LISTA

întrebărilor pentru desfăşurarea examenului

la disciplina „FUNDAMENTE ALE ȘTIINȚEI MILITARE”

1. Conceptul de ştiinţă militară.

Totalitatea ideilor, concepţiilor şi teoriilor referitoare la război, lupta armată şi forţele armate,
precum şi instituţiile, relaţiile, măsurile şi acţiunile corespunzătoare lor, ce se desfăşoară la un
moment dat, de către un stat pentru promovarea intereselor sale în raporturile cu alte state.
Domeniul militar cuprinde următoarele componente: gândirea militară, practica militară, teoria
militară, politica militară, ştiinţa militară şi doctrina militară.
2. Obiectul de studiu al ştiinţei militare. Caracteristicile ştiinţei militare.
Ştiinţa militară – este un sistem de cunoştinţe referitoare la legile şi principiile luptei armate, la
formele de organizare, pregătire şi întrebuinţare a forţelor armate în război.
Odată cu lărgirea ariei de preocupări, obiectul de studiu al ştiinţei militare depăşeşte problematica
artei militare, adică a strategiei şi tacticii. Pe lângă arta militară, apar şi se conturează şi alte părţi
componente (ramuri) teoria generală, arta militara ( strategia, arta operativa, tactica), geografia
militara, logistica militara, teoria organizarii militare, teoria instruirii trupelor, istoria militara.

3. Misiunile ştiinţei militare.

1) Studiază fenomenul război și lupta armată.
Studiul caracterului strategic posibil al luptei armate și al războiului în ansamblu, tendințele
schimbării acestora
Elaborarea unor metode militare și tehnice raționale de prevenire a războiului
Cunoașterea legilor și studiul principiilor și metodelor de pregătire a țării și a forțelor armate pentru
a respinge agresiunea
Cunoașterea legilor, elaborarea principiilor, a formelor și a metodelor de pregătire și ducere a luptei
armate, asigurarea multilaterală a acesteia, conducerea cu trupele (forțele)
2) Studierea problemelor legate de Forțele Armate
Elaborarea problemelor ce țin de susținere economică a forțelor armate
Elaborarea problemelor legate de justificarea programelor optime pentru dezvoltarea sistemelor de
armament și a tehnicii militare
Studiul problemelor istoriei militare, în primul rând dezvoltarea gândirii militare, forțelor armate,
artei militare, mijloacelor de luptă armată
3) Misiuni noi
Elaborarea conceptului, a formelor și metodelor confruntării informaționale
Justificarea tactico-tehnică a cerințelor pentru tipurile de arme bazate pe principii fundamentale noi
Sprijinul științific al dezvoltării sistemelor automatizate de comandă și control al trupelor(forțelor),
construite pe baza rețelelor de calculatoare
Dezvoltarea în continuare a teoriei artei militare
Creșterea eficacității pregătirii militare pe baza computerizării integrate a procesului educațional în
academiile militare și pregătirii de luptă a trupelor
Perfecționarea metodelor de asigurare multilaterală a acțiunilor trupelor
4. Componentele ştiinţei militare.
teoria generală - domeniul specializat de analiză, cercetare și explicare a fenomenului militar,
curpinzând un sistem de idei fundamentale, care generalizează practica militară și reflectă procese
reale ale luptei armate.
arta militara ( strategia, arta operativa, tactica) - o parte componentă a ştiinţei militare, care are
ca obiect de studiu teoria şi practica organizării şi conducerii luptei armate, a războiului în
ansamblu. Arta militară cuprinde atît principiile, metodele, procedeele şi regulile pregătirii şi ducerii
acţiunilor militare, cât şi calităţile personale necesare comandanţilor şi trupelor pentru a obţine
succesul în război.
geografia militara - este o componentă a ştiinţei militare care studiază: spaţiile geografice ca teatre
de acţiuni militare precum şi ţările de pe aceste teatre pentru a stabili potenţialul de război al
acestora, fenomenele geografice prin prisma cerințelor și scopurilor acțiunilor militare.
logistica militara - Logistica militară reprezintă un complex de măsuri şi activităţi, desfăşurate pe
timp de pace, în situaţii de criză şi război, într-o formă unitară, pentru asigurarea resurselor materiale
necesare forţelor în vederea susţinerii pregătirii, desfăşurării operaţiilor, care cuprinde sprijinul
logistic și suportul logistic.
teoria organizarii militare - un sistem de cunoştinţe şi idei fundamentale care generalizează
practica desfăşurării mobilizării şi reflectă procese reale ale mobilizării.
teoria instruirii trupelor - Instruirea este un proces complex şi unitar, interconectat cu majoritatea
activităţilor specific militare, care are ca misiune pregătirea multilaterală a trupelor, pentru
îndeplinirea misiunilor ce le revin.
istoria militara - ramură a istoriei, şi în acelaşi timp, a ştiinţei militare, care studiază războaiele şi
armatele din diferite perioade istorice , privite ca fenomene militare.
5. Modernizarea ştiinţei militare. Noua revoluţie în domeniul militar (RMA) şi rolul ei în
ştiinţa militară.
Ştiinţa militară nu mai poate fi redusă la domeniile sau la componentele artei militare. Fără a
exclude această tradiţională categorisire, trebuie să ne întoarcem la obiectul ştiinţei militare –
studierea legilor şi principiilor războiului, ale acţiunii militare, în general – şi să încercăm să
identificăm care sunt suporturile şi mecanismele sale acum. O revoluţie în probleme militare (RMA)
este o schimbare de fond în natura războiului, determinată de aplicarea inovatoare a noilor
tehnologii care, combinate cu schimbările profunde ale doctrinei militare şi conceptelor operaţionale
şi organizaţionale, modifică radical caracterul şi conducerea operaţiilor militare. Noua dimensiune a
controlului violenţei se construieşte, în condiţiile RMA, pe fluiditatea strategică şi chiar pe
virtualitatea spaţio-temporală care, la rândul lor, se bazează pe atotputernicia informaţională. Cine
deţine informaţia deţine şi puterea. Infodominarea devine o metaparadigmă strategică care consacră
«timpul real» ca anulare a profunzimii strategice spaţiale a adversarului («asincronia») inducând
astfel superioritatea decizională. La nivel strategic, în impactul global al strategiei – militar,
geopolitic şi geoeconomic –, infodominarea permite controlul sistematic al ordinii lumii (shaping
the world).
6. Fenomenologia războiului. Ce este războiul. Caracteristicile războiului.
Războiul este un fenomen politico-militar, care reprezintă forma cea mai violentă de manifestare a
relaţiilor conflictuale existente la un moment dat între grupări mari de oameni (popoare, naţiuni,
state, coaliţii de state, comunităţi sociale, etnice, religioase) organizate din punct de vedere militar,
care folosesc lupta armată pentru atingerea scopurilor urmărite, ceea ce conferă acestui fenomen un
puternic caracter distructiv.
Razboiul este o continuare, mai exact, o exprimare şi o materializare, prin mijloace violente, a
politicii o cale directă de deblocare a unei situaţii internaţionale complexe o modalitate categorică,
imediată, violentă şi intempestivă de impunere a voinţei în dialectica de confruntare dintre entităţi.
7. Cauzele războiului. Determinări şi indeterminări.
Oamenii şi entităţile umane au foarte multe de împărţit:
teritorii
resurse
mentalităţi
influenţe şi, mai ales, putere.
Puterea este motivul esenţial şi permanent al conflictului armat.
Războiul este un neîntrerupt lanţ de bătălii pentru resurse, teritorii şi putere.
Determinarile și îndemnările razboiului sunt domeniile economic, politic, cultural, militar si social.
8. Teoria şi practica războiului. Războiul ca fenomen social.
Scopul războiului este întotdeauna politic. Scopul politic va exprima într-o formă concentrată toate
interesele sociale implicate în pregătirea/declanşarea /purtarea unui război.

