TEMA 2. Soldatul în cercetării.

Şedinţa 1. Exerciţiu tactic de front – 4 ore

Subiecte de studiu
1. Calităţile cercetaşului şi acţiunile soldatului numit cercetaş.
2. Procedeele de cercetare a terenului şi a obiectivelor din teren .
Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
3. A.N.4 RLTU pag. 30-37.

1. Calităţile cercetaşului şi acţiunile soldatului numit cercetaş.

Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. Acesta se trimite în
misiune de către echipa sau patrula de cercetare. Cercetaşul acţionează în faţă, lateral sau în spateele
subunităţii din care face parte, în scopul cercetării inamicului şi terenului şi pentru a preveni
comandantul asupra acţiunilor prin surprindere ale inamicului.
Principalele calităţi morale, de luptă şi fizice necesare militarilor care îndeplinesc misiuni
de cercetare:
- să aibă o înalta conştiinţa patriotică, să fie devotaţi faţă de patrie şi popor, să respecte cu
stricteţe jurământul militar şi să facă totul pentru îndeplinirea misiunii primite;
- să cunoască şi să mânuiască la perfecţie armamentul, tehnica de luptă şi aparatura din
înzestrare;
- să cunoască organizarea, înzestrarea şi modul de acţiune a inamicului, tipurile şi
caracteristicile armamentului şi tehnicii de luptă, precum şi indicii de descoperire a acestora;
- să posede cunoştinţe militare temeinice, geografice, economice şi astronomice şi să aibă o
vastă cultură generala;
- să aibă în permanenţă moralul ridicat, o bogată imaginaţie şi să fie pasionat pentru acţiunile
de cercetare;
- să fie energici, activi şt intreprinzători, să aibă mintea ageră care să le permită a analiza rapid
situaţia, să dovedească sânge rece, spirit de sacrificiu, să fie abili şi competenţi în orice acţiune pe
care o întreprind;
- să fie pregătiţi pentru a suporta cu fermitate greutăţile şi privaţiunile impuse de situaţie;
- să fie cinstiţi, sinceri şi să dea dovadă de o înaltă disciplină;
- să dovedească spirit de colectivitate, să combată cu fermitate manifestările de frică şi panică,
să sesizeze slăbiciunile altor camarazi din cadrui colectivului şi să prevină comiterea greşelilor de
către aceştea;
- să manifeste iniţiativă, hotărâre în rezolvarea situaţiilor tactice, îmbinând în mod armonios
perseverenţa, calmul şi stăpânirea de sine;
- să dovedească spirit de inventivitate şi să aleagă cu pricepere şi discernământ cele mai eficace
procedee care asigură îndeplinirea cu succes a misiunilor de cercetare;
- să aibă o bună rezistenţă fizică, pentru a putea efectua deplasări pe jos, la distanţe mari, să ştie
a înota, să meargă călare pe cai, cu motocicleta, să posede lupta corp la corp şi conducerea
autovehiculelor;
- să fie dîrji, să cunoască şi la nevoie să aplice în practică regulile şi procedeele de
supravieţuire;
- să fie atenţi şi vigilenţi, să aibă dezvoltate vederea şi auzul, să ştie să se orienteze repede, în
orice teren şi pe orice timp (cu şi fără busolă sau hartă), să memorizeze cu exactitate tot ce au
observat şi auzit;
- să cunoască, pe cât posibil, limba inamicului şi a populaţiei din zonă sau cel putui expresiile
strict necesare pentru îndeplinirea misiunii;
- să fie în măsură să aprecieze importanţa celor observate şi auzite, să determine cu precizie
coordonatele obiectivelor descoperite, stabilind totodată, urgenţa raportării acestora.
 Cercetaşului i se interzice:
- de a avea asupra sa în cercetare documente, scrisori, cărţi şi ziare, bani, diferite amulete, etc.;
- de a face pe hărţile, luate în cercetare, oarecare note privitor la amplasarea trupelor proprii, de
a avea semne de identificare, denumirea unităţii sau a numelui propriu pe echipamentul său;
- de a lăsa camaradul rănit sau ucis pe teritoriul inamicului.

Acţiunile cercetaşului.
Cercetaşul acţionează, de regulă, în cadrul echipei (patrulei) şi îndeplineşte misiunile stabilite
de comandantul acesteia. El se trimite pentru cercetarea unor forme de relief, detalii de planimetrie şi
obiective, în scopul descoperirii inamicului şi a preveni pe comandant asupra întâlnirii prin
surprindere cu acesta. Cercetaşul noaptea, trebuie să fie îndrăzneţ şi perseverent în acţiunile pe care le
desfăşoară.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul se deplasează pe jos sau foloseşte diferite
mijloace de transport care îi asigură deplasarea cât mai rapidă, pentru cercetarea în timp scurt a
direcţiei sau obiectivului ordonat.
Când se găseşte în cadrul echipei (patrulei) care acţionează pe autovehicul (transport blindat,
autoturism), cercetaşul execută observarea pe direcţia stabilită de comandant, fiind gata, la ordin, să
debarce şi să treacă la executarea cercetării pe jos.
Cercetaşul trimis de echipă (patrulă) pe jos acţionează la o depărtare care îi va asigura
permanent legătura vizuală cu comandantul şi sprijinul cu foc, în caz de necesitate.
Legătura între cercetaş şi comandantul care 1-a trimis în misiune se realizează prin semnale sau
prin radio.
