Explozivi Industriali

ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ
EXPLOZIVI INDUSTRIALI
BUCUREŞTI
2005
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR ŞI NOTAŢIILOR UTILIZATE

REZUMAT
INTRODUCERE
1 NOŢIUNI GENERALE
2 EXPLOZIVI PE BAZĂ DE NITROGLICERINĂ SAU TNT
2.1 EXPLOZIVI PE BAZĂ DE NITROGLICERINĂ
2.2 EXPLOZIVI PE BAZĂ DE TNT
3 EXPLOZIVI CU STRUCTURĂ CHIMICĂ BINARĂ AZOTAT DE AMONIU / MOTORINĂ
4 EXPLOZIVI FLUIZI
4.1 GELURI EXPLOZIVE
4.2 EMULSII EXPLOZIVE
5 APRECIERI TEHNICE ŞI ECONOMICE ASUPRA UTILIZĂRII EXPLOZIVILOR
INDUSTRIALI ŞI ORIENTĂRI DE PERSPECTIVĂ
6 BIBLIOGRAFIE. ADRESE INTERNET. CUVINTE CHEIE (KEYWORDS)

LISTA ABREVIERILOR ŞI NOTAŢIILOR UTILIZATE
AN (Amonium Nitrate) – azotat de amoniu

ANFO (Amonium Nitrate Fuel Oil) – amestec azotat de amoniu-motorină
BOCO2 – balanţa de oxigen la dioxid de carbon
CTD – coeficientul de transmitere a detonaţiei
D – viteza de detonaţie
DE – densitate efectivă
DNG – dinitroglicol
DNT – dinitrotoluen
HANFO (Heavy ANFO) – emulsie concentrată
HEF (High Energy Fuel) – carburant de mare energie
HMX – octogen
Kechiv TNT – coeficient de echivalenţă faţă TNT
KN (Kalium Nitrate) – azotat de potasiu
MAN – metilaminnitrat
MNN – mononitronaftalină
NC – nitroceluloză
NG – nitroglicerină
pe – presiunea de explozie
PETN – pentrită
Qe – căldura de explozie
RDX – hexogen
SBA (Slurry Blasting Agent) – agent de puşcare gel
SN (Sodium Nitrate) – azotat de sodiu
Te – temperatura de explozie
TNT – trinitrotoluen
VPD – viteza produşilor de detonaţie
ρ – densitate
3
REZUMAT
Prezentul referat din cadrul programului de pregătire cuprinde o serie

de rezultate ale cercetărilor teoretice şi experimentale pe plan mondial în
domeniul elaborării unor noi reţete de explozivi şi amestecuri explozive cu
performanţe de lucru îmbunătăţite, rezultate obţinute pe baza studiului unei
bogate bibliografii accesibile pe suport scris sau electronic.
Lucrarea este structurată în două părţi conţinând şapte capitole. În
introducerea lucrării sunt prezentate o serie de date cu caracter istoric
privind evoluţia materiilor şi mijloacelor explozive.
În capitolul 1 sunt prezentate o serie de probleme cu caracter general
privind materiile expolzive cum ar fi: definire, clasificare, compoziţie, forme de
iniţiere, moduri de transformare chimică şi condiţii impuse explozivilor.
În capitolul 2 sunt prezentate rezultate ale cercetării pe plan mondial
în vederea elaborăii reţetelor de explozivi pe bază de nitroglicerină sau TNT,
cu exemplificări de produse carcacteristice obţinute în industria românească
sau de producători străini.
În continuare în capitolul 3 sunt prezentate rezultate ale cercetării pe
plan mondial în vederea elaborării reţetelor de explozivi cu o structură
chimică binară azotat de amoniu/motorină. Diversele sorturi de amestecuri
explozive sunt prezentate pe categorii precizându-se pentru fiecare
caracteristicile şi domeniile de utilizare.
În capitolul 4 sunt prezentate rezultate ale cercetării pe plan mondial
în vederea elaborăii reţetelor de explozivi fluizi (geluri şi emulsii explozive).
Un subcapitol aparte tratează microbaloanele cu aer, un nou sort de
sensibilizatori utilizaţi în mod curent pentru creşterea sensibilităţii la iniţiere
şi transmiterea unde detonante în geluri şi emulsii explozive.
Pe baza celor prezentate în capitolele precedente în capitolul 5 sunt
făcute unele aprecieri tehnice şi economice asupra utilizării explozivilor
industriali şi sunt prezentate unele orientări de perspectivă în domeniul
producerii de materii explozive.
În partea a II-a, în capitolul 6 sunt prezentate, cu ajutorul unui material
bogat ilustrat, mijloacele de iniţiere disponibile pe plan mondial pentru
iniţierea sigură şi în siguranţă a explozivilor şi amestecurilor explozive
4
prezentate în capitolele precedente.
În încheierea lucrării în capitolul 7 sunt prezentate concluzii privind
modul şi locul de utilizare a materiilor şi mijloacelor explozive prezentate în
celelalte capitole ale lucrării şi sunt făcute unele propuneri de utilizare a
acestora în scopul demolării controlate a obiectivelor de suprafaţă.
Bibliografia lucrării conţine pe lângă lucrările la care se face referinţă în
text şi alte lucrări conexe importante în care se mai pot găsi şi alte tratări ale
subiectelor atinse în această lucrare. O secţune aparte a bibliografiei este
constituită de adresele şi cuvintele cheie cu care autorul a efectuat căutări în
reţeaua Internet.
INTRODUCERE
Substanţele explozive fac parte din cotidian din ce în ce mai mult.

Realizarea de tablouri prin gravarea pe plăci de cupru a modelului (uneori
chiar o frunză), bombe artizanale, excavări miniere, atentate, sudări de
materiale incompatibile din punct de vedere al sudurii, explozii controlate au
ca numitor comun substanţele explozive. Astăzi le utilizăm. Dar de unde au
apărut, cum au fost obţinute? Se vor găsi unele răspunsuri în rândurile
următoare.
Prima menţiune documentară a salpetrului sau nitro, ingredientul de

bază al pulberii negre, a fost găsită în scrierile autorului arab Abd Allah,
datate secolul XIII. Acesta denumea salpetru “pudra chinezească”. Înaintea
arabilor, chinezii s-au gândit să utilizeze salpetru pentru realizarea focurilor
de artificii şi a rachetelor, dovezile găsite fiind datate dinaintea secolului X, în
timpul dinastiei Sung.
În 1242 călugărul englez Roger Bacon publică formula pulberii negre,
descriind purificarea salpetrului şi prepararea unui amestec cu 7 părţi
salpetru, 5 părţi cărbune şi 5 părţi de sulf. Prima utilizare importantă a
pulberii negre în scopuri civile s-a făcut în 1627 la Minele Regale din
Schemnitz at Ober-Biberstollen în Ungaria unde Kasper Weinol a reuşit
fragmentarea rocilor aplicând o metodă bazată pe utilizarea pulberii negre.
În ciuda limitărilor impuse de echipamentul de perforare empiric,
costurile mari şi producţia de slabă calitate a pulberii, utilizarea acesteia în
lucrările miniere nu încetează, urmatoarele atestări documentare fiind din
1689 la minele de cositor din Cornwall, Anglia.
Căpătându-se experienţă, utilizarea pulberii negre se va face şi în alte
lucrări. Astfel în 1695 la construirea unui drum către Albula (Elveţia) s-a
utilizat pulbere neagră la derocări pentru terasamentul drumului.
Utilizarea în domeniul minier, al construcţiilor este o utilizare secundară
a pulberii negre. Utilizarea principală a fost la realizarea armelor de foc.
Aproximativ pe la 1300 Berthold Schwartz utilizează primul pulberea neagră
6
la construcţia armelor de foc în Europa (se poate face observaţia că la acea
dată chinezii utilizau deja armele de foc pe bază de pulbere neagră). Apariţia
pulberii negre pe câmpurile de luptă de la Brescia (1311), La Rochelle (1313)
şi îndeosebi Crecy (1346) a bulversat arta militară. Compoziţia şi prezentarea
sub formă de granule din ce în ce mai compacte au fost modificate progresiv
în scopul măririi eficacităţii artileriei.
Şi pe continentul nou descoperit, America, utilizarea pulberii negre nu
întârzie. Deoarece noii locuitori din Lumea Noua depindeau de vânătoare
pentru asigurarea mesei zilnice, producerea pulberii negre pentru arme s-a
dezvoltat puternic. Prima manufactură care avea o moară pentru pulbere
neagră s-a construit în 1675 la Milton (la şase kilometri de Boston) în statul
Massachusetts.
Prima utilizare a pulberii negre în domeniul minier în America este
datată 1705. Atunci într-un proces verbal al unei şedinţe de lucru a
Comitetului Adunării Generale a Coloniei Connecticut se specifica că pentru
fragmentarea rocilor în mina de cupru de la Simsbury “s-a construit o cameră
de încărcare, cu pereţi finisaţi, de aproximativ 15 picioare pe 12”.
În 1857 Lammot du Pont a obţinut o pulbere neagră mai puternică prin
înlocuirea azotatului de potasiu, KNO3 (salpetru de Chile) cu azotatul de sodiu
NaNO3 (pulberea “B” pentru puşcări).
Astfel pulberea neagră a dominat singură timp de 500 de ani tehnica
tragerilor militare şi puşcărilor civile până la brevetarea la sfârşitul secolului
al XIX-lea a unor pulberi cu nitroceluloză de către Vieille şi Nobel, pe de o
parte, şi a dinamitei şi explozivilor de siguranţă de către Nobel şi Favier, pe de
altă parte. Începând din acest moment pulberea neagră a suferit un declin
constant, spre exemplu în SUA consumurile în domeniu civil pentru nevoi
miniere scăzând de la un maximum de 120.000 tone/an la mai puţin de 10.000
tone/an în 1950 şi la 250 tone/an în zilele noastre (caracteristicile explozive o
recomandă pentru extragerea blocurilor mari de rocă, deşi este mai puţin
“brizantă” decât un exploziv veritabil, în special în cazul extragerii
materialelor fragile cum ar fi marmura).
În 1846 Ascanio Sobrero a descoperit nitroglicerina, C 3H5N3O9,
component principal al dinamitei. El a abandonat utilizarea ei, neputând
stăpâni efectele distructive devastatoare în comparaţie cu cele ale pulberii
negre. Dar tocmai aceste efecte îi fac pe inventatorii suedezi Immanuel şi
7
Alfred Nobel, ca la 1861 să înceapă fabricarea nitroglicerinei într-o fabrică
proprie (Helenborg, Suedia). La început nitroglicerina lichidă era turnată în
găurile de mină şi amorsată cu diferite tipuri de iniţiatori pe bază de pulbere
neagră. Dar acest mod de lucru cu nitroglicerina era periculos, datorită
sensibilităţii mari la şoc, ea iniţiindu-se accidental foarte uşor, mai ales în
timpul transportului.
Metoda de transport consta în turnarea nitroglicerinei în cutii de tablă
umplute parţial cu rumeguş (pentru ridicarea pragului de sensibilitate în
timpul manipulării) şi ambalarea acestora în cutii de lemn. În 1866 Nobel
înlocuieşte rumeguşul cu Kieselguhr, un pământ diatomic absorbant din grupa
bioxidului de siliciu poros. El a realizat astfel “dinamita Nobel” înregistrată ca
invenţie în 1867 sub numele de “Pulberea sigură a lui Nobel” (“Nobel’s Safety
Powder”).
Prima utilizare la scară mare a dinamitei s-a facut la construcţia
tunelului Musconnectcong, Pennsylvania, SUA, în 1872. Cu un consum de
7700 kg dinamită s-a realizat un avans record, la acea dată, de 50 m de
galerie într-o lună.
În 1863 se stabilesc proprietăţile detonant ale trotilului C7H5N3O6.
Tot în 1867 cercetătorii suedezi Johann Norrbin şi Johann Ohlsson au
combinat nitroglicerina cu azotat de amoniu NH 4NO3 obţinând o dinamită
rezistentă la apă.
În 1875 o altă descoperire a lui Alfred Nobel este gelatina explozivă.
Ea a fost obţinută prin gelatinizarea nitrocelulozei cu nitroglicerină
(dizolvarea în nitroglicerină) şi a fost brevetată sub denumirea de “dinamita
gelatină”. În secolul nostru cercetări ulterioare au condus, pe această linie, la
obţinerea gelurilor explozive (slurry).
În 1886, în Franţa, Favier realizează un produs mai puţin periculos
descoperind explozivii pe bază de amestecuri de azotat de amoniu (AN)
cu diverşi combustibili, cum ar fi făina de lemn (rumeguşul) sau
mononitronaftalina (MNN). Aceşti compuşi sunt mai puţin puternici decât
precedenţii însă mai siguri şi s-au utilizat chiar la încărcarea proiectilelor în
perioada 1914 – 1918 purtând denumirea de schneiderită (AN+MNN).
În 1887 Le Chattelier şi Mallard descoperă proprietăţile explozive ale
metanului şi propun reţeta explozivilor antigrizutoşi. În 1891 Haussermann
produce trinitrotoluenul iar în 1897 este descoperit hexogenul şi în 1920
8
proprietăţile sale explozive.
În 1955 prin cercetări experimentale H. B. Lee şi R. L. Akre pun bazele
unui nou tip de exploziv constituit din amestecul azotatului de amoniu cu
diverse adaosuri carburante şi utilizat sub numele de Akremite. Acest
exploziv prezenta avantajul preparării la locul de muncă. Continuarea
cercetărilor în această direcţie a condus la elaborarea amestecurilor simple de
tipul ANFO, mult apreciate pentru costul lor scăzut.
Continuarea cercetărilor experimentale pentru creşterea rezistenţei în
prezenţa apei a condus la elaborarea reţetelor gelurilor explozive (slurry) şi
mai apoi a emulsiilor explozive, acestea din urmă având o compoziţie şi
structură total diferită de reţetele clasice de explozivi şi dovedind calităţi
detonante superioare, siguranţă şi economicitate mult ridicată.
În ţara noastră s-au realizat reţetele amestecurilor simple AM-1 (azotat
de amoniu şi motorină, preparat la locul de muncă) şi Nitramon (azotat de
amoniu granular şi motorină, preparat în staţii speciale). În baza cercetărilor
experimentale s-a reuşit finalizarea explozivilor fluizi sub formă de şlamuri
(slurry) comercializate sub denumirile Nitrogel şi Rovex.
Din punct de vedere istoric utilizarea explozivilor prezentată mai sus se

poate periodiza astfel:
Etapa 1-a care se întinde până în momentul brevetării dinamitei (1867)
şi cuprinde primele încercări de utilizare a energiei exploziei în scopuri utile.
Etapa a 2-a 1867 – 1955, perioadă în care se acordă importanţă în
special explozivilor încartuşaţi din grupa dinamitelor şi amonitelor.
Etapa a 3-a după 1954, când H. B. Lee şi R. L. Akre a elaborat prima
reţetă a explozivilor în vrac şi a pus bazele explozivilor din grupa ANFO.
Etapa a 4-a după finalizarea reţetei ANFO, Melvin Cook începe cercetări
experimentale pentru elaborarea reţetei gelurilor explozive (slurry).
Etapa a 5-a din 1964 când încep studiile pentru elaborarea emulsiilor
explozive.
Paralel cu substanţele explozive se dezvoltă şi mijloacele de iniţiere ale

acestora. O cronologie sumară a acestora arată că la 1745 se produce prima
iniţiere electrică a pulberii negre. În 1830 se brevetează acest mod de iniţiere
9
de către Moses Shaw. Un an mai târziu, în 1831, William Bickford inventează
fitilul ordinar. În perioada 1864-1867 Alfred Nobel experimentează şi
brevetează amorsarea cu iniţiatori de pulbere neagră şi fitil ordinar, iar mai
apoi (1884) amorsarea cu capse umplute cu fulminat de mercur, primele
detonatoare comercializate.
În 1870 H. Julius Smith introduce puntea de incandescenţă în capsele
electrice şi dezvoltă şi un tip de explozor portabil. După 25 de ani, în 1895,
acelaşi inginer construieşte şi utilizează capsele cu întârziere. În 1887 se
utilizează trotilul ca exploziv secundar la fabricarea capselor detonante. În
1907, Luis L’Heure inventează fitilul detonant “Cordeau” umplut cu o vână
de trotil. În 1937 se înlocuieşte vâna de trotil cu pentrită obţinându-se fitilul
detonant utilizat şi azi. Un alt reper important în această cronologie este anul
1973 când firma Nitro Nobel a brevetat şi introdus sistemul de iniţiere
neelectric tip NONEL, sistem bazat pe transmiterea impulsului de iniţiere
pe cale detonantă, care marchează un pas înainte pe drumul utilizării
materialelor explozive comparabil cu cel făcut de Nobel prin descoperirea
dinamitei.
Necesitatea obţinerii unor timpi de întârziere mici, pentru a realiza o
anume repartiţie a energiei exploziei în masivul puşcat, a condus la fabricarea
capselor electrice cu întârziere de ordinul milisecundelor. Întârzierea în
aceste capse obţinându-se pe cale pirotehnică limita minimă a separării între
două trepte consecutive şi repetabilitatea acesteia a condus la fabicarea în
special a capselor cu întârzierea minimă de 25 ms între trepte. Din dorinţa de
a se obţine întârzieri mai mici s-au fabricat capsele electronice, la care
întârzierea între trepte se obţine pe cale electrică astfel aceasta putând
scădea până la 1 ms.
Această dezvoltare a substanţelor explozive şi a mijloacelor de iniţiere

nu putea scăpa celor ce purtau războaie. Majoritatea substanţelor explozive s-
au utilizat pe scară largă pentru armele de foc. Un alt loc unde s-au folosit
substanţe explozive în timpul confruntărilor armate a fost la dărâmarea
zidurilor cetăţilor. Pentru aceasta se săpa un tunel până sub zidul cetăţii, acolo
se realiza o cameră de minare care se umplea cu pulbere, se realiza sistemul
de iniţiere, se bura tunelul şi apoi se iniţia. Efectul urmărit al deflagraţiei era
dărâmarea zidului pe o porţiune corespunzătoare camerei de minare.
10
Această metodă a fost utilizată şi de minarii din Batalionul de Geniu din
compunerea Armatei Române care a participat la Războiul de Independenţă.
Batalionului era format din o companie “minari şi telegrafişti” şi trei companii
“săpători şi drum de fier”. La toate fortificaţiile turceşti care au fost asediate
s-a încercat săparea unor astfel de tuneluri şi a camerelor de minare necesare.
Unele tentative au fost reuşite, altele au fost sortite eşecului (datorită modului
de luptă a trupelor turceşti).
Odată cu diversificarea metodelor de ducere a luptei şi metodele de
utilizare a explozivilor s-au diversificat. Utilizarea demolărilor cu exploziv
(ziduri de cetate, ziduri, versanţi în defileu) şi transformarea acestora în
demolări controlate pe timp de pace s-au constituit într-un proces normal, cu
continuitate. Experienţa acumulată şi costul relativ mic al metodei de
demolare cu explozivi a făcut ca utilizarea pe timp de pace să fie din ce în ce
mai căutată şi aleasă. Tendinţele de utilizare a metodei au evoluat de la
distrugerea totală a obiectivelor cu un consum mare de exploziv, la
distrugerea totală cu un consum mic de exploziv şi chiar la distrugerea
parţială cu reutilizarea părţii din obiectiv rămasă.
11
Capitolul 1
NOŢIUNI GENERALE
Definiţie
Materiile explozive sunt substanţe sau amestecuri de substanţe în stări
metastabile, cu stare de agregare solidă, lichidă sau gazoasă capabile să dea
naştere, sub influenţa unui impuls exterior, la reacţii chimice instantanee,
autopropagabile, cu degajare de căldură şi gaze la temperaturi ridicate.
Clasificare
După clasa de substanţă materiile explozive se clasifică aşa cum sunt
prezentate în Figura 1.1.
După efectul asupra mediului înconjurător în caz de explozie, explozivii
se clasifică în următoarele grupe: explozivi de mare putere (Kechiv TNT ≥ 1,3),
explozivi de putere medie (Kechiv TNT = 1), explozivi de putere mică (Kechiv TNT =
0,7) şi explozivi slabi (Kechiv TNT = 0,5).
Din punct de vedere al stării de agregare substanţele explozive se
împart în: substanţe explozive solide, plastice, lichide şi gazoase.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice se disting substanţe
explozive chimice pure şi amestecuri de substanţe explozive.
După grupa funcţională, în funcţie de grupările explozofore conţinute,
cele mai reprezentative substanţe explozive sunt: nitroderivaţii, nitroesterii,
nitraminele, azoturile, cloraţii şi percloraţii şi cele care conţin în molecula lor
mai multe grupări explozofore.
În funcţie de sensibilitatea la iniţiere materiile explozive (substanţele
explozive utilizate în domeniul civil) se împart în: substanţe explozive
(sensibile la iniţierea cu capse detonante) şi agenţi de puşcare (în stare
neconfinată nu pot fi detonaţi cu ajutorul capsei detonante nr.8).
12
CAPITOLUL 1
Materii explozive
Explozivi Produse chimice

industriale pentru
scopuri neexplozive:
azotat de amoniu
Substanţe explozive Pulberi (propergoli) Compoziţii pentru îngrăşăminte;
pirotehnice peroxizi organici pentru
catalizatori de
polimerizare;
De iniţiere Brizante Omogene Neomogene nitroglicerină şi soluţii
de PETN pentru scopuri
farmaceutice;
săruri şi nitraţi ai
Militare Civile acizilor organici pentru
Militare Civile combaterea
dăunătorilor;
altele.
Explozivi
Explozivipe
pebază
bazăde Explozivi
Explozivipe
pebază
bazăde Explozivi
de de Explozivipe
pebază
bază
nitroglicerină TNT de azotat de
nitroglicerină TNT de azotat de
Dinamite amoniu
Dinamite amoniu
Astralite Amonite Amestecuri
Amestecurisimple
simpleînîn Geluri
Geluriexplozive Emulsii
Astralite Amonite explozive Emulsii
vrac explozive
vrac explozive
Amestecuri Amestecuri Amestecuri

Amestecuri Amestecuri Amestecurisimple
simple
simple simple aluminizate
aluminizate careconţin
care
simple simple conţin
aluminizate TNT
aluminizate TNT
10
CAPITOLUL 1
Figura 1.1 Clasificarea materiilor explozive în funcţie de clasa de substanţă.
10
CAPITOLUL 1
Compoziţia materiilor explozive

Din punct de vedere chimic materiile explozive sunt sisteme care conţin
în molecula lor în principal elemente carburante (cu conţinut bogat de C, H),
oxidante (cu conţinut bogat de O) şi adaosuri.
Explozia reprezintă o reacţie chimică, cu anumite caracteristici, în care
elementele carburante se oxidează într-un proces puternic exoterm iar
elementele oxidante se reduc. În urma reacţiei se degajă un volum mare de
gaze şi o cantitate însemnată de căldură.
Întrucât substanţele explozive trebuie să dispună de caracteristici şi
proprietăţi care să satisfacă cerinţele producţiei şi exigenţele securităţii
muncii, compoziţia lor este constituită din următoarele elemente:
- carburanţi – componenţi în stare lichidă sau solidă, cu conţinut bogat
în carbon şi hidrogen, care se oxidează uşor şi degajă în timpul reacţiei
explozive cantităţi mari de căldură. Substanţele carburante sunt incluse în
compoziţia explozivilor cu scopul de a mări cantitatea de energie degajată în
timpul exploziei. În calitate de substanţe carburante sunt utilizaţi şi
componenţi care dispun de proprietăţi detonante, cum ar fi de exemplu trotilul
şi hexogenul care nu conţin suficient oxigen pentru oxidarea lor completă. O
parte din carbonul rezultat în urma exploziei acestor substanţe, intră în
reacţie cu oxigenul din substanţele oxidante determinând creşterea căldurii şi
energiei exploziei. Pe post de carburanţi se utilizează următorii compuşi
chimici [Error! Not a valid link.]: nitroglicerină C3H5N3O9, nitroglicol C2H4N2O4,
nitroceluloză C24H31N9O36, mononitroclorbenzen C6H4NO2Cl, nitrobenzen
C6H5NO2, mononitrotoluen C7H7NO2, dinitrotoluen C7H6N2O4, trinitrotoluen
C7H5N3O6, glicerină C3H8O3, motorină C14H32, pulbere de aluminiu Al, făina de
lemn C6H10O5;
- oxidanţi – substanţe cu un conţinut de oxigen în exces, care în timpul
exploziei se consumă pentru oxidarea elementelor carburante. În calitate de
oxidant se folosesc [Error! Not a valid link.]: azotat de amoniu NH4NO3, azotat de
potasiu KNO3, clorat de potasiu KClO3, perclorat de potasiu KClO4, azotat de
sodiu NaNO3, azotit de sodiu NaNO2;
- sensibilizatori – substanţe care introduse în compoziţia explozivilor
asigură creşterea sensibilităţii lor faţă de preluarea şi transmiterea detonaţiei.
Aceste substanţe fac parte din grupa explozivilor cu cea mai ridicată
11
CAPITOLUL 1
sensibilitate, care în amestec cu oxidanţii şi carburanţii asigură o sensibilitate

normală a compoziţiei faţă de acţiunea de iniţiere a capselor detonante şi
îmbunătăţirea caracteristicilor detonante ale amestecurilor explozive. În
calitate de sensibilizatori se folosesc nitroglicerina, nitroglicolul şi hexogenul
C3H6N6O6;
- stabilizatori – sunt introduşi în compoziţia explozivilor pentru
asigurarea stabilităţii lor chimice şi fizice. În calitate de stabilizator pentru
dinamite se foloseşte Kieselguhr-ul SiO2 şi praful de cretă CaCO3, iar pentru
astralite rumeguş de lemn şi praf de turbă. Acesta din urmă poate îndeplini şi
rol de carburant şi totodată rolul de a menţine întregul amestec exploziv în
stare afânată;
- substanţe inhibitoare – au rolul de a reduce temperatura de explozie
şi a micşora posibilitatea aprinderii amestecului metan-aer şi amestecului
praf-cărbune-aer din minele grizutoase consumând din energia degajată la
explozie şi micşorând unele efecte ale acesteia. Aceste substanţe pot fi inerte
(apă H2O, parafină CnH2n+2) sau active (trotil, azotat de amoniu). În calitate de
substanţe inhibitoare folosite numai în reţetele explozivilor de siguranţă
antigrizutoşi se recomandă [Error! Not a valid link.]: clorura de sodiu NaCl, sulfatul
de sodiu NaSO4, florură de sodiu NaF, clorura de potasiu KCl, sulfat de potasiu
K2SO4, clorura de amoniu NH4Cl, oxalat de amoniu C2H10N2O5, uree CH4NO2;
- adaosuri flegmatizatoare – dispun de căldură şi temperatură de
aprindere foarte ridicată. Ele învelesc particulele de exploziv cu o peliculă
elastică subţire care reduce frecările uşurând procesul tehnologic şi reglează
desfăşurarea reacţiei chimice reducând viteza de reacţie. În acest mod
substanţele flegmatizoare reduc sensibilitatea explozivilor faţă de acţiunile
mecanice şi asigură utilizarea lor în condiţii de securitate maximă. În calitate
de substanţe flegmatizoare sunt recomandate vaselina, parafina, talcul, uleiul
şi ceara;
- alte adaosuri – au diverse roluri începând de la cele tehnologice până
la cel de coloranţi. Pot fi [Error! Not a valid link.]: dextrină C15H22O10, hicol C3H6O3,
bicromat de potasiu K2Cr2O7, oxid de crom Cr2O3, oxid roşu de fier Fe2O3, acid
salicilic C7H6O3.
Rolul elementelor carburante, oxidante şi al tuturor adaosurilor este
acelaşi în toate materiile explozive fie că acestea sunt substanţe chimice pure
12
CAPITOLUL 1
sau amestecuri explozive.
Iniţierea materiilor explozive

