REFERAT PRACTICĂ UNIVERSITARĂ

TEMA : VALORIFICAREA
STILURILOR DE LEADERSHIP ÎN
SITUAȚII EXTREME

Sd. Serghei Florin

SIBIU
2022

1
Cuprins

Introducere.......................................................................................................................................
Capitolul 1 : Leadership-ul militar..................................................................................................
Consideraţii generale privind conceptul de lider militar..............................................................
Leadership-ul - arta de a-i influenţa pe ceilalţi............................................................................
Stilurile de leadership în situații extreme.....................................................................................
Conducerea carismatică...........................................................................................................
Conducerea tranzacţională.......................................................................................................
Conducerea transformațională.................................................................................................
Stilul de conducere hands-off..................................................................................................
Conducerea culturală...............................................................................................................
Capitolul 2: Lincoln ca lider transformational.................................................................................
Concluzii........................................................................................................................................
Bibliografie....................................................................................................................................

2
Introducere

Armata este, concomitent, instituţie a statului şi organizaţie socială. Ea este

instituţie pentru că satisface toate cerinţele impuse de definiţia generală a unui
asemenea de tip de structură socială. Astfel, armata este un sistem organizat de
relaţii sociale ce întruchipează anumite valori comune şi procedee de lucru şi
răspunde unor nevoi fundamentale ale societăţii în care fiinţează.
În acelaşi timp, armata poate fi văzută şi ca organizaţie, întrucât ea reprezintă
un ansamblu de persoane structurate în entităţi cu roluri, funcţii şi
responsabilităţi specifice şi care relaţionează atât potrivit unor norme oficiale,
cât şi informale în cursul derulării vieţii şi activităţii sale, ca întreg. Practic,
armata reuneşte în cadrul său persoane care au statusuri şi roluri diferite, potrivit
competenţelor şi funcţiei deţinute în cadrul organizaţiei. Relaţiile dintre militari
şi dintre militari şi personalul civil din armată pot fi atât formale, adică
întemeiate pe prescripţiile unor acte normative (legi, regulamente, ordine), cât şi
informale, bazate pe afinităţi, simpatii sau antipatii, preferinţă sau indiferenţă.
Ambele tipuri de raporturi sunt prezente simultan în cadrul organizaţiei militare.
De regulă, dominante în organizaţie, mai ales cu cât creşte nivelul ierarhic, sunt
raporturile formale (oficiale, instituţionalizate).
Conducerea armatei, indiferent că aceasta este văzută ca instituţie sau
organizaţie, presupune existenţa unor comandanţi (şefi), grupuri umane şi
structuri militare implicate în realizarea scopului şi a obiectivelor specifice
stabilite legal. În ultima vreme, tot mai frecvent, atât în limbajul cotidian, cât şi
în literatura de specialitate când se vorbeşte de conducere în armată, se folosesc
termenii următori: lider şi leadership1. Ei sunt diferiţi, ca sens şi semnificaţie, dar
complementari şi interdependenţi.

Capitolul 1 : Leadership-ul militar

Consideraţii generale privind conceptul de lider militar

În armată, conducerea oamenilor (la nivel tactic şi operativ) şi a instituţiei (la

nivel strategic) se realizează de către comandanţi, ajutaţi de statele majore
(similare) existente la fiecare structură militară. Comandantul este acel militar
1
Conf. univ.dr. Ioana MANOLACHE, Lider sau manager, în Spirit Militar Modern, pp.17-19

