PROBLEMELE DE ÎNVĂȚAT:

1. Arta militară și componentele ei.

2. Conținutul și misiunile tacticii.
3. Obiectul de studiu al tacticii.
 DOMENIUL MILITAR

 Totalitatea ideilor, concepţiilor şi teoriilor

referitoare la:
 război, lupta armată şi forţele armate
 instituţiile, relaţiile, măsurile şi acţiunile
corespunzătoare lor
 ce se desfăşoară la un moment dat, de către
un stat pentru promovarea intereselor sale în
raporturile cu alte state.
 DOMENIUL MILITAR

• GÎNDIREA MILITARĂ
• PRACTICA MILITARĂ
• TEORIA MILITARĂ
• POLITICA MILITARĂ
• ȘTIINȚA MILITARĂ
• DOCTRINA MILITARĂ
 ȘTIINȚA MILITARĂ

 Un sistem de cunoştinţe referitoare la legile şi

principiile luptei armate, la formele de organizare,
pregătire şi întrebuinţare a forţelor armate în război.

 Elementele structurale ale ştiinţei militare:

 obiectul ştiinţei militare;
 teoria generală a ştiinţei militare;
 arta militară.
 Ştiinţa militară

Teoria generală Geografia Logistica Teoria conducerii

a științei militare militară militară militare

Teoria organizării Teoria instruirii

militare trupelor

Arta militară Istoria militară

 Ştiinţe

Istoria Chimia Biologia Ştiinţe militare

Obiecte de studiu

Evoluţia Substanţa Natura Lupta armată

popoarelor

 Ansamblu de cunoştinţe referitoare la domeniul războiului (conflictului

armat), cu preponderenţă la lupta armată pregătită şi desfăşurată în
cadrul acestuia.
 Arta militară
este o parte componentă a ştiinţei militare,
care are ca obiect de studiu teoria şi practica
organizării şi conducerii luptei armate,
a războiului în ansamblu.
Arta militară cuprinde atît principiile, metodele,
procedeele şi regulile pregătirii şi ducerii acţiunilor
militare, cât şi calităţile personale necesare
comandanţilor şi trupelor pentru a obţine
succesul în război.
 Ştiinţa militară

Teoria generală Geografia Logistica Teoria conducerii

a științei militare militară militară militare

Teoria organizării Teoria instruirii

militare trupelor

Arta militară Istoria militară

Strategia
militară
Arta operativă Tactica
 Strategia militară

 Este partea care prezintă o deosebită importanţă

în cadrul artei militare şi cuprinde:
 un sistem de cunoştinţe şi principii referitoare la
conducerea războiului în ansamblu, a campaniilor militare
şi a operaţiilor strategice.
 Strategia militară

 Modalitatea cea mai eficientă și sigură

 de a întrebuința forțe și mijloace de natură multiplă și
diferită
 pe baza unor concepții și a unui plan de ansamblu
 și conducerea acțiunilor acestora în vederea
îndeplinirii scopului luptei armate și a celui politic general
al războiului.
 Scopul strategiei militare

Dezechilibrarea rezistenței inamicului

 Crearea situațiilor favorabile pentru
acțiunile la nivel operativ și tactic
 Arta operativă
 Componeta artei militare care se ocupa de
problemele pregătirii şi desfăşurării operaţiilor
militare de către Forţele terestre, Forţele
aeriene, Forțele Navale, sau a operaţiilor
întrunite în scopul atingerii unor obiective de
importanţă majoră.
 Scopul artei operative

 Scopul artei operative are un caracter predominant

militar.
 Vizează:
 nimicirea, capturarea sau respingerea unor grupări
importante ale inamicului.
 Arta operativă stabileşte
 care sunt principiile şi procedeele operaţiilor militare;
 care sunt obiectivele de importanţă operativă;
 care sunt direcţiile operative care trec pe teritoriul
naţional;
 care sunt zonele de operaţii ale ţării şi caracteristicele
lor;
 ce forţe de nivel operativ trebuiesc formate;
 stabileşte comandamentele de nivel operativ;
 cum vor fi organizate şi întrebuinţate în operaţie
unităţile tactice.
 Arta operativă operează cu

Grupări de forţe Obiective

de nivel operativ de nivel operativ
(adversar şi forţe proprii)

Direcţii de operaţii Zone de operaţii

Forma de desfăşurare - operaţii militare.

