Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
BUCUREŞTI
2005
CUPRINS
1 NOŢIUNI GENERALE
2 EXPLOZIVI PE BAZĂ DE NITROGLICERINĂ SAU TNT
2.1 EXPLOZIVI PE BAZĂ DE NITROGLICERINĂ
2.2 EXPLOZIVI PE BAZĂ DE TNT
3 EXPLOZIVI CU STRUCTURĂ CHIMICĂ BINARĂ AZOTAT DE AMONIU / MOTORINĂ
4 EXPLOZIVI FLUIZI
4.1 GELURI EXPLOZIVE
4.2 EMULSII EXPLOZIVE
5 APRECIERI TEHNICE ŞI ECONOMICE ASUPRA UTILIZĂRII EXPLOZIVILOR
INDUSTRIALI ŞI ORIENTĂRI DE PERSPECTIVĂ
3
REZUMAT
4
prezentate în capitolele precedente.
În încheierea lucrării în capitolul 7 sunt prezentate concluzii privind
modul şi locul de utilizare a materiilor şi mijloacelor explozive prezentate în
celelalte capitole ale lucrării şi sunt făcute unele propuneri de utilizare a
acestora în scopul demolării controlate a obiectivelor de suprafaţă.
Bibliografia lucrării conţine pe lângă lucrările la care se face referinţă în
text şi alte lucrări conexe importante în care se mai pot găsi şi alte tratări ale
subiectelor atinse în această lucrare. O secţune aparte a bibliografiei este
constituită de adresele şi cuvintele cheie cu care autorul a efectuat căutări în
reţeaua Internet.
INTRODUCERE
6
la construcţia armelor de foc în Europa (se poate face observaţia că la acea
dată chinezii utilizau deja armele de foc pe bază de pulbere neagră). Apariţia
pulberii negre pe câmpurile de luptă de la Brescia (1311), La Rochelle (1313)
şi îndeosebi Crecy (1346) a bulversat arta militară. Compoziţia şi prezentarea
sub formă de granule din ce în ce mai compacte au fost modificate progresiv
în scopul măririi eficacităţii artileriei.
Şi pe continentul nou descoperit, America, utilizarea pulberii negre nu
întârzie. Deoarece noii locuitori din Lumea Noua depindeau de vânătoare
pentru asigurarea mesei zilnice, producerea pulberii negre pentru arme s-a
dezvoltat puternic. Prima manufactură care avea o moară pentru pulbere
neagră s-a construit în 1675 la Milton (la şase kilometri de Boston) în statul
Massachusetts.
Prima utilizare a pulberii negre în domeniul minier în America este
datată 1705. Atunci într-un proces verbal al unei şedinţe de lucru a
Comitetului Adunării Generale a Coloniei Connecticut se specifica că pentru
fragmentarea rocilor în mina de cupru de la Simsbury “s-a construit o cameră
de încărcare, cu pereţi finisaţi, de aproximativ 15 picioare pe 12”.
În 1857 Lammot du Pont a obţinut o pulbere neagră mai puternică prin
înlocuirea azotatului de potasiu, KNO3 (salpetru de Chile) cu azotatul de sodiu
NaNO3 (pulberea “B” pentru puşcări).
Astfel pulberea neagră a dominat singură timp de 500 de ani tehnica
tragerilor militare şi puşcărilor civile până la brevetarea la sfârşitul secolului
al XIX-lea a unor pulberi cu nitroceluloză de către Vieille şi Nobel, pe de o
parte, şi a dinamitei şi explozivilor de siguranţă de către Nobel şi Favier, pe de
altă parte. Începând din acest moment pulberea neagră a suferit un declin
constant, spre exemplu în SUA consumurile în domeniu civil pentru nevoi
miniere scăzând de la un maximum de 120.000 tone/an la mai puţin de 10.000
tone/an în 1950 şi la 250 tone/an în zilele noastre (caracteristicile explozive o
recomandă pentru extragerea blocurilor mari de rocă, deşi este mai puţin
“brizantă” decât un exploziv veritabil, în special în cazul extragerii
materialelor fragile cum ar fi marmura).
În 1846 Ascanio Sobrero a descoperit nitroglicerina, C 3H5N3O9,
component principal al dinamitei. El a abandonat utilizarea ei, neputând
stăpâni efectele distructive devastatoare în comparaţie cu cele ale pulberii
negre. Dar tocmai aceste efecte îi fac pe inventatorii suedezi Immanuel şi
7
Alfred Nobel, ca la 1861 să înceapă fabricarea nitroglicerinei într-o fabrică
proprie (Helenborg, Suedia). La început nitroglicerina lichidă era turnată în
găurile de mină şi amorsată cu diferite tipuri de iniţiatori pe bază de pulbere
neagră. Dar acest mod de lucru cu nitroglicerina era periculos, datorită
sensibilităţii mari la şoc, ea iniţiindu-se accidental foarte uşor, mai ales în
timpul transportului.
Metoda de transport consta în turnarea nitroglicerinei în cutii de tablă
umplute parţial cu rumeguş (pentru ridicarea pragului de sensibilitate în
timpul manipulării) şi ambalarea acestora în cutii de lemn. În 1866 Nobel
înlocuieşte rumeguşul cu Kieselguhr, un pământ diatomic absorbant din grupa
bioxidului de siliciu poros. El a realizat astfel “dinamita Nobel” înregistrată ca
invenţie în 1867 sub numele de “Pulberea sigură a lui Nobel” (“Nobel’s Safety
Powder”).
Prima utilizare la scară mare a dinamitei s-a facut la construcţia
tunelului Musconnectcong, Pennsylvania, SUA, în 1872. Cu un consum de
7700 kg dinamită s-a realizat un avans record, la acea dată, de 50 m de
galerie într-o lună.
În 1863 se stabilesc proprietăţile detonant ale trotilului C7H5N3O6.
Tot în 1867 cercetătorii suedezi Johann Norrbin şi Johann Ohlsson au
combinat nitroglicerina cu azotat de amoniu NH 4NO3 obţinând o dinamită
rezistentă la apă.
În 1875 o altă descoperire a lui Alfred Nobel este gelatina explozivă.
Ea a fost obţinută prin gelatinizarea nitrocelulozei cu nitroglicerină
(dizolvarea în nitroglicerină) şi a fost brevetată sub denumirea de “dinamita
gelatină”. În secolul nostru cercetări ulterioare au condus, pe această linie, la
obţinerea gelurilor explozive (slurry).
În 1886, în Franţa, Favier realizează un produs mai puţin periculos
descoperind explozivii pe bază de amestecuri de azotat de amoniu (AN)
cu diverşi combustibili, cum ar fi făina de lemn (rumeguşul) sau
mononitronaftalina (MNN). Aceşti compuşi sunt mai puţin puternici decât
precedenţii însă mai siguri şi s-au utilizat chiar la încărcarea proiectilelor în
perioada 1914 – 1918 purtând denumirea de schneiderită (AN+MNN).