3
căruia i s-a conferit autoritatea de a conduce, coordona şi controla o structură
militară. În această calitate, el îşi exercită autoritatea în scopul planificării,
organizării, conducerii şi controlului eforturilor subordonaţilor şi al utilizării
resurselor umane, materiale, financiare, informaţionale alocate pentru atingerea
obiectivelor militare stabilite. Prin prerogativele funcţiei sale, comandantul are
puterea legală de a cere subordonaţilor săi, la nevoie, să înfrunte riscuri şi chiar
să-şi rişte viaţa pentru îndeplinirea unei misiuni. Ceilalţi conducători de
organizaţii sau de instituţii din societate nu au această putere.
Frecvent apare întrebarea dacă „Liderul se naşte sau devine?”. Răspunsul este
că orice persoană poate deveni lider. Aceasta întrucât este posibil să se
dobândească competenţele de lider. Toţi oamenii au capacităţile necesare pentru
a ajunge lideri, după cum toţi au aptitudini pentru a face orice altă activitate
umană. Desigur, unii sunt mai buni decât alţii, dar fiecare posedă aptitudini care
îl fac să se poată forma şi perfecţiona într-un domeniu de activitate. În acest
sens, un membru al unui grup uman poate deveni lider al acestuia şi fără a fi
numit oficial pe o funcţie de conducere.

Leadership-ul - arta de a-i influenţa pe ceilalţi

Leadership-ul, concept extrem de complex ce face apel la numeroase valori,

depinde puternic de context. De aceea nu există o definiţie unanim recunoscută a
sa. Mai curând este vorba de un ansamblu de calităţi diverse care, combinându-
se, formează ceea ce se numeşte leadership. Persoanele dotate cu aceste calităţi
sunt considerate ca şefi care, în funcţie de eficacitatea lor într-o situaţie dată,
sunt apreciaţi „buni” sau „răi”, competenţi sau nu.
„Leadership-ul poate fi definit ca arta de a influenţa direct sau indirect
celelalte persoane, prin intermediul puterilor oficiale sau calităţilor personale,
pentru ca ele să acţioneze în conformitate cu intenţia noastră sau cu un obiectiv
comun”2. Aceasta este o definiţie neutră. Ea se aplică în esenţă la orice formă de
leadership, oricare ar fi contextul sau epoca. Ea nu comportă afirmaţii sau aluzii
ce privesc ceea ce constituie un bun leadership sau nu, un leadership eficace sau
nu.

2
Le leadership dans les Forces canadiennes. Doctrine, în
http://www.cdaacd.forces.gc.ca/CFLI/frgraph/leadership/doc/, cap.1, p.3.

4
 În armată, leadership-ul oficial se bazează pe autoritatea conferită prin lege.
Acest raport ilustrează marea valoare pe care societatea românească o ataşează
primordialităţii dreptului. Această primordialitate a dreptului face ca legea să fie
mijlocul suprem prin care ordinea socială este stabilită şi menţinută şi constituie
autoritatea supremă în societate. Nimeni nu este mai presus de lege. De aceea,
acţiunile statului şi a reprezentanţilor săi, precum şi ale tuturor cetăţenilor,
trebuie să fie întotdeauna conforme cu legea.

Stilurile de leadership în situații extreme

Conducerea carismatică creează un urmăritor bazat pe atributele personale ale

liderului. Carisma unui lider este un set de atribute care implică abilități
excepționale care nu sunt comune tuturor.Aceasta poate include impresii că
liderul are abilități supraomenești, dar și atribute importante dorite de cultura
cuiva, cum ar fi eroismul. Unii lideri pot arăta aceste abilități excepționale printr-
un talent de a acorda o atenție deosebită la ceea ce își doresc alții și, în acest fel,
par să citească mințile, sau intuiția lor poate da impresia că au un al șaselea simț.
Tovarășii lui Fidel Castro din Sierra erau adesea uimiți de capacitatea lui de a
evita ambuscadele dezastruoase chiar la momentul potrivit. Intuiția și capacitatea
lui Castro de a citi mediul înconjurător l-au făcut să pară a avea un dar
supraomenesc. Deși carisma poate părea o calitate exotică, incompatibilă cu
rigoarea reală a armatei americane, ea a fost foarte apreciată într-un sondaj din
pe care ofițerii Armatei au evaluat calitățile de conducere pe care le admirau cel
mai mult și doreau să le imite. Printre căpitanii majori și seniori, o prezență de
comandă carismatică a fost evaluată cel mai înalt din unsprezece calități.
Căpitanii juniori au evaluat prezența de comandă carismatică la o secundă
apropiată, numai după etosul războinicului.
Carisma în rândul liderilor poate avea ca rezultat o autoritate carismatică,
care este capacitatea unui lider de a stimula și de a menține în alții credința că
liderul este sursa autorității. Cu autoritate carismatică, adepții cred în declarațiile
liderului doar pentru că au fost făcute de lider. Credința oarbă, devotamentul,
ascultarea și reverența sunt adesea acordate liderului carismatic, chiar dacă
înseamnă a îndura greutăți și sacrificii. Prin urmare, această autoritate cultivă
motivația intrinsecă a adepților în timp ce subliniază recompensele extrinseci.