Pentru a lua naştere reacţia chimică de transformare a materiilor
explozive este necesară apariţia unui impuls de iniţiere care să interacţioneze
cu acestea. Impulsul de iniţiere poate avea forme diferite:
- mecanic (ex. percuţie, frecare, undă de şoc);
- caloric (ex. scânteie, flacără);
- electric (ex. descărcare electrică, scânteie electrică);
- chimic (ex. reacţie exotermă).
Interacţiunea impulsului de iniţiere cu materia explozivă duce la apariţia
în masa acesteia a unei transformări chimice. Propagarea acestei transformări
într-un anume mod depinde de materia explozivă.
Moduri de transformare chimică a materiei explozive

În funcţie de caracteristicile reacţiei chimice, care se desfăşoară în
urma impulsului de iniţiere, în masa materiei explozive se disting:
a Ardere lentă (combustie). Este un proces care decurge la
temperaturi mai joase decât temperatura de aprindere a materiei explozive.
Acest proces poate avea loc atunci când materiile explozive cu stabilitate
chimică insuficientă sunt păstrate în condiţii neadecvate.
b Deflagraţia. Este un proces caracteristic strict pulberilor (low
explosives). Se produce la temperaturi mai mari ca temperatura de aprindere
a materiei explozive şi este un proces tranzitoriu (este influenţat de presiunea
şi temperatura iniţială). Impulsul iniţial poate fi caloric sau chimic iar reacţia
chimică se propagă datorită conductibilităţii termice a materiei explozive în
starturi paralele din aproape în aproape. În timpul reacţiei chimice se
înregistrează temperaturi de 2000 ... 5000 K şi presiuni de ordinul a 1 GPa.
Parametrii de stare variază crescător de la valorile iniţiale la cele maxime.
Produsele de reacţie care rezultă se deplasează divergent în toate direcţiile,
dar cu precădere înapoi faţă de direcţia de deplasare a frontului deflagraţiei
efectuând un lucru mecanic progresiv. În incinte închise deflagraţia se
desfăşoară mai rapid datorită creşterii presiunii şi temperaturii, în anumite
condiţii putând conduce la detonaţie.
13
CAPITOLUL 1
c Detonaţia. Este un proces caracteristic strict substanţelor explozive

(high explosives). Nu este influenţat de presiunea şi temperatura iniţială.
Impulsul iniţial poate fi mecanic, electric sau caloric iar reacţia se propagă ca
undă de detonaţie în straturi concentrice din aproape în aproape în masa
substanţei explozive. În timpul reacţiei chimice se înregistrează temperaturi
de 3000 ... 5000 K şi presiuni de ordinul zecilor de GPa. Parametrii de stare
variază brusc de la valorile iniţiale la cele maxime. Produsele de reacţie care
rezultă se deplasează divergent în toate direcţiile dar cu preponderenţă
înainte faţă de direcţia de deplasare a frontului de detonaţie efectuând un
lucru mecanic distructiv.
Substanţele explozive brizante se pot împărţi, după domeniul de

utilizare, în două mari categorii: militare şi civile (vezi Figura 1.1). Fiecare
substanţă explozivă brizantă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de
calitate pentru a putea fi catalogată într-o categorie sau în cealaltă şi implicit
pentru a putea fi utilizată într-una din cele două domenii. O parte din aceste
condiţii sunt prezentate în Tabelul 1.1.
Dezvoltarea substanţelor explozive brizante civile s-a făcut trecându-se

prin trei generaţii în încercarea de obţinere a unor produse mai sigure din
punct de vedere al producerii, manipulării, transportului, depozitării şi
utilizării, [Error! Not a valid link.]:
 prima generaţie: dinamitele, sensibilizate cu nitroglicerină.
 a doua generaţie: gelurile explozive, sensibilizate cu TNT,
metilamin nitrat (MAN) sau alte componente explozive.
 a treia generaţie: emulsii explozive, sensibilizate cu
microsfere din plastic sau sticlă.
14
CAPITOLUL 1
Tabelul 1.1 Condiţii de calitate impuse substanţelor

explozive brizante.
Substanţe explozive brizante

Civile Militare
Performanţe Volum mare de produse de În acord cu scopul armei:
explozie gazoase şi căldură
mare de explozie = putere Mine, bombe, proiectile,
mare rachete:
 Acţiune impulsivă a
Timp de acţiune şi păstrarea a produselor de explozie
stării de tensiuni asupra gazoase
mediului mai lung  Volum mare de produse de
explozie gazoase
Nu este necesară o viteză de  Căldură de explozie mare
detonaţie mare exceptând (nu este necesară viteză de
explozivii pentru prospecţiuni detonaţie mare)
seismice
Grenade:
 Viteză mare de fragmentare
(formare a schijelor)
 Densitate mare de
încărcare
 Viteză de detonaţie mare
 Este suficientă o putere
medie
Încărcături cumulative:
 Valori foarte mari ale
densităţii şi vitezei de
detonaţie (componenţi pe
bază de octogen)
 Putere mare = brizanţă
mare
Sensibilitate Siguranţă în mânuire Cât mai insensibili cu putinţă
Sensibilitate la capsă Siguranţă la iniţiere
(exceptând agenţii de puşcare Siguranţă la şoc (impact)
şi gelurile)
Capacitate de transmitere a
detonaţiei (în cazul încărcării
în coloane lungi)
Comportare Termen de garanţie de 6 luni Termen de garanţie de 10 ani
şi stabilitate sau mai mare sau mai mare
la Neutre din punct de vedere Neutre din punct de vedere
depozitare chimic (de exemplu fără urme chimic
de acid azotic) Să nu reacţioneze cu metalele
(cum ar fi de exemplu
formarea picraţilor)
15
CAPITOLUL 1
Rezistenţă În formă încartuşată trebuie Complet impermeabile, cel

la apă să reziste cel puţin 2 ore (în puţin când sunt încărcate în
cazul puşcărilor pentru armă
prospecţiuni seismice chiar
mai mult)
Consistenţă Deformabile (formă Să poată fi turnate sau presate
gelatinioasă sau pulverulentă)
Să permită introducerea
capsei
Comportare Trebuie să nu îngheţe până la Complet funcţionale între –
termică -25ºC şi să reziste până la 40ºC şi +60ºC sau chiar mai
+60ºC pentru câteva ore mult pentru scopuri speciale
16
CAPITOLUL 1
Sensibilizarea explozivilor este una din cele mai dificile operaţiuni din
cadrul procesului de fabricare a acestora iar alegerea sensibilizatorului
influenţează nu numai producerea dar şi mânuirea produsului finit. De-a
lungul unui secol de producţie, nitroglicerina – un component de bază al
explozivilor – a fost subiectul multor accidente dezastruoase. La fabricarea şi
transportul MAN-ului se puteau crea, de asemenea, condiţii imprevizibile care
conducea la explozii neaşteptate.
Majoritatea sorturilor de explozivi oferite de producători în ultimii ani
(în general ca răspuns la cerinţele pieţei) pentru lucrări în domeniul civil
reprezintă amestecuri de compuşi chimici sub formă de pulberi, granule,
suspensii sau mase gelatinoase cu diferite proprietăţi fizico-chimice,
proiectate în general pentru utilizarea în cazul unor aplicaţii bine definite (de
exemplu utilizarea gelurilor sau emulsiilor explozive în terenuri cu umiditate
ridicată). Din această diversitate de reţete se constată preocuparea de a
moderniza şi generaliza un tip nou de exploziv sub formă de emulsie,
concomitent cu îmbunătăţirea caracteristicilor gelurilor explozive.
Sorturile de explozivi utilizate în prezent în domeniul civil se pot

clasifica după compoziţie, tehnologia de preparare, starea fizică de utilizare şi
natura astfel (vezi şi Figura 1.1):
 dinamite, care conţin în principal amestecul nitroglicerină-nitroglicol pe
lângă care se mai găsesc şi alţi compuşi cu diverse roluri;
 explozivi pe bază de azotat de amoniu, care în funcţie de compoziţia
lor se pot împărţi în:
i astralite (care conţin în principal azotat de amoniu, TNT şi cel mult 10%
nitroglicerină);
ii amonite (cu o compoziţie în general ca a astralitelor dar fără
nitroglicerină);
iii amestecuri simple în vrac:
a) amestecuri simple, care conţin azotat de amoniu pulverulent sau
granular şi combustibili solizi sau lichizi (negru de fum sau
motorină);
b) amestecuri simple aluminizate, care sunt amestecuri simple cu
adaos de aluminiu destinat creşterii caracteristicilor energetice;
17
CAPITOLUL 1
c) amestecuri granulare aluminizate care conţin TNT, care sunt

amestecuri simple pe bază de azotat de amoniu granular cu aluminiu
şi TNT granular;
 explozivi pe bază de TNT granular, care conţin TNT granular şi
uneori pulbere de aluminiu şi soluţii fluide suprasaturate de azotat de
amoniu;
 geluri explozive, care conţin azotat de amoniu, aluminiu, uneori TNT,
agenţi de gelifiere şi apă;
 emulsii explozive, realizate după principiul “apă în ulei” şi care conţin
un oxidant anorganic (faza dispersă) şi un carburant (faza continuă) ambele
fluide, într-un raport de aproximativ 10:1.
În continuare voi prezenta unele rezultate ale cercetărilor intreprinse de
diverse firme producătoare pentru obţinerea acestor tipuri de substanţe
explozive brizante de uz civil.
18
CAPITOLUL 2
Capitolul 2
EXPLOZIVI PE BAZĂ DE NITROGLICERINĂ SAU TNT
2.1 Explozivi pe bază de nitroglicerină
Trinitratul de glicerină (nitroglicerina) este un ester al acidului

azotic cu glicerină şi datorită proprietăţilor sale (vezi Fişa 1) a devenit unul
din cele mai importante şi utilizate componente ale substanţelor explozive
împreună cu nitroglicolul constituind principalul component al explozivilor
industriali gelatinoşi iar în combinaţie cu Nitroglicerina
Glicerol trinitrat; trinitrat de glicerină;
nitroceluloză şi stabilizatori fiind
NG; Ngl
principalul component al pulberilor cu
Formula moleculară: C3H5N3O9
bază dublă. Greutatea moleculară: 227,1
g/mol
Este aproape insolubilă în apă dar Densitatea: 1591 kg/m3
Balanţă de oxigen: +3,5%
este uşor solubilă în solvenţi organici.
Conţinutul de azot: 18,5% N
Dizolvă rapid un mare număr de compuşi Volumul produselor de
detonaţie gazoase: 715 l/kg
aromatici şi formează geluri cu Căldura de explozie: 6322 kJ/kg
Energia specifică: 1318 kJ/kg
nitroceluloza solubilă. Volatilitatea nu Capacitate de lucru
(proba Trauzl): 520
este mare, dar este îndeajuns pentru a cm3/10 g
Viteza de detonaţie: 7600 m/s
provoca dureri de cap. Are efect vaso-
Sensibilitatea la şoc: 0,2 N·m
dilatant. Sensibilitatea la fricţiune: până la 36
kg apăsare
Nitroglicerina este stabilă dar are o pe pistil nu
sensibilitate la şoc foarte mare. Transportul ei este permis doar în soluţii cu

solvenţi neexplozivi sau în amestec cu materiale inerte fin măcinate, proporţia
de nitroglicerină fiind mai mică de 5%. Apariţia bulelor de aer în nitroglicerină
conduce la creşterea sensibilităţii acesteia la şoc.
În timp ce mânuirea nitroglicerinei este periculoasă, producerea
industrială prin metode continuue (Schmidt, Meissner, Biazzi, KONTINITRO –
fiecare din acestea fiind caracterizată de un mod de abordare a problemei
siguranţei) este legată în flux tehnologic de producerea explozivilor sau
19
CAPITOLUL 2
pulberilor cu bază dublă pentru a evita depozitarea şi transportul.

Transformarea explozivă a nitroglicerinei este următoarea:
C3H5(ONO2)3 = 3 CO2 + 2,5 H2O + 0,25 O2 + 1,5 N2 + 350,5 kJ/mol
Primul exploziv pe bază de nitroglicerină a fost dinamita Nobel,

înregistrat ca invenţie în 1867 sub numele de “Nobel’s Safety Powder”, care
avea o consistenţă pulverulentă şi o compoziţie constituită din 75%
nitroglicerină şi 25% Kieselguhr (bioxid de siliciu poros). Din acest motiv în
literatura de specialitate mai este întâlnită sub denumirea de “dinamita guhr”.
Această compoziţie avea în vedere proprietatea Kieselguhr-ului de a absorbi
nitroglicerina şi de a-i reduce astfel sensibilitatea la manipulare şi transport.
Cu toate că prezenta aceste avantaje Kiseguhr-ul constituia un adaos inert. În
1878 Nobel îl înlocuieşte cu un adaos activ, amestecul azotat de sodiu-
rumeguş, care îndeplinea totodată şi funcţia de oxidant. Au apărut astfel
dinamitele “pure” cu adaosuri active, pulverulente, caracterizate printr-o
brizanţă bună, grad sporit de siguranţă în manipulare şi stabilitate în
menţinerea propietăţilor detonante.
Obţinerea dinamitei plastice (gelatina explozivă, dinamita gomă) în
1875 s-a făcut prin gelatinizarea nitrocelulozei, cu un conţinut de 12% azot, cu
nitroglicerină sau amestec de nitroglicerină cu nitroglicol (DNG). Reţetele mai
noi recomandă utilizarea numai a amestecului nitroglicerină cu nitroglicol,
concentraţia de nitroglicol în amestec putând lua valori între 50 – 100% în
funcţie de temperatura medie a zonei unde va fi folosit explozivul.
Gelatinizarea, dacă este bine executată, scade sensibilitatea la şoc şi frecare
la valori acceptabile.
Dinamita gomă se prezintă sub forma unei mase plastice, iar proporţia
mare de explozivi lichizi (93%) îi dă o putere şi brizanţă ridicată la ρ = 1550
kg/m3, obţinute pe baza unei călduri de explozie mari Qe = 6470 kJ/kg şi a unei
viteze de detonaţie deloc neglijabilă D = 7500 m/s; diametrul critic este de
circa 1 mm.
Deoarece ea este foarte puţin suboxigenată, deci produşii de reacţie
sunt puţini nocivi, ea este bună pentru lucrările în subteran, dar
maleabilitatea relativ mică, preţul de cost, sensibilităţile la şoc şi frecare
20
CAPITOLUL 2
relativ mari fac ca dinamita gomă A să fie utilizată astăzi doar pentru
derocarea masivelor formate din roci dure.
În scopul eliminării inconvenientelor prezentate mai sus, fabricanţii au
înlocuit parţial nitroglicerina şi nitroglicolul cu azotatul de sodiu în amestec
cu rumeguş sau tărâţe obţinând astfel dinamitele gel, sau aşa cum sunt mai
des cunoscute “gelignitele”. Ulterior amestecul azotat de sodiu-rumeguş a fost
înlocuit cu azotat de amoniu. Astfel produsul ce conţine 60% NG+DNG, 31%
AN,
6% făină de lemn, 3% alte adaosuri are ρ = 1530 kg/m3, Qe = 5024 kJ/kg şi D
= 6500 m/s, este mai puţin rezistentă la apă dar are o bună sensibilitate la
amorsă.
Dinamitele pulverulente sunt mult mai sigure decât cele descrise
anterior, dar cu performanţe întrucâtva diminuate, deşi unele din ele conţin
dinitrotoluen sau pulbere de aluminiu pentru mărirea efectului. Astfel
dinamita ce conţine 23% NG, 11% TNT, 55% AN, 10 % SN, 1% făină de lemn
are
ρ = 1550 kg/m3, Qe = 4310 kJ/kg şi D = 5500 m/s iar dinamita ce conţine 10%
NG, 0,25% NC (12%azot), 79% AN, 9,75% făină de lemn şi 1% stearat de
calciu are ρ = 1130 kg/m3,
Qe = 3540 kJ/kg şi D = 3000 m/s.
Din categoria dinamitelor pulverulente fac parte şi cele antigrizutoase,
la care temperatura de explozie este sensibil micşoartă prin introducerea
clorurii de sodiu, fapt ce conduce şi la micşoararea performanţelor. Spre
exemplu dinamita cu 30% NG, 26,5% AN, 40% NaCl, 3,5% alte ingrediente are
ρ = 1100 kg/m3, Qe = 2160 kJ/kg şi D = 3000 m/s iar dinamita cu 12% NG, 1%
NC (12% azot),
33% AN, 49% NaCl, 5% alte ingrediente are ρ = 1300 kg/m3, Qe = 1580 kJ/kg
şi D = 2200 m/s.
Pe măsură ce proporţia de nitroglicerină scade şi cea de azotat de
amoniu creşte se ajunge la amestecurile pe bază de azotat de amoniu
(astralite). Separarea dintre grupa dinamitelor şi cea a astralitelor este făcută
convenţional la o proporţie de 10% nitroglicerină [Error! Not a valid link.].
21
CAPITOLUL 2
Datorită caracteristicilor energetice ridicate dinamitele încă se mai

produc. De-a lungul timpului compoziţia lor s-a diversificat ajungând ca în
prezent să reprezinte un amestec în diferite proporţii de:
- Nitroglicerina (NG) intră în compoziţia dinamitelor într-o proporţie
de 10 - 94%, în majoritatea cazurilor sub formă gelatinizată;
- Nitroglicol (DNG) are rolul de a coborî temperatura de îngheţ a
dinamitelor datorită temperaturii proprii de îngheţ (-22ºC). La un
conţinut de 25 – 30% nitroglicol dinamitele devin necongelabile;
- Nitroceluloză (NC) se utilizează pentru gelatinizarea nitroglicerinei
introducându-se în proporţie de 1 – 2%. Din produsul gelatinizat
nitroglicerina nu se separă atribuind astfel dinamitelor o stabilitate
fizică şi chimică în perioada lor de garanţie;
- Azotat de amoniu (AN) este folosit în calitate de oxidant şi absorbant
activ al nitroglicerinei;
- Azotat de sodiu (SN) are acelaşi rol ca AN dar în gelignite;
- Derivaţii nitrici din seria aromatică, dinitrotoluen (DNT),
trinitrotoluen (TNT) se adaugă cu rol de carburanţi.
- Aluminiu (Al) se adaugă pentru mărirea căldurii de explozie;
- Dextrină
- Făina de lemn asigură menţinerea amestecului în stare afânată
participând totodată în reacţie ca element carburant;
- Carbonatul de sodiu are rol de stabilizator chimic;
- Creta are rol de stabilizator chimic;
- Oxidul roşu de fier se adaugă în proporţie de 0,5% şi are rol de
colorant;
- Adaosurile hidrofobe se adaugă pentru mărirea rezistenţei
dinamitelor la acţiunea apei în mediile cu umezeală ridicată.
Succint procesul de fabricaţie a dinamitelor cuprinde următoarele etape

principale:
- nitrarea glicerinei şi glicolului cu amestec sulfonitric prin procedee
continue sau discontinue în scopul obţinerii nitroglicerol-glicol
(nitroglicerină şi nitroglicol);
22
CAPITOLUL 2
- malaxarea celorlalţi componenţi cu cei doi explozivi lichizi

(nitroglicerol-glicol) până la omogenizare;
- încartuşarea automată a dinamitei obţinute în tuburi de hârtie sau
carton;
- ambalarea în cutii de carton parafinate şi apoi în cutii de lemn.
Încartuşarea dinamitei se poate face în următoarele moduri:
- cartuşe în îmbrăcăminte de hârtie: aceste încărcături sunt potrivite
pentru toate tipurile de lucrări la suprafaţă şi în subteran unde sunt
utilizate găuri cu diametre mici; permiţând încărcarea mecanizată,
pentru o umplere şi o utilizare mai bună a găurii;
- cartuşe în îmbrăcăminte de plastic: acest tip de încărcătură este o
alternativă a primului pentru mediile care conţin apă;
- cartuşe în tuburi de plastic: acest tip de încărcătura asigură o
capacitate de încărcare mare cu un echilibru bun al încărcăturii
specifice. La puşcarea tunelurilor o întreagă repriză poate fi
încărcată foarte repede utilizând încărcături în tub, astfel eliminându-
se posibilitatea de supraîncărcare.
Clasificarea dinamitelor se poate face în funcţie de consistenţa lor.

Aceasta, la rândul ei, variază în funcţie de concentraţia nitroglicerinei din
amestec, cum se vede şi în Figura 2.1.
[%]
Concentraţie NG
94
30
15
Plastice 10
Semi-
plasti
ce Pulverulente 23
Dinamit
CAPITOLUL 2
Figura 2.1
Dinamite produse în România

În România s-au produs şase reţete de dinamite: I, II, II L, III, RA şi G
(vezi Tabelul 2.1). Acestea diferă atât prin compoziţie cât şi prin
caracteristicile lor, fiind realizate pentru utilizarea în diverse scopuri, [ Error! Not
a valid link., Error! Not a valid link.]. În prezent sunt produse şi utilizate numai
dinamitele II, RA şi G.
Dinamita I. Are un conţinut de peste 60% NG şi se prezintă sub formă
de pastă omogenă de culoare roşiatică. Nu conţine substanţe antigel şi din
această cauză îngheaţă la temperatura de +8ºC. Datorită calităţilor sale
detonante, dinamita I este indicată pentru rocile cu tărie ridicată şi cu grad
redus de umiditate. Întrucât conţine SN care este higroscopic este necesar ca
în rocile umectate, explozia să fie declanşată într-un timp cât mai scurt de la
încărcarea găurilor.
Dinamita II. Are un conţinut de 30% NG şi se prezintă sub formă de
pastă brun-roşcată. Utilizarea ei este indicată în cazul rocilor cu tărie ridicată
şi medie. Rezistă la umiditate şi poate fi folosită în mediile umede.
Temperatura de îngheţ este -15ºC încadrându-se în grupa dinamitelor greu
congelabile.
Dinamita II L. Se deosebeşte de dinamita II prin înlocuirea DNT şi
TNT-ului cu ulei nitroaromatic în proporţie de 9%. Celelalte proprietăţi
(sensibilitate, comportare la umiditate şi temperatură joasă) sunt
asemănătoare cu cele ale dinamitei II.
Dinamita III. Întrucât proporţia de AN este ridicată, dinamita III
trebuie ferită de umezeală. Temperatura de îngheţ este de -10ºC. Faţă de
dinamita I şi II are o capacitate de dislocare mai redusă fiind indicată
dislocării rocilor de tărie medie. Sunt încadrate în grupa explozivilor de mare
putere (coeficient de echivalenţă 1,3).
Dinamite DRA. Conţine substanţe hidrofobe care îi măresc rezistenţa
la apă şi ca urmare este indicată lucrărilor cu infiltraţii de apă.
24
CAPITOLUL 2
Dinamitele fabricate în ţara noastră se livrează încartuşate în hârtie

parafinată de culoare albă. Cartuşele sunt împachetate în cutii de carton
parafinat iar pentru livrare acestea se ambalează în lăzi de lemn sau de
carton.
25
CAPITOLUL 2
Tabelul 2.1 Dinamite produse în

ţară
Dinamita
Caracteristica U.M.
I III II II L RA G
Nitroglicerină NG 65 34 30 30 30 15
Dinitroglicol DNG - - - - - 15
Nitroceluloză NC 2 0,9 1 1 1 -
Dinitrotoluen DNT - 2,1 3,5 - 3,5 -
Trinitrotoluen TNT - - 7 - 7 -
Amestec nitroaromatic - - - 9 - -
Compoziţie [%]
Azotat de amoniu AN - 59 57,3 58,5 57,5 57,1

Azotat de sodiu SN 24,1 - - - - -
Aluminiu Al - - - - -
Dextrină - 4 0,7 0,5 0,5
Carbonat de sodiu Na2CO3 0,2 - - - -
Făină de lemn 8,7 - 0,5 1 0,5
12,9
Cărbune mineral - - - - -
Praf de cretă 0,001 0,005 0,005 0,002
65 5
Oxid roşu de fier Fe2O3 - - 0,5 0,5 -
Adaosuri hidrofobe - - - - - -
Caracteristici termodinamice Caracteristici fizico-chimice
Stare fizică Pastă Pastă Pastă

Culoare Galbe Galbe Brun
n- n- –
roşca roşca roşcat
tă tă ă
Densitate ρ kg/m3 1500 1500 1500
Umiditate maximă admisă % 1,5 1,5 1,5
Stabilitate chimică la 75ºC (Abel) minute 10 10
(minim)
Balanţa de oxigen BOCO2 % + - 0,6 -2,61

0,17
Căldura de explozie Qe kJ/kg 4750 4750 4900
Temperatura de explozie Te K 3393 3400 3659
Volumul produselor de explozie l/kg 860 860 852
VPD
Volumul produselor de explozie l CO 42 - -
toxice VPdtoxice conv/kg 57
Presiunea de explozie pe MPa 1624 1624 1875
Energia specifică kJ/kg 1157 1149 1157
Viteza de detonaţie D m/s 6150 6150

Coeficientul de transmitere a cm 3–5 3–5
detonaţiei CTD
Capacitatea de lucru: - cm3 415 415 415
Trauzl
- mortier % 133 -
balistic
26
CAPITOLUL 2
balistice Brizanţa (Hess) mm 18 18 18

Coeficient de echivalenţă cu TNT - 1,3 1,3
Kechiv TNT
Caracteristici de siguranţă Caracteristici
Sensibilitatea la şoc kg · m 0,4 0,6 0,14

Sensibilitatea la frecare (apăsare kg 10,8 -
pe pistil)
Temperatură de congelare K 281 263 257 263
Termen de garanţie luni 4 4 4
Dinamite produse în străinătate

Dinamitele (gomă, gel, pulverulente) sunt produse într-o gamă foarte
largă de producători de pe întreg globul. O scurtă trecere în revistă este
făcută în Tabelul 2.2, [Error! Not a valid link.].
27
CAPITOLUL 2
Tabelul 2.2 Tipuri de dinamite produse

în străinătate
Denumire Tip Producător / Densitat Forţa Coeficie Viteza Capacita
ţara unde se ea explozivu nt de de tea de
1 2
) ) comercializează lui utilizare detonaţi lucru
3
) practică e Trauzl
[kg/m3] [%] 4
) 5
) [cm3]
[%] [m/s]
A Vereinigung 1400 83 375
C Schweizerischer 1400 75 305
Aldorfit-Gelatine P
Sprengstoff-Fabriken /
Elveţia
Alpinit 100 P Dynamit Nobel Wien / 1500 100 6600 (N)
Austria
Ammon Dynamit Pv I.C.I. / Marea Britanie
1 Dynamit Nobel şi 1450 89
Ammongelit 2 P Wasagchemie / 1450 88
3 Germania 1500 84
Amogel SP Apache Powder / SUA 1000 ... 30 ... 60
1480
A-1 1360 69
Apcogel SP Austin / SUA
B-1 1250 69
1200 88
1 1200 82
Belex SP I.C.I. / Marea Britanie
2 1180 75
3 1100 75
Nobel-Bozel şi Société 1050 79 123
Dynalite A SP Anonime des Explosifs / 950 83 128
R Franţa 1100 84 130
28
CAPITOLUL 2

1 2
3
[kg/m3] [%] 4
) 5
) [cm3]
[%] [m/s]
Dynamex Vezi mai jos
Dynamite no. 2 SP Nobel-Bozel şi Société 1200 54 84
Anonime des Explosifs /
Franţa
Gamsit–Gelatine Vezi Aldorfit-Gelatine
1,1 X 1300 67
2,2 X 1200 65
Gelamite SP Hercules / SUA
5,5 X 950 62
D 1400 70
Gélatinée no. 1 P Nobel-Bozel şi Société 1580 68 105
Franţa
1 1500 85
Dynamit Nobel Wien /
Gelatine Donarit 2 P 1500 87
Austria
S* 1500 88 6600 (N)
Gelex SP Du Pont / SUA
Gélignite D Nobel-Bozel şi Société 1560 76 118
Franţa
No. 1 1240 65
No. 3 1200 65
Gelodyn SP Atlas / SUA
No. 4 1090 65
No. 5 1030 65
29
CAPITOLUL 2

