MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE ”ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT
TEMA: ACTIVITATEA STATULUI MAJOR ÎN CADRUL PROCESULUI DE
PREGĂTIRE INFORMAȚIONALĂ A CÎMPULUI DE LUPTĂ

ELABORAT : căpitan Vasile CATIȘOV

Chişinău
2021

1
 Cuprins
1.Întroducere.........................................................................................................................3
2.Conducerea procesului iniţial de pregătire de informaţii a câmpului de luptă (IPB)...........4
2.1. Culegerea informațiilor...................................................................................................8
2.2. Procesarea informațiilor.................................................................................................9
2.3. Diseminarea informațiilor.............................................................................................11
2.4. Studierea şi valorificarea experienţei de luptă..............................................................12
3.Concluzii..........................................................................................................................14
4.Bibliografia......................................................................................................................15

2
 ÎNTRODUCERE

Elaborarea deciziei este un proces ce constă într-o înlănţuire de activităţi logice prin care
comandamentul analizează toţi factorii care influenţează situaţia militară şi alege varianta optimă
pentru a îndeplini misiunea primită.
Prin situaţie se înţelege starea în care se află forţele beligerante la un moment dat într-un spaţiu
determinat. Cunoaşterea situaţiei reprezintă o obligaţie permanentă a comandantului, a statului major şi
a fiecărui ofiţer/subofiţer din structura comandamentului.
Nivelul de cunoaştere a situaţiei trebuie să fie cât mai ridicat pentru a se diminua riscul în
luarea deciziei.
Comandamentul oricărei structuri utilizează date şi informaţii. Acestea sunt structurate pe
următoarele domenii: informaţii despre inamic; informaţii despre forţele proprii; informaţii despre
zona de operaţii.
Informaţiile despre inamic trebuie să cuprindă:compunerea forţelor - identitate, tehnică
militară, organizare; dispunerea forţelor; gruparea forţelor şi mijloacelor; concepţia probabilă de
întrebuinţare a forţelor - direcţiile de acţiune sau de interzis; procedee de acţiune folosite; aliniamente
sau obiective ce sunt vizate a fi cucerite sau apărate; valoarea întăririlor; valoarea forţelor de sprijin;
gradul de amenajare genistică; capacităţile speciale; operaţiile recente desfăşurate sau în curs de
desfăşurare; puterea de luptă şi evoluţia ei; particularităţi, puncte tari sau slabe ale inamicului care vor
influenţa eficienţa în luptă; suportul logistic.
Informaţiile despre forţele proprii trebuie să prevadă:compunerea forţelor - identitatea,
tehnica militară, organizarea; dispunerea forţelor proprii, inclusiv a elementelor de sprijin; gruparea
forţelor şi mijloacelor; capacitatea operaţională; suportul logistic; capacităţile speciale; activităţi
importante recente sau prezente; alte date - moralul militarilor, gradul de instruire, probleme civice etc.
Informaţiile despre zona de operaţii se referă la:elementele topografice ale terenului -
relieful şi detaliile de planimetrie; clima - precipitaţii atmosferice, temperatura, umiditatea relativă,
mişcări ale aerului, vizibilitate; alte date suplimentare care caracterizează zona - politice, sociologice,
demografice, religioase, psihologice, economice, sanitar-veterinare etc.

3
 PARTEA DE BAZĂ

Conducerea procesului iniţial de pregătire de informaţii a câmpului de luptă (IPB)

