STIINTE MILITARE

1. Conceptul de stiinta militara, obiectul de studiu, structura si functiile

stiintei militare

a) Conceptul de stiinta militara

- ansamblul sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire ; ansamblul
de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu al cunoaşterii.
- sistem de cunoştinţe referitoare la legile şi principiile luptei armate, la formele de
organizare, pregătire şi întrebuinţare a forţelor armate în război, la metodele şi
procedeele acţiunilor militare.
- ştiinţă socială particulară, cuprinzând sistemul de cunoştinţe referitoare la legile şi
principiile luptei armate, metodele şi procedeele acţiunlor militare.

b) Obiectul de studiu
1. Legile si principiile luptei armate
2. Studiaza fenomenul militar
3. Solutii pentru rezolvarea problemelor practice
4. Studiaza actiunea militara

c) Structura stiintei militare

1. Teoria generala a stiintei militare (Sistemul categorial, sistemul de propozitii,
metodologia)
i) Sistemul categorial – cuprinde notiunile de baza utilizate in cercetarea
luptei armate

de opozitie Relatiile intre de covarianta

↕ categoriile cu care ↕
de inversiune ↔se opereaza↔ de asimetrie
ii) Sistemul de propozitii

1|8-TeLaVe
 iii) Metodologia – metode si tehnici de investigare
 Metode empirice – observaţia şi experimentul;
 Metode analitice – inducţia şi deducţia;
 Metode structurale;
 Modelarea şi simularea;
METODE SPECIFICE - metoda aplicaţiilor, jocurile de război
2. Arta militara – obiectul de studiu il constituie Pregatirea si Ducerea Actiunilor
Militare

Componente
- Lupta armata
- Teoria artei militare – Strategia
- Arta operativa
- Tactica
! Are o componenta (latura) teoretica si o componenta (latura) practic aplicativa.
i) Strategia militara – consecinta politicii generale a statului.
- Asigura indeplinirea unor obiective politice ale războiului prin componenta sa
operaţională (strategia luptei armate);
- Orice acţiune militară de nivel strategic este fundamentată pe o decizie politică
ii) Arta operativa – studiaza pregatirea si ducerea operatiilor militare
- Liantul dintre strategie si tactica
- Operatiile se desfasoara in zone geografice bine determinate.
iii) Tactica – studiaza actiunile de lupta
Elemente cu care opereaza:
- Fortele si mijloacele proprii
- Inamicul
- Terenul
Tactica generala || Tactica armelor

3. Istoria artei militare

- studiază şi analizează evenimentele militare;
- ramură a istoriei dar şi a ştiinţei militare;
- “ştiinţă de graniţă”;
- operează cu metode de investigare specifice istoriei dar şi cu cele rezultate
din legile şi principiile luptei armate.

4. Geografia militara
 studiază fenomenele geografice prin prisma acţiunii militare;
 determină caracteristicile teatrelor de acţiuni militare;
 şcoli de geografie militară (sec. XIX).

2|8-TeLaVe
 p
s
g
o
e
a
t
l
i
G
m
c
r
f
5. Teoria organizarii militare

6. Teoria instruirii si educarii fortelor

d) Functiile stiintei militare

1. Functia sintetizatoare
2. Functia de comunicare a rezultatelor cunoasterii
3. Functia de sistematizare
4. Functia explicativa
5. Functia predicativa
6. Functia aplicativa
7. Functia educativa

i)
2. Fundamente ale stiintei militare
a) Razboiul – forma de violenta armata
Delimitari conceptuale prinvind conflictul, conflictul armat si razboiul
 Conflictul – exprima „o neintelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism,
cearta, diferend, discutie (violenta)”.
- o diferenta ireconciliabila de pozitii intr-o chestiune anume care
face obiectul conflictului.
 Conflictul armat – desemneaza orice situatie conflictuala in care se folosesc
grupuri sociale armate in incercarea de a se obtine un deznodamant favorabil al
evenimentelor, de a impune anumite finalitati starii conflictuale, sau intr-o alta
acceptiune – „un tip de conflict social de mica amploare in care una din partile
beligerante, cu toata organizarea militara de care dispune, poate (opteaza) sau nu
sa dea o riposta armata”.
 Razboiul - forma cea mai violentă de manifestare a conflictului social între
grupări mari de oameni, organizate din punct de vedere militar, care folosesc lupta
armată pentru atingerea scopurilor urmărite, ceea ce imprimă acestui fenomen un
puternic caracter distructiv.

