PROIECT DIDACTIC

pentru desfăşurarea şedinţei la

„Pregătirea de specialitate”

Tema 4

TRAGEREA PRIN OCHIRE DIRECTĂ PE

OBIECTIVELE MOBILE

Şedinţa 1. Ocuparea poziţiei de tragere si pregătirea pentru executarea focului asupra obiectivelor
mobile. Pregătirea piesei pentru tragere pe obiective mobile. Organizarea observării,
alegerea reperelor, determinarea distanţei pînă la acestea. Indicarea obiectivelor şi
determinarea distanţei pînă la obiectiv. Alegerea loviturii de artilerie corespunzător
obiectivului. Determinarea elementelor de tragere. Alegerea punctului de ochire şi
îndreptarea piesei asupra obiectivului. Luarea în consideraţie a corecţiilor individuale.
Darea comenzii pentru deschiderea focului.

PLANUL DESFĂŞURĂRII ŞEDINŢEI

I. Secvenţa de instruire
1. Ocuparea poziţiei de tragere si pregătirea pentru executarea focului asupra obiectivelor mobile.
Pregătirea piesei pentru tragere
2. Organizarea observării, alegerea reperelor, determinarea distanţei pînă la acestea. Indicarea
obiectivelor şi determinarea distanţei pînă la obiectiv
3. Alegerea loviturii de artilerie corespunzător obiectivului. Determinarea elementelor de tragere
4. Alegerea punctului de ochire şi îndreptarea piesei asupra obiectivului. Luarea în consideraţie a
corecţiilor individuale
II. Secvenţa finală - 15 min.

