TEMA 5. BAZELE APĂRĂRII SUBUNITĂŢILOR DE ÎNFANTERIE.

ŞEDINŢA 1. Esenţa, scopul şi formele apărării. Cerinţele înaintate

apărării. Trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de apărare.
Condiţiile de trecere a subunităţilor la apărare.
Pregătirea apărării. Activităţile ce se desfăşoară în cadrul pregătirii
apărării de către subunităţile de infanterie (organizarea luptei,
instalarea în apărare, constituirea apărării, pregătirea subunităţilor
pentru luptă, controlul pregătirii subunităţilor pentru îndeplinirea
misiunii de luptă). Activităţile ce se desfăşoară în cadrul organizării
luptei de apărare. Succesiunea activităţilor comandantului subunităţii
pentru organizarea luptei de apărare.
Ducerea luptei de apărare. Acţiunile subunităţilor de infanterie
înainte de trecerea inamicului la ofensivă. Acţiunile subunităţilor de
infanterie odată cu începerea pregătirii de foca ofensivei inamicului şi cu
trecerea lui în ofensivă. Acţiunile subunităţilor de infanterie în caz de
pătrundere a inamicului în punctul de sprijin şi în caz de ocolire a
punctului de sprijin.

1. Locul şi misiunile de luptă a plutonului infanterie

motorizată în apărare. Mijloacele date ca întărire.

Plutonul de infanterie motorizată în cooperare cu plutoanele vecine,

fiind sprijinit de mijloacele comandantului superior, de regulă, duce
lupta de apărare în cadrul companiei.
El poate să se apere:
- în I eşalon pe direcţia principală sau secundară;
- în II eşalon;
- poate să se afle în rezerva batalionului;
- să se numească în siguranţa de luptă;
- în patrula de cercetare de luptă;
- în ambuscada de foc;
- cu o parte de forţe sau în întreaga componenţă să intre în
grupa blindată a batalionului (companiei);
- să constituie rezerva antidesant;
- în afară de aceasta plutonul IMo poate fi dat în sprijin
companiei de tancuri.

În fiecare caz concret locul şi rolul plutonului se vor determina prin

misiunea de luptă dată de comandantul superior.

Misiunea de luptă este misiunea dată de comandantul superior

subunităţii pentru obţinerea unui obiectiv stabilit în luptă într-un
termen fixat. Conţinutul misiunii de luptă depinde de destinaţia
subunităţii, mijloacele de nimicire care se întrebuinţează, valoarea
forţelor şi mijloacelor, capacităţii proprii şi a inamicului, de condiţiile
terenului, situaţia tactică şi alţi factori.
Locul şi rolul plutonului în apărare se determină de destinaţia lui,
locul în dispozitivul de luptă al companiei batalionului, componenţa,
caracterul misiunilor şi influenţa, care el o produce asupra desfăşurării
şi rezultatului luptei companiei, batalionului, prin îndeplinirea misiunii
sale. Plutonul care acţionează în condiţiile contactului nemijlocit cu
inamicul pe direcţia expusă atacului cu tancuri, îndeplineşte cea mai
complicată misiune: el primul primeşte asupra sa focul cel mai puternic
al diferitor mijloace de nimicire a inamicului, apoi şi cea mai puternică
lovitură de tancuri şi infanterie.
Misiunea de luptă a plutonului, care se amplasează în primul
eşalon pe direcţia principală constă în:
- producerea unei lovituri hotărâtoare inamicului cu focul
tuturor mijloacelor de nimicire în faţa limitei dinainte a apărării;
- respingerea atacului lui;
- menţinerea punctului de sprijin ocupat.

