MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE ”ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT
TEMA: ACTIVITATEA STATULUI MAJOR AL BG.I.MO PENTRU
EXECUTAREA (DESFĂȘURAREA) OPERAȚIILOR OFENSIVE.

ELABORAT: căpitan Vasile CATIȘOV

Chişinău
2021
 CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................................3

Parte de bază..................................................................................................................................4

Concluzii.........................................................................................................................................8

2
 INTRODUCERE
Ofensiva este principala formă de luptă prin care se urmăreşte capturarea, respingerea sau
distrugerea/neutralizarea inamicului. Scopul general al ofensivei este înfrîngerea inamicului şi
crearea condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare. Subunităţile de arme întrunite trec la
ofensivă folosind următoarele procedee: ofensiva din contact, ofensiva din mişcare şi ofensiva
combinată.
Ofensiva din contact este un preocedeu de trecere la ofensivă, prin care se realizează
atacul asupra inamicului aflat în apărare, plecînd la acţiune din poziţiile deţinute în faţa acestuia.
Ofensiva din mişcare este un preocedeu de trecere la ofensivă prin care se realizează
atacul asupra inamicului aflat în apărare, după un marş pe o distanţă variabilă.
Ofensiva combinată este un preocedeu de trecere la ofensivă prin care se realizează atacul
asupra inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din mişcare, iar cu alta din contact.
În ofensivă, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul deplasării rapide şi
organizate a unităţilor (subunităţilor) pentru crearea unei grupări puternice de forţe şi mijloace pe
direcţia de atac, intensificarea atacului în adîncime, învăluirea sau întoarcerea flancurilor şi
spatelui dispozitivului inamicului, încercuirea şi nimicirea lui în timp scurt. Forma de manevră se
alege în funcţie de: valoarea şi compunerea de luptă a unităţilor (subunităţilor); valoarea,
compunerea de luptă, caracterul acţiunilor, posibilităţile în timp şi starea morală a inamicului,
posibilitatea folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;
configuraţia generală a liniei frontului; caracteristicile terenului; caracterul acţiunilor şi valoarea
forţelor care duc lupta pe teritoriul ocupat de inamic; importanţa obiectivelor din raionul
acţiunilor de luptă; condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii.
Brigada de infanterie motorizată din eşalonul I al grupării de forțe de nivel divizie este
destinată:
a) în ofensivă – să asigure ruperea apărării sau pătrunderea prin intervalele existente în
dispozitivul inamicului, dezvoltarea ofensivei în ritm rapid, fracţionarea şi
distrugerea/neutralizarea inamicului pe adîncimea misiunii primite, respingerea eventualelor
contraatacuri ale inamicului, urmărirea inamicului care se retrage şi consolidarea
aliniamentelor/obiectivelor cucerite;
Pe timpul apropierii de fâşia de asigurare, organizată de inamic, statul major desfăşoară
activităţi pentru:
a) intensificarea cercetării pentru obţinerea de noi informaţii privind concepţia operaţiei în
fâşia de asigurare;
b) menţinerea legăturii cu forţele de cercetare, detaşamentele înaintate, forţele care execută
siguranţa marşului şi cu forţele principale;
3
 c) transmiterea oportună a ordinelor de operaţie;
d) coordonarea forţelor;
e) asigurarea viabilităţii căilor de comunicaţie;
f) crearea culoarelor prin barajele genistice;
g) realizarea apărării antiaeriene şi a măsurilor de asigurare a operaţiilor şi protecţiei
forţelor;
h) asigurarea sprijinului logistic.
PARTEA DE BAZĂ
În lupta ofensivă, comandantul brigăzii urmăreşte obţinerea victoriei cît mai repede cu
putinţă şi cu un consum cît mai redus de resurse. În acest scop, el masează focul şi concentrează
forţele numai cînd şi unde este necesar, păstrează iniţiativa, atacă punctele slabe ale inamicului,
îl loveşte în adîncime şi-l împiedică să-şi organizeze o apărare unitară.
