ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

REFERAT LA PRACTICĂ UNIVERSITARĂ

TEMA: „Modalități de manifestare ale principiilor
managementului organizației militare la nivelul unei subunități
militare”

AUTOR
Sd. sg.
GEORGESCU Bogdan-Mihai
Grupa 32A

- SIBIU, 2019 -
CUPRINS

Introducere în organizația militară ........................................................................ 3

Managementul militar și specificitatea acestuia ................................................... 3

Principiile managementului în organizația militară .............................................. 5

Manifestarea principiilor managementului militar la nivelul unei subunități

militare................................................................................................................... 5

Concluzii ............................................................................................................... 8

Bibliografie............................................................................................................ 9

2 din 9
 Introducere în organizația militară
Organizația, indiferent de forma concretă pe care o îmbracă, reprezintă cadrul social în
care se încadrează și integrează membri ai societății și care se constituie cu scopul realizării
unui grup de obiective dinainte stabilite.

Armata, ca instituție a statului de drept cu atribuții ample în domeniul apărării și securității

naționale, și nu numai, posedă o organizare și activitate specifice.

Armata, ca organizație, se distinge printr-un ansamblu coerent de trăsături specifice, și

anume: este structurată ierarhic; relațiile formale predomină asupra celor informale; se
comportă ca un mediu social cu un sistem propriu de stratificare; este garantul suveranității, al
independenței și al unității statului, al integrității teritoriale a țării și al democrației
constituționale.1

Organizația militară prezintă următoarele caracteristici:

a) În organizația militară predomină relația formală;

b) Organizația militară este o instituție birocratică cu structură ierarhică;
c) Organizația militară este un mediu social cu un sistem propriu de stratificare;
d) Organizația militară este destinată apărării naționale;
e) Organizația militară reprezintă un mediu educațional specific;
f) Implicarea organizației militare în acțiuni care fac obiectul prezentului, dar mai ales
viitorului.

Managementul militar și specificitatea acestuia

Managementul militar se exercită în situații complexe și diverse ca natură și pe paliere
diferite din punctul de vedere al statutului și rolurilor jucate de către componentele structurale
ale armatei. În plus, se impune luat în seamă și tipul de armată în care se exercită managementul
militar. Se știe că există, în principal, trei tipuri armate: armata de masă, fondată pe conscripție;
armata mixtă, în cadrul căreia pe lângă conscripție sunt și voluntari; armata de profesioniști,
când întreg personalul este format din voluntari.2

În situație de pace, atunci când țara nu se află amenințată de o agresiune militară externă,
pregătirea unităților și marilor unități se face pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă atât
singure, cât și ca părți componente ale unor coaliții multinaționale. Eficacitatea cu care armata

1
P. Duțu, Leadership și management în armată, București, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
2008, p. 27
2
I. Gorjan, Management militar – Note de curs, București, Editura Virtual, 2011, p. 21
3 din 9
își îndeplinește misiunea de apărare depinde de capacitățile sale – cum ar fi tehnologiile
informației și ale armamentului, structura și organizarea forțelor, echipamentul și sistemele de
susținere a personalului, doctrina și instrucția operațională, competențele și angajamentul
oamenilor în uniformă și ale celor care le susțin, comunicațiile și spiritul de echipă, precum și
de calitatea integrării și a conducerii tuturor acestor aspecte.3

În condiții de război, armata acționează într-un mediu stresant, ostil și plin de riscuri,
pericole și amenințări la integritatea fizică și psihică a militarilor. Deci, managementul militar
se impune să se adapteze la aceste condiții. În acest context, se va urmări folosirea eficace a
resurselor umane, materiale și financiare, încercându-se pe cât este posibil diminuarea
pierderilor de vieți omenești și distrugerea bunurilor armatei.

