1

TEMA 2. Barajele genistice, amenajarea şi trecerea lor.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu :
1. Barajele de mine şi explozive, destinaţia lor.
2. Minele antitanc şi antipersonal principalele, caractericticele tactico – tehnice,
metodele de instalare şi principiile de funcţionare .
3. Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP.
Bibliografia: 1. “Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către
trupe”, pag. 35-67.
2. “Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de
tragere”, pag. 20-47.

1. Barajele de mine şi explozive, destinaţia lor.

Barajele genistice sunt mijloace eficace de luptă împotriva inamicului, care se execută
de către trupele de toate armele, în scopul opririi sau reducerii ritmului de deplasare a
inamicului, în special în punctele obligate de trecere, în teren frământat (împădurit, mlăştinos)
şi în localităţi, urmărind în acelaşi timp şi canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţiile
favorabile ducerii luptei de către trupele proprii.
După caracterul lor, barajele se împart în baraje explozive şi baraje
neexplozive. Ambele tipuri sunt antiblindate, antipersonal sau mixte şi se realizează într-o
concepţie comună în funcţie de formele luptei.
Lucrările de distrugere constituie una din principalele misiuni de protecţie a
acţiunilor de luptă şi se execută de către toate subunităţile folosindu-se de regulă explozivi.
Aceste lucrări se execută în scopul:
- distrugerii unor elemente de lemn, beton, zidărie, metalic;
- distrugerii sau detieorării armamentului şi tehnicii militare;
- distrugerii unor obiective de mică amploare (clădiri);
- dislocării pământului şi a rocilor tari;
- înlăturării dărâmăturilor, abatizelor, etc;
- creării culoarelor prin unele baraje genistice ale inamicului.
Explozivii sunt substanţe chimice sau amestecăturii de substanţe chimice, care sub
acţiunea unui impuls de iniţiere, sunt capabile să dezvolte o reacţie chimică extrem de
rapidă, însoţită de o mare degajare de căldura şi gaze, în stare sa efectueze un lucru mecanic.
Procesul care declanşează explozia se numeşte iniţiere.Pentru iniţierea unui
exploziv sau a unui amestic exploziv trebuie să i se transmită o anumită cantitate de
energie, sub forma unui impuls care poate fi:
- mecanic (percuţie, lovitură, frecare);
- caloric (scânteie, flacără, încălzire);
- explozia unui alt exploziv sau capse detonate.
Principalul exploziv ce se întrebuinţează în scopuri militare, nepericulos la
manipulare şi depozitare, este trotilul (trinitoluen -T.N.T.). Principalele caracteristici ale
trotilului sunt:
- solid, cristalizat, de culoare galbenă;
- viteza de explozie 6700 m/s;
- amar;
- insolubil în apă şi stabil la variaţii de temperatură;
 2
- nu intră în reacţie cu metalele;
- sensibilitatea scăzută la lovire, frecare şi căldură;
- lovit de glonţ nu explodează şi nu se aprinde (presat sau turnat);
- aprins în aer liber, arde cu flacără, degajând fum, fară a exploda, însă într-un
spaţiu închis poate exploda;
- temperatura de explozie 300°C.
Trotilul se foloseşte sub formă de cartuş (cilindric), calupuri (paralelipipedic) de
diferite greutăţi şi ca încărcături explozive pentru minele antiblindate, antipersonal, etc, sau
în unele categorii de muniţii (fig. 1).

Fig. 1. - A- cartuş de 0,075 kg; B - cartuş 0,100 kg; C - calup de 0,100 kg; D - calup de
0,200 kg; E - calup de 0,400 kg. Trotilul se mai fabrică şi în calupuri
de 0.500 kg şi 1,000 kg.
Încărcătură de exploziv împreună cu capsa pirotehnică, fitilul ordinar, fitilul detonat şi
mijloacele de aprindere (chibrituri obişnuite, chibrituri speciale, aprinzătoare
pirotehnice) formează un sistem pirotehnic:
a) capsa pirotehnică (fig. 2) are rolul de a iniţia explozia unei încărcături de
exploziv, aprinderea capsei se realizează prin intermediul fitilului ordinar sau detonat.

Fig. 2. Capsa pirotehnică tip CA; 1 - tub cupru; 2 - căpăcel de cupru; 3 -

încărcătura de aprindere; 4 -încărcătura de iniţiere; 5 - încărcătura intermediară; 6 -
încărcătura brizantă.

Înainte de întrebuinţare, capsele pirotehnice se controlează, dacă nu prezintă crăpături

sau turtiri ale tubului capsei, praf de exploziv pe suprafaţa interioară a tubului, oxidări.
Notă: Aceste capse cer o mare prudenţă în manipulare, deoarece prin lovire, frecare,
turtire sau încălzire pot exploda. Folosirea capsulelor pirotehnice care prezintă defecte,
este interzisă.
b) Fitilul ordinar (fig. 3.) are rolul de a transmite impulsul caloric şi a iniţia explozia
capselor pirotehnice sau a încărcăturilor de pulbere.
 3

Fig. 3. Fitil ordinar (colac de 8 m). 1 - înveliş exterior; 2 - vână de pulbere; 3 -

fir director.
Viteza de ardere a fitilului ordinar în aer este aproximativ lcm/s; In apă, viteza de
ardere este mai mare şi arde la o adâncime de maxim 5m.
Înainte de întrebuinţare, fitilul ordinar se examinează la exterior să nu prezinte
crăpături, frânturi, urme de umezeală, de desfacere a învelişului şi alte degradări, se taie şi
se elimină capătul cerut pe o lungime de 5m şi se verifică viteza de ardere la o bucată cu
lungimea de 60cm (timpul de ardere trebuie să fie 60-70sec).
Notă: Când fitilul ordinar se întrebuinţează la temperaturi scăzute, se va evita îndoirea
acestora deoarece se poate produce întreruperea vanei de pulbere sau ruperea fitilului,
arderea nemai transmiţându-se spre capsă.
c) Fitilul detonat (fig. 4.) are rolul de a iniţia explozia simultană a mai multor
încărcături explozive.

Fig. 4. Fitil detonat (rola de 50m): 1 - înveliş; 2 - exploziv, 3 - fir director

Viteza de detonaţie a fitilului detonat este de 6500-7000m/s (explodează

instantaneu după iniţiere).
Tăierea fitilului ordinar şi detonat se execută în bucăţi de lungimea necesară, pe o
bucată de lemn netedă şi curată, cu ajutorul briceagului bine ascuţit, printr-o apăsare a
lamei. Evitându-se frecarea fitilului pentru a nu provoca scuturarea pulberei.