În cazul pătrunderii inamicului în punctul de sprijin sau în

intervalul dintre vecini, plutonul trebuie cu focul tuturor mijloacelor să-i
producă pierderi maximale, să interzică înaintarea lui în adâncimea
apărării şi prin aceasta să creeze condiţii favorabile pentru nimicirea
acestuia cu ajutorul rezervelor comandantului superior. În acest caz
plutonului i se stabileşte un punct de sprijin mai mic după dimensiuni,
el primeşte mai multe mijloace de întărire şi este sprijinit de un număr
mai mare de artilerie şi aruncătoare de mine. În afară de acesta, lângă
punctul de sprijin al plutonului se concentrează eforturile principale a
mijloacelor de foc a comandanţilor superiori.
În aşa mod, plutonului, care se apără în I eşalon pe direcţia
principală i se oferă rolul decisiv în respingerea atacurilor tancurilor şi
infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi menţinerea
primei poziţii.

Acţionând pe direcţia secundară, misiunea plutonului constă în

apărarea cu fermitate a punctului de sprijin, interzicerea pătrunderii
inamicului pe direcţii mai importante şi răspunderea lui la flancuri şi în
spatele subunităţilor care se apără pe direcţia principală. În cazul
acesta plutonul va primi un punct de sprijin mai mare după dimensiuni
şi mai puţine mijloace de întărire sau în genere nu le va primi.

Plutonul, care se apără în cadrul companiei din eşalonul II al

batalionului, va organiza apărarea în adâncime.
Misiunea lui constă în:
- menţinerea punctului de sprijin;
- nimicirea inamicului pătruns în apărare;
- precum şi poate fi dat pentru înlocuirea subunităţilor din I eşalon
în caz de pierdere a capacităţii de luptă ale lor;
 - executarea contraatacurilor împreună cu eşaloanele II şi rezervele
comandantului superior.

Plutonul, care constituie rezerva batalionului i se numeşte

raionul sau punctul de sprijin, unde el se află în măsură să
îndeplinească misiunile apărute prin surprindere, să participe la oprirea
inamicului pătruns în adâncimea raionului de apărare şi la executarea
contraatacului să întărească apărarea companiilor din eşalonul I,
precum şi să înlocuiască subunităţile din I eşalon în cazul pierderii de
către ele a capacităţii de luptă.

Plutonul numit în siguranţa de luptă, se deplasează la poziţia

indicată, o amenajează din punct de vedere genistic şi se află în măsură
de a nimici elementele de cercetare ale inamicului şi interzicerea
atacului prin surprindere a inamicului asupra forţelor principale ale
batalionului.

Plutonul numit în patrula de cercetare de luptă în afara

contactului cu inamicul descoperă inamicul, determină componenţa lui,
direcţia de deplasare şi aliniamentele de desfăşurare, PT ale artileriei,
locurile de instalare a PC. În timpul luptei de apărare el determină
forţele inamicului, pătrunse în apărare sau care încearcă să execute
ocolirea.

Plutonul numit în ambuscada de foc, ocupă poziţia favorabilă

indicată şi execută mascarea minuţioasă a ei. El este destinat pentru
producerea câtor mai mari pierderi inamicului pe calea de acces cu
focul prin surprindere şi folosind barajele de mine şi exploziv.
Ambuscade de foc se organizează în locurile, care îngreuiază
desfăşurarea inamicului şi executarea manevrei de ieşire a acestuia de
sub focul plutonului.

Plutonul, care intră în componenţa grupei blindate a

batalionului (companiei) este destinat pentru mărirea stabilităţii şi
activităţii apărării în timpul luptei pe direcţiile cele mai ameninţate
pentru închiderea breşelor care sau creat în rezultatul loviturilor cu foc
ale inamicului şi rezolvarea altor misiuni, care cer acţiuni rapide de
manevră şi nimicirea eficientă cu foc.
Plutonului, care este numit în rezerva antidesant i se indică
raionul, în care el execută cercetarea inamicului aerian, instalează
baraje genistice şi pregăteşte ambuscade în locurile posibile de
debarcare (desantare) a desantului tactic aerian sau grupurilor de
cercetare – diversiune şi pe direcţiile probabile de acţiuni ale lor.
În funcţie de misiunile primite, de locul acestuia în dispozitivul de
luptă al companiei, poate să primească ca întărire o grupă de mitraliere,
de aruncătore de grenade şi aruncătore de flăcări, precum şi o grupă de
genişti pionieri, chimişti cercetaşi şi alte mijloace.
 2. Constituirea apărării plutonului: dispozitivul
de luptă, punctul de sprijin şi sistemul de foc.