În unele situaţii se execută manevre pentru a evita lupta care ar încetini sau slăbi ofensiva.
Forţele dispersate ale inamicului sunt izolate şi distruse/neutralizate pe părţi, înainte ca
acestea să se concentreze şi să organizeze o apărare puternică.
Comandantul menţine permanent integritatea şi puterea de luptă a forţelor din subordine.
Cînd forţele sunt dispersate prea mult, sunt extinse pe o suprafaţă prea mare sau nu mai este
posibilă susţinerea logistică adecvată, se trece la apărare, scop în care se pregătesc din timp
planurile de acţiune pentru situaţii neprevăzute.
Pe timpul desfăşurării operaţiei cu detaşamentele înaintate şi elementele de siguranţă din
fâşia de asigurare, statul major acţionează pentru:
a) completarea şi prelucrarea informaţiilor referitoare la operaţiile inamicului, traseul
limitei dinainte a apărării, dispozitivul de operaţie, sistemul de lovire şi de baraje;
b) coordonarea operaţiilor detaşamentelor înaintate şi a elementelor de siguranţă;
c) elaborarea estimărilor pentru continuarea planului de operaţie stabilit sau de modificare
a acestuia dacă situaţia impune;
d) coordonarea operaţiilor pentru ruperea din mişcare a limitei dinainte a apărării
inamicului;
e) luarea măsurilor de război electronic;
f) conducerea operaţiilor de înlăturare a barajelor de pe direcţiile de înaintare a forţelor
principale;
g) coordonarea operaţiilor forţelor principale;
h) asigurarea introducerii forţelor în operaţie conform planului sau corectivelor făcute.
Pe timpul operaţiilor duse pentru ruperea apărării inamicului, în situaţia ofensivei din
mişcare, statul major execută următoarele:
4
 a) organizează recunoaşterea, coordonarea, serviciul de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei, acoperirea prin măsuri radioelectronici de bruiaj a itinerarelor de marş;
b) stabileşte porţiunile de comunicaţii impracticabile şi modul de orientare a acestora;
c) asigură ieşirea şi desfăşurarea la timp a forţelor pe aliniamentele stabilite şi transmiterea
ordinului pentru începerea pregătirii de foc;
d) reorganizează, la nevoie, deplasarea forţelor, propunând comandantului modificarea
planului de operaţie pentru a asigura îndeplinirea misiunii;
e) ia măsuri pentru menţinerea şi restabilirea conducerii, precum şi pentru lichidarea
urmărilor loviturilor executate de inamic.
Când se trece la ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul, statul major execută, de
regulă, aceleaşi activităţi, precedate de operaţiile ce se impun pentru ocuparea bazei/poziţiei de
plecare la ofensivă.
Pe timpul ducerii operaţiei ofensive, statul major desfăşoară activităţi pentru:
a) organizarea neîntreruptă a cercetării inamicului şi terenului;
b) reevaluarea permanentă a estimărilor şi propunerilor despre situaţia inamicului;
c) transmiterea oportună a misiunilor la subordonaţi;
d) evaluarea loviturilor proprii şi estimarea celor viitoare;
e) menţinerea permanentă a contactului cu inamicul, cu structurile subordonate şi vecinii;
f) executarea la timp a manevrei şi sprijinirea forţelor de pe direcţia loviturii principale;
g) întrebuinţarea oportună a forţelor de sprijin de luptă care vin în sprijinul forţelor
luptătoare ce acţionează pentru realizarea efortului principal, a forţelor de sprijin nemijlocit a
efortului principal, precum şi a forţelor din rezervă;
h) coordonarea deplasării forţelor care vin în sprijinul celor care acţionează pentru
realizarea efortului principal, a forţelor de sprijin nemijlocit a efortului principal, precum şi a
forţelor din rezervă;
i) protecţia flancurilor şi a spatelui;
j) coordonarea permanentă a transporturilor şi a serviciului de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei;
k) realizarea misiunilor de asigurare şi protecţie operativă/tactică;
l) estimarea efectelor contraloviturilor/contraatacurilor şi prezentarea de estimări privind
întrebuinţarea forţelor aeropurtate;
m) pregătirea forţelor pentru trecerea la urmărire;

n) realizarea joncţiunii şi scoaterea din încercuire a forţelor proprii;