Notă: Când se taie fitilul detonat colacul se derulează astfel ca de la locul tăierii până la
cel nederulat să fie min. 10 cm.
Pentru iniţierea exploziei pe cale pirotehnică a trotilului se realizează în prealabil
amorsa, adică o capsă pirotehnică sesizată (strânsă) la o bucată de fitil ordinar sau detonat.
Pentru confecţionarea unei amorse se execută următoarele operaţiuni:
- se examinează şi se verifică viteza de ardere a fitilului ordinar;
- se taie bucata de fitil stabilită (min. 50cm);
- se scoate din ambalaj o capsă pirotehnică şi se examinează starea acesteia;
- se controlează prezenţa pulberii la capătul fitilului (tăiat în unghi drept) după
care se introduce în capsă până la căpăcel, fară a se forţa sau roti;
- se sertizează capsa folosind cleştele de sertizat, prin strângere progresivă.
 4
Notă: Seritizarea capsei în alt mod şi cu alte mijloace este interzisă.
Pentru executarea lucrărilor de distrugere se folosesc diferite încărcături de exploziv,
greutatea acestora determinându-se prin calcul, în funcţie de natura şi dimensiunile
obiectivelor.
După forma lor încărcăturile pot fi:
- concentrate;
- alungite;
- sub forma de figuri geometrice.
După poziţia lor faţă de obiectivul de distrus, acestea pot fi:
- exterioare;
- interioare;
- încastrate.
Explozivul se poate utiliza în următoarele scopuri:
- distrugeri in lemn (fig. 5 6 7).

Fig.5. Distrugerea lemnului rotund cu încărcătură exterioară:

1. încărcătură; 2. legătură; 3. amorsa

Fig. 6. Doborârea unui arbore (săgeata indica direcţia de

cădere): 1 încărcătură; 2. legătură; 3. amorsa; 4. teşitură
 5
Fig. 7. Dezrădăcinarea buturugilor: 1. încărcătură; 2. buraj; 3.
amorsa

Distrugerea parţială a lucrărilor de fortificaţie de

campanie sau permanente (fîg- 8):

Fig 9. Distrugerea reţelei de sârma ghimpată; a. modul de aşezare a încărcăturilor alungite

(orizontale şi verticale); b. detaliu cu modul deprindere a încărcăturii verticale la unul din parii
reţelei de sârmă: l încărcătură alungată orizontală; 1 încărcătură alungită verticală; 1 şipcă din
lemn
c) distrugerea tehnicii de lupta şi a armamentului (fig. 10 11 12 13 14).
 6

Fig. 10. Distrugerea unui tanc: 1. încărcătură de exploziv aşezată la motor; 2..
încărcătură la baza turelei; 3. încărcătură la şenilă; 4. încărcătură în ţeava tunului

Fig. 11. Distrugerea unui tun: 1. încărcătură de exploziv aşezată în ţeava tunului;
2. încărcătură de exploziv aşezată în camera proiectilului; 3. încărcătură de exploziv
aşezată la închizător.

Fig. 12. Distrugerea unei nave fluviale: 1. încărcătură aşezată pe arborele port
elice; 2. încărcătură la motor; 3. încărcătură pe fundul navei.
7
8
 Fig. 13. Distrugerea suporţilor plutitori (pontoanelor): a. cu încărcătură
aşezaţi în exteriorul pontonului; b. interiorul pontonului: 1. încărcătură; 2.
greutate; 3. frânghie
 Fig. Distrugerea unui rezervor de benzină:- 1 încărcătură de exploziv

2. Minele antitanc şi antipersonal principalele, caractericticele tactico – tehnice,

metodele de instalare şi principiile de funcţionare .

Minele antitanc sînt destinate pentru minarea terenului cu scopul de a scoate din funcţiune tancurile
şi altă tehnică de luptă a inamicului. Ele se împart în mine antişenile, care acţionează numai prin apăsarea
şenilei (roţii) şi defectează echipamentul de rulare al maşinii, şi mine antipodea, care acţionează asupra
întregii proiecţii a tancului şi distrug nu numai elementele echipamentului de rulare al maşinii, dar şi
grupul motor, lovesc şi echipajele. Asemenea mine sînt de luptă şi de exerciţiu. Minele antitanc de
exerciţiu se deosebesc de cele de luptă prin încărcătura inertă, au pe corp o dungă albă şi inscripţia „De
exerciţiu”.
Cele mai răspîndite mine antitanc sînt minele: TMD-B, TM-57, TM-62. Minele model TM-62 se
produc cu corpurile din diferite materiale şi au marcajul corespunzător: TM-62 D, TM-62 P etc.
Caracteristicile principale ale minelor sînt prezentate în tab. II-1.

Tabelul II-1
Minele antitanc

Minele
Datele de bază
TMD-B TM-57
Masa totală a minei, kg 9–9,7 9
Masa încărcăturii de explozie,
4,8 – 6,7 6,5
kg
Materialul corpului Lemn Metal
MV-57, MVZ-
Focoasele utilizate MV-5
57
Efortul de acţionare necesar, kg 200–500 200–500

În teren minele se plantează în diferite poziţii, în funcţie de anotimp, sol sau la suprafaţă, sau adîncite
în pămînt (zăpadă) fiind mascate. La plantarea minelor în pămînt vegetal se taie o brazdă de iarbă cu
dimensiunea puţin mai mare decît lăţimea (diametrul) minei şi se răstoarnă spre partea inamicului. Capacul
(plăcuţa de apărare) al minei sau focosul în teren tare trebuie să se ridice deasupra suprafeţei cu
2–3 cm, iar în teren moale mina se plantează la acelaşi nivel (fig. II-1, a,b).
În sectoarele de teren mlăştinos sub mină se pun scînduri, nuiele etc. Iarna minele se plantează pe
suprafaţa solului, iar dacă există un strat de zăpadă mai adînc de 40 cm – pe stratul compact de zăpadă,
mascîndu-le cu zăpadă afînată.
Minele TMD-B se plantează în fond cu focos MV-5 în următoarea ordine. Se sapă gropiţă şi se pune
mina în aceasta; se scoate zăvorul din locaşul uşiţei şi se ridică uşiţa; se introduce capsa specială MD-2 în
corpul focosului MV-5; se perforează cu un beţişor ascuţit eticheta încleiată în locaşul pentru capsa
specială al calupului de amorsă; fără a apăsa pe căpăcel, se introduce percutorul cu capsa specială în faţă în
locaşul detonatorului intermediar; se pune rigla-şablon cu muchia peste gaura din capac şi se trece pe
deasupra percutorului (ea nu trebuie să atingă căpăcelul percutorului, în caz contrar este interzisă plantarea
minei); se închide uşiţa şi se fixează, se maschează mina.