Problemele de studii
1. Ocuparea poziţiei de tragere si pregătirea pen tru executarea focului asupra obiectivelor
mobile. Pregătirea piesei pentru tragere.
Activitatea de luptă a subunităţilor de artilerie în PTN include:
1. alegerea, pregătirea şi ocuparea PTN pentru tunuri şi punctelor de comandă şi observare;
2. organizarea şi executarea cercetării;
3. îndeplinirea misiunilor de foc;
4. controlul rezultatelor tragerii.
Poziţia de tragere neacoperită a piesei de artilerie trebuie să asigure:
1. executarea focului în sectoarele de tragere stabilite;
2. legătura de foc reciprocă cu mijloacele de foc învecinate;
3. ocuparea acesteia în ascuns, mascarea sigură pînă la deschiderea focului şi surprinderea în
deschiderea focului.
Dispunerea tunurilor pe poziţia de tragere neacoperită trebuie să asigure:
1. uşurinţa de manevrare a subunităţii;
2. cooperarea prin foc;
3. concentrarea focului tuturor sau majorităţii tunurilor pe direcţiile probabile de atac cu
tancurile inamicului;
4. eşalonarea în adîncime;
5. manevra la apărarea circulară a bateriei.
 La pregătirea PTN alese din timp pentru ocupare comandantul de piesă, primind misiunea, este
obligat să:
1. precizeze locul piesei, adăpostului pentru autotractor şi locul pentru adăpostirea piesei pînă la
aducerea ei în poziţia de tragere;
2. însuşească denumirile convenţionale ale obiectelor din teren, reperele, distanţele pînă la
acestea;
3. însuşească misiunea, sectoarele de tragere, itinerarul de deplasare;
4. organizeze lucrările de amenajare şi mascare a amplasamentului de tragere pentru piesă, de
curăţire a sectorului de tragere;
5. efectueze pregătirea tehnică a piesei pentru tragere;
6. determine elementele calculate pentru tragere asupra obiectivului;
7. însuşească semnalele de conducere şi de înştiinţare;
8. întocmească fişa focului piesei.
În cazul ocupării din timp a PTN comandantul de piesă primeşte în teren misiunea de la
comandantul plutonului de tragere.
Dacă PTN este ocupată de piesă nemijlocit înaintea tragerii, atunci comandantul de piesă trebuie
să-şi clarifice din timp obiectivul, misiunea de foc, PT şi locul de dispunere a autotractorului stabilite
de comandantul de pluton, modul de ocupare şi de părăsire a poziţiei de tragere, precum şi elementele
pentru prima lovitură.
Înaintea plecării la poziţia de tragere comandantul de piesă ordonă servanţilor să scoată husele,
să instaleze înălţătorul optic (luneta panoramică a piesei de artilerie), elementele pe obiectiv, precum şi
să pregătească muniţiile pentru tragere. Mai departe (în funcţie de situaţie) piesa se aduce în poziţia de
tragere cu ajutorul autotractorului sau se împinge manual. Intrarea în poziţia de tragere cu autotractorul
se execută la viteze mărite, iar după desperechere la comanda comandantului de piesă autotractorul se
retrage cît mai repede la locul indicat. În acest caz locul pentru adăpostirea autotractorului se alege nu
mai departe decît la 200–300 m de la piesă.
În caz de necesitate, intrarea în PTN se poate face fără pregătire prealabilă. În acest caz
comandantul plutonului de tragere aduce personal piesele la PT şi o pregăteşte pentru luptă.
La ocuparea PT pregătite comandantul de pluton opreşte coloana pe cît e posibil într-un loc
adăpostit, se deplasează cu aceştea pe poziţia de tragere şi le indică:
1. direcţia de bază pentru tragere (prin reperele existente în teren sau artificiali);
2. locurile pentru fiecare tun şi punctele de ochire;
3. distanţele şi direcţiile pînă la reperer;
4. locurile pentru depozitarea muniţiei şi cantitatea acesteia;
5. locurile pentru autotractoare şi maşinile de transport muniţie;
6. ordinea de intrare pe poziţia de tragere.
După care dă comanda «OCUPAŢI POZIŢIA DE TRAGERE. PENTRU LUPTĂ».
Comandantul piesei dă semnalul «PORNIŢI MOTOARELE», «MARŞ».
Comandanţii de piese conduc piesa la locul marcat cu ţăruş.
Cînd tunul ajunge la locul destinat şi se opreşte aproximativ pe direcţia de tragere, comandantul
de piesă dă comanda: «STAI», «DEBARCAŢI», «DESPERECHEAŢI», «ÎNAINTE», «PENTRU
LUPTĂ».
La această comandă şoferul opreşte autotractorul, servanţii debarcă din autotractor,
desperechează tunul. La comanda comandantului de piesă şoferul se deplasează cu autotractorul
înainte şi îl opreşte în locul indicat pentru descărcarea muniţiei şi materialelor.
Servanţii aduc tunul în poziţie de luptă; comandantul de piesă ridică mîna dreaptă şi raportează
(raportează prin radio): «Piesa cutare gata».
La comanda comandantului de piesă «DESCĂRCAŢI MUNIŢIA” servanţii, cu excepţia
ochitorului, descarcă muniţia şi materialele.
Pentru retragerea autotractoarului şi maşinilor de transport muniţie de pe PT comandantul de
piesă dă comanda: «AUTOTRACTARUL — ÎN ADĂPOST».
Pînă la deschiderea focului comandantul de piesă este obligat:
1. să conducă lucrările servanţilor de amenajare genistică a amplasamentului de tragere pentru
tun şi bordeiului pentru muniţie, a adăpostului pentru personal, de mascare a acestora, iar la artileria
tractată şi lucrările de fixare a tunului;
2. să controleze partea materială în volumul reviziei de control;
3. să sorteze şi să pregătească muniţiile pentru tragere în conformitate cu indicaţiile

2
comandantului bateriei de tragere;
4. să pregătească echipa de servanţi pentru tragere prin ochire directă de pe poziţia de tragere
ocupată;
5. să întocmească fişa focului piesei;
6. să raporteze comadantului de pluton despre activităţile îndeplinite.
Pentru asigurarea uşurinţei de manevrare a focului şi cooperării prin foc distanţele dintre tunuri
pe front şi în adîncime trebuie să fie de 100 - 200 m, între plutoane — 300 - 500 m.

