INTRODUCERE

Artileria a apărut ca o clasă de armament greu necesară distrugerii fortificațiilor și creării de asedii
și de baraje dezvoltată pe ideea lovirii adversarului de la distanțe ce surclasează armele de infanterie.
Începuturile artileriei au reprezentat praful de pușcă și ghiulele de tun, iar pe măsură ce progresele
tehnologice au atins și această ramură de armament militar, diferite sisteme noi au apărut în dotarea
armată a țărilor. În context contemporan, prin „artilerie” se înțeleg guri de foc bazate pe proiectile: tunuri,
obuziere, aruncătoare de bombe (mortiere) și sisteme de lansare de proiectile reactive (rachete și rachete
ghidate - missile).

Originile artileriei sunt reprezentate de luptele terestre împotriva trupelor de infanterie, cavalerie
și împotriva artileriei inamice. În cazul navelor și vaselor adverse s-a dezvoltat o nouă ramură a artileriei,
cea de coastă. Și nu în ultimul rând, aviația ostilă a întâlnit un alt progres artileristic ce datează de la
începutul anilor 1900 – artileria antiaeriană.

Fiind fără îndoială cea mai letală clasă de armament terestru, identificarea oricărei lovituri de
artilerie este crucială atât în eficientizarea neutralizării inamicului, în evitarea posibilelor incidente, ba
chiar a daunelor colaterale, cât și în lotizarea și depozitarea munițiilor. Acest fapt a dus la diferite
mijloace de lotizare, inscripționare, poansonare, vopsire și ambalare a orice ce înseamnă lovitură de
artilerie.