5
 o) înştiinţarea oportună a forţelor proprii despre pericolul întrebuinţării de către inamic a
armelor de distrugere în masă;
p) lichidarea urmărilor întrebuinţării armelor de distrugere în masă, refacerea capacităţii
acestora şi restabilirea cooperării şi conducerii.
Pentru respingerea contraloviturii/contraatacului, statul major ia măsuri pentru a asigura:
a) estimarea compunerii grupării de contralovitură/contraatac, a aliniamentului, timpului
şi a direcţiei/direcţiilor probabile de executare a acesteia;
b) executarea barajelor pe direcţiile de contralovitură/contraatac ale inamicului;
c) consolidarea aliniamentelor cucerite;
d) stabilirea măsurilor necesare pentru respingerea contraloviturilor/contraatacurilor;
e) transmiterea oportună a ordinelor la subordonaţi;
f) protecţia flancurilor;
g) coordonarea forţelor pentru îndeplinirea misiunii în ritm rapid;
h) dezvoltarea ofensivei în adâncime.
In vederea întrebuinţării/introducerii în operaţie a forţelor de sprijin nemijlocit a efortului
principal şi/sau a forţelor din rezervă, statul major desfăşoară următoarele activităţi:
a) comunică permanent date şi informaţii despre inamic, teren şi schimbările intervenite în
planul operaţiei;
b) transmite forţelor de sprijin nemijlocit a efortului principal şi/sau forţelor din rezervă,
misiunile pentru care sunt introduse în operaţie;
c) asigură coordonarea forţelor;
d) reanalizează măsurile de coordonare cu forţele care, eventual, se află în încercuire sau
cu cele din zonele libere.
Pentru toate celelalte modalităţi de ducere a ofensivei, statul major acţionează, de regulă,
aşa cum s-a arătat până acum, prin adaptarea conţinutului activităţilor la specificul
particularităţilor impuse de fiecare procedeu de ofensivă în parte.
Activitatea comandamentului brigăzii de infanterie pentru planificarea acţiunilor
viitoare.

Procesul de planificare are ca scop stabilirea celei mai bune metode de îndeplinire a
obiectivelor şi planificarea unei acţiuni militare viitoare şi are ca rezultantă planul de acţiune şi
Ordinul de luptă, documente care sunt destinate să genereze o acţiune de luptă prin care se
urmăreşte îndeplinirea misiunii (obiectivelor).

6
 Operaţii viitoare sunt acele operaţii ce nu sunt stabilite în planul de operaţi curent.
Misiuni pentru desfăşurarea operaţiilor viitoare
• sunt stabilite de eşalonul superior;
• reieşind din analiza situaţiei.
Operaţii viitoare:
a) În ofensivă
• Se stabilesc după îndeplinirea misiunii următoare (pe direcţiile de continuare a
ofensivei);
SAU
• Este necesar de a se trece la apărare;
• Este necesar de a se trece la urmărire;
• Este necesar de a se respinge un contraatac neprevăzut;
• executarea unei manevre neplanificate.
Comandamentul, concomitent cu conducerea operaţiilor militare declanşate potrivit
planului, identifică şi estimează noile operaţii posibile.
Planificarea noilor operaţii este condiţionată de evoluţia activităţilor stabilite prin planul
de operaţie în curs de desfăşurare. Activităţile desfăşurate de comandament pentru planificarea
operaţiilor viitoare sunt aceleaşi dar cu un grad de detaliere mai redus.
Grupul de planificare operaţii viitoare
Componenţa grupului:
• Şeful grupului (1 ofiţer planificarea S3);
• Ofiţeri cu planificarea S1,2,3,4,6.
Procedeiele de acţiune a grupului planificare operaţii viitoare
În cazul primirii sarcinilor de la eşalonul superior
• Primeşte misiunea;
• Analizează misiunea;
• Analizază situaţia;
• Elaborează C.A;
• Analizează C.A;
• Compară C.A.
• Prezintă estimările comandantului pentru luarea deciziei;
• Elaborează documente de luptă;
• Execută controlul execuţiei.

