Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SANATATE IN MUNCA
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR
CUPRINS
1. SCOP
Aceasta instructiune proprie stabileste si descrie modul de acordare a primului ajutor in
diferite situatii.
2. DOMENIU
3. DEFINITII SI PRESCURTARI
3.1. Instructiunea proprie IP - documentul prin care toti participantii la procesul de munca
sunt informati despre activitatile specifice locului de munca si principalele masuri de securitate, ce
trebuiesc luate si respectate in timpul lucrului in conformitate cu legislatia in vigoare.
3.2. Accident de munca – Vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta
profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu,
indiferent de natura juridica a contractului in baza caruia se desfasoara activitatea si care provoaca
incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile.
3.3. Prim ajutor - reprezinta totalitatea procedurilor specifice asistentei medicale de urgenta
prin care se rezolva, la locul accidentului, afectiuni acute, unele cu pericol imediat pentru viata
accidentatului, in limita competentelor si posibilitatilor din dotare, pana la interventia personalului
specializat.
3.4. Incident periculos – eveniment identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria,
accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a unui
echipament de munca sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat
lucratorii, dar ar fi fost posibilsa aiba asemenea urmari si /sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa
produca pagube materiale.
3.5. R.C.R. - Reanimarea cardio-respiratorie.
3.5. M.C.E. - Masajul cardiac extern
3.7. S.S.M. – Securitate si sanatate in munca
4. DOCUMENTE DE REFERINTA
5. DESCRIEREA INSTRUCTIUNII
5.1. Primul ajutor în caz de accidentare trebuie să fie acordat la locul unde s-a produs accidentul, de
către orice persoană care este pregătită pentru aceasta. Cel care acordă primul ajutor nu înlocuieşte medicul
dar, prin măsurile luate, el trebuie să reuşească să evite:
inrăutăţirea stării accidentatului;
apariţia unor complicaţii;
producerea morţii victimei.
Nota 2: Competenţa salvatorului este limitată, dar absolut necesară şi de cele mai multe ori
suficientă. Acţiunea sa se termină atunci când victima este preluată de salvatorii profesionişti
(medici), în unităţi medicale specializate.
Atenţie ! Când nu sunteţi pregătit pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi vă găsiţi în preajma
unui accidentat, nu încercaţi să interveniţi cu orice preţ: aceasta constituie o gravă eroare !
5.2. Reanimarea cardio-respiratorie (RCR) se aplică pentru reanimarea unei persoane care
nu respiră (stop respirator) şi a cărei inimă a încetat să bată (stop cardiac).
5.4. Stopul respirator (asfixia) este starea organismului caracterizată prin oprirea respiraţiei
deci prin lipsa oxigenului în sânge, ceea ce poate produce distrugerea ţesuturilor vitale. Dacă nu se
aplică respiraţia artificială, vor urma rapid stopul cardiac, starea de inconştienţă şi apoi survine
moartea.
5.6. Respiraţia artificială este o tehnică de alimentare a plămânilor cu aer în cazul în care
aceştia sunt incapabili să funcţioneze. Fazele de intervenţie în executarea respiraţiei artificiale sunt
primele 5 din cele prezentate pentru R.C.R.:
Tehnica ventilării:
se inspiră adânc şi se suflă uşor aerul în plămânii victimei;
ventilarea (insuflarea) aerului trebuie făcută încet, cu o durată de 1-1,5 sec. pentru
fiecare insuflare;
frecvenţa ventilaţiei trebuie să fie de aprox. 12 respiraţii / min., adică să se asigure o respiraţie
întreagă la fiecare 5 sec.
d) Verificarea pulsului: după executarea a două respiraţii şi după ce constataţi că toracele se umflă,
verificaţi existenţa pulsului palpând artera carotidă. Reperaţi laringele (mărul lui Adam) şi
„alunecaţi” cu degetele 2,3 şi 4 lateral, spre muşchii gâtului. În 5-10 sec. pulsul poate fi reperat
chiar dacă este slab. Dacă pulsul este prezent, continuaţi respiraţia artificială şi verificaţi din nou
pulsul după un minut şi apoi din când în când. În cazul în care pulsul nu se simte, începeţi şi
reanimarea cardio-respiratorie (R.C.R.), respectiv masajul cardiac extern (M.C.E.).
A.2 Stopul cardio-vascular
5.7 Stopul cardio-vascular poate apărea brusc sau în urma unei perioade de stop respirator.
Astfel, masajul cardiac extern (M.C.E.) se începe după verificarea, eventual aplicarea respiraţiei şi
verificarea pulsului.
5.8 M.C.E. constă în comprimarea toracelui care duce la creşterea presiunii în interior,
putând exercita o presiune asupra inimii determinând astfel reluarea circulaţiei sângelui către
plămân, inimă şi creier.