După primirea şi însuşirea misiunii, cercetaşul pregăteşte armamentul, verifică muniţia,
mijloacele individuale de protecţie şi materialele care se află asupra sa, predă pentru păstrare
plutonierului de companie (comandantului său) actele personale, îşi ajustează echipamentul şi
armamentul pentru a nu produce zgomot pe timpul deplasării şi raportează comandantului că este gata
pentru a începe acţiunea.
Pe timpul îndeplinirii misiunii, cercetaşul este obligat să acţioneze cu repeziciune, să execute
neîntrerupt observarea în faţă şi lateral şi să raporteze oportun datele procurate. El trebuie să cerceteze
terenul şi să urmărească cu atenţie indiciile după care se poate descoperi inamicul sau activitatea
desfăşurată de acesta. În toate situaţiile, cercetaşul acţionează astfel, încât să vadă şi să audă tot, dar
fără să fie văzut şi auzit.
Pe timpul deplasării cercetaşul alege şi ocupă succesiv locuri favorabile, care îi vor
asigura:
- observarea în faţă şi, pe cât posibil lateral, la distanţă cât mai mare;
- condiţii de apropiere şi dispunere mascată;
- menţinerea legăturii vizibile cu comandantul, primirea şi transmiterea semnalelor.
Cercetaşul studiază cu atenţie itinerarul de deplasare, urmele găsite, acoperirile existente şi
fiecare loc în care urmează să se oprească pentru executarea observării, în scopul de a evita nimerirea
în ambuscadă, întâlnirea prin surprindere cu inamicul şi intrarea în locuri minate.
Apropierea de obiectivul de cercetat se execută în ascuns, de regulă, prin acoperiri sau folosind
la maximum proprietăţile terenului şi în raport de acestea, a mersului normal, aplecat, în genunchi sau
târâş, fiind în măsură în orice moment să deschidă focul.
Cercetaşul evită, de regulă, deplasarea prin porţiuni de teren descoperit, iar când acest lucru nu
este posibil, le străbate în fugă sau prin salturi, folosind pentru adăpostire, orice cută de teren.
După cercetarea terenului sau a obiectivului stabilit, cercetaşul raportează situaţia prin semnale
sau prin radio; în raport de ordinul primit, trece la executarea unei noi misiuni, sau revine în cadrul
echipei (patrulei). Datele procurate se raportează aşa cum au fost văzute şi auzite, fără exagerări
sau denaturări.
Noaptea, precum şi ziua pe timp de ceaţă, viscol şi atunci când acţiunile se desfăşoară într-un
teren frământat şi acoperit, cercetaşul acţionează la o distanţă mai mică faţă de echipă (patrulă), iar
opririle vor fi mai frecvente, pentru a putea executa observarea şi ascultarea şi a menţine o legătură
permanentă cu comandantul.
Când inamicul iluminează terenul, cercetaşul se adăposteşte fără a întrerupe observarea şi
2
ascultarea şi rămâne nemişcat până la revenirea întunericului.
La descoperirea militarilor izolaţi şî grupurilor mici ale inamicului, cercetaşul se adăposteşte, se
maschează şi raportează cele observate prin semnale stabilite, fiind gata să participe la capturarea sau
nimicirea acestora. La întâlnirea prin surprindere cu astfel de elemente, cercetaşul se adăposteşte şi
deschide cu repeziciune focul pentru a le nimici, după care acţionează conform ordinelor (semnalelor)
primite de la comandant. Când inamicul încearcă să-l captureze, cercetaşul se retrage către echipă
(patrulă) şi folosind la maximum terenul, focul şi la nevoie lupta corp la corp, evită cu orice preţ să fie
capturat.
Cercetaşul poate acţiona şi ca agent de legătură cu misiunea de a transmite diferite ordine şi
rapoarte de cercetare verbale sau scrise.
Cercetaşul-agent de legătură trebuie să aibă o memorie bună, să fie rezistent la efort fizic şi să
se orienteze cu uşurinţă în teren, să dovedească iniţiativă, ingeniozitate şi hotărâre în rezolvarea unor
situaţii neprevăzute ce se pot ivi pe timpul îndeplinirii misiunii.
După primirea ordinului (raportului), agentul de legătură este obligat:
- să memoreze exact conţinutul acestuia;
- să cunoască precis cui, când şi unde trebuie transmis, precum şi itinerarul de deplasare;
- să aducă documentul în cel mai scurt timp destinatarului şi să-l păstreze cu grijă ca acesta să
nu cadă, în nici o împrejurare, în mâinile inamicului; să fie în măsură ca, la nevoie, să redea întocmai
conţinutul ordinului (raportului) verbal încredinţat;
- după îndeplinirea misiunii să se înapoieze în cadrul subunităţii şi să raporteze comandantului
despre acestea, greutăţile întâmpinate şi modul de rezolvare, precum şi tot ceea ce a observat pe
parcurs;
- în caz de rănire să ia măsuri de autoajutorare şi să continue îndeplinirea misiunii; dacă acest
lucru nu este posibil, să predea documentul sau să redea contintinil ordinului (raportului) verbal, celui
mai apropiat comandant de subunitate căruia să-i precizeze cui, unde şi când să fie transmis.
