Rolul diplomației în prevenirea conflictelor.

Obstacole și
oportunități

Realizator: slt. Alexandru PĂDURARIU

La momentul actual trăim într-o era a globalizării. Circulația informației

permite nu doar ca aceasta să fie împărțită tuturor de pe glob și la viteze foarte
mari, ci determină și o dezvoltare exponențială a tehnologiilor, ceea ce duce la
crearea unui mediu de viață interconectat cu tehnologia, complex și diferit de ce a
văzut omenirea până acum.
În această lucrare dorim să discutăm problematica diplomației. Diplomația,
denumită și artă a negocierii între state, presupune adesea acele acțiuni cumulate
care au rolul de a genera înțelegeri și acorduri între state la nivel internațional.
Aceste acorduri creează clauze obligatorii cu valoare de drept care normează un
drept internațional, util în ordonarea relațiilor globale.
În cadrul relațiilor internaționale, termenul „diplomație publică” a apărut
pentru a fi folosit atunci când se vorbește despre relații între instituții care nu sunt
din interiorul statului. La momentul actual, situația internațională dintre state poate
fi rezolvată în două moduri principale: în mod agresiv sau în mod diplomatic.
De-a lungul timpului, atunci când înțelegerile între state nu au putut fi
rezolvate, acestea au recurs la două modalități principale prin care să rezolve
diferențele: modalitatea forței și modalitatea negocierilor. Prin forță, înțelegem
utilizarea forțelor armate de către state pentru ca cel care câștigă într-un conflict
armat să își impună voința asupra altui stat astfel ca acesta din urmă să poată
accepta condițiile statului victorios. Prin diplomație, statele se pun de acord să
realizeze o negociere, iar în funcție de specificul lor, abilitățile de negociere,
opiniile altor state și contextul internațional, se ajunge de regulă la un compromis.
Diplomația reprezintă o negociere între națiuni, fiind considerată un
instrument al politicii externe. Acest termen provine conform DEX din limba
franceză și definește activitatea prin care reprezentanții unui stat o desfășoară
pentru a îndeplini scopurile externe ale statului de care aparțin. Putem vorbi despre
diplomație încă de la apariția primelor triburi umane. Acestea încheiau acorduri pe
baza cărora încheiau alianțe sau războaie și chiar căsătorii dar și pentru schimburi
de unelte și resurse. Acordurile între timp nu au mai fost doar verbale și ritualice,
ele au început să fie redactate. Prin acest pas s-a trecut la implementarea unei
dovezi palpabile ale acordurilor. Acestea presupuneau atât drepturi ce aduceau
beneficii țărilor (sau popoarelor în Antichitate) dar și obligații. Prin încălcarea
celor din urmă acordarea beneficiilor se încheia și acest lucru putea aduce după
sine încetarea acordurilor sau chiar războiul între națiuni.
Conflictul este o stare a omenirii datorată de diferențele dintre oameni.
Conflictul este starea la care se ajunge când diferențele dintre oameni ajung să nu
mai fie tolerate de aceștia și se încearcă impunerea viziunii uneia dintre părțile ce
se află în conflict asupra celeilalte. Totodată, conflictul este generat și de dorința de
putere a oamenilor, iar unele teritorii sau resurse pot fi obținute prin intimidare sau
război, astfel puterea celui care cucerește sporește. Se poate afirma faptul că
războiul a fost constant prezent în viața oamenilor de la începutul istoriei. Astfel
putem să înțelegem faptul că această stare este de fapt cea naturală a oamenilor
deoarece aceștia sunt ghidați de dorința de a acumula bunuri și putere. Între state
(sau triburi și imperii dacă ne referim la trecut) conflictul s-a materializat prin lupta
armată. Prin aceasta puterile ce intrau în starea de război își consumau resursele și
își sacrificau oamenii pentru a încerca să acumuleze terenuri ce ar putea să
sporească bogăția acestora sau din dorința de a impune cât mai multor oameni
anumite ideologi și perspective asupra lumii și vieții.
Însă, starea de conflict nu este de dorit în rândul populațiilor, dar nici în
cazul statelor sau națiunilor mai slab dezvoltate. Astfel, conflictul a fost și poate fi
prevenit în continuare prin tratate de pace. Aceasta se materializează prin
diplomația activă care se desfășoară pe trei etape: o primă etapă este reprezentată
de menținere a unui climat de securitate activ prin alianțe, ca de exemplu NATO.
O a doua etapă este reprezentată de ameliorare a efectelor războiului, prin care
statele își acordă reciproc ajutor pentru a se dezvolta și are loc în timpul păcii.
Ultima etapă este cea de consolidare a păcii după situația conflictuală. În această
etapă se stabilesc ce probleme au survenit datorită conflictului și trebuie
soluționate dar și obiectivele urmărite pentru menținerea păcii.
Diplomația este principalul pilon de menținere a păcii și a creării unui climat
prosper din punct de vedere social, economic și politic, astfel că ea e necesară să
fie bine pusă la punct de către fiecare stat și la un nivel maxim de funcționare. Este