Pentru îndeplinirea misiunilor în apărare plutonul se instalează

pentru apărare. Constituirea apărării plutonului de infanterie trebuie
să asigure respingerea atacului inamicului şi nimicirea tancurilor lui şi
forţei vii în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în adâncimea apărării.
Aceasta include:
- dispozitivul de luptă;
- punctul de sprijin al plutonului;
- sistemul de foc;
- amenajarea genistică a punctului de sprijin.

1. Dispozitivul de luptă al plutonului se constituie în funcţie de

misiunea primită, condiţiile terenului şi este format din poziţiile grupelor
de infanterie şi mijloacelor de foc de întărire.
Poziţiile grupelor plutonului de infanterie în apărare, de regulă, se
dispun într-o tranşee (într-un şanţ) în linie. În punctele de sprijin,
dispuse pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului (ameninţate)
poziţia unei grupe a plutonului, în scopul întăririi stabilităţii (fermităţii)
apărării, se poate amenaja în adâncimea punctului de sprijin (pe linia a
doua) la 100 – 200 m în spatele (după) tranşeei I. La ameninţarea
atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre
stânga sau eşalonat spre dreapta.

2. Punctul de sprijin al plutonului este un sector (porţiune) de

teren, o parte a poziţiei de apărare, unde sânt dispuse mijloacele de foc
cu o mare densitate, amenajată din punct de vedere genistic şi adoptată
pentru apărarea circulară. Plutonul cu mijloacele de întărire se dispune
în dispozitivul de luptă, organizează sistemul de foc, îl amenajează din
punct de vedere genistic, îl maschează şi se află în măsură de a respinge
ofensiva inamicului. Punctul de sprijin al plutonului se pregăteşte
pentru apărarea circulară mai întâi de toate pentru lupta cu tancurile
inamicului şi se execută minuţios mascarea. Grupa apără o porţiune de
teren (tranşee) sau şanţul care se numeşte poziţie. Mărimea frontului
poziţiei fiecărei grupe depinde de numărul efectivului care se apără,
condiţiile terenului şi de situaţie. Pentru a evita nimicirea întregii grupe
cu un proiectil (mină) de calibru mediu poziţia ei trebuie să fie nu mai
mică decât 50 m, iar necesitatea de a conduce cu subordonaţii prin voce
nu permite dispersarea soldaţilor pe poziţia mai mare decât 100 m.
Deci, în pluton sânt trei grupe, fiecare apărând poziţia de până la
100 m. Luând în considerare două intervale a câte 50 m între grupe,
frontul total al punctului de sprijin al plutonului constituie 400 m.
Intervalul între punctele de sprijin a două plutoane trebuie să fie
până la 300 m. Aceasta este condiţionat de necesitatea evitării lovirii cu
ajutorul unei încărcături nucleare mici (0,1 kg) mai mult decât un
pluton.
 Adâncimea punctului de sprijin al plutonului se constituie în
rezultatul dispunerii TAB (ML) tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc
în adâncime, precum şi în rezultatul creării (amenajării) poziţiilor de
rezervă pentru grupe şi tehnică de luptă. Cea mai raţională se consideră
adâncimea punctului de sprijin până la 300 m.
Punctul de sprijin al plutonului de infanterie în apărare este format
din:
- poziţiile grupelor;
- poziţiile de tragere ale TAB (ML);
- poziţiile de tragere ale mijloacelor de întărire.

Pentru apărarea circulară a punctului de sprijin se pregătesc PT de

rezervă pentru TAB (ML) tancuri, RATD, aruncătoare de grenade
predominant pentru executarea focului în direcţia flancurilor şi spatelui.