În 1887 Le Chattelier şi Mallard descoperă proprietăţile explozive ale
metanului şi propun reţeta explozivilor antigrizutoşi. În 1891 Haussermann
produce trinitrotoluenul iar în 1897 este descoperit hexogenul şi în 1920
8
proprietăţile sale explozive.
În 1955 prin cercetări experimentale H. B. Lee şi R. L. Akre pun bazele
unui nou tip de exploziv constituit din amestecul azotatului de amoniu cu
diverse adaosuri carburante şi utilizat sub numele de Akremite. Acest
exploziv prezenta avantajul preparării la locul de muncă. Continuarea
cercetărilor în această direcţie a condus la elaborarea amestecurilor simple de
tipul ANFO, mult apreciate pentru costul lor scăzut.
Continuarea cercetărilor experimentale pentru creşterea rezistenţei în
prezenţa apei a condus la elaborarea reţetelor gelurilor explozive (slurry) şi
mai apoi a emulsiilor explozive, acestea din urmă având o compoziţie şi
structură total diferită de reţetele clasice de explozivi şi dovedind calităţi
detonante superioare, siguranţă şi economicitate mult ridicată.
În ţara noastră s-au realizat reţetele amestecurilor simple AM-1 (azotat
de amoniu şi motorină, preparat la locul de muncă) şi Nitramon (azotat de
amoniu granular şi motorină, preparat în staţii speciale). În baza cercetărilor
experimentale s-a reuşit finalizarea explozivilor fluizi sub formă de şlamuri
(slurry) comercializate sub denumirile Nitrogel şi Rovex.
9
de către Moses Shaw. Un an mai târziu, în 1831, William Bickford inventează
fitilul ordinar. În perioada 1864-1867 Alfred Nobel experimentează şi
brevetează amorsarea cu iniţiatori de pulbere neagră şi fitil ordinar, iar mai
apoi (1884) amorsarea cu capse umplute cu fulminat de mercur, primele
detonatoare comercializate.
În 1870 H. Julius Smith introduce puntea de incandescenţă în capsele
electrice şi dezvoltă şi un tip de explozor portabil. După 25 de ani, în 1895,
acelaşi inginer construieşte şi utilizează capsele cu întârziere. În 1887 se
utilizează trotilul ca exploziv secundar la fabricarea capselor detonante. În
1907, Luis L’Heure inventează fitilul detonant “Cordeau” umplut cu o vână
de trotil. În 1937 se înlocuieşte vâna de trotil cu pentrită obţinându-se fitilul
detonant utilizat şi azi. Un alt reper important în această cronologie este anul
1973 când firma Nitro Nobel a brevetat şi introdus sistemul de iniţiere
neelectric tip NONEL, sistem bazat pe transmiterea impulsului de iniţiere
pe cale detonantă, care marchează un pas înainte pe drumul utilizării
materialelor explozive comparabil cu cel făcut de Nobel prin descoperirea
dinamitei.
Necesitatea obţinerii unor timpi de întârziere mici, pentru a realiza o
anume repartiţie a energiei exploziei în masivul puşcat, a condus la fabricarea
capselor electrice cu întârziere de ordinul milisecundelor. Întârzierea în
aceste capse obţinându-se pe cale pirotehnică limita minimă a separării între
două trepte consecutive şi repetabilitatea acesteia a condus la fabicarea în
special a capselor cu întârzierea minimă de 25 ms între trepte. Din dorinţa de
a se obţine întârzieri mai mici s-au fabricat capsele electronice, la care
întârzierea între trepte se obţine pe cale electrică astfel aceasta putând
scădea până la 1 ms.
10
Această metodă a fost utilizată şi de minarii din Batalionul de Geniu din
compunerea Armatei Române care a participat la Războiul de Independenţă.
Batalionului era format din o companie “minari şi telegrafişti” şi trei companii
“săpători şi drum de fier”. La toate fortificaţiile turceşti care au fost asediate
s-a încercat săparea unor astfel de tuneluri şi a camerelor de minare necesare.
Unele tentative au fost reuşite, altele au fost sortite eşecului (datorită modului
de luptă a trupelor turceşti).
Odată cu diversificarea metodelor de ducere a luptei şi metodele de
utilizare a explozivilor s-au diversificat. Utilizarea demolărilor cu exploziv
(ziduri de cetate, ziduri, versanţi în defileu) şi transformarea acestora în
demolări controlate pe timp de pace s-au constituit într-un proces normal, cu
continuitate. Experienţa acumulată şi costul relativ mic al metodei de
demolare cu explozivi a făcut ca utilizarea pe timp de pace să fie din ce în ce
mai căutată şi aleasă. Tendinţele de utilizare a metodei au evoluat de la
distrugerea totală a obiectivelor cu un consum mare de exploziv, la
distrugerea totală cu un consum mic de exploziv şi chiar la distrugerea
parţială cu reutilizarea părţii din obiectiv rămasă.
11
Capitolul 1
NOŢIUNI GENERALE
Definiţie
Materiile explozive sunt substanţe sau amestecuri de substanţe în stări
metastabile, cu stare de agregare solidă, lichidă sau gazoasă capabile să dea
naştere, sub influenţa unui impuls exterior, la reacţii chimice instantanee,
autopropagabile, cu degajare de căldură şi gaze la temperaturi ridicate.
Clasificare
După clasa de substanţă materiile explozive se clasifică aşa cum sunt
prezentate în Figura 1.1.
După efectul asupra mediului înconjurător în caz de explozie, explozivii
se clasifică în următoarele grupe: explozivi de mare putere (Kechiv TNT ≥ 1,3),
explozivi de putere medie (Kechiv TNT = 1), explozivi de putere mică (Kechiv TNT =
0,7) şi explozivi slabi (Kechiv TNT = 0,5).
Din punct de vedere al stării de agregare substanţele explozive se
împart în: substanţe explozive solide, plastice, lichide şi gazoase.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice se disting substanţe
explozive chimice pure şi amestecuri de substanţe explozive.
După grupa funcţională, în funcţie de grupările explozofore conţinute,
cele mai reprezentative substanţe explozive sunt: nitroderivaţii, nitroesterii,
nitraminele, azoturile, cloraţii şi percloraţii şi cele care conţin în molecula lor
mai multe grupări explozofore.
În funcţie de sensibilitatea la iniţiere materiile explozive (substanţele
explozive utilizate în domeniul civil) se împart în: substanţe explozive
(sensibile la iniţierea cu capse detonante) şi agenţi de puşcare (în stare
neconfinată nu pot fi detonaţi cu ajutorul capsei detonante nr.8).