2. Organizarea observării, alegerea reperelor, determinarea distanţei pînă la acestea.

Indicarea obiectivelor şi determinarea distanţei pînă la obiectiv.
La darea misiunilor de foc indicarea obiectivelor se realizează faţă de repere şi obiecte din teren.
La transmiterea informaţiei privind indicarea obiectivelor faţă de repere sau obiecte din teren se indică
numărul reperului şi poziţia obiectivului faţă de acest reper pentru locul unde se află cel ce primeşte
informaţia, de exemplu: «Pentru al treilea, reperul doi, la stînga 20, două tancuri, nimiciţile».
Cel ce primeşte indicaţiile este obligat să ia toate măsurile pentru a găsi repede obiectivul pe
teren. Înţelegînd unde e locul de dispunere a obiectivului, el îl caută după semnele caracteristice şi
raportează: «Văd obiectivul», dacă el a găsit obiectivul pe teren; «Nu văd obiectivul», dacă obiectivul
nu e vizibil pentru dînsul, însă el a înţeles caracterul lui şi locul de dispunere; «Nu am înţeles
obiectivul», dacă el nu şi-a clarificat locul de dispunere a obiectivului. In ultimul caz cel ce dă
indicaţiile trebuie să le precizeze sau să le repete în alt fel, care ar asigura clarificarea şi găsirea
obiectivului de către cel ce primeşte indicaţiile.
In unele cazuri indicarea obiectivelor poate fi realizată prin vizarea nemijlocită a aparatului
(vizorului) pe obiectiv.
După îndeplinirea misiunii de foc privind nimicirea grupurilor de tancuri care ataca (contraatacă)
comandantul de pluton transportă focul la comandă sau de sine stătător pe alt grup de tancuri, raportînd
despre aceasta comandantului superior.
Studierea terenului de obicei include:
1. orientarea topografică şi confruntarea hărţii cu terenul;
2. căutarea (alegerea) reperelor şi determinarea distanţelor pînă la acestea;
3. determinarea sectoarelor de teren (raioanelor) în dispozitivul inamicului comode pentru
dispunerea punctelor de comandament, mijloacelor tactice de atac nuclear şi chimic, poziţiilor de
tragere ale artileriei, instalaţiilor RATD şi altor obiecte de cercetare ale acestuia.
Terenul se studiază, de regulă, în fîşia (sectorul, direcţia) de cercetare destinată. Limitele
sectoarelor vecine le stabileşte în aşa mod ca acestea să se suprapună reciproc cel mult cu o treime.
Începînd activitatea pe teren, comandantul mai întîi orientează efectivul după punctele cardinale
şi indică punctul său de staţie.
Pentru asigurarea înţelegerii reciproce clare se întrebuinţează denumirile convenţionale ale
obiectelor din teren şi reperele.
Aceste denumiri trebuie să fie scurte şi să caracterizeze precis indiciul principal al sectorului de
teren dat sau obiectului din teren, precum şi să corespundă formei, aspectului şi culorii obiectelor. De
exemplu, astfel de denumiri ca înălţimea «Moara», «Rotundă», pădurea «Verde», dumbrava «Joasă»,
cîmpul «Galben», dacă acestea corespund aspectului obiectelor din teren, se memorizează uşor.
Comandantul după ce aduce la cunoştinţa efectivului denumirile convenţionale ale obiectelor din
teren, trebuie să se convingă (prin verificare) de memorizarea acestora.
În fîşia (sectorul) de cercetare de obicei nimereşte un număr mic de obiecte din teren cu denumiri
convenţionale, în timp ce pentru studierea mai detaliată a fîşiei (sectorului) de cercetare şi indicarea
obiectivelor trebuie de avut un număr mult mai mare. De aceea la obiectele din teren cu denumiri
convenţionale se adaugă repere.
Reper se numeşte un obiect din teren bine vizibil, cu ajutorul căruia poate fi găsit uşor şi repede
alt obiect mai puţin vizibil.
Drept repere se iau obiectele care se evidenţiază pe fondul terenului: cotiturile de drumuri,
bolovanii mari sau grămezile de pietre, petele luminoase şi întunecoase pe înălţimi, locaşurile