ML ocupă PT care se amenajează în centrul poziţiilor grupelor, la

flancuri sau în urma poziţiei la distanţa de 50 km, iar în punctul de
sprijin al plutonului se dispun pe front şi în adâncime cu intervale până
la 200 m. PT se aleg folosind condiţiile terenului în aşa mod ca să se
asigure dispunerea în ascuns şi mascarea în condiţii favorabile pentru
observare şi posibilitatea executării focului cu RATD, tunurile şi
mitralierile în toate direcţiile şi la distanţa maximă de tragere din fiecare
categorie de armament. La alegerea PT ale ML trebuie de luat în
considerare faptul ca focul maşinilor vecine în sectoarele de tragere de
bază reciproc să se intersecteze, adică să se asigure susţinerea reciprocă
cu foc şi posibilitatea de a executa focul concentrat în faţa limitei
dinainte, la flancurile punctului de sprijin, precum şi apărarea
circulară.
Dispunerea poziţiilor de tragere ale ML (TAB) în linie nu se admite.

TAB ocupă poziţiile de tragere, de regulă, în adâncimea punctului

de sprijin astfel, ca să se asigure posibilitatea de a executa tragerea
preponderent în direcţia flancurilor şi intervalelor. PT trebuie să aibă
căile de acces şi deplasarea în ascuns. În punctul de sprijin se mai
amenajează PT temporare (vremelnice) pentru îndeplinirea unor misiuni
particulare vremelnice şi poziţii false, pentru a induce inamicul în
eroare.

Grupele de mitraliori şi aruncători de flăcări date ca întărire pot

să se dispună pe poziţiile grupelor de infanterie motorizată, iar grupa
aruncătoare de grenade în intervalele dintre ele sau la flancurile
punctului de sprijin.
Intervalele între grupe şi plutoane trebuie să fie întotdeauna sub
observare, să se acopere cu foc şi baraje.
Punctul de comandă şi observare al comandantului de pluton se
instalează în punctul de sprijin, în aşa loc, de unde se asigură cea mai
bună observare asupra inamicului şi asupra acţiunilor subordonaţilor
săi, vecinilor şi terenului, precum şi conducerea continuă cu plutonul.
De regulă, PCO al comandantului de pluton se amenajează în şanţul de
comunicaţie. El nu trebuie să se deosebească cu nimic în dispozitivul de
luptă. Pentru acesta trebuie de folosit cu iscusinţă caracteristicile de
protecţie ale terenului. În aşa mod, punctul de sprijin al plutonului de
infanterie motorizată în apărare este constituit din:
- poziţiile grupelor de infanterie motorizată;
- PT ale TAB (ML);
- PT ale mijloacelor de întărire.

3) Sistemul de foc al plutonului în apărare.

Focul este mijlocul principal de nimicire a inamicului în apărare.
Pentru ca el să fie eficient trebuie de organizat într-un sistem unic, care
ar corespunde concepţiei luptei. După numărul de mijloace de foc
inamicul va depăşi plutonul de infanterie care se apără de 3 – 4 ori, de
aceea, acestei superiorităţi în mijloace de foc trebuie de opus eficacitatea
focului propriu, care se exprimă printr-un sistem determinat de folosire
a armamentului din dotare.

Sistemul de foc în apărare constă:

- în amplasarea judicioasă şi folosirea cu eficacitate a mijloacelor de
foc;
- în constituirea zonelor de foc continuă de toate tipurile de
armament în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în adâncimea apărării
pentru nimicirea în primul rând a tancurilor şi altor blindate;
- în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie sau sector
ameninţat, adică ea trebuie să asigure posibilitatea executării focului
eficace, frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea circulară a
punctului de sprijin.

Sistemul de foc al plutonului se constituie luând în consideraţie

posibilităţile de foc ale tuturor categoriilor de armament ale plutonului şi
mijloacelor primite ca întărire, printr-o cooperare strânsă a focului
tuturor tipurilor de arme în combinare cu barajele genistice şi
obstacolele naturale.
Toate barajele şi căile de acces spre acestea trebuie să fie bine
observate şi să se lovească cu foc.