12
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
Materii explozive
10
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
10
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
11
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
12
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
13
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
14
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
Încărcături cumulative:
Valori foarte mari ale
densităţii şi vitezei de
detonaţie (componenţi pe
bază de octogen)
Putere mare = brizanţă
mare
Sensibilitate Siguranţă în mânuire Cât mai insensibili cu putinţă
Sensibilitate la capsă Siguranţă la iniţiere
(exceptând agenţii de puşcare Siguranţă la şoc (impact)
şi gelurile)
Capacitate de transmitere a
detonaţiei (în cazul încărcării
în coloane lungi)
Comportare Termen de garanţie de 6 luni Termen de garanţie de 10 ani
şi stabilitate sau mai mare sau mai mare
la Neutre din punct de vedere Neutre din punct de vedere
depozitare chimic (de exemplu fără urme chimic
de acid azotic) Să nu reacţioneze cu metalele
(cum ar fi de exemplu
formarea picraţilor)
15
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
16
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
Sensibilizarea explozivilor este una din cele mai dificile operaţiuni din
cadrul procesului de fabricare a acestora iar alegerea sensibilizatorului
influenţează nu numai producerea dar şi mânuirea produsului finit. De-a
lungul unui secol de producţie, nitroglicerina – un component de bază al
explozivilor – a fost subiectul multor accidente dezastruoase. La fabricarea şi
transportul MAN-ului se puteau crea, de asemenea, condiţii imprevizibile care
conducea la explozii neaşteptate.
Majoritatea sorturilor de explozivi oferite de producători în ultimii ani
(în general ca răspuns la cerinţele pieţei) pentru lucrări în domeniul civil
reprezintă amestecuri de compuşi chimici sub formă de pulberi, granule,
suspensii sau mase gelatinoase cu diferite proprietăţi fizico-chimice,
proiectate în general pentru utilizarea în cazul unor aplicaţii bine definite (de
exemplu utilizarea gelurilor sau emulsiilor explozive în terenuri cu umiditate
ridicată). Din această diversitate de reţete se constată preocuparea de a
moderniza şi generaliza un tip nou de exploziv sub formă de emulsie,
concomitent cu îmbunătăţirea caracteristicilor gelurilor explozive.
17
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 1
18
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
Capitolul 2
19
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
20
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
relativ mari fac ca dinamita gomă A să fie utilizată astăzi doar pentru
derocarea masivelor formate din roci dure.
În scopul eliminării inconvenientelor prezentate mai sus, fabricanţii au
înlocuit parţial nitroglicerina şi nitroglicolul cu azotatul de sodiu în amestec
cu rumeguş sau tărâţe obţinând astfel dinamitele gel, sau aşa cum sunt mai
des cunoscute “gelignitele”. Ulterior amestecul azotat de sodiu-rumeguş a fost
înlocuit cu azotat de amoniu. Astfel produsul ce conţine 60% NG+DNG, 31%
AN,
6% făină de lemn, 3% alte adaosuri are ρ = 1530 kg/m3, Qe = 5024 kJ/kg şi D
= 6500 m/s, este mai puţin rezistentă la apă dar are o bună sensibilitate la
amorsă.
Dinamitele pulverulente sunt mult mai sigure decât cele descrise
anterior, dar cu performanţe întrucâtva diminuate, deşi unele din ele conţin
dinitrotoluen sau pulbere de aluminiu pentru mărirea efectului. Astfel
dinamita ce conţine 23% NG, 11% TNT, 55% AN, 10 % SN, 1% făină de lemn
are
ρ = 1550 kg/m3, Qe = 4310 kJ/kg şi D = 5500 m/s iar dinamita ce conţine 10%
NG, 0,25% NC (12%azot), 79% AN, 9,75% făină de lemn şi 1% stearat de
calciu are ρ = 1130 kg/m3,
Qe = 3540 kJ/kg şi D = 3000 m/s.
Din categoria dinamitelor pulverulente fac parte şi cele antigrizutoase,
la care temperatura de explozie este sensibil micşoartă prin introducerea
clorurii de sodiu, fapt ce conduce şi la micşoararea performanţelor. Spre
exemplu dinamita cu 30% NG, 26,5% AN, 40% NaCl, 3,5% alte ingrediente are
ρ = 1100 kg/m3, Qe = 2160 kJ/kg şi D = 3000 m/s iar dinamita cu 12% NG, 1%
NC (12% azot),
33% AN, 49% NaCl, 5% alte ingrediente are ρ = 1300 kg/m3, Qe = 1580 kJ/kg
şi D = 2200 m/s.
Pe măsură ce proporţia de nitroglicerină scade şi cea de azotat de
amoniu creşte se ajunge la amestecurile pe bază de azotat de amoniu
(astralite). Separarea dintre grupa dinamitelor şi cea a astralitelor este făcută
convenţional la o proporţie de 10% nitroglicerină [Error! Not a valid link.].
21
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
22
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
[%]
Concentraţie NG
94
30
15
Plastice 10
Semi-
plasti
ce Pulverulente 23
Dinamit
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
Figura 2.1
24
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
25
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
26
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
27
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
28
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
29
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
30
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
31
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
32
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
1
) – în coloana “Denumire” simbolul * indică explozivii utilizaţi pentru prospecţiuni seismice.
2
) – în coloana “Tip” notaţii folosite semnifică: P – dinamtă plastică; SP – dinamită semiplastică; Pv – dinamită pulverulentă.
3
) – forţa explozivului este indicată procentual, valoarea de 100% corespunzând (convenţional) dinamitei Gomme A. Se
calculează pe baza testului cu mortierul balistic.
4
) – coeficientul de utilizare practică se utilizează uzual în Franţa. Relaţia între coeficientul de utilizare practică (c.u.p.) şi
forţa explozivului este dată de formula empirică: c.u.p. [%] = 1,55 x forţa explozivului [%].
5
) – în coloana “Viteza de detonaţie” simbolul N arată că valoarea vitezei de detonaţie este indicată pentru explozivul în
stare neconfinată.
33
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
34
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
35
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
la şoc creşte, astfel că la cea mai mică manipulare neatentă o simplă apăsare
uşoară a cartuşului poate produce explozia. În stare semiîngheţată dinamitele
devin mult mai periculoase întrucât consistenţa este plastică şi permite
îndoirea cartuşului. Datorită formării la suprafaţa învelişului a cristalelor de
NG îngheţată cea mai uşoară frecare a acestora provoacă explozia
încărcăturilor. Dinamitele îngheţate sau semiîngheţate se interzic la utilizare
în lucrările de puşcare. Explozivii care au suferit fenomenul de îngheţare se
supun dezgheţării prin diferite procedee specifice, stabilite prin instrucţiuni
de specialitate.
36
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
37
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
38
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
39
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
40
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
D = 5500 ... 6500 m/s şi diametrul critic de 40 ... 60 mm. Iniţierea se face cu
cu ajutorul busterelor de trotil presat.