 Tactica
Ramură a artei militare
 al cărei obiect îl constituie studiul acţiunilor de luptă
desfăşurate în spaţiul terestru, aerian şi maritim
 de către mari unităţi tactice (brigadă, divizie, similare)
 şi de către unităţi şi subunităţi (de arme întrunite şi de
celelalte arme)
 elaborarea principiilor, procedeelor, formelor şi metodelor de
organizare şi ducere a acestora

Culegeri de termeni și noțiuni din domeniul militar, Chișinău 2016

 TACTICA
 Tactica, domeniu al artei militare, este rezultatul
unui proces evolutiv îndelungat care se desfășoară
și în prezent.

 Provine de la cuvîntul grecesc “taktika” – arta de

construire a trupelor.
 Tactica
ARTA MILITARĂ

STRATEGIA ARTA
LUPTEI ARMATE OPERATIVĂ TACTICA

 Parte componentă a artei militare

 se află într-o strînsă corelaţie cu arta operativă şi cu
strategia
 subordonîndu-se acestora
 ceea ce impune întotdeauna integrarea acţiunilor tactice într-
o concepţie strategică
 Tactica
 Ca domeniu al artei militare tactica:
 studiază
caracterul şi fizionomia acţiunilor de luptă
desfăşurate în spaţiul terestru, aerian şi maritim
de către marile unităţi de tip brigadă şi divizie (grupări de
forţe interarme de valoare tactică), unităţile şi subunităţile din
toate genurile de armă
şi, pe baza lor, stabileşte
atât principiile, formele şi procedeele de acţiune
cât şi metodele de organizare şi ducere a luptei
Tactica operează cu următorii factori

• Inamic;
• Trupe proprii;
• Armament şi tehnică;
• Teren;
• Timp.
 Evoluţia tacticii

Armament Tactică
- Arme reci. - Falangă, manipule,
cogorte.
- Arme de foc (cu - Tactica liniară,
tragere neautomată). tactica coloanelor şi
liniilor de trăgători.

- Arme de foc cu
- Tactica lanţurilor de
tragere automată.
tragători.
 SCOPUL TACTICII

 Stabilirea modalităţii optime

de utilizare:
 a forţelor
 a mijloacelor
 a terenului
în conformitate cu legile
obiective ale luptei armate,
astfel încît:
 inamicul să fie
respins, înfrînt, nimicit
sau capturat.
 Acţiunile principale care duc la
obţinerea succesului tacticii

MANEVRA LUPTA

• asigură gruparea • asigură lovirea

cea mai potrivită a inamicului în
trupelor pentru scopul nimicirii
luptă lui.
 Domeniul tacticii

Tactica generală Tactica armelor

• studiază şi • elaborează
elaborează principiile şi
principiile, formele procedeele de
şi procedeele întrebuinţare în
luptei armelor luptă a fiecărei
întrunite arme
• tactica trupelor de tancuri;
• tactica artileriei;
• tactica geniului;
• tactica aviaţiei;
• tactica marinei militare
 ASPECTELE
TACTICII

TEORIA PRACTICA
TACTICII TACTICII
 Teoria tacticii
• conţinutul şi caracterul luptei
contemporane;
• dezvăluie legitaţiile şi principiile
desfăşurării ei cu forţe şi mijloace;
• studiază calităţile şi posibilităţile
formaţiunilor militare tactice;
• elaborează metodele de pregătire şi
desfăşurare a luptei.
Tezele teoretice ale tacticii îşi găsesc reflectare în
regulamente de luptă, îndrumări, manuale şi alte lucrări
teoretico – militare.
 Practica tacticii cuprinde activitatea comandanţilor,
statelor majore în pregătirea şi desfăşurarea luptei

Practica tacticii conține

• acumularea şi studierea datelor despre situaţie;
• luarea deciziei;
• aducerea la cunoştinţa subordonaţilor a misiunii;
• organizarea cooperării;
• organizarea nimicirii cu foc a inamicului;
• planificarea luptei;
• pregătirea M.U. şi subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor
de luptă;
• ducerea acţiunilor de luptă;
• conducerea unităţilor şi subunităţilor în timpul luptei;
• asigurarea multelaterală a luptei.
 Misiunile tacticii sunt determinate de:

 nivelul de dezvoltare a armamentului şi tehnicii de

luptă;

 aparenţa strategiei asupra caracterului unui război

posibil, procedeele de dezlănţuire şi ducere a acestuia;

 misiunile concrete, care decurg din arta operativă.

