1

Efectele psihopatologice ale exploziei asupra organismului uman

Detonarea unei încărcături de exploziv are ca urmare producerea unei unde de şoc care
se propagă în mediul înconjurător şi poate produce distrugeri. Propagarea undei de şoc în aer
creează suprapresiuni locale de scurtă durată.

Figura 1. Explozia unei încărcături are mai multe efecte distrugătoare

Bombele şi exploziile, întâlnite mai des pe câmpul de luptă, pot cauza tipuri unice de
traumatisme, majoritatea implicând politraumatisme penetrante şi vânătăi. Exploziile în spaţii
închise (clădiri, autobuze, mine) sunt asociate unor morbidităţi şi mortalităţi mai ridicate faţă de
cele din mediu deschis. La supravieţuitorii unor explozii în spaţii închise s-au constatat leziuni
primare. Aceştia necesită examene şi evaluări medicale repetate.

Figura 2. Victime ale exploziilor

 2
Din punct de vedere medical, traumatismele suferite în urma unor explozii pot fi
împărţite în patru categorii:
1. Traumatismele primare – provenite de la unda de şoc ce loveşte corpul: ruperea membranei
timpanice, afecţiuni pulmonare şi embolie, leziuni ale organelor interne;
2. Traumatismele secundare – cauzate de fragmentele proiectilelor, de obiecte proiectate de
explozie: traumatisme penetrante, fracturi, vânătăi;
3. Traumatismele terţiare – generate de deplasarea corpului de către suflul exploziei: vânătăi şi
traumatisme penetrante, fracturi şi amputări;
4. Traumatismele cvaternare – celelalte traumatisme cauzate de explozie: loviri, arsuri,
asfixieri, exacerbări ale altor afecţiuni existente.

Figura 3. Explozia şi categoriile de traume pe care le provoacă

Efectele suprapresiunii asupra oamenilor se resimt în principal la nivelul urechilor şi al

plămânilor. În cazul producerii unor explozii de amploare pot fi afectaţi ochii şi organele interne.

Deosebit de important este şi timpul cât acţionează suprapresiunea, astfel încât, acelaşi
nivel de suprapresiune generat de explozia unei încărcături mari la distanţă mare, este mai periculos
decât în cazul detonării unei încărcături mici, la distanţă mică. Cele mai periculoase sunt exploziile
nucleare.
Un alt efect distructiv al exploziilor este cauzat de vântul dinamic care însoţeşte unda de
şoc şi poate imprima acceleraţii corpurilor (Figura 4). Forţele care generează acceleraţiile pot
acţiona asupra întregului organism sau numai asupra membrelor.

Figura 4. Vântul dinamic care însoţeşte unda de şoc imprimă acceleraţii corpurilor

Atunci când un om calcă pe o mina antipersonal cu corp de material plastic, acceleraţia

imprimată piciorului este principala cauza a ruperii acestuia. Daca un om se afla relativ aproape, dar
nu în contact direct cu o încărcătura care explodează, forţele de presiune generate acţionează asupra
întregului corp, imprimându-i o mişcare accelerată care poate duce la desprinderea de sol.
 3

Figura 5. Picior afectat de explozia unei mine antipersonal. 1-Explozia smulge şi împrăştie laba piciorului. 2-Suflul
exploziei împinge pământ, fragmente de mină, oase şi ţesuturi în ceea ce a mai rămas din picior, organele genitale şi
trunchi. 3-Pielea se retrage la loc şi ascunde leziunea totală provocată de explozie

Se estimează că efectele serioase încep la un bar şi pot deveni fatale la 3 bari.