Fig. II-1. Plantarea minei antitanc.

a – în teren moale; b – în teren tare; c – în teren mlăştinos; d – în stratul adînc de zăpadă
Mina TM-57 se plantează cu focos MV-57 sau MVZ-57. Ea poate fi dusă (transportată) în stare
definitiv echipată. Siguranţa se asigură prin construcţia percutorului. În poziţia de luptă, percutorul MV-
57, se trece la întoarcerea manetei şurubului de blocare cu o pătrime de rotaţie după acele de ceasornic
(fig. II-2).
După construcţia mecanismului de percuţie focosul MVZ-57 este analogic cu MV-57. El e destinat
în general pentru minele plantate cu plantatoarele de mine. Pentru trecerea lui în poziţie de siguranţă şi de
luptă există un buton special. Principiul general de funcţionare a minei TM-57 este următorul: la călcare
(cel puţin pe 1/3 din diametrul minei) capacul ei se turteşte şi se lasă în jos împreună cu focosul.
Mecanismul de percuţie al focosului se propteşte în peretele despărţitor al minei deasupra detonatorului
intermediar. La turtirea în continuare a capacului de apăsare acţionează mecanismul de percuţie, se înţeapă
capsa detonantă a amorsorului MD-10, provocînd explozia.
Înaintea plantării minelor ele trebuie amorsate cu focoasele puse în poziţie de siguranţă. Aceast lucru
poate fi făcut şi din timp. Pentru plantarea minei TM-57 cu focoase MV-57 sau MVZ-57 e necesar:
- de săpat o gropiţă, în care se pune mina;

Fig. II-2. Mina antitanc TM-57:

a – vedere generală; b – secţiune; 1 – corpul minei; 2 – capac; 3 – încărcătură de exploziv; 4 –

detonator intermediar central; 5 – detonator intermediar lateral; 6 – focos MV-57 în poziţie de luptă; 7 –
scut; 8 – locaş de aprindere al detonatorului intermediar lateral
- de trecut focosul în poziţie de luptă;
- de mascat mina.
 Focosul-tijă se înşurubează în mină nemijlocit la locul plantării.
Se permite neutralizarea numai a minelor plantate fără focoase suplimentare.
Totodată, trebuie:
- de scos stratul de mascare de pe mină (fără a apăsa pe capac);
- de deşurubat focosul şi de trecut acesta în stare de siguranţă (mecanismul de percuţie trebuie întors
cu 90°), de blocat şi de pus cuiul de siguranţă;
- de scos mina din locul plantării şi de înşurubat din nou focosul, trecut în starea de siguranţă.
Minele TM-62D şi TM-62P pot fi livrate trupelor cu focoasele înşurubate în ele fără capsele
speciale. Pregătirea unor astfel de mine pentru plantare constă în următoarele:
- se scoate mina din ambalaj şi se deşurubează focosul din ea cu o cheie specială;
- se amorsează focosul cu capsa specială, folosind pentru siguranţă cuiul de distanţare special;
- se înşurubează focosul în mină şi se strînge bine cu cheia;
- se pune mina în ambalaj sau în containerul plantatorului de mine.
La plantarea manuală a minelor trebuie:
- de săpat adîncitura şi de pus în ea mina;
- de trecut focosul în poziţie de luptă şi de mascat mina.

Fig. II-3. Schema plantării cîmpului de mine în trei rînduri

în ordine de formaţie

Plantarea cîmpurilor de mine antitanc. Cîmpurile de mine antitanc se plantează, de obicei, pe 3–4
rînduri cu o distanţă dintre ele de la 8 pînă la 40 m, iar pe rînduri între mine – 4,0 – 5,5 m. Adîncimea
totală a cîmpului de mine poate fi de la 20 pînă la 120 m. Minele se plantează manual sau cu ajutorul
mijloacelor de mecanizare. Manual se minează prin procedeul de minare în formaţie după sfoara de
minare, care se întinde paralel sau perpendicular frontului.
Primele două procedee de plantare a cîmpurilor de mine se aplică, de regulă, în cazul absenţei
acţiunii prin foc a inamicului; al treilea procedeu – în condiţii de contact nemijlocit cu inamicul în faţa
limitei dinainte a apărării.
Plantarea cîmpurilor de mine cu mijloacele de mecanizare se execută cu precădere în timpul luptei şi
se realizează cu ajutorul distribuitoarelor de mine remorcate, plantatoarelor de mine şi elicopterelor cu
echipament special.
La plantarea prin procedeu de minare în formaţie (fig. II-3) fiecare soldat poate să ducă şi să planteze
două, trei sau patru mine (în funcţie de schema de minare acceptată). La plantarea, de exemplu, a cîmpului
de mine pe trei rînduri se indică limitele lui şi se marchează cu ţăruşi linia începerii deplasării formaţiei
(linia bazei). Înaintea începerii minării grupa îşi face numărătoarea în ordine normală şi se aliniază pe linia
bazei cu intervalul indicat în paşi. Fiecare soldat ia minele şi la comanda, de exemplu: „Cinci paşi înainte
– marş!”, începe deplasarea. După parcurgerea distanţei indicate comandantul grupei dă comenzile în
ordinea următoare:” Puneţi o mină”, „Doi paşi spre dreapta – marş!”, „Cincisprezece paşi înainte –
marş !”, „Puneţi o mină!” etc.
Cînd soldaţii vor pune ultima mină, va urma comanda „Începeţi plantarea minelor!”. Soldaţii,
mişcîndu-se acum spre linia bazei, plantează şi maschează minele. Limita cîmpului de mine se marchează
cu ţăruşi, care sînt puşi de ultimul soldat.
 Ordinea acţiunilor şi comenzile date la plantarea cîmpului de mine pe patru rînduri şi la ducerea de
către fiecare soldat a cîte patru mine sînt analogice celor expuse anterior (distanţele sînt indicate ca
exemplu, ele pot fi şi altele). La minarea prin acest procedeu noaptea toate minele sînt duse pînă la punctul
cel mai depărtat, dar sînt plantate la deplasarea spre linia bazei. Dacă însă fiecare dintre soldaţi duce cîte
două mine la plantarea cîmpului de mine pe patru rînduri, atunci grupa ăşi face numărătoarea cîte doi şi
soldaţii la comenzi lasă minele pe rînd, adică mai întîi soldaţii „unu” lasă o mină, apoi soldaţii „doi” – o
mină etc.
Plantarea cîmpurilor de mine după sfoara de minare se execută, de regulă, în condiţii de contact
nemijlocit cu inamicul în timpul nopţii. Toate deplasările în acest caz se execută, de obicei, tîrîndu-se.
Sfoara de minare reprezintă o funie cu lungimea de 60 m cu inele la capete. Peste fiecare metru pe sfoară
există bucşe pentru fixarea inelelor sau etichetelor în acele locuri, lîngă care trebuie să fie lăsate minele.
Sfoara se înfăşoară pe o bobină şi se poartă într-o geantă de foaie de cort. Comandantul dă din timp
indicaţii pentru a pregăti sforile de minare pentru minare după schema dată a cîmpului de mine, adică
pentru a pune inele în bucşele corespunzătoare de pe sfoară.
La minarea după sfoară, care se întinde paralel frontului, grupa poate să acţioneze fiind împărţită în
cîteva grupuri. Unul dintre ele întinde sfoara în direcţia dată şi o fixează, iar celelalte aduc minele de la
depozitul de campanie şi le pun lîngă semnele de pe sfoară. După repartizarea minelor întregul personal
începe plantarea lor. În continuare primul grup mută sfoara pe un loc nou, iar celelalte pleacă după
următoarele mine.
Pentru minarea după sfoara ce se întinde perpendicular frontului, la fiecare sfoară se numeşte un grup
din doi soldaţi. Fiecare soldat al grupului plantează cîte două mine în locurile indicate în dreptul semnelor
sforii de minare întinse. Totodată, pentru asigurarea securităţii la executarea misiunii fiecare soldat al
grupului trebuie să planteze minele numai dintr-o parte a sforii şi să părăsească cîmpul de mine, deja
plantat orientîndu-se după sfoara de minare (fig. II-4). Pentru orientare la fiecare următoarea trecere de
minare ultimul grup din trecerea anterioară pune la distanţa indicată de la sfoara de minare un semn
unilateral.