Pregătirea de informaţii a câmpului de luptă este un proces continuu şi sistematic
de analiză a ameninţării inamicului şi efectelor mediului operaţional într-o zonă
geografică specifică. I.P.B. sprijină comandantul în procesul de elaborare a estimărilor
şi este esenţial pentru luarea deciziei. Prin I.P.B. se identifică factorii şi prezumţiile care
determină cursurile de acţiune (COA) probabile. I.P.B. se bazează pe sincronizarea şi
colectarea informaţiilor pentru a sprijini analiza şi dezvoltarea cursurilor de acţiune şi a
concepţiei comandantului. Este un proces dinamic executat de statul major şi condus de
comandant care interpretează continuu noile informaţii primite, în scopul elaborării
estimărilor, prioritizării ţintelor şi luării deciziei. Pe timpul procesului se vor folosi
bazele de date existente şi se vor identifica „golurile” de informaţii necesare pentru a
determina impactul inamicului, mediului operaţional şi terenului asupra operaţiilor.
Activitatea este condusă de şeful modulului (compartimentului) G-2/S2,
desfăşurată de către întreg personalul acestui modul şi poate implica alte categorii din
statul major în scopul actualizării informaţiilor. Începe odată cu analiza misiunii, este
permanent actualizată pe timpul procesului militar de luare a deciziei, se continuă pe
timpul pregătirii şi desfăşurării operaţiilor şi constă în parcurgerea următorilor paşi:
Pasul 1 – Evaluarea câmpului de luptă. Acurateţea evaluării câmpului de luptă se
obţine prin realizarea unei baze de date privind terenul şi condiţiile meteo şi va fi
actualizată permanent, din momentul începerii operaţiilor. Scopul principal al evaluării
câmpului de luptă constă în identificarea ariei de interes (AI), a obstacolelor şi
coridoarelor de mobilitate ale inamicului şi ale forţelor proprii, precum şi a căilor de
apropiere terestre, maritime şi aeriene.
Pasul 2 – Evaluarea ameninţărilor. Scopul evaluării ameninţărilor este de a identifica
posibilităţile inamicului şi organizarea pentru luptă, bazate pe doctrina acestuia. Nu
există o formulă unică pentru evaluare. Cînd este posibil, se vor elabora scheme
doctrinare ale inamicului, care cuprind datele de cercetare asupra posibilităţilor aeriene
şi maritime, organizarea trupelor terestre, înzestrarea şi modul de întrebuinţare a
acestora în operaţie.

