INTRODUCERE ŞI DEFINIŢII

Materialele explozive, ca de exemplu: explozivii de iniţiere, explozivii brizanţi,

pulberile, propergolii şi compoziţiile pirotehnice, sunt utilizate în sistemele de armament
pentru a realiza o varietate mare de funcţiuni. Ele furnizează energia necesară pentru
solicitarea unei ţinte date şi obţinerea efectului terminal dorit.
Datorită structurii chimice şi conţinutului lor ridicat de energie, aceste materiale
sunt sensibile şi pot fi iniţiate de stimuli exteriori cum ar fi: frecarea, impactul, şocul şi
descărcările electrostatice. Toţi aceşti stimuli trebuie să fie luaţi în considerare în procesul
de proiectare-cercetare şi mai târziu la fabricare, transport, depozitare precum şi în
utilizarea operaţională sau la antrenamente.
Alegerea judicioasă şi cu precauţie a explozivilor este importantă deoarece aceştia
vor afecta sensibilitatea, siguranţa muniţiilor şi vulnerabilitatea sistemelor de armament.
Alegerea şi utilizarea unei substanţe explozive se face în general după
considerente de performanţă, dar trebuie menţionat că, în general, cu cât substanţa
explozivă este mai energică, cu atât aceasta este mai sensibilă la acţiunea stimulilor
exteriori şi în consecinţă trebuie să fie asigurată o mai mare protecţie muniţiilor în cazul
situaţiilor accidentale. Deoarece în multe situaţii (transport, depozitare), dar şi în cadrul
utilizării operaţionale spaţiul disponibil muniţiilor sau elementelor de muniţie este limitat,
este adesea imposibil sau nerentabil economic să li se asigure acestora o protecţie mărită.
Materialele explozive reprezintă o familie de produse chimice (organice şi anorganice)
care, stimulate din exterior cu o cantitate de energie mai mare decât energia de activare, se
transformă din starea iniţială (care este în general solidă) în produşi gazoşi, cu o mare degajare
de căldură, în timp scurt şi cu apariţia unei creşteri bruşte de presiune şi temperatură.
O reacţie chimică prezintă caracter exploziv dacă:
a) are loc sub acţiunea unui impuls iniţial, manifestat sub formă de impact, frecare,
înţepare, percuţie, căldură, flacără, scântei, undă de şoc, etc.:
b) se desfăşoară cu o mare rapiditate:
c) se degajă o mare cantitate de căldură, adică reacţia este puternic exotermă:
d) produşii rezultaţi sunt gazoşi (există situaţii în care, funcţie de destinaţia
ansamblului pirotehnic, volumul de gaze rezultate este mic):
e) prezintă capacitate de a se autopropaga în toată masa de substanţă.

Clasificarea matrialelor explozive

Substanţele explozive se pot clasifica după:
- destinaţie:
- grupa funcţională:
- mod de transformare explozivă;
- nivel de risc.

1.1 Clasificarea după destinaţie,

Explozivii primari şi secundari au ca modalitate specifică de transformare
explozivă - detonaţia - ce se propagă cu viteze ce depăşesc 1000 m/s.
Explozivii primari se utilizează la amorsarea celorlalţi explozivi deoarece iniţierea
lor necesită energii de activare mici. Forma lor specifică de transformare explozivă este
detonaţia. Sunt utilizaţi la fabricarea mijloacelor de iniţiere.
Explozivii secundari sau brizanţi se întrebuinţează la încărcarea tuturor tipurilor
de muniţie (proiectile, bombe, grenade, mine, componente de luptă), la realizarea fitilelor
detonante, ori ca încărcături explozive utilizate la lucrări de puşcare, afânare, derocare
ş.a., în unele tehnologii neconvenţionale (placare, ambutisare, ştanţare, mandrinare,
durificare) etc.

Între cele două tipuri prezentate, nu se poate face o delimitare exactă, întrucât
există unii, de exemplu pentrita sau tetrilul, care au unei proprietăţi ce îi situează
între explozivii primari şi secundari sau chiar acelaşi exploziv în condiţii diferite se
poate comporta ca exploziv primar sau secundar.

Pulberi şi propergoli sunt substanţele sau amestecurile de substanţe utilizate

pentru azvârlirea proiectilelor şi propulsia rachetelor sau pentru a genera gaze unor
dispozitive auxiliare. Atunci când sunt aprinse, pulberile şi propergolii ard sau deflagrează
pentru a produce cantităţi de gaze capabile să desfăşoare un lucru mecanic. În aplicaţiile
lor este impus să nu se realizeze o tranziţie deflagraţie - detonaţie.
Pulberile şi propergolii au ca formă principală de transformare explozivă deflagraţia
- combustie rapidă ce se desfăşoară de obicei fără aportul oxigenului atmosferic, cu viteze
sub 200 m/s. Transmiterea reacţiei (care de obicei este de oxido-reducere, exotermă,
puternic gazogenă) de la un strat la altul se face prin conductibilitate termică, dând naştere
unui lucru mecanic progresiv, de propulsie sau azvârlire.