9. Războiul în epoca informaţională.

Război” al secolului XXI se numeşte „război informaţional”, iar lupta nu se mai duce pe clasicele
spaţii militare de referinţă – terestru, aerian, naval – ci în noul spaţiu informaţional, delimitat de
telecomunicaţii, computere şi sateliţi, pericolul unui atac putând veni, cu aceeaşi probabilitate, din
partea inamicului sau chiar a prietenilor. Lupta nu se mai duce pe clasicele spaţii militare de
referinţă – terestru, aerian, naval – ci în noul spaţiu informaţional, delimitat de telecomunicaţii,
computere şi sateliţi, pericolul unui atac putând veni, cu aceeaşi probabilitate, din partea inamicului
sau chiar a prietenilor. Modul în care se va organiza şi desfăşura acţiunea militară în era
informaţională va avea la baza conceptul  RBR ( razboiul bazat pe retea ) prin integrare într-o reţea
informaţională a senzorilor, decidenţilor şi executanţilor în scopul cunoaşterii spaţiului luptei,
măririi vitezei conducerii, accelerării ritmurilor operaţiilor, intensificării efectelor letale, accentuării
protecţiei şi realizării unui  anumit grad de autosincronizare.
10. Determinări ale războiului şi luptei armate. Forţe şi mijloace.
- determinările economice;
- determinările politice;
- determinările culturale și civilizaționale;
- determinările sociale;
- determinările luptei armate.
Forţele şi mijloacele sunt un produs al strategiei, şi anume al strategiei genetice sau generative, care
şi ea este un produs, mai exact, o metodă de punere în aplicare a unei politici, a unei decizii politice.
Relaţia nu este însă univocă, ci biunivocă, în sensul că forţele şi mijloacele condiţionează şi ele, la
rândul lor, decizia politică. Nu se poate hotărî, spre exemplu, o ripostă nucleară, dacă statul respectiv
nu dispune de o filosofie a ripostei de acest gen, de forţe şi mijloace nucleare, dar, dacă are în vedere
şi o astfel de eventualitate, şi le poate crea sau procura, nimic nu este imposibil, atunci când este
vorba de politica războiului.
11. Tipurile de războaie.
Război civil - luptă armată între două sau mai multe grupări politice de orientări diferite din
interiorul unui stat în vederea schimbării ordinii politice şi de stat sau pentru menţinerea celei
existente.
Război de independenţă - este un conflict miltar de creare a unui stat suveran. Orice război de
independenţă este declanşat odată ce statul, care a deţinut anterior teritoriul, trimite trupe militare
pentru a înfrânge mişcările locale rebele, respectiv pentru a clarifica prin toate mijloacele şi a
demonstra suveranitatea sa asupra acelui teritoriu. Dacă, după toate ostilităţile care au loc, mişcarea
naţională de refuzare a suveranităţii statului iniţial suveran reuşeşte prin obţinerea unei victorii
militare finale, respectiv printr-un tratat care consfinţeşte independenţa, atunci războiul respectiv
poate fi numit, retroactiv de multe ori, război de independenţă.
Războiul rece - stare de încordare, de tensiune în relaţiile internaţionale, provocată de politica de
ostilitate a unor state faţă de altele, care nu ia totuşi forma unui conflic armat.
Războiul psihologic - stare de tensiune, de hărţuială nervoasă, psihică, iniţiată şi întreţinută cu
scopul de a zdruncina moralul forţelor adverse şi de a demoraliza populaţia.
Stare de război - beligeranţă.
Război mondial.
Război local.
Război colonial.
Război maritim.
Război informațional.
Războiul fotbalului – 18 iulie 1969.
12. Legile care guvernează pregătirea şi ducerea războiului.
concordanţa dintre natura ameninţării şi fizionomia ripostei;
concordanţa dintre scopuri, forţe, mijloace şi obiective;
raportul de forţe;
simplitatea.
Legea concordanţei dintre scopul politic, forţe, mijloace, resurse şi obiective.
Legea integralităţii, adică a unităţii şi complementarităţii acţiunilor.
Legea dependenţei războiului de potenţial.
Legea incompatibilităţii voinţelor, care duce totdeauna la conflict.
Legea flexibilităţii şi interdependenţelor active.
13. Principiile care guvernează pregătirea şi ducerea războiului.
principiul permanenţei;
principiul capacităţii;
principiul cauzalităţii;
principiul unităţii;
principiul conducerii unitare;
principiul integralităţii;
principiul concentrării;
principiul flexibilităţii;
principiul adaptabilităţii;
principiul prevenţiei;
principiul descurajării;
principiul sustenabilităţii;
principiul moralităţii;
principiul valorii.
14. Legile specifice luptei armate.
legile luptei armate: Legile luptei armate se refera la relatiile specificeale luptei armate in ansamblul
ei,la anumite componente ale acesteia,precum si la unele raporturi cu celelalte domenii pe care le
trimite razboiul. 1) Legea concordantei dintre scopuri forte si mijloace 2)Legea raportului de forte
3Legea dependentei structurilor organizationale militare de nivelul dezvoltarii armamentului si
tehnicii de lupta 4)Legea unitatii actiunilor 5)Legea amplorii crescinde a luptei armate
15. Principiile specifice luptei armate.
Principiile l armate. 1)Libertatea de actiune . 2)Definirea clara a obiectivului 3)Unitatea comenzii
4)Economia de forte si mijloace 5)Concentrarea efortului in locul decisiv si la momentul potrivit
6)Surprinderea inamicului. 7)Manevra 8)Securitatea actiunilor si trupelor 9)Simplitatea planurilor si
ordinilor
16. Fizionomia şi dinamica acţiunilor militare moderne desfăşurate de Forţele Terestre. Locul
şi rolul Forţelor Terestre.
fortele terestre- categorie de forţe ale armatei specializată în ducerea acţiunilor militare în mediul
terestru,,,,,locul fortelor terestre -Forţele Terestre, componenta de bază a armatei, sunt destinate să
execute întreaga gamă de operaţii, cu caracter terestru şi aeropurtat, independent şi întrunit sau
combinat pe teritoriul naţional, în orice zonă şi pe orice direcţie, pentru apărarea armată a ţării,
promovarea valorilor păcii şi a intereselor strategice ale Republicii Moldova.
Forţele Terestre execută misiuni specifice în timp, spaţiu de luptă multidimensional şi digitalizat,
contracarând efectele războiului electronic şi informaţional, asigurând menţinerea stării psihomorale
a luptătorilor într-un permanent echilibru, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor.
17. Misiunile desfăşurate de Forţele Terestre.
participarea la lupta armată pentru apărarea ţării;
participarea la sprijinirea instituţiilor statului şi a autorităţilor locale în caz de urgenţe civile.
18. Tipuri de operaţii. Nivelurile, structura şi integrarea operaţiilor.
Forţele Terestre desfăşoară o gamă largă de operaţii, în concordanţă cu rolul lor constituţional,
misiunile încredinţate şi posibilităţile multiple date de diversitatea forţelor şi mijloacelor ce le
compun.
După natura şi scopul acestora, Forţele Terestre execută următoarele tipuri de operaţii:
• operaţii specifice luptei armate, sub cele două forme de bază - ofensiva şi apărarea;
• operaţii de stabilitate şi de sprijin;
• operaţii intermediare pe timpul luptei armate, al operaţiilor de stabilitate şi de sprijin.
Din punctul de vedere exclusiv al scopului, operaţiile pot fi:
• decisive - determină în mod hotărâtor rezultatul final al operaţiei;
• de modelare - urmăresc crearea unor condiţii avantajoase pentru executarea operaţiilor
decisive, în spaţiul de luptă/acţiune;
• de susţinere - asigură libertatea de acţiune şi menţinerea ritmului operaţiei.
După forţele participante, operaţiile executate sau la care participa Forţele Terestre pot fi:
• întrunite - acţiunile executate în cadrul unei grupări de forţe din care fac parte, pe lângă
unităţile forţelor-terestre, unităţi din cel puţin o altă categorie de forţe ale armatei; în cadrul acestora
se disting operaţiile aeromobile şi aeropurtate;
• multinaţionale - acţiunile executate de o grupare de forţe în care, pe lângă unităţile din
compunerea Forţelor Terestre, participă unităţi din armatele altor state;
• interdepartamentale - acţiunile executate pe teritoriul altui stat al grupării de forţe din care fac
parte, pe lângă Forţele Terestre, şi unităţi (elemente) din compunerea altor ministere şi departamente
ale statului român sau ale statului gazdă, precum şi organizaţii şi agenţii locale sau internaţionale;
• independente (interarme) - acţiunile executate exclusiv de către unităţi din compunerea acestei
categorii de forţe ale armatei.
19. Elementele principale ale structurii operațiilor Forțelor Terestre.
Apărarea este forma de luptă armată, de regulă, impusă şi adoptată temporar, prin care Forţele
Terestre realizează respingerea, oprirea sau întârzierea acţiunilor inamicului aflat în ofensivă.
Ofensiva constituie forma principală şi decisivă de acţiune specifică luptei armate, prin care Forţele
Terestre realizează capturarea, izgonirea sau nimicirea inamicului, participând la îndeplinirea
scopului final al războiului.
Operatiile de stabilitate si de sprijin: Acţiuni şi misiuni desfăşurate în scopul:
 descurajării, prevenirii conflictelor
 restabilirii, menţinerii, impunerii şi edificării păcii
 păstrării (restabilirii) ordinii constituţionale
 acordării ajutorului umanitar
 se execută, de regulă, prin alte mijloace decât lupta armată.
20. Fenomenul militar contemporan şi rolul ştiinţei militare în cunoaşterea acestuia.
fenomenul militar - războaiele din zilele noastre nu mai seamănă aproape deloc cu cele din urmă cu
doar câteva decenii
- nici militarii nu mai sunt aceiaşi, indiferent de modelul uniformei sau culorile ecusonului naţional
pe care-l poartă Influenţa marilor descoperiri asupra artei militare
Dezvoltarea armelor de foc:
- siguranța și precizie, diferite calibre, arme portative, cartuș
Producerea armei în masă
Coordonarea acțiunilor cu cronometru
Dezvoltarea marinei cu aburi:
- manevrieră, nu depinde de vînt,↑ distanței/vitezei,
Inventarea balonelor cu aer:
- posibilitatea de cercetare, uneori de bombardament
Planificarea cu harta, evaluarea terenului înainte de luptă
Dezvoltarea transporturilor, mentenanței, medicinei de cîmp
21. Noi concepte operaționale în teoria și practica acțiunilor militare.
Viziunea Întrunită 2020 – Joint Vision 2020Promovează conceptul de „dominaţie în spectrul
complet” care se sprijină pe patru noi concepte operaţionale:
manevra dominantă;
executarea focului şi desfăşurarea acţiunilor militare cu o deosebită precizie;
protecţia completă a forţelor;
 susţinerea logistică permanentă, oportună şi în volum complet.
Latura operaţională a războiuluiÎn concepţia dată o “arie de manifestare a războiului” este o formă
de război cu obiective militare unice şi care este caracterizată prin asocierea cu un tip particular de
forţe sau sisteme de armament.