5
 Adepții în situații extreme sunt mai receptivi la leadership și, mai precis, la
propunerile îndrăznețe făcute de liderii carismatici. În perioadele de stres extrem,
oamenii caută idealizarea, eroismul și capacitatea supraomenească tipice acestei
conduceri. Liderul carismatic oferă spera într-o criză imediată a unui grup, în
același timp alinandu-se temerile personale și satisfacând nevoile personale ale
membrilor grupului.În aceste cazuri, adepții sunt creatorii de regi care, în
schimbul susținerii psihologice a liderului, ridică din ce în ce mai mult statura
carismatică a liderului. storia este plină de exemple de astfel de lideri, buni sau
răi, care apar în perioadele de stres. Winston Churchill, de exemplu, și-a asumat
funcții înalte într-o perioadă de criză existențială pentru Marea Britanie, în timp
ce Fidel Castro a câștigat puterea în contextul fervoarei revoluționare cubaneze.
Conducerea tranzacţională care este cunoscut și ca stilul tradițional de
conducere militară, folosește structurile organizaționale existente pentru a
construi energie a adepţilor în schimbul unor recompense sau pedepse. Este
concepută pentru a promova conformarea adeptei prin recompensă și pedeapsă.
Motivațiile tranzacționale variază de la salariu și recompense până la pedeapsă.
Întrebarea este cum poți împinge un soldat prea greu pentru o plată, recompensă
sau teama de o pedeapsă în timp ce s-ar putea chiar să nu trăiască suficient
pentru a se bucura de ele, din cauza accidentelor și, în scenarii valoroase, chiar
moartea.
Conducerea tranzacțională, așadar, este bazată pe interesul propriu al liderilor
și al adepților; prin urmare, stilul este potrivit doar pe termen scurt și nerepetitiv.
Un lider tranzacțional este astfel influențat în scenariul „acest pentru acela”; prin
urmare, dacă adepţii au îndeplinit ordinului comandanților, vor fi recompensați;
dacă nu, vor trebui să facă față unor pedepse. Unul dintre dezavantajele
conducerii tranzacționale este că nu construiește o relație bună între comandanţi
şi soldaţi. Din acest motiv, încrederea nu este întotdeauna acolo și soldații nu vor
face nimic din ceea ce se așteaptă să facă. Relația dintre comandanți și soldați
este de o perioadă scurtă de timp și se termină când sarcina este încheiată.
Conducerea transformațională este adesea gândită ca un stil în care liderul
înțelege schimbarea care trebuie să aibă loc, creează o viziune și utilizează o
echipă care este la fel de angajată în realizarea viziunii aspiraționale.
Acest stil este unul dintre cele mai critice pe care liderul de criză le poate
poseda. În timp ce liderul de criză se poate baza pe echipa sa pentru a ajuta la
definirea situației actuale, pentru a despacheta detaliile crizei și a descrie

