REFERAT

Inteligență Emoțională În Leadership

Stresul Ocupațional

Întocmit
Sublocotenent Aldea Mădălin,

SIBIU
Ianuarie 2018
 Introducere

Posibilităţile de adaptare ale omului sunt din ce în ce mai solicitate de viaţa

modernă cu tot ce presupune ea. În aceste condiţii stresul a devenit o problemă cu
care ne confruntăm permanent, atât în mediul extraprofesional, cât şi în cel
profesional. Datorită preţului şi consecinţelor stresului generat de situaţiile de
muncă, în ultimii treizeci de ani, majoritatea cercetărilor s-au orientat cu precădere
spre acesta. Iniţial, stresul ocupaţional a fost studiat la nivelul managerilor („stres
al personalului cu putere executivă“) ulterior studiul a fost extins la acele
profesiuni cu solicitări mai intense şi cu un grad înalt de risc: piloţi, muncitori din
industria petrolieră şi centre nucleare, infirmiere, poliţişti, profesiuni militare etc.,
iar astăzi se acceptă că stresul ocupaţional este prezent în toate domeniile de
activitate şi în toate profesile.

1. Stresul ocupaţional – accepţiuni şi concepte specifice

Nu există un consens în definirea stresului ocupaţional, în literatura de

specialitate existând mai multe accepţiuni:
● de stimul sau variabilă independentă care acţionează asupra individului;
acea caracteristică a mediului care ameninţă muncitorul;
● de răspuns sau efect asupra individului: stresul ocupaţional este un
răspuns nespecific al organismului la orice stimul;
● de interacţiune stimul – răspuns (cauză – efect): stresul ocupaţional se
referă la o situaţie în care stresorii interacţionează cu muncitorii pentru a-i
schimba, astfel încât persoana nu mai funcţionează normal, optim;
● de tranzacţie: ca urmare a diferenţelor existente între indivizi la nivelele
percepţiei şi răspunsurilor, stresul ocupaţional este rezultatul negocierii dintre
cerinţele (presiunile mediului) şi ierarhizarea scopurilor individuale. Perceperea
dezechilibrului dintre solicitările externe pe de o parte şi resursele interne pe de
alta, sau dintre solicitările ce ţin de profesiune, expectanţele subiectului (aşteptările
sale) şi capacităţile de răspuns, duce la apariţia ameninţării care de altfel nu există
decât în relaţia persoană – mediu.
● ca şi coping: (ajustare la stres, adaptare): stresul ocupaţional reprezintă,
efortul la nivel cognitiv, fiziologic, conceptual de a reduce, elimina, stăpâni sau
tolera solicitările interne sau externe care exced resursele reale sau imaginare,
personale.