4
 Cunoscând capabilităţile inamicului şi vulnerabilităţile acestuia, comandantul şi
statul major pot evalua structurile relative ale forţelor proprii ce urmează a fi
întrebinţate în operaţie. Se va dezvolta SITTEMP (interpretarea situaţiei iniţiale a
inamicului din punct de vedere doctrinar).
Acest proces este valabil şi în operaţii, altele decât războiul, în cadrul cărora părţile
beligerante nu au o doctrină consacrată, ci un modus operandi care va fi aplicat pentru
evaluarea ameninţărilor.
Pasul 3 – Integrarea ameninţărilor. Se realizează prin integrarea primelor două etape.
Prin combinarea scopurilor şi intenţiilor inamicului, dispunerea forţelor şi mijloacelor
cu rezultatele evaluării câmpului de luptă, se determină cursurile cel mai probabil şi cel
mai periculos de acţiune ale inamicului şi reacţia sa la acţiunile forţelor proprii. La nivel
operativ, se identifică centrul de gravitaţie al inamicului, modul în care acesta
analizează centrul de gravitaţie al forţelor proprii, precum şi punctele decisive din
planul său de campanie. La nivel tactic, cursurile de acţiune ale inamicului sunt
identificate şi evaluate în contextul dedus din planul general de campanie. Cursurile de
acţiune ale inamicului, care reflectă capacitatea de luptă a acestuia într-un anumit teren
sau pentru un anumit tip de operaţie, pot fi reprezentate grafic pe schema (overlay) cu
situaţia acestuia. Având la bază această reprezentare grafică (situation overlay), va fi
produsă o altă reprezentare grafică o dată cu situaţia evenimentelor (event overlay).
Aceasta din urmă va constitui baza Planului de colectare a informaţiilor (Intelligence
Collection Plan).
Crearea modelului inamicului
Se realizează urmărind: cadrul doctrinar, analiza tacticilor folosite şi identificarea
tipurilor de obiective importante ale inamicului.
Cadrul doctrinar ilustrează modul de desfăşurare, dispozitivul adoptat, tactica
folosită de inamic când acesta nu este contrâns de particularităţile câmpului de luptă.
Acestea se pot concretiza într-o schemă grafică a unor tipuri standard de operaţii cum ar
fi: deplasarea spre contact, dispozitivul de ofensivă, de apărare etc.
Cadrul doctrinar se construieşte prin analiza informaţiilor existente şi prin
evaluarea operaţiilor din trecut ale inamicului. Se va determina cum inamicul este
organizat pentru operaţie, cum se desfăşoară şi cum îşi angajează unităţile. Se va
5
identifica organizarea forţelor, organizarea activităţilor şi periodicitatea lor, normele
tactice, locaţiile probabile, crearea grupărilor de forţe, folosirea terenului şi a vremii.
Atenţia se va concentra atât pe elementele importante de dispozitiv cât şi pe obiectivele
importante ale inamicului.
Operaţiile neconvenţionale ale inamicului pot fi, de asemenea, reprezentate grafic
pe o schemă, chiar dacă nu pot fi reprezentate la scara standard a hărţii.
Cadrul doctrinar poate, de asemenea, descrie organizarea standard a inamicului
pentru operaţie, elementele de sprijin la dispoziţia comandantului, desfăşurarea frontală
a dispozitivului, adâncimea, linii de despărţire, zonele de angajare, adâncimea
obiectivelor şi alte măsuri de control.Cu alte cuvinte, tot ce poate fi reprezentat grafic
poate face obiectul unei schiţe sau „overlay”.
Analiza tacticilor. Modelul inamicului include o descriere a tacticilor preferate de
inamic. Aceasta se referă la unităţile şi elementale majore descrise în cadrul doctrinar şi
la activităţile diferitelor sisteme de operare în câmpul de luptă. Analiza tacticilor
conţine, de asemenea, o listă sau o descrire a modului de acţiune a inamicului în cazul
în care operaţia nu are succes sau în cazul în care acţiunea iniţială reuşeşte.Chiar dacă
tacticile preferate ale inamicului pot fi reprezentate grafic, modelul inamicului include
şi o descriere. Astfel, cadrul reprezentat va fi mai mult decât o simplă fotografie şi va fi
folosit pe timpul jocului de război şi dezvoltării cursurilor de acţiune ale inamicului.
Descrierea trebuie, de asemenea, să surprindă desfăşurarea în timp şi fazele
operaţiei (manevra şi sprijinul), aliniamentele de desfăşurare şi modul de acţiune al
sistemelor de operare în câmpul de luptă. Descrierea acţiunilor de sprijin ale sistemelor
de operare în câmpul de luptă trebuie să fie detaliată pentru a permite mai târziu
identificarea obiectivelor de importanţă deosebită ale inamicului. Având în vedere că
valoarea obiectivelor variază în funcţie de rolul lor în diferite faze ale luptei, fiecare
fază trebuie analizată separat.
Identificarea tipurilor de obiective importante ale inamicului. Identificarea
obiectivelor importante ale inamicului se face prin fructificarea informaţiilor aflate în
baza de date la dispoziţie, prin analiza cadrului doctrinar şi prin analiza din punct de
vedere tactic a situaţiei. De obicei, obiectivele importante ale inamicului sunt incluse în
sistemele de operare în câmpul de luptă. Lista iniţială se va întocmi printr-o
6
reprezentare mentală a operaţiei şi prin consideraţiile referitoare la modul în care
inamicul va folosi capacităţile de care dispune pentru sprijinul fiecărui sistem de
operare în câmpul de luptă.
Se vor identifica capacităţile care vor juca un rol cheie în primele faze ale operaţiei.
De asemenea se vor identifica capacităţile cu rol cheie în luarea deciziei vis-a-vis de
folosirea fiecărei arme şi se va întocmi lista acestora.
Se va determina modul probabil de acţiune al inamicului în situaţia în care va
pierde fiecare dintre obiectivele importante identificate şi abilitatea de a fi înlocuite cu
altele sau posibilitatea de schimba cursul operaţiei.
După identificarea tipurilor de obiective importante, se va face o ierarhizare
relativă a lor în funcţie de importanţa în operaţie şi vor fi integrate în modelul de acţiune
al inamicului. Valoarea obiectivelor importante poate varia în funcţie de cursul de
acţiune al inamicului, ceea ce face necesară identificarea şi adnotarea schimbărilor pe
faze ale operaţiei.
Capabilităţile care pot deveni obiective importante ale inamicului se pot grupa în
următoarele categorii:
 Comandă, control şi comunicaţii;
 Sprijin de foc;
 Manevră;
 Apărare antiaeriană;
 Mobilitate şi contramobilitate;
 Capacităţi de cercetare, intelligence, supraveghere şi achiziţia ţintelor;
 Capacităţi NBC;
 Capacităţi radio-electronice şi de război electronic;
 Depozite de carburant şi mijloace de realimentare;
 Depozite de muniţie şi puncte de distribuţie;
 Unităţi de mentenanţă;
 Capacităţi de transport;
 Linii de comunicaţii, incluzând: drumuri, poduri, căi ferate, facilităţi de
transbordare, aerodromuri ş.a.

7
 Modelele elaborate se vor verifica şi actualiza permanent pe baza informaţiilor
disponibile. Ordinul de operaţie primit de la eşalonul superior conţine cele mai multe
elemente care permit formularea concluziilor asupra operaţiilor inamicului,
capabilităţile şi tăria acestuia. Ordinul de operaţie furnizează date referitoare la:
compunerea, dispozitivul, puterea, tactici sau moduri de operare, nivelul instruirii,
logistica, alte elemente importante despre inamic.

