sunt membri de drept ai comisiilor de dialog social
constituite la nivelul administraţiei publice centrale si locale.
 Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

Tratate şi convenţii
Spre deosebire de dreptul internaţional al muncii care are ca principale izvoare
convenţiile şi recomandările O.I.M., care, prin forţa lucrurilor, sunt minimale, adresându-se celor mai
diferite state, cu niveluri economice sociale diferite, dreptul comunitar al muncii asigură, prin
regulamente şi directive, o protecţie net superioară lucrătorilor, tocmai pentru că acestea au o puternică
dezvoltare economico-socială şi o îndelungată tradiţie pe planul reglementării raporturilor de muncă şi
securităţii sociale.
Dialogul social potrivit legii este — procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează,
se consulta si negociază in vederea stabilirii unor acorduri in probleme de interes comun;
Partenerii sociali, în înţelesul legii sunt — sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori
organizaţii patronale, precum si reprezentanţii autoritarilor administraţiei publice, care interacţionează in
procesul de dialog social;

1. Intrebari de control si teme de dezbateri

1. Ce înţelegem prin Organizaţia Internaţională a Muncii ?
2. Ce înţelegem prin dialog social ?
3. Ce înţelegem prin parteneri sociali ?

1. Teste de autoevaluare

1. Organizaţia Internaţională a Muncii  este :

a. un ONG
b. o organizaţie interguvernamentală
c. niciuna dintre variante
B

2. România
a. speră să adere la OIM
b. este membră fondatoare a OIM
c. nu poate deveni membră OIM întrucât este membră a UE

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
1. Olteanu Camelia –Dreptul muncii, Note de curs, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2010
2.Relaţii colective de muncă,A. Belu,N. Godeanu, M. Drumea,C. Tiţa, Ed. Fundaţiei România de
Mâine, 2008
3.Relaţii individuale de muncă,A. Belu,N. Godeanu, M. Drumea,C. Tiţa, Ed. Fundaţiei România de
Mâine, 2008
4. Dreptul muncii, Narcis Godeanu şi Dan Raicu, Ed. Fundaţiei România de Mâine, 2007
5.Tratat de dreptul muncii, Alexandru Ţiclea, Ed. Universul juridic ,2007
6.Codul Muncii

BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ:
1. Dreptul muncii. Reglementari interne si comunitare, N. Voiculescu – Editura WoltersKluwer,
Bucuresti, 2007
2. Derularea corectă a raporturilor de muncă.Probleme. Soluţii. Modele. Exemple, . H.Sasu,
Ed.C.H.Beck
3. Dreptul internaţional şi comunitar al muncii,A.Popescu, Ed.C.H.Beck
4.Modele de contracte şi alte acte juridice de dreptul muncii, Colecţia Cărţi Juridice Practice, Ed.
Nomina Lex, 2008
5.Dreptul comunitar al muncii,N. Voiculescu, Ed.Rosetti, 2007