3|8-TeLaVe
- conflict armat (de durată) între două sau mai multe grupuri, categorii sociale
sau state, pentru realizarea unor interese economice şi politice
- stare a societăţii în care un conflict armat (extern sau intern), rezultat din
politica promovată până atunci, este soluţionat prin mijloace violente
 - războiul poate fi considerat un conflict simultan de forţe armate, sentimente
populare, dogme juridice, culturi naţionale.
ii) Tipologia razboaielor
1. Maritim, terestru, aerian, cosmic sau intrunit
2. Clasic sau nuclear (atomic,termonuclear, radionuclear)
3. Manevrier sau pozitional
4. Limitat sau total
5. Local sau mondial
6. Civil sau intre state
7. De scurta durata sau lunga durata
8. Unilateral sau de alianta (coalitie)
9. Cu sau fara declaratie de razboi
10. Drept sau nedrept
b) Legile, principiile si normele luptei armate
 Legea reprezintă o categorie filosofică ce exprimă raporturile esenţiale, necesare,
generale, relativ stabile, repetabile între laturile interne ale aceluiaşi obiect sau
fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui
anumit proces.
 Principiile reprezintă etaloane, repere importante ale oricărei acţiuni, inclusiv ale
acţiunii militare. Acestea acţionează în virtutea legilor, exprimând limite specifice
pe care trebuie să le respecte sau de care trebuie să se ţină cont în luarea deciziei.

 Ca formă de confruntare în război, lupta armată reprezintă ansamblul acţiunilor

violente desfăşurate în mod organizat între două grupări de forţe care urmăresc
scopuri opuse, conţinutul, amploarea şi intensitatea acţiunilor fiind determinate de
scopurile războiului, de esenţa sa social-politică, de caracterul şi trăsăturile sale,
precum şi de cantitatea, dar mai ales calitatea luptătorilor, armamentului şi tehnicii
militare.
 Lupta armată, elementul central şi esenţial al războiului, este guvernată de legi
obiective care acţionează independent de voinţa oamenilor şi a căror încălcare
atrage în mod inevitabil eşecul.
 Obs: Legile şi principiile luptei armate nu sunt identice cu legile şi principiile
războiului.

i) Legi ale luptei armate

 Legi generale - exprimă raporturile dintre fenomenul de luptă armată şi
celelalte domenii ale vieţii sociale (economia, politica, ştiinţa, tehnologia).
1. Legea dependenţei luptei armate de condiţiile economico-sociale
exprimă diferenţele de potenţial militar existente între forţele beligerante,
potenţial determinat de capacitatea economiei de a susţine un anumit efort
de dotare şi pregătire a forţelor.
2. Legea rolului determinant al factorului uman implică faptul că atitudinea
şi moralul opiniei publice sau starea morală a luptătorilor conferă tărie sau
slăbiciune centrului de greutate abstract al forţei; distrugerea forţelor
inamice nu înseamnă doar distrugerea fizică, ci şi morală.
 Legi particulare - exprimă relaţiile specifice luptei armate în ansamblul ei,
implicând anumite domenii ale acesteia.
1. Legea corelaţiei dintre formele şi procedeele de ducere a acţiunilor
militare şi nivelul de performanţă al armamentului şi tehnicii de luptă.
Această corelaţie exprimă dependenţa reciprocă dintre conţinutul acţiunii

4|8-TeLaVe
 militare şi baza tehnico-materială a luptei armate, mai ales ca impact al
revoluţiei tehnico-ştiinţifice asupra domeniului militar.
2. Legea unităţii acţiunilor exprimă cerinţa obiectivă ca acţiunile militare să
fie corelate în mod logic, circumscrise unui plan unitar şi executate astfel
încât cooperarea şi sprijinul reciproc să se manifeste prompt, acolo unde,
când şi în folosul cui nevoia de coeziune şi evoluţie sistemică o cer.
3. Legea concordanţei dintre scopuri, forţe şi mijloace este determinată de
raţionamente, judecăţi şi metode optime de întrebuinţare a forţelor şi
mijloacelor, în funcţie de cursurile posibile şi dezirabile ale acţiunii militare,
astfel încât să se asigure îndeplinirea scopurilor urmărite.
4. Legea raportului de forţe este expresia relaţiei cantitative şi calitative
dintre două forţe ce se confruntă în cadrul luptei armate, condiţionând
obţinerea succesului în luptă, prin realizarea unei superiorităţi în forţe şi
mijloace, faţă de adversar, în raioanele şi pe direcţiile cele mai importante.
ii) Principii ale luptei armate - derivă din legile generale şi particulare, fiind
formulate ca o creaţie conştientă, subiectivă a oamenilor.
Regulamentele militare şi literatura de specialitate naţională surprind următoarele
principii ale luptei armate:

1. Principiul precizării scopurilor şi definirii clare a obiectivelor se exprimă

prin orientarea fiecărei operaţii spre un final bine definit, decisiv şi realist. Fiecare
acţiune întreprinsă trebuie să contribuie în mod direct, rapid şi economic la
îndeplinirea obiectivelor (misiunilor), astfel încât fiecare dintre ele să contribuie la
realizarea obiectivului strategic final.
2. Principiul unităţii şi continuităţii operaţiilor presupune plasarea tuturor
forţelor şi mijloacelor sub o comandă unică.
3. Principiul libertăţii de acţiune constă în asigurarea condiţiilor de autonomie
în decizia, planificarea şi desfăşurarea operaţiilor proprii şi de limitare, până la
anihilare, a posibilităţilor de opţiune şi de acţiune ale adversarului.
4. Principiul iniţiativei presupune impunerea propriilor opţiuni şi atitudini,
cucerirea şi menţinerea iniţiativei, prevederea modului în care se vor desfăşura
acţiunile militare şi intenţiile adversarului, manifestarea superiorităţii calitativ-
funcţionale sau realizarea surprinderii şi evitarea acesteia din partea adversarului.
5. Principiul flexibilităţii impune adaptarea permanentă a planurilor şi a
acţiunilor forţelor la modificările de situaţie neprevăzute ce apar pe câmpul de luptă.
Principiul presupune adoptarea variantei cea mai avantajoase, adecvarea forţei,
adaptarea la situaţiile concrete, în deplină securitate.
6. Principiul concentrării efortului în locurile decisive şi în momentele
hotărâtoare ale luptei se realizează prin: acţiunea grupată a forţelor şi mijloacelor pe
direcţii sau sectoare limitate, utilizarea judicioasă a focului, manevrei şi loviturii, în
scopul producerii unor pierderi mari adversarului.
7. Principiul întrebuinţării economice a forţelor şi mijloacelor presupune
folosirea, în cea mai eficientă modalitate posibilă, a întregii puteri de luptă disponibile.
8. Principiul realizării surprinderii permite crearea de momente critice
adversarului, a căror dezvoltare diminuează considerabil capacitatea sa de reacţie şi
anihilează centrul de greutate ale forţei, contribuind la obţinerea victoriei cu forţe
puţine, asupra unui adversar mai puternic.