Fig. II-4. Schema plantării cîmpului de mine antitanc

după sfoara de minare, care se întinde perpendicular frontului:
1, 2 şi 3 – grupuri de soldaţi nr. 1, 2 , 3; a, b şi c – soldaţii pe poziţii de plecare;
U – minele plantate de soldaţii „unu”; D – minele plantate de soldaţii „doi”

Întrucît această misiune se execută cu precădere în faţa limitei dinainte a apărării inamicului, toate
deplasările se execută numai tîrîş, iar semne de orientare se pun din acelea, care sînt vizibile numai din
partea trupelor proprii.
Cu ajutorul distribuitorului de mine remorcat şi plantatorului de mine minele pot fi plantate cu
mascare în sol (în zăpadă), sau pe suprafaţă, la distanţa de minare stabilită în prealabil. Plantatoarele de
mine se deplasează, totodată, spre repere sau jaloanele fixate eşalonat spre dreapta sau stînga la distanţe
indicate. Maşinile trebuie să iasă din cîmpul de mine, fără a întretăia rîndurile plantate anterior. Plantarea
cîmpurilor de mine din elicoptere se execută cu folosirea echipa-mentului special.
 Minele antiinfanterie sînt destinate pentru minarea terenului în scopul nimicirii forţei vii a
inamicului. Ele se divizează în explozive şi cu schije. Caracteristicile minelor principale sînt prezentate în
Tabelul II-2
Minele
Datele de bază PMD- POMZ-2 OZM-1
6M
Masa totală, g 493 2300 500
Masa încărcăturii substanţei
200 75 170
explo-zive, g
MUV MUV
Focoasele utilizate MUV-2 sau sau
MUV-2 MUV-2
Procedeul de punere în La
La tracţiune
funcţiune apăsare
Procedeul de lovire Explozie Schije
Efortul necesar pentru punerea
6-28 05-1 0,5-1
în funcţiune, kg f
Raza de distrugere totală, m - 4 13

Majoritatea minelor indicate se întrebuinţează cu focoase-percutoare MUV sau MUV-2. Focosul

MUV (fig. II-5, a) este alcătuit dintr-un corp de metal sau masă plastică 1, percutor 2, arc 3, siguranţă de
dare a focului 12 şi capsa specială MD-2 sau MD - 5M. Din completul lui, face parte, de asemenea, ştiftul
de siguranţă. El serveşte pentru armarea percutorului. Acest focos pentru utilizarea la minele cu acţiune la
tracţiune e prevăzut cu o siguranţă în formă de P, iar la minele cu acţiune la apăsare – cu o siguranţă în
formă de T. Focosul MUV-2 (fig. II-5, b) se deosebeşte de MUV prin aceea că el are o piedică (o plăcuţă
din metal moale), care poate reţine percutorul în poziţia armat nu mai puţin de 2,5 min. După scoaterea
cuiului de siguranţă percutorul sub acţiunea arcului spintecă plăcuţa din metal moale şi trece proptindu-se
în siguranţa de dare a focului. La smulgerea acestei siguranţe percutorul înţeapă capsa de aprindere a
capsei speciale.
Mina PMD-6M (fig. II - 6) la explodare loveşte prin unda de şoc. Pregătirea minei pentru plantare
include verificarea stării bune a corpului ei, amorsarea cu calupul mic de trotil, verificarea stării bune a
piedicii de siguranţă temporare, corectitudinii amplasării siguranţei de dare a focului şi cuiului de
siguranţă.

Fig. II-5. Focoasele MUV şi MUV–2:

a – secţiune MUV; b – secţiune MUV-2; 1 – corp; 2 – percutor; 3 – arc; 4 – bucşă;

5 – coarda tăietorului; 6 – element metalic; 7 – siguranţa de dare a focului în formă de T; 8 – cui de
siguranţă cu inel; 9 – căpăcel de cauciuc; 10 – capsă specială; 11 – gaură pentru ştift de siguranţă; 12 –
siguranţă de dare a focului în formă de P.
 Fig. II-6. Mina antiinfanterie PMD-6M:
a – vedere generală; b – secţiune, 1 – corp; 2 – capac; 3 – calup de trotil; 4 – focos MUV-2; 5 – siguranţă
în formă de T; 6 – locaş dreptunghiular; 7 – plăcuţă de metal

Pentru plantarea minei PMD-6M trebuie de săpat o adîncitură după mărimea minei, astfel încît mina
plantată să se înalţe deasupra suprafeţei solului cu 1–2 cm; de pus mina cu capacul deschis în adîncitură;
de înşurubat capsa specială în corpul focosului; de introdus focosul în gaura peretelui din faţă al corpului
minei, astfel încît capsa detonantă să între în locaşul de aprindere al calupului (umeraşii siguranţei în
formă de T a focosului trebuie să se afle în partea de jos şi să se proptească în peretele corpului minei);
ţinînd corpul minei, trebuie de scos cuiul de siguranţă din focosul MUV-2 sau ştiftul de siguranţă din
MUV; de închis capacul minei, fără a apăsa pe umeraşii cuiului focosului; de mascat mina cu precauţie,
fără a apăsa pe capacul ei.
Mina antiinfanterie cu acţiune la apăsare PMN (fig. II-7) este, de asemenea, explozivă. Pregătirea ei
pentru plantare include verificarea stării bune a elementului de metal, amorsarea minei cu capsă (se
deşurubează buşonul, se pune capsa şi se înşurubează bine buşonul).
Modul de plantare a acestei mine este identic cu cel al PMD-6M.