necesar ca statele să formeze persoane specialiste în acest domeniu pentru a
negocia diferite aspecte cu diplomații altor state și mai apoi să le folosească pentru
a purta negocieri și a încheia tratate cât mai benefice.
Diplomația deși poate fi una dintre cele mai importante componente de
asigurare a păcii, aceasta nu poate funcționa fără ajutorul altor factori. Printre
acești factori amintim alianțele de menținere a păcii, ca de exemplu ONU. Această
alianță are ca scop menținerea păcii cu rol internațional în mandatarea unor misiuni
statelor membre în vederea stabilizării și menținerii situației globale la un nivel de
pace. Alte alianțe sunt cele de protecție internațională ce asigură crearea unei zone
de securitate la nivel mondial. NATO este o alianță militară de acest tip, ce are ca
scop protejarea membrii acesteia împotriva oricărei amenințări aduse asupra
acestora. Prin dislocarea de forțe militare în statele membre vulnerabile atacurilor,
alianța descurajează potențialii inamici în ceea ce privește pornirea atacurilor.
Forțe militare au rolul de a descuraja acțiuni ale inamicilor, aici se pune accentul
pe caracterul defensiv al forțelor, dar prin capacități de ofensivă în vederea
încetării unor conflicte minore pentru ca acestea să nu escaladeze.
Există atât oportunități cât și obstacole în utilizarea diplomației pentru
medierea conflictelor. Acestea trebuie identificate și tratate cu seriozitate de către
statele ce pot să ia măsuri în vederea tratării acestora în modul potrivit. Trebuie să
se profite de oportunități într-o măsură cât mai eficientă pentru ca statul să poată
beneficia de acestea iar obstacolele trebuie ocolite sau cel puțin efectele negative
ale acestora trebuie reduse cât se poate de mult și, unde nu se pot reduce, acestea
trebuie ameliorate. Totodată se poate încerca găsirea unor alte alternative prin care
obstacolele să nu mai fie impedimente în ceea ce privește actul diplomatic. Am
reușit să identificăm o serie de obstacole și oportunități pe care le vom discuta în
cele ce urmează.
În ceea ce privește obstacolele am identificat o serie de obstacole principale
pe care le vom discuta în continuare.
Primul obstacol ce stă în calea desfășurării unei diplomații eficiente care să
prevină conflictele este reprezentat de către fenomenul politizării instituțiilor
publice, printre care și cele cu rol diplomatic, fie că este vorba de instituții din
interiorul țărilor sau de ambasade și alte misiuni diplomatice. Politizarea
instituțiilor și numirea în funcții diplomatice a unor oameni nepregătiți în domeniu
are două efecte negative principale: primul efect este faptul că politicienii
nepregătiți, numiți în funcții doar în baza unor relații politice nu vor avea
capabilitățile necesare desfășurării unor negocieri potrivite; cel de-al doilea efect se
referă la faptul că aceștia nu vor înțelege scena politică internațională pentru a ști
când și cum să inițieze astfel de negocieri.
Un alt obstacol este reprezentat de către radicalizarea politică ce generează
aversiune față de scena politică internațională a oamenilor sau politicienilor din
interiorul unor țări, rupând sau slăbind relațiile diplomatice dintre state. Totodată,
obstacole sunt și diferențele între promisiunile diplomatice și starea de facto a
lucrurilor, refuzul unor state de a comunica, posibilitatea unor cereri inacceptabile,
lipsa de respect a unor state față de dreptul internațional și normele specifice
acestuia. Toate aceste atitudini țin de nerespectarea dreptului internațional și de
înțelegerile internaționale, slăbind relațiile dintre state și generând stări de
tensiune.
Ca oportunități am identificat perioadă stabilă pentru statele dezvoltate care
încurajează menținerea stării de pace; multe organisme internaționale care unesc
statele și permit purtarea docilă a dialogurilor și soluționarea problemelor într-un
mod neconflictual și nonviolent; globalizarea și utilizarea tehnologiei pentru
depășirea barierelor de timp și spațiu, astfel că acum comunicarea se poate face în
timp real, fie prin deplasarea reprezentanților statelor în anumite locații, fie prin
întâlniri și conferințe virtuale; dezvoltarea statelor rezultă în creșterea gradului de
civilizație și tranziția marilor puteri militare
În finalul acestei lucrări, dorim să afirmăm faptul că rolul diplomației în
soluționarea conflictelor secolului XXI este unul central, în sensul în care astăzi,
prin capabilitățile moderne militare, utilizarea forței poate avea efecte atât de
dezastruoase încât încurajează mai mult ca niciodată statele să participe la dialog.
Apariția arsenalului militar nuclear a descurajat o confruntare directă între marile
puteri datorită efectelor distructive care s-ar propaga asupra întregii planete în
cazul unui război nuclear. Deși are multe provocări de trecut, considerăm că în ziua
de azi statele trebuie să înțeleagă și să se folosească de rolul diplomației în
menținerea unui climat de pace la nivel mondial, reușind astfel să crească gradul de
prosperitate economică și bună-stare socială.