În acest sens, în perioada interbelică au putut fi identificate ca arii de manifestare “războiul

blindatelor”, “războiul portavioanelor”, “războiul amfibiu”şi “bombardamentul aerian strategic”.
La etapa actuală patru noi arii de manifestare-lovitura precisă în adâncime (la mare distanţă);
războiul informaţional;
manevra dominantă;
războiul spaţial (în spaţiu).
22. Tendinţe şi perspective în evoluţia războaielor. Viitorul conflictelor
armate.
Războaiele perioadei actuale sunt caracterizate prin:
-influiența unei supraputere (SUA)
-aspectul naționalist la pereferiile fostelor imperii
-îndreptarea acțiunilor militare împotriva terorismului
-tehnologizarea războiului
-apariția structurilor militare private
Tendințe în evoluția fenomenului militar:
 demasificarea forţelor cu concentrarea mai accentuată în punctele decisive
 operaţii întrunite, multinaţionale
 reacţie rapidă şi descurajantă
 capacitate sporită de manevră
 tehnologizarea și informatizarea armatelor
întrebuințarea companiilor militare particulare
Războaiele viitorului vor fi caracterizate prin:
-lupta pentru dominație și pentru resurse
-tehnologizarea și multidimensionalitatea
-concentrarea pe soldatul ca platformă de luptă
-centralizarea pe informații/cunoștințe
23. Dimensiunea informațională a confruntării în războiul modern.
Informaţia reprezintă caracteristica calitativă şi cantitativă a organizării reflective. În general
informaţia este o „forţă” îndreptată contra dezorganizării şi haosului. În acest sens informaţia este
legată cu modul de organizare şi structura sistemelor materiale”
Constituie o operaţie de luptă în mediul înalt tehnologizat
Produs al erei informaţionale
Definit prin:
utilizarea pe scară largă a unor mijloace tehnice specifice sau nontehnice
pentru afectarea informaţiilor şi a infrastructurii informaţionale a statului şi/sau a câmpului de luptă
cibernetizat, structurat pe reţele
principiul dominanţei informaţionale;
principiul protecţiei infor-maţionale;
principiul continuităţii informaţionale;
principiul IT.
Fizic (terestru, aerian, maritim, spațial), Electronic (electromagnetic, hidroacustic)
Cibernetic (virtual), Psihologic și parapsihologic
24. Războiul informațional: definiție, scop, trăsături, componente.
Războiul informaţional reprezintă utilizarea în scopuri militare a calculatoarelor şi a altor tehnologii
împotriva unui stat, ca alternativă la atacurile convenţionale. Acesta include activităţi care nu
corespund, în mod normal, normelor militare, dar care reflectă creşterea dependenţei activităţilor
guvernamentale şi comerciale de diverse sisteme vitale pentru buna funcţionare a operaţiilor militare
moderne.
Scop: Urmăreşte distrugerea capabilităţilor de comandă şi control ale inamicului principal a celor
bazate pe utilizarea tehnologiei informaţiei, pe baza exploatării vulnerabilităţilor adversarului în
procesele informaţionale şi de luare a deciziilor. A capta informaţii,A transmite informaţii, A
prelucra rapid informaţii, A împiedica adversarul să facă acelaşi lucru.
Trasaturi:
 Dificultatea precizării adversarilor
 Absența frontierelor fizice (geografice sau temporale)
 Multitudine de ținte
 Lipsa unor metode rapide de remediere a consecințelor pe care el generează
 Utilizarea unei tehnologii relativ simple, ieftine și larg răspândite;
 Dificultatea stabilirii unor responsabilități clare și precise privind managementul
domeniului
 Costuri relativ scăzute în raport cu rezultatele ce se pot obţine
 Posibilităţi sporite de manipulare
 Ştergerea deosebirilor dintre nivelurile de comandă.

RĂZBOIUL INFORMAŢIONAL COMPONENTE:

 1. Cercetarea 2. Atacul 3. Protecţia
25. Operații informaționale: definiție, forme de bază.
operaţiile internaţionale defensive;
operaţiile informaţionale ofensive.
operaţiile psihologice sunt destinate transmiterii anumitor informaţii şi indicaţii către exterior, în
scopul influenţării atitudinilor, motivaţiilor, raţionamentelor şi, în final, a comportamentului altor
entităţi. inducerea în eroare vizează factorii de decizie prin afectarea proceselor şi sistemelor de
culegere, analizăşi difuzare a informaţiilor de către (in) amici. războiul electronic presupune acţiuni
destinate distrugerii, neutralizării sau degradării capacităţilor electronice ale (in) amicilor sau
reducerea capacităţii acestora de a utiliza în mod eficient spectrul electromagnetic. relaţiile publice
pot contribui la desfăşurarea operaţiilor informaţionale ofensive prin difuzarea de informaţii corecte
şi oportune către auditoriul intern (propria organizaţie) şi extern (publicul larg), prin informarea
despre scopurile, posibilităţile şi intenţiile dorite. atacul (distrugerea) se referă la folosirea
mijloacelor de distrugere asupra ţintelor informaţionale, ca element component al teritoriului
integral reprezentat de operaţiile informaţionale;
relaţiile civili-militari cuprind în viziunea NATO “totalitatea activităţilor prin care factorii de
decizie stabilesc şi dezvoltă relaţii între forţele proprii şi autorităţile civile, resursele şi instituţiile din
zonele amice, neutre sau inamice în care sunt desfăşurate aceste forţe”.
26. Războiul bazat pe rețea: definiție, scop, principii fundamentale.
RAZBOIUL BAZAT PE RETEA reprezintă modalitatea de a genera putere de luptă
prin integrare într-o reţea informaţională a senzorilor, decidenţilor şi executanţilor
în scopul:
 cunoaşterii spaţiului luptei,
 măririi vitezei conducerii,
 accelerării ritmurilor operaţiilor,
 intensificării efectelor letale,
 accentuării protecţiei şi
 realizării unui anumit grad de autosincronizare.
Principii fundamentale:
 Transformă superioritatea informaţională în putere de luptă
 prin interconectarea entităţilor spaţiului luptei – modelate după misiuni –, nu prin mărirea
volumului şi numărului acestora.
 Este modalitatea care oferă nu numai posibilitatea de a culege toate datele necesare din
spaţiul luptei
 dar şi şansa de a avea libertate de mişcare deplină în modelarea comportamentului în
funcţie de orice schimbare intervenită în spaţiul luptei.
 Practic se elimină ameninţarea cu surprinderea.
 Superioritatea informaţională, în acest caz, este considerată drept capacitatea de a
culege, procesa şi transmite un flux continuu de informaţii, interzicându-i totodată inamicului să
facă la fel.
27. Operații bazate pe efecte.
Operații bazate pe efecte
reprezintă un proces de obţinere a rezultatului strategic dorit asupra adversarului prin aplicarea
sinergică, multiplicativă şi cumulativă a întregii game de operaţii militare şi non-militare, la
nivelurile tactic, operativ şi strategic”Semnifică un nou mod de gândire şi de abordare a clasicelor
procese de analiză şi selectare a ţintelor:
care trebuie să fie reprezentate de centrele de greutate la nivel strategic, operativ şi tactic al
adversarului
28. Componenta “imagine” a războiului informaţional.
.Luând în considerare faptul că societatea informaţională este organizată pe principii democratice
deschise la circulaţia informaţiei, trebuie să avem în vedere importanţa pe care mass media o au în
acest domeniu. În demersul de a induce o imagine (reprezentare) adecvată scopurilor sale,
organizaţia identifică sistemele de referinţă ale grupurilor (persoanelor) ţintă şi îşi modelează
mesajul în funcţie de acestea; totodată, se preocupă ca multiplicatorii de imagine folosiţi
(comunicare de tip „Public Relations”, publicitate, atitudinile şi opiniile personalului angajat, etc.) să
aibă şi să difuzeze acelaşi tip de imagine despre organizaţie. În ceea ce priveşte modificarea şi
deformarea imaginii, conform teoriei imaginii, o schimbare a acesteia se poate realiza pe două căi:
fie se modifică informaţia transmisă receptorului, fie se intervine asupra sistemului de referinţă a
receptorului; fireşte, cele două elemente se pot combina. Pentru războiul de imagine, aceste
procedee sunt fundamentale.
În cazul unui atac de imagine, agresorii se vor concentra asupra deformării imaginii
adversarului sau/şi asupra deformării sau modificării hărţilor mentale ale grupurilor de interes pentru
ei. Primele „victim” vor fi conceptele cheie ale imaginii anterior stabilite; dacă ele vor fi deformate,
imaginea în totalitate va fi deformată.
29. Tipuri de strategii militare.
-tipuri de strategii
-Sisteme strategice globale
-Sisteme strategice multiple
-Strategii militare unitare
30. Sistemul strategic global.
Reprezintă ansamblul tipurilor de strategii, având o bază politică şi economică comună şi, uneori,
folosind aceleaşi mijloace militare, care sunt într-o strânsă şi permanentă interdependenţă, cu o
prezenţă evidentă în viaţa politico-militară internaţională. Termenul de „global” are semnificaţie
dublă: exprimă raza de acţiune a sistemului strategic; exprimă instrumentele strategice, amenajările
logistice etc. pe care acesta le presupune. Sistemele strategice globale sunt specifice marilor puteri.
Sistemele strategice globale sunt specifice marilor puteri.sistem strategic de super putere
(strategii nucleare, convenţionale şi mixte); atitudinile strategice adoptate sunt de descurajare
nucleară, ameninţarea cu folosirea forţei (ofensive şi de lovire); raza de acţiune este de ordin global,
pentru care exista mijloace nucleare de luptă armată în toate mediile, inclusiv cosmic; pentru
atingerea obiectivelor strategice se preconizează toate tipurile principale de acţiuni militare, inclusiv
de genul antiguerilă; configuraţia fiecărei strategii (element) apare destul de consistentă, ceea ce
evidenţiază existenţa forţelor şi mijloacelor strategice adecvate ori specializate.
31. Sistem strategic multiplu.
Este alcătuit din mai multe strategii, fără a atinge gradul de complexitate al unui sistem strategic
global, şi poate fi specific puterilor de valoare medie şi alianţelor militare. Între cele două sisteme
strategice există unele diferenţe evidenţiate: prin numărul mai mare sau mai mic de strategii
operaţionale (rezultate din combinarea mai multor criterii şi subcriterii); strategii de criteriu
(subcriteriu) pe care le cuprind.
32. Strategia militară unitară.
Reprezintă acele strategii cu o structură unitară, în unele cazuri pot fi bi sau multivalente, ce au fost
elaborate de unele state europene, dar şi din alte regiuni ale lumii, şi care au optat pentru apărarea
intereselor naţionale fundamentale prin mijloace proprii.