Fig. II-7. Mina antiinfanterie PMN:

1 – cui de siguranţă cu inel; 2 – buşon; 3 – căpăcel

Minele plantate se maschează cu un strat de pămînt de 1–2 cm, iarna, cînd stratul de zăpada nu
depăşeşte 10 cm, ele se plantează pe sol, iar cînd grosimea stratului e mai mare – pe zăpada îndesată,
mascîndu-se cu zăpadă (stratul nu mai gros de 6 cm). Deplantarea şi neutralizarea minelor PMD-6M şi
PMN este interzisă. Ele se distrug pe locurile plantării prin explodarea încărcăturii de explozie sau prin
alte procedee.
Mina POMZ-2 face parte din minele cu schije. La explodare corpul ei se sparge într-un număr
mare de schije, care nimicesc forţa vie a inamicului.
Plantarea acestor mine se execută cu una sau două ramuri de tiranţi de sîrmă. În primul caz (fig. II -
8) este necesar:
- de bătut în sol un ţăruş pentru tirant şi de prins de el tirantul cu un capăt (ţăruşul trebuie să se ridice
deasupra solului cu 10–15 cm);
- de întins tirantul în direcţia plantării minei;
- de bătut ţăruşul de instalare, lăsîndu-i deasupra solului 5–7 cm;
- de introdus în corpul minei calupul de buraj cu locaşul de aprindere spre gaura mică;
- de calat mina pe ţăruş pînă la proptire în calupul de substanţă explozivă;
 - de prins cîrligul cu arc de tirantul de sîrmă;
- de amorsat focosul cu capsă;
- de introdus focosul în gaura superioară a corpului minei;
- de prins cîrligul cu arc de siguranţa de dare a focului;
- de mascat mina după fondul terenului;
- avînd convingerea că siguranţa de dare a focului se reţine sigur, de scos cuiul de siguranţă MUV-2
(sau ştiftul MUV).
La plantarea minelor cu două ramuri de tiranţi, mai întîi se întinde bine tirantul cu lungimea de 8 m
ce are laţ de sîrmă, cu cîrlig cu arc pe el. Toate celelalte operaţii se fac la fel ca şi la plantarea cu o singură
ramură.
Se interzice neutralizarea minelor POMZ-2 plantate cu focos MUV-2. Ele se distrug pe loc, aruncînd
din adăposturi asupra tiranţilor minelor gheare de pisică speciale cu funii şi trăgîndu-le de pe loc. Dacă
aceste mine sînt plantate cu focos MUV, atunci ele se neutralizează în următoarea succesiune:
- se apropie operatorul cu precauţie de mină, fără a atinge tirantul;
- se pune pe tija cuiului percutor tubul de siguranţă şi se introduce deasupra ştiftul de siguranţă (o
bucăţică de sîrmă);
- se taie tirantul, se scoate din mină focosul şi se decuplează de la capsă.

Fig. II-8. Schema plantării minei POMZ-2M cu o ramură de tirant:

1 – mină; 2 – ţăruşul tirantului; 3 – tirant; 4 – focos; 5 – cîrlig cu arc; 6 – siguranţa de dare a focului;
7 – ţăruş de instalare.

Mina OZM-4 (fig. II-9) este o mină săritoare cu schije. Principiul ei de funcţionare este următorul:
la întinderea tirantului se extrage siguranţa de dare a focului şi percutorul sub acţiunea arcului de acţionare
înţeapă capsa de aprindere. Flacăra de foc se transmite prin tub încărcăturii de azvîrlire; sub acţiunea
gazelor mina se aruncă din sol la o înălţime egală cu lungimea cablului de întindere (0,6 – 0,8 m) şi
încărcătura ei explodează, corpul minei se sparge în schije cu care se produc leziunile.
Plantarea minei se execută în următoarea succesiune:
- se sapă o adîncitură după diamterul minei cu adîncimea de 16-17 cm;
- se plantează mina şi se deşurubează dopul cu cercel;
- se introduce capsa specială în mină cu capsa detonantă în jos;
- se înşurubează dopul la loc pînă la refuz;
- se astupă cu pămînt spaţiul liber în jurul minei şi se îndeasă cu mînerul lopeţii;
- se bate primul ţăruş la o distanţă de 0,5 m de la adîncitură, lăsîndu-i deasupra solului 15–20 cm;
- se prinde cîrligul cu arc al tirantului de sîrmă de cercelul dopului şi se întinde, trecîndu-l prin
tăietura de pe capătul primului ţăruş;
- se bate al doilea ţăruş la o distanţă de 5–6 m de la primul şi se leagă de el capătul tirantului;
- se deşurubează căpăcelul de siguranţă de pe niplu şi se prinde cu cuiul de siguranţă de tija dopului;
- se înşurubează focosul MUV-2 sau MUV cu tubul de siguranţă şi ştiftul pe niplu;
- se desprinde cîrligul cu arc de cercelul dopului şi se maschează mina;
- se prinde cîrligul cu arc de siguranţa de dare a focului, astfel încît tirantul să aibă burtă, iar
siguranţa de dare a focului să se ţină rezistent în tija percutorului;
- se scoate cu precauţie din focosul MUV-2 cuiul de siguranţă (din focosul MUV – ştiftul de
siguranţă) şi se scoate tubul.
 La plantarea minei în teren moale sau afînat sub ea se pune o placă rigidă de mărimea nu mai mică
de 15x15 cm.
Minele OZM-4 plantate cu focoase MUV se neutralizează la fel ca şi POMZ-2. După scoaterea din
locul plantării trebuie scoasă capsa şi înşurubat dopul central. Mina OZM plantată cu focos MUV-2 nu
poate fi neutralizată şi se distruge pe loc.
Cîmpurile de mine din mine antiinfanterie cu acţiune la apăsare se plantează, de obicei, pe 2-4
rînduri. Distanţa dintre rînduri şi densitatea plantării minelor în fiecare caz sînt indicate. Cîmpurile de
mine antiinfanterie din mine cu acţiune la tracţiune se plantează, de obicei, pe două rînduri. Distanţa dintre
rînduri şi mine se indică, de asemenea, de către comandant.
Plantarea cîmpurilor de mine antiinfanterie poate fi executată prin unul din următoarele procedee:
prin procedeul de minare în formaţie; după sfoara de minare, întinsă paralel pe frontul cîmpului de mine;
după sfoara de minare întinsă perpendicular pe frontul cîmpului de mine. Totodată, primul procedeu se
aplică numai la plantarea cîmpurilor de mine din mine cu acţiune la apăsare. Minarea în acest caz se
execută la fel ca şi plantarea minelor antitanc. În funcţie de numărul de rînduri, la cîmpul de mine fiecare
soldat poate să planteze la o singură intrare cîte două sau patru mine. Focoasele se eliberează de către
comandantul grupei la locul de plantare a minelor.
Plantarea minelor cu acţiune la apăsare după sfoara de minare întinsă paralel pe front se execută de
grupuri a cîte 3 persoane: soldaţii „unu” şi „doi” aduc cîte 25–30 mine, întind sfoara, pun lîngă ea minele
corespunzător distanţelor indicate şi sapă adîncituri; soldatul „trei”, mergînd după soldatul „doi” la
distanţa de 8–10 m, plantează minele şi le maschează. Pe un alt loc sfoara o mută primii doi soldaţi.
Misiunea de plantare a cîmpurilor de mine antiinfaterie cu mine prin acţiune la tracţiune se execută
de către soldaţi în felul următor: soldaţii „unu” şi „doi”, avînd cîte 10–15 mine cu ţăruşi, întind sfoara, pun
minele şi bat în pămînt ţăruşii lîngă semnele de pe ea, prind de ţăruşul bătut un capăt al sîrmei şi,
întinzînd-o pînă la mină, o prind temporar de alt ţăruş sau de corpul minei, mută sfoara pe un loc nou;
soldatul „trei” pune mina pe ţăruş sau o îngroapă în sol (pe cea săritoare), o amorsează, maschează şi se
deplasează pentru plantarea următoarei mine. Fiecare grup următor acţionează eşalonat la 20–25 m de la
cel din faţă, astfel încît după finalizarea plantării minelor pe rîndul său să iasă fără a intersecta rîndurile de
mine plantate anterior.