Activitatea de cunoaştere a situaţiei are o dinamică neuniformă, în funcţie de

forma de operaţie adoptată şi contextul dat. Fiecare situaţie în parte determină stabilirea
gradului de urgenţă, natura şi ponderea informaţiilor pe domenii de activitate.
Pentru cunoaşterea situaţiei, comandamentul desfăşoară următoarele activităţi:
a) procurarea informaţiilor;
b) procesarea informaţiilor;
c) difuzarea informaţiilor.
1. Culegerea informaţiilor
Sursele de la care se pot culege informaţii sunt:
a) unităţile şi subunităţile de cercetare ale forţelor luptătoare şi de război
electronic subordonate, inclusiv cele primite ca întărire, precum şi alte forţe
nespecializate, dar care îndeplinesc misiuni de cercetare;
b) comandanţii şi statele majore subordonate;
c) statul major al eşalonului superior;
d) statele majore vecine sau cele cu care se cooperează pe linie informativă;
e) elementele de cercetare sau unităţile, subunităţile care acţionează în
folosul unităţilor şi marilor unităţi şi aparţin eşalonului superior, altor arme sau altor
categorii de forţe ale armatei;
f) organe ale administraţiei publice centrale şi locale;
g) forţe ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, serviciilor de informaţii
ale statului şi alte formaţiuni de apărare organizate potrivit legii;
h) populaţia locală din zona de operaţie;
i) prizonieri şi transfugi;
j) documentele, armamentul şi tehnica de luptă provenită de la inamic;

8
 k) materiale documentare proprii, întocmite anterior, scheme, hărţi, filme,
dischete, suporţi magnetici, casete audio şi video etc.
Culegerea informaţiilor se realizează, de regulă, prin :
a) rapoarte de informare;
b) informări;
c) procedee de cercetare specifice structurilor specializate.
Culegerea informaţiilor trebuie să se desfăşoare în cadrul unui sistem unitar şi
planificat, conform „Planului de procurare a informaţiilor”, atât la nivelul
comandamentului cât şi la nivelul modulelor, pe baza necesităţilor proprii.
Modulul informaţii/cercetare are responsabilităţi pentru iniţierea, coordonarea,
completarea şi diseminarea informaţiilor din zona de interes.
Responsabilităţile pentru culegerea informaţiilor revin şi celorlalte module ale
comandamentului prin forţele şi mijloacele subordonate, însă numai în domeniul
specific. Informaţiile culese de celelalte module trebuie să ajungă în timp oportun la
modulul informaţii/cercetare.
Culegerea informaţiilor constituie o activitate permanentă pe timpul pregătirii şi
ducerii operaţiilor militare.
2. Procesarea informaţiilor
Procesarea informaţiilor presupune centralizarea, analiza şi evidenţa acestora.
Centralizarea şi procesareainformaţiilor se execută la modulul informaţii/cercetare,
indiferent de sursa de informaţii care a intrat în posesia acestora.
Informaţiile despre forţele proprii, precum şi concluziile din analiza inamicului şi
a zonei de responsabilitate se centralizează la modulul operaţii, G3/S3.
Procesarea informaţiilor constă în procesarea primară-decodarea, traducerea,
evaluarea etc. şi gruparea acestora pe domenii.
Centralizarea informaţiilor constă în:
a) primirea/recepţionarea;
b) trecerea pe hartă/suport magnetic;
c) gruparea pe categorii de forţe şi mijloace, pe obiective şi înscrierea lor în
registrul de evidenţă.