Compoziţiile pirotehnice sunt amestecuri mecanice de cel puţin trei componenţi,

oxidant, carburant, liant, ce au ca principală formă de transformare explozivă combustia, a
cărei viteză variază funcţie de efectul pirotehnic pentru care au fost proiectate. Ele se
întrebuinţează la iluminarea, incendierea, fumizarea, mascarea sau indicarea obiectivelor,
la marcarea unor porţiuni din traiectoria proiectilelor, la imitarea unor zgomote, la
realizarea cordoanelor întârzietoare şi la mult apreciatele jocuri de artificii.

1.3 Clasificarea după modul de transformare explozivă

a) Explozivii sau High Explosives detună, transformarea fiind cunoscută sub denumirea
de detonaţie.
b) Pulberile şi propergolii, explozivi slabi, Low Explosives, eliberează energia
conţinută, în urma procesului de deflagraţie.
c) Compoziţiilor pirotehnice le este specifică combustia.
Între deflagraţie şi combustie nu există diferenţe fundamentale, ambele se
propagă printr-un mecanism de transfer termic la viteze subsonice, combustia având loc la
presiune atmosferică.

1.4 Clasificarea după nivelul de risc ce-l prezintă

În fiecare ţară există reglementări cu privire la împărţirea compuşilor (de diferite
tipuri) pe clase ce corespund anumitor grade de pericol.
În "Regulamentul internaţional privind transportul materialelor periculoase pe căile
ferate", materialele şi obiectele sunt împărţite în următoarele clase:
- clasa I a - Materiale şi obiecte explozive. Ea cuprinde materialele care pot
exploda în contact cu flacăra sau care sunt mai sensibile la şoc sau flacără decât
dinitrobenzenul;
- clasa I b - Obiecte încărcate cu substanţe explozive;
- clasa I c - Inflamatori, produse pirotehnice;
- clasa I d - Gaze comprimate, lichefiate;
- clasa I e - Materiale care în contact cu apa degajă gaze inflamabile;
- clasa II - Materiale supuse unei inflamări spontane;
- clasa III a - Materiale lichide inflamabile;
- clasa III b - Materiale comburante;
- clasa IV a - Materiale veninoase;
- clasa IV b - Materiale radioactive;
- clasa V - Materiale corozive;
- clasa VI - Materiale susceptibile a produce o infecţie.
 Termeni şi definiţii
Pentru corecta înţelegere a celor ce vor urma a fi prezentate, pentru eliminarea
termenilor confuzi sau cu mai multe sensuri şi pentru alinierea la normele NATO din acest
domeniu, se consideră necesar a se da următoarele definiţii. Lista acestor definiţii va fi
completată cu acelea care se vor considera strict necesare, în paragrafele
corespunzătoare.

Combustia este o reacţie de oxido-reducere ce utilizează, în general şi oxigenul

din aer. În cazul substanţelor explozive, oxigenul necesar desfăşurării reacţiei este furnizat
de obicei de comburantul ce intră în compoziţia lor şi, deci, combustia se poate desfăşura
şi în vid.
Deflagraţia este o combustie rapidă care se manifestă printr-o undă de mică
intensitate în produşii reacţie, ce apare în momentul în care viteza de combustie
depăşeşte viteza sunetului în mediul gazos limitrof, iar pe timpul desfăşurării reacţiei viteza
locală a sunetului este inferioară vitezei de reacţie. Viteza de deflagraţie este cuprinsă
între câţiva milimetri pe secundă şi câteva sute de metri pe secundă, putând fi calculată
teoretic şi determinată experimental.
Detonaţia este o reacţie chimică specială, extrem de rapidă, ce se propagă prin
intermediul unei unde de detonaţie - undă de şoc ce se transmite prin exploziv
întreţinută de căldura de reacţie.
Viteza de detonaţie, D, este viteza constantă de propagare a undei în materialul
exploziv si are valori cuprinse între o mie şi zece mii de metri pe secundă.
Confinarea reprezintă modul în care mediul înconjurător din contact cu explozivul
se opune destinderii produşilor reacţiei explozive.
Explozia este un fenomen caracterizat de o variaţie bruscă a presiunii şi
temperaturii ce conduce la efecte distructive.
Balanţa de oxigen, BOCO2, exprimă excedentul sau deficitul de oxigen, în
procente, faţă de necesarul pentru obţinerea produşilor de combustie completă şi depinde
de numărul atomilor carburanţi şi comburanţi conţinuţi în moleculă, de masa moleculară. În
lucrul în subteran, utilizarea unor explozivi aproape echioxigenaţi are mare importanţă,
fiind cunoscute greutăţile în aerajul galeriilor.
Sensibilitatea unui exploziv se poate defini ca energia minimă, de un anumit tip,
necesară amorsării detonaţiei sau deflagraţiei.