1 2
3
[kg/m3] [%] 4
) 5
) [cm3]
[%] [m/s]
Geofranex P Nobel-Bozel şi Société 1660 68 105
Franţa
Geomit Pv Norsk 1030
Sprängstofindustri /
Norvegia
Geophex * P I.C.I. / Marea Britanie
Geosit * P Wasagchemie / 1500 80 6000 (N)
Germania
Giant Gelatina P Atlas / SUA 1360 ... 80 ... 25
1700
A P 1550 100 155
AS P (cu 10% 1570 90 140
material
inert)
AT P (cu 7% 1550 87 135
Nobel-Bozel şi Société
DNT)
Gomme Anonime des Explosifs /
A P (cu 10% 1530 77 120
Franţa
777 material
inert)
BAM P 1500 94 145
F 15 1500 82 127
P (cu AN)
L 1450 83 129
1 1450
Gelatina Italesplozivi / Italia
2 1420
30
CAPITOLUL 2

1 2
3
[kg/m3] [%] 4
) 5
) [cm3]
[%] [m/s]
Grøftedynamit Norsk 1400
Gummidynamit P Sprängstofindustri / 1500
Norvegia
Gurit Vezi mai jos
Holtex P (cu NG, 7800 380
NC,
RDX/PETN)
Idropent D Italesplozivi / Italia 1550
Knauerit * P Dynamit Nobel Wien / 1500 75 6300 (N)
Austria
Martinite Nobel-Bozel şi Société 1600 59 91
Nobélite P Anonime des Explosifs / 1750 50 78
Franţa
Petrogel L* P Atlas / SUA 1500 60
Red Cross Extra SP Du Pont / SUA
Red Diamond NG P Austin / SUA 1300 ... 30 ... 60
Dynamite 1400
Roche Cellulose Plastique P Nobel-Bozel şi Société 1550 68 105
Franţa
Seismogelit * P Dynamit Nobel / 1600 80 6000 (N)
Germania
Sismic 2 Italesplozivi / Italia 1550
Sofranex P Nobel-Bozel şi Société 1560 93 144
Franţa
31
CAPITOLUL 2

1 2
3
[kg/m3] [%] 4
) 5
) [cm3]
[%] [m/s]
40 1500 51
45 1500 54
50 1500 57
Special Gelatins P I.C.I. / Marea Britanie
60 1500 66
80 1400 78
90 1400 91
P Norsk
Spranggummi Sprängstofindustri /
Norvegia
P Nobel-Bozel şi Société 1300 78 121
Stabilite Anonime des Explosifs /
Franţa
80 1430 85
Tunnel Gelatin P I.C.I. / Marea Britanie
90 1450 89
Telsit–Gelatine Vezi Aldorfit-Gelatine
P Nobel-Bozel şi Société 1500 85 131
Tolamite Anonime des Explosifs /
Franţa
Pv Vereinigung 1100 77 335 ...
Schweizerischer 340
Tramex
Elveţia
Unigel SP Hercules / SUA 1260 67
32
CAPITOLUL 2

1 2
3
[kg/m3] [%] 4
) 5
) [cm3]
[%] [m/s]
Volumex SP Vereinigung 600 85
Schweizerischer
Elveţia
Xytolite SP Nobel-Bozel şi Société 1200 47 73
Franţa
1
) – în coloana “Denumire” simbolul * indică explozivii utilizaţi pentru prospecţiuni seismice.
2
) – în coloana “Tip” notaţii folosite semnifică: P – dinamtă plastică; SP – dinamită semiplastică; Pv – dinamită pulverulentă.
3
) – forţa explozivului este indicată procentual, valoarea de 100% corespunzând (convenţional) dinamitei Gomme A. Se
calculează pe baza testului cu mortierul balistic.
4
) – coeficientul de utilizare practică se utilizează uzual în Franţa. Relaţia între coeficientul de utilizare practică (c.u.p.) şi
forţa explozivului este dată de formula empirică: c.u.p. [%] = 1,55 x forţa explozivului [%].
5
) – în coloana “Viteza de detonaţie” simbolul N arată că valoarea vitezei de detonaţie este indicată pentru explozivul în
stare neconfinată.
33
CAPITOLUL 2
DYNAMEX AM (Nitro-Nobel, Suedia) a fost creat special pentru puşcări

subacvatice. Cartuşele pot sta în apă pentru o săptămână fără a fi afectată
capacitatea de lucru. DYNAMEX AM este livrat în cartuşe de hârtie pentru
încărcarea mecanizată şi în cartuşe de plastic cu filet la cap pentru încărcarea
prin împingere. DYNAMEX M (Nitro-Nobel, Suedia) este cel mai răspândit
exploziv din gama explozivilor produşi de firma Nitro Nobel - Suedia. Lipsa
noxelor gazoase la explozie face să poată fi folosit în condiţii severe impuse de
mediu. DYNAMEX M se livrează în cartuşe în îmbrăcăminte de hârtie, cartuşe
în îmbrăcăminte de plastic şi în cartuşe în tuburi de plastic.
GURIT-ul (Nitro-Nobel, Suedia) este un exploziv pulverulent sensibilizat
cu nitroglicerină care a fost proiectată special pentru puşcarea de conturare.
Este comercializat în tuburi de plastic rigide de diametre mici (11, 17 şi 22
mm). Tuburile au la capete conectori care fac asamblarea încărcăturilor la
încărcare rapidă şi uşoară. Metoda de conectare a încărcăturilor de GURIT şi
diametrele mici utilizate dau o distribuţie uniformă şi scăzută de-a lungul
găurii a încărcăturii specifice, care este unul din cei mai importanţi parametrii
la puşcarea de conturare. Este utilizat la puşcarea de netezire pe conturul
rocilor, puşcarea de prefisurare, puşcarea controlată când există probleme
datorită vibraţiilor solului, puşcarea şanţurilor când se doreşte o calitate
foarte bună a pereţilor acestora şi la demolarea clădirilor şi a structurilor.
Încărcăturile PRIMEX (Nitro-Nobel, Suedia) au fost dezvoltate pentru
operaţiunile de puşcare în care se cereau măsuri de siguranţă deosebite.
PRIMEX este proiectat în principal pentru puşcarea folosind tehnica cu găuri
mici, [Error! Not a valid link.]. Încărcătura are o lungime de 150 mm şi un diametru
de 17 mm. Greutatea cartuşului este de 52 g. Raportul lungime/greutate dorit
se obţine prin tăierea încărcăturii la dimensiunile dorite. O teacă specială
poate fi ataşată bucăţii tăiate, pentru a ţine detonatorul în poziţia corectă faţă
de încărcătură.
Dinamitele dispun de o serie de avantaje şi dezavantaje şi care se

manifestă cu atât mai intens cu cât procentul de NG în compoziţie este mai
mare. Unul din avantajele care a justificat utilizarea dinamitelor o perioadă
îndelungată de timp este valoarea ridicată a energiei volumetrice. Cantitatea
mare de energie pe unitatea de volum precum şi stabilitatea lor faţă de
34
CAPITOLUL 2
mediile umede determină ca în prezent dinamitele să fie utilizate în ţara

noastră pentru dislocarea rocilor cu tărie ridicată şi cu o umiditate diferită.
Dinamitele detonează uşor în urma unui şoc sau frecări, se aprind de la
o scânteie sau de la o flacără şi în cantităţi mici ard în aer liber. În spaţii
închise indiferent de cantitate, arderea se transformă după un timp în
explozie. Această proprietate legată de sensibilitatea mare la acţiunile
exterioare (mecanice şi termice) impune ca la manipulare, transport,
depozitare şi utilizare să se prevadă măsuri suplimentare de securitate. De
asemenea în perioada depozităii pot interveni o serie de modificări în
proprietăţile fizico-chimice ale dinamitelor cunoscute sub denumirea de
“îmbătrânire”, “exudare” şi “îngheţare”.
Îmbătrânirea dinamitelor se manifestă prin creşterea în timp a densităţii
lor şi prin reducerea sensibilităţii faţă de impulsul de iniţiere a capselor
detonante. Acest fenomen se datoreşte gelatinizării NG care imprimă masei
explozivului tendinţa de îndesare. Îmbătrânirea dinamitelor mai este
provocată de deficienţele de fabricaţie legate de organizarea insuficientă
dintre elementele componente şi adaosurile de afânare. Dinamitele care au
suferit acest proces pot provoca rateuri şi totodată pot produce accidente
deoarece îşi păstrează sensibiliatatea la şoc sau faţă de oricare acţiune
exterioară. În practica lucrărilor de puşcare dinamitele care au suferit
procesul de îmbătrânire se interzic a fi folosite şi sunt distruse.
Exudarea dinamitelor se manifestă prin migrarea NG înspre învelişul
cartuşului. Acest fenomen se depistează în urma verificărilor periodice la care
sunt supuse dinamitele. Fenomenul se observă la dinamitele depozitate timp
îndelungat şi cu deficienţe de fabricaţie. Întrucât NG exudată prezintă acelaşi
pericol ca şi în stare pură se interzice folosirea dinamitelor care au suferit
procesul de exudare. Dinamitele exudate sunt distruse.
Ţinând seama de tendinţa dinamitelor de a-şi pierde treptat capacitatea
de detonaţie prin îmbătrânire şi de a suferi procesul de exudare, termenul lor
de garanţie este de maxim 4 luni.
Îngheţarea dinamitelor constituie una din proprietăţile negative
determinate de conţinutul de NG. Îngheţarea se manifestă mai ales la
dinamitele în compoziţia cărora nu este inclus nitroglicolul. În stare îngheţată
dinamitele devin mai puţin sensibile faţă de detonaţie în schimb sensibilitatea
35
CAPITOLUL 2
la şoc creşte, astfel că la cea mai mică manipulare neatentă o simplă apăsare
uşoară a cartuşului poate produce explozia. În stare semiîngheţată dinamitele
devin mult mai periculoase întrucât consistenţa este plastică şi permite
îndoirea cartuşului. Datorită formării la suprafaţa învelişului a cristalelor de
NG îngheţată cea mai uşoară frecare a acestora provoacă explozia
încărcăturilor. Dinamitele îngheţate sau semiîngheţate se interzic la utilizare
în lucrările de puşcare. Explozivii care au suferit fenomenul de îngheţare se
supun dezgheţării prin diferite procedee specifice, stabilite prin instrucţiuni
de specialitate.
Datorită caracteristicilor fizico-chimice, termodinamice, balistice şi de

siguranţă diferitele sorturi de dinamită pot fi utilizate performant, atât prin
încărcare manuală cât şi mecanică (se obţine avantajul unui grad ridicat de
umplere a găurilor, timp redus de încărcare şi coeficient de rupere mai bun),
în lucrările la zi sau în cele din subteran. Cu ajutorul lor se pot încărca găurile
în întregime sau parţial (în locurile cu afluenţă de apă sau unde se doreşte o
concentrare de energie mai mare) şi se pot disloca roci cu tărie medie şi mare.
Unele sorturi de dinamite, cu sensibilităţi ridicate, nu sunt utilizate decât în
aplicaţii speciale datorită problemelor care apar la mânuirea lor.
36
CAPITOLUL 2
2.2 Explozivi pe bază de TNT
2,4,6-trinitrotoluenul (TNT) este un compus nitroaromatic din grupa

nitroderivaţilor şi a fost preparat pentru prima dată de Haussermann în 1891.
A început să fie utilizat la începutul secolului nostru, datorită caracteristicilor
sale (vezi Error! Not a valid link., Error! Not a valid link.], [Error! Not a valid link.) devenind
treptat unul din cei mai utilizaţi explozivi atât în domeniul civil cât mai ales în
cel militar. În majoritatea ţărilor TNT-ul constituie explozivul-etalon pentru
substanţele explozive brizante militare (mai puţin în Franţa unde acest rol
este jucat de acidul picric, din motive de ordin istoric). Această proprietate
demonstrează o dată în plus faptul că o bună perioadă de timp a fost singurul
exploziv folosit la încărcarea muniţiilor şi că pe baza lui s-au executat o gamă
foarte largă de testări privind efectele prin suflu, schije, ş.a.
Obţinerea se face prin nitrarea
Trinitrotoluen
toluenului de înaltă puritate cu amestec 2,4,6-trinitrotoluen, Tolită, Trotil, TNT
sulfonitric în trei trepte prin procedeele:
Formula moleculară: C7H5N3O6.
discontinuu, continuu cu acid sulfuric şi Greutatea moleculară: 227,1
g/mol.
continuu cu oleum. Dinitrarea este mai Densitatea, cristal: 1654
kg/m3.
dificilă necesitând amestecuri mai Densitatea, turnat: 1470
kg/m3.
anhidre şi temperaturi ridicate. Pe timp
Balanţă de oxigen: -73,9%.
de vară din unele produse explozive se Conţinutul de azot: 18,5% N.
Volumul produselor de
separă un ulei galben care este tocmai detonaţie gazoase: 620 l/kg.
Căldura de explozie: 5066 kJ/kg.
izomerul DNT 2,4 (punct de topire Energia specifică: 838 kJ/kg.
Capacitate de lucru
69,5ºC). În urma trinitrării toluenului (proba Trauzl): 300 cm3/10
g (etalon).
(nitrarea izomerilor 2,4 şi 2,6 ai DNT-ului)
Viteza de detonaţie: 6900 m/s.
se obţine trinitrotoluenul ca un amestec Sensibilitatea la şoc: 15 N·m.
Sensibilitatea la temperatură
de izomeri. Acest amestec trebuie curăţat (creştere de 20ºC/min) 295 –
300ºC.
de impurităţi şi de aceea se spală cu apă Sensibilitatea la fricţiune: până la 36
kg apăsare
caldă, eventual cu o soluţie de bicarbonat pe pistil nu
reacţionează.
de sodiu (neutralizează acizii reziduali).
Sensibilitate la 360 mg
Pentru scopuri militare produsul finit nu fulminat de
undă de detonaţie mercur şi
trebuie să conţină decât izomerul 2,4,6 motiv pentru care se procedează la o
recristalizare în solvenţi organici (pentru distrugerea solvenţilor simetrici) şi
37
CAPITOLUL 2
la o spălare cu soluţie apoasă de sulfit de sodiu (pentru distrugerea izomerilor

nesimetrici). Gradul de puritate (care indică calitativ existenţa izomerilor) se
determină cu ajutorul punctului de solidificare; valoarea acestuia pentru
izomerul 2,4,6 pur fiind 80,8ºC.
Securitatea fabricaţiei trotilului este mare dacă se respectă o serie de
condiţii, cum ar fi: agitare permanentă şi energică, controlarea fără
întrerupere a regimului termic din nitratoare, nemenţinerea produsului final
în stare topită mai mult de câteva zeci de ore.
Trotilul pur este solid, cristalizat în sistem romboedric, incolor (resturile
de impurităţi îi conferă culoarea galbenă), se topeşte la 80,8ºC, are duritatea
cristalului de 1,2 pe scara Mohr (între talc şi gips) şi densitatea reală de 1654
kg/m3. Densitatea în stare lichidă scade la 1460 kg/m 3 iar vâscozitatea are
13,9 centipoise la 85ºC şi 9,5 centipoise la 100ºC. Produsul este practic
insolubil în apă (0,15% la 100ºC şi 0,01% la 0ºC) dar se dizolvă bine într-o
serie de solvenţi organici uzuali (acetonă, benzen, toluen, tetraclorură de
carbon, eter, cloroform, etanol, piridină). Prin presare densitatea creşte la
1600 kg/m3. Lumina nu îl descompune ci doar îl închide la culoare
concomitent cu creşterea nesemnificativă a sensibilităţii. La peste 240ºC se
poate inflama spontan şi arde cu flacără dacă grosimea stratului este mai mică
de 5 cm sau nu prezintă confinare. Deoarece diferenţa între temperaturile de
topire şi decrepitaţie (80,8ºC faţă de 295 - 300ºC) este importantă, trotilul
prezintă cea mai mare siguranţă la încărcarea prin turnare. Nu reacţionează
cu metale uzuale, umiditatea nu are nici o influenţă asupra stabilităţii şi
rezistă bine în medii acide, chiar în stare pulverulentă. În medii bazice, în
prezenţa produselor alcaline, a sulfurii de sodiu hidratate, devine instabil şi se
descompune; de aceea se recomandă pentru distrugerea pe cale chimică o
soluţie apoasă 1/6 sulfură de sodiu care să reprezinte de 30 ori masa de
exploziv.
Trotilul este un produs relativ toxic, întrucât produce migrene, iritări,
alergii şi anemii. Normele americane recomandă o concentraţie, în atmosferă,
de 0,5 mg/m3, dar toxicitatea acceptabilă este mult mai mică. Dozele letale
limită pe animale au fost următoarele:
a) pe pisici: - pe cale cutanată: 200 mg/kg;
- pe cale orală: 1850 mg/kg;
38
CAPITOLUL 2
b) pe şoareci şi sobolani: - pe cale orală: 1010 mg/kg.

Molecula compusului chimic este puternic suboxigenată, chiar
supracarbonată, fapt ce influenţează negativ volumul specific şi căldura de
explozie. Pentru probele Trauzl şi mortier balistic valorile obţinute de trotil
reprezintă 100% pentru ceilalţi explozivi. Viteza de detonţie variază cu
densitatea (6900 m/s la ρ = 1650 kg/m3 şi 3800 m/s la ρ = 1100 kg/m3).
Diametrul critic este de
15 mm în stare solidă, neconfinat şi 5 mm în stare lichidă în tub de oţel; în
stare pulverulentă pentru
ρ = 850 kg/m3 valoarea diametrului critic este de 5 mm la granulaţii de 10 –
50 μm şi 11 mm la granulaţii de 70 – 200 μm.
Datorită materiilor prime uzuale şi relativ ieftine, a proceselor
tehnologice destul de simple trotilul este unul din cei mai importanţi explozivi
cu care se încarcă componentele de luptă ale oricărui tip de armă. Este foarte
stabil, neutru şi nu reacţionează cu metalele; poate fi încărcat prin turnare
(datorită punctului de topire/solidificare scăzut) sau prin presare. Având
caracteristici de sensibilitate scăzute nu necesită adaosuri flegmatizatoare.
Poate fi utilizat în stare pură sau în amestecuri. Datorită sensibilităţii scăzute
se recomandă ca iniţierea să se facă prin intermediul unui buster (mai ales în
cazul încărcăturilor turnate) pentru a fi sigură.
Clasificarea explozivilor pe bază de TNT

Până în prezent s-a generalizat utilizarea a două tipuri de adaosuri
flegmatizatoare: primul, cu ceară ca material inert, permite încărcarea prin
presare şi al doilea, cu trotil ca material activ, permite încărcarea prin
turnare.
Sorturile de explozivi pe bază de TNT utilizate în prezent în domeniul
civil se pot clasifica în funcţie de amestecurile formate şi de starea de utilizare
astfel:
- TNT;
- exploziv de mare putere – TNT: hexolita (TNT - RDX), pentrolita (TNT
- PETN), octol (TNT - HMX);
- tritonal (amestec TNT – RDX - Al);
- amatol (amestec TNT - ANFO).
39
CAPITOLUL 2
Deoarece tehnologia de prelucrare este simplă şi relativ sigură şi poate

fi depozitat timp îndelungat fără a-şi pierde calităţile detonante trotilul se
utilizează în mod curent în industria militară pentru încărcarea componentelor
de luptă. Combinarea acestor calităţi cu cele ale explozivilor de mare putere,
materii de sinteză care prezintă unele inconveniente care le fac improprii la
unele procedee tehnologice (de exemplu pentrita, hexogenul şi octogenul au
puncte de topire ridicate şi se pot descompune parţial când ating aceste
temperaturi la turnare), conduce la realizarea unor amestecuri explozive de
mare putere care pot fi folosite mai ales pentru scopuri speciale şi mai puţin
pentru puşcări de producţie datorită costurilor lor destul de mari.
Trotilul granular reprezintă un exploziv constituit din granule de trotil,

cu dimensiunea granulelor de 3 – 5 mm. Nu are în compoziţie nici un alt
element component. În stare uscată are o căldură de explozie de 3450 kJ/kg,
densitatea de încărcare 950 – 1000 kg/m3, capacitatea de lucru determinată
prin proba Trauzl 285 ... 295 cm3 şi viteza de detonaţie D = 5500 ... 6500 m/s.
Diametrul critic în vrac este de 60 mm. Îşi menţine proprietăţile detonante
chiar şi atunci când este păstrat timp nelimitat în apă. Starea de afânare se
menţine în orice condiţii ale mediului. La păstrarea îndelungată nu se
aglutinează, iar încărcarea în găuri se poate mecaniza. Sensibilitatea redusă
obligă ca pentru detonarea încărcăturii să se utilizeze încărcături buster din
dinamită, hexogen sau trotil presat.
Folosit în cantităţi mari provoacă explozii secundare care pot fi
observate la un interval de la câteva secunde la câteva minute după explozia
încărcăturii propriu-zise. Aceste explozii secundare se datoresc amestecului
oxidului de carbon cu aerul în concentraţii care prezintă proprietăţi explozive.
Se utilizează în lucrările de puşcare în cariere.
Trotil granular aluminizat are o formulă a amestecului de 85% TNT +
15% Al. Atât în stare uscată cât şi în stare umedă îşi păstrează gradul de
afânare, nu se aglutinează permiţând mecanizarea procesului de încărcare în
găuri. Datorită aluminiului căldura de explozie are o valoare mai mare de
5280 kJ/kg, capacitatea de lucru determinată prin proba Trauzl de 420 ... 440
cm3, viteza de detonaţie
40
CAPITOLUL 2
D = 5500 ... 6500 m/s şi diametrul critic de 40 ... 60 mm. Iniţierea se face cu
cu ajutorul busterelor de trotil presat.
Se utilizează în exploatările la zi şi în carierele cu roci de tărie ridicată
şi unde se constată o afluenţă mare de apă.
Cea mai raţională şi mai eficientă utilizare a explozivilor pe bază de TNT

granular şi/sau aluminizat este în stare fluidă sau în amestec cu o soluţie
fluidă suprasaturată cu azotat de amoniu. Soluţiile fluide reuşesc să umple
golurile dintre granule ceeace determină creşterea densităţii de încărcare
până la 1350 ... 1400 kg/m 3, stabilizarea mai rapidă a vitezei de detonaţie şi
reducerea diametrului critic.
Din avantajele explozivilor pe bază de TNT se pot enumera
următoarele: rezistente la apă, pot fi păstrate timp îndelungat atât în depozit
cât şi în frontul de lucru chiar dacă acesta prezintă infiltraţii fără afectarea
calităţilor detonante, încărcarea se poate mecaniza mărindu-se astfel
productivitatea.
Explozivii pe bază de TNT prezintă şi unele dezavantaje, cum ar fi:
degajă monoxid de carbor şi deci sunt contraindicate în lucrările subterane,
necesită bustere pentru iniţiere, provoacă explozii secundare, etc.
Domenii de utilizare sunt în exploatările miniere la zi şi cariere unde se
constată afluenţe mari de apă, pentru dislocarea rocilor cu tărie ridicată şi
medie.
Cercetări recente realizate în S.U.A. (U.S. Patent #4,705,582) au condus

la realizarea unui amestec stabil TNT/ceară, de tip emulsie, folosit ca
desensibilizator în amestecurile explozive, care are în componenţă ceara de
ozokerită şi lecitină. Aceste amestecuri au la bază TNT turnat şi pulberi care
sunt insolubile în topitura de TNT. Amestecurile sunt vâscoase, dificil de
turnat în găuri şi se separă la temperaturi scăzute. Aceste proprietăţi produc
o solidificare neuniformă care poate influenţa caracetristicile explozive.
Totodată expunerea la cicluri alternante cald-rece poate conduce la spargerea
calupurilor. Aditivii ca silicaţii, răşinile şi nitroceluloza sunt adăugaţi pentru a
îmbunătăţi suspensia componentelor solide. Exudarea şi degradarea mecanică
a integrităţii sunt alte probleme ale explozivilor pe bază de TNT. Stratul de
41
CAPITOLUL 2
ceară nu este solubil în general în TNT şi din acest motiv trebuie adăugaţi
emulgatori care să permită amestecul. Patentul sus menţionat prezintă un
amestec exploziv îmbunătăţit TNT / ceară de ozokerită care poate conţine în
formula sa şi 10 … 70% componenţi pulverulenţi ca PETN, RDX, HMX, Al sau
oxidanţi şi stabilizatori ca nitroceluloza sau răşini termoplastice din diferite
reţete de celuloză. Acest tip de amestec se utilizează la desensibilizarea
explozivilor de uz comercial şi a agenţilor de puşcare (vezi Noţiunea de agent
de puşcare) pentru o mânuire şi depozitare mai sigură.
42
CAPITOLUL 3
Capitolul 3
EXPLOZIVI CU STRUCTURĂ CHIMICĂ BINARĂ

AZOTAT DE AMONIU / MOTORINĂ
Azotatul de amoniu este o sare a acidului azotic formată cu amoniacul.