9
 Acest proces se desfăşoară continuu, atât pe timpul pregătirii operaţiilor militare
cât şi pe timpul desfăşurării acestora.
Informaţiile primite de la surse trebuie să ajungă în timp scurt, pentru a-şi
menţine încărcătura informaţională nealterată.
Informaţiile se centralizează în funcţie de importanţă. Acestea se vor raporta şi
eşalonului superior căruia îi revine misiunea de a le înregistra şi include în circuitul
decizional.
Analiza informaţiilor este un proces complex ce presupune studierea, compararea,
efectuarea de calcule, interpretarea şi sintetizarea acestora, în scopul de a stabili gradul
de autenticitate şi semnificaţia reală a acestora, precum şi concluziile ce rezultă pentru
comandant/statul major în vederea luării deciziei.
Gradul de autenticitate al datelor şi informaţiilor poate fi diferit iar determinarea
acestuia se face în raport de :
a) calitatea sursei de informaţii şi condiţiile în care au fost procurate;
b) confirmarea sau infirmarea prin alte surse;
c) măsura în care informaţiile sunt verosimile, ţinând seama de operaţiile
militare desfăşurate, situaţia operativă/tactică, normele şi principiile de operaţii ale
inamicului;
d) rezultatele obţinute prin cercetarea obiectivului.
După gradul de autenticitate, datele şi informaţiile pot fi sigure, probabile,
îndoielnice sau false.
Informaţiile sigure sunt cele care au fost procurate, verificate, confirmate prin cel
puţin două surse sau care provin din studierea directă a documentelor, fotografiilor etc.
Informaţiile probabile sunt cele care corespund parţial situaţiei create şi datelor
cunoscute anterior, însă au fost primite de la surse de informaţii care s-au dovedit mai
puţin sigure.
Informaţiile îndoielnice sunt cele care se încadrează în ansamblul situaţiei create,
sunt verosimile, dar contravin datelor sigure obţinute prin alte surse de informaţii.
Informaţiile false nu corespund situaţiei operative/tactice, sunt neverosimile,
eronate şi contradictorii.

10
 Uneori, acestea pot apare ca verosimile, în concordanţă cu situaţia operativă, ca
urmare a măsurilor de dezinformare luate de inamic.
Acestea trebuie luate în evidenţă şi studiate cu atenţie, pentru a se descifra
metodele de dezinformare şi mascare folosite de inamic.
Procesul de analiză a informaţiilor trebuie să aibă în vedere situaţiile în care,
datorită unor împrejurări, informaţiile considerate la prima vedere false, se confirmă
prin alte surse ca fiind sigure, unele având chiar o mare valoare informativă.
Informaţiile probabile şi îndoielnice şi cele incomplete sau confuze, se confruntă
cu alte date obţinute şi se analizează în contextul general al situaţiei, urmărind ca ele să
fie verificate şi pe alte căi, inclusiv prin elementele de cercetare aflate în apropierea
raioanelor respective sau prin transmiterea de noi misiuni de cercetare.
În documentele întocmite, lângă informaţiile îndoielnice/nesigure se va trece
semnul întrebării.
Prin centralizarea informaţiilor se realizează vizualizarea situaţiei pe hărţi,
scheme etc., ce pot fi uşor şi repede înţelese, apoi se trece la etapa următoare cea de
analiză.
Evidenţa informaţiilor se va ţine pe hărţi, suporţi magnetici, tabele
centralizatoare, registre de evidenţă, fişă sau alţi suporţi în funcţie de eşalon şi
mijloacele la dispoziţie.
3. Diseminarea informaţiilor
Diseminarea informaţiilor are ca scop punerea la dispoziţia persoanelor sau
comandamentelor a rezultatelor activităţii informative.
Informaţiile trebuie să respecte următoarele cerinţe:
a) să fie difuzate la timp pentru a putea fi utilizate oportun de cel care le
primeşte;
b) să fie scurte, clare şi precise;
c) să fie transmise periodic;
d) să fie protejate faţă de elementele informative ale inamicului.
Pe timpul desfăşurării operaţiilor militare se va asigura cunoaşterea permanentă a
informaţiilor primite/culese de către toţi ofiţerii din comandament, în domeniul specific
de competenţă.
11
 Diseminarea informaţiilor se face prin rapoarte de informare, informări sau alte
proceduri de stat major ordonate de comandant şi avute la dispoziţie.
Rapoartele de informare se prezintă comandanţilor şi eşaloanelor superioare iar
informările se fac de către eşaloanele superioare, de comandanţi şi şefi către eşaloanele
subordonate, între eşaloane vecine şi între cele cu care îşi coordonează operaţiile pentru
îndeplinirea unei misiuni, precum şi între modulele unei structuri.
Comandantul şi întregul comandament pot fi informaţi verbal, în scris, prin
prezentarea de hărţi, scheme şi prin reţeaua radio. Această informare poate varia de la
prezentarea disparată a principalelor informaţii obţinute de cercetare ori a concluziilor
după o analiză scurtă şi rapidă sau detaliată în conformitate cu relaţiile organizatorice
existente.
Pentru a se gestiona corect activitatea de difuzare a informaţiilor, în documentele
de evidenţă a acestora - registre, hărţi etc., se consemnează data la care a fost transmisă,
cui şi când.
Informaţiile sunt folosite de către comandamente pentru analiza situaţiei şi
elaborarea estimărilor de stat major.
Din analiza situaţiei trebuie să rezulte concluzii necesare stabilirii cursurilor
operaţiilor militare, luării deciziei, elaborării planului şi a ordinului de operaţie, precum
şi măsurile urgente ce se impun, în special, pe timpul desfăşurării operaţiilor militare.
4. Studierea şi valorificarea experienţei de luptă
Conducerea activităţilor de studiere şi valorificare a experienţei în pregătirea şi
desfăşurarea operaţiilor militare revine şefului de stat major, care împreună cu şefii de
module din cadrul comandamentului numeşte ofiţeri ce se ocupă de:
a) centralizarea, studierea şi interpretarea informaţiilor;
b) analiza critică a operaţiilor;
c) analiza activităţii statului major şi a modulelor din comandament;
d) studierea conţinutul documentelor;
e) studierea caracteristicilor tehnicii militare proprii şi a celei provenite de
la inamic;
f) analiza problemelor rezultate din discuţiile purtate cu unii militari;
g) stabilirea măsurilor pentru valorificarea experienţei de luptă.
12
 O atenţie deosebită se acordă analizei noilor mijloace şi procedee de acţiune
folosite de inamic, metodelor de conducere, cauzelor unor insuccese, precum şi stabilirii
măsurilor ce trebuie luate.
Învăţămintele rezultate se raportează eşalonului superior şi sunt aduse la
cunoştinţa subordonaţilor prin:
a) informări şi precizări făcute de comandant/locţiitor sau şeful de stat
major;
b) instrucţiuni, ordine, dispoziţii şi buletine informative;
c) popularizarea faptelor de arme în presa militară;
d) prezentarea tehnicii militare provenite de la inamic/a punctelor sale
vulnerabile.