Se utilizează în exploatările la zi şi în carierele cu roci de tărie ridicată
şi unde se constată o afluenţă mare de apă.
41
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 2
ceară nu este solubil în general în TNT şi din acest motiv trebuie adăugaţi
emulgatori care să permită amestecul. Patentul sus menţionat prezintă un
amestec exploziv îmbunătăţit TNT / ceară de ozokerită care poate conţine în
formula sa şi 10 … 70% componenţi pulverulenţi ca PETN, RDX, HMX, Al sau
oxidanţi şi stabilizatori ca nitroceluloza sau răşini termoplastice din diferite
reţete de celuloză. Acest tip de amestec se utilizează la desensibilizarea
explozivilor de uz comercial şi a agenţilor de puşcare (vezi Noţiunea de agent
de puşcare) pentru o mânuire şi depozitare mai sigură.
42
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
Capitolul 3
înveliş de metal (pentru a-i conferi rezistenţă la apă) şi era amorsat, datorită
insensibilităţii sale relativ mari, cu ajutorul unui buster din TNT. La acea
vreme Du Pont a impresionat cu acest produs care prezenta siguranţă în
mânuire, un cost scăzut şi nu dădea dureri de cap lucrătorilor (deficienţă pe
care o prezentau toţi explozivii care conţineau nitroglicerină). Odată cu
introducerea acestui produs pe piaţă Du Pont a introdus şi o noua denumire
43
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
44
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
45
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
46
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
3.2 Astralitele
47
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
48
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
3.3 Amonitele
49
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
50
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
51
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
52
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
exploziei amestecurilor
90,50%
simple este fineţea de
măcinare a azotatului de
amoniu. În urma 4,70%
4,80%
cercetărilor este
recomandată compoziţia < 1,5 mm 1,5 … 2 mm> 2mm
granulometrică optimă
Figura 3.1
prezentată în Error! Not a valid
link..
53
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
amestecului, după care este încărcat mecanizat în găuri sau transportat înspre
locurile de muncă în rezervoare speciale şi încărcat mecanizat în găuri.
În România amestecurile simple sunt cunoscute sub denumirea de AM-1,
sortul preparat la locul de muncă, şi Nitramon, sortul preparat în staţii fixe.
Principala restricţie de utilizare a lor este prezenţa apei, în sensul că găurile
care se încarcă nu trebuie să prezinte infiltraţii sau să conţină apă.
Principalele caracteristici ale amestecului simplu AM-1/Nitramon sunt
prezentate în
Error! Not a valid link..
54
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
Caracteristici de siguranţă
55
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
56
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
57
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
Iniţierea ANFO
58
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
Tabelul 3.3 Viteza de detonaţie
Viteza de detonaţie
creşte stabilă pentru diferite diametre ale
odată cu diametrul găurii şi atinge găurii
valoarea maximă pentru diametrul Diametrul Viteza de
de 300 mm. găurii detonaţie
Aşa cum am arătat deja scopul [mm] [m/s]
busterului este de a iniţia ANFO 89 3700
102 3800
astfel încât să ajungă rapid la viteza 152 4200
de detonaţie stabilă. Busterul poate 270 4400
iniţia ANFO cu viteză mică (viteza de
detonaţie este mai mică decât viteza de detonaţie stabilă) sau cu o viteză prea
mare (viteza de detonaţie este mai mare decât viteza de detonaţie stabilă).
Iniţierea cu viteză mică poate apare din cauza unui buster prea mic sau a unei
presiuni de detonaţie scăzute. Un buster mic, ineficient, iniţiază ANFO cu
viteză mică, în timp ce un buster puternic cu un diametru apropiat de cel al
găurii iniţiază cu viteză prea mare.
Viteza de detonaţie
stabilă
ANFO
Viteză inferioară
vitezei de
detonaţie
600
mm
Buster 25 x 200
mm
60
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
D x 1000 [m/s]
6
5
Suprainiţie
4 re
Viteză de iniţiere
stabilă
3
2 ANFO în gaură de
Subiniţi 89 mm
1 ere
0
0 50
10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Figura 3.4 Efectul busterului. Distanţa de la punctul de
iniţiere [mm]
6
A
D x 1000
A – Compoziţie B, 75
5 mm
[m/s]
B B – Compoziţie B, 84
mm
4
C – Compoziţie B, 50
C mm
3 D - Compoziţie B, 25
mm
2
D
1
0
0 50 10 15 20 25 6130 35 40 45 50 55 60
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Distanţa de la punctul de
iniţiere [mm]
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
62
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
6
A
A–
5 Compoziţie B
B B – Dynamex
M
4 C – Emulite
150 Viteză de iniţiere
C D - ANFO stabilă
3
2 ANFO în gaură de
D 89 mm
1
0
0 50 10 15 20 25
30 35 40 45 50 55 60
0 0 0 00 0 0 0 0 0 0
Distanţa de la punctul de
iniţiere [mm]
Figura 3.7 Efectul presiunii de detonaţie asupra vitezei de detonaţie
iniţiale a ANFO.
63
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
64
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
65
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
uleios
Culoare Argintiu
Densitate ρ kg/m3 920
Umiditate maximă admisă % 1,0
Stabilitate chimică la 75ºC (Abel) minute 10
(minim)
66
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
67
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
Culoare
Densitate ρ kg/m3 1450 – 1580
Umiditate maximă admisă %
Stabilitate chimică la 75ºC (Abel) minute
(minim)
Sensibilitatea la şoc kg · m
Sensibilitatea la frecare (apăsare kg
pe pistil)
Temperatură de congelare K
Termen de garanţie luni
68
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 3
69
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
Capitolul 4
EXPLOZIVI FLUIZI
70
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
8,38 NH4NO3 + 0,785 C7H5O6N3 + 8,33 H2O = 5,49 CO2 + 9,6 N2 + 0,05
O2
71
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
72
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
73
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
Stare fizică
Culoare
Densitate ρ kg/m3 1100 – 1250
Umiditate maximă admisă %
Stabilitate chimică la 75ºC (Abel) minute
(minim)
Sensibilitatea la şoc kg · m
Sensibilitatea la frecare (apăsare kg
pe pistil)
Temperatură de congelare K
Termen de garanţie luni 12
74
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
următoarele tipodimensiuni:
Diametru mm 90 115 130 200
Lungime mm 400 400 400 400
Greutate kg 7,5 12,5 25
În Error! Not a valid link. este prezentată o situaţie comparativă între gelurile
explozive şi tritonal.
1
) AN sau SN.
2
) AN sau SN.
3
) Perclorat de sodiu.