Un efect dăunător important al propulsării corpurilor umane se petrece la oprirea
acestora. Ciocnirea corpurilor cu o suprafaţă dură generează din punct de vedere fizic deceleraţii
mari şi, din punct de vedere medical, traumatisme care pot cauza moartea.
Vestele militare şi de poliţie nu oferă protecţie la suprapresiunea undei de şoc. Pentru a
contracara această ameninţare, este necesară utilizarea unor echipamente speciale de tipul
costumului de protecţie pentru pirotehnişti (CPP, sau costumul EOD), pentru care s-a dovedit
experimental o reducere a suprapresiunii în undă de 63-96%.
Tot experimental s-a dovedit că personalul care nu poartă un costum EOD suferă leziuni
minore a căror cauză principală este suprapresiunea (71 % din cazuri), urmată de impact,
fragmentaţie şi încălzire (fiecare cu câte 26 % din cazuri). Leziunile fatale suferite de o persoană
care nu poartă un costum de protecţie EOD sunt cauzate în principal de impact (16 % din cazuri) şi
suprapresiune (8% din cazuri). Fragmentaţia şi încălzirea nu au constituit o cauză.
Statisticile de mai sus arată că este absolut necesară o protecţie înaltă şi structurată pe
nivele echilibrate împotriva celor patru ameninţări principale ale unei explozii.
Testarea răspunsului la şoc este extrem de dificilă, deoarece nu se pot implica oamenii,
aceasta dacă se doreşte o prelucrare statistică „perfectă”. Se poate utiliza metoda comparativă a
răspunsului biologic, ştiindu-se că mamiferele, cu cât au o structură pulmonară mai densă, cu atât
mai vulnerabile sunt la şoc şi că, de asemenea, cu cât este mai mic volumul specific al plămânilor 1,
cu atât vulnerabilitatea la şoc este mai mare. Aceste relaţii, de 50% letalitate, sunt liniare într-o
reprezentare grafică logaritmică presiune-densitatea plămânilor, presiune-volum specific (Figura 6).

1 volumul plămânilor/masa corporală totală

 4

Figura 6. Nivelurile de suprapresiune pentru care s-a înregistrat o rată a letalităţii de 50 %, în funcţie de densitatea
medie a plămânilor (stânga) şi de volumul specific (dreapta) pentru opt specii de mamifere

Cunoscându-se aceste corelaţii, s-au efectuat experimente pe specii mai mici, iar
rezultatele au fost extrapolate pentru a se determina (estimativ) răspunsul corpului uman la şoc.
În cele ce urmează sunt prezentate informaţii referitoare la modul în care o explozie
afectează corpul uman (leziuni cauzate, de exemplu, de suprapresiune, fragmentaţie, acceleraţie,
deceleraţie etc.).

Leziuni cauzate de suprapresiune - urechea.

Este în general acceptat că pragul de perforare a timpanului este între 0,35-0,5 bari. Este
posibil ca persoanele supuse unei suprapresiuni mai mici de 0,35 bari să resimtă durere şi/sau
pierderea temporară a auzului şi ţiuit al urechilor. Aceste afecţiuni nu persistă mai mult de 36 de
ore, însă pot reduce capacitatea de comunicare.
Aşa cum este reprezentat şi în Figura 7, la o suprapresiune de 1 bar există o probabilitate de
perforare a timpanului de 50%, iar la o suprapresiune de 2 bari, probabilitatea de spargere a
timpanului este de 95%. Pierderi ireversibile ale auzului şi hemoragii în urechea medie se produc la
suprapresiuni de 3 bari.
Perforarea timpanului (Figura 8) nu este o leziune serioasă (în sensul punerii vieţii în
pericol) şi, în majoritatea cazurilor, se vindecă spontan. Nu este ceva neobişnuit ca, în cazul
perforării timpanului, persoanei respective să i se prescrie antibiotice pentru a evita infecţia urechii
medii.
 5
Figura 7. Probabilitatea de perforare a timpanului în funcţie de suprapresiune

Figura 8. Timpan normal-timpan perforat

Leziunile lanţului osicular din urechea medie sunt destul de rare şi se pot trata aproape
în totalitate. Este posibilă însă şi afectarea auzului într-o anumită măsură. Afecţiunile urechii interne
au ca rezultat pierderea permanentă şi ireversibilă a auzului. Chiar dacă pierderea auzului nu este
letală, aceasta cauzează traume psihologice pe termen lung.
O serie de traumatisme apar, aproape în mod inevitabil, şi la nivelul ochilor.

Figura 9. Traumatisme la nivelul ochilor

Creierul. Traumatismele primare apar ca rezultat al schimbărilor produse de unda de şoc

în presiunea atmosferică şi afectează organele, printre care se află şi creierul.
 6

Figura 10. Unda de şoc – cauză a traumatismelor neurocerebrale şi vasculare

Undele de şoc zdruncină capul şi, de asemenea, comprimă trunchiul, transferând energie
la vasele de sânge. Una din teorii susţine că undele se propagă prin sistemul circulator până la
creier, unde torsionează şi distrug definitiv neuronii în timp (Figura 10 şi Figura 11).