33. Construirea unei strategii militare operaționale.

Arta militara este o parte componentă a ştiinţei militare, domeniu specializat în organizarea şi
conducrea luptei armate.
Arta militară cuprinde atît principiile, metodele, procedeele şi regulile pregătirii şi ducerii acţiunilor
militare, cât şi calităţile personale necesare comandanţilor şi trupelor pentru a obţine succesul în
război.
Locul și importanța artei militare în structura ştiinţei militare sunt date de: obiectul său de studiu;
conţinutul său; structura acesteia.
Niveluri artei militare sunt: strategic, ce îndeplinesc obiective militare strategice - campanii şi
operaţii; operativ, ce îndeplinesc obiective militare ale unei zone de operaţii - bătălii şi operaţii;
tactic, ce îndeplinesc obiective tactice - lupte şi ciocniri.
Obiectul de studiu ale artei militare: pregătirea și desfășurarea acțiunilor militare.
ACȚIUNE MILITARĂ
•Ansamblul măsurilor şi activităţilor concepute, planificate şi desfăşurate de structurile militare
pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate, concretizate în:
•operații specifice luptei armate
•operaţii militare altele decât războiul (de stabilitate și de sprijin)
•alte forme asociate acestora (intermediare).
34. Definiţia artei militare. Scopurile și destinația artei militare.
Arta militara este o parte componentă a ştiinţei militare, domeniu specializat în organizarea şi
conducrea luptei armate. Locul și importanța artei militare în structura ştiinţei militare sunt date de:
obiectul său de studiu; conţinutul său; structura acesteia.
Niveluri artei militare sunt:
strategic, ce îndeplinesc obiective militare strategice - campanii şi operaţii;
operativ, ce îndeplinesc obiective militare ale unei zone de operaţii - bătălii şi operaţii;
tactic, ce îndeplinesc obiective tactice - lupte şi ciocniri.
35. Definiţia artei militare. Structura artei militare.
Arta militara este o parte componentă a ştiinţei militare, domeniu specializat în organizarea şi
conducrea luptei armate. strategic, ce îndeplinesc obiective militare strategice - campanii şi operaţii;
operativ, ce îndeplinesc obiective militare ale unei zone de operaţii - bătălii şi operaţii;
tactic, ce îndeplinesc obiective tactice - lupte şi ciocniri.
36. Definiţia strategiei. Conţinutul strategiei militare.
Strategia - Este modalitatea cea mai eficientă şi sigură de a întrebuinţa forţele şi mijloacele pe baza
unor concepţii şi a unui plan de ansamblu, conducerea acţiunilor acestora în vederea îndeplinirii
scopului politic general al războiului.
Strategia războiului+Strategia luptei armate=Strategia militare
37. Scopurile şi misiunile strategiei militare.
Scopul strategiei reprezintă ţelul propus a fi atins prin conflictul militar. El stabileşte condiţiile
necesare a fi îndeplinite pentru atingerea obiectivului propus. Din punct de vedere strict militar,
aceasta vizează starea la care va fi adus adversarul, la încheierea conflictului militar, pentru a se
îndeplini scopul politic al războiului.
Scopul strategiei militare este obținerea obiectivelor politice prin folosirea forței militare, reieșind
din resursele puse la dispoziție.
1. Strategia militară stabileşte, la nivelul cel mai înalt, modalităţile de folosire a forţelor şi
mijloacelor, orientează şi direcţionează arta operativă, tactica, logistica şi celelalte părţi ale ştiinţei
militare, încadrând acţiunile acestora într-o concepţie unitară, în vederea îndeplinirii scopului
strategic general al războiului.
2. În conformitate cu legile luptei armate, strategia militară fundamentează logica desfăşurării
acţiunilor strategice, regulile, procedeele şi normele lor.
38. Funcţiile şi direcţiile de aprofundare ale strategiei.
Desemnează relaţiile strategiei cu procesul proiectării, creării şi întrebuinţării puterii armate a
statului.
În practica militară, fiecare funcţie a strategiei generează cel puţin o direcţie de aprofundare, care
evidenţiază scopul în care trebuie axate preocupările strategice în vederea aprofundării cunoaşterii
fenomenului război şi a esenţei acestuia - lupta armată
FUNCȚIILE STRATEGIEI
COGNITIVĂ
PREDICTIVĂ
ORGANIZATORICO-APLICATIVĂ
39. Domeniile fundamentale de studiu ale strategiei militare.
Strategia militară dispune de un sistem propriu de concepte şi sintagme operaţionale. Ele definesc şi
marchează: principiile, formele, procedeele şi preceptele (reguli, metode şi norme) strategice, pe
baza cărora conducerea politico-militară pregăteşte şi desfăşoară războiul şi lupta armată.
40. Definiţia artei operative. Scopurile şi misiunile artei operative.
Arta operativă este un domeniu relativ nou, apărut în practică odată cu apariția armatelor ca eșaloane
de sine stătătoare care se subordonau conducerii strategice. cArta operativă este un domeniu relativ
nou, apărut în practică odată cu apariția armatelor ca eșaloane de sine stătătoare care se subordonau
conducerii strategice. Scopul artei operative are un caracter predominant militar, vizând nimicirea,
capturarea sau respingerea unor grupări importante ale inamicului.
41. Obiectul de studiu al artei operative. Operaţiile militare.
Este un domeniu al artei militare, constituită ca o disciplină de sine stătătoare în cadrul acesteia, care
se ocupă cu studiul teoretic şi practic al pregătirii şi ducerii operaţiilor forţelor terestre, forţelor
aeriene şi forţelor navale.
Arta operativă este un domeniu relativ nou, apărut în practică odată cu apariția armatelor ca eșaloane
de sine stătătoare care se subordonau conducerii strategice.
Se află între strategie și tactică. Se subordonează strategiei, asigură îndeplinirea scopurilor și
misiunilor acesteia. Determină caracterul și direcțiile principale pentru tactică, stabilindui acesteia
cerințe și misiuni. Ca și orice știință, arta operativă își are obiectul și direcția de cercetare.
Operațiile militare - Reprezintă totalitatea acţiunilor desfăşurate de o grupare de forţe constituită din
trupe sau elemente aparţinând mai multor categorii de forţe ale armatei, în mediul corespunzător
fiecăreia, dar cu un scop unitar.
42. Definiţia tacticii. Scopurile şi misiunile tacticii.
Tactica s-a constituit în urma unui proces îndelungat şi este supusă unei evoluţii permanente. Acest
proces îl cunoaştem din lucrările de specialitate publicate de-a lungul veacurilor de gânditorii
militari.
Obiectul său de studiu a tacticii este lupta (ciocnirile) ce se desfăşoară între forţe beligerante ce nu
depăşesc valoarea de mare unitate, indiferent de categoriile de forţe armate şi genurile de armă
implicate.
Scopul tacticii este stabilirea modalităţii optime de utilizare a forţelor, a mijloacelor şi terenului, în
conformitate cu legile obiective ale luptei armate, astfel încît inamicul să fie respins, înfrînt, nimicit
sau capturat.
Caracterul ştiinţific al tacticii este multiplu determinat: în primul rând, prin intermediul artei
militare, ea este o parte componentă a ştiinţei militare; în al doilea rând, din conţinutul teoretic al
conceptelor sale, al principiilor, formelor, procedeelor, regulilor, normelor referitoare la luptă; în al
treilea rând, din valoarea ei practic-aplicativă, din menirea sa de a înfăptui unitatea dintre concepţie
şi execuţie în planul eşaloanelor militare de nivel tactic.
43. Aspectele tacticii. Obiectul de studiu a tacticii.
.ASPECTELE TACTICII
-TEORIA TACTICII
conţinutul şi caracterul luptei contemporane;
dezvăluie legitaţiile şi principiile desfăşurării ei cu forţe şi mijloace;
studiază calităţile şi posibilităţile formaţiunilor militare tactice;
elaborează metodele de pregătire şi desfăşurare a luptei.
-PRACTICA TACTICII Practica tacticii cuprinde activitatea comandanţilor, statelor majore în
pregătirea şi desfăşurarea luptei
Obiectul de studiu a tacticii este lupta ce se desfăşoară între forţele beligerante de o anumită valoare,
potrivit cerinţelor unor legi obiective, pe un spaţiu şi intr-un timp relativ limitat, folosind tehnica
militară din înzestrare, terenul şi alte condiţii ale situaţiei, în vederea realizării scopurilor propuse
44. Formele de bază ale luptei. Ofensiva.
Ofensiva este principala formă de luptă armată prin care se urmăreşte capturarea, izgonirea sau
nimicirea inamicului.
Scopul general al ofensivei este:
înfrângerea inamicului;
crearea condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare sau pentru încetarea ostilităţilor şi
trecerea la acţiuni postconflict.
45. Formele de bază ale luptei. Apărarea.
.Apărarea este forma de luptă armată impusă şi adoptată temporar prin care se realizează