13
 CONCLUZII

Pentru cunoaşterea permanentă a situaţiei, se impune ca periodic şefii modulelor,

obligatoriu modulul informaţii, să facă informări în care să prezinte situaţia la data şi
ora respectivă şi o prefigurare a evoluţiei în următoarele ore.
Informaţiile/situaţiile se vor transmite eşalonului superior prin rapoarte de
informare, ce se vor înainta la termenele ordonate/stabilite sau ori de câte ori situaţia
impune acest lucru.
Informarea comandamentelor subordonate, a celor cu care îşi coordonează
operaţiile şi a celor vecine se realizează ori de câte ori este nevoie, prin procedurile
stabilite - scris, prin mijloace de legătură etc.
Pentru a se realiza o informare eficientă, li se vor trimite direct copii/extrase ale
rapoartelor primite de la sursele de informare.
În cazul apariţiei unor indicii a existenţei factorilor de risc nucleari, biologici şi
chimici ca şi a pericolului întrebuinţării mijloacelor incendiare, forţe şi mijloace
nedescoperite iniţial, tehnică militară necunoscută, schimbări radicale în situaţia
inamicului şi a forţelor proprii, aceste informaţii vor fi raportate/transmise imediat
eşaloanelor superioare, subordonaţilor, vecinilor şi comandamentelor cu care se
cooperează.

14
 BIBLIOGRAFIE
1. FT- 2- Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii ale Forţelor Terestre (2005)
2. FM 101-5-1, Termeni operaţionali şi semne convenţionale pentru Forţele Terestre (SUA);
3. FM 3-0, Operations - Doctrina operaţiilor Trupelor de Uscat ale SUA, ediţie 2001;
4. ATP 35-B, Doctrina tactică a Forţelor Terestre NATO - SMO-50014 din 18.02 2000;
5. ATP-3.2, Land Operations, Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre NATO, ediţie 2003;
6. S.M.G. / Cc. – Manualul pentru pregătirea informativă a câmpului de luptă,
BUCUREŞTI, 2005
7. Doctrina acţiunilor întrunite ale Forţelor Armate, Bucureşti, ediţie 2001.
8. SMG/PF5, Doctrina pentru planificarea operaţiunilor întrunite, Bucureşti, ediţie 2003.
9. Doctrina pentru operaţiile întrunite multinaţionale, Bucureşti, ediţie 2001.
10. F.T.-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, ediţie 2004.
11. S.M.G./P.F.-3.5, Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii întrunite ale
Forţelor Armate, Bucureşti, ediţie 2004.
12. Ghidul ofiţerului de stat major, Bucureşti, ediţie 2003.
13. Doctrina pentru operaţii psihologice, Bucureşti, ediţie 2004.

15