 Misiunile tacticii
 În legătură cu perfecţionarea
mijloacelor a luptei armate:
 elaborarea şi realizarea în viaţă a
măsurilor, care asigură gătinţa de luptă
permanentă a subunităţilor, unităţilor şi
marilor unităţi pentru îndeplinirea
misiunilor de luptă în condiţiile
complicate ale situaţiei terestre, aeriene
şi radioelectronice;
 elaborarea şi perfecţionarea
procedeelor de ducere a acţiunilor de
luptă la etapa iniţială a războiului.
 Misiunile tacticii

 Implimentarea armei nucleare şi

altor mijloace contemporane a
luptei armate:
 descoperă schimbările caracterului
luptei şi condiţiilor de ducere a acesteia;
 cercetează natura luptei moderne,
trăsăturile caracteristice ale acesteia,
legitimităţile, pregătirea, principiile şi
procedeele de ducere;
 elaborează procedeele de
întrebuinţare a diferitor categorii de
armament modern, deasemenea de
protecţie a trupelor împotriva unui astfel
armament al inamicului.
 Misiunile tacticii
 Nimicirea inamicului în luptă se
obţine prin combinarea strînsă a
focului, loviturii şi manevrei
subunităţilor şi unităţilor de
diferite arme:
 găsirea celei mai optime
combinare a acestor elemente a
luptei de arme întrunite şi a forţelor
şi mijloacelor participante în luptă.
 Misiunile tacticii
 Studierea forţelor şi
mijloacelor inamicului:
 concepția inamicului privind
modalitatea întrebuințării de către
acesta a forțelor și mijloacelor în
luptă;
 concepția inamicului asupra
procedeelor de ducere a diferitor
forme de luptă;
 determinarea părţilor tari şi slabe
a armamentului, tehnicii, organizarea
trupelor şi tacticii de acţiuni a
inamicului.
 Misiunile tacticii
 Studiază întrebările de
conducere, de asigurare
multelaterală a luptei:
 elaborează recomandările
practice pentru rezolvarea lor
în diferite situaţii.
 OBIECTUL DE STUDIU AL TACTICII

 CONSTITUIE:
 studiul acţiunilor de luptă desfăşurate în spaţiul
terestru, aerian şi maritim
 de către mari unităţi tactice (brigadă, divizie, similare)
 şi de către unităţi şi subunităţi (de arme întrunite şi de
celelalte arme);

 elaborarea principiilor, procedeelor, formelor şi

metodelor de organizare şi ducere a acțiunilor de luptă.
 Acţiunea militară
Reprezintă
 ansamblul măsurilor şi activităţilor concepute, planificate şi
desfăşurate de către subunitățile și unitățile tactice
 pentru îndeplinirea sarcinilor repartizate, incluzînd acţiunea
propriu-zisă (mişcarea, transportul, aprovizionarea, atacul,
apărarea, manevrele necesare) sau executarea unei misiuni
tactice, de instruire ori administrative.

 La nivel tactic acţiunile militare sunt concretizate în:

 lupte
 ciocniri
 LUPTA

 Acţiune sau ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod organizat

de unităţi, subunităţi, mari unităţi tactice, care, folosind
armamentul şi tehnica de luptă, urmăresc nimicirea forţelor
inamicului sau capturarea lor.

 Este modalitatea de bază prin care se pot atinge scopurile

tactice în acţiunile militare.

 Lupta constituie o etapă în cadrul operației.