Indiferent de forma sub care se transmit ordinele sau rapoartele (scris sau verbale) ele trebuie să
fie scurte şi clare, pentru ca agentul de legătura să le poată reţine cu uşurinţă,
Cercetaşul observator (independent sau în cadrul postului de observare) execută
supravegherea într-un sector, în scopul procurării datelor necesare privind obiectivele, activităţile şi
acţiunile inamicului, cât şi modul cum terenul influenţează desfăşurarea acestora.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul observator este obligat:
- să înţeleagă misiunea şi să observe permanent spaţiul terestru şi aerian din sectorul stabilit, să
aprecieze distanţa până la obiectivele descoperite şi să observe acţiunea trupelor proprii;
- să folosească cu pricepere aparatele de observare pe timp de zi şi de noapte;
- să se mascheze bine, să nu producă zgomote şi să nu folosească surse de lumină care ar da
posibilitate inamicului să descopere prezenţa sa;
- să cunoască indiciile de descoperire a obiectivelor inamicului şi să determine cu precizie locul
şi natura acestora;
- să raporteze comandantului tot ce a observat şi auzit;
- să nu părăsească locul de observare fără ordinul sau aprobarea comandantului.
În incursiune, cercetaşul se poate găsi în echipa de atac şi captură, de siguranţă sau de
înlăturare a barajelor. El trebuie să cunoască misiunea sa şi a echipei, să se deplaseze în ascuns şi fără
zgomot, să acţioneze numai la ordin (semnal), iar în caz de pericol să folosească cu repeziciune focul,
baioneta (pumnalul) şi grenada; la nevoie să ajute evacuarea şi transportul răniţilor şi prizonierilor
(materialelor) in dispozitivul propriu.
În cadrul echipei de atac şi captură, cercetaşul trebuie să atace cu hotărâre şi curaj obiectivul,
să imobilizeze şi dezarmeze inamicul, să ajute la transportul prizonierilor, a armamentului şi
materialelor capturate.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul trebuie să cunoască şi să ocupe la timp locul indicat
pentru executarea observării şi focului, să supravegheze mijloacele de foc ale inamicului care pot
îngreuna acţiunea echipei de atac şi captură şi, la semnal, să execute foc precis asupra acestora,
sprijinind acţiunea echipei de atac şi captură atât la plecare, cât şi la înapoiere.
În cadrul echipei de înlăturare a barajelor, cercetaşul este obligat să cerceteze barajele şi
câmpurile de mine, să creeze culoare prin acestea şi să le marcheze, fiind în măsură ca la semnal să
3
sprijine acţiunea cercetaşilor din celelalte echipe.
Pe timpul organizării şi executării ambuscadei, cercetaşul poate face parte din echipa de atac
şi captură, de siguranţă sau de observare. Acesta trebuie să cunoască: situaţia inamicului, misiunea
echipei, felul ambuscadei (cu sau fără foc), misiunea sa şi locul în cadrul echipei, semnalele şi modul
de acţiune pe timpul atacului, capturării inamicului şi părăsirii locului ambuscadei.
Făcând parte din echipa de atac şi captură, cercetaşul îşi ocupă locul în dispozitivul echipei
şi se maschează, îşi pregăteşte armamentul pentru tragere, urmăreşte apariţia şi acţiunea inamicului şi,
la semnalul stabilit, participă la atacul şi capturarea acestuia.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul ocupă locul de tragere stabilit, pregăteşte
armamentul pentru tragere, urmăreşte acţiunile inamicului în raionul ambuscadei şi, la semnal,
execută cu foc asupra acestuia, sprijinind acţiunea echipei de atac şi captură.
2. Procedeele de cercetare a terenului şi a obiectivelor din teren.
Terenul are o influenţă hotărâtoare asupra executării cu succes a acţiunilor de cercetare şi de
luptă. Formele de relief, natura solului şi detaliile de planimetrie pot oferi condiţii bune de observare,
mascare, manevră şi protecţie împotriva observării terestre (aeriene) şi a focului inamicului. Pe timpul
pregătirii şi executării acţiunilor, cercetaşii trebuie să studieze detaliat relieful şi natura solului, starea
comunicaţiilor, existenţa şi natura obstacolelor, posibilităţile de observare şi de mascare şi modul cum
acestea favorizează sau îngreunează acţiunile de luptă ale trupelor proprii şi ale inamicului.
În raport de anotimp, prin căderea zăpezii şi ploilor abundente, revărsarea cursurilor de apă,
care pot provoca distrugerea zidurilor (barajelor), a unor poduri, viaducte, porţiuni de comunicaţii sau
producerea de avalanşe şi alunecări, terenul poate suferi modificări care îngreunează deplasarea,
manevra trupelor, desfăşurarea acţiunilor de cercetare şi de luptă.
Cercetarea formelor de relief şi a detaliilor de planimetrie se execută în orice situaţie şi formă
de luptă.
Cercetarea unei trecători (defileu) se execută pe jos sau pe autovehicule când lărgimea lor
permite deplasarea acestora. Comandantul subunităţii desemnează cercetaşi sau echipe de cercetare
care se deplasează pe firful văii şi pe părţile adiacente sau pe creste, pentru a observa în acelaşi timp
terenul înconjurător şi a ţine în vale (defileu) sau pe unul din versanţi, pentru a urmări acţiunile
cercetaşilor (echipelor) şi a fi în măsură să-i sprijine cu foc, după care se deplasează înapoierea
acestora, la distanţa de vizibilitate.