Sistemul de foc al plutonului în apărare include:

a) Sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa
limitei dinainte.
b) Zonele de foc antitanc al ML (tancurilor) şi de foc continuu
etajat a tuturor celorlalte mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei
dinainte, în intervale, la flancuri şi în adâncimea apărării.
c) Manevra pregătită cu foc a ML (tancurilor) şi altor mijloace de
foc pe direcţiile ameninţate.

Baza sistemului de foc a plutonului o constituie focul tancurilor,

MLI, aruncătoarelor de grenade antitanc şi mitralierilor.
 Nemijlocit în faţa limitei dinainte se pregăteşte zona de foc continuu
etajat: tot terenul în fâşia de 400 m în faţa limitei dinainte trebuie să se
afle sub focul eficace al plutonului, iar spaţiul mort trebuie să se
lovească cu focul artileriei şi aruncătoarelor de mine de pe PT acoperite.
Eficacitatea focului în apărare se obţine prin precizie, masare şi
executarea lui prin surprindere, precum şi prin conducere cu iscusinţă
a lui. Toate mijloacele de foc în apărare trebuie să fie gata pentru
executarea focului şi a manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de
vizibilitate redusă.

Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace

izolate sau cu focul concentrat a plutonului (grupei). Focul concentrat
(FC) – este focul automatelor, mitralierilor, aruncătoarelor de grenade şi
armamentului MLI (TAB), care se execută asupra unui obiectiv sau
asupra unei părţi a dispozitivului de luptă al inamicului.
FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adâncimea) de 2 km
de la limita dinainte (focul se execută cu proiectile explozive).
Sectorul FC al plutonului IMo pentru MLI se stabileşte în lăţime
până la 75 m (câte 25 m la tun), în adâncime – până la 50 m (în
rezultatul împrăştierii naturale (cea mai bună parte a elipsei
împrăştierii).
FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor fixate
(stabilite) se execută:
- din automate şi mitraliere de mână până la 600 m;
- din PK, PKT – până la 1000 m;
- din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – până la 2000 m.

FC se pregăteşte din timp pe căile probabile de deplasare ale

inamicului. Densitatea focului în acest sector trebuie să fie mai mare
decât densitatea medie în fâşia de foc a plutonului şi poate constitui 10
– 12 gloanţe pe 1 m liniar pe minut. Reieşind din aceste cerinţe sectorul
de FC al plutonului se stabileşte de 150 – 200 m frontal (grupa – 50 m).
Plutonului de infanterie motorizată i se fixează (stabileşte) 1 – 2 sectoare
de FC.
Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de
deschidere a focului a RATD, din tancuri, din tunurile MLI, din armele
cu glonţ de infanterie. Distanţa focului eficace a armelor cu glonţ
constituie 400 – 600 m din MLI – 1300 m din tancuri – 1800 – 2500 m.
Acoperirea sectoarelor de tragere de bază şi stabilirea sectoarelor
suplimentare asigură crearea (constituirea) zonelor de foc continuu
etajat.
În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul
frontal, de flanc, încrucişat şi pumnal.
Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB),
mitralierilor şi altor mijloace de foc li se stabilesc sectoare de tragere de
bază şi suplimentare la adâncimea focului maxim eficace. Focul
aruncătorului de grenade se pregăteşte în fâşia de foc a grupei. Grupei
şi plutonului se stabilesc fâşia de foc. În afară de aceasta, lor li se indică
sectoarele de tragere suplimentare.
Fâşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începând
de la flancul drept al punctului de sprijin, iar sectorul de tragere cu
două. Lăţimea fâşiei de foc se stabileşte mai mare decât frontul de
apărare al plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a
intervalelor dintre subunităţi. Fâşiile de foc ale subunităţilor vecine
trebuie stabilite astfel, ca tot terenul în faţa limitei dinainte să fie
acoperit cu foc.
În scopul inducerii inamicului în eroare privind sistemul de foc şi
dispunerea forţelor şi mijloacelor se întrebuinţează ML şi tancuri
nomade.
Sistemul de foc se consideră gata (pregătit) atunci când:
- mijloacele de foc se află pe PT;
- sunt pregătite elementele pentru tragere;
- există cantitatea necesară de muniţii;
- efectivul cunoaşte misiunile de foc şi poate să le îndeplinească.