 LUPTA

 Se duce de către subunităţi sau grupări de forţe cu rol

tactic,
 care, folosindu-şi elementele puterii de luptă (componentă esenţială
a capacităţii combative specifică structurilor militare, exprimată
integrator prin elementele capacităţii de distrugere a inamicului
(conducerea, puterea de foc, manevra şi protecţia))
 resping, capturează sau nimicesc grupările de forţe angajate
 îndeplinesc misiunile primite prin care se realizează o etapă (o parte
din aceasta) a operaţiei (bătăliei).
 CIOCNIREA
 Reprezintă momentul angajării
directe a inamicului de către forţele
proprii de valoare tactică în
confruntarea militară desfăşurată în
timp scurt, avînd loc, de regulă, între
elementele de siguranţă ale forţelor
adverse şi care se poate transforma
sau nu în luptă.
 Caracteristicile luptei
 dinamism
 schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei
 întrebuinţarea armelor inteligente
 mare diversitate de forme şi procedee de ducere a acţiunilor
militare
 caracter complex, decisiv şi de independenţă al acţiunilor
 pregătirea în timp scurt
 folosirea mijloacelor moderne în pregătire şi desfăşurare
 cibernetizarea
 folosirea cu pricepere a terenului şi a detaliilor de planimetrie
 pregătirea şi desfăşurarea acestora în condiţiile pericolului şi a
folosirii armelor nucleare, biologice şi chimice
 Succesul în luptă este condiţionat de
• nivelul instruirii pentru luptă al unităților și subunităților;
• concentrarea eforturilor pentru îndeplinirea celor mai importante misiuni;
• cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor acestuia;
• distrugerea oportună a mijloacelor N.B.C.;
• capturarea sau nimicirea grupării principale de forţe a inamicului;
• manifestarea iniţiativei şi flexibilităţii în îndeplinirea misiunilor;
• devansarea inamicului în declanşarea loviturilor şi executarea acestora cu
rapiditate, sincronizat şi pe toată adâncimea dispozitivului său;
• pregătirea şi ducerea acţiunilor neîntrerupt, ziua şi noaptea;
• executarea oportună a manevrei;
• aplicarea continuă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie a
personalului;
• realizarea conducerii şi a cooperării neîntrerupte;
• logistica acţiunilor militare ale unităților și subunităților;
• disciplina militară fermă şi educarea în spirit de învingător.
 COMPONENTELE
LUPTEI

LOVITURA FOCUL MANEVRA

 COMPONENTELE PRINCIPALE ALE LUPTEI

LOVITURA

 Nimicirea concomitent a grupărilor de trupe şi obiecte a

inamicului prin acţiuni puternice asupra lor cu toate
mijloacele şi cu trupele.
 LOVITURILE
POT FI:

După cantitatea
După tipul de
După mijloacele mijloacelor şi
armament şi
de transport obiectivelor
forţele participante
de nimicire

• nucleare; • de rachete; • masate;

• de foc; • de artilerie; • grupate;
• lovituri cu trupe. • de aviaţie. • izolate.
 COMPONENTELE PRINCIPALE ALE LUPTEI

FOCUL
 Constituie mijlocul principal a subunităţilor pentru
nimicirea inamicului.

Constă în nimicirea inamicului din diferite tipuri de arme.

Se execută cu scopul

 nimicirii, neutralizării şi hărţuirii inamicului
 distrugerea obiectivelor acestuia
 îndeplinirea misiunii de luptă de către subunităţi
 -de nimicire După misiunile tactice
-neutralizare
-epuizare
-orbire
-iluminare -din arm de inf
-asupra ţintei
-din tancuri,
După tipurile de foc izolate
ML (TAB)
- concentrat
- de baraj -de artilerie După tipul de
-din mijl AA
armament

FOCUL
se clasifică - direct După metodele
- de pe loc
- semidirect
După metodele de - din opriri
- de pe poziţii
de ochire
- din mers
tragere închise

- izolate
-rafale scurte (lungi)
- din front
-neîntrerupt
- din flanc
-de vijelie
- încrucişat După intensitatea focului
După direcţia de tragere -de salvă
-pumnal
 COMPONENTELE PRINCIPALE ALE LUPTEI

MANEVRA

 Mişcarea organizată a subunităţilor în timpul luptei într-o

direcţie nouă în scopul:
 ocupării unei poziţii mai avantajoase faţă de inamic
 transportarea (schimbul) direcţiei (mascarea, repartiţia)
loviturilor şi focului pentru nimicirea mai eficace a
inamicului
 respingerea acţiunilor lui sau ieşirea de sub loviturile
acestuia
 Manevra
constă în deplasarea forţelor şi mijloacelor
în scopul aplicării favorabile a puterii de luptă a acestora în
timp şi spaţiu pentru a obţine un avantaj în raport cu
inamicul.
Prin manevra reuşită se obţine:
 surprinderea şi dezechilibrarea inamicului
 dezvoltarea succesului
 amplificarea libertăţii de acţiune forţelor proprii
 protecţia forţelor proprii