La cercetarea unei trecători (defileu), trebuie să se stabilească:
- dacă este sau nu ocupată de inamic;
- caracterul general al terenului, lărgimea văii, valoarea pantelor, natura vegetaţiei şi a solului;
- existenţa punctelor obligate de trecere, locurile unde inamicul poate organiza ambuscade şi
produce avalanşe; posibilităţile de blocare a acestora de către inamic, prin dărâmarea de stânci
(copaci) şi de ocolire a lor de către trupele proprii;
- starea de practicabilitate a comunicaţiilor existente şi a podurilor (viaductelor) şi posibilităţile
de ocolire a lor;
- existenţa şi caracteristicile cursului de apă şi posibilităţile de inundare a văii în cazul unei ploi
abundente, topirii zăpezii sau distrugerii barajelor (digurilor) dacă acestea există.
Cercetarea unei înălţimi se execută, de regulă, prin observarea de la distanţă.
Pentru cercetarea nemijlocită a acesteia se trimit militari (echipe de cercetare) cu misiunea de a
stabili (fîg.17):
- dacă este sau nu ocupată de inamic; în cazul când este ocupată se va stabili natura şt valoarea
forţelor care o apără, dispozitivul, lucrările genistice, barajele şi obstacolele existente;
- caracterul terenului, existenţa şi natura acoperirilor căilor de acces spre înălţime şi
practibilitatea lor;
- drumurile şi potecile care traversează înălţimea, precum şi cele ocolitoare.
- posibilităţile de deplasare pe pantele înălţimii şi în apropierea acesteia, precum şi raioanele
inaccesibile.
În cazul când prin observarea de la distanţă nu se poate stabili dacă înălţimea este sau nu
ocupată de inamic, comandantul trimite cercetaşi pentru a se apropia de creastă şi a cerceta terenul
înconjurător. Autovehiculele se dispun într-un loc mascat sau se deplasează în urma cercetaşilor, la o
4
distanţă care să asigure observarea şi sprijinul de foc.
Apropierea de înălţime şi de ieşirea la creastă a cercetaşilor se execută mascat, iar locurile
pentru oprire se aleg astfel, încât să le asigure câmp de vedere şi de tragere pe o distanţă cât mai mare.
Când nu se constată prezenţa inamicului pe înălţime, cercetaşii dau semnalul pentru continuarea
acţiunii, iar comandantul deplasează subunitatea până în apropierea crestei, de unde precizează modul
de acţiune până la următorul punct de oprire.
Când subunitatea acţionează pe autovehicule, comandantul ia măsuri ca cercetarea inamicului şi
a terenului să se execute prin observare din mişcare şi din opriri scurte, trimiţând în caz de necesitate
cercetaşi pe jos.
La alegerea itinerarelor pentru deplasarea autovehiculelor se va tine seama de existenţa
drumurilor, acoperirilor, viragelor, lucrărilor genistice şi obstacolelor, precum şi de posibilităţile de
trecere sau de ocolire a acestora.
În situaţia cînd înălţimea este ocupată de către inamic şi nu poate fi ocolită, comandantul
subunităţii ia măsuri pentru dispunerea mascată a unităţii şi tehnicii de luptă. Acesta organizează
observarea acesteia de la distanţă, pentru a descoperi dispozitivul inamicului, sistemul de foc şi
baraje, iar după ce trupele proprii au trecut la nimicirea acestuia, continuă acţiunile de cercetare.
Când subunitatea acţionează pe autovehicule, comandantul ia măsuri ca cercetarea inamicului
şi a terenului să se execute prin observare din mişcare şi din opriri scurte, trimiţând în caz de
necesitate cercetaşi pe jos.
La alegerea itinerarelor pentru deplasarea autovehiculelor se va tine seama de existenţa
drumurilor, acoperirilor, viragelor, lucrărilor genistice şi obstacolelor, precum şi de posibilităţile de
trecere sau de ocolire a acestora.

Cercetarea unui drum (itinerar) se execută după ce în prealabil a fost studiat pe hartă pentra a
stabili porţiunile greu accesibile, punctele obligate de trecere, posibilităţile de blocare şi avariere a
acestora.
Cercetarea drumului se execută, de regulă, de pe autovehicule, din mişcare şi din opriri scurte,
prin deplasarea pe jos şi din elicopter. Pentra stabilirea practicabilităţii drumului, a caracteristicilor şi
a posibilităţilor de deplasare prin diferite raioane, uneori se folosesc cercetaşi de geniu. Modul de
acţiune a subunităţii şi ritmul executării cercetării depind de misiune, depărtarea faţă de inamic,
caracterul acţiunilor de luptă şi posibilităţile acesteia.
La cercetarea unui drum (itinerar) se stabilesc:
5
 - starea de practicabilitale, în raport de anotimp şi condiţiile atmosferice;
- porţiunile distruse sau favorabile pentra a fi blocate şi posibilităţile de ocrotire a acestora;
- dacă detaliile din teren corespund cu cele reprezentate pe hartă;
- existenţa podurilor, viaductelor şi a lucrărilor consolidare; starea acestora, lungimea,
înălţimea, tonajul pe care-1 suportă şi posibilităţile de ocolire în cazul distrugerii acestora;
- natura şi lăţimea părţii carosabile, raza curbelor, înclinarea pantelor şi accesibilitatea acestora
pentru diferite categorii de armament şi tehnică de luptă, existenţa drumurilor paralele şi
accesibilitatea acestora;
- principalele caracteristici ale detaliilor de planimetrie şi formelor de relief din apropierea
drumului şi modul cum acestea influenţează deplasarea şi mascarea trupelor,
- numărul şi starea liniilor telefonice şi telegrafice permanente şi de campanie;
- existenta materialelor de constructie şi posibilitatea folosirii lor pentru consolidarea porţiunilor
distruse sau greu accesibile.