75
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
76
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
a b c d e f
AMESTECAREA AMESTECAREA MODULUL DE AMESTECARE MODULUL DE REZERVOR ÎMPACHETAREA
COMBUSTIBILUL SOLUŢIEI DE A GELULUI EXPLOZIV ÎMPACHETARE PENTRU / PALETIZAREA
UI AZOTAT DE Emulsifiantul lichid şi soluţia Produsul finit este TRANSPORT ŞI O bandă rulantă
Carburantul şi AMONIU oxidantă fierbinţi sunt combinate mutat POMPARE ÎN transportă
emulsifianţii sau Apa, azotatul de cu alte materii prime într-un într-un modul de GĂURI cartuşele în zona
agenţii de gelificare amoniu şi celelalte reactor după un proces special. amestecare şi În echipamentul cu de împachetare
sunt amestecaţi ingrediente sunt Această operaţie importantă este încartuşare, unde cu care se livrează unde sunt
într-un raport amestecate şi monitorizată cu un instrument ajutorul unui acestă fabrică de introduse în cutii,
stabilit. menţinute la o de măsurare a debitului. echipament de formare geluri explozive intră închise, sigilate,
temperatură ridicată Emulsiile sunt apoi pompate într- şi umplere este şi un rezervor mobil marcate şi
într-un rezervor un amestecător uscat unde se încartuşat în învelişuri pentru transportul la aranjate pe paleţi
separat. pot adăuga pulberea de de plastic dur la şi pomparea în găuri. pentru distribuţie.
aluminiu, oxidantul granular şi diverse lungimi şi
reactivi de corectare a densităţii. diametre.
Diferenţa faţă de Unitatea de CONTROLUL
Amestecare a Gelurilor Explozive CALITĂŢII
este aceea că soluţia oxidantă Fabrica este dotată cu
fierbinte este combinată cu echipament de
sensibilizatori chimici agenţi de monitorizare şi există
gelificare pentru a forma proceduri de testare
produsul final. pentru a verifica
77 calitatea produsului.
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
Figura 4.1 Linie de producere a gelurilor explozive cu posibilităţi de livrare în formă încartuşată sau în vrac.
78
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
79
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
amoniu. Cel mai des utilizat este azotatul de amoniu separat sau în amestec cu
alţi nitraţi, având dimensiuni de 0,02 - 0,001 mm, mult mai reduse faţă de
dimensiunile utilizate în explozivii convenţionali unde valoarea este de 0,2
mm. Conţinutul optim de oxidant în amestec este de 60 – 85% şi apă 8 – 16%.
Carburantul, amestecul ulei/ceară, are o suprafaţă foarte mare de
contact cu oxidantul, soluţia de azotat de amoniu. Ceeace diferenţiază
emulsiile explozive de alţi explozivi lichizi şi plastici este faptul că ele pot fi
făcute să detune fără adăugarea unui sensibilizator care să fie el însuşi un
exploziv. Carburanţii fluizi sunt selectaţi din grupa carburanţilor organici, ca
de exemplu păcura, motorina sau grăsimile minerale care intră în compoziţia
amestecului cu un procentaj de 3 – 7 %.
Faptul că ambele faze sunt fluide iar dimensiunile particulelor de
oxidant şi carburant sunt foarte mici permite realizarea unei suprafeţe de
contact şi o comprimare mai mare, ceeace conferă emulsiilor explozive calităţi
detonante superioare.
Pentru repartizarea picăturilor mici a soluţiilor oxidante în carburantul
lichid se mai adaugă emulgatori. Emulgatorii sunt cei mai importanţi
componenţi ai emulsiilor explozive deoarece ei asigură stabilitatea emulsiei
atunci când volumul fazei continuue are o pondere de 5 – 7% şi cea a fazei
disperse de 93 – 95%. Emulsifianţii frecvent folosiţi sunt esterii sorbitului,
acizii graşi şi păcura. În instalaţia de preparare pentru obţinerea emulsiilor
explozive se produce o matrice realizată în urma amestecului între
emulsifiant, oxidant şi apă cu adaus de elemente carburante. Pentru a se
deosebi de ceilalţi explozivi fluizi, matricea se colorează. Intensitatea reacţiei
explozive poate fi modificată prin schimbarea proporţiei de combinare a
carburantului cu oxidantul, ceeace permite variaţia în limite foarte largi a
densităţii cu implicaţii directe asupra calităţii explozivului şi a modului de
iniţiere.
Emulsiile se deosebesc de gelurile explozive din punct de vedere
structural prin faptul că nu conţin substanţe de îngroşare sau gelifiere iar
amestecul se realizează la o temperatură de 80ºC pentru a asigura soluţiei o
anumită concentraţie. În vederea prevenirii fenomenului de cristalizare a
azotatului de amoniu din soluţie, se recomandă ca utilizarea emulsiilor să se
facă până la o temperatură de 30 - 50ºC în raport cu concentraţia acestora.
80
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
81
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
Emulgatori
Apă Reactiv
şi uleiuri
i
Corecţia Emulsie =
Soluţia pH-ului carburant
AN/S oxidant soluţiei de mare
Depozitar
N ă e
oxidante energie
Instalaţie
fixă
Gaura de
mină
(sondă)
82
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
83
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
Figura 4.3 Diagrama procesului de producere a emulsiilor explozive vrac cu carburant de mare energie în instalaţii fixe.
84
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
85
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
86
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
astralită, trotil)
87
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
88
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
89
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
90
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
91
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
92
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
93
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
1
) – forţa emulsiei explozive este indicată procentual în raport cu forţa unei încărcături de masă egală dar formată din
ANFO cu densitatea de 820 kg/m3. Se calculează pe baza testului cu mortierul balistic.
2
) – forţa emulsiei explozive este indicată procentual în raport cu forţa unei încărcături de volum egal dar formată din
ANFO cu densitatea de 820 kg/m3. Se calculează pe baza testului cu mortierul balistic.
3
) – calculată ca viteză de detonaţie ideală.
4
) – pentru iniţiere este necesar minim un buster de 227 g trotil presat.
94
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
95
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
96
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
Microbaloanele cu aer Q-CEL sunt mici învelişuri sferice din sticlă (de
siliciu) care încapsulează un gaz inert. Grosimea peretele învelişului
reprezintă doar o fracţiune din întregul diametru şi deşi
Q-CEL prezintă rezistenţa la compresiune a unei sfere, este cu toate acestea
fragilă în condiţiile sarcinilor concentrate sau de forfecare (din acest motiv se
îmbunătăţeşte prelucrarea pe maşini pentru compuşii protejaţi conţinând Q-
CEL fără pierderea altor proprietăţi mecanice). În consecinţă este foarte
important când se încorporează Q-CEL în compoziţie pentru a păstra sferele
intacte.
Sunt produse de firma PQ Corporation, sunt sensibilizatori eficienţi şi
utili în emulsiile explozive şi în gelurile explozive. În aceste amestecuri pe
bază de azotat de amoniu Q-CEL dă maximum de performanţe în minele de
cărbune şi metal, exploatări miniere în cariere, puşcări pentru construcţii şi
alte aplicaţii.
