TEMA 1. Bazele cercetării.

Şedinţa 2. Prelegere – 2 ore

Subiecte de studiu
1. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi
ascultării .
2. Procedeele de executare a cercetării prin incursiune .
3. Procedeele de executare a cercetării prin ambuscadă .
Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
3. A.N.4 RLTU pag. 30-37.

1. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi

ascultării.
Observarea şi ascultarea constituie unele din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea câmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în
scopul procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se organizează permanent,
ziua şi noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către militarii
trimişi în posturi de observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care se găsesc
trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi determinarea distanţelor până
la ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executată de inamic şi asigurarea
legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a distrugerilor şi
incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi, pe timp de noapte şî în condiţii de vizibilitate redusă,
observarea şi ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului aerian.
Postul de observare se compune, de regulă, din 3-4 militari dintre care unul este şef şi are
misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun
datele obţinute. Uneori personalul postului de observare poate avea o compunere mixtă.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri,
autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene (fig. 10).
Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât mai mare;
- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul acestuia;
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna personalului;
- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care 1-a trimis în misiune, direct sau prin
subunităţile care acţionează în apropiere.
 În cazul când nu este timp îndestulat pentru amenajarea şanţului observatorul poate ocupa poziţia
la obiectele în teren, folosind caracteristicile de mascare (Fig. 11.).

2
3
4
 Fig. 12. Locul observatorului mascat sub obiectele în teren:
a), e) moviliţă; b) trunchi; c) tanc; d) calea ferată; f) piatră.

Postul de observare (observatorul) trebuie asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi şi

de noapte, cu aparatele de cercetare N.B.C., cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas,
riglă, creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă; jurnal de
observare) pentru evidenta şi transmiterea datelor procurate (fig. 13.).
Când observarea se execută din autovehicul (transport blindat, automobil) sau elicopter,
personalul foloseşte mijloace de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.
Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care 1-a trimis în misiune se
realizează prin mijloace mijloace de transmisiuni cu fir, radio şi mobile, precum şi prin semnale.
Datele procurate de postul de observare pot fi imprimate şi pe bandă magnetică, atunci când se dispune
de asemenea mijloace.
Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare (observatorului) i se
stabileşte sector de observare sau obiectiv (obiective) de observat; în cadrul sectorului de
observare se indică direcţia (obiectivul) principală de observare.

5
 Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea.
Dezvoltarea frontală şi adâncimea acestuia sânt variabile şi depind de: teren, condiţiile de vizibilitate şi
densitatea obiectivelor din partea inamicului.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimut şi trebuie,
pe cât posibil, să se intersecteze pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de
observare vecine.
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale, astfel
(Fig. 14.):
- zona apropiată, cuprinde poţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de luptă,
lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate şl
până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi
caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi până
la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibiltătile de observare în adâncime, sectorul nu se mai împarte în zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a spaţiului
terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.

6
 Documentele pentru evidenta şi transmiterea dalelor de către postul de observare
(observator) sânt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de observare, limitele
sectorului, zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de către observator şi se foloseşte pentru
raportarea datelor prin coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă: locul postului de
observare; reperele, azimuturile acestora şi distanţele până la ele; sectorul de observare – împărţit pe
zone; zonele nevăzute. Schema se întocmeşte când nu se dispune de hartă de scară mare; aceasta
ajută la raportarea datelor obţinute.
- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se consemnează toate datele
obţinute prin observare.
Pe timpul executării observării, obiectele descoperite se trec pe hartă sau schemă şi se înscriu
în jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se
raportează imediat
Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de observare se
desfăşoară pe schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din sectorul stabilit,
iar datele se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite, sau
imediat, când situaţia impune, datele sânt raportate eşalonului superior, precizându-se cu exactitate
data (ziua şi ora), locul de dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a obiectivelor
descoperite, activităţile şi acţiunile executate de inamic. În dreptul fiecărei informaţii se
consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.
Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de observare urmăreşte
efectul focului asupra obiectivelor, stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a
acestora şi acţiunile executate de inamic, raportând oportun cele observate, eşalonului superior.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, la semnalul
7
de înştiinţare, personalul postului de observare îşi înbracă masca contra gazelor şi trece celelalte
mijloace de protecţie individuală în poziţie „pentru luptă”, continuă observarea, determină şi
raportează efectele produse asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.