A fost preparată şi descrisă în 1659 de J. R. Glauber. Acesta a sintetizat
azotatul de amoniu prin combinarea acidului azotic cu carbonatul de amoniu.
Azotatul de amoniu, pe care Glauber l-a denumit “nitrum flammans”, apare în
natură rar şi în cantităţi foarte mici. În prezent datorită caracteristicilor sale
(vezi Error! Not a valid link.) acest compus are
Azotatul de amoniu
două utilizări principale: (1) se utilizează Amonium nitrat, AN
ca agent de fertilizare în agricultură şi
Formula moleculară: NH4NO3
(2) este un ingredient de bază a celor Greutatea moleculară: 80 g/mol
Densitatea: 1720 kg/m3
mai mulţi explozivi civili. Densitatea (granule): min. 1500
kg/ m3
Proprietăţile explozive ale Densitatea în vrac
(granule): min. 800 kg/ m3
azotatului de amoniu au fost pentru Balanţă de oxigen: + 19,99%
prima oară folosite în 1867 când a fost Conţinutul de azot: 34,98% N
Volumul produselor de
amestecat cu nitroglicerina în dinamite. detonaţie gazoase: 980 l/kg
Căldura de explozie: 1601 kJ/kg
Ulterior potenţialul său exploziv a fost Capacitate de lucru
(proba Trauzl): 180
utilizat şi în alţi explozivi decât cm3/10 g
Viteza de detonaţie: 2700 m/s
dinamitele. În 1935 firma Du Pont (SUA) Sensibilitatea la şoc: până la 49 N·m
introduce pe piaţă primul exploziv nu reacţionează
Sensibilitatea la fricţiune: până la 36
important fără nitroglicerină kg apăsare
pe pistil nu
“Nitramon”. Acesta era ambalat într-un reacţionează
înveliş de metal (pentru a-i conferi rezistenţă la apă) şi era amorsat, datorită
insensibilităţii sale relativ mari, cu ajutorul unui buster din TNT. La acea
vreme Du Pont a impresionat cu acest produs care prezenta siguranţă în
mânuire, un cost scăzut şi nu dădea dureri de cap lucrătorilor (deficienţă pe
care o prezentau toţi explozivii care conţineau nitroglicerină). Odată cu
introducerea acestui produs pe piaţă Du Pont a introdus şi o noua denumire
43
CAPITOLUL 3
“blasting agent” (agent de puşcare) pentru a descrie clasa de produse nou

create.
În urma a două explozii accidentale care au provocat mari pagube (la
Brest, Franţa şi Texas City, SUA, ambele în anii ‘40) potenţialul exploziv al
azotatutlui de amoniu a fost readus în atenţia producătorilor de explozivi. Prin
concentrarea atenţiei asupra mecanismului producerii acestor explozii s-a
dezvoltat o nouă tehnică de producere a azotatului de amoniu pentru scopuri
explozive, procesul de granulare. În esenţă prin acest proces se obţine azotat
de amoniu sub forma unor mici granule, formă care permite o mai bună
manipulare a produsului (acesta nu se mai aglutinează) şi o capacitate de
reacţie cu alte ingrediente mai mare (procesul se desfăşoară mai intim).
Cu toate că azotatul de amoniu este foarte stabil în prezenţa unor
temperaturi ridicate sau în urma unui şoc poate apare reacţia de
descompunere. AN încălzit la 200 - 300ºC se descompune astfel [ Error! Not a valid
link.]:
NH4NO3 = N2O + 2 H2O
Aceasta este reacţia care stă la baza producerii comerciale a oxizilor de

azot.
Pentru starea pulverulentă sau granulară reacţia chimică , desfăşurată
la o temperatură mai mare decât precedenta, se poate scrie [ Error! Not a valid
link.]:
2 NH4NO3 = 2 N2 + O2 + 4 H2O + 123,4 kJ/mol
şi are un aspect violent desfăşurându-se cu mare rapiditate ca şi când AN ar fi

un ingredient al unui exploziv puternic. De obicei această reacţie, care este
cea dorită de artificieri, apare doar în prezenţa unei temperaturi ridicate, la o
încărcătură confinată şi în urma iniţierii cu ajutorul unei încărcături
suplimentare din exploziv de mare putere. Pentru a obţine puterea maximă
excesul de oxigen trebuie utilizat într-un mod avantajos (un amestec
AN/carburant dozat corect poate conduce la o căldură de explozie de 3765
kJ/kg faţă de 1465 kJ/kg pentru AN singur). Aceasta se face prin realizarea
44
CAPITOLUL 3
unui amestec între AN şi un carburant care se va oxida consumând oxigenul

[Error! Not a valid link.]:
18 NH4NO3 + C6H12 = 18 N2 + 6 CO2 + 42 H2O
Începând din 1954 s-au utilizat primele amestecuri explozive realizate la

gura găurii formate din azotat de amoniu şi negru de fum, la cariera Maumee
Coal Company (SUA). Potenţialul economic al azotatului de amoniu ca agent
de puşcare nu a fost pe deplin exploatat până în 1955 când H. B. Lee şi R. L.
Akre au înregistrat produsul “Fertilizer Grade Ammonium Nitrate”, cu un
carburant solid pe post de sensibilizator, şi i-au demonstrat performanţele.
Carburantul solid utilizat pentru început, ca de exemplu cărbunele, a fost
ulterior înlocuit cu un carburant lichid (motorina) şi astfel s-a născut
amestecul ANFO (Ammonium Nitrate Fuel Oil).
În anii ’60 ANFO a înlocuit dinamitele la încărcarea în găuri uscate
datorită costurilor de producţie mai mici, caracteristicilor de utilizare mai
sigure şi posibilităţilor de încărcare mecanică sporite. Cu toate acestea ANFO
prezintă un dezavantaj major: este foarte solubil (datorită azotatului de
amoniu care la rândul său este foarte solubil în apă, soluţia sa conţinând 65%
azotat de amoniu) şi nu poate fi utilizat în găuri umede fără pericolul de a se
desensibiliza. Una din metodele prin care s-a încercat limitarea acestui
dezavantaj a fost ambalarea în materiale rezistente al apă. Astfel au apărut un
larg sortiment de ambalaje pentru încartuşarea ANFO şi utilizarea sa în găuri
de sondă.
Explozivii pe bază de azotat de amoniu sunt amestecuri ale acestuia cu
componenţi care conţin carbon precum făina de lemn, motorina sau cărbune şi
sensibilizatori precum nitroglicolul, TNT sau DNT. Pot de asemenea să conţină
pulberi de aluminiu pentru creşterea forţei exploziei. Aceste amestecuri pot fi
sau nu sensibile la iniţierea cu capsă. Amestecurile pe bază de azotat de
amoniu insensibile la iniţierea cu capsa detonantă nr. 8 se numesc agenţi de
puşcare.
Noţiunea de agent de puşcare a fost utilizată pentru prima oară în
SUA. Spre deosebire de substanţele explozive care conţin nitroglicerină şi
sunt sensibile la capsă, termenul de agent de puşcare defineşte explozivii cu
45
CAPITOLUL 3
sensibilitate scăzută, de obicei pe bază de azotat de amoniu, care sunt puţin

sensibili sau insensibili la capsă şi nu conţin explozivi brizanţi ca nitroglicerina
sau TNT. În multe ţări regulile de siguranţă pentru transportul şi depozitarea
agenţilor de puşcare sunt mult mai puţin severe decât cele pentru explozivii
brizanţi.
Amestecurile de azotat de amoniu granular cu hidrocarburi lichide,
încărcate neîncartuşate prin turnare în gaură sau cu ajutorul mecanismelor de
încărcare sunt cunoscute sub numele general de agenţi de puşcare ANFO.
Rezistenţa la umiditate a explozivilor pe bază de azotat de amoniu sub
formă pulverulentă şi a agenţilor de puşcare este scăzută dar poate fi
îmbunătăţită prin adăugarea de agenţi hidrofobi (de exemplu stearat de
calciu). Densitatea pulberilor este de 900 ... 1050 kg/m3. Densităţi mai mari şi
rezistenţă la umiditate mai bună se obţin prin gelatinizarea explozivului pe
bază de azotat de amoniu. Explozivii astfel obţinuţi (vezi “dinamitele gel”) sunt
formaţi în principal din 20 – 40% azotat de amoniu gelatinizat cu nitroglicol
sau amestec nitroglicerina-nitroglicol. Produsul german Ammongelit conţine
de asemenea şi un amestec TNT-DNT. Explozivii gelatinizaţi pe bază de azotat
de amoniu au înlocuit marea majoritate a gelignitelor (explozivi pe bază de
azotat de sodiu-nitroglicerină). Densitatea dinamitelor gel este de 1500 ...
1600 kg/m3.
Mulţi explozivi antigrizutoşi sunt realizaţi pe baza explozivilor pe bază
de azotat de amoniu pulverulenţi sau a dinamitelor gel cu un adaos de săruri
pentru a reduce temperatura de explozie.
46
CAPITOLUL 3
Clasificarea explozivilor pe bază de azotat de amoniu:

- astralite;
- amonite;
- amestecuri simple în vrac:
- amestecuri simple (AN+motorină);
- amestecuri simple aluminizate;
- amestecuri simple aluminizate care conţin explozivi de mare
putere.
3.2 Astralitele
Astralitele sunt explozivi în componenţa cărora intră în principal azotat

de amoniu, TNT şi nitroglicerină (cel mult 10%). Se prezintă sub formă de
pulberi cenuşii şi sunt livrate încartuşate în hârtie parafinată de culoare
gălbuie, împachetate în cutii de carton parafinat, ambalate în lăzi de lemn.
Densitatea de încărcare este de 1000 – 1090 kg/m 3. Face parte din grupa
explozivilor cu putere medie (coeficient de echivalenţă 1). Este sensibilă la
iniţierea cu capsă detonantă. Datorită compoziţiei poate fi utilizată la
temperaturi scăzute până la -10ºC, iar la manipulare şi transport prezintă o
siguranţă ridicată. Este în schimb foarte higroscopică şi se alterează foarte
repede în contact cu umezeala, pierzându-şi în întregime capacitatea de
detonaţie. Păstrată în medii umede astralitele se aglutinează transformându-
se într-o masă compactă. Higroscopicitatea şi aglutinarea constituie
deficienţele fundamentale ale astralitelor întrucât în astfel de stări îşi pierd
sensibilitatea la detonaţie, produc rateuri şi prezintă un permanent pericol de
accidentare a personalului. Pe aceste considerente se recomandă ca
umiditatea astralitelor să fie sub 0,5% pe toată perioada termenului de
garanţie.
Astralita este indicată la săparea lucrărilor miniere de deschidere şi
pregătire în roci de tărie medie, la lucrările de derocare în exploatarea
zăcămintelor de minereuri, saline şi cariere unde afluenţele de apă sunt foarte
reduse. Utilizarea astralitelor în mediile grizutoase este interzisă.
47
CAPITOLUL 3
Termenul de garanţie al astralitelor este de 6 luni de la data fabricării.
48
CAPITOLUL 3
Tabelul 3.1 Astralite produse în ţară
Caracteristica U.M. Astralita
Caracteristici balistice Caracteristici termodinamice Caracteristici fizico-chimice Com-poz.

Nitroglicerină NG % max 10
Trinitrotoluen TNT %
Azotat de amoniu AN %
Stare fizică Pulbere

Culoare Cenuşiu
Densitate ρ kg/m3 1100
Umiditate maximă admisă % 1,2
Stabilitate chimică la 75ºC (Abel) minute 10
(minim)
Balanţa de oxigen BOCO2 % - 1,02

Căldura de explozie Qe kJ/kg 3939
Temperatura de explozie Te K 2620
Volumul produselor de explozie l/kg 870
VPD
Volumul produselor de explozie l CO 63 – 67
toxice VPdtoxice conv/kg
Presiunea de explozie pe MPa 1048
Energia specifică kJ/kg 1042
Viteza de detonaţie D m/s 4800

Coeficientul de transmitere a cm 3–6
detonaţiei CTD
Capacitatea de lucru: - cm3 350
Trauzl
- mortier % 95 – 105
balistic
Brizanţa (Hess) mm 16
Coeficient de echivalenţă cu TNT - 1
Kechiv TNT
Sensibilitatea la şoc kg · m 1,2
Caracteristici de siguranţă
Sensibilitatea la frecare (apăsare kg -

pe pistil)
Temperatură de congelare K Nu îngheaţă
Termen de garanţie luni 6
3.3 Amonitele
Amonitele sunt similare astralitelor cu deosebirea că nu conţin NG. Au o

largă utilizare în toate lucrările subterane miniere. Pentru mediile cu
49
CAPITOLUL 3
umiditate se fabrică reţete rezistente la apă în componenţa cărora sunt

cuprinse substanţe hidrofobe din grupa parafinei, asfaltului şi a acizilor graşi.
Introducerea hexogenului (fapt ce conferă calităţi detonante similare
dinamitelor) şi a pulberilor de aluminiu în reţeta amonitelor a determinat
creşterea capacităţii lor de lucru formând clasa amonitelor de stâncă,
explozivii cu cele mai bune caracteristici termochimice şi balistice dintre
explozivii pe bază de azotat de amoniu, destinate rocilor tari şi foarte tari.
50
CAPITOLUL 3
3.4 Amestecuri simple în vrac
3.4.1 Amestecuri simple
Formează grupa explozivilor constituiţi din azotat de amoniu şi

substanţe combustibile solide sau lichide care nu dispun de proprietăţi
detonante, cum ar fi negru de fum sau motorina.
Pe baze experimentale s-a stabilit că efectul maxim al amestecului
exploziv se obţine pentru compoziţia 94 – 96% AN şi 6 – 4% motorină.
Calculele arată că un amestec stoichiometric de
94,4% AN + 5,6% motorină, omogenizat timp de trei minute, dezvoltă
cantitatea maximă de energie şi capacitate de lucru.
Azotatul de amoniu folosit la realizarea amestecurilor simple poate fi
pulverulent sau granular. Sortul pulverulent permite o bună reţinere a
motorinei dar şi o aglutinare a amestecului la păstrarea îndelungată. Sortul
granular permite eliminarea procesului de aglutinare. Studiile efectuate au
arătat că prin creşterea gradului de porozitate a granulelor creşte capacitatea
de reţinere a motorinei şi se îmbunătăţesc proprietăţile detonante.
Pentru a realiza amestecuri explozive pe bază de azotat de amoniu cu
caracteristicile dorite la producerea azotatului de amoniu trebuie să se ţină
seama de următorii factori [Error! Not a valid link.]:
- forma fizică: se recomandă utilizarea granulelor poroase pentru o
absorbţie/retenţie bună a carburantului lichid şi pentru caracteristici
de curgere mai bune în timpul mânuirii în cazul explozivilor vrac
(cristalele fine de AN pot prezenta iniţial o absorbţie bună dar nu
reţin carburantul uniform, migrarea acestuia înspre talpa găurii
putând afecta rezultatele puşcării în sensul că încărcătura de la
vatră, bogată în carburant, se va desensibiliza iar cea columnară,
aflată deasupra, nu se va iniţia corespunzător);
- mărimea particulelor: există o mărime optimă pentru încărcarea în
vrac prin cădere liberă. Din punct de vedere al obţinerii vitezei de
detonaţie şi sensibilităţii dorite sunt avantajoase sorturile mai fine.
Din punct de vedere al utilizării după depozitare sunt preferate
51
CAPITOLUL 3
sorturile cu granulaţie mai mare;

- absorbţia de carburant/retenţia/porozitatea: o granulă poate avea
suficiente microporozităţi nu numai pentru a absorbi cantitatea
necesară de carburant ci şi pentru a o reţine astfel încât ANFO să
rămână un amestec omogen chiar şi după trecerea timpului “de
somn” (timpul de aşteptare între sfârşitul încărcării şi momentul
detonării) în gaură încărcată. Capacitatea de absorbţie ridicată a
granulelor (> 10%) nu este dorită întotdeauna. În funcţie de
condiţiile de amestecare unele granule pot absorbi cea mai mare
parte a combustibiluluii pe când celelalte vor rămâne cu deficit; astfel
de amestecuri pot părea uscate şi bine amestecate dar rezultatele
puşcării când sunt utilizate pot fi slabe. Similar şi în cazul absorbţiei
scăzute de carburant (< 5%) rezultatele pot fi nesatisfăcătoare;
- friabilitatea: expresia se foloseşte pentru a desemna tendinţa de
spargere a granulelor de AN în timpul mânuirii şi transportului. Este
legată de densitatea şi porozitatea sortului de AN. Granulele trebuie
să fie destul de rigide pentru a rezista unei mânuiri normale în timpul
transportului/depozitării şi în timpul încărcării cu echipament
mecanic. Totuşi la utilizarea echipamentelor de încărcare pneumatice
în subteran granulele se pot sfărâma;
- umezeala: AN este higroscopic şi tinde să absoarbă umiditatea din
atmosferă aglutinându-se pe timpul depozitării. Pentru granulele
poroase umiditatea poate provoca reducerea capacităţii de absorbţie
a carburantului şi poate face granulele sfărâmicioase. Din acest motiv
umiditatea atmosferei în care se păstrează AN şi ANFO se limitează
la o valoare care nu prezintă pericolul apariţiei aglutinării;
- aglutinarea: aceasta apare în special la sorturile de amestecuri
explozive utilizate în vrac expuse la umiditate, în jurul temperaturii
de 32ºC. Creşterea/contracţia granulelor în urma variaţiilor de
temperatură produc degradarea/spargerea granulelor şi ca urmare
apar noi suprafeţe în granule, neacoperite de substanţe anti-
aglutinare ceeace conduce la reluarea procesului de aglutinare.
Pentru diminuarea capacităţii de aglutinare a azotatului de amoniu şi
a higroscopicităţii se acoperiră granulele de azotat de amoniu cu o
52
CAPITOLUL 3
peliculă de pulbere de aluminiu.

Principalul factor
care influenţează efectul Compozitia granulometrica optima
exploziei amestecurilor
90,50%
simple este fineţea de
măcinare a azotatului de
amoniu. În urma 4,70%
4,80%
cercetărilor este
recomandată compoziţia < 1,5 mm 1,5 … 2 mm> 2mm
granulometrică optimă
Figura 3.1
prezentată în Error! Not a valid
link..
Rezultatele experimentale au arătat că densitatea de încărcare poate

ajunge la 900 kg/m3, în cazul încărcării manuale şi la 1100 kg/m3, în cazul
încărcării mecanizate. Deşi granulele poroase dispun de o densitate de
încărcare mai scăzută, totuşi la încărcarea pneumatică a amestecurilor în
găurile de sondă se poate asigura o densitate de încărcare de 1000 - 1200
kg/m3 şi un efect de dislocare mai ridicat.
Amestecurile simple explozive dispun de sensibilitate scăzută la
amorsare motiv pentru care nu pot fi iniţiate cu o capsă detonantă nr. 8.
Încercărle practice au demonstrat că un cartuş de dinamită poate iniţia
detonaţia amestecului AN/motorină. Încărcătura de amorsare reprezintă în
medie 5% din încărcătura de exploziv, la găurile cu diametrul mai mare de 175
mm, şi 25% pentru găurile cu diametru de 50 – 100 mm.
Cecetările întreprinse au arătat că după detonarea amestecului simplu
concentraţia gazelor nocive este mult mai redusă în comparaţie cu dinamitele
dacă balanţa de oxigen este nulă, amestecul este pregătit corect iar
amorsarea este corespunzătoare.
Una din particularităţile amestecului simplu o constituie simplitatea
tehnologiei de preparare a acestuia şi faptul că poate fi realizat chiar la locul
de muncă (“do it yourself”). Prepararea la locul de muncă constă în injectarea
motorinei în sacii de azotat de amoniu, omogenizarea amestecului şi
încărcarea găurilor manual sau mecanic. În situaţia unui consum ridicat se
recomandă utilizarea unor staţii mobile sau fixe pentru pregătirea
53
CAPITOLUL 3
amestecului, după care este încărcat mecanizat în găuri sau transportat înspre
locurile de muncă în rezervoare speciale şi încărcat mecanizat în găuri.
În România amestecurile simple sunt cunoscute sub denumirea de AM-1,
sortul preparat la locul de muncă, şi Nitramon, sortul preparat în staţii fixe.
Principala restricţie de utilizare a lor este prezenţa apei, în sensul că găurile
care se încarcă nu trebuie să prezinte infiltraţii sau să conţină apă.
Principalele caracteristici ale amestecului simplu AM-1/Nitramon sunt
prezentate în
Error! Not a valid link..
Tabelul 3.2 Amestecuri simple produse în ţară

AM – 1 /
Caracteristica U.M.
Nitramon
Azotat de amoniu % 94 – 96
Motorină % 6–4
Caracteristici balistice Caracteristici termodinamice Caracteristici fizico-chimice
Stare fizică Granular,

uleios
Culoare Alb – roşcat
(minim)

VPD
Volumul produselor de explozie l CO 18 – 22

Coeficientul de transmitere a cm
detonaţiei CTD
Trauzl
- mortier % -
balistic
Brizanţa (Hess) mm -
Coeficient de echivalenţă cu TNT - 0,7
Kechiv TNT
Sensibilitatea la frecare (apăsare kg 32
pe pistil)
54
CAPITOLUL 3
Termen de garanţie luni 1,5
Amestecurile simple dispun de o zonă largă de reacţie, ceeace asigură o

presiune mai scăzută în frontul undei detonante dar o durată a impulsului mai
mare şi deci în consecinţă a acţiune mult mai lentă a produselor de explozie.
Rezultatul acestei combinaţii de factori este acela că se reduce consumul de
energie pentru mărunţirea exagerată a mediului (rocilor), din acest motiv
amestecurile simple nefiind recomandate pentru rocile cu tărie ridicată.
Faţă de explozivii pe bază de nitroglicerină sau TNT, amestecurile
simple prezintă următoarele avantaje:
- nu conţin sensibilizatori;
- prezintă o sensibilitate scăzută faţă de şocurile mecanice şi o
securitate deplină la manipulare şi transport;
- operaţiunile de preparare, transport şi încărcare în găurile de mină
sau de sondă se pot mecaniza integral;
- posibilitatea pregătirii amestecului atât la locul de muncă cât şi în
instalaţii fixe sau mobile;
- densitatea de încărcare poate fi variată la valori de 1000 – 1100
kg/m3 datorită mecanizării operaţiunii de încărcare;
- preţul de cost este scăzut,
şi următoarele dezavantaje:
- higroscopicitate ridicată şi pierderea calităţilor detonante în medii
umede, ceeace limitează domeniul de utilizare a acestor amestecuri
numai pentru locuri de muncă uscate;
- aglutinarea amestecului atunci când este păstrat în condiţii
neadecvate. Pentru eliminarea procesului de aglutinare s-a trecut la
utilizarea azotatului de amoniu granular;
- migrarea motorinei în situaţiile când amestecul se păstrează o
perioadă mai îndelungată sau când calitatea lui este
necorespunzătoare;
55
CAPITOLUL 3
- mărunţesc nesatisfăcătoar rocile cu tărie ridicată.
Denumirea generică a amestecurilor simple în literatura de specialitate

este ANFO (Amonium Nitrate Fuel Oil). ANFO este cel mai utilizat exploziv
de uz civil din lume. Este considerat un agent de puşcare şi trebuie să fie
iniţiat cu un buster. Busterul utilizat pentru a iniţia ANFO ar trebui să aibă un
diametru apropiat de diametrul găurii şi o lungime suficient de mare pentru a
asigura stabilitatea detonaţiei (vezi Iniţierea ANFO).
O viteză de detonaţie mai mică de 2000 m/s nu este considerată stabilă.
Testele făcute de SVEDEFO (Swedish Detonic Research Foundation), [ Error! Not
a valid link.], arată că un buster din DYNAMEX M iniţiază ANFO direct la viteza
sa maximă de iniţiere. Acelaşi rezultat a fost obţinut şi cu un buster din
EMULITE 100 cu condiţia ca diametrul său să fie apropiat de diametrul găurii.
Viteza de detonaţie variază în funcţie de diametrul găurii şi atinge
valoarea maximă de 4400 m/s pentru un diametru de 250 mm. Viteza de
detonaţie scade cu diametrul găurii şi când acesta este mai mic de 25 mm
detonaţia nu mai este stabilă. ANFO este cel mai potrivit în găurile cu
diamteru mediu şi mare (75…200 mm) în condiţii uscate.
Figura 3.2 Efectul unui buster asupra vitezei de detonaţie.
56
CAPITOLUL 3
Iniţierea ANFO nu ar trebui făcută cu fitil detonant în găurile cu

diametrul mic şi mediu (25…100 mm). Fitilul detonant va iniţia ANFO radial
(iniţiere axială) şi datorită distanţei mici parcurse de unda detonantă (distanţă
egală cu raza găurii) amestecul simplu nu va atinge viteza de detonaţie stabilă
(2000 … 4400 m/s) iar reacţia chimică explozivă va fi incompletă.
ANFO are o rezistenţă la apă slabă şi trebuie să fie protejat cu o
îmbrăcăminte de plastic în situaţiile în care apa este prezentă în găuri.
Culoarea portocaliu-maro a produselor de explozie gazoase este un semn al
prezenţei apei în acel loc de muncă cât, un indiciu că apa a deteriorat ANFO
încărcat şi o indicaţie că trebuie utilizate produse mai rezistente la apă sau că
ANFO trebuie împachetat în saci de plastic de calitate mai bună.
Când ANFO este ambalat în înveliş de plastic, se va ţine cont de aceasta
la proiectarea schemei de perforare deoarece coloana de exploziv are un
diametru mai mic în înveliş decât dacă ar fi turnată direct în gaură. În această
situaţie este necesară o schemă de perforare cu distanţe între găuri mai mici.
ANFO rezistent la apă. După cum am arătat mai sus una din
principalele probleme ale ANFO este rezistenţa sa slabă la apă. Firma Nitro
Nobel (Suedia) a dezvoltat un sortiment de ANFO rezistent la apă care este
comercializat sub denumirea de AKVANOL.
AKVANOL este fabricat din diferite tipuri de azotat de amoniu
amestecate cu motorină. Acestora li se adaugă un nou component (agent de
îngroşare) care în contact cu apa realizează o gelificare. Proprietăţile de
rezistenţă la apă ale ACVANOL-ului depind de calităţile agenţilor de îngroşare
de a se umfla şi a forma un gel. Este de preferat ca ACVANOL –ul să fie
încărcat în găuri pe cale mecanică începând umplerea găurii de la baza
acesteia.
EMULET. ANFO este utilizat în multe lucrări subterane dar este prea
puternic pentru ruperea de precizie pe contur, rezultând supraspargeri.
Uneori este imposibil să se utilizeze într-o repriză explozivi speciali sau găuri
de diametru mic pentru obţinerea suprafeţelor netede. A apărut astfel
necesitatea utilizării unui exploziv de tip ANFO cu o forţă redusă. Au fost
încercate diferite metode de amestec al ANFO cu materiale inerte, iar astăzi
cel mai utilizat material pentru aceasta sunt microsferele de polistiren
57
CAPITOLUL 3
expandat. Datorită diferenţei de densitate, ANFO are 800 kg/m 3 şi polistirenul

20 kg/m3, cele două componente tind să se separe în amestec în timpul
operaţiunilor de încărcare astfel încât sferele de polistiren se aşează
deasupra. Ca o alternativă a microsferelor de polistiren expandat au apărut
microbaloanele cu aer (vezi Microbaloane cu aer Q-CEL).
Prin adăugarea de emulsii, în scopul obţinerii unui amestec pompabil, se
obţine un agent de puşcare omogen care nu se separă şi se poate încărca
pneumatic. Acesta a primit numele EMULET.
Firma Nitro-Nobel fabrică în prezent patru sortimente de EMULET:
EMULET 20, 30, 40 şi 50. Cifrele arată procentul forţei realizat de fiecare
comparabil cu o încărcătura de ANFO cu acelaşi volum.
EMULET 20 are o forţă volumică comparabilă cu cea a GURIT-ului de 17
mm în găuri de
38 mm iar EMULET 30 comparabile cu cea a GURIT-ului de 22 mm în găuri de
51 mm.
Pentru încărcarea mai eficientă a reprizei se utilizează 2 containere,
unul conţinând ANFO iar celălat EMULET. Printr-o supapă de control
explozivul poate fi ales şi încărcat dintr-unul din cele două containere în
funcţie de locul găurii ce se încarcă în repriză (pe contur sau în centru). Este
de asemenea posibil să se amestece ANFO şi EMULET în aceeaşi gaură, dacă
este necesar un exploziv cu o forţă volumică între ANFO şi EMULET, cum ar fi
în rândurile cele mai apropiate de contur sau în sâmburele tunelului.
Iniţierea ANFO
Când ANFO este iniţiat eficient, acesta ajunge rapid la viteza de

detonaţie stabilă şi o menţine.
Viteza de detonaţie stabilă depinde de mai mulţi factori, cum ar fi:
densitate, confinare, dimensiunile granulelor de ANFO şi de diametrul găurii
de încărcare (vezi Error! Not a valid link.). Dacă niciunul dintre aceşti factori nu se
schimbă, ANFO va detona cu aceeaşi viteză. Dacă unul dintre factori se
schimbă, viteza de detonaţie stabilă se schimbă.
58
CAPITOLUL 3
Tabelul 3.3 Viteza de detonaţie
Viteza de detonaţie
creşte stabilă pentru diferite diametre ale
odată cu diametrul găurii şi atinge găurii
valoarea maximă pentru diametrul Diametrul Viteza de
de 300 mm. găurii detonaţie
Aşa cum am arătat deja scopul [mm] [m/s]
busterului este de a iniţia ANFO 89 3700
102 3800
astfel încât să ajungă rapid la viteza 152 4200
de detonaţie stabilă. Busterul poate 270 4400
iniţia ANFO cu viteză mică (viteza de
detonaţie este mai mică decât viteza de detonaţie stabilă) sau cu o viteză prea
mare (viteza de detonaţie este mai mare decât viteza de detonaţie stabilă).
Iniţierea cu viteză mică poate apare din cauza unui buster prea mic sau a unei
presiuni de detonaţie scăzute. Un buster mic, ineficient, iniţiază ANFO cu
viteză mică, în timp ce un buster puternic cu un diametru apropiat de cel al
găurii iniţiază cu viteză prea mare.
Viteza de detonaţie
stabilă
ANFO
Viteză inferioară
vitezei de
detonaţie
600
mm
Buster 25 x 200
mm
150 0 100 200 59300 4000 m/s

m/s 0 0 0
CAPITOLUL 3
Figura 3.3 Efectul unui buster ineficient.
60
CAPITOLUL 3
D x 1000 [m/s]
6
5
Suprainiţie
4 re
Viteză de iniţiere
stabilă
3
2 ANFO în gaură de
Subiniţi 89 mm
1 ere
0
0 50
10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Figura 3.4 Efectul busterului. Distanţa de la punctul de
iniţiere [mm]
Curba viteză – distanţă arată că după lungimea egală cu aproximativ 4

diametre ale găurii se ajunge la viteza de detonaţie stabilă. O energie de
iniţiere scăzută la fundul găurii poate avea efecte nedorite asupra rezultatului
puşcării.
Cele mai importante proprietăţi ale busterului sunt diametrul acestuia şi
presiunea de detonaţie realizată.
Efectul diametrului busterului. Aşa cum se poate observa din Error! Not
a valid link. viteza de detonaţie iniţială a ANFO este redusă când diametrul
busterului de iniţiere este mic. Când se folosesc bustere cu diametrul de 25
mm are loc o reducere considerabilă a vitezei iniţiale.
6
A
D x 1000
A – Compoziţie B, 75
5 mm
[m/s]
B B – Compoziţie B, 84
mm
4
C – Compoziţie B, 50
C mm
3 D - Compoziţie B, 25
mm
2
D
1
0
0 50 10 15 20 25 6130 35 40 45 50 55 60
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Distanţa de la punctul de
iniţiere [mm]
CAPITOLUL 3
Figura 3.5 Efectul diametrului busterului asupra vitezei de detonaţie

iniţiale a ANFO.
Atlas Powder Company din SUA a

explicat într-o lucrare numită
“Principiile de bază ale iniţierii ANFO”
efectul diametrului busterului astfel:
“Iniţierea ANFO se face prin transferul
presiunii de detonaţie de la buster pe
suprafaţa ANFO. În cazul potrivirii de
diametre între buster şi ANFO, unda de
Figura 3.6
şoc este transferată uniform pe întreaga Unda de detonaţie de la o capsă.
suprafaţă ANFO. Dacă presiunea de
detonaţie este destul de mare, ANFO va fi iniţiat eficient, poate chiar cu
suprainiţiere. Dacă busterul este mic în raport cu coloana de ANFO, suprafaţa
de transfer a presiunii se reduce mult. În consecinţă, numai o suprafaţă
echivalentă de ANFO (corespunzătoare diametrului busterului) va primi unda
de şoc. De exemplu, când se iniţiază o coloană de ANFO cu diametru de 75
mm cu un buster cu diametrul de 25 mm, viteza iniţială a ANFO va fi egală cu
cea a unei coloane de ANFO cu diametrul de 25 mm. În timp ce detonaţia
avansează prin coloană se va extinde treptat la diametrul de 75 mm şi va
atinge apoi viteza stabilă. Un buster cu un diametru mic şi cu presiune de
detonaţie scăzută va da o viteză de iniţiere mică, de 600 m/s. Lungimea
busterului trebuie să fie, din motive geometrice, egală sau mai mare cu
diametrul lui. Este de preferat ca lungimea să fie egală cu cel puţin două
diametre pentru a se obţine o undă de detonaţie plană stabilă”.
Utilizarea fitilului detonant standard (16 g/m) pentru iniţierea găurilor