Cercetarea unui pod (viaduct) se execută pentru a stabili dacă este păzit (apărat) sau nu de
inamic, caracteristicile lui şi posibilităţile de trecere a diferitelor categorii de trupe, precum şi căile
ocolitoare, astfel:
- în afara contactului cu inamicul elementele de cercetare se deplasează direct pe pod, luându-şi
măsuri de siguranţă pe timpul cercetării acestuia;
- când întâlnirea cu inamicul este posibilă în orice moment, precum şi pe timpul acţiunilor în
dispozitivul inamicului, cercetarea podului se execută mai întâi prin observarea de la distanţă. În
raport de situaţie, inamic şi teren, comandantul subunităţii trimite la pod cercetaşi sau echipe de
cercetare, pentru a procura datele necesare. Apropierea acestora se execută pe părţile laterale ale
drumului, iar subunitatea se dispune mascat şi execută observarea de pe loc, fiind în măsură să
sprijine cu foc acţiunile cercetaşilor (echipelor).
La cercetarea unui pod (viaduct) se stabilesc:
- dacă acesta este sau nu păzit (apărat) de către inamic;
- starea şi caracteristicile podului: materialul din care este construit, lungimea, lăţimea, forţa de
suport şi posibilităţile de distrugere a acestuia;
- existenţa materialelor necesare pentru refacerea şi consolidarea podului, în cazul cînd acesta a
fost distrus;
- posibilităţile de trecere pe pod a diferitelor categorii de tehnică;
- natura râului (obstacolului) şi a malurilor, existenţa vadurilor şi a drumurilor ocolitoare. Când
podul este păzit (apărat) de inamic, comandantul subunităţii ia măsuri, în primul rând, pentru a
determina natura, valoarea şi dispozitivul subunităţii care îl apără şi a celor care pot interveni în timp
scurt în sprijinul acesteia.
În acest scop, comandantul trimite cercetaşi pe părţile laterale ale drumului, care se apropie cât
mai mult de pod şi observă cu atenţie modul cum este organizată paza şi siguranţa acestuia. Când
acest lucru nu este posibil, cercetaşii se apropie de pod pe căi ocolitoare pe uscat sau prin apă.
Când nu există posibilităţi pentru apropierea de pod subunitatea execută cercetarea prin
observare de la distanţă şi stabileşte caracteristicile principale ale acestuia. Concomitent trimite
elemente de cercetare pe alte direcţii, pentru a determina existenţa drumurilor de apropiere spre cursul
de apă şi locurile favorabile de trecere în vederea continuării acţiunii peste obstacole.
Pentru cucerirea uni pod comandantul subunităţii organizează şi atacă prin surprindere inamicul
care execută paza acestuia, îl cucereşte şi asigură menţinerea lui până la sosirea trupelor proprii.
Distrugerea podului se face numai în situaţia când s-a primit o astfel de misiune.
Dacă este descoperit că podul este distrus, comandantul elementului de cercetare întocmeşte
raportul de cercetare al trecerii (fig.18).
Cercetarea unei păduri se execută în scopul de a stabili dacă este sau nu apărată (ocupată) de
inamic, precum şi caracteristicile acesteia.
Pe timpul acţiunii în pădure, se stabilesc:
- desimea, grosimea, esenţa copacilor şi natura solului;
- existenţa drumurilor, potecilor, defileurilor, poienilor, raioanelor mlăştinoase şi posibilităţii de
deplasare a tehnicii de luptă prin pădure;
- locul obstacolelor, barajelor şi incendiilor, precum şi al raioanelor infectate cu substanţe toxice
6
de luptă sau radioactive şi posibilităţile de trecere (ocolire) a acestora.
Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare în pădure prezintă următoarele
particularităţi:
- posibilităţile de observare fiind limitate, se impune mărirea numărului de patrule (echipe) şi a
posturilor de observare, iar trimiterea lor se face la o distanţă mai mică decât în condiţiile obişnuite.
- acţiunile de cercetare se execută, de regulă, pe jos, deplasarea autovehiculelor fiind limitată în
afara drumurilor;
- pădurile favorizează pătrunderea în ascuns a elementelor de cercetare în dispozitivul
inamicului executarea de ambuscade, incursiuni, chiar şi ziua; în acelaşi timp îngreunează orientarea,
descoperirea de la distanţă a inamicului şi executarea unui foc eficace;
- pentru deplasarea elementelor de cercetare în interiorul pădurii şi coordonarea acţiunilor
acestora se stabilesc azimuturile, iar la nevoie puncte şi aliniamente de coordonare;
- zgomotele produse în pădure se amplifică şi, ca urmare, se determină mai greu sursele care le
produc, precum şi distanţele până la ele;
- creşte pericolul izbucnirii incendiilor şi se menţine timp mai îndelungat infectarea terenului şi
a aerului, sporesc posibilităţile inamicului de a crea abatize, baraje şi obstacole de tot felul;
- intersecţiile de drumuri, culoare şi poienile, de regulă, se ocolesc sau se trec in viteza, întrucât
pot fi supravegheate şi bătute cu foc de către inamic;
- executarea acţiunilor pe direcţii, fără posibilitatea de vedere între elementele de cercetare
impune stabilirea unor semnale de recunoaştere între ele cât şi între acestea şi trupele proprii.