3. Amenajarea genistică a punctului de sprijin.

Scopul amenajării genistice a punctului de sprijin constă:

- în mărirea eficacităţii protecţiei efectivului, armamentului şi
tehnicii de luptă împotriva focului inamicului;
- protecţia subunităţilor contra ANM;
- dispunerea în ascuns a trupelor.
Lucrările genistice ne acoperite în formă de diferite amplasamente,
locaşuri, porţiuni de tranşee dau avantaje tactice şi de foc esenţiale
subunităţilor care se apără faţă de cele care înaintează.
Eficacitatea lucrărilor genistice privind protecţia efectivului şi
tehnicii de luptă împotriva mijloacelor de nimicire obişnuite se poate
examina, luând drept exemplu amplasamentul pentru tanc.
Amplasamentul acoperă cu un strat de pământ echipamentul şi cel
mai vulnerabil blindaj al corpului tancului. Înălţimea părţii tancului,
care se înalţă deasupra parapetului amplasamentului constituie 0,9 – 1
m, pe când înălţimea tancului care atacă atinge 2,7 m. Având date
balistice asemănătoare ale tunurilor, distanţa loviturii directe asupra
tancului care atacă este egală cu 2100 m, iar distanţa loviturii directe
asupra tancului adăpostit în amplasament este de 1000 m. De aceea
înainte ca tancul, care atacă, va ajunge la distanţa loviturii directe
asupra tancului, dispus în amplasament, el trebuie să parcurgă
aproximativ 1000 m fiind sub focul tancului din amplasament. Este
important şi faptul, că suprafaţa ţintei, pe care o reprezintă tancul care
atacă atinge 6 m2, iar suprafaţa tancului, care se află în amplasament –
aproximativ 1,5 m2, adică de 4 ori mai mică.

Amenajarea genistică a punctului de sprijin trebuie să se înceapă

imediat după alegerea de către comandantul de pluton a poziţiilor
pentru grupe, poziţiilor de tragere pentru MLI (TAB).
 Amenajarea genistică a punctului de sprijin include:
- săparea lăcaşelor, tranşeelor, şanţurilor de comunicaţii pentru
efectivul subunităţii;
- amenajarea poziţiilor de tragere (PT) de bază şi de rezervă pentru
MLI (TAB) şi alte mijloace de foc;
- amenajarea şanţurilor acoperite, adăposturilor;
- instalarea barajelor genistice;
- amenajarea PCO;
- mascarea lucrărilor genistice.

Când apărarea se organizează în condiţiile contactului nemijlocit cu

inamicul în punctul de sprijin al plutonului IMo:

În primul rând se execută:

- instalarea barajelor de sârmă şi alte baraje în faţa limitei dinainte;
- curăţirea fâşiei de observare şi tragere;
- săparea locaşurilor individuale (pentru doi) pentru puşcaşi,
mitraliori, lunetişti, trăgători cu aruncătoarele de grenade care se unesc
în şanţul pentru grupă, iar apoi se amenajează tranşeea continuu:
- amenajarea amplasamentelor pentru PT de bază pentru tancuri,
MLI (TAB), RATD şi alte mijloace de foc;
- instalarea PCO al plutonului;
- săparea şi amenajarea şanţurilor acoperite pentru fiecare grupă,
echipaj;
- instalarea barajelor la flancuri şi în adâncimea punctului de sprijin
al Pl (5 – 6 ore).

