MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE ”ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT

TEMA: FORME ŞI PROCEDEE DE ORGANIZAREA A COORDONĂRII ŞI

COOPERĂRII ÎN OFENSIVĂ ŞI APĂRARE.

ELABORAT: căpitan Vasile CATIȘOV

Chişinău
2021
 CUPRINS
Introducere.....................................................................................................................................3

1. Organizarea coordonării şi cooperării în operaţiile militare.................................................4

2. Instructajele şi repetiţiile...........................................................................................................9
3. Controlul pregătirii operaţiilor..............................................................................................10

Concluzii.......................................................................................................................................14

2
 INTRODUCERE
Organizarea şi coordonarea forţelor subordonate, pe timpul desfăşurării operaţiilor
militare se realizează prin transmiterea misiunilor la subordonaţi şi îndeplinirea măsurilor
prevăzute în „Planul de operaţie”.
Modalităţile de transmitere a misiunilor şi tipurile de ordine sunt cele două domenii
caracteristice ale acestei activităţi.
PARTEA DE BAZĂ
Organizarea, coordonarea şi controlul operaţiilor militare
În funcţie de timpul la dispoziţie, caracteristicile situaţiei şi de mijloacele de legătură,
ordinele se pot transmite oral şi/sau în scris.
Când ordinele se transmit verbal de către comandant, locţiitor sau şeful de stat major
acestea se consemnează în scris şi se transmit, ulterior la subordonaţi. La eşalonul
unitate/subunitate acestea se consemnează în scris în carnetul de campanie, iar subordonaţii
semnează de luare la cunoştinţă.
Când timpul de pregătire a operaţiei este suficient, ordinul de operaţie se transmite, de
regulă, în scris, prin mijloace mobile, sau prin convocarea comandanţilor din subordine, la
punctul de comandă al eşalonului care planifică operaţia.
În situaţia în care timpul de pregătire a operaţiei este scurt se adoptă procedeul de
transmitere succesivă a misiunilor, pe măsura elaborării planului şi stabilirii elementelor de bază
ale acestuia.
Indiferent de procedeul şi mijlocul folosit pentru transmiterea ordinelor, în final acestea
trebuie să ajungă în formă scrisă la subordonat - de la eşalonul batalion/divizion în sus.
Pentru transmiterea misiunilor se vor folosi, în principiu, următoarele tipuri de ordine:
ordinul de operaţie, scris sau grafic; ordinul preliminar/de avertizare; ordinul fragmentar; ordinul
de deplasare; ordinul logistic; anexele la ordinul de operaţie - personal, informaţii, operaţii,
sprijin logistic, relaţii militari - civili, comunicaţii şi informatică, juridic, financiar, relaţii
publice, asistenţă religioasă, reguli de angajare, securitatea operaţiei, deplasare, poliţie militară.
Comandantul împreună cu şefii de module din statul major şi cu comandanţii elementelor
de dispozitiv implicaţi în îndeplinirea unei misiuni comune stabilesc:
- forţele şi mijloacele participante;
- misiunile în timp şi spaţiu ale fiecărui element participant;
- cine execută efortul principal;
- mijloacele de legătură;
- modalităţile de informare reciprocă;
- semnalele de recunoaştere, înştiinţare, conducere şi cooperare.
3
 Controlul se execută pe baza planului întocmit de statul major şi vizează verificarea
punerii în practică a prevederilor din planul de operaţie de către comandamentele eşaloanelor
subordonate. Acesta se execută în scopul verificării înţelegerii corecte a ordinelor eşalonului
emitent.
Atunci când ordinele eşalonului superior nu au fost înţelese corect, cel care execută
controlul trebuie să semnaleze acest fapt comandantului, statului major al marilor
unităţi/unităţilor/subunităţilor controlate şi să ofere informaţii care să permită acestora
înţelegerea corectă a ordinelor.
Precizările celui care execută controlul sunt obligatorii pentru structurile
comandamentului controlat.
Reprezentantul eşalonului superior este obligat să raporteze despre situaţia creată
comandantului care l-a trimis în control.
Activitatea de control nu trebuie să afecteze actul de comandă al subordonaţilor şi nici să
impună măsuri pentru pregătirea operaţiilor acestora.
Controlul se execută atât pe timpul pregătirii operaţiei cât şi pe timpul desfăşurării
acesteia. În acest ultim caz vizează şi verificarea aplicării măsurilor transmise ulterior ca urmare
a modificărilor intervenite în planul de operaţie al eşalonului superior.
1. Organizarea coordonării şi cooperării în operaţiile militare
Coordonarea şi cooperarea forţelor presupune corelarea efortului, armonizarea
diferenţelor şi informarea reciprocă între elementele din compunerea dispozitivului de operaţie
implicate în îndeplinirea unui obiectiv sau a unei misiuni comune.
Coordonarea forţelor implicate în realizarea planului de operaţie se realizează/execută, pe
secvenţe ale operaţiei, pe direcţii, pe misiuni sau pe obiective. În funcţie de situaţie, coordonarea
se face în teren, la macheta terenului, cu ajutorul calculatorului sau pe hartă.