3
inamicului bine observate, dărîmăturile construcţiilor, vîrfurile copacilor ce se evidenţiază pe fondul
pădurii, copacii înalţi, dar nu situaţi separat, movilele etc. Nu se aleg în calitate de repere obiectele
care pot fi uşor distruse (un copac singuratic, un punct trigonometric, o moara de vînt etc.) sau mutate
de către inamic cu scopul de a induce în eroare pe observatori (stîlpul de pe marginea drumului,
punctul trigonometric etc.).
Reperele le alege comandantul superior şi le indică pe teren la darea misiunilor. Toate reperele
comandantului (şefului) superior observate de la punctul de observare dat sunt obligatorii şi îşi
păstrează numerele acordate de către comandantul superior.
Reperele trebuie să fie dispuse pe tot frontul fîşiei de cercetare şi eşalonate în adîncimea
dispunerii presupuse a obiectivelor, iar în apărare - şi pe limita dinainte proprie (pentru cazul de
cucerire a acesteia sau de pătrundere a inamicului). La alegerea reperelor trebuie luate în consideraţie
condiţiile de teren (distanţa de vizibilitate) şi misiunile date subunităţii de artilerie.
Reperele se numerotează din dreapta spre stînga şi pe aliniamente de la sine spre inamic,
începînd cu aliniamentul apropiat. Astfel de aliniamente în dependenţă de adîncimea de vizualizare a
terenului de la PCO pot fi de la două pînă la patru. Experienţa demonstrează că în fîşia de cercetare
este suficient de avut cinci-şapte repere. Reperele comandantului superior trebuie să fie incluse în
schema reperelor ca obligatorii păstrînd denumirile acestora şi numerele acordate.
Una dintre atribuţiile de executat pentru comandantul este întocmirea schemei reperelor. Aceasta
reprezintă un desen la scară arbitrară pe care se trec în perspectivă pe fîşia (sectorul) de cercetare
reperele păstrîndu-le aspectul şi dispunerea relativă pe teren.
Schema reperelor este destinată pentru facilitarea găsirii reperelor (obiectelor din teren) pe teren,
transmiterea (recepţionarea) rapidă şi sigură a indicării obiectivelor, pentru determinarea poziţiei
obiectivelor cercetate pe teren, precum şi pentru recepţionarea şi transmiterea rapoartelor despre
obiectivele cercetate.
Succesiunea desenării schemei reperelor poate fi următoarea. Pe o foaie curată de hîrtie se trece
semnul convenţional al punctului de observare, de la care se execută observarea; la dreapta de la
punctul de observare se înscriu coordonatele acestuia.
De la punctul luat drept punct de observare se trasează vertical o linie dreaptă - direcţia de bază a
tragerii; la capătul acestei linii se înscrie gismentul direcţiei de bază.
În dreapta şi în stînga de la direcţia de bază se trasează direcţiile (liniile) corespunzătoare
gismentelor spre repere. La sfîrşitul fiecărei dintre aceste linii se desenează reperul în conformitate cu
dispunerea reciprocă a acestora pe teren (cel mai apropiat - mai aproape, cel mai îndepărtat - mai
departe); totodată linia desenată trebuie să se apropie de acel punct al reperului, pe care s-a vizat aparatul
la măsurarea unghiurilor (de exemplu, marginea din dreapta a locaşului, tulpina copacului etc.).
La fiecare reper desenat se face o inscripţie ce caracterizează acest reper (denumirea
convenţională), se indică numărul acestuia, gismentul şi distanţa pînă la reper în metri.
În titlul schemei se indică pentru care punct de observare este întocmită această schemă. În
partea de jos executantul semnează schema şi indică data întocmirii.
Cercetarea la punctele de observare trebuie executată în continuu.
Studierea o începe prin observarea celui mai important sector dispus pe aliniamentul apropiat.
Examinarea sectorului de teren la început se execută cu ochiul liber, apoi cu ajutorul aparatului optic
de la un obiect din teren la altul.

3. Alegerea loviturii de artilerie corespunzător obiectivului. Determinarea elementelor de

tragere.
Determinarea elementelor pentru tragere prin ochire directă include alegerea proiectilului şi
reglarea focosului corespunzător caracterului obiectivului, determinarea distanţei pînă la obiectiv şi
gradaţiei pe înălţător, alegerea punctului de ochire.
Pentru lovirea obiectivelor blindate se ia proiectilul cumulativ, subcalibru sau perforant, iar în
caz de lipsă a acestora – proiectilul exploziv cu focos percutant reglat pentru acţiune explozivă sau
proiectilul de ruptură beton cu focos percutant reglat pentru întîrziere.
Pentru distrugerea lucrărilor de fortificaţie permanente se întrebuinţează proiectilul exploziv cu

4
focos percutant reglat pentru acţiune întîrziată; pentru primele lovituri pînă la lovirea obiectivului sau
pînă la obţinerea spargerii nemijlocit lîngă obiectiv se ia focosul fugas.
Pentru lovirea forţei vii şi mijloacelor de foc dispuse neprotejat se întrebuinţează proiectilul
exploziv cu focos percutant reglat pentru efect brizant sau proiectilul cu focos fuzant (cu tub), iar cînd
obiectivul se află în clădiri de piatră şi cărămidă – proiectilul exploziv cu focos percutant reglat pentru
acţiune explozivă sau întîrziată.
În toate cazurile tragerea se execută cu încărcătura maximă sau apropiată de ea.
Distanţa pînă la obiectiv se determină cu ajutorul aparatelor, după fişa de foc a piesei, după hartă
sau din vedere.
Gradaţia calculată pe înălţător şi corecţia în direcţie (deriva) se determină ţinînd cont de
corecţiile pentru abaterea condiţiilor de tragere de la cele tabulare. Cel mai precis corecţiile pentru
abaterea condiţiilor de tragere de la cele tabulare pot fi determinate după rezultatele tragerilor
precedente sau prin calcul cu folosirea Tablelor de tragere.

