TEMA 1.

Plutonul de infanterie în
lupta ofensivă.

LECŢIA 2. Bazele ofensivei plutonului

de infanterie.
 Obiectivele lecţiei:
1. Să definească conceptul şi termenii luptei ofensive.
2. să cunoască locul şi misiunile plutonului de infanterie în
lupta ofensivă.
3. Să întocmescă scheme grafice cu misiunile plutonului în
lupta ofensivă.
4. Să cunoască normele tactice ale plutonului de infanterie
în lupta ofensivă.
5. Să execute calculul posibilităţilor de luptă ale plutonului de
infanterie în lupta ofensivă.
6. să întocmească schema cu aliniamentele, punctele
stabilite la ofensivă.
 Probleme de studiu:
1. Locul şi misiunile de luptă a plutonului în
ofensivă. Mijloacele date ca întărire.
2. Dispozitivul de luptă. Posibilităţile de luptă
a plutonului în lupta ofensivă.
3. Raioanele (poziţiile), punctele,
aliniamentele stabilite la ofensivă.
 Bibliografie:

1. Manualul de luptă al plutonului de

infanterie, Chişinău, 2010.
2. Lexicon militar, Editura Saka, Chişinău,
1994.
 1. Locul şi misiunile de luptă a
plutonului în ofensivă. Mijloacele
date ca întărire.

Plutonul de infanterie pregăteşte şi duce

lupta ofensivă, de regulă, în cadrul
eşalonului superior; uneori, acţionează
independent ca pichet mobil de cap pe
timpul urmăririi sau luptei de întâlnire.
Plutonul de infanterie se poate găsi în
dispozitivul de luptă al companiei, ori în
rezerva batalionului.
În misiunea plutonului de infanterie în
ofensivă, în funcţie de natura, valoarea şi
caracterul apărării inamicului se indică
obiectivul de atac şi direcţia de continuare
a ofensivei.
Obiectivul de atac al plutonului de infanterie
de obicei este inamicul în şanţuri sau în
alte fortificaţii ale punctului de sprijin,
precum şi unele tancuri, tunuri, mitraliere
şi alte mijloace de foc ale inamicului,
dispuse pe direcţia de ofensivă.
Obiectivul de atac se precizează în amănunt
pe poziţia de plecare la ofensivă.
Realizarea obiectivului de atac constă în
nimicirea personalului şi mijloacelor de foc
ale inamicului de pe frontul lor de atac, din
prima tranşee şi cucerirea unui aliniament
situat înapoia acesteia care să asigure
desfăşurarea cu succes a acţiunilor
ulterioare.
Plutonul aflat în adâncimea dispozitivului
companiei îndeplineşte următoarele
misiuni:
1. Dezvoltarea ofensivei pe direcţia primită.
2. Participarea la respingerea
contraatacurilor inamicului.
3. Continuarea ofensivei în adâncimea
apărării acestuia.
Când acţionează în cadrul companiei
constituită ca detaşament de întoarcere,
în teren muntos-împădurit sau în
localitate, plutonul îndeplineşte
următoarele misiuni:
1. Se infiltrează în adâncimea dispozitivului
inamicului.
2. Loveşte în flancul şi spatele acestuia.
3. Întoarce apărarea inamicului.
4. Creează condiţii favorabile dezvoltării
ofensivei de front.
Când acţionează în cadrul companiei
destinată ca detaşament înaintat plutonul
poate îndeplini următoarele misiuni:
1. Cucerirea din mişcare şi menţinerea unor
aliniamente (obiective) importante din
adâncimea apărării inamicului sau a
trecerilor peste cursurile de apă.
2. Cucerirea şi menţinerea unor puncte
obligate de trecere.
3. Întârzierea afluirii rezervelor inamicului
din adâncime.
Misiunea plutonului de infanterie când
acţionează pentru urmărirea inamicului
constă în:
1. Devansarea forţelor principale.
2. Ocuparea unui aliniament, a unei treceri
peste un curs de apă sau a unui nod de
comunicaţie de pe direcţia sa de
retragere.
3. Lovirea în flanc şi spate.
4. Participarea în cooperare cu forţele care
îl urmăresc de front la încercuirea şi
nimicirea acestuia.
Plutonului i se pot da ca întărire 1-2
mitraliere, 1-2 aruncătoare de grenade
(instalaţii de lansare rachete) antiblindate,
un tanc. Acestea se pot dispune în
intervalele dintre grupe, la flancurile
plutonului sau înapoia grupelor.

Plutonul poate fi sprijinit de subunităţi de

artilerie.
2. Dispozitivul de luptă. Posibilităţile
de luptă a plutonului în lupta de
ofensivă.

Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă în

ofensivă este variabilă în funcţie de varianta
adoptată, fiind în medie de 200-300 m, rezultată
din fronturile grupelor (35-50 m fiecare) şi
intervalele dintre acestea de 75 m.
Când acţionează pe T.A.B. sau M.L.I. frontul de
atac al plutonului rezultă din intervalele dintre
autovehicule, care pot fi de cel puţin 100 m.
Dispozitivul de luptă al plutonului în
ofensivă, când acţionează pe jos, se
compune din dispozitivele de luptă ale
grupelor şi ale mijloacelor de foc primite ca
întărire.
Plutonul atacă, de regulă, cu grupele în linie.
Uneori, ca urmare a unor manevre
executate, plutonul poate adopta
dispozitivul de luptă eşalonat spre dreapta
(stânga).
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de
luptă) ale plutonului se deplasează înapoia
grupelor din care fac parte de pe un
aliniament pe altul, astfel ca să poată
sprijini atacul acestora prin foc executat cu
mitralierele (cu armamentul de pe maşinile
de luptă), prin intervale, pe la flancuri şi pe
deasupra trupelor, atunci când terenul
permite.
Dispozitivul plutonului când acţionează pe
transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă), se compune din linia maşinilor de
luptă şi mijloacelor date ca întărire, care
acţionează în linie de luptă sau după
aceasta.
Dacă plutonul este înzestrat cu automobile,
după debarcarea militarilor, acestea se
deplasează în raionul de adunare stabilit.
Când se acţionează pe jos, după
debarcarea din transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă), precum şi pe
timpul luptei în adâncime, plutonul poate
acţiona în dispozitiv premergător de luptă
(în linie de grupe în coloană, eşalonat spre
dreapta sau spre stânga).
 DISPOZITIVUL DE LUPTĂ
AL PLUTONULUI DE INFANTERIE MOTO ÎN OFENSIVĂ

p. 100 m
p. 300 m
p. 300 m p. 50 m

p. 50 m

p. 50 m

a) Pe T.A.B. (o variantă) b) Pe jos (o variantă)

 Posibilităţile de luptă ale plutonului de
infanterie în ofensivă

Sub posibilităţile de luptă se înţeleg indicii

cantitativi şi calitativi care caracterizează
capacităţile subunităţilor pentru
îndeplinirea misiunilor de luptă într-un timp
stabilit şi într-o situaţie concretă.
Componentele posibilităţilor de luptă ale
subunităţilor sunt:
• puterea de foc;
• forţa (puterea) de lovire;
• capacitatea de manevră
(manevrabilitatea).
 3. Raioanele (poziţiile), punctele,
aliniamentele stabilite la ofensivă.

Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se

adoptă atunci când acesta a avut timp să-şi
organizeze apărarea şi dispune de un dezvoltat
sistem de lucrări genistice şi de baraje, precum şi
în cazul în care reţeaua de comunicaţii din
adâncime către linia frontului este slab dezvoltată
sau impracticabilă.
Aceasta este precedată de ocuparea poziţiei de
plecare şi poate avea loc cu sau fără regruparea
forţelor din contact cu inamicul sau prin înlocuirea
parţială ori totală cu altele aduse din adâncime.
Pentru plecarea la ofensivă se folosesc tranşeele,
şanţurile şi locaşurile de tragere, şanţurile de
comunicaţie şi adăpostirile existente sau cele
care se amenajează pe timpul pregătirii luptei
Poziţiile de plecare la ofensivă se ocupă în ascuns
şi, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de
vizibilitate redusă.
Pe poziţia de plecare la ofensivă se organizează
sistemul de foc şi cooperarea, se maschează
minuţios lucrările, respectându-se regimul de
luptă anterior ocupării acesteia, se iau măsuri
pentru respingerea acţiunilor ofensive şi
încercărilor de infiltrare ale inamicului.
Poziţia de plecare la ofensivă a plutonului
este fâşia de teren, amenajată din punct
de vedere genistic, cu o adâncime
variabilă, în funcţie de dispozitivul adoptat,
în medie de 100-150 m.
Ea trebuie să asigure dispunerea în ascuns
a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor
de foc ale inamicului în special a celor
N.B.C., incendiare şi să creeze condiţii
favorabile pentru trecerea la ofensivă.
La grupa de infanterie adâncimea poziţiei de
plecare la ofensivă este de la aliniamentul
locaşurilor individuale până la locul poziţiei
T.A.B. sau M.L.I., având valori de până la
100 m în adâncime şi 50-100 m de front.
Pregătirea poziţiei de plecare se execută, de
regulă, în timpul nopţii, folosindu-se în
totalitate lucrările genistice existente.
Lucrările trebuie mascate până în zorii
zilei.
Când se trece la ofensivă din apărare, cu
sau fără regruparea forţelor, T.A.B. sau
M.L.I. pleacă la atac, de regulă, direct din
poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul
apărării.
Ocuparea poziţiei de plecare se face
succesiv, începând cu armamentul greu,
astfel încât forţele să realizeze în ascuns
dispozitivul de luptă şi să fie în măsură să
treacă la ofensivă la semnalul stabilit.
Ofensiva (atacul) începe cu pregătirea de
foc, care constă în totalitatea acţiunilor de
lovire prin foc, executată în mod unitar,
prin surprindere, într-o perioadă de timp
determinată, în scopul producerii unor
pierderi însemnate grupării de forţe şi
mijloace, elementelor de conducere şi
sistemului de lovire prin foc al inamicului
îndeosebi în sectorul de rupere sau
pătrundere în dispozitivul acestuia.
Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să
fie cât mai scurtă şi depinde de:
a) procedeul de trecere la ofensivă;
b) caracterul apărării inamicului;
c) misiunile de lovire prin foc şi gradul de
lovire ce trebuie realizat;
d) de numărul gurilor de foc participante.
În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu
inamicul, pregătirea de foc a atacului este
determinată de timpul necesar executării
acţiunilor de lovire.