În același timp, managementul militar este influențat și de nivelul ierarhic al instituției

militare la care acesta se exercită. În acest sens, este vorba de: nivelul strategic, nivelul operativ
și nivelul tactic. La nivel strategic, managementul militar se exercită într-o perspectivă mai
vastă și se concentrează pe dezvoltarea și menținerea capacității armatei de a-și îndeplini
misiunile constituționale încredințate. La acest nivel, managementul vizează asigurarea
eficacității pe termen lung a armatei, prin integrarea internă și gestionarea sistemelor
organizaționale și prin poziționarea favorabilă a sa în cadrul societății de apartenență.4

La nivelurile tactic și operativ, managementul militar vizează, în esență, îndeplinirea

misiunilor și sarcinilor ce revin marilor unități și unităților la pace, în război și pe timpul
participării la misiuni internaționale. În acest scop, la acest nivel, se acționează, de regulă,
coerent și concertat, în direcția dezvoltării calităților de lider la orice comandant militar,
deoarece acesta trebuie să se comporte ca atare pe câmpul de luptă viitor și în teatrele de operații
unde structura pe care o comandă execută misiuni de menținere sau impunere a păcii, sau
misiuni de luptă împotriva terorismului internațional.

Specificitatea obiectivelor și a activităților desfășurate în cadrul organizației militare

determină, firesc, o particularizare pronunțată a managementului acesteia atât în plan
conceptual, cât și în plan operațional.5

3
P. Duțu, Leadership și management în armată, București, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
2008, pp. 28-29
4
Ibidem, p. 30
5
C. Teleșpan, Abordări ale managementului în organizația militară, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre
„Nicolae Bălcescu”, 2003, p. 53
4 din 9
 Principiile managementului în organizația militară
Principiile managementului organizației militare evidențiază existenta unor relații și
cerințe specifice conducerii în domeniul militar, în sensul că pe lângă cele universal valabile
apar o serie de principii specifice domeniului analizat. Acestea au un caracter mult mai
imperativ decât în alte organizații, efectele neaplicării pot conduce până la pierderea de vieți
omenești pe câmpul de bătălie.6

Un principiu, în special unul din domeniul managementului militar, are în vedere drept
caracteristici următoarele:

i. Servește ca punct de plecare; este o regulă, o lege, un ordin, care rămâne invariabil în
condițiile date.
ii. Este un enunț universal, care rămâne adevărat chiar și atunci când alte enunțuri vin în
conflict cu el.
iii. Exprimă regulile fundamentale care stau la baza desfășurării de către conducător a
procesului managerial.
iv. Nu este aplicabil în orice condiții și în orice timp. El are o anumită elasticitate în aplicare
ce pretinde din partea conducătorilor o anumită inteligență, experiență sau hotărâre.

În cadrul managementului organizației militare, ca și principii se afirmă următoarele7:

a) Principiul unității de comandă;

b) Principiul centralizării conducerii;
c) Principiul structurii ierarhice a conducerii;
d) Principiul sinergiei, inovării și inițiativei;
e) Principiul supremației obiectivelor;
f) Principiul corespondenței dintre autoritatea și responsabilitatea managerilor;
g) Principiul promovării spiritului de echipă;
h) Principiul promovării criteriilor de performanță în conducere.

Manifestarea principiilor managementului militar la nivelul unei

subunități militare
Toate categoriile de subunități militare, indiferent de nivelul sau natura lor, funcționează
pe baza unui proces de management venit din partea comandanților. Exercitarea acestuia

6
D. Iancu, Managementul organizației militare – Elemente fundamentale, Sibiu, Editura Academiei Forțelor
Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2013, p. 37
7
Ibidem, pp. 38-42
5 din 9
prevede respectarea unor legi și principii vitale unui curs de acțiune prosper. Fiecare organizație
în parte are setul ei de principii ce evidențiază trăsăturile și modalitățile de răspuns la decizii.
Menționate mai sus, principiile managementului într-o organizație militară diferă într-o
oarecare măsură de cele din viața civilă prin faptul că atunci când se vorbește de armată, se
vorbește în același timp de vieți omenești. Următoarele rânduri vor analiza aplicarea acestora
din punct de vedere practic în cadrul unei subunități militare oarecare.