4
 Coordonarea acţiunilor tuturor forţelor implicate în realizarea planului de operaţii se
execută de către comandantul brigăzii
Pentru desfăşurarea coordonării comandanţii subordonaţi trebuie să cunoască:
• Rolul subunităţii proprii în cadrul concepţiei brigăzii;
• Sarcinile proprii;
• Sarcinile vecinilor;
• Sarcinile forţelor de sprijin de luptă.
Coordonarea se organizează:
• După aducerea la cunoştină a ordinului de operaţii;
• În unele cazuri şi după aducerea la cunoştinţă a concepţiei operaţiei (printr-un
ordin preliminar).
Organizarea coordonării are un caracter centralizat şi unitar; Coordonarea se
organizează atât pe baza elementelor stabilite în decizie, cât şi a rezultatului recunoaşterilor.
Principalele probleme ale coordonării se stabilesc de către comandant pe timpul luării
deciziei în concepţia operaţiei (paragraful 3, punctul “d”) şi sunt incluse în planul de operaţie în
acelaşi paragraf.
Pe baza coordonării stabilite de comandant, forţele care îndeplinesc o misiune comună
organizează sub conducerea acestuia şi cooperarea.
Cooperarea, este activitatea prin care se asigură conlucrarea forţelor participante la
acţiune (în timp, spaţiu şi pe misiuni/sarcini, pe baza unui plan unic şi a unei concepţii unitare),
în scopul concentrării şi însumării eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunii de luptă
comune.

