CONSIDERAŢII PRIVIND OPERAŢIILE

MILITARE ÎN MEDIUL URBAN

Cpt.asist.univ. Vasile Dobrin

Abstract
Military force contributes to the resolution or termination of conflict by defeating the opposing force.
Defeat can be an exclusive idea; it is not an absolute condition, but a matter of degree. It is shattering the
will of the enemy and cohesion that will lead to his defeat. Physical destruction is only one of the means that
to defeat of the enemy, though it is perhaps the primary one at the tactical level.

Este cunoscut faptul că literatura militară de specialitate a rezervat un loc de seamă luptei în
localitate. Indiferent de amploarea spaţială a conflictelor armate şi de forţele participante,
localităţile, datorită multiplei lor funcţionalităţi, au avut întotdeauna un rol deosebit în ansamblul
luptelor şi operaţiilor, menţinerea sau cucerirea celor mai importante dintre ele determinând, într-o
măsură mai mare sau mai mică, desfăşurarea ulterioară a ostilităţilor.
Situate la intervenţia căilor de comunicaţie rutiere şi feroviare, în teren şes, pe malurile
cursurilor de apă sau în lungul văilor, la intrarea în defileuri, localităţile închid sau deschid căile de
acces către zonele învecinate, constituind obiective importante atât pentru trupele aflate în apărare,
cât şi pentru cele aflate în ofensivă, fără ca mărimea lor să prezinte o prea mare importanţă: „… mai
bine să cucereşti cu adevărat una mică, decât să eşuezi la asediul uneia mari“ [1].
Referirile făcute la efectele şi implicaţiile majore pe care le poate avea lupta în localitate mă
obligă la o argumentare, drept pentru care consider suficient să ilustrez doar câteva nume de
localităţi (cetăţi, fortăreţe) cu rezonanţă istorică: Cannae, Sarmisegetusa, Constantinopol,
Sevastopol, Sedan, Stalingrad, Berlin, iar în ultimii ani Groznîi, Mogadishu, Bagdad.
Procesul intensiv şi ireversibil de urbanizare a declanşat în ultimele decenii o serie de
preocupări din partea teoreticienilor şi specialiştilor militari români şi străini, privind pregătirea şi
ducerea acţiunilor de luptă în aceste zone, motiv pentru care trebuie avută în vedere nu atât
experienţa celor două războaie mondiale, cât învăţămintele rezultate din conflicte mai recente, un
interes crescut prezentând acţiunile de luptă în localităţi, în evenimentele din decembrie 1989.
Eşecul în astfel de confruntări s-a datorat sau s-ar putea datora faptului că încă mai credem în
principiul – uneori valabil – că orice adversar, în acţiunile de luptă pe care le desfăşoară, ocoleşte,
de regulă, centrele urbane. Chiar Sun Tzî, în lucrarea „Arta războiului“, face referire la acest aspect:
„Atacarea oraşelor este cea mai rea politică. Nu ataca oraşele decât atunci când nu ai altă soluţie
… Aşadar, cei ce sunt experţi în arta războiului, supun armata inamică fără luptă, cuceresc oraşele
fără a le asedia şi doboară un stat străin fără operaţii prelungite… în acest mod, trupele vor
rămâne neatinse şi victoria lor va fi totală“.
Mai mult chiar s-a estimat că în 2007, jumătate din populaţia globului va trăi în zone urbane; în
2030, aproape două treimi, de unde s-a tras concluzia logică: într-o lume în care conflictele armate
ţin de o aşa-zisă stare de normalitate, tot mai multe dintre acestea se vor desfăşura în oraşe. Strategii
americani au fost mai tranşanţi însă, afirmând că oraşele vor fi „cel mai probabil câmp de luptă al
secolului XXI“ [2].
Indiferent de perioada istorică analizată, observăm că întotdeauna localităţile au polarizat
importante forţe şi mijloace necesare apărării şi, respectiv, cuceririi lor. Experienţa celui de-al
doilea război mondial, dar şi cea rezultată din desfăşurarea celor mai recente conflicte militare
demonstrează că localităţile mari sau foarte mari au influenţat decisiv pregătirea şi desfăşurarea
acţiunilor militare, constituind de multe ori obiectivul final al unor operaţii de amploare deosebită.
În numeroase situaţii, sistemele defensive care au inclus în structura lor localităţi mari au reuşit să
echilibreze raporturile de forţe şi să determine pierderea iniţiativei de către trupele invadatoare*.