respingerea, oprirea sau întârzierea acţiunilor inamicului în scopul menţinerii spaţiului terestru
(aerian, maritim, fluvial) sau obiectivului încredinţat.
46. Noţiuni generale despre geografia militară.
Geografia militară este o componentă a ştiinţei militare care studiază spaţiile geografice ca teatre de
acţiuni militare, precum şi ţările de pe aceste teatre pentru a stabili potenţialul de război al acestora.
Este una din științele cele maI importante, deoarece studiul ei ne oferă o serie de cunoștințe pentru
completarea culturii noastre generale, indifirent de cariera pentru care ne dedicăm.
47. Geografia militară, obiectul şi metodele de studiu.
.Este o componentă a ştiinţei militare care studiază spaţiile geografice ca teatre de acţiuni militare,
precum şi ţările de pe aceste teatre pentru a stabili potenţialul de război al acestora
.Obiect de studiu-spaţiul geografic cu toate elementele sale naturale, precum şi cele create de mâna
omului, care într-un fel sau altul influenţează pregătirea şi ducerea acţiunilor militare
potenţialul de război al ţării sau grupului de ţări din spaţiul geografic studiat, spaţiu ce poate să
devină teatru de acţiuni militare
Metoda geografiei militare-Analiza relaţiilor şi interacţiunii factorilor geografici cu cei artificiali,
pentru a scoate în evidenţă influenţa acestora asupra acţiunilor militare pe un teatru de acţiuni
militare determinat.
48. Influenţa mediului geografic asupra acţiunilor militare.
Aşezarea geografică a unei ţări sau grupuri de ţări influenţează în mare masură situaţia politico-
militară a acestora, ea putând avantaja sau dezavantaja ţara respectivă. Aşezarea unei ţări într-o zonă
de mare interes strategic, sau într-o zonă de confluienţă a diferitelor interese economice şi politice
ale unor state mai mari sau mai mici, influenţează negativ sau pozitiv asupra situaţiei politice
militare a ţării.
49. Noţiuni despre teatrele de acţiuni militare.
Teatrul de acţiuni militare este spaţiul geografic pe care părţile beligerante concentrează mari
grupări de forţe în vederea desfăşurării unor acţiuni militare de amploare strategică.
În strategia militară se foloseşte şi noţiunea de teatru de război, care cuprinde întregul teritoriu al
ţărilor beligerante
 50. Obiective, direcţii şi aliniamente strategice, operative şi tactice.
Obiective:
-STRATEGIC - Este o regiune (zonă) de mare importanţă economică, politică şi militară, împreună
cu gruparea de forţe care o apără.
Asemenea obiective pot fi:
marile regiuni industriale de importanţă vitală pentru state;
regiuni cu importante resurse de materii prime strategice;
strâmtorile (canalele) dintre mări şi oceane;
raioanele (aliniamentele) fortificate;
bazele maritime, aeriene şi de rachete;
importante centre de comunicaţii;
marile oraşe etc.
OPERATIV-Este, de regulă, o parte a obiectivului strategic şi e constituit dintr-o regiune (zonă,
raion) cu o dezvoltare mai mică în care sunt dispuse noduri importante de comunicaţii sau
întreprinderi şi raioane de exploatare a unor resurse materiale importante, precum şi unele obiective
militare.
TACTIC-Este, de regulă, o parte a obiectivului operativ şi constă dintr-un aliniament sau raion,
pentru cucerirea căruia se destină o mare unitate tactică sau unitate. Ca şi obeictivele, direcţiile din
cadrul teatrelor de acţiuni militare se împart în:
strategice;
operative;
tactice.
În terminologia militară se foloseşte frecvent denumirea de „direcţii de operaţii”, întelegându-se
prin acestea:
fie direcţia de operaţii de valoare strategică (pe care actionează un eşalon de valoare strategică);
fie direcţia de operaţii de valoare operativă (pe care acţionează un eşalon de valoare operativă).
Aliniamentul strategic - aliniamentul definit de elementele geografice importante (lanţuri de munţi,
fluvii, tărmuri maritime), precum şi de frontierele de stat.
Aliniamentul operativ - aliniamentul definit tot de elemente geografice caracteristice, care
marchează începutul, etapele sau sfîrşitul acţiunilor ofensive sau de apărare duse de marile unităţi
operative (GF de valoare operativa).
Aliniamentul tactic corespunde în general cu linii caracteristice din teren, pe care le ocupă succesiv
marile unităţi şi unităţile tactice pe timpul ducerii luptei ofensive sau de apărare (cursuri de apă,
creste etc.).
51. Caracteristica teatrului de acţiuni militare de sud-vest.
Teatrul de acţiuni militare de sud-vest este cuprins între meridianele de 80 şi 360 longitudine estică
şi paralela de 300 şi 500 latitudine nordică. El cuprinde întreaga Europă sud-estică, o parte din Asia
de sud-vest şi cea mai mare parte a litoralului din nordul Africii, fiind prin urmare un teatru de
acţiuni militare întercontinental.
52. Noţiuni generale despre logistică: definiție, aspecte, scop, principii, cerințe.
Logistica militară reprezintă un complex de măsuri şi activităţi, desfăşurate pe timp de pace, în
situaţii de criză şi la război, într-o formă unitară, pentru asigurarea resurselor materiale necesare
forţelor în vederea susţinerii pregătirii
53. Componentele logisticii. Caracteristici.
1) Sprijinul logistic – reprezintă totalitatea activităţilor ce se desfăşoară de către structurile logistice,
în scopul asigurării forţelor cu tot ceea ce le este necesar pentru menţinerea suportului logistic. 2)
Suportul logistic – reprezintă totalitatea bunurilor materiale şi echipamentelor necesare unei structuri
conform prevederilor statelor de organizare şi normelor de tabelare ale unităţilor militare ale
Armatei Naţionale şi instituţiilor Ministerului Apărării.
Organe de conducere logistică La batalionul de infanterie organele de conducere logistică sunt
reprezentate de: şeful modulului S4; modulul S4; medicul şef. Organe de execuţie Batalionul de
infanterie are următoarele organe de execuţie logistică: a) compania logistică (Cp.Log.), la nivelul
batalionului; b) punctul de aprovizionare (Pct.Apr.), punctul de adunare răniţi (Pct.Ad.Rnt.) şi
punctul de observare tehnică (P.O.Th.), la nivelul companiei
54. Organizarea subunităţilor şi unităţilor de logistică.
Ca părţi inseparabile ale luptei armate, operaţiile şi logistica sunt complementare şi interdependente.
În cadrul etapelor de planificare, pregătire şi de executare a operaţiilor întrunite, este necesară
integrarea eforturilor planificatorilor de operaţii şi de logistică, interesele comenzii de la orice eşalon
fiind esenţiale. Planificarea logistică temeinică constituie fundamentul flexibilităţii şi mobilităţii la
nivelele strategic, operativ şi tactic.
55. Principii generale de organizare a sprijinului logistic în formele principale ale luptei.
Modernizarea sistemelor informatice şi logistice presupune concepte noi privind modularitatea,
gradualitatea şi managementul acestora.
Logistica ca ştiinţă a planificării, reprezintă la nivelul sistemului naţional de apărare un complex de
măsuri şi activităţi, desfăşurate pe timp de pace, în situaţii de criză şi la rătboi, într-o concepţie
unitară, pentru concentrarea şi realizarea producţiei de război, pregătirea teritoriului pentru apărare,
înzestrarea şi aprovizionarea forţelor destinate acţiunilor militare, asigurarea tehnică, medicală,
sanitar-veterinară, necesare susţinerii efortului de apărare
56. Locul, rolul, obiectul şi metodele de studiu a Istoriei Artei Militare.
Istoria artei militare, parte componenta a științei militare, reprezintă o disciplină de seamă în
dezvoltarea personalitaţii militare a corpului ofiţerilor armatei noastre Istoria militară - ramură a
istoriei, şi în acelaşi timp, a ştiinţei militare, care studiază războaiele şi armatele din diferite perioade
istorice, privite ca fenomene militare. obiectul de studiu Strategia;
Arta operativă;
Tactica;
Legile luptei armate, aplicate în războaie.
Principiile luptei armate, aplicate în războaie.
Formele si procedeele luptei armate, aplicate în războaie. metodele de studiu Istorică (cronologică).
Urmărirea succesiunii apariției și evoluției cronologice a obiectelor și fenomenelor militare.
Logica de cercetare. Aplicarea, în procesul cercetării, a categoriilor: analiza, sinteza, comparația,
deducția și analogia.
Matematică. Aplicarea teoriei probabilităților, statisticii militare, modelării matematice.
Pe baza materialului faptic. Studierea documentelor de luptă, memoriilor de război, evenimentelor
curente.
57. Principalele elemente de studiu şi de analiză cu care operează Istoria Artei Militare.
Ist.Art.Milit.
Legile luptei armate
Arta Militară -Strategia
-Arta Operativă
-Tactica
Principiile luptei armate