5
 Organizarea şi menţinerea neîntreruptă a cooperării este una din principalele îndatoriri ale
comandantului şi statului major.
Comandanţii de batalionale, divizioane organizează cooperarea pe baza coordonării.
Orice modificare a elementelor stabilite anterior în cadrul coordonării impune revederea
cooperării iniţiale.
Pe timpul coordonării şi cooperării se precizează:
• misiunile în timp şi spaţiu ale fiecărui element participant;
• cine execută efortul principal;
• mijloacele de legătură;
• modalităţile de informare reciprocă;
• semnalele de recunoaştere, înştiinţare, conducere şi cooperare .
Coordonarea forţelor implicate în realizarea planului se realizează pe:
- pe secvenţe ale operaţiei;
- pe direcţii;
- pe misiuni sau pe obiective.
Organizarea coordonării pe secvenţe ale operaţiei:
1. În ofesnivă:
- realizarea dispozitivului;
- pregătirea de foc a atacului;
- atacul LDA a inamicului;
- nimicirea inamiclui în raioanele de apărare a batalionalor;
- respingerea contraatacurilor;
- Întroducerea eşalonului II al Bg.,
- Nimicirea rezervelor de Bg.ale inamicului.
2. În apărare:
- realizarea dispozitivului;
- respingerea atacul în faţa LDA a inamicului;
- Oprirea ofensivei inamiclui pătruns în apărarea la adâncimea punctelor de sprijin
de Cp;
- Executarea contraatacurilor;
- Oprirea ofensivei inamiclui pătruns în apărarea la adâncimea apărării B.;
- Participarea în cadrul contraloviturilor executate de eşalonul superior.
Organizarea coordonării pe direcţii;
a. În operaţia ofensivă
• Organizarea coordonării pe direcţia lovitirii principale;
6
 • Organizarea coordonării pe direcţia lovitirii secundare.
b. În operaţia de apărare
• Organizarea coordonării pe direcţia efortului principal;
• Organizarea coordonării pe direcţia efortului secundar.
Organizarea coordonării pe misiuni sau pe obiective.
Se execută de obicei în operaţia ofensivă şi anume:
• Pe misiunea imediată;
• Pe misiunea următoare;
• Pe direcţia de continuare a ofensivei.
Coordonarea se desfăşoară:
• în teren;
• la macheta terenului;
• cu ajutorul calculatorului;
• pe hartă.
Pentru desfăşurarea coordonării S3 elaborează MATRICEA DE SINHRONIZARE.
2. Instructajele şi repetiţiile.
Instructajele şi repetiţiile se desfăşoară pentru:
- verificarea repetară a corectitudinii planului de operaţie;
- antrenarea în sinhronizarea acţiunilor forţelor;
- înţelegerea mai bună a manevrelor în cadrul operaţiei.
Instructajele se concentrează asupra procesului de planificare, iar repetiţiile se
concentrează pe partea de execuţie.
Comandantul de brigadă trebuie să desfăşoară cel puţin două instructaje cu comandanţii
subordonaţi.
Primul instructaj
- se desfăşoară de regulă, după emiterea ordinului de operaţie;
- scopul acestei activităţi este de a se asigura înţelegerea misiunii de către comandanţii
forţelor luptătoare şi cei ai forţelor de sprijin.
Instructajul nr.2
• se desfăşoară, de regulă, după ce subordonaţii şi-au formulat propria concepţie de
ducere a luptei, dar înainte ca ei să emită ordinul de operaţie propriu;
• scopul acestui instructaje constă în raportarea concepţiei proprii de către subordonaţi şi
de a permite comandantului Bg. să recomande schimbările necesare înainte de emiterea ordinul
de luptă al acestora.
• se desfăşoară pe timpul raportării concepţiei de către subordonaţi.
7
 Repetiţiile sunt desfăşurate pentru a da forţelor din subordine un plus de agilitate, să
asigure sincronizarea, să crească iniţiativa şi să sporească capacitatea combativă prin practică
Repetiţiile sunt folosite pentru:
• exersarea misiunilor esenţiale;
• cunoaşterea punctelor slabe şi a problemelor din plan;
• coordonarea activităţilor elementelor subordonate;
• îmbunătăţirea înţelegerii de către subordonaţi a concepţiei de acţiune.
Pe timpul desfăşurării repetiţiilor se pot identifica:
- problemele care pot să apară suplimentar;
- se poate determina timpul necesar efectuării deplasărilor;
- se poate îmbunătăţi cooperarea şi coordonarea în ansamblu;
- permite statului major să-şi perfecţioneze planul de operaţii.
Comandantul foloseşte repetiţiile pentru:
- a întări înţelegerea de către subordonaţi a misiunilor proprii;
- pentru a-i face pe subordonaţi să vizualizeze exact scopul şi intenţiile sale;
- pentru al ajuta statul major să determine ce pot să facă în cazul în care operaţia nu se
desfăşoară conform planului elaborat.
La sfârşitul tuturor repetiţiilor, comandantul poate să revizuiască planul de operaţii şi să
se asigure că s-au însuşit corect şi s-au sincronizat acţiunile tuturor elementelor de dispozitiv.
Participanţi:
• Comandantul Brigăzii;
• Statul major al Brigăzii;
• Comandanţii subunităţilor brigăzii şi date ca întărire;
Materialele pentru desfăşurarea repetiţiilor sunt pregătite de către compartimentul S3.
Forme (tehnici ) de desfăşurare a repetiţiilor:
o repetiţia completă;
• este cea mai eficientă tehnică, dar presupune mult timp şi resurse la dispoziţie;
• ea implică toate efectivele care vor participa la acţiune;
• dacă este posibil, ea se desfăşoară în aceleaşi condiţii (de stare a vremii, oră,
teren) care sunt preconizate să existe în timpul operaţiei propriu-zise.
o repetiţia cu personalul-cheie;
• aceasta presupune mai puţin timp şi resurse mai reduse decât cea completă;
• ea implică doar personalul cu atribuţii importante, până la nivelul stabilit de
comandant;

8
 • poate fi, de asemenea, desfăşurată în aceleaşi condiţii care sunt aşteptate pe
timpul ducerii operaţiilor;
• dacă este posibil repetiţia cu personalul-cheie se va face cu folosirea
tehnicii/mijloacelor de luptă de care dispun aceştia.
o repetiţia la macheta terenului;
• presupune mai puţin timp şi resurse decât cea anterioară;
• aspectele sale tridimensionale ajută comandanţii subordonaţi să vizualizeze lupta;
• când este posibil, modelul va fi realizat respectând ultimele modificări ale
terenului;
• modelul terenului trebuie realizat la scără şi trebuie să conţină caroiajul de
referinţă al hărţilor militare.
o repetiţia pe schemă;
• această tehnică de repetiţii presupune mai puţin timp şi resurse decât cel la
modelul terenului;
• Se elaborează o schemă, care inlocuieşte modelul terenului;
• Se folosesc scheme la scări suficient mari.
o repetiţia pe hartă;
• presupune mai puţin timp decât cel la schiţa hărţii;
• procedura este aceiaşi cu excepţia că la harta militară sunt folosite şi schiţe pe
material transparent a acţiunii;
• această tehnică poate fi realizată foarte bine atunci când fiecare subordonat are
propria hartă şi repetiţia este condusă dintr-un loc care asigură observarea întregii
zone de acţiune.