Când observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de observare este înlocuit
periodic, iar în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este
schimbat mai des decât în condiţii obişnuite.
Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă, noaptea, precum şi
din iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele situaţii:
- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra lui;
- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de observare şi pun în
pericol viaţa cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din locul iniţial nu
mai este posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează comandantului (şefului)
care 1-a trimis în misiune.
Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul liber cât şi prin folosirea aparatelor
de vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai aproape de inamic, iar locurile
alese trebuie să permită, pe cât posibil, observarea de jos în sus. Când în raioanele sau pe direcţiile
posturilor de observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii (incursiuni,
ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă şi
de cooperare. În astfel de situaţii, misiunile postului de observare se completează cu altele, în
folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte
locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate
inamicului să descopere locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii
acestora.
Militarii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se orienteze
bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel, încât să poată asculta
şi reda cât mai exact cele auzite şi văzute.
Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de
observare vor fi incluşi, pe cât posibil, şi cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Direcţiile şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc care se descoperă prin lumina de la
gura ţevii, se determină cu ajutorul reperelor vizibile sau al azimuturilor, iar distanţa până la ele —
cu ajutorul cronometrului (ceasului). Datele, obţinute pe timp de noapte, se trec în jurnalul de
observare şi se raportează pe măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe timp de
lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimurilor de luptă în general, faţă
de orele sau nopţile anterioare, precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, şefului
postului de observare raportează imediat.
Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi prafului rezultat
din activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi militari care cunosc bine
particularităţile localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la intervale mai mici unul
faţă de celălalt;
- instalarea posturilor de observare se fâce frecvent la etajele superioare şi în podurile
clădirilor, în turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de canalizare, care asigură o bună
vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci numai direcţii şi
obiective de supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în
direcţiile clădirilor importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi poate
dispune personalul şi tehnica de luptă.
8
 Observarea în raioanele de fortificaţie se execută în scopul de a stabili locul de dispunere a
lucrărilor de apărare permanente, ocupate de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi
barajele (obstacolele) şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi
punctelor de sprijin cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2 lucrări de apărare
permanente (cazemate) ocupate de către inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă, mai multe forţe şi
mijloace de cercetare decât în condiţiile unei apărări obişnuite.
Observarea la fluviu se execută atât pe fluviu, cât şi pe uscat, de către posturile de observare
şi mijloacele radiotehnice, dispuse pe mal. Observarea se execută pe front larg şi pe mare adâncime,
folostndu-se pe scară largă aparatura de observare, care permite descoperirea şi determinarea cu
precizie a poziţiei obiectivelor pe apă.
Posturile de observare de pe malul fluviului se instalează, de regulă, în punctele dominante de
teren, în clădiri şi alte construcţii, precum şi înapoia digurilor de proiecţie a malurilor şi plajelor.
Raportul observatorului trebuie să fie clar şi scurt. De exemplu: „Reperul I, în stânga 10,
mai departe de 200, în tufar este un observator”; „Reperul 3, în dreapta 20, mai aproape de
100 la colţul arăturii un tun fără recul a executat o lovitură”.

9
10
11
 2. Procedeele de executare a cercetării prin incursiune.
Incursiunea este un procedeu de cercetare şi de luptă. Ca procedeu de cercetare,
incursiunea se organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de apărare sau ofensive şi se
execută de către pluton (grupă). Acţiunea se execută în scopul de a captară de la inamic militari,
documente şi modele de armament, aparatură şi tehnică de faptă. În unele situaţii incursiunea se
execută şi pentru a procura (verifica) anumite date (informaţii) şi a descoperi noi obiective existente
în dispozitivul inamicului.
Ca procedeu de luptă, incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi
obiective izolate din dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rândul acestuia.
În acelaşi timp se urmăreşte şi scopul capturării de militari, documente, armament şl tehnică de
luptă.
Incursiunea se execută pe jos, de regulă, noaptea când vigilenţa inamicului este scăzută sau în
alte condiţii de vizibilitate redusă; în teren deluros cu acoperiri, de asemenea, incursiunea se poate
executa şi pe timp de zi.