Înainte de a trece la cercetarea pădurii se studiază terenul pe hartă şi se stabilesc locurile de

unde se va executa observarea, direcţiile de pătrundere şi de ieşire din pădure. Observarea se execută
de la distanţă, pe un front cât mai mare şi pe adâncimea permisă de natura şi desimea copacilor.
În situaţia când prin observare nu se poate stabili cu precizie prezenţa inamicului în pădure, se
trimit în faţă cercetaşi (echipe de cercetare) luând toate măsurile pentru ca, în caz de necesitate, să
poată fi sprijinul cu foc.
Pe timpul cercetării pădurii subunitatea care acţionează pe jos se deplasează în coloana, pe
marginea drumurilor, având în faţă cercetaşi sau echipe de cercetare. Opririle se fac mai des,
executându-se continuu observarea şi ascultarea, locurile favorabile organizării ambuscadelor de către
inamic, se cercetează cu atenţie şi se ocolesc.
Subunitatea care acţionează pe autovehicule, se deplasează pe drumurile existente, executând

7
cercetarea, de regulă, prin observare din mişcare. Opririle se fac numai în locurile mai importante,
care impun o cercetare amănunţită şi pentru a evita acţiunile prin surprindere ale inamicului.
Lucrările genistice executate de inamic, precum şi locurile unde au staţionat trupele acestuia,
vor fi cercetate cu atenţie pentru a descoperi existenţa indiciilor asupra naturii şi activităţii desfăşurate
şi a evita intrarea în locurile minate, infectate sau în ambuscade.
În pădure, cercetaşii execută observarea circulară, acordând atenţie deosebită coroanei
copacilor, desişurilor şi straturilor de frunze, ei evită producerea zgomotelor, fiind în măsură, în orice
moment, să treacă la acţiuni de luptă.
Porţiunile greu accesibile, raioanele infectate, câmpurile de mine, abatizele şi alte obstacole
pregătite de către inamic se cercetează cu atenţie, indicându-se căile de ocolire a lor.
Înainte de a ieşi din pădure, comandantul subunităţii execută personal observarea terenului din
faţă, stabileşte itinerarul de deplasare, modul de acţiune şi punctul de oprire următor, după care
ordonă continuarea cercetării.
Când terenul din faţă este ocupat de inamic şi nu există posibilităţi de pătrundere prin intervale
sau pe la flancurile acestuia, comandantul subunităţii organizează observarea de la marginea sau din
interiorul pădurii. Grupurile mici de militari sau subunităţile inamicului, care au pătruns în pădure, se
capturează prin ambuscade sau se nimicesc prin foc.
Cercetarea în terenuri cu culturi înalte se organizează şi se execută în principiu, ca şi în
pădure, cu deosebirea că mijloacele de transport, îndeosebi, transportoarele blindate, se pot deplasa
fără greutate prin culturi, întrucât nu constituie obstacole. Datorită zgomotului pe care autovehiculele
îl produc la deplasarea prin culturi, se recomandă ca acţiunile cercetaşilor să se execute pe jos, pentru
a se putea apropia în ascuns de anumite obiective şi de a acţiona prin surprindere.
În astfel de terenuri, orientarea şi menţinerea direcţiilor de acţiune se realizează mai greu, mai
cu seamă când culturile se întind pe suprafeţe mari, iar reperele vizibile lipsesc.
Măsurile de siguranţă se intensifică, deoarece acţiunile prin surprindere ale inamicului sânt
posibile la tot pasul. În acest scop, armamentele şi grenadele vor fi permanent pregătite pentru ca la
semnal să poată fi folosite cu maximă eficacitate.
Cercetaşii şi echipele care se trimit în faţă şi la flancuri, acţionează de regulă, la distanţe mai
mici decât în teren obişnuit, pentru a evita intrarea în ambuscadă şi a putea fi sprijiniţi, la necesitate,
cu foc.
Pe timpul executării acţiunilor, opririle vor fi mult mai dese, combinându-se permanent
observarea circulară cu ascultarea.
Cercetarea unei clădiri izolate se execută iniţial prin observarea acesteia de la distanţă. Înainte
de a pleca în misiune, cercetaşii pregătesc armamentul pentru tragere şi încep să se apropie de clădire
prin partea lipsită de uşi şi ferestre (fig.19.).
Pe timpul apropierii, se opresc din loc în loc şi ascultă cu atenţie, pentru a descoperi prezenţa
inamicului sau a altor persoane în interiorul clădirii.

8
 Ceilalţi militari din cadrul subunităţii supraveghează cu atenţie acţiunea cercetaşilor şi terenul
din împrejurimi, fiind gata să-i sprijine cu foc.
În raport de situaţie, militarii pătrund în interior, fiind gata în orice moment să se sprijine
reciproc cu foc. Pătrunşi în interior, cercetează cu atenţie toate încăperile şi nivelele, inclusiv podul şi
subsolul, pentru a descoperi existenţa inamicului şi locurile minate. Uşile se deschid prin izbire cu
piciorul, sau de la distanţă cu prăjina şi se lasă deschise după trecere.
În cazul că prin observare şi ascultare inamicul nu poate fi descoperit, militarii vor încerca
metoda simulării, căutând, prin comportare, să lase impresia că au descoperit existenţa inamicului în
clădire (de la 100-150m de clădire execută o retragere rapidă şi se adăpostesc provocând pe inamic să
deschidă focul).