Tipuri
De forțe și mijloace

De foc
Formele manevrei de
forțe și mijloace

mutarea efortului
de pe o direcţie pe alta

învăluirea

întoarcerea

lovitura frontală

manevra pe verticală
Mutarea efortului de pe o direcție pe alta

 Constă în:
 deplasarea executată cu
subunităţile din adîncimea
dispozitivului de luptă, cu tehnica
militară şi uneori, cu una din
forţele de pe limita dinainte,
pentru respingerea loviturilor
executate de inamic, dezvoltarea
ofensivei pe direcţii pe care
inamicul nu se aşteaptă.
Manevra de învăluire
 Constă în:
 combinarea acţiunilor
frontale ale subunităţilor
proprii cu cele executate
asupra unuia sau ambelor
flancuri ale dispozitivului
inamicului în vederea divizării
şi nimicirii forţelor sale;
 între acţiunile frontale şi
cele de flanc trebuie să existe
cooperare neîntreruptă şi
legătură de foc neîntreruptă.
 Manevra de întoarcere
 Se angajează inamicul de front cu
o parte din subunităţi, în timp ce
majoritatea forţelor şi mijloacelor
( acţionează în flancul sau spatele
) dispozitivului acestuia
 SCOP:
 atacul eşalonul doi sau
rezervelor
 intercepta comunicaţiile
 silirea inamicului să ducă
acțiunile de luptă şi în alte direcţii
Caracteristicile manevrei: decît pe cea frontală
Gruparea de fixare 1/3 forţe;
 Cele mai bune rezultate pot fi
Gruparea de manevră 2/3 forţe; obţinute prin întoarcerea
Obiectul atacului – spatele ambelor flancuri ale
adversarului dispozitivului inamicului
Atac frontal

 Constă în
 producerea de pierderi
inamicului prin ruperea apărării sale
 prin crearea de breşe în
dispozitivul lui de apărare care să
asigure în continuare folosirea
celorlalte forme de manevră
 în scopul nimicirii pe părţi a
acestuia
 şi dezvoltarea în ritm rapid al
ofensivei.
 Se execută, de regulă, atunci
cînd:
 apărarea inamicului nu prezintă
goluri şi flancuri descoperite
 există realizat un raport de forţe
favorabil forţelor proprii pe direcţiile
principale de acţiune.
 Manevra pe verticală

 Nu este specifică
eşalonului subunitate.
 Se execută cînd eşalonul
Îm
superior dispune de
b.
resurse de aviaţie pentru
PA
utilizarea forţelor
R
aeropurtate în scopul de
PA a favoriza acţiunile
forţelor pe direcţiile
L

principale.
 Se foloseşte în mod
frecvent concomitent cu
celelalte forme de
manevră.
Formele manevrei
de foc

Repartizarea focului

Concentrarea focului

Transportul focului
 BIBLIOGRAFIE
• Gheorghe MEREUȚĂ. Fundamente ale științei militare. Curs de lecții (material didactic), Chișinău,
Editura AMFA, 2014;
• Doctrina pentru operații întrunite ale Forțelor Armate, Chișinău, 2013;
• Doctrina de instruire a Armatei Naționale, Chișinău, 2010;
• Culegeri de termeni și noțiuni din domeniul militar, Chișinău, 2016;
• Manualul de luptă a batalionului de infanterie (provizoriu), Chișinău 2012;
• Manualul de luptă a companiei de infanterie (provizoriu), Chișinău 2010;
• Manualul de luptă a plutonului de infanterie (provizoriu), Chișinău 2009;
• Manualul de luptă a grupei de infanterie, Chișinău 2010;
• Regulamentul de luptă a trupelor de uscat (provizoriu), partea III (grupă, pluton), Chișinău 2006;
• A.N.-4. Regulamentul de luptă al infanteriei și vînătorilor de munte (pluton, grupă, soldat), București
1989.
• Colonel prof. univ. dr. Constantin ONIȘOR. Teoria strategiei militare. Realitatea XX, perspective XXI,
București, Editura AÎSM, 1999;
• General de corp de armată Dumitru CIOFLINĂ, general de brigadă dr. Liviu HABIAN. Arta operativă
(trecut, prezent, viitor), București, Editura AÎSM, 1999;
• Lexicon militar, Chișinău, Editura Saka, 1994;
• Боевой устав по подготовке и ведению общевойскового боя, ч. 3 (взвод, отделение, танк),
Москва 2005;
• Мотострелковый (танковый) взвод в бою, Москва 1989.