*
Un exemplu edificator este cel al trupelor germane blocate la sfârşitul anului 1941, în faţa Moscovei şi a
Stalingradului, moment decisiv în desfăşurarea celui de-al doilea război mondial. Un alt exemplu este cel al
 Specialiştii militari străini relevă o serie de particularităţi ce diferenţiază lupta dusă în localităţi
de acţiunile de luptă duse în alte condiţii. Se remarcă faptul că atât clădirile distruse, cât şi cele
rămase întregi creează condiţii favorabile pentru ducerea luptei de apărare, adăpostirea şi mascarea
efectivelor, a armamentului şi a tehnicii de luptă, pentru amenajarea genistică a punctelor de sprijin,
a raioanelor de apărare şi a nodurilor de rezistenţă. În acelaşi timp, localităţile se caracterizează prin
faptul că oferă posibilităţi reduse de observare şi tragere; asigură zone de tragere limitate; reduc
mobilitatea şi capacitatea de manevră a tancurilor; paralizează acţiunile de cercetare şi reduc efectul
loviturilor din aer; îngreunează conducerea subunităţilor pe timpul ducerii luptei; reduc eficacitatea
acţiunilor radio şi a mijloacelor de indicare a obiectivelor.
„În condiţiile războiului modern – apărarea sau cucerirea unei localităţi, importantă din punct
de vedere politic, economic sau militar, constituie, de cele mai multe ori, scopul final al operaţiei“
[3]. Acest lucru rezultă şi din faptul că la nivelul alianţelor militare s-au desfăşurat numeroase
aplicaţii în care accentul a fost pus pe lupta pentru localităţi. În prezent modul de pregătire şi ducere
a luptei în localităţi este în continuă schimbare, în principal din următoarele cauze:
• perfecţionarea tehnicii de luptă şi, în special, dezvoltarea rachetelor şi a elicopterelor de
luptă;
• dezvoltarea forţelor speciale: trupe de cercetare-diversiune, trupe teritoriale, formaţiuni de
apărare civilă;
• numărul clădirilor foarte înalte este în continuă creştere, astfel încât lupta pe verticală are o
pondere din ce în ce mai mare, timpul necesar pentru ocuparea a 2-3 clădiri mari, de 20-30
de etaje fiind aproximat la 4 zile de lupte.
În unele state se susţine că lupta de stradă este o formă superioară a acţiunilor militare şi i se
acordă multă atenţie în procesul de pregătire a trupelor, pentru acest scop fiind constituite unităţi şi
mari unităţi destinate să acţioneze pe direcţiile operativ-tactice cu densităţi mari de localităţi. După
calculele acestor specialişti, pe unele direcţii şi pe teatrele de acţiuni militare din Europa, la fiecare
300 km2 se găseşte o localitate cu peste 15.000 de locuitori. Aceste unităţi alocă cea mai mare parte
din timpul de pregătire a acţiunilor de luptă în localităţi, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte,
antrenându-se în mod deosebit pentru cucerirea clădirilor înalte, prin debarcare din elicoptere la
diferite etaje, când acţiunile de luptă se duc pe fiecare palier. Grupele desantate vor fi sprijinite de
elicoptere de luptă care vor evolua la înălţimea etajului respectiv şi vor lansa, la cerere, rachete
dirijate asupra camerelor indicate. Marile puteri economice şi militare alocă fonduri semnificative
pentru perfecţionarea tehnicii de luptă, acţionând în direcţia măririi eficacităţii şi preciziei lovirii
obiectivelor, pentru executarea aşa-ziselor „lovituri chirurgicale“, conformându-se astfel şi
prevederilor de drept internaţional care obligă forţele aflate în conflict să ia măsurile necesare
pentru ocrotirea populaţiei civile şi pentru producerea unor pierderi colaterale minime.
Aceste pierderi colaterale sunt cauzate în special de:
• lipsa de coordonare şi cooperare (Hue, Groznîi);
• folosirea pe scară largă a aviaţiei şi artileriei în pofida creşterii preciziei loviturilor acestora
(Monte Casino, Hue, Groznîi, Belgrad);
• neadaptarea doctrinei (tacticilor) existente la condiţiile operaţiunii (Suez, Groznîi);
• nerespectarea setului strict de reguli de angajare cu care se intră în luptă în localităţi
(Groznîi).
Armatele moderne au preferat şi vor rămâne totuşi consecvente ducerii acţiunilor militare în
teren deschis, „câmpul de luptă“ devenind o expresie consacrată atunci când se referă la spaţiul în
care se desfăşoară acţiunile militare. Nepunând în discuţie necesitatea acţiunii, ea devine o
provocare între cele două forţe, provocare care solicită resurse, un excelent antrenament şi o
organizare perfectă pentru a se putea desfăşura favorabil. Lupta în zonele urbane a determinat în
evoluţia ei schimbări substanţiale, minimalizând sau accentuând multe din elementele caracteristice
esenţiale ale câmpului de luptă modern.
Comunicaţiile slabe fac comanda şi controlul extrem de dificile. Localizarea ţintelor este şi ea
îngreunată de posibilităţile reduse de observare iar sprijinul cu foc şi manevra de foc sunt greu de