Dacă inamicul nu se descoperă, la ajungerea lângă clădire, militarii vor simula apariţia capului
în dreptul ferestrei sau a uşii, prin punerea bonetei sau a căciulei în baionetă şi ridicarea acesteia în
sus.
În situaţia cînd nu se descoperă prin folosirea acestor procedee se va trece la cercetarea
amănunţită a clădirii.
Când clădirea este ocupată de inamic şi condiţiile nu permit capturarea sau nimicirea acestuia,
comandantul grupei de cercetare raportează situaţia şi ia măsuri pentru ocolirea acesteia.
Cercetarea unei localităţi se execută de la distanţă şi pe măsură ce subunitatea se apropie de
aceasta. Înainte de a intra în localitate, comandantul dispune subunitatea într-un loc mascat şi
organizează observarea pentru a stabili:
- căile de acces care duc spre localitate şi dacă sunt apărate de inamic;
- existenţa şi natura barajelor şi obstacolelor la intrările în localitate;
- direcţiile favorabile care permit ocolirea localităţii şi a rezistenţelor inamicului;
- caracterul terenului din împrejurimi şi influenţa acestuia asupra executării acţiunilor de luptă
şi de cercetare;
- mărimea localităţii, natura construcţiilor şi orientarea principalelor străzi;
- dacă în localitate există populaţie şi ce activităţi desfăşoară;
- modul de acţiune pentru cercetarea localităţii.
Când prin observare nu s-au descoperi indicii care demască prezenţa inamicului, comandantul
organizează cercetarea localităţii trimiţând pe direcţiile cele mai importante echipe sau patrule de
9
cercetare în compunerea cărora vor fi incluşi localnici din cadrul populaţiei, care vor fi folosiţi
călăuze pe timpul deplasării în interiorul localităţii. Dacă localitatea nu este ocupată de inamic,
elementele de cercetare se deplasează în viteză pe direcţiile stabilite, stabilindu-se în punctele mai
importante din interiorul acesteia, de regulă, în apropiere de intersecţii, pieţe, parcuri pentru a ieşi cît
mai repede din localitate.
Traversarea străzilor perpendiculare pe direcţia de acţiune, precum şi a pieţelor, parcurilor şi a
locurilor virane, se execută de către elementele de cercetare succesiv şi într-un ritm rapid.
Într-o localitate mare, unde cercetarea se execută pe mai multe direcţii, se stabilesc aliniamente
pentru coordonarea acţiunii elementelor de cercetare. Când localitatea dispune de un sistem dezvoltat
de canalizare şi de metrou, acestea pot fi folosite pentru apropierea şi cercetarea unor obiective
importante.
Când în localitate există inamic, comandantul subunităţii ia măsuri de ocolire a acesteia sau
organizează cercetarea prin observare de la distanţă, trimiţând patrule (echipe) şi chiar cercetaşi
izolaţi, care au misiunea să pătrundă în localitate, îndeosebi prin şanţuri, dărâmăturii, curţi, grădini şi
parcuri. Elementele de cercetare observă cu atenţie clădirile şi terenul înconjurător, fiind gata în orice
moment să deschidă focul.
Când subunităţile descoperă militari izolaţi ai inamicului, în grupuri mici, sau autovehicule
izolate, organizează ambuscade în scopul capturării sau nimicirii acestora. La întâlnirea prin
surprindere cu inamicul, acestea deschid focul şi, în funcţie de situaţia concretă, îl nimicesc sau
întrerup lupta, căutând să se retragă prin locurile cele mai ascunse.
Cercetarea unui curs de apă se execută de către toate subunităţile care ajung primele la acesta.
Apropierea şi cercetarea acestuia se execută, de regulă, pe direcţiile şi in raioanele stabilite de
eşalonul superior, de către patrule (echipe) de cercetare.
Pe timpul apropierii de cursul de apă, subunităţile de cercetare se opresc din loc în loc şi se
execută cu atenţie observarea, pentru a stabili dacă cursul de apă este sau nu apărat de inamic. Când
cursul de apă nu este apărat de inamic, cercetarea acestuia se execută cât mai repede, în situaţia că
inamicul apără cursul de apă, elementele de cercetare caută să determine prin observare de la distanţă
dispozitivul de luptă, caracteristicile terenului, posibilităţile de apropiere şi de trecere pe malul opus.
La cercetarea cursului de apă care nu este apărată de inamic se stabilesc:
- caracteristicile cursului de apă: lăţimea, adâncimea, viteza curentului, natura malurilor şi a
solului pe fundul apei, a plajelor şi a locurilor unde pot fi amenajate rampe;
- existenţa locurilor favorabile pentru trecerea pe poduri, îmbarcaţiuni, portiţe prin vaduri şi
coordonatele acestora;
- caracterul terenului, existenţa drumurilor, pădurilor, mlaştinilor, lucrărilor hidrotehnice şi de
hidroamelioraţii; afluenţii cursului de apă, existenţa insulelor (braţelor) şi influenţa lor asupra trecerii
şi ducerii acţiunilor de luptă.
Când inamicul apără cursul de apă se mai stabilesc:
- caracterul acţiunilor inamicului pe ambele maluri;
- natura, valoarea şi dispozitivul subunităţilor care apără cursul de apă;
- existenţa intervalelor dintre subunităţile inamicului, precum şi a direcţiilor care favorizează
forţarea (trecerea) cursului de apă şi pătrunderea în adâncimea dispozitivului acestuia;
- locul mijloacelor de foc, îndeosebi a celor care execută locul în lungul cursului de apă,
raioanele poziţiilor de tragere ale artileriei, dispunerea posturilor de observare, punctelor de comandă
şi rezerva inamicului;
- locul şi natura lucrărilor genistice şi barajelor (îndeosebi existenţa minelor în apă şi pe mal),
obstacolele şi căile de ocolire a acestora.