Figura 11. Neuron sănătos (stânga) şi neoron distrus (dreapta)

Plămânul.
Plămânii sunt afectaţi de suprapresiune prin spargerea alveolelor pulmonare 2, urmată de
edeme care pot duce la sufocare şi moarte. Afectarea plămânilor începe la o suprapresiune de 1 bar,
devine gravă la 2,7 bari şi mortală la 5,5 bari (Figura 12). Şi în acest caz, este importantă
variabilitatea rezistenţei fizice a persoanelor.

2 Cavitate naturală prezentă în ţesutul lobulului pulmonar. Elemente terminale ale ramificaţiilor bronhice,
alveolele pulmonare constituie sediul schimburilor gazoase ale plămânului. Astfel, in alveola aerul dă o parte din
oxigenul său pentru a transforma sângele venos roşu închis în sânge arterial roşu aprins. Aerul conţinut în alveolă se
îmbogăţeşte atunci în gaz carbonic (C02), evacuat prin expiraţie
 7

Figura 12. Efectul suprapresiunii asupra plămânilor

Fiecare plămân este compus din mai mult de 300 de milioane de săculeţe cu aer numite
alveole pulmonare (Figura 13, pagina 7). Grosimea membranei alveolare (Figura 14, pagina 8) este
de aproximativ 0,2 microni (ceea ce reprezintă cam a 375-a parte din grosimea unui fir de păr
obişnuit). Se ştie că unda de presiune se propagă prin apă mai repede şi mai intens decât prin aer şi
că gazul (aerul) este compresibil, pe când apa este (aproape) incompresibilă. Când o undă de
presiune loveşte un corp uman, o mică parte este reflectată, însă restul pătrunde în corp şi se
propagă prin acesta. Pe măsură ce se propagă prin masa vâscoasă (apă cu alte componente) din
interiorul cavităţii toracice, aceasta vine în contact cu alveolele pulmonare. Presiunea din jurul
acestora creşte şi comprimă gazul din interiorul lor, ceea ce poate cauza spargerea membranei
alveolare şi a vaselor de sânge şi capilarelor din jurul acestora, ajungându-se la hemoragie internă şi
mai apoi la edem pulmonar3. O hemoragie masivă în plămâni blochează respiraţia şi conduce la
moarte.

Figura 13. Alveola pulmonară

3 Afecţiune cauzată de trecerea plasmei sangvine în alveolele pulmonare.

 8

Figura 14. Schiţa (sus) şi micrografie (jos) cu porţiunea subţire a barierei sânge-gaz. A-spaţiu alveolar, EP1-epiteliu,
BM-membrană, EN-endoteliu, P-plasmă, C-capilar, EC-eritrocit

Stomacul şi intestinele. Cercetările din ultimii ani nu au neglijat efectul pe care îl

produce o undă de presiune asupra stomacului şi intestinelor. Expunerea acestor organe la şoc are ca
efect hemoragia ţesuturilor din jurul vaselor de sânge subţiri (Figura 15). În plus, se poate ajunge la
slăbirea severă a pereţilor intestinelor rezultând în sfâşieri, perforări şi infecţii. Aceste leziuni sunt
destul de greu de depistat şi pot dăuna în mod serios pe termen lung. Această zonă (a stomacului şi
intestinului) are o limită de afectare apropiată de cea a plămânului.

Figura 15. Traumatisme ale intestinelor

Extremităţile. Leziuni serioase la nivelul extremităţilor (mâini, braţe, picioare şi tălpi)

apar atunci când acestea sunt supuse la suprapresiuni de peste 15 bari. Acestea, neconţinând gaz,
sunt în fond incompresibile. Traumatisme cum ar fi amputaţiile (de obicei la jumătatea unui os) se
întâmplă atunci când extremităţile sunt supuse la presiuni cu mult mai mari decât pragul de afectare
a unui plămân.
 9

Figura 16. Traumatisme ale extremităţilor

Vestele de protecţie şi echipamentul de protecţie uşor s-au dovedit ineficiente în

reducerea suprapresiunii. Unele publicaţii au demonstrat că doar echipamentul de protecţie uşor
poate mări suprapresiunea în cavitatea toracică (ceea ce creşte riscul apariţiei leziunilor abdominale
şi pulmonare).
Echipamentele de protecţie de top (costume şi căşti) pot reduce incidenţa suprapresiunii
asupra pieptului şi zonei inghinale cu mai mult de 65%, iar în cazul căştilor (fără dopuri de urechi),
cu mai mult de 90% asupra urechilor.