6
impacturile pe care aceasta le-ar putea avea asupra afacerii, depinde de el să
definească „cum arată succesul” pentru corporație la sfârșitul crizei. Această
viziune aspirațională ajută apoi la definirea strategiilor, la construirea fluxurilor
de lucru și la organizarea acțiunilor.
Conducerea transformațională este conducerea prin exemplu, o tradiție a
armatei. Acest stil de conducere funcționează bine într-un mediu în schimbare,
unde ideile circulă liber, iar subordonații sunt încurajați să ofere soluții. Nu
funcționează într-o perioadă de luare a deciziilor de dezvoltare ad-hoc sau
inițială în care există puțină sau deloc structură pentru a sprijini echipa.Astfel,
liderii transformaționali sunt de obicei experți tehnici în domeniile lor, doresc să-
și îmbunătățească mediul și să înțeleagă rolurile soldaților lor. Își inspiră
subalternii prin raport, inspirație și empatie și lucrează bine într-un mediu în care
pot crea schimbare lucrând cu subordonaţii lor.
Liderii cunoscuți pentru acest stil de conducere includ regretatul general
Omar Bradley, primul președinte al șefilor de stat major și ultimul dintre
generalii de cinci stele ai națiunii, și președintele Franklin D. Roosevelt.

Stilul de conducere hands-off, laissez-faire sau free reign permite adepților să

preia situațiile sub supraveghere (dar nu interferență, cu excepția cazului în care
există o problemă) a liderului lor. Ofițerii militari folosesc frecvent acest tip de
conducere pentru a delega locuri de muncă și echipe subofițerilor sau sergenților.
Liderii delegă responsabilitatea altor membri competenți ai echipei, astfel
încât subordonații să învețe cum să conducă și să elibereze timp pentru ca liderul
să facă alte sarcini importante. De asemenea, ofițerii militari pot delega sarcini
experților din subordine, care știu mai multe despre o anumită slujbă decât
liderul. Acest lucru menține controlul, permițând în același timp experților să-și
facă treaba fără întrerupere.
Acest stil se bazează pe trei importante ipoteze doctrinare despre modul în
care soldații și
în special liderii, dezvoltă caracterul personal:
● Soldații și liderii armatei știu în mod inerent ceea ce este corect și vrei să
trăiești etic.
● Conduita etică consecventă se dezvoltă puternic caracter
7
● Liderii vor dezvolta caracterul personalproporțional cu responsabilitățile lor
tot mai mari prin studiu autodirijat, reflecție, experiență, și feedback.
Abordarea actuală de laissez-faire a armatei este insuficientă pentru a face
față în mod eficient provocărilor prezentate prin implementarea fiecărei comenzi
misiuni sau principii.
Conducerea culturală este un stil care ia în considerare modul în care indivizii
din diferite culturi interacționează ca echipe în diferite zone geografice, de la
birouri satelit la sediu. Acest lucru este deosebit de important, deoarece liderii
gestionează situațiile extreme și utilizează un plan de management al crizelor la
nivel de organizație pentru a ghida activitățile.
Cultura armatei se bazează pe valorile noastre de loialitate, datorie, respect,
serviciu altruist, onoare, integritate și curaj personal. Aceste valori sunt testate în
timp și oferă culturii noastre o bază solidă. Cu toate acestea, ca instituție, ne
confruntăm cu multe dintre aceleași provocări culturale ca și restul națiunii
noastre: agresiune sexuală, hărțuire sexuală, discriminare, extremism și
sinucidere. Dacă li se permite să persiste, aceste comportamente pot distruge
încrederea în echipele armatei – de la echipe la comandamente majore. Ele
afectează și coeziunea echipei.

Capitolul 2: Lincoln ca lider transformational

Abilitatea de conducere a lui Lincoln a fost una dintre cele mai discutate
calități ale celui de-al 16-lea președinte al Americii. Deși multe cărți și articole
au fost scrise pe tema lui Lincoln ca lider, doar câteva studii au folosit teoria
modernă a conducerii pentru a analiza și califica performanța lui Lincoln. Teoria
modernă a conducerii este folosită astăzi atât de academicieni, cât și de
companiile americane pentru a evalua performanța și eficacitatea liderilor și
managerilor organizațiilor. Examinând performanța lui Lincoln în lumina teoriei
conducerii, este posibil să obținem o înțelegere suplimentară a abilității sale
remarcabile ca președinte.
Pentru a analiza capacitatea de conducere transformațională a lui Lincoln, îi
vom evalua abilitățile în trei moduri: în primul rând, gradul în care a dobândit
încrederea, loialitatea și respectul adepților; în al doilea rând, capacitatea sa de a