Cercetarea cursului de apă şi determinarea caracteristicilor acestuia se execută prin observare şi
cu ajutorul mijloacelor din înzestrare şi improvizate.
Pe timpul cercetării cursului de apă, comandanţii subunităţilor organizează observarea circulară
şi siguranţa apropiată şi, în raport de situaţie, iau măsuri pentru continuarea acţiunilor pe malul opus
sau pentru executarea observării pe malul propriu, până la sosirea trupelor proprii.
Trecerea cursului de apă se execută în mod independent, de către fiecare element de cercetare,
pe direcţia sa de acţiune, sau întrunit, pe o singură direcţie, în raport de situaţia inamicului, existenţa
locurilor favorabile şi a mijloacelor de trecere de care se dispune.
10
 Pentru trecerea peste cursul de apă cu mijloacele de înzestrare (bărci, costume de înot) sau
improvizate, comandantul divizează subunitatea în grupuri mici, în raport de capacitatea mijloacelor
de trecere folosite, luând măsuri de observare, siguranţă şi salvare.
Subunităţile de cercetare pe transportatoare amfibii blindate trec cursul de apă prin vad, prin
plutire, pentru ieşirea şi continuarea acţiunilor pe malui opus. În acest scop comandanţii acestora iau
măsuri de verificare şi etanşare a transportoarelor (maşinilor de luptă) şi de asigurare a tractării sau
autoscoaterii, execută recunoaşterea malurilor, determină adâncimea şi viteza apei, natura fundului şi
stabilesc locurile pentru intrare în apă şi de ieşire pe malul opus. Când malurile sunt înalte, o parte din
cercetaşi (echipe) se destină pentru amenajarea rampelor de intrare şi de ieşire din apă.
Pe timpul trecerii peste cursul de apă, comandantul subunităţii de cercetare trebuie să asigure
observarea şi siguranţa pe ambele maluri; primele elemente de cercetare trecute pe malul opus se
dispun pentru observare şi siguranţă, până când subunitatea trece în întregime peste cursul de apă.
După cercetare şi trecerea cursului de apă, comandantul subunităţii raportează situaţia, datele
procurate şi ia măsuri pentru continuarea îndeplinirii misiunilor primite. Când situaţia impune şi
valoarea inamicului este mică, subunitatea atacă în flanc şi spate elementele care apără punctele de
trecere mai importante, pe care le cucereşte şi le menţine până la sosirea trupelor proprii.
Cercetarea lucrărilor hidrotehnice şi de hidroamelioraţii se execută în scopul de a stabili:
- existenta şi natura lacurilor de acumulare, a barajelor, canalelor şi digurilor din sistemul de
irigaţii, orientarea şi valoarea lor ca obstacol (lungimea, lăţimea, adâncimea şi natura taluzurilor,
distanţa între canale şi diguri etc.);
- locul instalaţiilor de captare a apei, al pompelor şi punctele de distribuţie în interiorul
sistemului, precum şi al diferitelor construcţii, pentru exploatarea acestora;
- natura, starea şi posibilităţile de folosire a instalaţiilor hidrotehnice pentru mărirea şi
micşorarea debitului apei în canale (lacuri) sau realizarea de zone inundabile;
- natura şi starea drumurilor, existenţa trecerilor peste canale (diguri) şi posibilităţile de
amenajare a altor puncte de trecere;
- existenţa acoperirilor (păduri, localităţi, culturi), care favorizează mascarea trupelor şi
acţiunile acestora;
- locurile favorabile pentru distrugerea unor porţiuni de canale, baraje, diguri, jgheaburi şi a
altor construcţii din cadrul sistemului de irigaţii;
- raioanele favorabile pentru întrebuinţarea desantului aerian (debarcat sau paraşutat), în
vederea cuceririi şi menţinerii lucrărilor hidrotehnice şi instalaţiilor acestora.
Existenţa digurilor limitează observarea şi manevrarea subunităţilor de cercetare, dar în acelaşi
timp permite deplasarea mascata în spatele acestora. Canalele şi digurile impun măsuri de trecere, mai
ales, când frecvenţa acestora pe direcţia de acţiune este mare, pentru a nu se micşora ritmul acţiunilor
de cercetare.
Cercetarea unui teren mlăştinos se execută prin străbaterea acestuia pe jos sau pe
autovehicule uşoare, luând în considerare şi eventualele urme lăsate de inamic şi populaţia din zonă,
pentru a stabili:
- suprafaţa şi limitele terenului mlăştinos, în special, a porţiunilor greu accesibile şi inaccesibile;
- grosimea stratului de torfă (turbă) şi gradul de accesibilitate în afara comunicaţiilor pentru
subunităţile de diferite arme care acţionează pe jos şi pe autovehicule;
- trecerile, drumurile şi terasamentele de cale ferată existente, posibilităţile de folosire,
traversare sau ocolire a acestora;
- existenţa în apropiere a materialelor ce pot fi folosite pentru amenajarea şi consolidarea
trecerilor şi a drumurilor. La nevoie, pentru cercetarea raioanelor mlăştinoase vor fi luate şi călăuze
dintre localnici, care cunosc bine aceste locuri.

11
12