În rândul doi:
- se sapă amplasamentele pentru PT de rezervă (vremelnică) pentru
MLI (TAB), tancuri, RATD şi alte mijloace de foc;
- şanţurile de comunicaţie spre PT a MLI (TAB) tancurilor, PCO al
plutonului şi în spate;
- se instalează (amenajează) adăposturi pentru fiecare grupă,
echipaj;
- se amenajează tranşee continuă în raionul de apărare al
batalionului;
- se instalează suplimentar baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri
şi intervalele cu punctele de sprijin vecine (5 – 6 ore).

Ulterior:
- se amenajează punctul de sprijin al plutonului şi poziţiile grupelor
şi mijloacelor de foc, se perfecţionează din punct de vedere de luptă şi
gospodărie;
- şanţul de comunicaţie în spate se pregăteşte pentru executarea
focului;
- se instalează (amenajează) adăpost la PCO;
- se amenajează PT, porţiuni de tranşee şi alte obiecte false.
 Pe tot frontul punctului de sprijin al plutonului IMo se sapă o
tranşee (şanţ) continuă (neîntreruptă), care uneşte locaşurile individuale
(pentru doi) pentru infanterişti, amplasamentele pentru MLI (TAB),
tancuri, RATD, altor mijloace de foc şi adăposturile pentru efectiv. De la
punctul de sprijin în adâncimea apărării se sapă şanţ de comunicare,
care se amenajează pentru executarea tragerii. Tranşeea locaşurilor şi
şanţul de comunicaţie trebuie să asigure executarea focului de flanc şi
încrucişat asupra inamicului care înaintează, manevrei în ascuns şi
dispersarea mijloacelor de foc, precum şi introducerea inamicului în
eroare privind dispozitivul de apărare al plutonului.

Prima tranşee este limita dinainte a apărării şi se amenajează de

către plutoanele din primul eşalon. Ea trebuie să asigure o observare
bună asupra inamicului, cele mai bune condiţii pentru constituirea
zonei de foc continuu etajat de toate tipurile în faţa limitei dinainte, la
flancuri în intervale şi executarea focului din adâncimea apărării.

Tranşeea a doua se apără de către plutonul din eşalonul II

(rezervă) a companiei. Ea se amenajează la depărtarea de 300 – 600 m
de la prima tranşee în aşa mod, ca plutonul care se apără să poată prin
focul său să susţină subunităţile care ocupă prima tranşee, precum şi
să execute focul pe căile de acces către limita dinainte a apărării şi să
acopere cu foc barajele din faţa lui.
Tranşeea a treia (a patra) se apără de plutoanele companiei din
eşalonul II al batalionului. Ea se amenajează la depărtarea de 600 –
1000 m de la a doua (a treia) tranşee în aşa mod, ca mijloacele de foc
dispuse în ea să poată executa focul în fâşia (spaţiul, zona) dintre
tranşeea a doua şi a treia (a patra), iar unele porţiuni (sectoare) şi în
faţa limitei dinainte.

Şanţul de comunicaţie se foloseşte pentru executarea manevrei

în ascuns, ducerea luptei cu inamicul pătruns în apărare, evacuarea
răniţilor şi alimentarea cu muniţii şi hrană. Când se trece în apărare în
condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul amenajarea genistică a
punctului de sprijin, se începe imediat după precizarea în teren a
poziţiilor pentru grupe, PT a MLI (TAB), tancurilor, RATD şi altor
mijloace de foc. Ea se execută în ascuns, în aceiaşi succesiune, în
termene reduse şi cere încordarea deplină a forţelor. Plutonul
amenajează punctul de sprijin, de regulă, sub acoperirea cu propriul
foc, precum şi focul mijloacelor de întărire. La amenajarea genistică se
întrebuinţează mijloacele de mecanizare. Dar şi în acest caz efectivul
începe amenajarea poziţiilor cu săparea locaşurilor individuale. Cu
ajutorul mijloacelor de mecanizare se unesc locaşurile în tranşee.

După aceasta efectivul perfecţionează tranşeea pentru grupă,

execută mascarea şi instalează şanţul acoperit. Pentru folosirea cu
eficacitate a maşinilor de săpat efectivul asigură frontul de lucru:
trasează tranşeele şi indică porţiunile de tranşee şi şanţurile de
comunicaţie. La amenajarea poziţiilor grupei care a fost săpate cu
maşina este necesar:
- cu lopata mare – 65 ore/om;
- cu lopata mică – 120 ore/om.