a) Principiul unității de comandă – Un subordonat trebuie sa aibă un singur șef. Dacă regula
este încălcată autoritatea este atinsă, disciplina compromisă, ordinea tulburată și
stabilitatea amenințată. Opusul unității de comandă este dualitatea. Trebuie menționat că
nu există o adaptare a organizației militare la dualitatea de comandă. O activitate cu doi
șefi pe picior de egalitate care nu-și separă atribuțiile și puterea, conduce la riscul de a nu
avea succes. Imperfecta delimitare a sarcinilor de serviciu determină existența unor
conducători care dau ordine diferite aceluiași compartiment;
b) Principiul centralizării conducerii – Foarte apropiat de cel anterior, uneori se susține a fi
apropiat de acesta, alteori aduce semnificații identice. Centralizarea conducerii presupune
manifestarea libertății de acțiune și inițiativei comandanților subordonați. Mai concret, un
comandant nu poate lua decizii în numele său dat fiind faptul că acesta se află într-un
raport de directă determinare cu decizia comandantului imediat superior. În același timp,
o centralizare a conducerii poate mării numărul de probleme datorită numărului de cadre
cu funcții de conducere, lucru ce poate diminua performanța instituției și crește durata
procesului de luare a deciziei. Dar și conferă procesului de conducere un caracter unitar,
cu un număr redus de centre decizionale și minimizează riscul unor decizii ce pot afecta
negativ organizația militară.
c) Principiul structurii ierarhice a conducerii – Din perspectiva autorității, competențelor
și responsabilităților, s-a materializat un sistem ierarhic, creându-se diferite
comandamente de conducere strategică, operativă și tactică, acoperind întreaga arie a
conducerii. Caracteristici precum amploarea și complexitatea managementului
organizației militare pe timp de pace, în situații de criză și de război, fac imposibilă
conducerea în toate locurile și în toate momentele, motiv pentru care s-a realizat o
organizare interioară a comandamentelor pe componente de decizie, de asistare a deciziei
și de execuție a sarcinilor fiecărui compartiment.
d) Principiul sinergiei, inovării și inițiativei – În pofida tuturor previziunilor, acțiunile
conducătorilor vor fi marcate întotdeauna de un anumit risc. Conducătorul trebuie să riște
înainte de toate noul, trebuie să impulsioneze, trebuie să inoveze. Libertatea de a propune