Pătrunderea subunităţilor în dispozitivul inamicului se va executa, de regulă, prin intervale
neacoperite cu baraje şi obstacole şi numai în cazuri deosebite prin culoare special create.
Incursiunea cu scop de capturare, constă în studierea din timp a obiectivului, apropierea în
ascuns, atacul prin surprindere, capturarea acestuia şi înapoierea subunităţii în dispozitivul propriu.
Cand se urmăreşte scopul de procurare sau verificare a unor date (informaţii) şi descoperire de
noi obiective, incursiunea constă în pătrunderea cercetaşior în dispozitivul inamicului şi apropierea
de obiectivele de cercetat, executarea observării (fotografierii) pentru determinarea caracteristicilor,
a locului de dispunere şi a activităţilor desfăşurate, după care se înapoiază în dispozitivul trupelor
proprii.
Cele mai importante obiective sânt:
-personalul posturilor de observare şi de pază, servanţii mijloacelor de foc, echipajele staţiilor
radio şi altor tipuri de tehnică, militari izolaţi. De asemenea, se vor captura modele de armament,
muniţie, aparatură, instalaţii şi dispozitive care pot fi transportate de către militari până în
dispozitivul trupelor proprii.
Compunerea subunităţii destinată pentru executarera incursiunii depinde de misiunea primită,
natura şi depărtarea la care se găseşte obiectivul de capturat (cercetat), posibilităţile de pătrundere în
dispozitivul inamicului, caracterul terenului, condiţiile hidrometeorologice, existenţa barajelor şi
obstacolelor. În principiu, conducerea acesteia depinde de situaţia concretă şi trebuie să asigure
crearea culoarelor prin barajele inamicului şi paza acestora, siguranţa apropiată, atacul, capturarea şi
transportul obiectivului în dispozitivul propriu. Subunitatea se întăreşte, de regulă, cu cercetaşi de
geniu şi chimici, cu mijloace de înlăturare a barajelor, iar pentru sprijinul acţiunii se destină
mijloace de foc din cadrul trupelor din contact.
Pregătirea şi executarea încursiunii se fac în secret, în vederea realizării surprinderii. În acest
scop nu este indicat să se execute mai multe incursiuni în acelaşi raion.
Subunitatea care execută incursiunea pentru capturarea unui obiectiv se împarte, în principiu,
pe echipe, astfel (Fig. 15):
- echipa de afac şi captură;
- echpa (echipe) de siguranţă;
- echipa de înlăturare a barajelor.
La organizarea subunităţii pe echipe, trebuie să aibă în vedere următoarele:
- în echipa de atac şi captură să fie numiţi militari care cunosc limba inamicului, stăpânesc
bine procedeele de luptă corp la corp, tehnica imobilizării şi transportării militarilor (materialelor)
capturaţi. Aceştia vor fi înzestraţi cu pistoale-mitralieră sau pistoale, pumnale, grenade de mînă şi
asiguraţi cu ceasuri, busole, frânghii, saci (foi de cort) şi cu alte materiale necesare îndeplinirii
misiunii;
- în echipa (echipele) de siguranţă vor fi numiţi cei mai buni trăgători, militari care aruncă
grenadele cu precizie la distanţe marii, bine instruiţi în lupta corp la corp. Ei trebuie înzestraţi cu
armamentul care le asigură în condiţii cât mai bune, executarea sprijinului cu foc;
- în echipa de înlăturare a barajelor să fie numiţi cercetaşii de geniu, asiguraţi cu
armament, grenade şi mijloace pentru crearea şi marcarea culoarelor prin baraje.
12
 Subunitatea se dispune din timp în observare pentru cercetarea în detaliu a inamicului şi
terenului din raionul incursiunii, pentru a verifica şi obţine noi date şi informaţii, îndeosebi, asupra:
-activităţii posturilor de observare, mijloacelor de foc şi staţiilor de radiolocaţie, posturilor de
siguranţă (pază şi pândă), patrulelor de cercetare, precum şi a măsurilor de siguranţă, luate de către
inamic pe timp de noapte, direcţiilor care asigură deplasarea în ascuns a echipelor;
- barajelor şi obstacolelor existente şi asupra modului de trecere (ocolire) a acestora.
Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se execută, de regulă, pe la flancuri
(intervale), pe o direcţie fără obstacole, care permite apropierea în ascuns de obiectivul de capturat
şi înapoierea acesteia în dispozitivul propriu. La ora stabilita, subunitatea începe deplasarea la
semnalul comandantului, folosind condiţiile naturale ale terenului. În raport cu depărtarea echipa
obiectivului de capturat, natura barajelor, obstacolelor şi anotimp, echipele se deplasează în
ordinea: de înlăturare a barajelor, echipa (echipele) de siguranţă, echipa de atac şi captură.
Pe timpul deplasării, conducerea se realizează prin ordine scurte date în şoaptă, care se
transmit de la un ceretaş la altul, precum şi prin semnale, care să nu demaşte acţiunea lor.
Echipele acţionează în principiu, astfel: echipa de înlăturare a barajelor se apropie în ascuns
de barajele inamicului, execută culoare, după care îl marchează şi se dispune fracţionat, la intrarea
şi ieşirea din culoar; dă semnalul „drum liber” şi supraveghează apropierea şi trecerea prin culoar a
militarilor din celelalte echipe, făcând siguranţa acestora, atât la plecare, cât şi la întoarcere.
La primirea semnalului, se apropie echipa (echipele) de siguranţă, care, după trecerea prin
culoar ocupă poziţia de tragere stabilită şi execută observarea asupra inamicului, fiind în măsură să
sprijine cu foc acţiunile de atac şi captură.
Ultima se deplasează echipa de atac şi captură.
Pe timpul deplasării, echipa (echipele) trebuie să observe cu multă atenţie terenul şi
activităţile inamicului, să aprecieze just situaţia, deoarece deschiderea focului, iluminarea terenului
sau producerea de zgomote de către acesta, nu înseamnă întotdeauna că acţiunea a fost descoperită.
La iluminarea terenului, militarii se adăpostesc şi rămân nemişcaţi, continuînd observarea pentru a
descoperi cât mai exact acţiunile înamicului şi a fi în măsură ca la ordin (semnal) să deschidă focul.
Folosirea, judicioasă a terenului şi întrebuinţarea unor procedee de deplasare adecvate (în
picioare, aplecat, în genunchi, târâş), respectarea întocmai a disciplinei, sânt condiţii esenţiale
pentru realizarea surprinderii şi asigurarea succesului incursiunii.
La ajungerea echipei de atac şi captată în apropierea obiectivului, militarii se opresc într-un
loc mascat, execută cu atenţie observarea şi ascultarea pentru a identifica prezenta şi activitatea
obiectivului de capturate.
La semnalul stabilit, militarii atacă obiectivul fără zgomot, îl capturează, imobilizează şi îl
transportă repede în dispozitivul trupelor proprii. Atacul obiectivului este indicat să se execute în
flanc şi spate, în momentul când atenţia inamicului este slăbită.
Rămânerea mai mult timp în raionul obiectivului poate duce la descoperirea acţiunii de către
inamic şi la insuccesul incursiunii.
Înapoierea echipelor în dispozitivul trupelor proprii se execută în ordinea: echipa de atac şi
captură, echipa de sipiranţă şi echipa de înlăturare a barajelor.
Militarii, căzuţi în luptă sau răniţi, sunt evacuaţi de către echipele respective;
răspunzători de evacuarea acestora sânt comandanţii de echipe.
Pe timpul zilei, incursiunea se execulă, de regulă, în teren acoperit şi în condiţii de vizibilitate
redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare, viscol) şi în alte situaţii, care pemit executarea mascată a acţiunii.
Incursiunea pe timpul zilei prezintă unele avantaje şi dezavantaje care influenţează
asupra pregătirii şi executării acţiunii, astfel:
- există posibilităţi mai bune de observare, orientare şi executare a unui foc precis;
- acţiunile executate de către inamic pot fi descoperite şi neutralizate mai uşor decât pe timp
de noapte;
- sprijinul cu foc al incursiunii este mai eficace, putându-se lovi cu mare precizie obiectivele
inamicului;
- surprinderea se realizează mai greu decât pe timp de noapte, inamicul având posibilităţi mai
mari de a descoperi acţiunile executate de către echipe şi a lua măsuri pentru zădărnicirea
incursiunii.