încărcate cu ANFO nu este recomandată. Fitilul iniţiază coloana de ANFO de-a
lungul întregii lungimi cu viteză foarte mică, ceea ce duce la un randament
scăzut al agentului de puşcare. De curând Ensign Bickford din SUA a introdus
un fitil detonant cu un miez de 3 g/m care nici nu iniţiază, nici nu
62
CAPITOLUL 3
desensibilizează ANFO ci doar transmite detonaţia la busterul de la vatra

găurii. Fitilul poate fi folosit în găuri cu diametrul de
64 mm (2 ½’’) sau mai mari.
Tabelul 3.4 Presiunea de detonaţie
Efectul de pentru diferiţi explozivi

presiunii
detonaţie a busterului. Presiunea Explozivul Presiunea de
de detonaţie este presiunea creată detonaţie
în timpul detonaţiei în zona reacţiei [MPa]

Compoziţie 22,5
chimice. Presiunea este o funcţie de
B (militar)
viteză de detonaţie şi de densitatea DYNAMEX 11
explozivului. M
Compoziţia B (exploziv de uz EMULITE 9,5
militar) dă cea mai mare presiune 150
40% 4
de detonaţie şi iniţiază ANFO cu cel
Dinamită
mai mare grad de suprainiţiere. De asemenea DYNAMEX M şi EMULITE 150
realizează un grad bun de suprainiţiere, de aceea iniţiază ANFO eficient.
Busterele cu presiune de detonaţie mai mică de 50 MPa nu iniţiază ANFO
eficient şi nu trebuie folosite.
D x 1000 [m/s]
6
A
A–
5 Compoziţie B
B B – Dynamex
M
4 C – Emulite
150 Viteză de iniţiere
C D - ANFO stabilă
3
2 ANFO în gaură de
D 89 mm
1
0
0 50 10 15 20 25
30 35 40 45 50 55 60
0 0 0 00 0 0 0 0 0 0
Distanţa de la punctul de
iniţiere [mm]
Figura 3.7 Efectul presiunii de detonaţie asupra vitezei de detonaţie
iniţiale a ANFO.
63
CAPITOLUL 3
Rezumând se pot spune următoarele despre amestecurile simple:

- pentru amestecurile preparate pentru utilizarea în subteran
conţinutul de motorină nu trebuie să depăşească 5,7 ±0,5% dar să nu
fie mai mic de 5,2%. Restricţia are în vedere faptul că surplusul de
oxigen în amestec cu produsele de detonaţie gazoase formează gaze
toxice;
- experienţa din minele de fier din Kiruna (Suedia) au arătat că
detonaţia cea mai stabilă se obţine în cazul utilizării ANFO sub formă
neîncartuşată, încărcat mecanic în găuri de mină;
- pentru iniţierea eficientă a ANFO este necesar un buster cu diametru
suficient, apropiat de diametrul găurii şi cu o lungime egală cu cel
puţin diametrul găurii;
- presiunea de detonaţie nu trebuie să fie mai mică de 8 MPa;
- amplificarea iniţierii ANFO este o alternativă economică în special în
găurile care conţin apă. Partea de jos a găurii, care este mai
comprimată, se încărcă cu un exploziv rezistent la apă, cu viteză de
detonaţie stabilă mare şi cu presiune de detonaţie ridicată.
Anticipanta şi distanţa între găuri pot fi mărite astfel considerabil.
64
CAPITOLUL 3
3.4.2 Amestecuri simple aluminizate
Aceste amestecuri sunt constituite din amestecuri simple explozive în

compoziţia cărora se mai adaugă pulberi de aluminiu în proporţie de 4 – 8%.
Pulberea de aluminiu intră în compoziţia amestecurilor cu scopurile:
- elimină posibilitatea de migrare a motorinei întrucât granulele de
azotat de amoniu sunt învelite cu o peliculă din pulbere de aluminiu;
- măreşte căldura de explozie şi în consecinţă energia explozivului
devine mai ridicată.
Cercetările experimentale, [Error! Not a valid link.], au confirmat că la
explozie 1 kg de amestec AN + motorină + 4 – 8% Al pb degajă o cantitate de
căldură de 4600 – 5185 kJ în timp ce 1 kg de amestec AN + motorină dezvoltă
doar 3700 kJ. Cantitatea maximă de căldură se obţine la explozia amestecului
care conţine 40% Al , după reacţia:
pb
NH4NO3 +2 Al pb = Al2O3 + 2 H2 + N2 + 9700 kJ/kg
La explozia amestecului ce conţine 18,5% Al pb reacţia decurge cu

formarea vaporilor de apă şi degajarea unei cantităţi de căldură de 6700
kJ/kg, după reacţia:
3 NH4NO3 +2 Al pb = Al2O3 + 6 H2O + 3 N2 + 6700 kJ/kg
Adăugarea pulberilor de aluminiu în amestecul AN poros – motorină,

devine indicată din punct de vedere economic numai pentru a mări valoarea
energetică a explozivului cu scopul de a fi utilizat în roci tari şi foarte tari.
Prin încărcarea pneumatică a găurilor densitatea amestecurilor simple
aluminizate ajunge până la 1200 kg/m3, depăşind densitatea astralitelor.
Datorită energiei volumetrice ridicate amestecurile simple aluminizate pot fi
comparate, prin efectul exploziei, cu cei mai puternici explozivi.
Experimentările au confirmat că energia conţinută într-o unitate de volum
încărcată cu amestecuri simple aluminizate are valoarea de 5700 – 6200 kJ/l.
În România amestecurile simple aluminizate poartă denumirea de
65
CAPITOLUL 3
AMAL. Sorturile experimentale au fost AMAL-2, AMAL-5 şi AMAL-10 (cifra

indică conţinutul de Al pb). Caracteristicile amestecului AMAL-10 sunt
prezentate în Error! Not a valid link.. Experimentările desfăşurate, [Error! Not a valid
link.], la săparea unei lucrări miniere în roci cu f = 6 – 12 şi lungimea găurilor
de 1,4 – 1,5 m au arătat că rezultatele obţinute cu AMAL-10 iniţiat cu 20%
dinamită sunt superioare celor obţinute doar prin utilizarea dinamitei II,
realizându-se şi unele economii.
Atât în România cât şi în străinătate această clasă de explozivi a
confirmat o serie de calităţi:
- încărcarea în găurile de mină şi sondă pot fi mecanizate;
- energia exploziei este ridicată ceeace le recomandă pentru utilizare
în cazul rocilor cu tărie cuprinsă între 600 – 1200 daN/cm2;
- pot fi utilizaţi atât în cariere cât şi în subteran.
Cu toate acestea amestecurile simple aluminizate prezintă şi o serie de
dezavantaje, cum ar fi:
- preţul de cost ridicat (datorat mai ales pulberii de aluminiu);
- stabilitatea detonaţiei devine redusă la umidităţi mai mari de 2 – 3%,
limitându-se astfel domeniul de aplicare numai pentru găuri de mină
sau de sondă fără infiltraţii de apă.
Tabelul 3.5 Amestecuri simple aluminizate produse în

ţară.
Caracteristica U.M. AMAL – 10

Azotat de amoniu % 88 – 90
Motorină % 6–4
Aluminiu pulbere % 4–8
Stare fizică Granular,
Caracteristici fizico-chimice
uleios
Culoare Argintiu
(minim)

VPD
66
CAPITOLUL 3
Caracteristici balistice Caracteristici termodinamice

Volumul produselor de explozie l CO 7 - 18

detonaţiei CTD
Trauzl
- mortier % -
balistic
Brizanţa (Hess) mm -
Kechiv TNT
Sensibilitatea la frecare (apăsare kg 30

pe pistil)
Termen de garanţie luni 1,5
3.4.3 Amestecuri granulare aluminizate care conţin explozivi de

mare putere
Aceste tip de sortiment a fost propuse pentru dislocarea rocilor cu tărie

ridicată şi afluenţe mari de apă în exploatările miniere la zi şi în subteran.
Sorturile existente şi caracteristicile lor sunt prezentate în Error! Not a valid link..
67
CAPITOLUL 3
Tabelul 3.6 Amestecuri granulare aluminizate care conţin

explozivi de mare putere
Caracteristica U.M. Gramonal A-45 Gramonal A-50

Azotat de amoniu granular % 47 35
Trotil % 45 5
Aluminiu pulbere % 3 45
Alte componente % 5 15
Stare fizică
Culoare
Densitate ρ kg/m3 1450 – 1580
Umiditate maximă admisă %
Stabilitate chimică la 75ºC (Abel) minute
(minim)
Balanţa de oxigen BOCO2 % -38

Temperatura de explozie Te K
VPD
Volumul produselor de explozie l CO
Presiunea de explozie pe MPa
Energia specifică kJ/kg
Viteza de detonaţie D m/s 4500 – 4800

detonaţiei CTD
Capacitatea de lucru: - cm3 440 – 460
Trauzl
- mortier %
balistic
Brizanţa (Hess) mm
Kechiv TNT
Sensibilitatea la şoc kg · m
Sensibilitatea la frecare (apăsare kg
pe pistil)
Temperatură de congelare K
Termen de garanţie luni
Gramonal A-45 detonează numai dacă este iniţiat cu buster de dinamită

sau TNT. Proprietăţile detonante se menţin şi după o perioadă de trei zile în
găuri de sondă cu afluenţă de apă.
68
CAPITOLUL 3
69
CAPITOLUL 4
Capitolul 4
EXPLOZIVI FLUIZI
4.1 Geluri explozive
Obţinerea gelurilor explozive s-a făcut plecând de la necesitatea lărgirii

domeniului de aplicare a amestecurilor explozive tip ANFO, foarte ieftine dar
care în medii umede îşi pierd proprietăţile detonante datorită higroscopicităţii
azotatului de amoniu. Pentru elaborarea gelurilor explozive s-a valorificat
proprietatea azotatului de amoniu de a fi solubil în apă şi de a forma prin
dizolvarea sa o soluţie fluidă capabilă să detoneze.
Principalele componente ale gelurilor explozive sunt:
- carburant: trotil granulat, pulbere de aluminiu;
- oxidant: soluţia suprasaturată de azotat de amoniu;
- agent de îngroşare: dextrină, carboximetilceluloză de sodiu, pulbere
de poliacrilamidă;
- agent gelificator: glicol.
Compoziţia generalizată a gelurilor explozive este următoarea:
- azotat de amoniu granulat: 25,5 – 63%
- azotat de sodiu: 20%
- trotil: 5 – 34%
- hexogen: 35%
- pulbere de aluminiu: 5 – 15%
- carboximetilceluloză de sodiu: 0,5 – 3%
- azotat de potasiu: 7,4 – 10%
- apă: 5 – 15%
În afara faptului că dizolvă azotatul de amoniu pentru formarea soluţiei
oxidante, apa din compoziţia gelurilor explozive mai îndeplineşte următoarele
funcţii:
- înveleşte granulele de azotat de amoniu şi trotil cu o peliculă care
favorizează propagarea reacţiei chimice explozive;
70
CAPITOLUL 4
- vaporii de apă formaţi se adaugă produselor de detonaţie contribuind

la efectuarea lucrului mecanic distructiv asupra mediului;
- măreşte densitatea de încărcare a amestecului prin umplerea
spaţiului dintre granulele de trotil cu soluţie suprasaturată de azotat
de amoniu;
- fluidizează amestecul exploziv făcându-l astfel să curgă mai uşor prin
conductele instalaţiei de încărcare şi să umple întreg spaţiul găurilor
de mină sau de sondă;
- menţine presiunea produselor de detonaţie la valori ridicate o
perioadă mult mai îndelungată cu influenţe favorabile asupra
efectului de dislocare.
Principalul dezavantaj al prezenţei apei în amestec este acela că o parte
din căldura de explozie se consumă pe seama încălzirii şi vaporizării apei.
În funcţie de consistenţă şi de dozajul componentelor, se utilizează
următoarele sorturi de geluri:
- cu consistenţă fluidă. Se transportă până la locul de muncă în
cisterne, recipiente sau prin conducte de la un punct fix de preparare
şi apoi sunt refulate în găurile de mină sau de sondă;
- cu consistenţă scăzută. Se transportă în saci de polietilenă sau
încartuşaţi la dimensiunile stabilite de utilizatori. Acest sort se
prepară la fabrica producătoare unde are loc şi ambalarea lor.
Reacţia chimică după care decurge explozia gelurilor explozive este:
a) gel fără pulbere de aluminiu în componenţă
8,38 NH4NO3 + 0,785 C7H5O6N3 + 8,33 H2O = 5,49 CO2 + 9,6 N2 + 0,05
O2
b) gel cu pulbere de aluminiu în componenţă
1,61 NH4NO3 + 0,95 C7H5O6N3 +18,66 Al + 8,33 H2O =

= 6,24 Al2O3 +6,08 AlN + 13,94 H2 + 6,66
C
71
CAPITOLUL 4
Densitatea gelurilor explozive este de 1100 – 1500 kg/m 3 (de unde şi

denumirea “Dense Blasting Agents”) şi pot fi păstrate în medii umede pe
perioade îndelungate de 10 – 30 zile fără să-şi piardă capacităţile detonante.
Valoarea energiei specifice este cuprinsă între 922 – 987 kJ/kg însă datorită
densităţii ridicate se poate realiza creşterea concentrăii energiei exploziei de
1,5 – 1,7 ori. Presiunea de explozie poate ajunge la 9000 – 12000 MPa fiind de
2-5 ori mai mare faţă de cea a amestecurilor simple explozive.
Experimentele arată că cea mai importantă caracteristică a gelurilor
explozive este menţinerea presiunii de explozie asupra mediului (masivului de
rocă) o perioadă mai mare de timp. De asemenea pentru fiecare tip de mediu
se poate optimiza modul de concentrare a energiei, densitatea de încărcare şi
timpul de acţionare a impulsului exploziei asupra masivului de rocă.
Diametrul critic are valori de 25 – 150 mm, iar pentru lucrările
subterane (în spaţii închise) se acordă o importanţă deosebită balanţei de
oxigen, care poate fi ajustată să aibă valori nule sau uşor pozitive din
formarea compoziţiei.
Aceşti explozivi dispun de o serie de caracteristici detonante superioare
faţă de amestecurile simple de tipul ANFO:
- concentraţia de energie în unitatea de volum este de 1,5 – 2 ori mai
mare;
- densitatea şi mobilitatea mare a soluţiei asigură o densitate de
încărcare mai mare;
- grad ridicat de stabilitate faţă de mediile umede şi viteză mare de
detonaţie;
- presiunea produselor de explozie este mai mare şi acţionează asupra
mediului un timp mai îndelungat. Datorită acestui fapt se asigură o
mărunţire mai avansată a mediului, reducerea procentului de
supragabariţi şi creşterea eficienţei lucrărilor de perforare – puşcare;
- sensibilitate foarte scăzută faţă de acţiunile exterioare, aceste
amestecuri făcând parte din grupa explozivilor care prezintă cea mai
mare securitate la depozitare, manipulare şi transport;
- după puterea de dislocare, stabilitatea faţă de mediile umede şi
densitate pot fi comparate cu dinamitele, faţă de care sunt mai ieftine
de 2 – 3 ori.
72
CAPITOLUL 4
Datorită avantajelor faţă de amestecurile simple de tip ANFO, în prezent

se produc o gamă largă de geluri explozive de către majoritatea firmelor
producătoare de explozivi.
RIOGEL TTX este o gel exploziv pe bază de nitrat de hexamină

insensibil la capsă produs de firma ERT Explosives (Australia) care are un
nivel de energie ridicat, ceeace permite realizarea unor scheme de puşcare
lărgite. RIOGEL TTX are rezistenţă la apă 100% şi este disponibil în vrac
pentru încărcarea găurilor cu diametru de 76 mm şi mai mari. RIOGEL TTX
trebuie iniţiat cu un exploziv cu viteză de detonaţie mare sau cu un buster.
Proprietăţile gelului exploziv Riogel TTX sunt prezentate în Error! Not a valid link..
73
CAPITOLUL 4
Tabelul 4.1 Geluri explozive produse în

străinătate
Caracteristica U.M. Riogel TTX

Azotat de amoniu granular %
Trotil %
Hexogen %
Aluminiu pulbere %
Carboximetilceluloză de sodiu %
Glicol %
Apă %
Stare fizică
Culoare
Densitate ρ kg/m3 1100 – 1250
Umiditate maximă admisă %
Stabilitate chimică la 75ºC (Abel) minute
(minim)
Balanţa de oxigen BOCO2 %

Energie absolută, în vrac kJ/cm3 4560 – 4770
Temperatura de explozie Te K
Volumul produselor de explozie l/kg
VPD
Volumul produselor de explozie l CO
Presiunea de explozie pe MPa 9400 – 12000
Energia specifică kJ/kg
Viteza de detonaţie D m/s 5250 – 6000

detonaţiei CTD
Capacitatea de lucru: - cm3 150 – 156
Trauzl (relativ faţă de
ANFO)
- mortier %
balistic
Brizanţa (Hess) mm
Coeficient de echivalenţă cu TNT -
Kechiv TNT
Sensibilitatea la şoc kg · m
Sensibilitatea la frecare (apăsare kg
pe pistil)
Temperatură de congelare K
Termen de garanţie luni 12
Pentru Riogel TTX forma de comercializare este încartuşată, cu
74
CAPITOLUL 4
următoarele tipodimensiuni:
Diametru mm 90 115 130 200
Lungime mm 400 400 400 400
Greutate kg 7,5 12,5 25
Reolit. În Suedia gelurile explozive sunt livrate în cinci sorturi, cu

diferite caracteristici detonante. Ele sunt denumite Reolit A, B, C, D şi E.
În Error! Not a valid link. este prezentată o situaţie comparativă între gelurile
explozive şi tritonal.
Tabelul 4.2 Valori comparative ale gelurilor faţă de

tritonal.
UM Tritona SBA – SBA – TNT - SBA – TNT –
l Al Al Al
Oxidant % - 49 1) 39 2) 39 3)
TNT % 80 - 20 20
Al % 20 35 25 25
Apă % - 15 15 15
Substanţe de % - 1 1 1
îngroşare
Densitate kg/m 1730 1450 1600 1810
3
Energie % 100 110 115 120
1
) AN sau SN.
2
) AN sau SN.
3
) Perclorat de sodiu.
Producerea gelurilor explozive în cele două sorturi expuse mai sus se

face în linii tehnologice aşa cum se prezintă în Figura 4.1.
75
CAPITOLUL 4
76
CAPITOLUL 4
a b c d e f
AMESTECAREA AMESTECAREA MODULUL DE AMESTECARE MODULUL DE REZERVOR ÎMPACHETAREA
COMBUSTIBILUL SOLUŢIEI DE A GELULUI EXPLOZIV ÎMPACHETARE PENTRU / PALETIZAREA
UI AZOTAT DE Emulsifiantul lichid şi soluţia Produsul finit este TRANSPORT ŞI O bandă rulantă
Carburantul şi AMONIU oxidantă fierbinţi sunt combinate mutat POMPARE ÎN transportă
emulsifianţii sau Apa, azotatul de cu alte materii prime într-un într-un modul de GĂURI cartuşele în zona
agenţii de gelificare amoniu şi celelalte reactor după un proces special. amestecare şi În echipamentul cu de împachetare
sunt amestecaţi ingrediente sunt Această operaţie importantă este încartuşare, unde cu care se livrează unde sunt
într-un raport amestecate şi monitorizată cu un instrument ajutorul unui acestă fabrică de introduse în cutii,
stabilit. menţinute la o de măsurare a debitului. echipament de formare geluri explozive intră închise, sigilate,
temperatură ridicată Emulsiile sunt apoi pompate într- şi umplere este şi un rezervor mobil marcate şi
într-un rezervor un amestecător uscat unde se încartuşat în învelişuri pentru transportul la aranjate pe paleţi
separat. pot adăuga pulberea de de plastic dur la şi pomparea în găuri. pentru distribuţie.
aluminiu, oxidantul granular şi diverse lungimi şi
reactivi de corectare a densităţii. diametre.
Diferenţa faţă de Unitatea de CONTROLUL
Amestecare a Gelurilor Explozive CALITĂŢII
este aceea că soluţia oxidantă Fabrica este dotată cu
fierbinte este combinată cu echipament de
sensibilizatori chimici agenţi de monitorizare şi există
gelificare pentru a forma proceduri de testare
produsul final. pentru a verifica
77 calitatea produsului.
CAPITOLUL 4
Figura 4.1 Linie de producere a gelurilor explozive cu posibilităţi de livrare în formă încartuşată sau în vrac.
78
CAPITOLUL 4
4.2 Emulsii explozive
Emulsiile sunt amestecuri eterogene, stabile, de lichide nepolare

(uleiuri) cu lichide polare, nemiscibile total sau în parte. Emulsiile au un grad
de dispersie cuprins între 5 · 103 şi 105.
Lichidele (ne)polare sunt acele lichide ale căror molecule (nu) sunt
dipoli.
Gradul de dispersie este o caracteristică generală comună tuturor
sistemelor coloidale (corpusculare, fibrilare, laminare, tridimensionale) şi se
exprimă ca inversul diametrului particulelor sau porilor.
Emulsiile pot fi grupate în următoarele clase: (1) de tipul apă în ulei (A-
U) care se mai numesc şi emulsii indirecte şi (2) de tipul ulei în apă (U-A)
care se mai numesc şi emulsii directe.
Emulsiile nu sunt stabile fără adaosuri decât la concentraţii mici. De
aceea se prepară întotdeauna în prezenţa adaosurilor de stabilizatori speciali
numiţi emulgatori.
Emulgatorii pot fi: - coloidali;
- tensioactivi;
- solizi (pulberi),
sau: - lipofili (pentru A-U), de exemplu grafit, negru de fum, diesterii
glicerinei şi glicolului;
- liofili (pentru U-A) de exemplu oxid de aluminiu, carbonat de calciu,
carbonat de magneziu.
Explozivii pe bază de emulsii au la bază principiul emulsiilor de tip “apă

în ulei”. Compoziţia de principiu a acestor emulsii constă într-o fază continuă
în care este amestecată faza dispersă. Uşurarea procesului de amestecare şi
împiedicarea segregării amestecului se face cu ajutorul emulgatorilor.
Reţetele mai recente sunt constituite dintr-o fază dispersă (oxidant
anorganic fluid) sub formă de picături cu dimensiuni reduse şi o fază
continuă (carburant fluid). Raportul dintre faza dispersă şi cea continuă
este de aproximativ 10:1.
În calitate de oxidant se folosesc nitraţii, percloraţii şi cloratul de
79
CAPITOLUL 4
amoniu. Cel mai des utilizat este azotatul de amoniu separat sau în amestec cu
alţi nitraţi, având dimensiuni de 0,02 - 0,001 mm, mult mai reduse faţă de
dimensiunile utilizate în explozivii convenţionali unde valoarea este de 0,2
mm. Conţinutul optim de oxidant în amestec este de 60 – 85% şi apă 8 – 16%.
Carburantul, amestecul ulei/ceară, are o suprafaţă foarte mare de
contact cu oxidantul, soluţia de azotat de amoniu. Ceeace diferenţiază
emulsiile explozive de alţi explozivi lichizi şi plastici este faptul că ele pot fi
făcute să detune fără adăugarea unui sensibilizator care să fie el însuşi un
exploziv. Carburanţii fluizi sunt selectaţi din grupa carburanţilor organici, ca
de exemplu păcura, motorina sau grăsimile minerale care intră în compoziţia
amestecului cu un procentaj de 3 – 7 %.
Faptul că ambele faze sunt fluide iar dimensiunile particulelor de
oxidant şi carburant sunt foarte mici permite realizarea unei suprafeţe de
contact şi o comprimare mai mare, ceeace conferă emulsiilor explozive calităţi
detonante superioare.
Pentru repartizarea picăturilor mici a soluţiilor oxidante în carburantul
lichid se mai adaugă emulgatori. Emulgatorii sunt cei mai importanţi
componenţi ai emulsiilor explozive deoarece ei asigură stabilitatea emulsiei
atunci când volumul fazei continuue are o pondere de 5 – 7% şi cea a fazei
disperse de 93 – 95%. Emulsifianţii frecvent folosiţi sunt esterii sorbitului,
acizii graşi şi păcura. În instalaţia de preparare pentru obţinerea emulsiilor
explozive se produce o matrice realizată în urma amestecului între
emulsifiant, oxidant şi apă cu adaus de elemente carburante. Pentru a se
deosebi de ceilalţi explozivi fluizi, matricea se colorează. Intensitatea reacţiei
explozive poate fi modificată prin schimbarea proporţiei de combinare a
carburantului cu oxidantul, ceeace permite variaţia în limite foarte largi a
densităţii cu implicaţii directe asupra calităţii explozivului şi a modului de
iniţiere.
Emulsiile se deosebesc de gelurile explozive din punct de vedere
structural prin faptul că nu conţin substanţe de îngroşare sau gelifiere iar
amestecul se realizează la o temperatură de 80ºC pentru a asigura soluţiei o
anumită concentraţie. În vederea prevenirii fenomenului de cristalizare a
azotatului de amoniu din soluţie, se recomandă ca utilizarea emulsiilor să se
facă până la o temperatură de 30 - 50ºC în raport cu concentraţia acestora.
80
CAPITOLUL 4
Forţa este ajustată prin adăugarea unor cantităţi de combustibil aditiv,

aluminiu. Mai mult de atât, există mari posibilităţi pentru a varia consistenţa
în funcţie de scopul propus. Aceasta poate fi determinată în principal de
raportul ulei/ceară. Cu un procent ridicat de ceară se obţine o consistenţă ca a
margarinei. Cu mai mult ulei poate fi obţinută o consistenţă de grăsime, care
se poate pompa. Tipul de emulsie explozivă ca margarina se utilizează in
special pentru încartuşare. Caracteristicile de împingere sunt foarte bune
făcând posibilă utilizarea aproape a întregului volum al găurii.
Datorită stării fizice şi proprietăţilor lor emulsiile explozive îşi păstrează
consistenţa într-un domeniu de temperaturi larg, caracteristicile de împingere
şi pompare fiind practic neschimbate în intervalul –200…+350C.
Asemeni gelurilor explozive şi emulsiile explozive pot fi produse vrac sau
încartuşate. Unul din avantajele emulsiilor explozive îl constituie simplitatea
tehnologiei fabricării lor iar eficienţa emulsiilor constă în gradul de stabilitate
conferit emulsiilor. Se pot utiliza două metode de stabilizare a emulsiilor:
chimică şi mecanică.
Metoda chimică se bazează pe folosirea unor emulgatori care au rolul de
a menţine cele două faze în contact strâns; prin alegerea corectă a cantităţii
de emulgator se poate obţine o stabilitate excelentă a emulsiilor.
Metoda mecanică are în vedere faptul că particulele mai mari sunt mai
puţin stabile decât cele de dimensiuni mai mici. Dimensiunile particulelor pot
fi controlate în mică măsură prin alegerea emulgatorului şi uleiurilor,
devenind necesară utilizarea diferitelor tipuri de agitatoare. Cu cât este mai
mare energia de agitare (viteza de agitare) cu atât se obţine o dimensiune
mai redusă a particulelor deci şi o stabilitate mai bună.
Emulsiile explozive se pot produce în procese continue sau discontinue.
Procesele continue implică agitarea unui volum redus cu consum ridicat de
energie, în timp ce în procesele discontinui utilizează agitarea unui volum
mare cu un consum redus de energie.
În Figura 4.2 şi Figura 4.3 se prezintă diagrama procesului de
producere a emulsiilor explozive într-o instalaţie fixă şi una mobilă.
În instalaţiile de producere fixe se obţin atât sorturi vrac cât şi
încartuşate. În situaţia în care se doreşte refularea emulsiei direct într-o
gaură de mină (sondă) iar instalaţia de producere fixă nu este departe de
81
CAPITOLUL 4
amplasamentul găurilor de mină emulsia se transportă pe părţi părţi

componente în rezervoare dispuse pe o maşină de transport şi se amestecă la
gura găurii apoi se refulează în gaură (vezi Figura 4.2).
Emulgatori
Apă Reactiv
şi uleiuri
i
Corecţia Emulsie =
Soluţia pH-ului carburant
AN/S oxidant soluţiei de mare
Depozitar
N ă e
oxidante energie
Instalaţie
fixă
Azotat Carbura Carbura