7
 CONCLUZIE
Obiectivul luptei este victoria, iar aceasta se obţine prin atac. Atît acţiunile ofensive cît şi
cele defensive sunt agresive, ambele fiind conduse pentru a cîştiga şi menţine iniţiativa. Acest
capitol oferă fundamentele acţiunilor ofensive.
Brigada de infanterie motorizată adoptă lupta ofensivă pentru:
a) distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului;
b) cucerirea poziţiilor cheie sau decisive din teren;
c) privarea inamicului de resurse;
d) obţinerea de informaţii;
e) inducerea în eroare şi schimbarea direcţiei acţiunilor inamicului;
f) menţinerea inamicului într-o poziţie dezavantajoasă ;
g) dezorganizarea atacului inamicului.
Scopurile luptei ofensive se realizează prin:
a) studierea, aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu eficienţă a terenului;
b) executarea frecventă şi oportună a manevrei de foc, de forţe şi mijloace pentru
încercuirea, capturarea şi obţinerea efectului dorit asupra inamicului;
c) lovirea prin surprindere a inamicului şi dezvoltarea impetuoasă a acţiunilor în adîncimea
apărării acestuia;
d) securizarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite şi respingerea contraatacurilor;
e) aplicarea permanentă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a forţelor;
f) conducerea neîntreruptă a subunităţilor subordonate.
Succesul în lupta ofensivă este determinat de: realizarea surprinderii şi concentrarea
eforturilor; viteză/ritm în acţiuni; flexibilitate şi îndrăzneală.
Realizarea surprinderii se obţine prin lovirea inamicului pe timpul, în locul sau într-un mod
în care acesta nu se aşteaptă. Inamicul nu trebuie să obţină date despre atac decît mult mai tîrziu,
pentru a nu putea reacţiona eficient. Surprinderea este determinată de direcţia atacului,
momentul, intensitatea şi îndrăzneala executării.
Şocul unui atac neaşteptat îi încetineşte inamicului reacţiile, îi distruge/neutralizează
sistemul de comandă şi control şi îi reduce eficacitatea armamentului. Acesta permite
batalionului să-l învingă repede pe apărător.
Iniţiativa asigură brigăzii condiţii pentru alegerea timpului, a locului şi a mijloacelor de
luptă. Surpriza este sporită de lovirea inamicului în flancuri sau în spate, de infiltrări sau
introducerea rapidă şi neaşteptată a forţelor luptătoare (de sprijin de luptă) în locurile/pe
direcţiile neaşteptate de către inamic.

8
 Durata surprizei fiind scurtă, brigada trebuie să o exploateze rapid interzicînd inamicului
cîştigarea de timp şi restabilirea echilibrului.
Concentrarea eforturilor brigăzii se realizează prin masarea efectelor puterii de luptă.
Pentru a obţine concentrarea eforturilor în spaţiul de luptă şi pentru a asigura securitatea
acestora, comandantul va folosi o combinaţie de patru elemente: dispersarea; concentrarea;
inducerea în eroare; atacul.
Comandantul va fixa un efort principal şi va aloca suficiente resurse de sprijin de luptă
pentru îndeplinirea obiectivului final dorit. Planul trebuie să fie suficient de flexibil pentru a da
posibilitatea să se treacă de la lovitura principală la cea secundară/auxiliară în cazul în care apare
o posibilitate mai bună de obţinere a succesului.
Eficienţa armelor moderne, în special a artileriei şi a armamentului NBC, sporeşte
ameninţarea asupra forţelor dispuse comasat. Brigada trebuie să evite schematismul sau
mişcările evidente care să demaşte momentul sau direcţia atacului său. Securitatea, mobilitatea
tactică şi folosirea corectă a terenului şi a vremii sunt esenţiale pentru obţinerea succesului.