Microbaloanele Q-CEL acţionează ca sensibilizator prin formarea de
“puncte fierbinţi” sau “jeturi” de temperatură înaltă. Când o capsă explodează
în apropierea unui microbalon, acesta colapsează, concentrând energia şi
generând o temperatură înaltă, care la rândul ei descompune amestecul
exploziv înconjurător. Deoarece este încapsulat în microbalon anterior
detonaţiei, aerul nu poate ieşi afară.
Aerul barbotat, produsele chimice conţinând azot şi produsele celulare
(care realizează un gol), ca perlita, pot fi folosite pentru a sensibiliza gelurile
explozive la utilizarea acestora în condiţii uşoare. Totuşi perlita se sparge uşor
în timpul amestecului şi pompării iar pe timpul depozitării poate fi “inundată”
cu lichide. Bulele de gaz, în situaţia aerului barbotat, au tendinţa să migreze şi
fuzionează în câteva moduri pierzându-se astfel sensibilitatea amestecului.
Presiunea în amestec atinsă la vatra găurii de sondă este un alt efect nedorit.
Adaosul de aluminiu poate acţiona ca sensibilizator prinzând mici bule de aer
pe suprafaţa sa, dar este prea scump. Compuşii organici care conţin grupa
nitro şi nitraţii sunt de asemnea utilizaţi, dar şi ei sunt costisitori şi pot fi şi
toxici.
Emulsiile explozive nu au efect maxim în situaţia exstenţei gazului inclus
97
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
în structura lor decât în situaţia purjării rapide (ieşirea gazului din sfera în
care se afla iniţial datorită presiunii exterioare). Perlita nu rezistă celor mai
multe operaţii de amestecare şi pompare şi nu este suficient de puternică
pentru puşcările sub presiune.
Depozitarea emulsiilor poate fi o altă problemă. Se recomandă utilizarea
microbaloanelor cu aer la realizarea emulsiilor care vor fi depozitate şi
datorită faptului că aluminiu poate instabiliza emulsia pe timpul depozitării
(părerea producătorilor de microbaloane cu aer [ Error! Not a valid link.]).
Sensibilizatorii organici nu sunt utilizaţi în general pentru explozivii sensibili
la capsă.
Microbaloanele cu aer Q-CEL au ajutat la depăşirea multor din
problemele legate de sensibilizare şi au şi proprietăţi adiţionale care duc la
creşterea performanţelor explozivului.
Proprietăţile microbaloanele cu aer Q-CEL. Au o presiune interioară
suficientă şi rezistenţă la forfecare pentru a rezista la cele mai multe procedee
de amestecare şi pompare. Ele se împrăşite uşor în cele mai multe sisteme
lichide iar datorită densităţii scăzute şi a formei sferice nu contribuie
semnificativ la creşterea vâscozităţii. Emulsificarea se realizează în mod uzual
pentru amestecarea mai uşoară dar poate da naştere la condiţii crescute de
pericol de forfecare. Adăugarea microbaloanelor în acest stadiu este
periculoasă deoarece se pot sparge şi de aceea nu este recomandată să se
facă. Microbaloanele pot fi adăugate ca ultim component şi trebuie
amestecate cu grijă.
În industria explozivilor densitatea este folosit cel mai frecvent ca
indicator pentru existenţa microbaloanelor în volumul studiat. S-a demonstrat
că folosirea Q-CEL este cea mai economică cale pentru atingerea densităţii
critice necesare. În plus pentru obţinerea unui exploziv mai sensibil, de
încredere şi ieftin, Q-CEL măreşte performanţele totale a explozivului. În
laborator şi în poligon, PQ Corporation a demonstrat că utilizarea diverselor
sorturi de microbaloane influenţează favorabil viteza de detonaţie, energia
explozivului utilizată, diametrul critic şi alţi parametrii de explozie importanţi.
Testele producătorilor de explozivi şi a cercetătorilor independenţi confirmă
superioritatea microbaloanelor ca sensibilizator în emulsii şi geluri explozive.
Aplicaţii. Presiunea, şocurile, temperatura şi vârsta pot afecta
98
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
99
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
100
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
greutatea adaosului
DE
volumul deplasat
Calcularea DE:
1. Se ia o cantitate de răşină cu densitatea cunoscută;
2. Se ia o cantitate de adaos care se doreşte testat;
3. Se amestecă şi utilizând un vas cu volumul cunoscut se determină
densitatea amestecului;
4. Cunoscând aceşti factori se poate determina densitatea efectivă a
adaosului cu următoarea formulă:
% adaos
DE
100 % rãsinã
densitatea amestecului densitatea rãsinii
101
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
5
DE Q - CEL 519 0,17 g/cm 3 1170 kg/m 3
100 95
0,88 1,13
102
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 4
Rezultate A B C D
Vâscozitatea amestecului la 25 166,4 6,4 3,2 130,00
ºC [cPoise]
Densitatea amestecului [g/cm3] 1,8 1,7 0,75 1,0
Răşină în amestecul final [kg/l] 0,67 0,68 0,68 0,5
Costul aproximativ pe litru 2,24 2,32 2,44 1,95
amestec final *
* Costuri parţiale: talc şi carbonat de calciu 0,22 u.m.(unităţi monetare)/kg,
răşina 3,00 u.m./kg şi
Q-CEL 5,50 u.m./kg.
103
Capitolul 5
104
producţie generale ca urmare a micşorării numărului de sorturi de explozivi
produşi adaptând un număr limitat pentru utilizarea în mai multe tipuri de
medii) realizându-se gelurile explozive (cu un preţ de producţie mai mare
decât al explozivilor pe bază de azotat de amoniu dar cu sorturi utilizabile atât
în locul dinamitelor cât şi în locul amestecurilor simple); (4) în etapa a V-a s-a
obţinut o îmbunătăţire a performanţelor activităţilor productive prin
acţionarea asupra unor parametrii tehnico-economici (mărirea productivităţii
producătorilor de explozivi prin câştigarea pieţei de desfacere oferind produse
şi patente de producerea unor explozivi mai siguri din punct de vedere al
producţiei, manipulării, depozitării şi utilizării) realizându-se emulsiile
explozive.
În prezent toate companiile care produc substanţe explozive îşi
intensifică cercetările în scopul îmbunătăţirii reţetelor explozive în primul
rând al gelurilor şi emulsiilor explozive. Specialiştii consideră că utilizarea pe
scară largă a emulsiilor explozive reducerea costurilor lor de fabricaţie şi a
costurilor lucrăilor de puşcare în general.
Compararea costurilor la explozivii cei mai des utilizaţi în aplicaţiile
civile (în special în industria minieră) este redată în Tabelul 5.1, [Error! Not a
valid link.]:
1500
Tipuri de explozivi
500
crt.