Aluminiu de nt lichid nt de
amoniu FO mare
AN energie
Amestecare
a
ingrediente
lor
Gaura de
mină
(sondă)
Figura 4.2 Diagrama procesului de producere a emulsiilor explozive vrac cu

carburant de mare energie în instalaţii mixte (fixă şi mobilă).
82
CAPITOLUL 4
83
CAPITOLUL 4
Figura 4.3 Diagrama procesului de producere a emulsiilor explozive vrac cu carburant de mare energie în instalaţii fixe.
84
CAPITOLUL 4
Din punct de vedere fizic emulsiile explozive se aseamănă foarte mult cu

gelurile explozive. Pentru a putea face diferenţa între cele două categorii de
explozivi mulţi producători colorează matricea emulsiilor.
Capacitatea de lucru a emulsiilor explozive variază în funcţie de
concentraţia matricei (care este cel mai important parametru care
influenţează proprietăţile fizice ale emulsiilor), valoarea maximă fiind obţinută
la o concentraţie de 40%. La niveluri reduse ale matricei granulele de azotat
de amoniu sunt acoperite de carburant sau rămân libere. Odată cu creşterea
nivelului matricei o cantitate mai mare de emulsie este absorbită în porii
granulelor iar spaţiile dintre acestea este umplut într-o proporţie de
30 – 40%. Pentru concentraţii mai mari de 40%, particulele de suspensie nu
mai sunt omogen distribuite, determinând reducerea intensităţii undei de şoc.
Mărimea nivelului matricei are influenţă directă asupra unor parametrii, cum
ar fi: densitatea, diametrul critic, coeziunea, rezistenţa la apă şi sensibilitatea,
aşa cum se prezintă în Error! Not a valid link..
Tabelul 4.3 Influenţa concentraţiei matricei asupra unor parametrii ai

emulsiilor explozive.
Matrice Densita Diametrul Coeziunea Rezistenţa la
a te critic apă
[%] [kg/m3] [mm]
10 0,97 100 zero zero
20 1,04 125 curgere uşoară
liberă
30 1,15 125 puţin bună
coeziv
40 1,28 150 coeziv mai bună
45 1,35 175 coeziv foarte bună
50 1,40 200 foarte excelentă
coeziv
Experienţele efectuate, [Error! Not a valid link.], au arătat că la nivelurile de

matrice de peste 45% se asigură o creştere neînsemnată a energiei. Din
aceste considerente rezultă că densitatea optimă a emulsiilor explozive
corespunde unei matrice de 45%. Sensibilitatea explozivului scade pe măsura
85
CAPITOLUL 4
creşterii nivelului matricei, datorită faptului că unda de şoc este propagată

mai lent. Ca urmare dacă nivelul matricei este mai mare decât nivelul critic
emulsia se comportă mai mult ca un combustibil energetic decât ca un
exploziv. Pe măsură ce creşte nivelul matricei se consideră că explozivul este
mai diluat, acest fapt având două efecte principale: (1) necesitatea folosirii
unui sistem de iniţiere mai puternic şi (2) creşterea diametrului critic. O
încărcătură redusă de iniţiere poate provoca iniţierea explozivului dar datorită
insensibilităţii matricei unda detonantă nu se transmite. Gradul de coeziune
nu prezintă o valoare critică dar el afectează eficienţa comportării emulsiei
influenţând densitatea şi rezistenţa la apă. Golurile de aer dintre granule nu
afectează sensibilitatea emulsiilor dar reduc densitatea acesteia influenţând
direct eficienţa exploziei. Cu cât nivelul matricei este mai mare, dar în limitele
în care se menţine fluiditatea explozivului, cu atât emulsia este mai compactă
în gaura de mină (sondă).
Rezistenţa la apă a emulsiilor depinde direct de nivelul matricei. La o
matrice de 30% startul de acoperire al granulelor este foarte subţire (0,1 – 0,2
mm) astfel încât rezistenţa la apă nu este mare. La o valoare a matricei de
până la 40% majoritatea golurilor de aer dintre granule sunt umplute iar
granulele sunt mai bine protejate faţă de apă. La nivelul de 40% matricea
începe să îndepărteze granulele unele de altele, stratul de protejare creşte iar
rezistenţa la apă se măreşte foarte mult. La nivelul de peste
50 – 55% emulsii devin impermeabile (emulsii concentrate).
În condiţiile unei dozări raţionale a elementelor componente densitatea
creşte direct proporţional cu concentraţia emulsiei până la o valoare maximă
de 1300 – 1350 kg/m 3. Sensibilitatea emulsiilor explozive este invers
proporţională atât cu densitatea cât şi cu concentraţia emulsiei, după cum se
vede în Error! Not a valid link.. Atât energia cât şi sensibilitatea înregistrează valori
maxime la o densitate de 1390 kg/m3.
Tabelul 4.4 Variaţia sensibilităţii

emulsiilor explozive.
Densitatea de încărcare kg/m3 1080 1350
Concentraţia de AN % 23 40 - 45
Exploziv pentru iniţiere (dinamită, g 90 450
86
CAPITOLUL 4
astralită, trotil)
Pentru asigurarea sensibilităţii faţă de impulsul de iniţiere al capselor

detonante şi ridicarea sensibilităţii amestecului în ansamblu în compoziţiile
emulsiilor explozive se mai pot introduce elemente sensibilizatoare sub formă
de microsfere ( vezi Microbaloane cu aer Q-CEL) din sticlă (barosilicat de
sodiu). Sub acţiunea undei de şoc incidentă (de la capsa de iniţiere sau de la
încărcătura de iniţiere) microbaloanele se sparg formând “punct fierbinţi”
unde temperatura este suficient de mare pentru a iniţia o reacţie explozivă şi
în care apar comprimări adiabatice, ceeace conduce la accelerarea şi
intensificarea reacţiei explozive şi implicit a undei de şoc prin masa explozivă.
În urma adăugării microbaloanelor cu aer se poate reduce cantitatea
încărcăturii de iniţiere cu până la 20 – 40%.
Pentru creşterea capacităţii de lucru pe seama creşterii cantităţii de
căldură, în compozitia emulsiilor explozive se mai adaugă pulberi de aluminiu
în proporţie de 6 – 10%.
Stabilitatea emulsiilor este remarcabilă, comparabilă cu a altor explozivi
de uz civil. Sensibilitatea emulsiilor explozive poate varia de la aceea a
substanţelor explozive, iniţiabile cu capsa detonantă nr.8, până la aceea a
agenţilor de puşcare, care necesită un iniţiator pentru iniţiere. Proprietăţile
de detonaţie rămân neschimbate perioade lungi de timp în condiţii normale de
depozitare. Viteza de detonaţie a emulsiilor explozive este mare, dar poate
scădea în situaţia scăderii diametrului încărcăturii sau în situaţia adăugării
excesive de aluminiu. Datorită faptului că picăturile de azotat de amoniu
solubile în apă în emulsie sunt complet înconjurate de un film de ulei/ceară,
explozivul capătă o foarte bună rezistenţă la apă. Din punct de vedere al
manipulării, emulsiile explozive sunt foarte sigure, iar pentru iniţierea
accidentală este necesar şoc puternic.
Proprietăţile explozive ale emulsiilor influenţează cantitatea totală de
energie degajată, granulometria şi distanţa de împrăştiere. În Error! Not a valid link.
se prezintă principalele caracteristici detonante ale emulsiilor în comparaţie
cu gelurile explozive.
Tabelul nr. 4.5 Principalele caracteristici detonante ale emulsiilor
87
CAPITOLUL 4
comparativ cu alţi explozivi.

Tipul Produsul Densitatea Viteza de
explozivului [kg/m3] detonaţie
[m/s]
20/80 HANFO 1040 4500
30/70 HANFO 1150 4500
40/60 HANFO 1280 4500
50/50 HANFO 1400 4200
Emulsii explozive 40/54 HANFO cu 6% 1330 4800
Al
70/30 emulsie 1250 5200
concentrată
Powergel A 1250 4500
Geluri explozive Powergel C 1250 4700
Powergel E 1250 4900
Amestecuri ANFO 840 4000
ANFO cu 6% Al 870 4200
explozive ANFO cu 10% Al 890 4400
Adăugarea pulberii de aluminiu în structura emulsiilor explozive

influenţează direct comportarea acestora, respectiv eficienţa puşcării,
asigurând creşterea temperaturii de explozie, a volumului de produse de
explozie gazoase, a presiunii de explozie determinând astfel creşterea
efectului de derocare.
Firma Mining Service International (S.U.A.) realizează cu ajutorul unor

linii tehnologice, precum cele prezentate în Figura 4.2 şi Figura 4.3,
produsele din seria EMGEL.
Produsele din seria EMGEL 100 sunt emulsii explozive economice,
rezistente la apă şi sensibile la capsă. Sunt potrivite pentru toate lucrările din
exploatările la zi şi sunt recomandate pentru găuri de mină uscate sau cu
afluenţă de apă unde sunt necesari explozivi încartuşaţi la diametre mici. Îşi
menţin consistenţa când ambalajul este tăiat. Pot fi folosite pentru iniţierea
ANFO.
Produsele din seria EMGEL 200 sunt agenţi de puşcare economici,
rezistente la apă, obţinute prin amestecarea cu carburanţi de mare energie
(HEF – High Energy Fuel). Sunt potrivite pentru toate lucrările din
exploatările la zi şi sunt recomandate pentru găuri de mină şi sondă cu
88
CAPITOLUL 4
afluenţă de apă unde asigură densitatea de încărcare necesară. Îşi menţin

consistenţa când ambalajul este tăiat. Pot fi folosite pentru iniţierea ANFO. Nu
sunt sensibile la iniţierea cu capsă.
Produsul EMGEL PS (Pre Split Technology) este realizat sub forma unui
cartuş continuu din exploziv de calitate superioară. O linie continuă din fitil
detonant parcurge încărcătura pe toată lungimea prin centrul ei. Această
structură permite produsului să asigure o distribuţie uniformă a energiei de-a
lungul întregii linii după care se realizează ruperea mediului. Poate fi încărcat
de către un lucrător fără a fi necesară adăugarea de fitil detonant, cuple sau
bandă adezivă, activităţi care necesită un timp lung.
În Error! Not a valid link. sunt prezentate unele caracteristici ale produselor
din seria EMGEL.
Firma Nitro Nobel (Suedia) comercializează o gamă largă de produse:

EMULITE 100, 150, 200, 300. Aceste emulsii explozive în vrac, pompabile, sau
încartuşate sunt o alternativă economică pentru ANFO în exploatările miniere
la zi şi în subteran.
EMULITE 100, emulsie explozivă fără pulbere de aluminiu în conţinut,
sensibilă la iniţierea cu capsă detonantă, este încartuşată în cartuşe de hârtie
sau înveliş de plastic. Lipsa noxelor gazoase la explozie şi rezistenţa la apă îl
fac să fie unul din cei mai buni şi utilizaţi explozivi. Este potrivit pentru
încărcarea mecanizată. Aceste sortiment este specific pentru găurile cu
diametrul mic şi mijlociu. EMULITE 100 poate fi de asemenea furnizat în
tuburi de plastic cu dimensiuni de 20 x 500 mm pentru puşcări de
predespicare sau cu ziduri netede.
EMULITE 150 este similar cu EMULITE 100 dar are adăugat aluminiu
pentru creşterea conţinutului energetic. Este ambalat în cartuşe de hârtie,
înveliş de plastic şi tuburi de plastic şi este de asemenea specific pentru
găurile cu diametrul mic şi mijlociu. Se recomandă utilizarea lui la talpa
găurilor de mină, unde roca depune o rezistenţă mai mare la dislocare.
EMULITE 200 este o emulsie explozivă insensibilă la iniţierea cu capsă,
şi este specifică puşcărilor în trepte utilizând găuri cu diametrul mijlociu şi
mare folosite la puşcările treptelor. Este livrat în înveliş de plastic. Un cartuş
de EMULITE 100 sau 150 poate fi utilizat ca iniţiator. EMULITE 200 nu este
89
CAPITOLUL 4
compatibil cu fitilul detonant.

EMULITE 300 este o emulsie explozivă insensibilă la iniţierea cu capsă
compatibilă cu fitilul detonant.
Toate tipurile de EMULITE se pot utiliza la puşcările subacvatice.
EMULITE poate fi fabricat la cerere şi în varianta pompabilă (refulabilă).
EMULAN este un
produs hibrid, un amestec
de ANFO şi EMULITE în
vrac. EMULAN-ul mai
poartă denumirea de
emulsie concentrată. În
amestecul rezultat spaţiile
de aer dintre granulele de
ANFO sunt umplute cu
emulsie explozivă,
rezultând o creştere
Figura 4.4 “Fabrică” de EMULAN, mobilă.
semnificativă a energiei şi
densităţii.
Spaţiile de aer dintre granulele ANFO sunt umplute cu EMULITE, care
are calităţi de rezistenţă la apă foarte bune, agentul de puşcare astfel obţinut
având şi el calităţi foarte bune de rezistenţă la apă. Raportul EMULITE/ANFO
poate fi variat de la 20/80, pentru condiţii uscate până la 80/20 în condiţii
extreme de umiditate. Un alt avantaj al umplerii spaţiilor de aer dintre
granulele de ANFO este acela că densitatea creşte datorită unui alt material
exploziv, astfel mărindu-se şi cantitatea de energie.
Datorită densităţii şi energiei mai mari, poate fi puşcată cu până la 40%
mai mult volum de mediu (rocă) pentru un metru de gaură umplut cu exploziv,
în comparaţie cu ANFO. Anticipanta şi distanţa dintre găuri cresc cu
aproximativ 20%.
În majoritatea cazurilor s-a demonstrat că EMULAN-ul este o alternativă
economică pentru ANFO, în special în condiţii severe de apariţie a apei.
Raportul componenţilor în amestec se pot modifica uşor chiar la locul de
muncă, întrucât ambii componenţi sunt dispuşi în recipiente speciale care
asigură dozarea la încărcare (vezi şi Error! Not a valid link.). Utilizarea emulsiilor
90
CAPITOLUL 4
concentrate a permis creşterea eficienţei dislocării mediului şi reducerea

cheltuielilor de perforare – puşcare cu 10 – 30%, deşi costul acestui tip de
amestec exploziv este mai mare decât al ANFO. Raportul componenţilor în
amestec se adoptă în funcţie de condiţiile în care se execută lucrarea (afluenţă
de apă, adâncimea şi diametrul găurilor, proprietăţile fizico-mecanice şi
structura rocilor). Amestecul 25% emulsie + 75% ANFO are densitatea de
1150 kg/m3 şi concentraţia volumetrică a energiei 4184 J/cm 3. Întrucât
densitatea şi energia volumetrică a explozivului ANFO emulsionat este cu 42%
mai mare faţă de sortul tradiţional ANFO, se apreciază că randamentul la
ruperea rocilor creşte în medie cu 42% iar distanţa dintre găurile de sondă cu
19%. în mod corespunzător se reduc cheltuielile la perforare cu 42% iar costul
emulsiei explozive creşte cu 15 – 20%. Experimentarea în producţie a
emulsiilor concentrate a confirmat eficienţă lor tehnico-economică. Astfel la
una din carierele companiei Martin Country Coal utilizarea emulsiei
cocentrate 25/75 a permis lărgirea schemei de perforare cu 27 – 60% faţă de
situaţia folosirii amestecului simplu ANFO şi astfel realizarea unor beneficii de
150.000 dolari.
Concentrarea amestecului (schimbarea proporţiilor la 50/50) – după
opinia companiei Amaka Coal Co. – dispune de un grad satisfăcător de
rezistenţă faţă de mediile umede, cu recomandarea ca detonarea
încărcăturilor să aibă loc imediat după încărcarea găurilor. Rezistenţa maximă
la apă se obţine atunci când explozivul este constituit integral din emulsie.
Emulsiile concentrate permit reglarea densităţii şi energiei volumetrice de-a
lungul găurii de sondă şi obţinerea unor încărcături combinate cu putere de
rupere şi rezistenţă ridicată faţă de apă. De exemplu în tronsonul de la talpa
găurii de sondă în condiţiile unor roci uscate se poate folosi o încărcătură cu
raportul dintre cei doi componenţi 25/75 iar în cazul unor afluenţe de apă
75/25.
Firma Titanite (Franţa) a realizat două tipuri de emulsii explozive:
Titamax 4000 şi Titamax 5000. Acestea sunt livrate sub formă încartuşată
în pungi alungite din material plastic (Valeron), care are calitatea de a fi
nedeformabil şi a menţine astfel cartuşele la forma şi dimensiunile lor iniţiale.
Se produc mai multe sorturi care au diametre cuprinse între 25 – 85 mm şi
greutăţi cuprinse între 0,5 – 3 kg. Titamax 4000 şi Titamax 5000 sunt
91
CAPITOLUL 4
rezistente la apă ceea ce face posibilă valorificarea eficientă a energiei

degajate la talpa găurilor de mină. Sunt sensibile la iniţierea cu capse
detonante şi fitile detonante cu miez de pentrită cu greutate mai mare de 10
g/m. Cartuşele pot servi la iniţierea explozivilor din grupa ANFO şi sunt în
special recomandate pentru derocarea mediilor cu tărie ridicată şi medie în
cariere. Pot fi utilizate şi în subteran prezentând securitate maximă deoarece
nu provoacă dureri de cap în timpul încărcării şi degajă un volum mic de gaze
nocive după puşcare.
Emulsiile explozive comercializate în Spania sunt numite Riomex. Se

comecializează mai multe sorturi cu diametre cuprinse între 25 – 40 mm care
pot fi iniţiate de capsa detonantă nr. 8. Rezistenţa la apă este excelentă.
Această familie de emulsii este recomandată pentru derocarea oricăror tipuri
de roci şi pot înlocui alte produse explozive încartuşate, ca de exemplu
dinamitele sau gelatinele.
92
CAPITOLUL 4
Tabelul 4.6 Caracteristici ale emulsiilor

explozive.
Denumire Producător / Densitat Energia Forţa Forţa Viteza Presiun
ţara unde se ea explozivu explozivu explozivu de ea în
comercializează lui lui lui detonaţ gaură
(masic) 1) (volumic) ie
3
[kg/m ] [kJ/kg] [%] 2
) 3
) [GPa]
[%] [m/s]
Coalmex 14E 998 5000
Austin Powder / SUA
(antigrizutoasă)
100 1150 2060 90 126 5100 2,8
150 1170 2340 102 146 5700 3,2
Mining Services
EMGEL 200 4) 1150 1970 86 121 5000 2,7
International / SUA
250 (cu 5% 1170 2300 101 144 5600 3,2
Al) 4)
100 1200 – 2700 5000
1250
150 (= 100 + 1200 – 3900 5000
Emulite Nitro Nobel / Suedia
Al) 1250
200
300
Emulet 20 250 2600 1800
(pentru 30 300 3000 2000
puşcări de 50 Nitro Nobel / Suedia 500 3500 2400
conturare şi 70 700 3600 2600
controlate)
Emulex 510 Austin Powder / SUA 1150 4955
520 1150 4620
710 1190 5472
720 1190 5596
730 1210 5168
93
CAPITOLUL 4
Denumire Producător / Densitat Energia Forţa Forţa Viteza Presiun

ţara unde se ea explozivu explozivu explozivu de ea în
comercializează lui lui lui detonaţ gaură
(masic) 1) (volumic) ie
3
[kg/m ] [kJ/kg] [%] 2
) 3
) [GPa]
[%] [m/s]
750 1350 5776
Emulsie concentrată 1250 5200
70/30
20/80 1040 4500
30/70 1150 4500
40/60 1280 4500
HANFO
50/50 1400 4200
40/54 + 6% 1330 4800
Al
610/650 1250 5715
Hidromite Austin Powder / SUA
630/670 1250 5472
Titamax 4000 1150 – 5211
1250
Titanite / Franţa
5000 1150 – 5150
1250
1
) – forţa emulsiei explozive este indicată procentual în raport cu forţa unei încărcături de masă egală dar formată din
ANFO cu densitatea de 820 kg/m3. Se calculează pe baza testului cu mortierul balistic.
2
) – forţa emulsiei explozive este indicată procentual în raport cu forţa unei încărcături de volum egal dar formată din
ANFO cu densitatea de 820 kg/m3. Se calculează pe baza testului cu mortierul balistic.
3
) – calculată ca viteză de detonaţie ideală.
4
) – pentru iniţiere este necesar minim un buster de 227 g trotil presat.
94
CAPITOLUL 4
95
CAPITOLUL 4
Emulsiile explozive prezintă următoarele avantaje:

- pericolul iniţierii accidentale este scăzut datorită sensibilităţii reduse
la electricitate statică, lovituri, foc sau alţi factori externi;
- sunt mai uşor şi mai sigur de fabricat şi transportat decât oricare alt
exploziv industrial;
- au o viteză de detonaţie ridicată şi stabilă, asigurând combustia
completă a componentelor, reducând conţinutul de CO cu 6% faţă de
amestecurile simple;
- la aceşti explozivi se pot corela proprietăţile detonante cu
caracteristicile necesare de sfărâmare ale mediului prin simpla
modificare a concentraţiei emulsiei. În cazul rocilor cu tărie redusă
este suficient un nivel de emulsie de 23 – 28%, în condiţiile unor roci
semitari concentraţia emulsiei trebuie să crească la 35 – 40%, iar în
cazul rocilor foarte tari problema se rezolvă prin adăugarea pulberii
de aluminiu;
- mecanizarea completă a operaţiei de preparare şi încărcarea prin
mijloace tehnice simple, vehiculele fiind echipate cu rezervoare
(pentru ANFO, ulei , motorină, păcură, pulbere de aluminiu) iar
amestecarea făcându-se într-un malaxor montat tot pe vehicul;
- prezintă o rezistenţă bună faţă de apă la o concentraţie de 30% şi
foarte bună la o concentraţie a emulsiei de 40 – 45%;
- utilizarea poate fi făcută în vrac sau sub formă încartuşată în raport
cu concentraţia matrcei, diametrul critic fiind între 125 – 175 mm
pentru o concentraţie de 20 – 45%.
Dezavantajul acestui tip de exploziv constă în faptul că utilizarea lor este
dificilă în cazul rocilor fracturate sau fisurate sau în cazul găurilor ascendente
datorită faptului că se poate scurge soluţia din găuri. Pe de altă parte
emulsiile pot fi diluate sau impurificate mai uşor decât gelurile explozive în
cazul afluenţei de apă în găurile de mină sau de sondă.
96
CAPITOLUL 4
Microbaloane cu aer Q-CEL
Microbaloanele cu aer Q-CEL sunt mici învelişuri sferice din sticlă (de
siliciu) care încapsulează un gaz inert. Grosimea peretele învelişului
reprezintă doar o fracţiune din întregul diametru şi deşi
Q-CEL prezintă rezistenţa la compresiune a unei sfere, este cu toate acestea
fragilă în condiţiile sarcinilor concentrate sau de forfecare (din acest motiv se
îmbunătăţeşte prelucrarea pe maşini pentru compuşii protejaţi conţinând Q-
CEL fără pierderea altor proprietăţi mecanice). În consecinţă este foarte
important când se încorporează Q-CEL în compoziţie pentru a păstra sferele
intacte.
Sunt produse de firma PQ Corporation, sunt sensibilizatori eficienţi şi
utili în emulsiile explozive şi în gelurile explozive. În aceste amestecuri pe
bază de azotat de amoniu Q-CEL dă maximum de performanţe în minele de
cărbune şi metal, exploatări miniere în cariere, puşcări pentru construcţii şi
alte aplicaţii.
Microbaloanele Q-CEL acţionează ca sensibilizator prin formarea de
“puncte fierbinţi” sau “jeturi” de temperatură înaltă. Când o capsă explodează
în apropierea unui microbalon, acesta colapsează, concentrând energia şi
generând o temperatură înaltă, care la rândul ei descompune amestecul
exploziv înconjurător. Deoarece este încapsulat în microbalon anterior
detonaţiei, aerul nu poate ieşi afară.
Aerul barbotat, produsele chimice conţinând azot şi produsele celulare
(care realizează un gol), ca perlita, pot fi folosite pentru a sensibiliza gelurile
explozive la utilizarea acestora în condiţii uşoare. Totuşi perlita se sparge uşor
în timpul amestecului şi pompării iar pe timpul depozitării poate fi “inundată”
cu lichide. Bulele de gaz, în situaţia aerului barbotat, au tendinţa să migreze şi
fuzionează în câteva moduri pierzându-se astfel sensibilitatea amestecului.
Presiunea în amestec atinsă la vatra găurii de sondă este un alt efect nedorit.
Adaosul de aluminiu poate acţiona ca sensibilizator prinzând mici bule de aer
pe suprafaţa sa, dar este prea scump. Compuşii organici care conţin grupa
nitro şi nitraţii sunt de asemnea utilizaţi, dar şi ei sunt costisitori şi pot fi şi
toxici.
Emulsiile explozive nu au efect maxim în situaţia exstenţei gazului inclus
97
CAPITOLUL 4
în structura lor decât în situaţia purjării rapide (ieşirea gazului din sfera în
care se afla iniţial datorită presiunii exterioare). Perlita nu rezistă celor mai
multe operaţii de amestecare şi pompare şi nu este suficient de puternică
pentru puşcările sub presiune.
Depozitarea emulsiilor poate fi o altă problemă. Se recomandă utilizarea
microbaloanelor cu aer la realizarea emulsiilor care vor fi depozitate şi
datorită faptului că aluminiu poate instabiliza emulsia pe timpul depozitării
(părerea producătorilor de microbaloane cu aer [ Error! Not a valid link.]).
Sensibilizatorii organici nu sunt utilizaţi în general pentru explozivii sensibili
la capsă.
Microbaloanele cu aer Q-CEL au ajutat la depăşirea multor din
problemele legate de sensibilizare şi au şi proprietăţi adiţionale care duc la
creşterea performanţelor explozivului.
Proprietăţile microbaloanele cu aer Q-CEL. Au o presiune interioară
suficientă şi rezistenţă la forfecare pentru a rezista la cele mai multe procedee
de amestecare şi pompare. Ele se împrăşite uşor în cele mai multe sisteme
lichide iar datorită densităţii scăzute şi a formei sferice nu contribuie
semnificativ la creşterea vâscozităţii. Emulsificarea se realizează în mod uzual
pentru amestecarea mai uşoară dar poate da naştere la condiţii crescute de
pericol de forfecare. Adăugarea microbaloanelor în acest stadiu este
periculoasă deoarece se pot sparge şi de aceea nu este recomandată să se
facă. Microbaloanele pot fi adăugate ca ultim component şi trebuie
amestecate cu grijă.
În industria explozivilor densitatea este folosit cel mai frecvent ca
indicator pentru existenţa microbaloanelor în volumul studiat. S-a demonstrat
că folosirea Q-CEL este cea mai economică cale pentru atingerea densităţii
critice necesare. În plus pentru obţinerea unui exploziv mai sensibil, de
încredere şi ieftin, Q-CEL măreşte performanţele totale a explozivului. În
laborator şi în poligon, PQ Corporation a demonstrat că utilizarea diverselor
sorturi de microbaloane influenţează favorabil viteza de detonaţie, energia
explozivului utilizată, diametrul critic şi alţi parametrii de explozie importanţi.
Testele producătorilor de explozivi şi a cercetătorilor independenţi confirmă
superioritatea microbaloanelor ca sensibilizator în emulsii şi geluri explozive.
Aplicaţii. Presiunea, şocurile, temperatura şi vârsta pot afecta
98
CAPITOLUL 4
performanţele amestecurilor explozive. În cele mai multe tipuri de puşcări

microbaloanele sunt subiectul unei presiuni mari din partea greutăţii
explozivului în gaura de sondă. De asemenea microbaloanele trebuie să
reziste presiunii critice sau desensibilizării prin şoc de la fitilul detonant şi
presiunii de la găurile de sondă alăturate care s-au iniţiat mai repede.
Microbaloanele cu aer Q-CEL sunt disponibile în saci de plastic introduşi
în cutii. Sunt uşor alcaline şi expunerea prelungită poate cauza iritarea
tractului respirator. În zonele cu praf se recomandă utilizarea măştilor
protectoare aprobate.
Microbaloane cu aer Q-CEL seria 7
- aerul este încapsulat în sfere micuţe din sticlă, astfel încât se obţine
un adaos care reduce densitatea, şi oferă siguranţă şi încredere la
detonare când sunt introduse ca sensibilizatori în emulsiile şi gelurile
explozive;
- sunt rezistente la amestecare şi rămân în suspensie (nu se depun)
chiar în condiţii dificile;
- sunt compatibile chimic în toate compoziţiile de emulsii şi geluri
explozive;
- Q-CEL poate fi dispersată foarte uşor în cele mai multe sisteme
lichide şi nu are nevoie de o energie mare de amestecare, energie
care poate distruge microbaloanele;
- dispersia este uşoară deoarece microbaloanele goale sunt încapsulate
simplu spre deosebire de celelalte ingrediente solide care cer timp şi
energie pentru amestec;
- vâscozitatea componentelor creşte mai puţin semnificativ raportat la
volum când se adaugă Q-CEL în locul altor adaosuri solide sau cu aer.
Tabelul 4.7 Caracteristicile microbaloanelor cu aer Q-