Fig. II-9. Mina antiinfanterie OZM-4.

Procedeele examinate de plantare a cîmpurilor de mine antiinfanterie se aplică în caz de lipsă a

contactului nemijlocit cu inamicul (în caz de contact cu inamicul cîmpurile de mine antinfanterie din mine
cu acţiune prin apăsare se plantează după sfoara de minare întinsă perpendicular pe front). Înaintea
începerii plantării grupa se împarte în grupuri cîte două persoane. Fiecare grup ia sfoara de minare, 8 mine
(cîte 4 pentru fiecare soldat), lopeţile de infanterie pentru săparea adînciturilor. Înaintarea se execută
numai tîrîş în modul indicat la plantarea prin acest procedeu a cîmpurilor de mine antiinfanterie (fig. II-
10). Soldaţii „unu” ai grupelor plantează cîte 4 mine la stînga de la sfoară şi se reîntorc la tranşee, ţinîndu-
se de sfoara de minare cu mîna stîngă; soldaţii „doi” plantează minele sale la dreapta de la sfoară şi,
scoţînd cuiul care o fixează, se reîntorc la baza de plecare, ţinîndu-se de sfoară cu mîna dreaptă.
 Fig. II-10. Schema plantării minelor antiinfanterie după sfoara de minare întinsă perpendicular pe
front:
1 şi 2 – soldaţii grupurilor; nr. 1 şi nr. 2 – minele, plantate de către soldaţii „unu” şi „doi” ai grupului; I, II,
III şi IV – succesiunea plantării minelor de către fiecare soldat

Minele antidesant sînt destinate pentru minarea zonelor de litoral cu adîncimea de la 1 pînă la 5 m,
rîurilor cu viteza curentului de apă pînă la 1,5 m/s şi altor bazine de apă împotriva mijloacelor de desantare
prin debarcare şi tancurilor amfibii ale inamicului. Ele sînt divizate în mine de fund (PDM-1M, PDM-1,
PDM-2) şi mine ancorate (IARM). Datele principale despre ele sînt prezentate în tab. II-3.

Tabelul II-3

Minele
Date principale PDM-1M PDM-2
(PDM-1)
Masa totală a minei, kg 55–60 135
Masa încărcăturii de 10 15
explozie, kg
Adîncimea instalării, m 1–2 1,5–3,8
Efortul necesar de acţionare
a focosului (la aplicarea
efortului la capătul tijei), kg 18–26 40–50
f
Distanţa minimă dintre 6 8
mine, m
Componenţa grupului de 2 persoane; 3 persoane;
soldaţi şi timpul pentru 10–20 min pînă la 15 min.
instalarea unei mine

Mina PDM-1M se echipează cu focos VPDM-1 cu capsă specială MD-10. Pregătirea pentru plantare
este executată în următoarea succesiune:
- se fixează corpul minei de placa de balast pusă cu cuiurile pe sol;
- se deşurubează buşonul din deschizătura centrală;
 - se deşurubează capacul dispozitivului de siguranţă şi se scoate bucşa cu capsa specială; se verifică
mobilitatea tijei în dispozitiv; la apăsarea ei cu degetul mare tija trebuie să se deplaseze uşor;
- se introduce calupul în capacul dispozitivului de siguranţă şi se înşurubează pînă la refuz;
- se amorsează focosul cu capsa specială, înşurubîndu-l pînă la capăt; la verificarea cu ajutorul
şablonului (tăietura de pe cheie) capsa specială trebuie să treacă liber pe sub tăietură;
- se înşurubează focosul în mină şi se strînge cu cheia pînă la comprimarea totală a garniturii de
piele;
- se înşurubează manual tija pe capul focosului, se introduce cuiul fixator şi capătul drept al acestuia
se îndoaie;
- înainte de instalarea minei în apă se scoate banda metalică de pe capacul dispozitivului de
siguranţă.
Neutralizarea minelor instalate în apă este categoric interzisă. Dacă e necesară neutralizarea minelor
ele se nimicesc prin explozie sau dragare.
Mina PDM-1 este analogică după construcţie celei precedente, însă teaca deschizăturii centrale nu
are detonator intermediar. Ea este îmbinată fix cu focosul VPDM-1.
Mina PDM-2 are un corp sferic şi un suport special cu dispozitiv telescopic, datorită căruia poate fi
instalată la diferite adîncimi (pe un suport jos sau înalt). Focosul folosit VPDM-2 are aceeaşi construcţie
ca şi VPDM-1, însă efortul de acţionare a lui este mărit. Mina se instalează de un grup din trei persoane.
Neutralizarea minei instalate în apă este interzisă.
Mina fluvială ancorată IARM este destinată pentru executarea barajelor pe rîuri şi lacuri împotriva
mijloacelor de desantare prin debarcare şi navelor fluviale ale inamicului. Pentru pregătirea minei de
instalare trebuie:
- de pregătit focosul (se scoate căpăcelul de cauciuc, se verifică existenţa cuiului de siguranţă, bucşa
de metal se înlocuieşte cu calupul, se pune căpăcelul de cauciuc);
- de deşurubat dopul din deschizătura corpului minei şi de înşurubat focosul cu ajutorul cheii.
Instalarea acestor mine se execută de pe mijloacele plutitoare. Totodată, succesiunea acţiunilor este
următoarea:
- se scoate căpăcelul de cauciuc de pe focos şi pe capul acestuia se pune crucea, astfel încît ea să nu
se scoată;
- se înlătură cuiul de siguranţă din focos şi cuiul de fund din ancoră;
- se ia mina cu ambele mîini de fundul ancorei şi se coboară cu ancora în jos cu o înclinare de pînă la
30° de la verticală.