1. Dinamite
2. Azotat de amoniu în vrac
3. ANFO în vrac
4. ANFO ambalat în saci de polietilenă
5. ANFO încartuşat
6. Geluri explozive refulate direct în
gaură
105
7. Geluri explozive ambalate în saci de
polietilenă
8. Geluri explozive încartuşate
9. Emulsii explosive
10. Explozivi concentraţi (amestecuri
ANFO-emulsii explozive)
106
În general aprecierea reală a costului substanţelor explozive se poate
efectua în baza unei analize detaliate a cheltuielilor pentru operaţiunile de
bază a procesului de producţie. De exemplu pentru domeniul minier costul
unei operaţiuni de perforare–puşcare se stabileşte luând în calcul parametrii
legaţi de perforarea găurilor, puşcarea şi transportul masei miniere,
concasarea şi puşcarea secundară a supragabariţilor. Totuşi influenţa
cheltuielilor de execuţie a operaţiunilor enumerate asupra alegerii
explozivului în corelare cu efectuarea unei analize economice obiective nu
poate fi considerată întotdeauna ca cea mai elocventă şi accesibilă. Pe aceste
considerente pentru optimizarea parametrilor de puşcare studiile de
fezabilitate se limitează numai la analiza cheltuielilor de perforare-puşcare. În
calculele de eficienţă economică asupra explozivului ales de obicei sunt luaţi
în considerare următorii parametrii: diametrul găurilor, distanţa între găuri,
numărul lor, productivitatea perforatoarelor, tipul instalaţiilor de perforat,
cheltuielile de achiziţie şi întreţinere, volumul de rocă dislocată de o singură
gaură de mină, cantitatea de exploziv consumată, gradul de mărunţire a rocii,
alţi factori legaţi de calitatea dislocării rocilor.
Experienţa acumulată demonstrează că varianta optimă este dată în
cazul fiecărei lucrări de varierea parametrilor prezentaţi mai sus în sensul
realizării combinaţiei cea mai favorabile [Error! Not a valid link.]. Astfel în SUA s-au
realizat importante îmbunătăţiri ale indicatorilor tehnico-economici în
exploatările miniere la zi prin asocierea emulsiilor explozive cu ANFO. Preţul
acestor explozivi concentraţi este cu 20% mai mari faţă de ANFO dar
cheltuielile generale pentru realizarea operaţiunilor de perforare-puşcare se
reduc cu aceeaşi pondere datorită volumului de gaură forată. Combinarea
emulsiilor explozive cu ANFO a condus la îmbunătăţirea efectului de rupere şi
sfărâmare a rocii urmată de creşterea productivităţii excavatoarelor în medie
cu 20%. Totodată prin creşterea concentraţiei de emulsii în amestec s-a
renunţat la hidroizolarea încărcăturilor şi a crescut capacitatea de dislocare a
acestora.
Pentru extinderea utilizării ANFO şi în lucrările subterane, cercetările
experimentale au condus la următoarele concluzii: nu a fost necesară
modificarea schemelor de perforare sau a celorlalţi parametrii. Consumurile
specifice la lucrările orizontale au fost de 107 kg/t la dinamite şi 490 kg/t la
ANFO iar în abataje acest consum a fost de 5 kg/t la dinamite şi 200 kg/t la
107
ANFO. Amestecurile simple de tip ANFO s-au utilizat în găuri de mină cu
diametru de 50 – 60 mm, lungimea 1,5 – 2,5 m, perforate la diferite înclinări,
încărcate mecanizat. Pentru detonarea încărcăturilor sunt necesare impulsuri
puternice şi în acest scop sunt recomandate bustere amorsate cu fitil
detonant. Consumul specific de ANFO a crescut la 20 – 25% faţă de dinamite
în schimb au fost obţinute economii până la 30% la lucrările de puşcare, pe
seama costului de achiziţie mai redus a explozivului. Durata optimă de
omogenizare a motorinei cu azotatul de amoniu este de 3 minute. În schimb s-
a apreciat că din punct de vedere al dislocării rezultatele cele mai bune au
fost obţinute când amestecul a fost utilizat după 24 ore faţă de momentul
preparării sale.
La mina de uraniu din Stenrock (Canada) utilizarea ANFO în locul
dinamitelor a condus la reducerea costului de puşcare cu 40 – 50% obţinându-
se economii de 19100$/lună. Utilizarea instalaţiilor mecanice a redus timpul
de încărcare a găurilor cu 40 – 50%; literatura de specialitate menţionează că
25 găuri cu diametrul de 41 mm şi lungimea de 2,5 m au fost încărcate cu
ajutorul instalaţiilor menţionate în 15 min [Error! Not a valid link.].
108
produsul Powergel cu 14% Al dar la un preţ de cost mult mai mic.
În cazul emulsiilor concentrate întrucât densitatea şi energia
volumetrică a explozivului ANFO emulsionat este cu 42% mai mare faţă de
sortul tradiţional ANFO, se apreciază că randamentul la ruperea rocilor creşte
în medie cu 42% iar distanţa dintre găurile de sondă cu 19%. în mod
corespunzător se reduc cheltuielile la perforare cu 42% iar costul emulsiei
explozive creşte cu 15 – 20%. Experimentarea în producţie a emulsiilor
concentrate a confirmat eficienţă lor tehnico-economică. Astfel la una din
carierele companiei Martin Country Coal utilizarea emulsiei cocentrate 25/75
a permis lărgirea schemei de perforare cu 27 – 60% faţă de situaţia folosirii
amestecului simplu ANFO şi astfel realizarea unor beneficii de 150.000 dolari.
În funcţie de poziţia încărcăturii în raport cu faţa liberă a masivului
acţiunea exploziei se poate concretiza în:
- încărcătura se află la o distanţă mare de faţa liberă (> 60 Øî): mediul
va fi sfărâmat şi pulverizat numai în imediata vecinătate a găurii şi se
vor mai produce câteva fisuri radiale în masiv;
- încărcătura se află la distanţa de ~ 60 Øî: mediul va fi sfărâmat şi
pulverizat în imediata vecinătate a găurii şi se vor produce fisuri
puternice în masiv fără ca să se desprindă bucăţi din acesta;
- încărcătura se află la distanţa de ~ 40 Ø î: mediul va fi fragmentat şi
detaşat în tot volumul cuprins între gaura de mină şi suprafaţa liberă.
Se va forma o grămadă de material sfărâmat în faţa profilului nou
creat;
- încărcătura se află la distanţa de ~ 20 Øî: volumul cuprins între gaura
de mină şi suprafaţa liberă va fi mărunţit şi proiectat violent pe o
suprafaţă întinsă în faţa profilului nou creat.
Studiul dinamicii exploziei arată că energia dezvoltată de produsele de
detonaţie produc o serie de efecte, pentru a căror tratare este necesar să se
estimeze cantitatea de energie dezvoltată care este transferată mediului.