58. Arta militară a antichităţii. De ce şi cum a apărut războiul.

RĂZBÓI, este un conflict armat organizat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri
umane, pentru realizarea unor interese economice și politice. Geneza războaielor își are rădăcini în
perioada preistorică, dar apare odată cu apariția divizării sociale și instituțiilor spcecializate –
armata.
Din 3600 în.Hr. Până în 1980 au avut loc 14550 de războaie în care au pierdut viața în jur de 3,6
mlrd. de oameni.
59. Esenţa războiului antichităţii. Gândirea militară antică.
Războaiele popoarelor din Orientul Antic (Mesopotamia, Egipt, India, China, Imperiul persan, sciți)
Arta militară în Grecia Antică – 1300 – 300 î. Hr.
Arta militară în perioada elinistică – 300 – sec. I î. Hr.
Arta militară Romană – sec. III î. Hr.-sec. VI.
Războiul antichităţii, ca esenţă, nu se deosebeşte de războiul modern. În toate timpurile, războiul a
fost un instrument al politicii, o continuare a politicii prin mijloace armate, violente. Mai exact,
esenţa războiului contemporan nu este diferită de cea a războiului antichităţii. Fiecare epocă istorică
îşi are însă tipurile ei de războaie şi modalităţile ei specifice de rezolvare a problemelor conflictuale.
Se pare însă că primul model de război, ca şi prima expresie a gândirii filosofice, l-a creat
antichitatea. Epocile următoare au preluat acest model şi l-au dezvoltat. Esenţa războiului antichităţii
o reprezintă confruntarea dintre nomazi şi sedentari. Această confruntare nu s-a încheiat pe parcursul
acestei epoci. Conflictul dintre nomazi şi sedentari, deşi se apreciază că a fost câştigat, încă spre
sfârşitul antichităţii, de sedentari, se continuă şi azi.
Gndirea::Organizarea armatei
Caste militarizate – India, Izraelul (12 seminți)
Mercenari – Egipt, Finicia, Imperiul Persan
Miliția pământeană.
Strategia
Campaniile lui Ramses, Kambis. Utilizau – bătălii decesive, asediile cetăților, activități
comune armatei și flotei, lupta de gherilă, lupta pe comunicații
60. Arta militară în Roma Antică. Structura armatei, strategia, tactica, armament şi mijloace
de luptă.
În general, armata romană după reformele lui Servius Tullius avea în componența sa două genuri de
arme – infanteria și cavaleria. Infanteria, care număra în componența sa 170 de centurii (17 mii
oameni) se diviza în infanteria grea – 120 centurii (12000 oameni) și ușoară – 50 centurii (5000
oameni), întărite cu 2 centurii de aprovizionare logistică. În total, armata nu depășea 20 mii de
oameni. Ostașii primei categorii erau înarmați cu coif, scutul rotund, jambiere, suliță și sabie.
Infanteriștii categoriei a 2-a erau înarmați cu coif, scutul alungit, jambiere, suliță și sabie însă fără
armură. Infanteriștii celei de a 3-a categorie aveau armamentul similar celor din categoria a 2-a, însă
fără jambiere. Cei din clasa a 4-a erau înarmați cu suliță și lance, din clasa a 5-ea cu praștie și pietre
pentru aruncat.
Unitatea tactică de bază a armatei romane a devenit legiunea care număra în rândurile sale până la
5000 infanteriști și 300 călăreți, împărțiți în trei părți componente a câte 15 manipule fiecare: hastații
(hastati), principes și triarii.
61. Arta militară în Grecia Antică. Structura armatei, strategia, tactica, armament şi mijloace
de luptă.
Categoriile de forţe în Grecia antică sunt: infanteria grea (hopliţii), cavaleria, arcaşii, prăştierii sau
prăştiaşii şi marinarii. Tactica de luptă folosită de greci este cea a falangei. Fiecare soldat atacă şi se
apără cu scutul său. Înving cei care rămân în teren. După luptă, ei îşi adună morţii şi îşi ridică
trofeele. La asedierea unei cetăţi, grecii dau foc împrejurimilor, distrug sursele de apă şi de hrană,
apoi îi ucid pe supravieţuitori. Confruntarea se ducea pe viaţă şi pe moarte, luptătorii fiind pregătiţi
şi antrenaţi întrun astfel de spirit. Sensul confruntării era nimicirea. Războiul era exclusivist: care pe
care. Cavaleria grecilor a apărut, pe de o parte, ca urmare a faptului că armatele cu care se
confruntau aveau multă cavalerie şi, pe de altă parte, din nevoie nobililor de a avea mai multă
mobilitate, nu numai pe câmpul de luptă, ci şi în procesul pregătirii armatei. Folosirea masivă a
calului are loc la macedoneni, sub regele Filip şi, mai ales, sub fiul acestuia, Alexandru cel Mare.
Dar macedonenii nu erau greci, ci traci, iar tracii foloseau din plin acest animal, atât în viaţa de zi cu
zi, cât şi în luptă. Alexandru a avut nevoie de cal, mai ales în expediţiile sale împotriva perşilor.
După cum se ştie, după bătălia de la Arabel, din 331 î.e.n., Alexandru Macedon foloseşte şi
elefanţii.Armata grecească urma principiile filosofiei şi societăţii greceşti. Cetăţenii, adică nobilii,
negustorii şi ţăranii, erau cei cărora li se încredinţa (de către consiliul agorei) apărarea cetăţii. Sclavii
şi străinii, mai ales cei care proveneau din popoarele supuse, nu aveau acest privilegiu. Era o onoare
să faci parte din armata greacă. Spre deosebire de alte armate ale antichităţii care presupuneau mai
ales mercenariatul, armata Greciei antice era o armată a poporului, adică, în termenii de azi, o
armată naţională. Consiliul alegea un strateg care răspundea de organizarea armatei, de instruirea ei
şi de apă- rarea cetăţii. Grecii sunt cei care au creat noţiunea de cetăţean-soldat.
 62. Primul şi al doilea război medic. Influiența asupra artei militare.
Războaiele persane sau Războaiele medice au fost o serie de conflicte militare dintre lumea Greciei
antice și Imperiul Persan. Aceste războaie s-au desfășurat între aproximativ 500 î.Hr. și 448 î.Hr.
63. Arta militară la macedonieni. Structura armatei, strategia, tactica, armament şi mijloace de
luptă.
Folosirea masivă a calului are loc la macedoneni, sub regele Filip şi, mai ales, sub fiul acestuia,
Alexandru cel Mare. Dar macedonenii nu erau greci, ci traci, iar tracii foloseau din plin acest animal,
atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în luptă. Alexandru a avut nevoie de cal, mai ales în expediţiile sale
împotriva perşilor. După cum se ştie, după bătălia de la Arabel, din 331 î.e.n., Alexandru Macedon
foloseşte şi elefanţii.
64. Campania lui Alexandru Macedon. Influiența asupra artei militare.
Trecerea falangei şi a cavaleriei macedonene a avut loc noaptea, cu bărci de ale localnicilor făcute
din trunchiuri de copac scobite (monoxile).“Căci era foarte mare belşug de astfel de bărci- spune
Arrian – întrucât riveranii Istrului se foloseau de ele pentru pescuitul în fluviu precum şi când merg
unii la alţii în sus pe Dunăre şi, nu mai puţin, foarte adesea, pentru prădăciuni”.
65. Arta militară în spaţiul traco-dac. Structura armatei, strategia, tactica, armament şi
mijloace de luptă.
Armata:armata lor constituia una din cele mai temute forţe militare ale timpului. Unul dintre
argumentele existenţei, forţei şi continuităţii statului dac este organizarea sa militară şi spiritul
defensiv şi, deopotrivă, ofensiv specific al armatei sale. geto-dacii şi-au constituit armate de apărare
puternice, care le-au asigurat multă vreme respectul celor din jur, inclusiv al Imperiului roman.
Strategia : Caracteristica strategică principală a acţiunii militare la daci era flexibilitatea, iar la
originea acesteia se afla iscusinţa. Ea se concretiza atât în mijloacele de luptă, cât şi în tacticile
întrebuinţate, mai ales în arta manevrei. După cum se ştie, dacii erau maeştrii ai manevrelor
efectuate prin surprindere, ai incursiunilor şi atacurilor fulgerătoare, de regulă cu obiectiv limitat.
Atitudinea strategică a conducerii armatelor geto-dace era una defensivă. Ea rezulta, pe de o parte,
din politica regilor daci şi, pe de altă parte, din vocaţia poporului dac. Tctică:procedeul tactic de
bază era ordinea de bătaie în unghi ascuţit (triunghi ascuţit cu vârful înainte), pentru a străpunge mai
uşor liniile adverse. Angajare succesivă, care începea prin testarea tăriei frontului şi continua prin
creşterea gradată a acţiunii Manevrele de bază erau atacul frontal în superioritate numerică şi
învăluirea. Totuşi, cum vom vedea mai târziu, în analiza celor două mari războaie daco-romane,
dacii foloseau şi manevra strategică de întoarcere. Mijloace de luptă: sulița cu două tăiușuri Falx =
sabie de dimensiuni mari, curbă
66. Primul şi al doilea război traco-dac. Influiența asupra artei militare.
La 25 martie 101 împăratul Traian părăsește Roma și înconjurat de către statul său major, se
îndreaptă spre teatrul operațiunilor militare. La întocmirea planului strategic de desfășurare a
campaniei, pe lângă împărat au participat cei mai iluștri comandanți romani, printre care se
evidențiau generalii: Tiberius Claudius Livianus, Lucius Licinius Sura, Quintius Sosius Senecio,
Lusius Quietus, Gnaeus Pompeius Longinus, Publius Hadrianus - viitor împărat, succesorul lui
Traian și alții. Conceptul strategic prevedea înaintarea în Dacia din vest, pe traseul Lederata
(Ramna), Berzobis (Berzovia), Aizis (Fârlag), Tibiscum (Jupa), Tapae – poarta spre capitala Daciei
cetatea Sarmisegetuza. În linii mari, acest plan era identic cu cel elaborat de către generalul Tettius
Iulianus din perioada războaielor dacice purtate de imperatorul Domițian.
67. Arta militară a Occidentului în Evul Mediu. Structura armatelor, strategia, tactica,
armament şi mijloace de luptă.
În Occident, apar armatele feudale. Baza lor o constituie cavaleria grea. În Anglia, dar nu numai,
importanţi sunt şi arcaşii. Aceste armate apă- ră castelele şi oraşele fortificate sau, dacă este necesar,
atacă alte armate ale altor feudali. Bătălia între două armate feudale începe cu ciocnirea
infanteriştilor, a arcaşilor şi a arbaletierilor şi se încheie cu confruntarea cavaleriei grele.
În 1214, la bătălia de la Bouvines, cavaleria atacă frontal şi manevrează de flanc, venind în sprijinul
infanteriei. În 1302, la Courtrai, nu va mai fi însă aşa. Flamanzii s-au postat înapoia unui teren
mlăştinos. Cavaleria franceză a şarjat şi s-a afundat în mlaştină. „Restul n-a mai fost decât un măcel
care a lăsat un nume sinistru la locul luptei: Blood-Meersh, Mlaştina de Sânge.“
68. Arta militară a Orientului în Evul Mediu. Structura armatelor, strategia, tactica, armament
şi mijloace de luptă.
Cruciadele au fost expediții militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri și coloniza regiuni
din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul.
Ele au apărut într-o societate aflată în plină expansiune politică și militară și sunt o întregire a
procesului de colonizare petrecut în Europa, la ele participând toate clasele și păturile sociale.
69. Arta militară națională în Evul mediu. Structura armatei, strategia, tactica, armament şi
mijloace de luptă.
Sistemul naţional de apărare şi organismul militar naţional
a) oastea domnului (curtea), care reunea curteni, mici boieri şi steagurile dregătorilor teritoriali;
cetele sau steagurile marilor stăpâni de pământ; b) oastea de rezervă, în care intrau gloatele, cetele
orășenești, satele dependente, forţele „obştilor de obşti”, codrilor sau ţărilor cu obligaţii militare,
toate la un loc formând „Oastea cea mare”.
1. Cea mai veche unitate militară amintită în documente este steagul (banderium), denumirea acestei
structuri ostăşeşti derivând de la însemnul militar omonim. Efectivul unui steag era de 250 de
luptători.
2. Ceata.
3. Pâlcul, Pâlcul constituia marea unitate ce putea purta acţiuni independenta de nivel operativ şi se
organiza în vederea executării de marşuri strategice şi angajării bătăliei, efectivele sale stabilindu-se
după împrejurări.
70. Marile descoperiri, ştiinţa, noile teorii şi influenţa lor asupra artei militare în Epoca
Renaşterii.
divizarea Europei între est şi vest; ➢ au loc primele descoperiri şi primele cuceriri coloniale
europene: ➢ Europa devine, prin câteva din marile ei puteri – Spania, Franţa, Marea Britanie – un