Tehnica M.C.E.:
se aşează victima, de preferinţă, pe o suprafaţă plană şi tare, cu membrele inferioare
ridicate la 15-30 cm faţă de cap;
se aplică apăsarea în jumătatea inferioară a sternului, pe lungime, exercitând suficientă forţă pentru a
comprima pieptul între 3,8 şi 5,0 cm. Presiunea se aplică vertical pe stern
se repetă cele două faze (apăsare, relaxare) ritmic, astfel încât durata lor să fie egală
asigurându-se un ritm de 80-100 apăsări / min.
se fac pauze după 5 sau 15 apăsări pentru ventilarea plămânilor. La reluarea M.C.E. se
marchează din nou poziţia mâinilor pe stern.
5.9. Prin plagă (rană, leziune) se înţelege orice întrerupere a continuităţii unui ţesut. Plaga
este însoţită de obicei de sângerări şi poate avea ca urmare infecţia prin pătrunderea microbilor în
ţesuturi. Sângerarea ( hemoragia ) constă în curgerea sângelui din vase în ţesutul înconjurător, în
cavităţi corporale sau în exteriorul corpului.
5.12. Toaleta plăgilor, care cel mai adesea plăgile sunt însoţite de hemoragii:
se curăţă zona cu ajutorul unei comprese sterile pornind de la marginile plăgii spre
pielea sănătoasă din jur ( nu se foloseşte vată la aceste manevre pentru a nu lăsa scame ce pot
stânjeni vindecarea );
se spală pielea din jur utilizând apă călduţă şi săpun;
se dezinfectează pielea din jurul plăgii cu soluţii aseptice (alcool sanitar, tinctură de
iod, rivanol) folosind, de asemenea comprese sterile. Se evită pătrunderea acestora în plagă pentru
că sunt iritante;
se aplică pansamente sterile care sunt fixate cu feşe.
5.14 Prin fractură se înţelege întreruperea continuităţii unui os, cu alte cuvinte orice rupere,
zdrobire sau plesnire ( fisurare ) a unui os, ca urmare a unui traumatism mai puternic ( cădere de la
înălţime, lovitură, strivire, izbire, răsucire, etc.).
5.17. CE NU TREBUIE făcut: victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte
de imobilizarea fracturii;
CE TREBUIE făcut: obiectivul principal este imobilizarea focarului fracturii.
Imobilizarea se realizează cu ajutorul atelelor confecţionate special sau improvizate ( bastoane,
umbrele).
Se trage apoi o faşă la început circulară, apoi şerpuitoare, în jurul atelelor şi membrului
fracturat, obţinând astfel o imobilizare provizorie. Trebuie să se aibă în vedere faptul că o faşă prea
strânsă stânjeneşte circulaţia sângelui şi accentuează durerea, iar faşa prea largă este egală cu
lipsa imobilizării;
Nota 1: Cel puţin două persoane trebuie să conlucreze la efectuarea imobilizării. Una ridică
membrul fracturat cu o mână, în timp ce cu palma cealaltă sprijină locul fracturii iar cealaltă
persoană aplică atelele şi trage faşa.
ATENŢIE ! Nu se îndreaptă forţat membrul fracturat fiind pericol de rupere a vaselor din
apropierea fracturilor.
Nota 2 :Membrul inferior se imobilizează întotdeauna întins, iar cel superior în poziţie de flexie, în
unghi drept a antebraţului pe braţ. În fracturile coloanei vertebrale victima trebuie aşezată cu faţa în
sus pe un plan rigid.
5.19. Entorsa este o întindere sau o rupere a ligamentelor care ţin o articulaţie.
5.19.2. Primul ajutor : este posibil ca entorsele să nu poată fi deosebite de fracturi şi, de
aceea trebuiesc tratate ca şi fracturile adăugând următoarele proceduri:
aplicarea de bandaje compresive pentru a reduce umflarea;
imobilizarea şi ridicarea articulaţiei vătămate, dacă aceasta este posibilă;
aplicarea de pungi cu gheaţă pe articulaţie (în reprize de 15 min aplicare, 15 min pauză
) pentru a diminua durerea şi umflarea.
5.20. Luxaţia este atunci când suprafeţele de contact ale oaselor de la o articulaţie nu se
mai află în contact normal.
Primul ajutor: Deoarece multe din luxaţii sunt însoţite şi complicate de existenţa fracturilor, atunci
când există o cât de mică îndoială privind diagnosticul, ele trebuie tratate ca fracturi, adăugând următoarele
proceduri:
5.21.1 Când arsura s-a produs prin lichide fierbinţi se va aplica un jet de apă rece pe
suprfaţa arsă (nu cu presiune) pentru a scurta timpul de contact al căldurii cu pielea.
5.21.2 În cazul arsurilor produse de substanţe chimice agresive (acizi, substanţe, caustice),
se va spăla zona arsă cu apă din abundenţă, spălare ce va continua şi în timpul scoaterii hainelor,
până la îndepărtarea completă a substanţelor chimice.
ATENŢIE: Nu se utilizează agenţi chimici neutralizanţi ( oţet, alcool, sifon ) fără avizul medicului.