4. Alegerea punctului de ochire şi îndreptarea piesei asupra obiectivului. Luarea în

consideraţie a corecţiilor individuale.
Punctul de ochire se alege în centrul obiectivului sau în partea cea mai vulnerabilă a acestuia.
Reperul de ochire (reticulul lunetei panoramice) se suprapune pe punctul de ochire rotind volanul
mecanismului de ochire în înălţime şi cel al mecanismului de ochire în direcţie într-o singură parte, de
la stînga spre dreapta şi de jos în sus, şi se trage prima lovitură pe elementele calculate. La lovirea
obiectivului, pentru nimicirea (distrugerea) căruia sînt necesare cîteva loviri, se continuă tragerea pe
aceleaşi elemente sau se schimbă punctul de ochire pentru a bombarda partea nelovită a obiectivului.
Tragerea se execută pînă la îndeplinirea misiunii de foc.
Dacă se ratează lovitura, se apreciază abaterea spargerii de la obiectiv în bătaie în metri şi în
direcţie în diviziuni de derivă, se introduc în elementele aparatelor de ochire corecţii egale cu abaterile
obţinute, luate cu semne opuse, şi se trage următoarea lovitură.
De exemplu, vizarea: la stînga 5; comanda «La dreapta 0-05. Foc».
Abaterile proiectilelor de la obiectiv în bătaie (semnele spargerilor) şi în direcţie se determină
după locul de cădere a proiectilelor, schijelor (după norul spargerii sau după pîlnie) sau după
observarea abaterii traseelor faţă de obiectiv (de punctul de ochire).
Norul spargerii este observat în momentul apariţiei lui; abaterea traseului în direcţie şi înălţime
se măsoară pe aliniamentul obiectivului. Înălţătorul şi ochirea după înălţime sînt considerate corecte,
dacă traseul trece mai jos de marginea superioară a obiectivului şi mai sus de baza acestuia.
În cazul condiţiilor favorabile (la tragerea asupra obiectivelor dispuse pe pantele din faţă, precum
şi la supraînălţarea considerabilă a PT deasupra obiectivului) distanţa şi direcţia se corectează prin
reperare pe pîlnie (pe locul căderii proiectilului), pentru aceasta:
1. după producerea loviturii se restabileşte ochirea piesei;
2. se suprapune reperul de ochire (reticulul lunetei panoramice) pe pîlnie (pe locul de cădere a
proiectilului) cu ajutorul mecanismelor unghiurilor de înălţător (cu reflectorul lunetei panoramice) şi
corecţiilor în direcţie (cu tamburul derivelor lunetei panoramice);
3. se vizează reperul de ochire (reticulul lunetei panoramice) pe punctul de ochire cu ajutorul
mecanismelor de ochire în înălţime şi în direcţie şi se continuă tragerea.
Încărcarea pentru fiecare lovitură se face la comenzi în care se indică tipul proiectilului şi
reglarea focosului, sau conform cu prima comandă, dacă pe poziţia de tragere sunt proiectile numai de
un singur tip şi focoase pentru acestea cu un singur reglaj; mai departe la toate modurile de executare a
focului tunul se încarcă cu proiectil de acelaşi tip nemijlocit după fiecare lovitură pînă la nimicire
obiectivului sau pînă la comanda «Stai».
La tragerea asupra obiectivelor mobile primul foc ochitorul îl trage la comanda comandantului
de piesă, iar următoarele — de sine stătător, pe măsura executării ochirii.
Tragerea la distanţa loviturii directe şi la distanţe mai mici. Distanţa maximă, pe parcursul
căreia traiectoria medie nu se ridică mai sus de obiectiv, se numeşte distanţa loviturii directe.
Distanţa loviturii directe (Dld) este indicată în Tablele de tragere pentru condiţiile tabulare de