2
 Dincolo de controversele şi disputele existente în problematica stresului
ocupaţional, există trei concepte esenţiale ce canalizează preocupările în domeniu
ale cercetătorilor: stresorii, efectele acestora asupra oamenilor şi modalităţile de
coping (apărare) la stres.
A. Stresorii reprezintă orice condiţie ocupaţional-organizaţională care
necesită răspunsuri adaptative din partea individului. Cooper & Marshall
inventariază următoarele tipuri de stresori:
– factori intrinseci muncii (supra/subsolicitare, ritm, autonomie etc.);
– rolul în organizaţie (conflict, ambiguitate de rol, responsabilitatea etc.);
– dezvoltarea în carieră (supra/subpromovare, securitatea postului etc.); –
relaţiile interpersonale la locul de muncă;
– structură, climat în organizaţie (participare la luarea deciziei, stil
managerial, comunicare etc.).
Stresorii cei mai des citaţi în literatura de specialitate sunt: ambiguitatea şi
conflictul de rol, suprasolicitarea în muncă, pericolul accidentelor şi ritmul muncii,
constrângeri situaţionale impuse individului de organizaţie etc.
De reţinut este faptul că stresorii nu sunt aceeaşi pentru toţi oamenii, astfel
că aceeaşi situaţie reprezintă pentru unii reală sursă de stres, în timp ce pentru alţii,
doar o provocare.
B. Efectele reprezintă acele reacţii individuale la acţiunea unui stresor din
partea individului, în timp ce „tensiunile“ create sunt efectele aversive asupra
individului. Cele mai frecvente exemple de efecte sunt:
– efecte psihologice: depresie burnout, plictiseală, oboseală, ostilitate,
depersonalizare, anxietate, frustrare etc.;
– probleme de sănătate fizică: dureri diverse fizice, ulcer, boli
cardiovasculare, dezechilibre hormonale;
– efectele comportamentale ce vizează: organizaţia (absenteism,
performanţă în muncă, fluctuaţii de personal, accidente de muncă etc); individul
(abuz de substanţe nocive, toxice, tutun, alcool, droguri etc.; probleme maritale,
accidente, suicid etc.);
Cea mai gravă consecinţă a stresului ocupaţional necorectat o reprezintă
„burnoutul“ sau sindromul de epuizare, de uzură nervoasă. Termenul este foarte
uzitat de cercetători, unii chiar confundându-l cu stresul ocupaţional însuşi.
Pines şi Aronson (1981) subliniază că fenomenul de burnout apare ca
rezultat al stresului îndelungat la locul de muncă şi parcurge în evoluţia sa trei
etape:
● epuizarea fizică – oboseală, sfârşeală, insomnii, lipsă de energie,
slăbiciune, oboseală cronică etc;
● epuizarea mentală – atitudini negative orientate fie spre muncă, fie spre
colegi, parteneri, clienţi, colaboratori, şefi, serviciu şi chiar familie;
3
 ● epuizarea emoţională – depresie, neajutorare, disperare, dispariţia
satisfacţiilor anterioare etc.
C. Modalităţile de coping (managementul stresului ocupaţional) Ca şi în
cazul stresorilor există numeroase taxonomii care grupează diverse strategii de
profilaxie şi control ale stresului atât la nivel individual, cât şi organizaţional.
Newmann & Beehr (1978) grupează strategiile de coping ale stresului ocupaţional
la nivel individual în patru categorii:
– strategii de natură psihologică (organizarea propriei vieţi, evaluarea
realistă a propriei persoane şi a propriilor aspiraţii);
– strategii de natură fizică/fiziologică (dietă, exerciţii fizice, somn); –
strategii de schimbare a propriului comportament/managementul timpului liber,
folosirea răspunsului de relaxare, cultivarea unor prietenii trainice pentru suportul
social);
– strategii de schimbare a mediului de muncă (angajarea într-un loc de
muncă mai puţin solicitant sau schimbarea ocupaţiei, schimbarea organizaţiei, în
favoarea alteia mai puţin solicitante).

2. Particularităţi ale stresului ocupaţional în organizaţia militară

Organizaţia militară prin însăşi natura şi specificitatea sa este generatoare

de stres ocupaţional.
Mediul militar – mai mult ca oricare altul – este puternic individualizat în
societate printr-o serie de elemente caracteristice care pot reprezenta surse de stres
ocupaţional. Avem în vedere – responsabilitatea socială a profesiunii militare –
apărarea ţării acceptând chiar sacrificiul vieţii – structura organizaţiei militare –
ierarhică, liniară, multinivelară, rigidă, ce implică o autoritate ierarhică, o
subordonare în exclusivitate pe verticală. O astfel de organizare cere conformism
şi, chiar, o relativă uniformizare – că mediul militar este relativ închis limitând
legăturile cu exteriorul, iar dacă acest lucru este perceput ca o îngrădire a libertăţii
poate deveni frustrant pentru individ.
Valorile promovate de organizaţia militară se diferenţiază uneori de cele ale
mediului civil – de exemplu, mediul militar cere altruism, în timp ce mediul civil
este marcat de sporirea individualismului; mediul militar pretinde supunere,
subordonare, adaptare ca premise ale succesului în luptă, cel civil încurajează
autonomia, autoperfecţionarea, toleranţa ca premise ale succesului în viaţă şi
profesiune etc. În aceste condiţii dacă militarul nu înţelege diferenţele, nu le
acceptă ori le consideră în discordanţă cu cele din viaţa civilă, se simte constrâns,
frustrat, stresat.