trupelor irakiene care, în războiul irakiano-iranian, au fost blocate în jurul unor mari localităţi peste 100 de
zile fără a le putea cuceri. (Buletinul informativ nr.2/1987, Bucureşti, Editura Statului Major General, p.36).
realizat. Suportul logistic presupune eforturi mari datorită fragmentării dispozitivului şi necesităţii
aprovizionării dese a elementelor de dispozitiv. Dar poate cel mai important element caracteristic
este cel spaţial care oferă luptei altitudine (prin clădirile înalte) şi adâncime (prin subterane şi
tuneluri), ceea ce lipseşte în teren deschis [4].
Lupta în localitate este o luptă primară (inamicul este în apropiere, iar lunetiştii acţionează
peste tot). Forţele adversarului nu pot fi distinse clar de populaţia civilă, dezvoltarea demografică şi
urbanismul fiind extrem de stresante, un adevărat calvar al comandanţilor.
În toate bătăliile moderne în localităţi, prezenţa necombatanţilor a influenţat cursul acţiunilor.
Stalingradul a servit ca factor multiplicator de putere armatei ruse, la Seul înaintarea armatei
americane a fost încetinită de simpatizanţii necombatanţi plini de entuziasm, iar la Hue, Viet Cong-
ul a obligat populaţia să participe la construirea poziţiilor de apărare.
Concluziile desprinse din analiza conflictelor prezentate îi preocupă pe specialiştii militari şi
stau la baza reorientărilor în ceea ce priveşte pregătirea şi înzestrarea trupelor. Astfel, britanicii din
Royal Marines Commandos se pregătesc conform doctrinei FIBUA (Fighting In Built Up Areas),
iar infanteria marină a SUA se pregăteşte conform MOUT (Military Operation In Urban Terrain) la
Fort Knox, unde există un centru de antrenament al trupelor pentru operaţiuni în zone urbane cu
simulatoare capabile să creeze cele mai diverse situaţii în care pot fi puse trupele pe timpul acţiunii
în localităţi.
Contând pe îmbunătăţirea eficienţei la nivel tactic, prin reconsiderarea strategiei,
Departamentul Apărării din SUA a încheiat la finele anului trecut elaborarea Doctrinei privind
desfăşurarea acţiunilor întrunite în localitate, document în care este evaluat întregul spectru al
posibilităţilor de acţiune şi este subliniat rolul hotărâtor al culegerii de informaţii asupra zonei de
acţiune, înainte de intrarea în luptă [5].
În concluzie, analizând strategiile militare ale unor armate străine, se poate afirma că
localităţile sunt cel mai probabil câmp de luptă al secolului XXI.

Note bibliografice

[1] Clausewitz, K., von, Despre război, Bucureşti, Editura Militară, 1982, p.173.
[2] ***, Jane’s International Defense Review, octombrie, 2002.
[3] Mr. Vidu, Al., Acţiunile de luptă în zone urbane, Bucureşti, Editura Academia de Înalte Studii
Militare, 1993, p.5.
[4] Acţiunile militare în localităţi, www.urbanwar.htm
[5] Observatorul Militar, nr.49 (9-15 decembrie 2002), p.22.