13
 Incursiunea peste un curs de apă se organizează şi se execută ţinând seama de
particularităţile terenului şi caracteristicile cursului de apă. Pentru executarea unei astfel de acţiuni
se vor selecţiona militari care ştiu să înoate bine şi fără zgomot, să folosească costumul de
scafandru autonom, barca sau pluta, să salveze oamenii de la înec şi să treacă peste cursul de apă
răniţii şi prizonierii. Ei trebuie echipaţi şi înzestraţi corespunzător specificului acţiunii.
La stabilirea obiectivului de capturare, o importanţă deosebită se acordă alegerii locului de
trecere peste cursul de apă, pentru a asigura deplasarea şi trecerea în ascuns peste aceasta,
apropierea neobservată de obiectiv şi înapoierea mascată şi în siparanţă a subunitătii în dispozitivul
trupelor proprii.
Locul de părăsire a malului propriu se alege ţinând seamă de viteza curentului apei, lăţimea
cursului de apă şi mijloacele de trecere folosite.
Fracţionarea subunităţii pe echipe se face în raport de situaţie, inamic şi caracteristicile
cursului de apă. În principiu, se constituie o echipă de atac şi captură cu un efectiv mai mare decât
în condiţii obişnuite; din cadrul acesteia se destină militari înzestraţi cu puşti-mitraliere care să facă
siguranţa apropiată a celor care vor captura obiectivul.
Trecerea echipelor peste cursul de apă se execută prin vad, înot, cu mijloace de trecere din
înzestrare sau improvizate.
Când se constituie şi celelalte echipe (de siguranţă şi înlăturare a barajelor), acestea
acţionează astfel: echipa (echipele) de siguranţă, în raport de distanţa până la obiectivul de
capturare, se dispune în dispozitivul trupelor proprii pe malul apei sau trecere pe malul opus, fiind
în măsură să sprijine cu foc acţiunea celorlalte echipe; echipa de înlăturare a barajelor creează
culoarul prin baraje, pe direcţia stabilită, după care ocupă poziţia de tragere şi face siguranţa echipei
de atac şi captură pe malul opus.
Intrarea, traversarea cursului de apă şi ieşirea pe malul opus trebuie executate cu multă atenţie
şi fără zgomot. Mijloacele folosite pentru trecere se ascund la malul apei pentru a nu fi descoperite
de inamic.
Incursiunea peste un curs de apă poate fi executată atît noaptea, cît şi ziua, în special
dimineaţa, cînd se lasă ceaţa, iar pentru pregătirea ei se destină mai mult timp şi mai multe mijloace,
decît în condiţii obişnuite. De asemenea, se constituie 1-2 echipe de salvare care să intervină la
nevoie.
Incursiunea în localitate se organizează şi se execută avînd în vedere dispunerea inamicului,
mărimea localităţii, natura clădirilor, existenţa dărîmăturilor, barajelor şi obstacolelor, sistemul de
canalizare şi alţi factori care pot îngreuna sau uşura existenţa incursiunii.
Pregătirea şi executarea incursiunii în localitate prezintă următoarele particularităţi:
- obiectivul de capturare se poate găsi mai aproape de subunităţile proprii, în dărîmături,
clădiri izolate sau în afara construcţiilor;
- echipa de atac şi captură poate avea o valoare mai mică decît în condiţii obişnuite şi este
formată, de regulă, din cercetaşi antrenaţi în escaladarea diferitelor obstacole, deplasarea prin canale
şi peste dărîmături;
- apropierea de obiectiv se execută pe căi ascunse, nesupravegheate de către inamic, prin
subsoluri, spărturi existente în ziduri ţi garduri, în pereţii clădirilor, prin sistemul de canalizare,
galerii şi coridoare care permit apropierea în ascuns şi atacarea obiectivului în flanc şi în spate;
- subunitatea care execută incursiunea este sprijinită, uneori, direct de către subunităţile aflate
în contact cu inamicul, fără a se mai constitui echipe de siguranţă.
Cînd obiectivul de capturat este dispus într-o clădire, echipa de atac şi captură se împarte, de
regulă, în două: o parte din militari pătrund, atacă şi capturează inamicul din interior, iar ceilalţi
rămîn în afara clădirii într-un loc care permite supravegherea locului acţiunii, a împrejurimilor şi
sprijinul cu foc.