conglomerat cu implicaţii globale; ➢ apar tipografiile (tipărirea operelor scriitorilor antici); ➢
dezvoltarea ştiinţei (matematica, astronomia, fizica). Influenţa marilor descoperiri asupra artei
militare ✓ Dezvoltarea armelor de foc: - siguranța și precizie, diferite calibre, arme portative, cartuș
✓ Producerea armei în masă ✓ Coordonarea acțiunilor cu cronometru ✓ Dezvoltarea marinei cu
aburi:
71. Noua strategie a forţelor, mijloacelor şi acţiunilor în Epoca Renaşterii.
tactica coloanelor şi liniilor de trăgători. ➢ alegerea momentului strategic; ➢ manevre pe direcţii
exterioare; ➢ surprinderea strategică;
72. Revoluţionarea gândirii militare în Epoca Renaşterii. Reflecţia strategică.
folosirea manevrelor pe direcţii exterioare şi interioare; - ducerea acţiunilor militare în două teatre; -
ducerea acţiunilor militare între coaliţii; cooperarea slabă între membrii coaliţiilor ➢ apariţia
dispozitivului de luptă liniar (tactica liniară); ➢ sprijinul cu foc permanent acţiunilor de luptă;
73. Dezvoltarea tacticii în Epoca Renașterii. Manevra.
Prima ţine de arta strategică şi de arta operativă, cea de a doua ţine îndeosebi de tactică şi de practica
strategică. Aceste lucruri trebuie privite şi înţelese în dinamica lor, în marea lor flexibilitate. O dată
cu apariţia armelor de foc şi cu impunerea lor în câmpul tactic, foarte multe lucruri s-au schimbat.
Armatele s-au modificat, poziţionarea lor s-a schimbat, dispozitivele, mai ales de la Gustav Adolf
încoace, au devenit mai suple, mai flexibile. Infanteria se dispunea pe linii mai puţine (Gustav Adolf
folosea şase linii, Mihai Viteazul o dispunea pe două sau trei linii etc.), tunurile (datorită bătăii
relativ mici şi rolului crescând al focului în crearea condiţiilor pentru manevra propriu-zisă), se
dispuneau în faţa infanteriei.
74. Arta militară națională în Epoca Renașterii. Structura armatei, strategia, tactica, armament
şi mijloace de luptă.
Bătălia de la Jiliște din 1574, a avut loc între oastea domnitorului Moldovei Ioan Vodă cel Cumplit,
și armata pretendentului la tron, Petru Șchiopul, susținut de fratele său, domnul muntean, Alexandru
al II-lea Mircea, precum și de trupele otomane.
A doua campanie este pierdută de Ioan Vodă. Atacul din trei direcţii cu o armată de 60.000 –
100.000 de oameni şi 120 de tunuri nu l-a surprins pe domnitorul moldovean, dar jocurile politice nu
i-au fost favorabile. Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina și Cetatea Albă. Are loc o
nouă expediție în vara lui 1574, alcătuită din turci, tătari și munteni. În timp ce Ioan Vodă îi învinge
și alungă pe tătari, Golia e trimis să-i țină pe turci la Dunăre. Turcii reușesc să treacă, iar Golia fuge
spre Ioan Vodă aflat cu oștirea lângă iezerul Cahulului, direcție în care se îndreaptă și oastea turcă.
Aici se dă lupta și călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la dușman.
75. Arta militară în Epoca Modernă. Structura armatelor, strategia, tactica, armament şi
mijloace de luptă.
NAPOLEON I BONAPARTE A revoluţionat arta militară, prin scoaterea războiului din spaţiul
sedentar al aşteptării, din imobilitatea şi tărăgăneala pe care i le imprimase Evul Mediu. Manevra
strategică pe direcţii interioare: 1)a fi totdeauna superior inamicului acolo unde doreşti tu şi când
doreşti tu 2)coroborată cu surprinderea tactică şi chiar strategică, au revoluţionat arta militară
datorită acţiunilor.
76. Noua filozofie a războiului în Epoca Modernă.
Napoleon revoluţionase arta militară prin scoaterea războiului din spaţiul sedentar al aşteptării din
imobilitatea şi tărăgăneala pe care i le imprimase Evul Mediu. Era o reacţie, dar nu numai atât. Era
şi o construcţie care va uimi şi va înspăimânta, va impresiona şi va cuceri. Nimic nu este însă veşnic
pe lumea aceasta, nici măcar lumea.
77. Războiul politicii, politica războiului. Carl von Clausewitz.
Odată declanşat, războiul trebuie dus după principiile artei militare; există însă o mare diferenţă între
natura operaţiilor, potrivit unor şanse.
El este cel care a sesizat semnificaţia fundamentală a războiului, aceea de a fi un instrument al
politicii:
„Războiul este este continuarea politicii
prin mijloace violente.“
«Despre natura războiului» - analiza sistematică a 130 de războaie.
CITATE:
Războiul este o confruntare care constă în a determina valoarea forţelor morale şi fizice cu ajutorul
acestora din urmă.
Prezenţa de spirit este o calitate rezultată din echilibrul inteligenţei şi al caracterului.
Ca să asiguri pacea, trebuie să te pregăteşti de război.
Cel mai mare dusman al unui plan bun este visarea unui plan perfect.
Arta militară are trei componente:
- strategia;
- tactica mare;
- tactica mică.
Strategia este folosirea luptei în scopul războiului.
Determinatele strategiei:
- morală;
- fizică;
- matematică;
- geografică;
- statistică.
78. Principalele războaie din Epoca Modernă. Influiența asupra artei militare.
Bătălia de la Jena (1806) reprezintă unul din acele repere care jalonează arta militară a secolului al
XIX-lea, mai exact perioada de început a evoluţiei artei militare în acest secol.
Bătălia de la Waterloo a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de
astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon
unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui de Wellington și a
feldmareșalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaților și prusacilor,
victorie ce pecetluiește practic sfârșitul Imperiului napoleonian.
 79. Arta militară națională în Epoca Modernă. Structura armatei, strategia, tactica, armament
şi mijloace de luptă.
Ultimul mare strateg al neamului fusese Mihai Viteazul. Timp de trei secole, Ţările Române, cu
eforturi nemăsurate şi multă înţelepciune, încercaseră să supravieţuiască, aproape în uitarea şi
nerespectul Europei care-şi opunea pe tapetele teatrelor de război, marile imperii, inclusiv pe cele
din jurul României.
80. Strategia, arta operativă şi tactică în Epoca contemporană.
Strategia forţelor
1.1 Masificarea armatelor:
- antichitate armate de la 10000-100000 de militari;
- evul mediu armate de la 40000-200000 de militari;
- perioada contemporană 100000 – 500000;
- primul şi al doilea război mondial armate de la
1000000 – 10000000 militari;
- perioada postbelică armate de la 1000000 –
5000000 militari.
Forţe aeriene Genuri de arme:
- Av. Vînătoare;
- Av. bombardament;
- Av. de asalt;
- Av. Cercetare;
- Av. Transport.
Apare şi se dezvoltă arta operativă - o nouă componentă a Artei militare.
81. Începutul mondializării războiului Primul război mondial.
Al doilea Război al Burilor 1899-1902
Războiul ruso-japonez 1904-5
Revoluția mexicană (război civil) 1910-17
Primul război mondial 1914-18
Războiul civil rus 1917-23
Războiul civil spaniol 1936-39
Al doilea război mondial 1939-45
Războiul peruano-ecuador 1941
Cauzele războiului:
- reîmpărţirea lumii deja împărţite;
- lupta pentru resurse;
- militarizmul;
- realizarea eliberării naționale.
82. Arta militară în Primul Război Mondial.
Apariţia lanţurilor de trăgători, mitraliere ✓ Scade rolul cavaleriei ✓ Creşterea rolului artileriei
(pînă la 6t/1km frontului) ✓ Fortificații masive de cîmp, raionele fortificate ✓ Apariția noilor arme
și mijloace de luptă: ✓ - tancuri, trenuri blindate ✓ - aviația și apărarea antiaeriană ✓ - NBC și
incendiară ✓ - transmisiuni ✓ - dreadnoughte, submarine, torpile, mine navale ✓ - portavione,
hidroavioane
83. Arta militară în perioada celui de-al II Război Mondial.
Dezvoltarea tacticii genurilor de arme: - infanterie - artilerie - transmisiuni - geniu - apărare NBC -
apărare AA ✓ Cooperarea între genurile de arme ✓ Folosirea tancurilor ca mijloc de sprijin a
infanteriei și invers ✓ Concentrarea artileriei pe direcţia de efort ✓ Apariţia şi folosirea pe larg a
armamentului antitanc ✓ Folosirea artileriei reactive şi a rachetelor ✓ Apariția radarelor ✓
Portavioane devin forța principală în marina militară
84. Arta militară postbelică şi viitoare. Coordonate actuale şi viitoare ale artei militare.
Al doilea război mondial se sfârşise prin generarea unei noi situaţii conflictuale, de data aceasta de
sorginte ideologică. Comunismul, care apă- ruse în mod concret la începutul secolului al XX-lea,
devenise o realitate considerată extrem de periculoasă pentru democraţiile occidentale, pentru tipul
de societate care produsese nu numai războaie, ci şi prosperitatea Occidentului. Stafia comunistă
despre care vorbea Marx nu mai era stafie. Această realitate a creat o emoţie puternică mai ales în
rândul americanilor care aveau deja ascendentul tehnologiei atomice şi rezultatul unui
bombardament cu o astfel de teribilă armă.
85. Arta militară în timpul Războiului Rece.
Strategia nucleară s-a conturat imediat după folosirea bombei atomice şi a devenit strategie de
confruntare şi de descurajare reciprocă după ce ruşii au realizat sistemul de vectori strategici capabili
să lovească teritoriul Statelor Unite.
Ideea strategiei de îndiguire aparţine unui diplomat american de la Moscova, George Kennan. El a
propus o astfel de strategie în 1947, într-o lungă telegramă, expediată de la Moscova, apoi într-un
articol semna cu „X“ şi publicat în Foreign Affaires.
86. Conflictele armate după finalizarea războiului II mondial. Lecţii învăţate.
Războiul din Coreea 1950-1953 Războiul din Vietnam 1955-1975 Războiul arabo-israelian 1967 (de
6 zile) Războiul Afgano-Sovietic 1979-89 Invazia SUA în Grenada 1983 Invazia SUA în Panama
1989-90
87. Războiul prezentului, războiul viitorului.
Războiul declanşat la 20 martie 2003 de Statele Unite ale Americii, în coaliţie cu alte 45 de ţări,
împotriva regimului lui Saddam Hussein din Irak, controversat (se pare, pe nedrept) din punct de
vedere politic, este foarte interesant din punct de vedere strategic. El se înscrie, în multe privinţe,
într-un concept nou care ţine de războiul viitorului.
88. Conceptul de Război bazat pe Reţea (RBR). Aspecte ale realizării RBR în forţele armate
ale statelor moderne.
razboiul bazat pe retea- modalitatea de a genera putere de luptă prin integrare într-o reţea
informaţională a senzorilor, decidenţilor şi executanţilor. ❑ ❑ Scop: cunoaşterea spaţiului luptei,
mărirea vitezei conducerii, accelerarea ritmurilor operaţiilor, intensificarea efectelor letale,
accentuarea protecţiei şi realizarea unui anumit grad de autosincronizare. ❑ ❑ principii
fundamentale: ❑ 1.principiul cautarii continue si analizei oportune a informatiei; ❑ 2.principiul
dominatiei informationale; ❑ 3.principiul initiativei informationale; ❑ 4.principiul protectiei
informationale proprii; ❑ 5.principiul IT; ❑ 6.Principiul intoxicarii informationale a inamicului.
89. Conflictul din Transnistria. Contextul geopolitic şi geostrategic al conflictului.
În perioada sovietică, cetățenii RSSM își satisfăceau serviciul militar în cadrul Armatei Sovietice.
Armata Sovietică reprezenta forța principală a Uniunii Sovietice în războiul rece. În perioada
războiului rece Armata Sovietică număra în rândurile sale de la 2,8 ml. până la 5,3 ml. de oameni.
90. Conflictul din Transnistria. Organizarea şi dotarea forţelor implicate în conflict.
Desfăşurarea conflictului.
Forțele MAI ❑ Voluntarii Frontului Popular ❑ Sub. Armatei Naționale (în perioada formării) ❑
Sprijinul logistic din România rassmt ❑ Garda republicană ❑ Detașamente teritoriale de salvatori ❑
Batalion KGB cu destinație specială DELTA ❑ Batalion Pol. cu destinație specială DNESTR ❑
Voluntari străini ❑ Cazacii (ruși, ucraineni, locali) ❑ Organizația naționaliștilor ucraineni UNSO ❑
Unele subunități din Armata 14 F. Ruse ❑ Sprijinul logistic din Rusia, Ucraina Desfasurarea
cunflictului. Desfasurarea cunflictului
Desfășurarea conflictului:
Faza 1: escaladarea conflictului;
Faza 3: înghețarea conflictului.
Acțiunile militare pe platoul „Cap de pod Cocieri”.
Acțiunile militare pe platoul „Cap de pod Coșnița”.
Acțiunile militare la poziția Varnița. Faza 2: conflictul armat;