6 din 9
 și aceea de a executa, dar și posibilitatea de a concepe și executa, se pot numi într-un tot
drept inițiative. Pe toate treptele ierarhice, activitatea oamenilor este legată de inițiativă.
Inițiativa tuturor adăugată inițiativei șefului sau, înlocuind-o la nevoie, este marea forță a
oricărei structuri organizatorice. Aceasta se observă, mai ales, în momentele grele, de
aceea trebuie încurajată și dezvoltată cât mai mult;
e) Principiul supremației obiectivelor – Interesul unui individ nu trebuie sa treacă înaintea
interesului organizației din care face parte. Ignoranța, ambiția, egoismul, lenea,
slăbiciunile etc., tind să facă să se piardă din vedere interesul general. Împăcarea celor
două interese, de ordin diferit, reprezintă uneori marile greutăți ale managementului. Ca
mijloace de realizare a principiului sunt: hotărârea și exemplul bun al șefului, relații cât
se poate de echitabile și atenta supraveghere;
f) Principiul corespondenței dintre autoritatea și responsabilitatea managerilor –
Autoritatea are dreptul de comandă și puterea de a supune. Nu se concepe autoritate fără
responsabilitate, adică fără sancțiune (răsplată sau pedeapsă) ceea ce corespunde
exercițiului puterii. Unde se exercită o autoritate se naște o responsabilitate. Sancțiunile
actelor de autoritate fac parte din condițiile principale ale unei bune administrări.
Răspunderea asumată și respectată este o sursă de considerație, o atitudine deosebit de
apreciată peste tot. Teama de răspundere paralizează multe inițiative și anulează multe
calități. Un șef bun trebuie să aibă și să împrăștie în jurul său curajul răspunderii. Cea mai
bună garanție contra abuzurilor de autoritate și a slăbiciunilor unui mare conducător o
constituie valoarea personală și mai ales înalta sa valoare morală.
g) Principiul promovării spiritului de echipă – Unirea și armonia personalului constituie
puterea organizației militare. Eroarea, la fel de condamnabilă, poate proveni din:
insuficienta capacitate administrativă a conducătorului, neînțelegerea lucrurilor și
egoismul care sacrifică interesul general, interesului personal. Cu cât climatul din
organizație va fi mai deschis colaborării și găsirii în comun a soluțiilor sau alternativelor,
mai puține orgolii și angajare totală, cu cât personalul va prezenta mai multă
disponibilitate în alegerea celei mai avantajoase soluții, cu atât performanțele organizației
vor fi din ce în ce mai bune.
h) Principiul promovării criteriilor de performanță în conducere – Unul dintre criteriile de
performanță pentru o organizație îl constituie ordinea socială care, potrivit definiției,
susține că fiecărui individ să-i fie rezervat un loc și fiecare individ să fie la locul care i-a
fost destinat. Aceasta mai presupune și o cunoaștere exactă a nevoilor și resurselor de
care dispune organizația dar și un echilibru permanent între ele. Echilibrul este însă greu

7 din 9
 de menținut și cu cât organizația este mai mare cu atât efortul este mai mare. Mai mult
decât atât, disciplina este de asemenea pusă în centrul atenției în vederea performanței.
Rezultând din diferite convenții, disciplina se prezintă ea însăși sub diferite aspecte:
obligația de supunere, perseverență, activitate, ținuta etc. Când întâlnim o manifestare de
indisciplină, tactul șefului este pus la încercare în alegerea și gradarea sancțiunilor
întrebuințate: observații, avertismente, amenzi, retrogradări etc.

Concluzii
Comandanții militari, indiferent de nivel, au cele mai multe probleme de rezolvat din
domeniul resurselor. Aceasta se întâmplă în toate armatele, indiferent cât ar fi statele de
dezvoltate sau nu. Aceștia dau o direcție, un scop de atins și permite să se vadă mai departe;
individul: forma legăturii și a relației de muncă.

Organizația nu mai este concepută ca o abstracție și făcută din structuri, ci ea este mai
curând asimilată persoanelor care, aici, sunt responsabile, în interacțiune și vecinătate
permanentă. Nu este suficient să se observe că în organizație există relații interumane și
interpersonale bune, ci trebuie ca unitatea militară să reacționeze ca un singur om și ca aici să
se dezvolte o reală coeziune.

Orice acțiune militară trebuie fundamentată din punct de vedere al resurselor. Dar
acțiunea înseamnă un algoritm al evoluției resurselor în timp și spațiu. Acest algoritm, combinat
cu acțiunea militară în sine, trebuie să conveargă către îndeplinirea misiunii.

Managementul este noua tehnologie care transformă organizația prezentului și cea a

viitorului. Trebuie să fim capabili să sesizăm aceste transformări și să le facem posibile și în
organizațiile noastre. Acestea sunt oportunitățile prezentului pentru a constitui un viitor pe
măsura așteptărilor noastre.

8 din 9
BIBLIOGRAFIE

1. Duțu, P., Leadership și management în armată, București, Editura

Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2008
2. Gorjean, I., Management militar – Note de curs, București, Editura Virtual,
2011
3. Iancu, D., Managementul organizației militare – Elemente fundamentale,
Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2013
4. Teleșpan, C., Abordări ale managementului în organizația militară, Sibiu,
Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2003

9 din 9