Incursiunea în păduri se organizează şi se execută în condiţii obişnuite, ţinîndu-se seama de
următoarele particularităţi:
- în mod frecvent, studierea inamicului, a căilor de acces, barajelor şi obstacolelor, trebuie să
se facă din mai multe puncte din teren, dispuse cît mai aproape de inamic;
- obiectivele incursiunii se aleg, de regulă, dintre cele aflate la flancuri sau înapoia punctelor
de sprijin ale inamicului, în locuri unde acestea se aşteaptă mai puţin în eficacitatea focului şi
14
densitatea barajelor sînt mai reduse;
- echipele se constituie, de regulă, din militari care ştiu să se orienteze repede ziua şi noaptea
şi sunt rezistenţi la eforturi fizice;
- pe timpul apropierii de obiectiv, militarii trebuie să evite drumurile, potecile şi poienele care,
de regulă, sunt supravegheate de către inamic.
Incursiunea în raioane fortificate se organizează şi se execută, în deosebi, asupra
obiectivelor aflate în intervalele dintre lucrările permanente de apărare, pe direcţiile care nu pot fi
observate sau bătute cu foc. Pentru executarea incursiunii care are drept scop capturarea unui
obiectiv, se destină subunităţi cu o valoare mai mare decît în condiţii obişnuite, sprijinite puternic
de artilerie, mijloace antitanc şi subunităţi de geniu.
Organizarea şi executarea incursiunii în raioanele fortificate prezintă următoarele
particularităţi:
- obiectivul incursiunii se alege la un flanc (interval), de regulă, în afara lucrărilor de
fortificaţii permanente;
- echipele pot avea o valoare mai mare şi o compunere mixtă (cercetaşi de diferite arme);
- incursiunea se execută, de regulă, numai după o pregătire prealabilă a subunităţii pe un teren
asemănător;
- capturarea unor obiective se poate executa şi pe timpul luptei dusă de către grupurile şi
detaşamentele de asalt;
- executarea incursiunii pe timp de zi impune izolarea obiectivului prin foc de artilerie,
perdele de fum şi desfăşurarea unor acţiuni demonstrative în alte raioane.
În situaţii favorabile de teren şi timp, cînd misiunile nu prevăd capturarea de militari sau
tehnică de luptă, incursiunile pot fi executate si de grupuri mici de militari, care pătrund în
dispozitivul inamicului, acţionează pentru procurarea de date (informaţii) despre acesta şi lucrările
de fortificaţii permanente sau de campanie.
3. Procedeele de executare a cercetării prin ambuscadă.
Ambuscada este un procedeu de cercetare şi de luptă, foarte eficace în condiţiile
acţiunelor de luptă când inamicul trebuie lovit permanent şi pretutindeni, şi constă în
dispunerea mascată a subunităţii, pe direcţia cea mai probabilă de înaintare a inamicului, pentru al
ataca prin surprindere, a crea panică, a-i produce pierderi, a captura militari, documente, modele de
armament şi tehnică de luptă. Obiectivele pot fi: militarii izolaţi sau în grupuri mici, subunităţile
care se deplasează pe jos sau pe autovehicule şi alte obiective izolate aflate în mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţie şi formă de luptă, teren, anotimp, şi mai ales, în
condiţii grele de stare a vremii, cu vizibilitate redusă, de regulă, în teren greu accesibil, la punctele
obligate de trecere şi în alte locuri favorabile atacului prin surprindere asupra inamicului de la mică
distanţă. Ea se execută atât ziua cât şi noaptea.
În vederea executării ambuscadei, se alege un loc favorabil pentru dispunerea mascată a
subunităţii, de regulă, în acoperiri, pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă, podurilor, la
curbele drumurilor, în punctele obligate de trecere şi alte locuri favorabile.
Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului de la distanţă şi de
întrebuinţare cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.
Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a acţiunii, dispunerea mascată a
subunităţii, realizarea surprinderii, hotărârea, iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului personal
care participă la executarea ei.
În raport de scopul urmărit, valoarea şi natura obiectivului ce urmează a fi capturat sau
nimicit, ambuscada se execută prin foc sau fără foc.
Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva subunităţilor inamicului care se
deplasează pe autovehicule, a celor care au o valoare mai mare decât subunitatea care execută
ambuscada şi atunci când inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistenţă. Ea se execută prin
surprindere, printr-un foc concentrat şi eficace, urmărind avarierea tehnicii de luptă, producerea de
pierderi şi panică în rândul inamicului, crearea condiţiilor pentru capturarea de militari, documente
şi tehnică de luptă.
Când terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în apropierea itinerarului pe care se
15
deplasează inamicul, ambuscada se execută, în deosebi, de către subunităţi blindate, printr-un atac
prin surprindere, în flancul şi spatele inamicului care se deplasează. În această situaţie, subunitatea
se dispune lateral faţă de direcţia de deplasare a inamicului, instalează din vreme observatori, baraje
şi obstacole şi, la momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea inamicului, căutând să
împiedice desfăşurarea acesteia pentru luptă, să-i producă pierderi şi să captureze militari,
documente şi tehnică de luptă.
Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi sau grupurilor mici de militari ai
inamicului, prin surprindere şi de la mică distanţă, pentru a nu da posibilitatea acestora să riposteze.
În raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de locul ales şi timpul la dispoziţie,
ambuscada poate fi pregătită din timp sau în timp scurt
Ambuscada pregătită din timp se organizează, de regulă, la ordin şi când inamicul se
găseşte la distanţă mare faţă de raionul stabilit, iar timpul la dispoziţie permite dispunerea pentru
luptă a subunităţii, amenajarea şi mascarea lucrărilor genistice, organizarea sistemului de foc şi
baraje.
Ambuscada pregătită în timp scurt se organizează din iniţiativa comandanţilor de
subunităţi, de regulă, când acestea se găsesc în deplasare şi întîlnirea cu elementele inamicului este
posibilă în orice moment. Aceasta se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, îndeosebi, pe
timpul executării cercetării în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii
Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari, documente şi tehnică de
lupta, subunitatea se fracţionează pe echipe astfel: echipa de atac şi captură, echipa (echipe)
de siguranţă şi echipa de observare. Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcîndu-se
de către echipa de siguranţă sau de observatori.
Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, in raport de situaţie, poate fi de la 2-3 cercetaşi
până la o grupă. În raport de hotărârea comandantului, subunităţile şi mijloacele de întărire pot
acţiona în cadrul echipelor sau îndependent.
Subunităţile pe transportoare blindate (maşini de luptă) care execută ambuscada prin foc, în
principiu nu se fracţionează pe echipe. În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate destina
din cadrul grupelor (echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor de foc de pe
tehnica de luptă, să acţioneze pentru capturarea militarilor rămaşi în viaţă, a documentelor,
armamentului şi aparaturii inamicului.
Dispozitivul subunităţii în ambuscadă depinde de: valoarea şi compunerea acesteia,
misiune, caracteristicile terenului şi valoarea înamicului. El poate fi: în formă de „U”, semicerc
sau unghi, cu deschiderea în direcţia, de unde vine inamicul, precum şi liniar pe una sau ambele
părţi ale direcţiei de înaintare a înamicului. În stabilirea dispozitivului subunităţii care execută
ambuscada prin foc, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului.
Pe timp de noapte şi ziua, în condiţii de vizibilitate redusă, dispozitivul în ambuscadă se
realizează, de regulă, pe o singură parte a direcţiei de înaintare a inamicului.
Când subunitatea se fractionează pe echipe dispunerea acesteia în raionul ambuscadei se face,
de regulă, astfel:
- echipa de atac şi captură – lateral faţă de direcţia de apropiere a inamicului, la
extremităţile dispozitivului şi cât mai aproape de itinerarul de deplasare a acestuia pentru a-1 ataca
prin surpriundere, a-l captura sau nimici. Dacă subunitatea, care execută ambuscada, este pe
transportoare blindate, echipa de atac şi captură se constituie din militari luaţi de la mai multe grupe
şi dispuşi mascat în afara transportoarelor, cât mai aproape de itinerarul de deplasare a inamicului;
- echipa (echipele) de siguranţă – într-un loc care să-i favorizeze sprijinirea cu foc a echipei
de atac şi captură şi interzicerea ieşirii inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea dispune
de transportoare blindate, siguranţa şi spijinul se fac cu armamentul de pe acestea;
- echipa de observare – într-un loc bine mascat, care asigură observarea circulară a terenului,
în special, a direcţiei de unde vine inamicul, pe o distanţă cît mai mare.
Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să determine şi să raporteze
compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de deplasare şi momentul intrării inamicului în locui
ambuscadei.
Când ambuscada se pregăteşte din timp, echipele şi tehnica de luptă se dispun în lucrări
genistice bine mascate, iar când pregătirea ei se face în timp scurt se folosesc la maximum
16
avantajele naturale ale terenului şi acoperirilor.
În teren frământat şi acoperit, unde situaţia permite capturarea sau nimicirea unor subunităţi
de valoare mai mare, în afara focului şi barajelor, se iau şi alte măsuri care măresc eficacitatea
acţiunii: pregătirea copacilor pentru a fi doborâţi, dislocări de stânci, avalanşe, inundaţii sau
incendii, care, declanşate prin surprindere în puncte obligatorii de trecere, produc pierderi
importante şi panică în rândurile înamicului.
Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă în toate situaţiile de către comandantul subunităţii.
Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari izolaţi sau a unor grupuri mici,
echipa de atac şi captură, la semnalul stabilit, iesă din adăpostire şi atacă inamicul prin surprindere;
militarii inamicului care opun rezistenţă sau încearcă si iasă din ambuscadă, sânt izolaţi sau nimiciţi
cu foc.
În situaţia când inamicul, intrat în ambuscadă, rezistă cu îndârjire, iar echipa de atac şi captură
este în primejdie, în ajutorul acesteia intervin echipele de siguranţă şi de observare, fără însă a
neglija observarea circulară a terenului şi siguranţa apropiată a subunităţii.
Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe autovehicule se execută prin
concentrarea focului mijloacelor antitanc şi mitralierelor asupra transportoarelor blindate
(automobilelor), iar cel al pistoalelor-mitralieră – asupra personalului.
După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin surprindere, concomitent asupra
întregii coloane, urmărindu-se, în special, avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din coloană,
pentru a bloca comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul ambuscadei.
După neutralizarea prin foc a inamcului, comandantul subunităţii dă semnalul pentru intrarea
în acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta, se apropie cu repeziciune de obiectiv, capturează
militarii inamicului, rămaşi în viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă transportabile,
după care părăseşte raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă urmăresc cu atenţie
acţiunile inamicului, fiind în măsură să deschidă focul – în situaţia când echipa de atac şi captură
este în pericol.
Militarii capturaţi sânt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul dinainte stabilit.
Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte, prezintă următoarele
particularităţi:
- întunericul oferă condiţii favorabile pentra executarea ambuscadei, în orice teren, pin
surprindere şi fără măsuri speciale de amenajare genistică şi de mascare;
- când se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei, realizarea dispozitivului
şi organizarea sistemului de foc se fac, în principiu, pe timp de lumină;
- subunitatea se dispune, de regală, pe o singură parte a comunicaţiei şi cât mai aproape de
aceasta;
- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte,
iar focul se deschide de la mică distanţă;
- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc mijloace de iluminare, iar
uneori baraje şi obstacole, care să limiteze manevra şi acţiunile inamicului, intrat în ambuscadă.
Pe timp de noapte ambuscada este deosebit de eficace, atât pentru capturarea militarilor izolaţi
sau a grupurilor mici care se deplasează pe jos, cît şi pentru atacarea prin surprindere a unor forţe
superioare numerice şi producerea de pierderi.
În pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea ambuscadei sânt: întrîndurile în
păduri, poienile, drumurile, potecile şi, în deosebi, punctele obligate de trecere, care asigură
dispunerea în ascuns a subunităţilor şi executarea prin surprindere a atacului.
În localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la marginea ei, pe străzi şi la intersecţia
acestora, în pieţe şi parcuri, folosindu-se, în special, locurile înguste şi mascate. În pieţe, parcuri şi
intersecţii de străzi este indicat ca ambuscada să se execute, în deosebi, de către subunităţile
înzestrate cu transportoare blindate (maşini de luptă).

17