Aceste efecte se obţin în urma unei anume distribuţii a energiei exploziei în
volumul predeterminat din mediu. Diversificarea explozivilor (mai ales a
gelurilor şi emulsiilor) a permis o mai bună umplere a găurilor şi o mai bună
repartiţie a energiei în volumul de mediu derocat. Astfel s-a obţinut o
direcţionare a energiei transferate mediului din cea eliberată la explozie către
scopurile urmărite ale puşcării şi o minimizare a pierderilor de energie pe
109
seama unor efecte nedorite.
În urma puşcării apar o mare varietate de efecte, unele din ele dorite
(reprezentând scopul operaţiunii de puşcare) iar altele nedorite şi
neproductive.
De regulă efectele productive (dorite) sunt:
a) deplasarea volumului predeterminat din mediu;
b) ruperea mediului în elemente de dimensiuni definite;
c) proiectarea bucăţilor rezultate din fragmentarea şi deplasarea
mediului pe distanţe cunoscute şi în direcţii dorite faţă de locul
dispunerii iniţiale.
Efectele neproductive (nedorite) sunt:
d) fragmentarea excesivă a unei părţi a volumului excavat;
e) aruncarea excesivă;
f) fracturi şi deformări permanente în mediul rămas în jurul excavaţiei;
g) vibraţii ale solului;
h) undă de şoc aeriană.
Evident, considerarea acestor efecte ca dorite sau nedorite depinde în
fiecare caz doar de obiectivele puşcării. Procesul de acţiune a exploziei asupra
mediului începe cu ambele tipuri de efecte, simultan cu detonaţia şi continuă
pentru o perioadă de timp mai lungă decât timpul de detonaţie. Cantitatea
totală de energie dezvoltată, care produce efectele dorite şi nedorite,
corespunde energiei exploziei transferate mediului.
În [] se prezintă un mod de calcul a distribuţiei energiei exploziei în
funcţie de caracteristicile explozivului, ale mediului şi de legăturile create
între aceştia prin schema de puşcare utilizată. Din cele prezentate se poate
trage concluzia că energia transmisă mediului se împarte astfel:
- fracturare "in situ" < 1%
- fragmentare (rupere) 10 … 27%
- deplasare <1%
- pulverizare în vecinătatea găurii de mină 0,3 … 1,6%
- deformarea mediului rămas < 1%
- vibraţii seismice 0%
- undă de şoc aeriană 71 … 89%.
Luând în considerare aproximaţiile, care sunt inevitabile când asemenea
fenomene complexe sunt implicate, şi efectele acestei precizii a rezultatelor
110
distribuţia prezentată mai sus poate fi considerată ca aplicabilă la toate
puşcările cu cel puţin o faţă liberă. Este necesar să remarcăm că această
distribuţie se referă doar la energia transmisă mediului şi nu la toată energia
generată de explozie.
Rascheeff şi Goemans prezintă o serie de rezultate asemănătoare
calculate prin metoda energetică şi experimentale asemănătoare pentru probe
din granit de Lithonia. În [] ei prezintă distribuţia energiei de explozie
transmise mediului, astfel:
puşcare fără faţă liberă:
energie utilizată pentru fracturare = 18%
mărunţire = 15%
fisuri radiale = 3%
energie seismică = 82%
puşcare cu o faţă liberă:
energie utilizată pentru fracturare = 34%
mărunţire = 15%
fisuri radiale = 3%
prelungire zonă fisurată = 16%
energie undei de şoc aeriene = 66%
111
se găseşte în practica actuală. Observaţiile experimentale arată că cele mai
bune rezultate la o puşcare sunt obţinute când impedanţa acustică a
explozivului este apropiată de cea a mediului şi când explozivul este împins în
gaură pentru o umplere completă a acesteia. Deci varierea cantităţii de
energie transmisă către mediu se poate face atât prin schimbarea sortului de
exploziv, astfel impedanţa acustică a acestuia apropiindu-se sau depărtându-se
de cea a mediului, cât şi prin modificarea dimensiunilor geometrice ale
încărcăturii, astfel aceasta “decuplându-se” mai mult sau mai puţin prin
modificarea factorului de legătură. În condiţiile în care se pot rezolva
problemele legate de încărcarea explozivilor în găurile executate în
elementele de construcţie şi de iniţierea lor (lungimi ale găurilor destul de
mici comparabil cu ale celor utilizate în domeniul minier, cantităţi mici de
exploziv necesare de a fi încărcate într-o gaură, iniţierea se poate realiza
numai cu capse detonante sau cel mult cu fitil detonant) utilizarea explozivilor
de uz civil este mult mai indicată pentru obţinerea diverselor distribuţii de
energie necesare în cazul demolărilor controlate.
112
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
113
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
114
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
115
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
116
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
suprafaţă gazele toxice foarte rar creează unele probleme, dar în lucrările
subterane este esenţial ca noxele gazoase să fie menţinute la un nivel
acceptabil. Dacă sunt utilizaţi explozivi cu rezistenţă la apă redusă pot fi
produse cantităţi mari de gaze. Iniţierea inadecvată, confinarea slabă,
utilizarea distanţierilor din lemn şi explozia incompletă sunt alte cauze ale
producerii crescute de noxe gazoase. Este important să se permită un timp
suficient de ventilare în lucrările subterane astfel încât gazele toxice să devină
inodore. Întoarcerea imediată la locul puşcării poate fi fatală. Durerea de cap
cauzată de explozivii cu nitroglicerină, este un efect local ce produce o serie
de neplăceri tuturor acelora care vin în contact cu explozivul. Este dificil de
realizat o protecţie a organismului la vaporii de nitroglicerină, care intră în
sistemul sanguin prin aparatul respirator sau prin contactul direct cu pielea,
scăzând astfel tensiunea arterială. Noii explozivi pentru medii apoase, cum
este EMULITE, au caracteristici foarte bune ale gazelor şi avantajul
neproducerii durerilor de cap.
Rezistenţa la îngheţare este foarte importantă în ţările în care
temperatura scade sub 0ºC. Dinamitele şi gelurile explozive la temperaturi
scăzute devin rigide şi de aceea, sunt dificil de introdus în găuri, în timp ce
emulsiile explozive îşi păstrează carcateristicile chiar şi la temperaturi foarte
scăzute. Explozivii moderni nu îngheţă atunci când sunt expuşi la cele mai
scăzute temperaturi întâlnite în condiţii normale de lucru.
Viteza
critică
m/s Emulit
e
800 ANFO
700
600
500
Gel
400
Dynamex exploziv
300 M
200
100
117
0
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
0
Proasp 6 12
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
119
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CAPITOLUL 5
şoc aeriană).
120
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
BIBLIOGRAFIE
121
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
122
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
123
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
Adrese INTERNET
124
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
125
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
CUVINTE CHEIE
(KEYWORDS)
126
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
127