Elementele de asigurare împotriva deplantării minelor

Orice mină antitanc sau antiinfanterie poate fi plantată cu asigurare împotriva deplantării. Şi atunci la
încercarea de a le neutraliza minele vor exploda. În calitate de elemente de asigurare împotriva deplantării
se utilizează focoasele cu acţiune la tracţiune sau la descărcare.
Asigurarea împotriva deplantării minelor cu focoase cu acţiune la tracţiune se obţine prin faptul că în
locaşul de aprindere lateral sau de fund se înşurubează focosul de la care se trage o sîrmă (o sfoară) spre
un ţăruş bătut sub mină sau alături. Uneori un capăt al tirantului se leagă de corpul sau mînerul minei, iar
celălalt – de focosul cu acţiune prin tracţiune al unei mine (încărcături de explozie) plantate la o parte,
adică se amenajează o mină–cursă. Trebuie de avut în vedere că inamicul poate să aibă focoase cu acţiune
combinată, care acţionează la tracţiunea tiranţilor, tăierea (ruperea) lor şi la apăsarea asupra mecanismelor
de acţionare. Minele-cursă pot fi plantate şi separat de alte mine pentru minarea intrărilor în clădiri,
bunurilor lăsate, tehnicii de luptă, armamentului şi obiectelor de uz casnic cu folosirea focoaselor
(contactoarelor) din dotare sau improvizate. Focoasele şi contactoarele improvizate pot avea cea mai
diversă construcţie. Recomandări univoce privind amenajarea minelor-cursă nu există. Eficacitatea
întrebuinţării lor depinde deseori de ingeniozitatea personală a pionierilor, de existenţa mijloacelor.
Minele plantate cu asigurare împotriva deplantării şi minele-cursă descoperite se nimicesc pe loc cu
încărcături suprapuse de SE sau prin tragerea lor cu ajutorul ghearelor de pisică de la o distanţă de
siguranţă. Numai în cazuri excepţionale, cînd tipurile focoaselor întrebuinţate sînt bine cunoscute şi e
necesară neutralizarea (păstrarea) obiectivului minat, se permite neutralizarea acestor mine. Totodată, se
examinează minuţios minele şi obiectivul minat, fără a mişca din loc minele, se introduc cu precauţie
dispozitivele de siguranţă necesare în focoase (contactoare) ş.a.m.d. Fiecare tirant se taie numai avînd
convingerea fermă că după aceasta nu se va produce explozia.

3. Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP.

Mijloacele de cercetare şi de deminare includ aparate, maşini speciale şi muniţie de geniu.
Principalele dintre ele sînt: completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR, detectoarele de
mine, dragorul, încărcăturile alungite.
Completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR este destinat pentru detectarea,
marcarea şi deplantarea diferitelor mine. Completul include: sonde montabile, gheare de pisică cu
frînghii de lungimea 30 m, steguleţe, bobine cu panglică albă-neagră a cîte 100 m lungime, huse pentru
bobine, steguleţe şi sonde, foarfece pentru tăierea sîrmei ghimpate, ladă de ambalaj.
Minele plantate în pămînt se detectează cu ajutorul sondei, care are un vîrf de oţel ascuţit şi o
coadă din trei coturi. La lucrul în poziţia din picioare se folosesc toate cele trei coturi, iar coada se ţine
sub un ungi de 20–40° faţă de suprafaţa solului. La căutarea minelor din poziţia culcat se foloseşte
numai un cot, care se ţine paralel cu pămîntul, însă ascuţişul se pune în cot sub un unghi de 30° în
raport cu axa lui. Solul se străpunge la o adîncime de 10–15 cm peste fiecare 10–20 cm.
Ghearele de pisică cu frînghii se folosesc pentru scoaterea (smulgerea) minelor detectate din
locurile plantării, pentru nimicirea minelor cu acţiune la tracţiune, precum şi pentru mutarea din loc a
obiectelor minate.
Panglica albă-neagră este destinată pentru marcarea limitelor culoarelor pe cîmpurile minate.
Fîşiile negre şi albe de pe ea au o lungime de 0,5 m.
Pentru descoperirea minelor şi altor muniţii plantate în sol (zăpadă, apă), corpurile sau
focoasele cărora sînt produse din metal, se întrebuinţează detectoarele de mine UMIV-1, IMP,
MIV şi DIM, şi detectoarele de bombe IFT şi MBI-1.
Toate aceste aparate au subansambluri şi blocuri de una şi aceeaşi destinaţie. De obicei, detectorul
de mine are un cadru detector fixat pe cotul principal al tijei, o casetă pentru sursele de curent, un cablu
de conexiune, un bloc generator, o cască de ascultare, sondă de oţel scurtată fixată pe cotul de bază,
coturi suplimentare pentru tijă, o cutie de metal, o geantă din foaie de cort pentru aşejarea casetei cu
sursa de alimentare. Prin rotirea mînerelor blocului generator (de amplificare) se obţine tonul de control
necesar. Totodată, elementul de căutare se tinde la o înălţime de cel puţin de 0,1 m de la suprafaţa
solului; în raza de 1 m nu trebuie să existe nici un fel de obiecte de metal, iar detectoarele vecine în
funcţiune trebuie să fie nu mai aproape decît la 6 m. Căutarea minelor constă în faptul că pionierul,
mişcîndu-se în direcţia indicată, deplasează cadrul detector lin şi fără întreruperi spre dreapta şi spre
stînga deasupra suprafeţii solului la o înălţime de 5–7 cm şi înainte – la 15–20 cm. La schimbarea
tonului de control pionierul trebuie să se oprească şi să precizeze locul unde se află obiectul descoperit.
La acordarea corectă a detectoarelor de mine minele cu corp de metal pot fi descoperite la o adîncime
de 35–40 cm, iar minele cu corpuri de lemn şi masă plastică, care au piese de metal, – la o adîncime de
5–8 cm. Lăţimea fîşiei cercetate în cazul lucrului în picioare este de 0,7 m, culcat – pînă la 1 m.
Încărcăturile alungite de deminare (UZ) sînt destinate pentru executarea culoarelor în
cîmpurile de mine prin procedeu de explodare. Încărcătura alungită din dotare este încărcătura UZ-3. Ea
se asamblează din blocuri separate de lungimea 1,95 m (fig. II-21). Fiecare bloc este alcătuit din trei
elemente (ţeavă metalică umplută cu SE), unite cu coliere. Completul are blocuri de trei tipuri:
principale, blocuri cu drosel cumulativ şi teu, blocuri cu încărcătură inertă. La exterior ele toate sînt
asemănătoare şi se deosebesc numai prin umplutură. Elementele blocurilor principale au o umplutură
compactă de SE (sau compoziţie inertă), iar în elementele cu drosel cumulativ există spaţii între
calupurile speciale, care asigură transmiterea detonării numai în direcţia bucşelor de cap ale blocului.
Pentru deminare se asamblează încărcături cu lungimea de 50 sau 100 m, care se aduc pe cîmpul de
mine prin împingere sau prin tîrîre cu ajutorul tancului sau prin alte metode. Completul total de
încărcătură se asamblează de o grupă în timp de 1,5 ore, totodată, bucşele de cap ale acestuia trebuie să
fie orientate în direcţia inamicului. Încărcătura adusă pe cîmpul de mine se explodează la străpungerea
 cu un glonţ a casetei speciale sau prin procedeu electric de distrugere (pirotehnic de aprindere) cu
folosirea tecilor cu încărcături de explozie existente în complet. Grupa (grupul) execută această misiune
în succesiunea următoare:
- toţi soldaţii grupului descarcă şi eliberează încărcăturile de ambalaj, grupează blocurile în
ordinea necesară pentru asamblare;
- soldaţii „unu” şi „doi” duc blocul de rulare al dragorului; comandantul grupei duce sculele
pentru asamblare; soldaţii „trei” şi „şase” aduc cîte un bloc la locul de începere a asamblării;
- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” fixează blocul de rulare al dragorului de primul bloc
şi unesc consecutiv blocurile ce se aduc;
- soldaţii „trei” şi „şase” aduc blocurile rămase, iar după terminarea aducerii în pereche unesc
blocurile la locul de asamblare a încărcăturii;
- soldaţii „trei” şi „patru” instalează pe încărcătură cutia dispo-zitivului de aprindere şi unesc teaca
încărcăturii de explozie de blocul de coadă, iar soldaţii „cinci” şi „şase” – instalează cîrligile de
remorcare de cap şi de coadă;
- grupa în componenţă execută remorcarea încărcăturii de tanc;
- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” trec încărcătura în poziţie de luptă (instalează caseta
de aprindere). Aceasta se execută nemijlocit înainte de aducerea încărcăturii pe cîmpul de mine al
inamicului.