5|8-TeLaVe
 9. Principiul evitării surprinderii constă în totalitatea măsurilor şi acţiunilor
întreprinse atât pe timpul pregătirii, cât şi pe timpul desfăşurării sau încheierii
operaţiilor, ce au drept scop punerea forţelor şi mijloacelor proprii în poziţii
avantajoase faţă de inamic, zădărnicind astfel încercările acestuia de a realiza
surprinderea.
10. Principiul organizării şi executării oportune a manevrei, care permite
punerea inamicului într-o situaţie dezavantajoasă, prin deplasarea forţelor proprii în
vederea obţinerii unui avantaj poziţional faţă de acesta.
11. Principiul realizării şi menţinerii rezervei de forţe şi mijloace constă în
stabilirea şi menţinerea în permanenţă a unor forţe şi mijloace la dispoziţia
comandantului, pentru întărirea efortului pe unele direcţii sau pentru sporirea puterii
loviturilor în momentele hotărâtoare ale operaţiilor şi pentru a interveni în situaţiile
neprevăzute.
12. Principiul cooperării impune integrarea acţiunilor unităţilor, genurilor de
armă, categoriilor de forţe, instituţiilor şi organizaţiilor civile. Se realizează prin spirit
de echipă, precum şi prin instruire, planificare şi acţiuni comune.
13. Principiul siguranţei şi protecţiei presupune securitatea acţiunilor şi a
forţelor, o condiţie esenţială pentru protejarea obiectivelor importante şi centrului de
greutatea al forţei, precum şi pentru evitarea momentelor critice care ar duce la
pierderea sau reducerea puterii de luptă şi neîndeplinirea misiunii.
14. Principiul simplităţii planurilor şi a ordinelor are în vederea exercitarea a
două funcţii şi atribute ale conducerii: planificarea şi comanda. Planurile simple,
funcţionale, cuprinzând măsuri, activităţi şi acţiuni exprimate clar, reduc considerabil
pericolul confuziilor, uşurând materializarea lor de către executanţi.
15. Principiul menţinerii unui moral ridicat implică luarea măsurilor pentru
realizarea coeziunii şi spiritului de echipă în cadrul unităţii, precum şi asigurarea
continuă a asistenţei medicale adecvate, repararea sau înlocuirea materialelor necesare
bunul trai şi sănătăţii militarilor.
16. Principiul sprijinului logistic este o condiţie vitală pentru succesul oricărei
operaţii şi are în vedere asigurarea resurselor necesare îndeplinirii misiunilor. Acesta
trebuie să fie flexibil şi în deplină concordanţă cu intenţia comandantului şi concepţia
operaţiei.
iii) Conceptul de norma a luptei armate - Specificitatea domeniului militar atrage
după sine întemeierea unor sisteme de norme, care să-şi dovedească viabilitatea nu numai în
timp de pace, ci şi în timp de război.
Mecanismul de elaborare a normelor militare are un anumit specific, cu
determinări relative generate de însăşi factorii care influenţează lupta armată.
Normele strategice, operative şi tactice exprimă o serie de corelaţii dintre
structurile organizatorice ale eşaloanelor destinate să ducă acţiuni militare, şi
armamentul, tehnica din dotare, formele şi procedeele de acţiune, caracteristicele
terenului, structura acţiunilor.
Normele militare pot fi:
- de constituire, se referă la aspectele cantitative şi calitative şi la modul de realizare a
grupărilor strategice de forţe şi mijloace;

6|8-TeLaVe
 - de dispunere, materializate prin regulile de alegere a raioanelor de concentrare sau
desfăşurare a forţelor şi mijloacelor;
- de manevră, stabilesc anumite condiţii limită care se impun pentru reglementarea
marşului şi transportului trupelor;
- de asigurare, reprezintă criterii de apreciere a sprijinului acordat acţiunilor de luptă,
pentru planificarea şi desfăşurarea lor în condiţii cât mai raţionale.

iv) Corelatia lege, principiu, norma in actiunea militara

Legile luptei armate se subiectivează în principii şi norme, iar conţinutul
acestora din urmă se obiectivează prin cerinţele legilor.
Această corelaţie se manifestă în forme multiple şi diversificate. Cerinţele unor
legi se pot aplica unuia sau mai multor principii, după cum un singur principiu poate
să răspundă cerinţelor uneia sau mai multor legi.
În mod similar, normele luptei armate se pot aplica unuia sau mai multor
principii sau legi.
Dintr-o lege pot decurge unul sau mai multe principii, dintr-un principiu una
sau mai multe norme. Sau, un principiu se poate fundamenta pe una sau mai multe
legi, iar o normă pe unul sau mai multe principii.
Între legile, principiile şi normele luptei armate există o interdependenţă
funcţională, fiecare aflându-se în relaţie cu celelalte de acelaşi nivel, dar şi cu cele ce
aparţin nivelului superior.

3. ACTIUNEA MILITARA

a) Teoria artei militare si legaturile acesteia cu teoria generala a stiintei militare

b) Lupta Armata
Lupta armată reprezintă angajarea violentă a forţelor, cu utilizarea
armamentului şi tehnicii militare, pentru impunerea voinţei proprii asupra inamicului
prin producerea de pierderi umane şi materiale, nimicirea sau capturarea acestuia.
Lupta armată, înţeleasă ca bătălie, ca succesiune de acţiuni violente armate, ca
mulţime a acţiunilor de luptă, a fost şi încă mai este vârful de lance al războiului,
momentul lui culminant şi chiar decisiv.
Lupta armată este acţiunea umană cu cel mai dezastruos efect, entităţile
omeneşti nu au renunţat niciodată la ea, ci, dimpotrivă, au continuat să se doteze cu
cele mai sofisticate mijloace de distrugere pe care le-a cunoscut vreodată această
planetă.

i) Locul luptei armate in razboi

ii) Trasaturile luptei armate
iii) Tipologia actiunilor militare

4. TEORIA INSTRUIRII SI EDUCARII FORTELOR

7|8-TeLaVe
 5. TEORIA ORGANIZARII MILITARE

8|8-TeLaVe