91. Definiţii. Concept de securitate. Securitatea militară.

Conceptul de securitate semnifică situaţia în care o persoană, grup de persoane, stat, alianţe, în urma
unor măsuri specifice adoptate individual sau în înţelegere cu alţi actori, capătă certitudinea că
existenţa, integritatea şi interesele lor fundamentale nu sunt primejduite. Dacă termenul de securitate
semnifică linişte, sentimentul de a fi în afara pericolelor, de a fi protejat, insecuritatea este termenul
opus securităţii şi presupune angoasa, sentimentul de pericol şi risc, impresia de a fi ameninţat,
libertatea îngrădită.
Securitatea se realizează la toate nivelurile de organizare socială-individ-grup-stat-alianţe şi se
manifestă în toate domeniile vieţii sociale: politic, economic, social, militar, demografic, ecologic,
cultural, etc.
 Securitatea se realizează de către politică şi trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
 să fie acţiune a statului desfăşurată pe baza unui sistem normativ;
 să fie de competenţa unor instituţii ale statului;
 puterea politică să fie legitimă şi să primeze supremaţia legii;
 întemeierea acţiunilor pe un sistem de valori acceptate de către societate;
 respectarea drepturilor omului în conformitate cu reglementările internaţionale la care
statul este parte;
 să nu producă insecuritate altor entităţi.
 Securitatea naţională este definită prin perspectiva intereselor şi a poziţiei pe care le ocupă
în raportul de forţe internaţionale şi al mijloacelor folosite, acea parte a politicii guvernamentale care
are ca obiectiv crearea de condiţii naţionale şi internaţionale favorabile protejării sau măririi
valorilor naţionale vitale împotriva adversarilor existenţi şi potenţiali.
Securitatea cuprinde „politica de apărare tradiţională a unei naţiuni precum şi acţiunile nemilitare ale
unui stat pentru a asigura supravieţuirea întregii sale capacităţi ca entitate politică în vederea
exercitării influenţei şi îndeplinirii obiectivelor sale interne şi internaţionale
92. Securitatea regională, europeană şi mondială. Provocări interne.
Securitate regională Înseamnă gradul de protectie a relatiilor reciproce dintre statele unei regiuni
planetare împotriva unei amenin ări de protec ie regional Securitate mondială Capacitati de aparare a
sistemului rela iilor internationale si a stări ecologice planetare de pericole ce pot destabiliza
atmosfera lunii ce provoacă situa ii de criză și conflicte Provocari internePolitice Sociale Culturale
Energetice Demografice
93. Globalizarea şi impactul acesteia asupra securităţii Europene (regionale). Provocări
externe. Riscuri şi ameninţări.
impactul globalizării Impactul globalizării asupra securită ii europenii este mult semnificativ
continui cu efecte benefice Provocari externe: Globalizarea Criza economică financiară Migra ia
interna ională Conflictele înghe ate Terorismul international
94. Relaţii Civil-militari. Societatea și armata.
Sistem relaţional creat în vederea asigurării acţiunii conjugate a membrilor societăţii civile cu
reprezentanţii elementului militar, în vederea obţinerii unei armonizări a poziţiilor, necesară
îndeplinirii misiunilor primite. ❑ Armata: ➢ trebuie să recunoască că respectă legea; ➢ trebuie să
rămână apolitică şi să respecte autoritatea civilă. ❑ Civilii: ➢ trebuie să respecte rolul special al
armatei în societate; ➢ să ofere finanţare corespunzătoare pentru rolurile şi misiunile armatei; ➢ să
se pregătească astfel, încât să interacţioneze într-un mod pozitiv cu armata.
95. Structurile statale privind relaţiile militari-civili.
Structurile statale se împart în mai multe categorii : ● Consiliul suprem de securitate; ● Guvernul; ●
Președintele statului; ● Parlamentul . Toate acestea influențează mult la relațiile militar civile prin
stabilirea unor legi reguli de egalitate în societate. De asemenea cu ajutorul acestora actiuni armata
națională a republicii Moldova se dezvoltă prin profesionalizare in mai multe domenii cu ajutorul
mai multor legi și termeni stabilite de parlament guvern președinte .
96. Controlul civil obiectiv. Controlul civil subiectiv.
Controlul civil se împart în două categorii : ● SUBIECTIV; ❑ Presupune: ➢ minimalizarea puterii
militarilor ➢ utilizarea influenţei şi prestigiului acestora pentru creşterea puterii grupurilor civile. ❑
Creşterea puterii unui grup civil se face, întotdeauna în detrimentul altui grup civil ceea ce naşte
întrebarea: de partea cărui grup civil a fost atrasă armata? ❑ În statele unde există control civil
subiectiv: • elita militară este dedicată exclusiv grupului politic aflat la putere; • liderii militari fiind
oameni de partid în uniforme; • în interiorul armatei sunt favorizate, tolerate şi încurajate orientările
şi ideologiile grupului politic civil de la putere. ❑ Are tendinţa de a-i "civili" pe militari, de a-i
transforma într-o oglindă a statului. ❑ Esenţa acestui tip de control constă în negarea existenţei unei
sfere militare independente. ● OBIECTIV; ● Presupune maximizarea profesionalizării militare, în
sensul că relaţia elita militară - conducerea politică conduce către adoptarea unor atitudini şi
comportamente reprezentative pentru întreaga profesie militară şi nu doar pentru elita generalilor. ●
Încearcă să-i "militarizeze" (profesionalizeze) şi mai mult pe militari. ● Esenţa acestui tip de control
constă în recunoaşterea unui profesionalism militar autonom.