În ultima parte a pregătirii de foc, militarii

plutonului execută foc pentru nimicirea
obiectivelor descoperite.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul
trebuie dusă cu toată fermitatea, iar
inamicul trebuie nimicit atât pe timpul
pregătirii de foc, cât şi pe timpul atacului.
PLUTONUL DE INFANTERIE MOTO ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ
DIN CONTACT NEMIJLOCIT CU INAMICUL
Ofensiva din mişcare constă în deplasarea
subunităţilor din raionul iniţial spre limita
dinainte a apărării inamicului,
desfăşurarea în dispozitiv premergător de
luptă şi de luptă şi atacul forţelor şi
mijloacelor acestuia trecute în grabă la
apărare.
Se execută cu succes, îndeosebi, când pe
timpul pregătirii de foc s-a reuşit să se
scoată din luptă majoritatea mijloacelor
antitanc ale inamicului.
Ofensiva din mişcare la care participă plutonul se
execută în urma unei pregătiri în timp scurt,
împotriva unei apărări nepregătite sau pregătite în
grabă, cu scopul câştigării de timp în vederea
exploatării unei situaţii favorabile sau preluării
iniţiativei după o apărare dusă cu succes; acest
procedeu asigură pregătirea în secret a luptei,
surprinderea în acţiune şi o vulnerabilitate mai
redusă a forţelor faţă de loviturile inamicului şi se
bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de
manevră ale forţelor proprii; timpul de pregătire
este redus la minimul necesar pentru a trece la
nimicirea inamicului înainte ca acesta să poată să
se concentreze sau să-şi îmbunătăţească sistemul
defensiv; durata recunoaşterilor va fi extrem de
redusă.
Ofensiva din mişcare se adoptă, de regulă,
atunci când există suficiente comunicaţii şi
acoperiri pentru ascunderea deplasărilor şi
se dispune de suficiente mijloace de foc
pentru neutralizare a inamicului.
Pentru pregătirea ofensivei din mişcare se
stabilesc:
a) raionul iniţial;
b) itinerarul de deplasare;
c) punctul iniţial;
d) aliniamente(puncte) de desfăşurare pe
coloane;
e) aliniamentul de desfăşurare pentru atac
şi cel de debarcare, precum şi
aliniamentul de siguranţă.
Raioanele iniţiale în vederea executării
atacului sunt utilizate pentru regrupare şi
rezolvarea problemelor de ordin
administrativ ale forţelor atacatoare care
urmează să fie reorganizate pentru luptă şi
(sau) deplasate spre aliniamentul de atac.
Acestea se dispun, pe cât posibil, în afara
bătăii majorităţii artileriei inamicului, astfel
încât deplasarea forţelor de atac spre
aliniamentul de desfăşurare pentru atac,
să se poată executa cu uşurinţă, în mod
rapid şi prin folosirea judicioasă a
posibilităţilor de mascare.
În raionul iniţial, care poate fi situat la 20-40
km de aliniamentul de contact,
comandanţii dispun subunităţile în ascuns,
de-a lungul şi în apropierea itinerarelor,
folosind proprietăţile naturale de protecţie
şi mascare ale terenului (văi, rîpe,
tufărişuri, păduri). În raion se amenajează
adăposturi şi adăpostiri pentru personal,
tehnică militară şi materiale.
În raionul iniţial, care poate fi situat la 20-40
km de aliniamentul de contact,
comandanţii dispun subunităţile în ascuns,
de-a lungul şi în apropierea itinerarelor,
folosind proprietăţile naturale de protecţie
şi mascare ale terenului (văi, râpe,
tufărişuri, păduri).
În raion se amenajează adăposturi şi
adăpostiri pentru personal, tehnică militară
şi materiale.
Itinerarele de deplasare sunt traseele
urmate de forţele proprii din raioanele
iniţiale spre aliniamentul de desfăşurare
pentru atac.
Ele asigură deplasarea organizată şi
coordonată, desfăşurarea forţelor pe
subunităţi pe aliniamente stabilite, astfel
încât la ajungerea pe aliniamentul de atac,
forţele atacatoare să aibă puterea de luptă
completă sau similară cu cea avută la
plecarea din raionul iniţial.
Pentru trecerea la ofensivă şi realizarea
simultaneităţii atacului limitei dinainte a
apărării se fixează:
a) punctul iniţial;
b) aliniamentul de desfăşurare pe coloane
de companii;
c) aliniamentul de desfăşurare pe coloane
de plutoane;
d) aliniamentul de atac;
e) aliniamentul de debarcare;
f) aliniamentul de siguranţă.
Punctul iniţial – la o depărtare faţă de raionul
iniţial care să asigure încolonarea unei
subunităţi cu mijloacele primite în sprijin
şi poate fi 5-10 km.

Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de

companii – la 4-6 km faţă de limita
dinainte a apărării inamicului, în afara
bătăii aruncătoarelor, tunurilor şi
tancurilor care execută foc concentrat
prin trageri prin ochire directă.
Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de
plutoane – la 2-3 km faţă de limita dinainte a
apărării inamicului, în afara bătăii mijloacelor
antiblindate, mitralierelor, tunurilor şi tancurilor
care execută trageri prin ochire directă.

Aliniamentul de atac se stabileşte cât mai aproape

de limita dinainte a apărării inamicului, de
regulă, până la 600 m faţă de inamic; pe acest
aliniament subunităţile din eşalonul întîi trebuie
să ajungă simultan desfăşurate în dispozitiv de
luptă.
Aliniamentul de debarcare se stabileşte
când se execută ofensiva cu infanteria în
dispozitiv de luptă pe jos; acesta trebuie
să fie cât mai aproape de aliniamentul de
atac, ferit de observarea inamicului şi de
focul executat prin tragere prin ochire
directă.
Aliniamentul de siguranţă se stabileşte la o
distanţă variabilă faţă de limita dinainte a
apărării inamicului, pe care forţele nu au
voie să-l depăşească decât după
terminarea pregătirii de foc al atacului şi
trecerea la sprijinul de foc al ofensivei.
Ora atacului (ora „H”), este ora atacului
limitei dinainte a apărării şi în raport cu
care se organizează toate activităţile
legate de începerea ofensivei.
Ora „H” se comunică de către comandantul
subunităţilor subordonate cu 1-2 ore
înainte de începerea deplasării.
Deplasarea spre limita dinainte a apărării se
execută în cadrul eşalonului superior.
Pentru asigurarea deplasării organizate şi
executarea simultană a atacului se va
urmări trecerea la timp pe la punctul iniţial
şi aliniamentele de coordonare,
desfăşurarea pe coloane de plutoane,
debarcarea de pe autovehicule şi
realizarea dispozitivului de luptă cât mai
aproape de limita dinainte a apărării
inamicului, folosindu-se acoperirile din
teren.
Când se acţionează în dispozitiv de luptă pe
jos, infanteria debarcă din T.A.B. sau
M.L.I. în locul stabilit, se deplasează prin
salturi sub sprijin reciproc de foc spre
limita dinainte a apărării inamicului, timp în
care comandanţii precizează misiunile de
luptă.
Pe timpul pregătirii de foc subunităţile se
apropie de limita dinainte a apărării
inamicului pe transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă).

Misiunile de luptă se dau în raionul iniţial (de

plecare) şi se precizează pe timpul
apropierii subunităţilor de limita dinainte a
apărării inamicului.
Ofensiva din mişcare asigură secretul
pregătirii acţiunilor, surprinderea
inamicului, vulnerabilitate redusă faţă de
loviturile şi focul acestuia.
PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ DIN MIŞCARE
1

p. 600 m

2-3 km
3. Raioanele (poziţiile), punctele, aliniamentele
stabilite la ofensivă.