CEL din seria 7
Tipodimensiunea 719 723 728 737
Formă fizică Pudră albă fină în suspensie
Caracteristici Se umezeşte rapid de către fluide
organice. Rezistă la umectare cu apă
Densitatea vrac [kg/m ] 3
10o 130 160 220
99
CAPITOLUL 4
Densitatea efectivă [kg/m3] 190 230 280 370

(deplasare de lichid)
Mărimea particulelor Principal 80 70 60 45
Interval 40 – 180 40 – 120 30 – 120 5 – 100
[μm]
Produs de înaltă Produs de înaltă
performanţă. performanţă.
Mărimea particulei Mărimea
constantă. particulei
Rezistenţă bună. constantă.
Sensibilizator foatre Rezistenţă foarte
bun pentru bună.
produsele
împachetate la
diametre mici
Microbaloanele cu aer Q-CEL 719/723/728 cu densitate scăzută sunt

sensibilizatori eficienţi şi utili în emulsiile explozive şi în gelurile explozive. În
aceste amestecuri pe bază de azotat de amoniu Q-CEL dă maximum de
performanţe în minele de cărbune şi metal, exploatări miniere în cariere,
puşcări pentru construcţii şi alte aplicaţii.
La executarea amestecurilor trebuie luate în considerare următoarele:
1 Se adaugă Q-CEL ca ultimul ingredient în timpul amestecului.
2 Se adaugă Q-CEL uşor amestecând în timp ce se agită.
3 Se mânuieşte echipamentului de amestecare cu cea mai mică viteză
astfel încât să nu se dezvolte forţe de forfecare/frecare.
4 Nu se utilizează echipament de dispersie cu viteză mare pentru a
incorpora Q-CEL.
5 Se amestecă timpul minim necesar pentru obţinerea fiecărei
dispersii.
6 Pentru o densitate şi vâscozitate consistentă la sfârşitul amestecării,
se adaugă volume egale de Q-CEL din timp în timp.
Deoarece microbaloanele cu aer Q-CEL sunt extrem de uşoare şi de
aceea pot forma uşor aerosoli sau nori de praf în timpul mânuirii şi utilizării.
Măştile de praf şi ochelarii de protecţie sunt recomandate când se mânuieşte
Q-CEL iar instalaţiile de ventilaţie dispuse în zona de lucru pot înlătura aceste
100
CAPITOLUL 4
probleme. În privinţa norilor de praf, Q-CEL poate irita ochii şi tractul

respirator dacă apar împrăştieri sau expuneri prelungite. Pentru ochi se
utilizează substanţe uzuale pentru spălarea ochilor sau aceştia se spală cu
apă. Dacă iritaţiile continuă se cere sfatul medicului.
Comparaţie Q-CEL – alte adaosuri folosind răşinile sintetice.
Diferenţa fundamentală între Q-CEL şi alte particule de adaosuri este aceea
că Q-CEL este un “deplasator efectiv” a sistemului de lianţi în care este
încorporat. Aceasta deoarece Q-CEL, fiind o coajă sferică goală, la încapsulare
cuprinde aerul înăuntru (liantul nu poate intra înăuntru şi aerul nu poate ieşi
în afară).
Densitatea efectivă DE. Aceasta este cheia evaluării costului şi densităţii
unui adaos dat.
greutatea adaosului
DE 
volumul deplasat
Calcularea DE:
1. Se ia o cantitate de răşină cu densitatea cunoscută;
2. Se ia o cantitate de adaos care se doreşte testat;
3. Se amestecă şi utilizând un vas cu volumul cunoscut se determină
densitatea amestecului;
4. Cunoscând aceşti factori se poate determina densitatea efectivă a
adaosului cu următoarea formulă:
% adaos
DE 
100 % rãsinã

densitatea amestecului densitatea rãsinii
Exemplu de calcul a DE:

1. Se iau 95 g răşină poliesterică cu densitatea de 1130 kg/m 3 (1,13
g/cm3);
2. Se iau 5 g de Q-CEL 519 şi se amestecă în răşină;
3. Utilizând un vas “Gardner” se determină densitatea amestecului ca
fiind 0,88 g/cm3;
4. Utilizând formula se obţine:
101
CAPITOLUL 4
5
DE Q - CEL 519   0,17 g/cm 3  1170 kg/m 3
100 95

0,88 1,13
102
CAPITOLUL 4
Comparaţii din punct de vedere al Tabelul 4.8

DE. Utilizând aceeaşi formulă de calcul a
Adaos DE [kg/m3]
DE pentru talc şi carbonat de calciu se Talc 2900
poate face comparaţia din Error! Not a valid Carbonat de 2600
calciu
link.. Rezultă că microbaloanele cu aer Q- Q-CEL 519 170
CEL, sortul 519 este de 17 ori mai bun ca “deplasator” decât talcul.
Tabelul 4.9 Vâscozitatea, densitatea şi costul

amestecului final
Componenta A B C D
Răşină 37 40 91 50
Talc 63 - - 42,4
Carbonat de calciu - 60 - -
Q-CEL 519 - - 9 7,5
Rezultate A B C D
Vâscozitatea amestecului la 25 166,4 6,4 3,2 130,00
ºC [cPoise]
Densitatea amestecului [g/cm3] 1,8 1,7 0,75 1,0
Răşină în amestecul final [kg/l] 0,67 0,68 0,68 0,5
Costul aproximativ pe litru 2,24 2,32 2,44 1,95
amestec final *
* Costuri parţiale: talc şi carbonat de calciu 0,22 u.m.(unităţi monetare)/kg,
răşina 3,00 u.m./kg şi
Q-CEL 5,50 u.m./kg.
103
Capitolul 5
APRECIERI TEHNICE ŞI ECONOMICE ASUPRA

UTILIZĂRII EXPLOZIVILOR INDUSTRIALI
ŞI ORIENTĂRI DE PERSPECTIVĂ
După cum am mai arătat în Capitolul 1 dezvoltarea substanţelor

explozive s-a făcut trecându-se prin trei generaţii în încercarea de obţinere a
unor produse mai sigure din punct de vedere al producerii, manipulării,
transportului, depozitării şi utilizării, [Error! Not a valid link.]:
 prima generaţie: dinamitele, sensibilizate cu nitroglicerină.
 a doua generaţie: gelurile explozive, sensibilizate cu TNT,
metilamin nitrat (MAN) sau alte componente explozive.
 a treia generaţie: emulsii explozive, sensibilizate cu
microsfere din plastic sau sticlă.
Analizând întreaga perioadă în care explozivii au fost prezenţi în
activitatea productivă se poate observa o preocupare constantă a
producătorilor şi utilizatorilor pentru îmbunătăţirea performanţelor
activităţilor productive realizate prin folosirea substanţelor explozive. Astfel
(1) în etapa a II-a (vezi PERIODIZAREA UTILIZĂRII EXPLOZIVILOR),
etapă în care s-au produs şi utilizat dinamitele, s-a încercat îmbunătăţirea
tuturor performanţelor prin acţionarea asupra unor parametrii tehnici
(mărirea productivităţii utilizatorilor prin îmbunătăţirea efectelor exploziei
realizată ca urmare a îmbunătăţirii caracteristicilor termodinamice ale
explozivilor); (2) în etapa a III-a dorinţa de îmbunătăţire a performanţelor s-a
concretizat prin acţionarea asupra unor parametrii economici (mărirea
productivităţii producătorilor prin scăderea costurilor de producţie realizată
ca urmare a introducerii în reţetele explozivilor a unor materii prime cu
costuri mai mici) realizându-se explozivii ieftini pe bază de azotat de amoniu;
(3) în etapa a IV-a s-a obţinut o îmbunătăţire a performanţelor activităţilor
productive prin acţionarea asupra unor parametrii economico-tehnici (mărirea
productivităţii producătorilor şi utilizatorilor prin micşorarea costurilor de
104
producţie generale ca urmare a micşorării numărului de sorturi de explozivi
produşi adaptând un număr limitat pentru utilizarea în mai multe tipuri de
medii) realizându-se gelurile explozive (cu un preţ de producţie mai mare
decât al explozivilor pe bază de azotat de amoniu dar cu sorturi utilizabile atât
în locul dinamitelor cât şi în locul amestecurilor simple); (4) în etapa a V-a s-a
obţinut o îmbunătăţire a performanţelor activităţilor productive prin
acţionarea asupra unor parametrii tehnico-economici (mărirea productivităţii
producătorilor de explozivi prin câştigarea pieţei de desfacere oferind produse
şi patente de producerea unor explozivi mai siguri din punct de vedere al
producţiei, manipulării, depozitării şi utilizării) realizându-se emulsiile
explozive.
În prezent toate companiile care produc substanţe explozive îşi
intensifică cercetările în scopul îmbunătăţirii reţetelor explozive în primul
rând al gelurilor şi emulsiilor explozive. Specialiştii consideră că utilizarea pe
scară largă a emulsiilor explozive reducerea costurilor lor de fabricaţie şi a
costurilor lucrăilor de puşcare în general.
Compararea costurilor la explozivii cei mai des utilizaţi în aplicaţiile
civile (în special în industria minieră) este redată în Tabelul 5.1, [Error! Not a
valid link.]:
Tabelul 5.1 COMPARAREA COSTURILOR DE FABRICAŢIE

PENTRU DIVERSE TIPURI DE EXPLOZIVI.
Preţ de cost ($/tonă)
Nr.
1000
1500
Tipuri de explozivi
500
crt.
1. Dinamite
2. Azotat de amoniu în vrac
3. ANFO în vrac
4. ANFO ambalat în saci de polietilenă
5. ANFO încartuşat
6. Geluri explozive refulate direct în
gaură
105
7. Geluri explozive ambalate în saci de
polietilenă
8. Geluri explozive încartuşate
9. Emulsii explosive
10. Explozivi concentraţi (amestecuri
ANFO-emulsii explozive)
La începutul lunii august 1999 S.C. Nitramonia S.A. Făgăraş

comercializa materiale şi mijloace explozive la preţurile indicate în Error! Not a
valid link..
Siguranţa lucrului la producerea, manipularea, transportul, depozitarea

şi utilizarea explozivilor a fost un alt factor care a influenţat producerea
explozivilor şi modificarea reţetelor. Astfel tendinţa generală de producere a
explozivilor a fost în sensul producerii unor explozivi mai siguri. Astfel s-a
ajuns de la desensibilizarea nitroglicerinei cu Kieselguhr, în dinamita Nobel, la
realizarea unor explozivi din componente care, luate fiecare în parte, nu
prezintă caracter exploziv dar combinate realizează un amestec cu
caracteristici explozive. Efectul general a fost scăderea sensibilităţii
explozivilor la impulsuri exterioare accidentale şi păstrarea sensibilităţii faţă
de mijloacele de iniţiere utilizate.
Tabelul 5.2 Materiale şi mijloace explozive comercializate de S.C.

Nitramonia S.A. Făgăraş.
Materiale şi mijloace explozive Preţ unitar
Dinamită, cartuş 100/150/200/300/400 g 0,90 ... 0,87
$/kg
Exploziv antigrizutos pulverulent AGP, cartuş cu înveliş de 0,98 $/kg
hârtie parafinată 100 g
Astralită, cartuş cu înveliş de hârtie parafinată 100 g 0,57 $/kg
Nitramon, saci de polietilenă 20 kg 0,20 $/kg
Rovex 650/750/Extra, cartuş înveliş de polietilenă5 ... 20 kg 0,90 ... 0,56
$/kg
Fitil de amorsare îmbrăcat în PVC (FA-3B), bobină 100/200 m 0,21 $/m
Pulbere neagră pentru carieră, sac de hârtie 20 ... 25 kg 1,80 $/kg
Fitil detonant P-12, bobină 100 m 0,27 $/m
Fitil detonant PTR-13, bobină 75/100 m 0,20 $/m
106
În general aprecierea reală a costului substanţelor explozive se poate
efectua în baza unei analize detaliate a cheltuielilor pentru operaţiunile de
bază a procesului de producţie. De exemplu pentru domeniul minier costul
unei operaţiuni de perforare–puşcare se stabileşte luând în calcul parametrii
legaţi de perforarea găurilor, puşcarea şi transportul masei miniere,
concasarea şi puşcarea secundară a supragabariţilor. Totuşi influenţa
cheltuielilor de execuţie a operaţiunilor enumerate asupra alegerii
explozivului în corelare cu efectuarea unei analize economice obiective nu
poate fi considerată întotdeauna ca cea mai elocventă şi accesibilă. Pe aceste
considerente pentru optimizarea parametrilor de puşcare studiile de
fezabilitate se limitează numai la analiza cheltuielilor de perforare-puşcare. În
calculele de eficienţă economică asupra explozivului ales de obicei sunt luaţi
în considerare următorii parametrii: diametrul găurilor, distanţa între găuri,
numărul lor, productivitatea perforatoarelor, tipul instalaţiilor de perforat,
cheltuielile de achiziţie şi întreţinere, volumul de rocă dislocată de o singură
gaură de mină, cantitatea de exploziv consumată, gradul de mărunţire a rocii,
alţi factori legaţi de calitatea dislocării rocilor.
Experienţa acumulată demonstrează că varianta optimă este dată în
cazul fiecărei lucrări de varierea parametrilor prezentaţi mai sus în sensul
realizării combinaţiei cea mai favorabile [Error! Not a valid link.]. Astfel în SUA s-au
realizat importante îmbunătăţiri ale indicatorilor tehnico-economici în
exploatările miniere la zi prin asocierea emulsiilor explozive cu ANFO. Preţul
acestor explozivi concentraţi este cu 20% mai mari faţă de ANFO dar
cheltuielile generale pentru realizarea operaţiunilor de perforare-puşcare se
reduc cu aceeaşi pondere datorită volumului de gaură forată. Combinarea
emulsiilor explozive cu ANFO a condus la îmbunătăţirea efectului de rupere şi
sfărâmare a rocii urmată de creşterea productivităţii excavatoarelor în medie
cu 20%. Totodată prin creşterea concentraţiei de emulsii în amestec s-a
renunţat la hidroizolarea încărcăturilor şi a crescut capacitatea de dislocare a
acestora.
Pentru extinderea utilizării ANFO şi în lucrările subterane, cercetările
experimentale au condus la următoarele concluzii: nu a fost necesară
modificarea schemelor de perforare sau a celorlalţi parametrii. Consumurile
specifice la lucrările orizontale au fost de 107 kg/t la dinamite şi 490 kg/t la
ANFO iar în abataje acest consum a fost de 5 kg/t la dinamite şi 200 kg/t la
107
ANFO. Amestecurile simple de tip ANFO s-au utilizat în găuri de mină cu
diametru de 50 – 60 mm, lungimea 1,5 – 2,5 m, perforate la diferite înclinări,
încărcate mecanizat. Pentru detonarea încărcăturilor sunt necesare impulsuri
puternice şi în acest scop sunt recomandate bustere amorsate cu fitil
detonant. Consumul specific de ANFO a crescut la 20 – 25% faţă de dinamite
în schimb au fost obţinute economii până la 30% la lucrările de puşcare, pe
seama costului de achiziţie mai redus a explozivului. Durata optimă de
omogenizare a motorinei cu azotatul de amoniu este de 3 minute. În schimb s-
a apreciat că din punct de vedere al dislocării rezultatele cele mai bune au
fost obţinute când amestecul a fost utilizat după 24 ore faţă de momentul
preparării sale.
La mina de uraniu din Stenrock (Canada) utilizarea ANFO în locul
dinamitelor a condus la reducerea costului de puşcare cu 40 – 50% obţinându-
se economii de 19100$/lună. Utilizarea instalaţiilor mecanice a redus timpul
de încărcare a găurilor cu 40 – 50%; literatura de specialitate menţionează că
25 găuri cu diametrul de 41 mm şi lungimea de 2,5 m au fost încărcate cu
ajutorul instalaţiilor menţionate în 15 min [Error! Not a valid link.].
Tabelul 5.3 Tabel comparativ al unor parametrii ai gelurilor explozive şi

a explozivilor pe bază de TNT.
Parametrii UM Gel Trotil Trotil
exploziv granular granular
aluminizat
Densitate Kg/m3 1400 950 900
Căldura de explozie KJ/kg 5335 4935 3840
Costul a 1000 kcal degajate % 100 166 130
de energia exploziei
Îmbunătăţirea calităţilor detonante şi a efectului acestora pentru

explozivi şi amestecurile explozive se face şi prin adăugarea de componenţi cu
caracteristici energetice ridicate, cum ar fi aluminiu. Adăugarea pulberii de
aluminiu în structura amestecurilor explozive influenţează direct comportarea
acestora, respectiv eficienţa puşcării, asigurând creşterea temperaturii de
explozie, a volumului de produse de explozie gazoase, a presiunii de explozie
determinând astfel creşterea efectului de derocare. Astfel în cazul emulsiei
explozive cu 40% matrice şi 6% Al aceasta are proprietăţi detonante ca
108
produsul Powergel cu 14% Al dar la un preţ de cost mult mai mic.
În cazul emulsiilor concentrate întrucât densitatea şi energia
volumetrică a explozivului ANFO emulsionat este cu 42% mai mare faţă de
sortul tradiţional ANFO, se apreciază că randamentul la ruperea rocilor creşte
în medie cu 42% iar distanţa dintre găurile de sondă cu 19%. în mod
corespunzător se reduc cheltuielile la perforare cu 42% iar costul emulsiei
explozive creşte cu 15 – 20%. Experimentarea în producţie a emulsiilor
concentrate a confirmat eficienţă lor tehnico-economică. Astfel la una din
carierele companiei Martin Country Coal utilizarea emulsiei cocentrate 25/75
a permis lărgirea schemei de perforare cu 27 – 60% faţă de situaţia folosirii
amestecului simplu ANFO şi astfel realizarea unor beneficii de 150.000 dolari.
În funcţie de poziţia încărcăturii în raport cu faţa liberă a masivului
acţiunea exploziei se poate concretiza în:
- încărcătura se află la o distanţă mare de faţa liberă (> 60 Øî): mediul
va fi sfărâmat şi pulverizat numai în imediata vecinătate a găurii şi se
vor mai produce câteva fisuri radiale în masiv;
- încărcătura se află la distanţa de ~ 60 Øî: mediul va fi sfărâmat şi
pulverizat în imediata vecinătate a găurii şi se vor produce fisuri
puternice în masiv fără ca să se desprindă bucăţi din acesta;
- încărcătura se află la distanţa de ~ 40 Ø î: mediul va fi fragmentat şi
detaşat în tot volumul cuprins între gaura de mină şi suprafaţa liberă.
Se va forma o grămadă de material sfărâmat în faţa profilului nou
creat;
- încărcătura se află la distanţa de ~ 20 Øî: volumul cuprins între gaura
de mină şi suprafaţa liberă va fi mărunţit şi proiectat violent pe o
suprafaţă întinsă în faţa profilului nou creat.
Studiul dinamicii exploziei arată că energia dezvoltată de produsele de
detonaţie produc o serie de efecte, pentru a căror tratare este necesar să se
estimeze cantitatea de energie dezvoltată care este transferată mediului.
Aceste efecte se obţin în urma unei anume distribuţii a energiei exploziei în
volumul predeterminat din mediu. Diversificarea explozivilor (mai ales a
gelurilor şi emulsiilor) a permis o mai bună umplere a găurilor şi o mai bună
repartiţie a energiei în volumul de mediu derocat. Astfel s-a obţinut o
direcţionare a energiei transferate mediului din cea eliberată la explozie către
scopurile urmărite ale puşcării şi o minimizare a pierderilor de energie pe
109
seama unor efecte nedorite.
În urma puşcării apar o mare varietate de efecte, unele din ele dorite
(reprezentând scopul operaţiunii de puşcare) iar altele nedorite şi
neproductive.
De regulă efectele productive (dorite) sunt:
a) deplasarea volumului predeterminat din mediu;
b) ruperea mediului în elemente de dimensiuni definite;
c) proiectarea bucăţilor rezultate din fragmentarea şi deplasarea
mediului pe distanţe cunoscute şi în direcţii dorite faţă de locul
dispunerii iniţiale.
Efectele neproductive (nedorite) sunt:
d) fragmentarea excesivă a unei părţi a volumului excavat;
e) aruncarea excesivă;
f) fracturi şi deformări permanente în mediul rămas în jurul excavaţiei;
g) vibraţii ale solului;
h) undă de şoc aeriană.
Evident, considerarea acestor efecte ca dorite sau nedorite depinde în
fiecare caz doar de obiectivele puşcării. Procesul de acţiune a exploziei asupra
mediului începe cu ambele tipuri de efecte, simultan cu detonaţia şi continuă
pentru o perioadă de timp mai lungă decât timpul de detonaţie. Cantitatea
totală de energie dezvoltată, care produce efectele dorite şi nedorite,
corespunde energiei exploziei transferate mediului.
În [] se prezintă un mod de calcul a distribuţiei energiei exploziei în
funcţie de caracteristicile explozivului, ale mediului şi de legăturile create
între aceştia prin schema de puşcare utilizată. Din cele prezentate se poate
trage concluzia că energia transmisă mediului se împarte astfel:
- fracturare "in situ" < 1%
- fragmentare (rupere) 10 … 27%
- deplasare <1%
- pulverizare în vecinătatea găurii de mină 0,3 … 1,6%
- deformarea mediului rămas < 1%
- vibraţii seismice 0%
- undă de şoc aeriană 71 … 89%.
Luând în considerare aproximaţiile, care sunt inevitabile când asemenea
fenomene complexe sunt implicate, şi efectele acestei precizii a rezultatelor
110
distribuţia prezentată mai sus poate fi considerată ca aplicabilă la toate
puşcările cu cel puţin o faţă liberă. Este necesar să remarcăm că această
distribuţie se referă doar la energia transmisă mediului şi nu la toată energia
generată de explozie.
Rascheeff şi Goemans prezintă o serie de rezultate asemănătoare
calculate prin metoda energetică şi experimentale asemănătoare pentru probe
din granit de Lithonia. În [] ei prezintă distribuţia energiei de explozie
transmise mediului, astfel:
 puşcare fără faţă liberă:
 energie utilizată pentru fracturare = 18%
mărunţire = 15%
fisuri radiale = 3%
 energie seismică = 82%
 puşcare cu o faţă liberă:
 energie utilizată pentru fracturare = 34%
mărunţire = 15%
fisuri radiale = 3%
prelungire zonă fisurată = 16%
 energie undei de şoc aeriene = 66%
În cazul fragmentării elementelor de construcţie cu ajutorul explozivilor

principiile distribuţiei energiei exploziei se păstrează. În Revista Agenţiei de
Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare []am prezentat o distribuţie a
energiei exploziei în cazul puşcării unei grinzi din beton armat, cu geometrie
cunoscută, utilizând o încărcătură de Dinamită II. Rezultatele calculelor sunt
prezentate mai jos în Error! Not a valid link..
Explozivii se utilizează la demolarea controlată a construcţiilor de

suprafaţă şi subterane datorită posibilităţilor de eliberare controlată a unei
cantităţi mari de energie în momentul necesar. Transferul energiei se
realizează în funcţie atât de caracteristicile explozivului (furnizor de energie)
cât şi de caracteristicile mediului (acceptor de energie). Matematic această
funcţie este definită cu ajutorul impedanţelor acustice prin factorul de
impedanţă şi prin factorul de legătură. Confirmarea acestei tratări matematice
111
se găseşte în practica actuală. Observaţiile experimentale arată că cele mai
bune rezultate la o puşcare sunt obţinute când impedanţa acustică a
explozivului este apropiată de cea a mediului şi când explozivul este împins în
gaură pentru o umplere completă a acesteia. Deci varierea cantităţii de
energie transmisă către mediu se poate face atât prin schimbarea sortului de
exploziv, astfel impedanţa acustică a acestuia apropiindu-se sau depărtându-se
de cea a mediului, cât şi prin modificarea dimensiunilor geometrice ale
încărcăturii, astfel aceasta “decuplându-se” mai mult sau mai puţin prin
modificarea factorului de legătură. În condiţiile în care se pot rezolva
problemele legate de încărcarea explozivilor în găurile executate în
elementele de construcţie şi de iniţierea lor (lungimi ale găurilor destul de
mici comparabil cu ale celor utilizate în domeniul minier, cantităţi mici de
exploziv necesare de a fi încărcate într-o gaură, iniţierea se poate realiza
numai cu capse detonante sau cel mult cu fitil detonant) utilizarea explozivilor
de uz civil este mult mai indicată pentru obţinerea diverselor distribuţii de
energie necesare în cazul demolărilor controlate.
112
CAPITOLUL 5
Producerea mai multor sorturi de explozivi şi agenţi de puşcare a