4
 Alte surse de presiune pentru militar mai pot fi privaţiunile, restricţiile,
pericolele, nesiguranţa, solicitările intense de natură fizică şi psihică specifice
misiunilor militare etc.
Am enumerat cele mai evidente elemente de specificitate ale mediului
militar, dar nu trebuie să credem că acesta declanşează în mod automat stresul
ocupaţional. Modul în care individul surprinde, interpretează şi evaluează pe de o
parte stresorii, iar pe de alta propriile capacităţi de a le face faţă, determină apariţia
stresului sau eustresului, acel stres benefic ce poate mobiliza resursele personale şi
conduce la obţinerea satisfacţiei în muncă şi a succesului.
Cei mai mulţi militari acceptă stresul ca fiind normal în activitatea cazonă,
dar probleme apar atunci când efectele acestuia depăşesc rezistenţa sau capacitatea
de adaptare (coping) a individului.
Un caz particular îl constituie reacţiile la stresul de luptă, care sunt
inventariate după gradul de intensitate, astfel:

Tremur uşor, tahicardie, nevoie de

respiraţie amplă, transpiraţie rece,
Reacţii normale de luptă:
blocaje musculare, crampe intestinale,
micţiuni necontrolate;
Nu vorbeşte, nu dă atenţie celor din jur,
blazare, tendinţe de a abandona
activitatea, fumat excesiv, apetit pentru
Spirit activ redus (depresie):
alcool, droguri, apatie, indiferenţă la
ceea ce se întâmplă, sustragere de la
misiuni;

Concluzii

În baza analizei diferitelor abordări teoretice ale stresului şi a modelelor

dezvoltate în domeniul stresului ocupaţional au putut fi formulate câteva concluzii:
Investigarea stresului ocupaţional s-a dezvoltat intens în ultimele decenii, în
prezent existând o recunoaştere unanimă şi dovezi concludente asupra relaţiei
dintre stresorii muncii şi o serie de consecinţe la nivelul sănătăţii fizice şi mentale.
Deşi acest corp de cunoştinţe a contribuit la o înţelegere tot mai adecvată a
mecanismelor stresului ocupaţional, până în prezent s-au implementat multe soluţii
de control al acestuia.
În concluzie este important de semnalat că direcţiile în conceptualizarea
stresului ocupaţional influenţează direct modul în care este gestionat stresul.

5
Conceptualizarea stresului ca ,, problemă individuală’’ relaţionată cu
caracteristicile de personalitate sau ca ,,preocupare publică’’ relaţionată în principal
cu caracteristicile de muncă şi epidemiologia sănătăţii ocupaţionale generează
intervenţii foarte diferite de management al stresului. Este important să se dezvolte
în continuare proceduri de managementul stresului fundamentate teoretic, bazate
pe analiza nevoilor organizaţiei şi angajaţilor, şi care să fie reevaluate şi revăzute în
mod regulat.

6
 Bibliografie

 Mihaela Stoica - Occupational Stress Management, Universitatea

Dimitrie Cantemir, Tîrgu Mureş, 2010;
 Paul E. Spector - Psihologia Resurselor Umane, Universitatea Babeş-
Bolyai, Cluj-Napoca, 2006;
 Cristina Rațiu , Andreea Ilieș, Violeta Francu - Managementul
Stresului Profesional, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2010;
 Adrian Brate - Investigarea şi pihodiagnoza stresului socio-
profesional, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2003;
 Cristiana Catalina Cicei - Occupational stress and organizational
commitment in Romanian public organizations, Universitatea din București,
București, 2012.