5
tragere asupra obiectivelor cu înălţimea de 2 m, iar pentru sistemele antitanc, în afară de aceasta,
pentru înălţimea de 2,7 şi 3 m a obiectivelor.
Tragerea asupra tancurilor, autotunurilor, transportoarelor blindate şi maşinilor de luptă pentru
infanterie prin ochire directă are un şir de particularităţi spre deosebire de tragerea asupra obiectivelor
fixe.
Dintre acestea cele mai importante sînt:
1. distanţa pînă la obiectiv şi direcţia de deplasare a acestuia se schimbă continuu;
2. durata tragerii este redusă la limită, de aceea e necesară cadenţa maximă de tragere cu o
precizie înaltă de ochire.
Drept măsură de determinare a direcţiei de deplasare a obiectivului serveşte unghiul de curs –
unghiul dintre direcţia de deplasare a obiectivului şi direcţia spre piesă.
Deplasarea obiectivului în funcţie de unghiul de curs poate fi frontală, oblică sau de flanc.
Deplasarea frontală – unghiul de curs de la 0 pînă la 30 şi de la 150 pînă la 180, după siluetă
lungimea obiectivului nu depăşeşte lăţimea.
Deplasarea oblică – unghiul de curs de la 30 pînă la 60 şi de la 120 pînă la 150, după siluetă
lungimea obiectivului depăşeşte lăţimea cel mult de 4 ori.
Deplasarea de flanc – unghiul de curs de la 60 pînă la 120, după siluetă lungimea obiectivului
depăşeşte lăţimea de 4 ori şi mai mult.
Tragerea la distanţa loviturii directe şi la distanţe mai mici în toate cazurile se execută cu
înălţătorul reglat pe gradaţia constantă corespunzătoare distanţei loviturii directe.
Dacă vom regla înălţătorul pe gradaţia constantă corespunzătoare distanţei tabulare a loviturii
directe (Dld), iar punctul de ochire îl vom lua în centrul obiectivului, atunci înălţimea traiectoriei se va
mări cu o jumătate din înălţimea obiectivului şi, prin urmare, va ieşi din limitele înălţimii obiectivului.
În afară de aceasta, dincolo de limitele înălţimii obiectivului pot să iasă şi unele proiectile ca urmare a
împrăştierii lor după înălţime. De aceea înălţătorul se va regla pe gradaţia constantă corespunzătoare
distanţei tabulare a loviturii directe micşorată cu 200 m (în cazul tragerii cu sistemele tip MT-12 cu
proiectile perforante – micşorată cu 300 m). Drept punct de ochire se ia mijlocul obiectivului.
Corecţia calculată în direcţie se însumează cu corecţia pentru deplasarea unghiulară a
obiectivului şi se introduce pe scara corecţiilor în direcţie a înălţătorului optic (pe tamburul derivelor
lunetei panoramice). Drept punct de ochire se ia mijlocul obiectivului.
Mărimea corecţiei pentru deplasarea unghiulară a obiectivului se determină cu ajutorul
înălţătorului optic (lunetei panoramice), măsurînd deplasarea unghiulară a obiectivului în diviziuni de
derivă pe durata de traiect a proiectilului.
Dacă acest lucru e imposibil, mărimea corecţiei pentru deplasarea oblică şi de flanc a
obiectivului se ia egală cu 0-05 pentru tunuri.
Se permite luarea în consideraţie a deplasării unghiulare a obiectivului prin deplasarea punctului
de ochire pe direcţia de deplasare a obiectivului în siluete de obiectiv.
Corecţiile în bătaie şi în direcţie se introduc schimbînd punctul de ochire cu scopul de a obţine
lovirea locului vulnerabil al obiectivului.
Corecţia de devansare în direcţie se ia în consideraţie prin introducerea corecţiei cu ajutorul
scării corecţiilor în direcţie a înălţătorului optic sau al tamburului derivelor lunetei panoramice. După
introducerea corecţiilor, pentru prima lovitură reperul de ochire se vizează pe mijlocul obiectivului.
Obţinînd prima observare în bătaie, lovitură scurtă la deplasarea obiectivului spre piesă sau
lovitură lungă la deplasarea obiectivului dinspre piesă, reglarea înălţătorului nu se schimbă.
La respingerea atacului cu tancuri focul prin ochire directă se execută, în primul rînd, asupra
tancului ce atacă piesa sau asupra celui mai vulnerabil tanc. Trage asupra obiectivului ochitorul.
Ochitorul, acţionînd în conformitate cu elementele primite prin comandă pentru reglarea
aparatelor de ochire, aduce reperul de ochire al înălţătorului (reticulul lunetei panoramice) la obiectiv,
manipulînd mecanismele de ochire în înălţime şi în direcţie, apoi duce linia de ochire pe direcţia de
deplasare şi în momentul cînd obiectivul va ajunge la vîrful reperului de ochire al înălţătorului (la
reticulul lunetei panoramice) ochitorul execută lovitura.
Tragerea se execută prin lovituri izolate cu un ritm maxim pînă la nimicirea obiectivului.
Direcţia şi bătaia se corectează după fiecare lovitură conform abaterii punctului de cădere a
proiectilului (traseului).
Abaterile în direcţie şi în bătaie (în înălţime) se măsoară de la mijlocul obiectivului.