Fig. II-21. Blocul încărcăturii alungite UZ-3:

a – vedere generală a blocului; b – secţiune a elementului cu drosel cumulativ; 1 – bucşă de coadă; 2 –
bucşă de cap; 3 – calup cu suprafaţă sferică; 4 – calup cu pîlnie cumulativă; 5 – inele opritoare; 6 –
corpul teului; 7 – bucşa teului; 8 – calup de trotil;
9 – fixator
Cercetarea barajelor de geniu.
Barajele de mine şi exploziv pot fi descoperite vizual după indiciile de demascare cu ajutorul
aparatelor sau maşinilor speciale. Indiciile de demascare a cîmpurilor de mine: pămînt afînat neînlăturat
după instalarea minelor, ambalaj uitat sau etichete lăsate de la mine şi focoase, scule şi accesorii pentru
minare, ţăruşi de orientare şi plantare, semne de marcare şi de delimitare a minelor şi cîmpurilor de mine
lăsate, moviliţe amplasate într-o anumită succesiune şi deosebirea acestor locuri de fondul terenului
înconjurător, sfori, sîrmă întinse deasupra suprafeţii pămîntului etc.
Cercetarea barajelor genistice ale inamicului se realizează, de regulă, noaptea de către patrulele de
cercetare de geniu, deseori în componenţa unei grupe. Aceasta trebuie să aibă neapărat în dotare: arme
personale, detectoare de mine, sonde, gheare de pisică cu funii, steguleţe (jaloane), panglică albă-neagră şi
accesorii mărunte (cuţite, cleşte de tăiat, cuie de siguranţă etc.).
Modul de acţiune a patrulei de cercetare de geniu în componenţa grupei, care este dotată cu cinci
detectoare de mine şi şapte sonde scurte e prezentat în fig. II-22.
Deplasarea cercetaşilor la executarea misiunii poate fi eşalonată spre dreapta sau spre stînga. Fiecare
cercetaş, care acţionează cu detectorul de mine şi cu sonda (cu excepţia celui de-al cincilea), trage după
sine un capăt de panglică albă-neagră cu lungimea de 10–15 m, după care se orientează cercetaşul vecin.
Comandantul grupei înaintează între cercetaşii „trei” şi „patru” la o distanţă de 5–7 m, iar alături de el (în
spatele cercetaşului „trei”) se deplasează cercetaşul „şase”, desfăşurînd panglica albă-neagră axială,
capătul căreia este fixat la aliniamentul de plecare. La detectarea minei comandantul grupei se apropie de
ea determină tipul, modul de plantare şi dă comanda de continuare a cercetării. De panglica albă-neagră
axială el fixează o etichetă cu numărul de ordine al soldatului, care a detectat mina. Spre aliniamentul de
plecare pionierii se întorc după panglica axială. Pentru a asigura siguranţa deplasării înapoi, toate minele
depistate de cercetaşul „trei” trebuie să fie marcate cu steguleţe. La deplasarea înapoi spre aliniamentul de
plecare aceste steguleţe se scot, iar cu ajutorul ghearelor de pisică cu funii se deplantează minele
preconizate pentru deplantare în calitate de mostre.
Cercetarea barajelor de mine şi exploziv în cursul ofensivei (la executarea marşurilor în adîncimea
apărării inamicului) se execută de o patrulă de cercetare de geniu, care se dotează cu mijloace de căutare
individuale, detector de mine rutiere sau un dragor tăvălug. Cu o deosebită minuţiozitate se verifică în
privinţa minării podurile şi alte construcţii rutiere.
Pentru verificarea terenului în privinţa existenţei minelor sau muniţiilor neexplodate în raioanele de
dispunere (de concentrare) a trupelor se folosesc, de obicei, detectoarele de mine rutiere şi dragoarele
antimină, iar în caz de lipsă a acestora – verificarea se execută manual cu ajutorul detectoarelor de mine.
În primul rînd, verificării se supun toate drumurile raionului destinat pentru amplasarea trupelor, iar apoi –
locurile şi sectoarele de teren indicate. Dacă verificarea în privinţa existenţei minelor se execută manual,
atunci grupei, de obicei, i se destinează un sector de 0,5x2 km. Grupa se divizează în două grupuri cîte trei
persoane. Un grup execută verificarea dintr-o parte a drumului, al doilea – din cealaltă. Ele se deplasează
în zigzag de la limitele exterioare ale sectorului spre terasamentul drumului cu distanţe între punctele de
întoarcere de 40–50 m. Cercetaşii grupurilor urmează eşalonat unul după altul la distanţe de 10–15 m,
verificînd fiecare, totodată, o fîşie cu lăţimea de 2-2,5 m. În toate cazurile minele şi muniţiile neexplodate
descoperite se marchează cu steguleţe roşii (jaloane), apoi se distrug pe loc.

Fig. II-22. Schema cercetării cîmpului de mine de către grupă.

a – cîmp de mine al inamicului; b – cîmp de mine al propriilor trupe;c – panglică albă-neagră; 1–5
cercetaşi de geniu