5.22 Etapa a-II-a: măsurile de prim ajutor constau în aplicarea de pansamente sterile sau
cearşafuri curate, când suprafaţa este mai mare, evitându-se spargerea flectenelor (băşicilor)
eventual formate. Se iau totodată măsuri pentru prevenirea şocului:
o calmarea durerilor – administrare de analgezice;
o administrarea de băuturi călduţe şi îndulcite (ceai, siropuri) în cantităţi mari (2-3 litri);
o respiraţie artificială, dacă este cazul;
o imobilizarea segmentelor care prezintă zone mai extinse de arsură.
5.23 Etapa a-III-a: dacă arsurile sunt mai grave, se transportă accidentatul la cea mai
apropiată unitate sanitară, respectându-se următoarele reguli:
aşezarea bolnavului pe targă se face cu grijă, evitând contactul arsurilor cu corpuri tari;
se continuă, pe timpul trasportului, respiraţia artificială şi administrarea de băuturi îndulcite;
accidentatul se înveleşte cu pături de lână calde sau mijlocul de transport trebuie, pe cât
posibil, să fie încălzit.
se aşează victima astfel încât să aibă faţa foarte bine luminată, cu privirea în jos;
se aşează o baghetă (băţ de chibrit curat şi neted) la baza pleoapei superioare cu apăsarea uşor către
înapoi;
se prinde pleoapa superioară între degetul mare şi index, se ridică de pe ochi, în sus şi peste
baghetă şi se rulează bagheta către spate. Aceasta va întoarce pleoapa cu interiorul spre exterior,
lăsând expusă partea de dedesubt;
dacă particula poate fi văzută pe pleoapă, se îndepărtează cu ajutorul colţului umezit al unei
batiste sau al unui pansament curat;
se repune uşor pleoapa la loc.
5.25 Pentru îndepărtarea unei particule de sub pleoapa inferioară, se procedează astfel:
se aşează victima astfel încât să aibă faţa foarte bine luminată;
se trage uşor de pleoapa inferioară către în jos şi depărtat de globul ocular în timp ce victima
mişcă ochiul în sus. Această mişcare poate duce la deplasarea particulei.
se îndepărtează particula cu ajutorul colţului umezit al unei batiste sau al unui pansament
curat;
5.27 Corpii străini încastraţi în ochi sau în ţesutul moale de lângă ochi se îndepărtează
numai de către medic.
5.28 Arsuri chimice: ochii pot fi lezaţi de substanţe chimice corozive (acizi, baze), fie
sub formă solidă, fie lichidă. Victimile prezintă dureri intense şi intoleranţă la lumină. Este
necesară asistenţa medicală de urgenţă. Scopul primului ajutor este diluarea şi treptat
eliminarea substanţelor chimice, prin inundarea ochiului cu apă. Substanţele chimice
corozive se vor îndepărta prin spălarea ochiului timp de cel puţin 10-20 minute. După spălare,
se acoperă ochiul lezat cu un pansament şi se solicită imediat asistenţă medicală.
5.29 Arsuri termice: atunci când o persoană suferă arsuri faciale cauzate de o flacără, ochii se
închid rapid. Acesta este un reflex natural care protejează ochiul, dar pleoapele rămân expuse şi pot fi arse.
În acest caz se acoperă pleoapele cu un pansament rece şi umed şi se solicită imediat asistenţă medicală.
5.30 Arsuri provocate de o lumină puternică . Flacăra de sudură, razele infraroşii, etc pot leza
retina. Uneori aceste leziuni nu sunt dureroase de la început, dar pot deveni foarte dureroase în decurs
de 3-5 ore de la expunere. Rezultatul poate fi deteriorarea vederii. În acest caz se acoperă ochii victimei
cu tampoane groase şi umede, care se fixează pentru a evita pătrunderea luminii, după care aceasta se
transportă în vederea acordării asistenţei medicale specializate.
5.32 Primul ajutor constă în scoaterea victimei din atmosfera viciată, la aer curat. În cazul în
care victima nu respiră, trebuie aplicată respiraţia artificială prin metode indirecte ( manuale) care
alimentează plămânii cu aer prin compresia şi dilatarea fizică a cutiei toracice.
Nota1: În ambele cazuri victima se aşează pe o suprafaţă plană şi rigidă. Aceste metode nu sunt indicate în
cazul accidentaţilor cu răni ale gâtului, spatelui sau membrelor superioare.
Nota 2: Primul ajutor nu trebuie să întârzie transportarea victimei la serviciul medical.
5.34.1 Scoate accidentatul de sub acţiunea curentului electric din instalaţiile cu tensiune de
lucru sub 1000 V:
a) dacă accidentatul este conştient, examinarea este uşurată de faptul că se poate stabili un
contact verbal cu acesta. Contactul verbal este realizat sub forma întrebărilor, concomitent cu
acţiunea de calmare, de liniştire a accidentatului. În timpul întrebărilor se caută vizual
eventualele semne exterioare ale stării de rău: culoarea pielii ( în mod special culoarea feţei
- paloare sau roşeaţă excesivă-), transpiraţia feţei şi a palmelor, prezenţa şi caracteristicile
respiraţiei şi ale pulsului. În cazul unei stări de rău se cheamă salvarea.
Nota: La accidentele prin electrocutare se pot produce şi arsuri, fracturi, tulburări de vedere.