6
 Obţinînd abaterea proiectilului în direcţie, se introduce corecţia pe scara corecţiilor în direcţie
(pe tamburul derivelor lunetei panoramice), fără a schimba punctul de ochire.
Dacă abaterea în direcţie a traseului proiectilului de la obiectiv nu e măsurată, se introduce o
corecţie de 0-02 sau se schimbă punctul de ochire în direcţie cu o jumătate de siluetă a obiectivului.
Bătaia se corectează prin schimbarea punctului de ochire după înălţime. Obţinînd o lovitură
scurtă la deplasarea obiectivului spre piesă sau o lovitură lungă la deplasarea obiectivului dinspre
piesă, punctul de ochire nu se schimbă. Obţinînd o lovitură lungă (una scurtă) la deplasarea
obiectivului spre piesă (dinspre piesă), se schimbă punctul de ochire după înălţime cu o jumătate de
înălţime a obiectivului.
Particularităţile tragerii la distanţe mai mari decît distanţa loviturii directe. Tragerea începe
cu reglarea înălţătorului corespun-zătoare distanţei calculate pînă la obiectiv.
Ochirea în direcţie se realizează:
- la tragerea cu înălţătorul optic OP-4 sau cu înălţătorul cu lunetă panoramică;
- pe mijlocul obiectivului, ţinînd cont de corecţia de devansare în diviziuni de derivă.
Pentru prima lovitură corecţia de devansare în direcţie se determină în diviziuni de derivă ca
suma deplasării unghiulare a obiectivului în timpul duratei de traiect a proiectilului şi corecţiei în
direcţie pentru condiţiile de tragere.
Mărimea deplasării unghiulare a obiectivului în timpul duratei de traiect a proiectilului se
determină cu ajutorul înălţătorului (lunetei panoramice).
Obţinînd o lovitură lungă (una scurtă) la deplasarea obiectivului spre piesă (dinspre piesă),
precum şi o lovitură lungă sau una scurtă la deplasarea de flanc a obiectivului, reglarea înălţătorului se
schimbă cu 200 m spre obiectiv.
Asupra unui tanc oprit tragerea se execută la fel ca şi asupra obiectivului fix.
Asupra obiectivelor de la suprafaţa apei (vedetelor, şalupelor de desant, transportoarelor blindate
şi tancurilor-amfibiu, mijloacelor de desantare prin debarcare), care au ieşit din zona spargerilor
ultimului aliniament al focului de baraj mobil, focul se execută cu piese izolate pe distanţa de pînă la
2000 m după regulile de lovire a obiectivelor terestre mobile.
La tragerea asupra obiectivelor mobile înaintea primei lovituri ochitorul, suprapunînd marca
(reticulul) pe obiectiv, raportează: «Este obiectivul» şi îl urmăreşte cu ajutorul mecanismului derivelor
al aparatului de ochire (lunetei panoramice).
Comandantul de piesă auzind raportul «Este obiectivul» începe numărătoarea timpului şi după
ce trec 3-5 sec. comandă: «STAI». Primind raportul ochitorului «La dreapta (la stingă) 0-00»,
determină corecţia de devansare pentru durata de traiect a proiectilului şi comandă: «LA DREAPTA
(LA STÎNGA) 0-00». Ochitorul introduce corecţia comandată pe scara corecţiilor în direcţie a
înălţătorului optic (pe tamburul derivelor lunetei panoramice), suprapune linia orizontală pe centrul
înălţătorului, iar linia verticală a reticulului o scoate instructiva înainte pe direcţia de deplasare a
obiectivului şi raportează «Gata».
La comanda «CORECŢIE DE DEVANSARE 0 SEMIFIGURA (OCHIŢI PE SECŢIUNEA
DIN FAŢĂ)» ochitorul, urmărind continuu obiectivul, scoate punctul de ochire înainte ceva mai mult
decît s-a comandat şi suprapune linia orizontală a reticulului aparatului de ochire pe centru
obiectivului. La comanda «FOC» ochitorul, aşteptînd pînă ce obiectivul se va apropia, în aşa măsură
încît linia verticală a reticulului să se suprapună pe mijlocul obiectivului (încît între linia verticală a
reticulului şi secţiunea din faţă să fie devansarea necesară), execută prima lovitură; toate loviturile
următoare el le execută fără comandă (pe măsura executării ochirii).
La comanda «CORECŢIA DE DEVANSARE MAI MULT (MAI PUŢIN) DECÎT 0
SEMIFIGURĂ» sau «OCHIŢI PE CUTARE» ochitorul schimbă punctul de ochire în direcţie cu
corecţia de devansare comandată, ţinînd cont de ochirea la lovitura precedentă.
La comanda «ÎNĂLŢĂTOR MAI MULT (MAI PUŢIN) ATÎTA” sau «ÎNĂLŢĂTOR 00»
ochitorul modifică reglajul cu numărul de diviziuni comandate sau pune înălţătorul la valoarea
comandată, iar punctul de ochire nu schimbă.
La comanda «LA DREAPTA (LA STÎNGA) 0-00» ochitorul modifică reglajul cu mărimea
modificării de derivă comandate (introduce corecţia) pe scara corecţiilor în direcţie şi ocheşte tunul pe
punctul de ochire precedent; dacă înălţătorul optic nu are mecanism de corecţie în direcţie, atunci
ochitorul scoate vîrful echerului central cu mărimea modificării de derivă comandate.