8
inspira oamenii să continue să facă sacrificii în ciuda greutăților; și în al treilea
rând, eficiența apelului său la valorile etice ale adepților pentru a-i inspira la o
„moralitate mai înaltă”. Unul dintre cele mai convenabile grupuri pentru a
măsura impactul abilităților de conducere ale lui Lincoln sunt soldații Armatei
Potomac. Majoritatea soldaților și-au consemnat opiniile despre președinte în
scrisorile lor, iar colecții mari din aceste scrisori sunt încă disponibile. Personal
cred că Lincoln a înțeles importanța menținerii unui contact strâns cu soldații.
Lincoln, care fusese el însuși voluntar în războiul Blackhawk, înțelegea inimile
și mințile oamenilor din rânduri. El a simpatizat cu ei și a apreciat greutățile prin
care treceau. A vizitat frecvent Armata Potomacului și le-a spus bărbaților să
vină să-l vadă despre orice probleme pe care nu le-ar putea rezolva prin canalele
normale.
Lincoln i-a tratat întotdeauna pe bărbați, indiferent de rang, cu curtoazie și
respect. Când Lincoln a primit soldați la Casa Albă, a ascultat cu răbdare fiecare
cerere și a încercat să le rezolve problema, oricât de nesemnificativă ar fi fost.
După ce le asculta petiția, scria frecvent o declarație simplă precum „Vreau ca
acest băiat soldat să aibă o șansă” și trimitea nota secretarului de război sau altui
șef de departament. Bărbații au ajuns să-l considere „Tatăl Abraham” și au
devenit încrezători că va face tot posibilul să aibă grijă de ei.
Lui Lincoln i-au plăcut cu adevărat vizitele sale cu Armata Potomacului.
Mulți bărbați au scris despre înfățișarea comică a comandantului șef slăbănog –
călare pe lângă ei pe un cal care părea prea mic pentru el, cu cozile hainei
zburând și pălăria înaltă aproape căzându-i – dar în aproape fiecare relatare este
un ton de dragoste și afecțiune autentică pentru el. „Ne-am simțit cu toții mândri
să știm că ni s-a permis să-l vedem și să-l salutăm”, a scris un soldat.
A avut Lincoln succes în cea de-a doua calitate de lider transformațional – a
inspirat adepții să facă continuu sacrificii personale în beneficiul societății?
Provocarea lui Lincoln a fost să motiveze în mod continuu soldații din nord să
lupte pentru ceva mult mai puțin ușor de apreciat decât „apărarea caselor” a
soldaților din sud. Pe măsură ce pierderile au crescut și războiul se prelungea
inexorabil, cauza „menținerii Uniunii” a devenit din ce în ce mai himerică pentru
mulți oameni.
Având în vedere această problemă, Lincoln a fost foarte atent să le
reamintească soldaților cât de importante erau sacrificiile lor pentru țară.