condus la apariţia unor probleme legate de alegere celui mai potrivit exploziv
pentru o anumită lucrare caracterizată printr-o anumită locaţie a locului
puşcării, o anumită conformaţie geologică a mediului ce va fi dislocat şi
anumite cerinţe pentru materialul derocat şi efectele puşcării asupra
mediului.
Pentru a putea alege explozivul ideal pentru fiecare scop, trebuie luate
în considerare proprietăţile de bază ale explozivului disponibil în concordanţă
cu cele ale mediului ce va fi puşcat. Cele mai importante caracteristici ale
unui exploziv sunt:
- viteza de detonaţie (D);
- forţa;
- stabilitatea la detonaţie;
- sensibilitatea (capacitatea de propagare) la transmiterea
detonaţiei;
- densitatea;
- rezistenţa la apă;
- sensibilitatea;
- siguranţa la manipulare;
- proprietăţile într-un mediu;
- rezistenţa la îngheţ;
- balanţa de oxigen;
- durata de depozitare.
Viteza de detonaţie (D) este viteza la care unda de detonaţie
traversează masa explozivului. Viteza de detonaţie a unui exploziv este mai
mare atunci când acesta este confinat decât atunci când este neconfinat.
Cercetări recente în S.U.A. confirmă mai vechea presupunere că viteza
de detonaţie ar trebui să fie egală cu viteza undei de şoc seismice prin rocă.
Viteza mare de detonaţie va fi astfel avantajoasă în cazul rocilor tari. Explozivi
ca DYNAMEX M şi EMULITE sunt potriviţi pentru roci tari cum ar fi: granitul,
gnais-ul şi bazaltul, în timp ce ANFO este potrivit pentru roci moi cum ar fi
calcarul şi gresia.
113
CAPITOLUL 5
Viteza mare de detonaţie este de cea mai mare importanţă în cazul

puşcării supragabariţilor cu încărcături aplicate şi în cazul puşcărilor sub apă
cu încărcături profilate. Viteza mare de detonaţie este necesară pentru a da
puterea de impact necesară pentru a provoca tensiunile care vor sfărâma
roca.
Forţa unui exploziv este în cele mai multe cazuri exprimată ca fiind un
procent din forţa unui exploziv etalon. Forţa masică reprezintă forţa unei mase
de exploziv comparată cu aceeaşi masă de exploziv etalon. Forţa volumică
rezultă din compararea unui volum de exploziv cu acelaşi volum de exploziv
etalon. De obicei se alege ca etalon dinamita. Ulterior producătorii au început
să compare forţa masică şi volumică cu cele pentru ANFO. Este o tendinţă
naturală ca dinamitele să fie din ce în ce mai puţin utilizate ca explozivi civili
în aproape toate ţările şi ca ANFO să devină cel mai cunoscut şi utilizat
exploziv. Pentru a măsura forţa unui exploziv se pot face diferite teste cum ar
fi:
 Testul blocului de plumb (proba Trauzl);
 Testul mortierului balistic;
 Testul bulei de energie;
 “Nitrodyn”.
Testul blocului de plumb (proba Trauzl) este cea mai veche metodă de
testare şi care mai este încă utilizată. O cantitate mică de exploziv este
detonat într-o gaură din blocul de plumb. Prin măsurarea volumului cavităţii
produse de detonaţie se pot obţine date despre efectul exploziei (testul indică
capacitatea de lucru a explozivului).
Testul mortierului balistic. O cantitate mică de exploziv este detonată
într-un cilindru de oţel care este fixat de un pendul. Pendulul va oscila larg din
cauza detonaţiei şi unghiul de deviere a pendulului va indica efectul exploziei
(testul indică capacitatea de lucru a explozivului).
Testul bulei de energie a fost propus cu câţiva ani în urmă şi se
realizează comparând forţe relative ale diferiţilor explozivi. Forţa explozivului
poate fi calculată detonând o anumită cantitate de exploziv sub apă şi
măsurând energia de şoc şi cea produsă de bula de gaze.
“Nitrodyn” este o evaluare teoretică a energiei furnizate de un exploziv
pentru a obţine o indicaţie despre forţa acestuia.
114
CAPITOLUL 5
Stabilitatea la detonaţie aproximează capacitatea ca detonaţia să

parcurgă întreaga coloană de exploziv.
Sensibilitatea la transmiterea detonaţiei a unui exploziv sau
capacitatea de propagare este exprimată prin lungimea intervalului de aer
care separă cartuşul donor, din exploziv care detună, de cartuşul receptor în
condiţii de neconfinare. Sensibilitatea la transmiterea detonaţiei este o
proprietate importantă care trebuie să fie luată în considerare în operaţiile de
puşcare. Dacă sensibilitatea este scăzută, pot exista întreruperi în detonaţie
dacă coloana de exploziv din găurile încărcate nu este continuă sau au apărut
obstacole între diferitele încărcături. Un exploziv cu sensibilitatea prea mare
poate determina propagarea între găurile adiacente dacă acestea sunt prea
apropiate. În special în rocile fracturate şi la exploziile subacvatice riscul de
propagare între găuri este mare. Capacitatea de propagare este mai mare în
condiţiile de confinare decât în cele de neconfinare.
Densitatea unui exploziv reprezintă exprimarea greutăţii sale specifice.
Densitatea determină încărcătura specifică posibilă din gaură. Densitatea unui
exploziv este una dintre cele mai importante proprietăţi care este luată în
considerare la proiectarea puşcării. Schema de perforare va fi făcută cu spaţii
mult mai mari între găuri, dacă va fi utilizat dinamită cu densitate mare în loc
de ANFO cu densitate joasă.
Rezistenţa la apă este o capacitate a explozivului de a rezista la
acţiunea apei şi este uzual exprimată ca fiind timpul cât produsul stă sub apă
şi mai poate încă detona. Rezistenţa la apă a unui exploziv depinde la fel de
bine atât de împachetarea sa, cât şi de capacitatea sa proprie de a respinge
apa. Un exploziv poate fi afectat de apă pe două căi diferite. Sărurile pot fi
dizolvate în apă părăsind explozivul (exudează) şi presiunea apei reduce
mărimea şi cantitatea bulelor de aer care acţionează ca “puncte fierbinţi”,
rezultând un exploziv desensibilizat. Explozivii plastici în mod normal au o
rezistenţă mare la apă. Emulsiile explozive, ca EMULITE, au proprietăţi
excelente de rezistenţă la apă, deoarece sărurile sunt protejate de un
ulei/peliculă de ceară şi “punctele fierbinţi” sunt aerul care umplu
microbaloanele. Explozivii care nu prezintă proprietăţi proprii de rezistenţă la
apă pot fi utilizaţi în găuri cu apă dacă sunt utilizate materiale de împachetat
corespunzătoare cum ar fi, de exemplu, sacii de plastic. În afara lui
115
CAPITOLUL 5
EMULITE, care are proprietăţi remarcabile de rezistenţă la apă, DYNAMEX

AM (exploziv subacvatic Nitro Nobel) este garantat cu rezistenţă la apă pentru
o săptămână şi DYNAMEX M pentru 24 de ore. Pe de altă parte, pulberile
explozive pe bază de nitroglicerină nu sunt garantate mai mult de o oră. ANFO
turnat în găuri pline cu apă va fi foarte repede deteriorat. Având în vedere
această gamă largă de explozivi disponibili, contează de fapt să se aleagă
explozivul cu proprietăţile de rezistenţă la apă cele mai potrivite pentru
lucrarea propusă.
Sensibilitatea la iniţiere a unui exploziv este exprimată ca fiind
energia minimă necesară pentru a iniţia explozivul.
Explozivii civili sunt împărţiţi în:
- Explozivi sensibili la iniţierea cu capse detonante.
- Explozivi insensibili la iniţierea cu capse detonante.
Explozivii sensibili la iniţierea cu capse detonante pot fi iniţiaţi cu capse
detonatoare nr. 6 sau nr.8. Fiecare producător indică sensibilitatea produsului
său. Explozivii insensibili la iniţierea cu capse detonante au nevoie de o
cantitate de exploziv cu brizanţă ridicată pentru a fi iniţiaţi şi a obţine o
detonaţie stabilă.
Siguranţa la manipulare este de cea mai mare importanţă deoarece
transportul şi utilizarea unui exploziv trebuie realizate fără nici un risc pentru
personalul implicat. Se realizează o serie de teste (de exemplu testul la
impactul proiectilului – vezi Error! Not a valid link.) care furnizează datele în urma
cărora autorităţile clasifică diverşii explozivi din punct de vedere al
manipulării şi transportului.
Proprietăţile explozivilor legate de mediul ambiant sunt din ce în
ce mai mult luate în considerare. Scopul este de a micşora emisiile de gaze
toxice şi câteva efecte locale secundare cum ar fi durerile de cap şi iritaţii ale
pielii atunci când se mânuiesc explozivi cu nitroglicerină.
Gazele produse în urma detonaţiei unui exploziv civil sunt în principal
dioxidul de carbon, azotul şi vaporii de apă, care sunt în totalitate netoxici.
Dar, sunt de asemenea produse şi o serie de gaze toxice cum ar fi monoxidul
de carbon, oxidul de azot şi vaporii de nitroglicerină. Caracteristicile gazelor
(“fumurilor”) diferă mult între tipurile de explozivi. Nu contează care exploziv
este utilizat, câteva gaze toxice tot vor fi produse în detonaţie. În lucrările la
116
CAPITOLUL 5
suprafaţă gazele toxice foarte rar creează unele probleme, dar în lucrările
subterane este esenţial ca noxele gazoase să fie menţinute la un nivel
acceptabil. Dacă sunt utilizaţi explozivi cu rezistenţă la apă redusă pot fi
produse cantităţi mari de gaze. Iniţierea inadecvată, confinarea slabă,
utilizarea distanţierilor din lemn şi explozia incompletă sunt alte cauze ale
producerii crescute de noxe gazoase. Este important să se permită un timp
suficient de ventilare în lucrările subterane astfel încât gazele toxice să devină
inodore. Întoarcerea imediată la locul puşcării poate fi fatală. Durerea de cap
cauzată de explozivii cu nitroglicerină, este un efect local ce produce o serie
de neplăceri tuturor acelora care vin în contact cu explozivul. Este dificil de
realizat o protecţie a organismului la vaporii de nitroglicerină, care intră în
sistemul sanguin prin aparatul respirator sau prin contactul direct cu pielea,
scăzând astfel tensiunea arterială. Noii explozivi pentru medii apoase, cum
este EMULITE, au caracteristici foarte bune ale gazelor şi avantajul
neproducerii durerilor de cap.
Rezistenţa la îngheţare este foarte importantă în ţările în care
temperatura scade sub 0ºC. Dinamitele şi gelurile explozive la temperaturi
scăzute devin rigide şi de aceea, sunt dificil de introdus în găuri, în timp ce
emulsiile explozive îşi păstrează carcateristicile chiar şi la temperaturi foarte
scăzute. Explozivii moderni nu îngheţă atunci când sunt expuşi la cele mai
scăzute temperaturi întâlnite în condiţii normale de lucru.
Viteza
critică
m/s Emulit
e
800 ANFO
700
600
500
Gel
400
Dynamex exploziv
300 M
200
100
117
0
CAPITOLUL 5
Figura 5.1 Testul de rezistenţă la impactul proiectilului.
Balanţa de oxigen trebuie luată în considerare în lucrările subterane.

Un exces de oxigen în exploziv va duce la apariţia oxizilor de azot (NO şi NO 2)
iar deficitul de oxigen va determina formarea monoxidului de carbon (CO).
Aceste gaze sunt toxice iar expunerea la ele poate fi fatală. În puşcările în aer
liber aceste gaze foarte rar sunt periculoase deoarece sunt rapid dispersate
după detonaţie.
Durata de depozitare a unui exploziv este foarte importantă deoarece
în mod frecvent explozivul trebuie să fie păstrat un timp mai îndelungat în
depozit, adesea în condiţii nefavorabile. Explozivii plastici cu nitroglicerină
suferă un proces normal de îmbătrânire în timpul depozitării. Bulele de aer
din exploziv dispar parţial sau total scăzând astfel sensibilitatea sa la iniţiere
şi capacitatea sa de propagare dar nu şi conţinutul său de energie. Explozivii
plastici cu nitroglicerină nu trebuie depozitaţi la temperaturi înalte deoarece
aceştia tind să se înmoaie iar sărurile din exploziv exudează, cartuşul
deformându-se. Temperaturile de depozitare în jur de +32ºC trebuie evitate
mai ales dacă fluctuează în jurul acestei valori. Azotatul de amoniu din
exploziv suferă rearanjări fizice făcând explozivul din cartuş să se umfle,
cartuşul deformându-se. Efectul puşcării nu este afectat. Explozivii
Viteza
pulverulenţi de detonaţie
încartuşaţi sunt sensibili la umezeală. Într-un mediu umed,
Explozivi neconfinaţi, în cartuşe
sărurile de
din40
exploziv
mm tind să se depună pe cartuş, solidificându-l. ANFO este
m/s
sensibil la umiditate şi se sfărâmă uşor când este depozitat în astfel de
700
condiţii.
0
600
0
500 Emulit
0 e
400 Dynamex
0 M
300
0 Gel
exploziv
200
0
100
0 118
0
Proasp 6 12
CAPITOLUL 5
Figura 5.2 Grafic comparativ al vitezelor de detonaţie, în funcţie de

timpul de depozitare.
Pe baza celor prezentate mai sus se poate presupune că orientările de

viitor se vor concretiza în comercializarea pe piaţă a amestecurilor explozive
în special în vrac dar şi încartuşate. Aceste amestecuri prezintă avantajul că
elementele componente în parte nu prezintă caracteristici explozive (putând fi
manipulate în consecinţă) dar prin amestecarea lor în diverse concentraţii se
pot obţine diverse sorturi de explozivi în funcţie de scopurile urmărite ale
lucrării. Deoarece tehnologiile de preparare permit realizarea amestecului la
gura găurii, încărcarea acestora se va face în funcţie profilul geologic şi
orientarea starturilor mediului în care se va produce puşcarea. Prin varierea
densităţii de încărcare şi modificarea în mod convenabil a schemei de
perforare se obţin raporturi ale impedanţelor acustice ale explozivului şi
mediului care conduc la încărcături specifice mai precise şi consumuri
specifice scăzute, adecvate fiecărui mediu. În acest mod se va putea orienta
mai bine energia cedată mediului din transformarea explozivă cu efecte
benefice asupra obţinerii efectelor dorite amplificându-se efectele productive
(deplasarea volumului predeterminat din mediu; ruperea mediului în elemente
de dimensiuni definite; proiectarea bucăţilor rezultate din fragmentarea şi
deplasarea mediului pe distanţe cunoscute şi în direcţii dorite faţă de locul
dispunerii iniţiale) şi diminuându-se cele neproductive (fragmentarea excesivă
a unei părţi a volumului excavat; aruncarea excesivă; fracturi şi deformări
permanente în mediul rămas în jurul excavaţiei; vibraţii ale solului; undă de
119
CAPITOLUL 5
şoc aeriană).
120
BIBLIOGRAFIE
1. BERTA G. Explosives: an engineering tool, Italesplozivi, Milano, 1990.

2. BOFORS A.B. Metode analitice pentru pulberi şi explozivi, Editura
Nobelkrut, Suedia, 1970.
3. CHATTERJEE T.K. Recent developments in the field of ANFO blasting
agents in India / Noutăţi în utilizarea agenţilor de puşcare ANFO în India,
Journal of Mines, Metals & Fuels; august 1995; Explosives & Blasting
Techniques Special Number; 219.
4. FAUSKE A. Einsatz electronischer Zünder im Forschungsprojekt
NESET in Norwegen / Studiul realizării tunelurilor prin puşcarea cu capse
electronice în cadrul proiectului NESET în Norvegia, Nobel Hefte; 1996; 3;
103.
5. FODOR D. Folosirea explozivilor în industrie, Editura Infomin, Deva,
1998.
6. FODOR D., GEORGESCU S. Un sistem modern, eficient şi de înaltă
securitate de iniţiere a încărcăturilor de explozivi, Revista Minelor; 1996; 12;
9.
7. FRÖLICH D. Erfahrungen mit der Mehrkreis- Zündmaschine ZEB/SEQ
bei Großbohrlochsprengungen in der Steinbruchindustrie / Experienţele
realizate cu explozorul secvenţial ZEB/SEQ la puşcarea în cariere, Nobel
Hefte; 1994; 1; 36.
8. GUSTAFSSON R. Swedish blasting technique, S.P.I. Gothenburgh,
Suedia, 1973.
9. HAMMELMAN F. Neuerungen bei der Entwicklung des Zündsystem
DYNATRONIC / Inovaţii aduse sistemului de iniţiere electronic DYNATRONIC,
Nobel Hefte; 1998; 2-3; 61.
10. HAMMELMAN F. Ringleitung erhöht die Funktionssicherheit
elektronischer Zündkreise / Creşterea securităţii într-un circuit electronic ca
urmare a utilizării unei linii magistrale în buclă, Nobel Hefte; 1998; 2-3; 69.
11. KÖNIG R. Drei moderne Zündverfahren stehen zu Wahl / Trei
sisteme de iniţiere moderne sunt disponibile, Nobel Hefte; 1994; 1; 1.
12. LEŢU N. Explozivi minieri, Litografia Universităţii Petroşani, 1995.
121
13. MEYER R. Explosives, Werlag Chemie, Weinheim New York, 1977.

14. OLOFSSON S.O. Applied explosives technology for construction and
mining, Editura Nora Boktryckeri AB, Ärla, Suedia, 1990.
15. ORBAN O., GOGA D. Fizica explozivilor, Editura Academiei Tehnice
Militare, Bucureşti, 1993.
16. ORBAN O., GOGA D. Explozivi şi combustibili speciali. Metode de
analiză şi identificare, Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 1994.
17. ORBAN O., GOGA D. Fabricaţia şi proprietăţile substanţelor explozive,
Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 1997.
18. PETZOLD J. Sprengstoffe und Zündmittel für die Anforderungen des
Tunnelbaus von heute / Explozivi şi accesorii pentru puşcarea tunelurilor,
Nobel Hefte; 1996; 1-2; 3.
19. RASCHEEFF N., GOEMANS P. Contribution a l'etude quantitative de
l'energie consommee dans la fragmentation par explosif / Contribuţii la
studiul cantitativ al energiei consumate în fragmentarea cu explozivi, Explosif;
1977; 4; 83.
20. ROŞCA R. Distribuţia energiei exploziei la demolarea controlată a
construcţiilor de suprafaţă prin metoda exploziilor dirijate, Revista Agenţiei de
Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare; 1999; 1; 37.
21. TAT S., ZAPOROJAN M., FISSGUS K. Explozivi şi tehnica împuşcării în
industrie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
22. TRUŞCĂ T. Pirotehnie şi explozivi, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984.
23. WENDT D. Das Planen und Entwerfen von Zündanlagen für
Gewinnungssprengungen mit dem nichtelektrischen DYNASHOC- Zündsystem
/ Proiectarea unui dispozitiv de iniţiere realizat cu sistemul de iniţiere
neelectric DYNASHOC, Nobel Hefte; 1995; 1; 19.
24. * * * Blasters’ Handbook, 16th Edition, E.I. du Pont de Nemours &
Co. (Inc.), 1977.
25. *** Colecţia revistelor Nobel Hefte (1980, 1993 - 1999), The Journal
of Explosives Engineering (1999).
26. *** Handbuch Sprengtechnique, VEB Deutscher Verlag für
Grundstoffindustrie, Leipzig, 1980.
27. *** Manualul inginerului de mine, vol. III, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1986.
122
28. *** Pliante publicitare despre materiale, mijloace explozive şi

accesorii ale firmelor Dynamit Nobel (Germania), Dyno Westfarmers Ltd.
(Australia), ERT Explosives (Australia), MSI (SUA), S.C. Nitramonia S.A.
Făgăraş (România), Nitro Nobel (Suedia), PQ Corporation (Australia), Uzina
Mecanică Sadu (România), Wasagchemie GmbH (Germania).
29. CS 349-95 Fitil de amorsare îmbrăcat în policlorură de vinil, S.C.
Nitramonia S.A. Făgăraş.
30. STAS 418-85 Explozive miniere. Dinamita tip II.
31. STAS 1777-72 Fitil de amorsare (Bickford).
32. STAS 3388-84 Capse detonante pirotehnice.
33. STAS 7878-77 Trinitrotoluen (trotil).
34. STAS 8136-89 Capse detonante electrice.
35. STAS 12355-85 Fitil detonant.
123
Adrese INTERNET
http://www.isee.org/index.html International Society of

Explosives Engineers
http://www.iexpe.org Institute of Explosives
Engineers
http://www.sprenginfo.com Deutscher Spreng-Verband e.V.
http://www.megadok.de/efee European Federation of
Explosives Engineers
http://www.intlpyro.org International Pyrotechnic Society
http://www.ime.org Institute of Makers of
Explosives
http://www.iciexplosives.com ICI Explosives
http://www.atlascopco-mct.de Atlas Copco MCT GmbH
http://www.controlled-demolition.co.uk Controlled Demolition Group,
England
http://www.dem-tech.com Demtech
http://www.dynonobel.dk Dyno Nobel Danmark
http://www.dynamit-nobel.de Dynamit Nobel AG
http://juhu.cso.co.at/oeqs/f/179.html Dynamit Nobel Wien GmbH
http://www.nobel.com Nobel Group USA
http://www.weco-pyro.de WECO - Pyrotechnische Fabrik
GmbH, Eitorf
http://www.wasag.de WASAGCHEMIE Sythen GmbH
http://www.dggt.de/daten/aktiv/fm000.htm
EUROCK 2000 und 14. Nationales Felsmechanik Symposium, 27.-
30.März 2000, Aachen
http://www.intlpyro.org/26ips_a.html
26th International Pyrotechnics Seminar, 1 –4 Oktober 1999, Nanjing,
VR China
http://www.intlpyro.org/25th%20IPS%20CALL%20FOR%20PAPERS.htm
25th International Pyrotechnic Seminar, Groupe De Travail de
124
Pyrotechnie 7th International Seminar and EUROPYRO99, 7.-

11.06.1999, Ensieta, Brest,France
http://www.sprengschule-dresden.de
Sprengschule Dresden GmbH
http://www.hummig.de/pyrotechnikerschule/index2.htm
Pyrotechnikerschule HUMMIG EFFECTS
http://www.isee.org/journal.htm The Journal of Explosives
Engineering
http://www.sprenginfo.com/sprenginfo.htm Spreng-Info
http://www.98.net/jop/journal/index.htm Journal of Pyrotechnics
http://195.110.7.139/vch/journals/2014/index.html
Propellants, Explosives, Pyrotechnics
125
CUVINTE CHEIE
(KEYWORDS)
Cuvinte cheie in limba franceză: Cuvinte cheie in limba engleză:

BOUREE AIRBLAST
BASCULEMENT BLASTHOLE, BOREHOLE
CISALEX - exploziv BLASTINGPLAN
CHARGES CREUSES BREAKAGE
CHARGES D’EBRANLEMENT DELAY BLASTING
DEMOLITIONS DIRECTION OF FELLING
DETONATEURS A RETARD FIRING PATERN
FOUDROYAGE INTEGRAL PRESPLITTING, PRESHEARING
MICRO-EXPLOSIONS SEMTEX - exploziv
ENCHAÎNEES
ONDE DE CHOC AERIENNE
RELAIS DE DETONATION
SEMI – FOUDROYAGE
126
127

Explozivi Industriali

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Explozivi Industriali

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ

LISTA ABREVIERILOR ŞI NOTAŢIILOR UTILIZATE

6 BIBLIOGRAFIE. ADRESE INTERNET. CUVINTE CHEIE (KEYWORDS)

AN (Amonium Nitrate) – azotat de amoniu

Prezentul referat din cadrul programului de pregătire cuprinde o serie

Substanţele explozive fac parte din cotidian din ce în ce mai mult.

Prima menţiune documentară a salpetrului sau nitro, ingredientul de

Din punct de vedere istoric utilizarea explozivilor prezentată mai sus se

Paralel cu substanţele explozive se dezvoltă şi mijloacele de iniţiere ale

Această dezvoltare a substanţelor explozive şi a mijloacelor de iniţiere

Explozivi Produse chimice

Amestecuri Amestecuri Amestecuri

Figura 1.1 Clasificarea materiilor explozive în funcţie de clasa de substanţă.

Compoziţia materiilor explozive

sensibilitate, care în amestec cu oxidanţii şi carburanţii asigură o sensibilitate

sau amestecuri explozive.

Iniţierea materiilor explozive

Moduri de transformare chimică a materiei explozive

c Detonaţia. Este un proces caracteristic strict substanţelor explozive

Substanţele explozive brizante se pot împărţi, după domeniul de

Dezvoltarea substanţelor explozive brizante civile s-a făcut trecându-se

Tabelul 1.1 Condiţii de calitate impuse substanţelor

Substanţe explozive brizante

Rezistenţă În formă încartuşată trebuie Complet impermeabile, cel

Sorturile de explozivi utilizate în prezent în domeniul civil se pot

c) amestecuri granulare aluminizate care conţin TNT, care sunt

EXPLOZIVI PE BAZĂ DE NITROGLICERINĂ SAU TNT

2.1 Explozivi pe bază de nitroglicerină

Trinitratul de glicerină (nitroglicerina) este un ester al acidului

sensibilitate la şoc foarte mare. Transportul ei este permis doar în soluţii cu

pulberilor cu bază dublă pentru a evita depozitarea şi transportul.

C3H5(ONO2)3 = 3 CO2 + 2,5 H2O + 0,25 O2 + 1,5 N2 + 350,5 kJ/mol

Primul exploziv pe bază de nitroglicerină a fost dinamita Nobel,

Datorită caracteristicilor energetice ridicate dinamitele încă se mai

Succint procesul de fabricaţie a dinamitelor cuprinde următoarele etape

- malaxarea celorlalţi componenţi cu cei doi explozivi lichizi

Clasificarea dinamitelor se poate face în funcţie de consistenţa lor.

Dinamite produse în România

Dinamitele fabricate în ţara noastră se livrează încartuşate în hârtie

Tabelul 2.1 Dinamite produse în

Azotat de amoniu AN - 59 57,3 58,5 57,5 57,1

Stare fizică Pastă Pastă Pastă

Balanţa de oxigen BOCO2 % + - 0,6 -2,61

Viteza de detonaţie D m/s 6150 6150

balistice Brizanţa (Hess) mm 18 18 18

Sensibilitatea la şoc kg · m 0,4 0,6 0,14

Dinamite produse în străinătate

Tabelul 2.2 Tipuri de dinamite produse

Denumire Tip Producător / Densitat Forţa Coeficie Viteza Capacita

Denumire Tip Producător / Densitat Forţa Coeficie Viteza Capacita

Denumire Tip Producător / Densitat Forţa Coeficie Viteza Capacita

Denumire Tip Producător / Densitat Forţa Coeficie Viteza Capacita

Denumire Tip Producător / Densitat Forţa Coeficie Viteza Capacita

DYNAMEX AM (Nitro-Nobel, Suedia) a fost creat special pentru puşcări

Dinamitele dispun de o serie de avantaje şi dezavantaje şi care se

mediile umede determină ca în prezent dinamitele să fie utilizate în ţara

Datorită caracteristicilor fizico-chimice, termodinamice, balistice şi de

2.2 Explozivi pe bază de TNT

2,4,6-trinitrotoluenul (TNT) este un compus nitroaromatic din grupa

la o spălare cu soluţie apoasă de sulfit de sodiu (pentru distrugerea izomerilor

b) pe şoareci şi sobolani: - pe cale orală: 1010 mg/kg.

Clasificarea explozivilor pe bază de TNT

Deoarece tehnologia de prelucrare este simplă şi relativ sigură şi poate