7
 5. Darea comenzii pentru deschiderea focului.
La darea misiunilor de foc indicarea obiectivelor se realizează faţă de repere şi obiecte din teren.
Cel ce primeşte indicarea este obligat să ia toate măsurile pentru a găsi repede obiectivul în teren.
Înţelegînd unde e locul de dispunere a obiectivului, el îl caută după semnele caracteristice şi
raportează: «Văd obiectivul», dacă el a găsit obiectivul în teren; «Nu văd obiectivul», dacă obiectivul
nu e vizibil pentru dînsul, însă el a înţeles caracterul lui şi locul de dispunere; «Nu am înţeles
obiectivul», dacă el nu şi-a clarificat locul de dispunere a obiectivului.
În unele cazuri indicarea obiectivului poate fi realizată prin vizarea nemijlocită a aparatului
(vizorului) pe obiectiv.
La darea misiunii de foc servanţilor comandantul de piesă indică prin comenzi:
1. «Obiectivul cutare (tanc, infanterie, TB etc.)».
2. «Perforant (cumulativ, subcalibru etc.)».
3. «Focos cutare».
4. «Scara cutare» (dacă e necesar).
5. «Înălţător 00».
6. «Ochiţi pe cutare», «La dreapta (la stînga) 0-00 (corecţie de devansare o semifigură
sau ochiţi pe secţiunea din faţă)».
7. «Un proiectil» (sau alt mod).
8. «Foc».
În caz de tragere cu înălţătoare cu lunetă panoramică, în afară de acestea, comandantul de piesă
dă comenzile (după cea de-a şasea comandă):
1. «Reflector zero».
2. «Deriva 30-00 (sau altă gradaţie, dacă se ia în consideraţie corecţia de direcţie pentru
mişcarea obiectivului).
3. «Nivela 30-00» (pentru piesele cu linie de ochire independentă).
Pentru schimbarea distanţei de tragere prin schimbarea reglajului înălţătorului se dă comanda:
«Înălţător mai mult (mai puţin) atîta» sau «Înălţător 00». Pentru schimbarea distanţei de tragere
prin schimbarea punctului de ochire se dă comanda: «Ochiţi mai sus (mai jos)» sau «Reflector în sus
(în jos) atîta». Pentru schimbarea direcţiei se dă comanda: «La dreapta (la stînga) 0-00», «Corecţie
de devansare o semifigură (o figură)» sau «Ochiţi pe cutare».
Pentru schimbarea distanţei de tragere prin schimbarea reglajul nălţătorului se comandă:
«Înălţător mai mult (mai puţin) atîta» sau «Înălţător 00». Pentru schimbarea distanţei de tragere prin
schimbarea punctului de ochire se comandă: «Ochiţi mai sus (mai jos)» sau «Reflector în sus (în jos)
atîta». Pentru schimbarea direcţiei de tragere se comandă «La dreapta (la stînga) 0-00», «Corecţie
de devansare o semifigură (o figură)» sau «Ochiţi pe cutare».
După îndeplinirea misiunii de foc privind nimicirea grupurilor de tancuri care ataca (contraatacă)
comandantul de baterie (de pluton) transportă focul la comandă sau de sine stătător pe alt grup de
tancuri, raportînd despre aceasta comandantului (şefului) superior.