Tranşeea, locaşurile şi şanţul de comunicaţii trebuie să asigure

executarea focului frontal şi încrucişat asupra inamicului, manevrarea
în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc.

4. Posibilităţile de luptă ale plutonului

de infanterie motorizată.

Posibilităţile de luptă – indicii cantitativi şi calitativi, care

caracterizează posibilitatea subunităţii de a îndeplini misiuni de luptă
determinate în timpul stabilit în condiţii concrete ale situaţiei.
Ele depind de mulţi factori cum ar fi: cantitatea efectivului, nivelul
pregătirii de luptă, starea moral – psihologică, prezenţa şi dotarea cu
tehnică de luptă şi armament, pregătirea şi calităţile personale ale
comandanţilor, prezenţa muniţiilor şi altor mijloace materiale, tactica
acţiunilor, anotimpul, timpul etc.
Posibilităţile de luptă ale plutonului în apărare se caracterizează în
funcţie de componenţa inamicului în ofensivă, pe care el poate să-l
respingă.
Ele includ posibilităţile de FOC şi MANEVRA.
Această delimitare e convenţională, deoarece în luptă ambele părţi
componente acţionează într-un tot întreg şi sunt legate reciproc. Partea
componentă principală este posibilitatea de foc.

Posibilităţile de luptă ale plutonului se exprimă în numărul de

tancuri, maşini de luptă a infanteriei (TAB), atacul cărora cu forţele
proprii poate să-l respingă, păstrându-şi în acelaşi timp capacitatea de
luptă.
Indicatorii principali care caracterizează posibilităţile plutonului în
lupta cu tancurile, alte mijloace blindate şi infanteria inamicului, este
numărul total de tancuri, MLI,TAB distruse ale inamicului şi aşteptările
matematice a pierderilor în forţă vie.

Metodica calculării se compune din folosirea coeficienţilor eficacităţii

tancurilor, MLI, AG – 7 şi altor mijloace antitanc, calculate prin
încercări practice (Tabelul).

Indicii convenţionali a eficienţei de luptă

a mijloacelor antitanc în apărare

Denumirea Pe un aliniament Pe un aliniament

mijloacelor antitanc pregătit (tranşee) nepregătit (deschis)
AG – 7 0,3 0,2
AG – 9 1,0 0,8
RATD 2,0 1,5
MLI – 1 2,0 1,5
Tanc 2,5 2

Notă: La executarea focului asupra TAB, MLI coeficienţii se măresc de

1,5 – 2 ori.

Coeficienţii eficienţei de luptă indică posibilităţile medii a mijloacelor

antitanc la distrugerea tancurilor, MLI, TAB inamicului care atacă pe
timpul ducerii luptei de apărare.

Plutonul infanterie moto cu mijloacele antitanc din dotare şi în

cooperare cu vecinii şi mijloacele antitanc a eşalonului superior are
posibilitatea să ducă lupta cu tancurile şi TAB a inamicului, apărând un
punct de sprijin cu un front de 400 m.

Pentru determinarea posibilităţilor de luptă ale plutonului în

apărare la nimicirea forţei vii a inamicului se folosesc datele iniţiale:
cantitatea armamentului de infanterie şi densitatea focului.

Densitatea focului este numărul de gloanţe la 1 metru liniar a unui

aliniament determinat, trase de subunitate într-un minut din toate
categoriile de armament. Densitatea depinde de numărul de armament,
cadenţa de tragere şi lăţimea sectorului unde se execută focul. Plutonul
infanterie moto, apărându-se pe un front de 400 m poate să respingă
atacul a 1 – 2 plutoane IMo ale inamicului. Posibilităţile de manevră ale
plutonului în apărare sunt limitate deoarece misiunea principală este
menţinerea cu fermitate a poziţiei.