o repetiţia radio.
• această tehnică este asemănătoare unui exerciţiu de specialitate şi necesită cele
mai puţine resurse şi timp, dar este preferat cel mai puţin;
• folosirea comunicăţiilor radio pune în pericol securitatea acţiunilor;
• în consecinţă, comandantul va utiliza această metodă doar atunci când nu are alte
posibilităţi;
• pentru a conduce o asemenea repetiţie, comandantul şi statul major transmit prin
radio comenzile pentru executarea diferitelor etape importante ale operaţiilor;

9
 • pentru că această tehnică să fie eficientă, fiecare participant trebuie să dispună de
mijloace de comunicăţii, o copie a ordinului de operaţii şi scheme pe folie
transparentă;
• de regulă, va participa la repetiţie numai personalul-cheie.
3. Controlul pregătirii operaţiilor
Controlul este parte componentă a pregătirii operaţiei care vizează verificarea punerii în
practică a prevedrilor din planul de operaţii
Scopul principal al controlului este de a verifică măsurile ce se iau pentru îndeplinirea
cu succes a misiunilor primite şi a ajuta comandanţii subordonaţi în pregătirea luptei.
Atunci când ordinele comandantului Bg. nu au fost înţelese corect, persoana care execută
controlul trebuie să semnaleze acest fapt comandantului şi statului major subunităţii controlate şi
să-i ofere informaţii care să permită acestora înţelegerea corectă a ordinelor.
Funcţiile principale ale controlului sînt:
1. funcţia informativă - date privind modul de realizare a deciziilor adoptate.
2. funcţia de evaluare a rezultatelor: aprecierea performanţei prin măsurarea rezultatelor
şi compararea lor cu standardele (obiectivele iniţiale).
3. funcţia recuperativă - orientarea controlului spre efectuarea corectărilor necesare
pentru înlăturarea deficienţilor.
4. funcţia preventivă - înlăturarea factorilor ce pot duce la apariţia abaterilor de la
standart.
5. funcţia educativ-stimulativă - o formă de stimulare pentru încurajarea eforturilor
angajaţilor şi pedeapsă a abterilor de la standard.

10
 Procedeele de realizare a controlului:
• deplasărea la subordonaţi;
• folosirea mijloacelor de comunicăţii;
• studierea documentelor.
Formele practice ale controlului sunt:
 observare;
 analiza documentelor;
 supraveghere activității;
 verificare rezultatelor activității;
 raportare;
 aprobare;
 coordonare;
 autorizare,
 supervizare;
 examinare.
Controlul se execută:
• pe timpul pregătirii operaţiei;
• pe timpul desfăşurării acesteia.
Pentru desfăşurarea controlului compartimentul S3 elaborează planul de control, semnat
de către şeful de stat major şi aprobat de comandant.
După aprobarea planului de control, şeful S.3 îi informează despre conţinutul acestuia pe
şefii de compartimente în părţile ce-i privesc.
Şefii de compartimente, după luarea la cunoştinţă a activităţilor de control planificate le
includ în planul de activitate după care le realizează.
Activitatea de control se desfăşoară în deplină concordanţă cu cerinţele planului de
control, situaţia concretă şi concepţia operaţiei.
La nevoie, comandantul brigăzii poate stabili măsuri suplimentare de control, cu condiţia
ca acestea să fie pe deplin înţelese şi cunoscute de către toţi cei pe care îi privesc.
• Controlul permite comandantului să sincronizeze acţiunile forţelor luptătoare, cu cele ale
forţelor de sprijin de luptă şi de sprijin logistic aflate şi cu vecinii, în vederea îndeplinirii
misiunii.
• Controlul pe timpul executării operaţiei trebuie să fie simplu şi adecvat caracterului
violent, complexităţii, confuziei şi ritmului acesteia.
• Precizările celui care execută controlul sunt obligatorii pentru structurile
comandamentului controlat;
11
 • Reprezentantul eşalonului superior este obligat să raporteze despre situaţia creată
comandantului care l-a trimis în control.
• Activitatea de control nu trebuie să afecteze actul de comandă al subordonaţilor.

12