9
Următoarele cuvinte, adresate Regimentului 166 Ohio, sunt în mod evident tipic
pentru ceea ce a spus de nenumărate ori în timpul războiului:
“ Pentru ca fiecare dintre voi să aibă, prin acest guvern liber de care ne-am
bucurat, un câmp deschis și o șansă corectă pentru industria, întreprinderea și
inteligența voastră; pentru ca toți să aveți privilegii egale în cursa vieții, cu toate
aspirațiile ei umane dezirabile. Pentru aceasta lupta trebuie menținută, ca să nu
ne pierdem dreptul de întâi născut --- nu numai pentru unul, ci pentru doi sau trei
ani. Pentru națiune merită să lupți, pentru a-ți asigura o astfel de bijuterie
inestimabilă.”3
A face un apel eficient la principiile morale ale adepților este esențial pentru
liderul transformațional. Un exemplu al modului în care Lincoln a apelat la
ideologie este ilustrat cu modul în care a tratat problema morală a sclaviei. La
începutul războiului, eliminarea sclaviei era jos pe agenda majorității bărbaților
din armată. Potrivit lui McPherson, în primele optsprezece luni de război, doar
aproximativ 3 din 10 soldați care au scris acasă credeau că „abolirea sclaviei era
inseparabil legată de scopul de a păstra Uniunea.” În consecință, la începutul
războiului, Lincoln știa că cel mai bine era să lase sclavia în pace. Apelul lui
Lincoln la argumentul moral pentru încetarea sclaviei a avut un impact
semnificativ asupra soldaților. Unii bărbați încă dezaprobau eliberarea sclavilor,
dar, pentru fiecare expresie de dezaprobare pentru Proclamația de Emancipare au
fost zece în sprijinul actului.
În cele din urmă, în capacitatea sa de a apela la valorile morale ale adepților
săi, Lincoln a câștigat una dintre cele mai mari moșteniri ale sale. Lincoln a
transformat cu succes războiul dintr-unul care avea scopul singular de a conserva
Uniunea într-unul care avea un scop dublu - prin adăugarea eliminării sclaviei.
Dacă Lincoln a folosit leadershipul transformațional mai mult decât oricare
altul, sau a folosit și mai eficient alte abilități, cum ar fi leadershipul carismatic,
este ceva care merită studiat în continuare. Deocamdată este suficient să spunem
că Lincoln a fost un puternic lider transformațional care nu numai că a dezvoltat
loialitatea și dorința de sacrificiu de sine în rândul soldaților, dar a făcut și apel
la valorile lor morale mai înalte – așa cum demonstrează schimbarea atitudinii
lor față de emanciparea sclavilor. Conducerea sa a oferit națiunii și lumii „o nouă
naștere a libertății”.

3
Roy P. Basler, ed., Marion Dolores Pratt and Lloyd A. Dunlap, asst. eds., The Collected Works of Abraham
Lincoln (New Brunswick, N.J.: Rutgers University Press, 1955)

10
Concluzii

Uitându-ne la fiecare stil de leadership în parte și analizând caracteristicile

fiecăruia, putem concluziona faptul că un lider transformațional, care are
trăsături carismatice, poate face minuni în armată. Având în vedere că actul de
motivare a soldaților pentru recompense și pedepse are limitarea lui, adepţii
trebuie să fie motivaţi şi luați în considerare individual, pentru ca aceștia să fie
de încredere și să poată apăra națiunea cu orice preț. Din acest motiv, armata
trebuie să investească în antrenamentele și experimente practice scumpe, lungi și
bune astfel încât să construiască o succesiune de conducere cât mai sustenabilă
pe cât posibil. Prin urmare, „misiunea completă” a oricărei misiuni militare
depinde absolut de cât de bine comandanții militari își motivează adepții spre
acea misiune.

11
Bibliografie

- Hamad Bakar Hamad;Transformational Leadership Theory: Why Military

Leaders are More Charismatic and Transformational?
- DUŢU Petre; CONDUCEREA ADMINISTRATIVĂ A ARMATEI ÎN
SITUAŢII DE CRIZĂ ŞI RĂZBOI
- DUȚU Petre, MOȘTOFLEI Constantin; LIDERUL MILITAR ÎN
ROMÂNIA
- STĂNCIULESCU Robert, BELDIMAN Elvira, THE ISSUE OF
LEADERSHIP STYLES IN THE MILITARY ORGANIZATION
- Le leadership dans les Forces canadiennes. Doctrine, în
http://www.cdaacd.forces.gc.ca/CFLI/frgraph/leadership/doc/, cap.1, p.3.
- SHAWN A. SEBRELL, MAJOR, U.S. ARMY; CROSS-CULTURAL
COMPETENCE: LEADER REQUIREMENTS FOR INTERCULTURAL
EFFECTIVENESS IN THE HUMAN DOMAIN
- Conf. univ.dr. Ioana MANOLACHE, Lider sau manager, în Spirit Militar
Modern
- Sandra Sefidan, Maria Pramstaller Roberto La Marca; Transformational
Leadership, Achievement Motivation, and Perceived Stress in Basic
Military Training: A Longitudinal
Study of Swiss Armed Forces

12
13