Guvernantă Globală și Diplomație

Rolul diplomației în prevenirea conflictelor. Obstacole și

oportunități

Sd. Masterand
Mihai Doinița

Cuprins
Introducere ...................................................................................3
1. Rolul diplomației în prevenirea conflictelor. Obstacole și
oportunități …………………………………………………...4
2. Concluzii ....................................................................................7
3. Bibliografie ................................................................................8
Introducere

Cuvântul "diplomație" provine din termenul grecesc antic "diplōma", care

înseamnă "un obiect pliat în două". Acesta se referea la un document care permitea
unei persoane să călătorească sau să i se permită privilegii speciale, adesea legate
de rolul de diplomat. Pe parcurs, diplomația a devenit mai preocupată de relațiile
internaționale. În Franța secolului al XVIII-lea, termenul "diplomat" se referea la o
persoană care acționa ca negociator pentru țara sa. Acest termen corespunde mai
bine definiției actuale a diplomației moderne. În Europa medievală târzie, opinia
conform căreia primii diplomați au fost îngerii sau mesagerii din ceruri pe pământ
este poate fantezistă, dar unele elemente ale diplomației sunt anterioare istoriei.
Societățile timpurii aveau unele atribute ale statelor, iar primul drept internațional a
luat naștere din relațiile intertribale. Triburile au negociat căsătorii și reglementări
privind comerțul și vânătoarea. Mesagerii și trimișii erau acreditați, sacri și
inviolabili; de obicei, purtau o emblemă, cum ar fi un băț de mesaj, și erau primiți
cu ceremonii elaborate. Femeile erau deseori folosite ca trimiși datorită sfințeniei
lor misterioase percepute și a folosirii "vicleniei sexuale"; se crede că femeilor li se
încredința în mod regulat sarcina de importanță vitală de a negocia pacea în
culturile primitive. Informațiile referitoare la diplomația popoarelor timpurii se
bazează pe dovezi puține. Există urme ale diplomației egiptene care datează din
secolul al XIV-lea î.Hr., dar nu a fost găsită nicio dovadă în Africa de Vest înainte
de secolul al IX-lea d.Hr. Inscripțiile de pe zidurile orașelor mayașe abandonate
indică faptul că schimburile de trimiși erau frecvente, deși nu se știe aproape nimic
despre substanța sau stilul diplomației mayașe și a altor diplomații precolumbiene
din America Centrală. În America de Sud, trimiterea de trimiși de către imperiul
Inca în expansiune pare să fi fost mai degrabă un preludiu la cucerire decât un
exercițiu de negociere între suverani.
Diplomația este o modalitate pe care guvernele o folosesc pentru a influența
acțiunile statelor străine prin tactici pașnice, cum ar fi negocierea și dialogul. De
regulă, este realizată de reprezentanții unei țări în străinătate, dar acțiunile unui
diplomat vor fi în mare măsură controlate de guvernul pe care îl servește.
Termenul diplomație poate fi, de asemenea, folosit pentru a defini situația în care
cineva abordează o persoană sau o situație dificilă cu abilitate, într-un mod care
creează o soluție de pașnică fără a ofensa sau deranja persoana respectivă.
Principala funcție a diplomației este de a asigura relații pașnice între țări. Aceasta
poate include negocierea acordurilor comerciale, discutarea problemelor reciproce,
implementarea de noi politici și soluționarea disputelor. Consecințele care pot
apărea în cazul în care relațiile diplomatice nu sunt întreținute pot fi foarte grave -
conflicte, violență și chiar război. Diplomația a existat încă de la începutul rasei
umane. Actul de a purta negocieri între două persoane sau două națiuni la scară
largă este esențial pentru menținerea afacerilor internaționale. Printre numeroasele
funcții ale diplomației, unele includ prevenirea războiului și a violenței și
consolidarea relațiilor dintre două națiuni. Diplomația este folosită cel mai
important pentru a finaliza o anumită sarcină. Prin urmare, fără diplomație, o mare
parte din afacerile lumii ar fi desființate, organizațiile internaționale nu ar exista și,
mai presus de toate, lumea ar fi într-o stare constantă de război. Datorită
diplomației, anumite țări pot exista în armonie.

1. Rolul diplomației în prevenirea conflictelor. Obstacole și

oportunități.
Diplomația are, de fapt, numeroase funcții care fac din ea un ingredient
esențial pentru orice schimbare pașnică și eficientă. Motivul pentru care se
negociază cu alte persoane a fost întotdeauna același, acela de a avea relații mai
bune. De-a lungul existenței diplomației, structura posturilor diplomatice s-a
schimbat, de la o structură lejeră la o instituție organizată, făcută pentru un scop
specific. În timp ce structura posturilor diplomatice s-a schimbat, funcțiile au
rămas întotdeauna aceleași. Există patru funcții ale diplomației. Prima funcție
presupune reprezentarea intereselor unui stat și desfășurarea de negocieri sau
discuții menite să identifice interesele comune, precum și domeniile de dezacord
dintre părți, în scopul atingerii obiectivelor statului și al evitării conflictelor.
Reprezentarea unui stat, precum și negocierea sunt cele mai importante funcții ale
diplomației. Negocierile dintre doi reprezentanți sunt o componentă cheie în
diplomație, deoarece în acest fel reprezentanții găsesc un interes comun. Găsirea
unui interes comun este vitală în desfășurarea negocierilor, deoarece, având un
interes comun, reprezentanții sunt capabili să conceapă o soluție care este în
interesul ambelor părți. Cea de-a doua funcție a diplomației implică colectarea de
informații și identificarea și evaluarea ulterioară a obiectivelor de politică externă
ale statului destinatar. Posturile diplomatice sunt preocupate de culegerea de
informații; cu toate acestea, atunci când informațiile sunt trimise înapoi în țara lor
de origine, un minister de externe analizează datele și determină ce politică externă
ar trebui să fie adoptată. Liderii politici aleg atunci calea cea mai bună pentru țara
lor. A treia funcție majoră a diplomației este extinderea legăturilor politice,
economice și culturale între două țări. Cea de-a patra funcție a diplomației este că
"diplomația este vehiculul care facilitează sau impune respectarea dreptului
internațional" (Ameri 2). Este sarcina diplomatului să promoveze interesele
naționale ale țării și să mențină deschise legăturile cu alte țări. Accentul pus pe
diplomație nu este dominant doar în lumea de astăzi, însă a fost un concept în
dezvoltare și în Renaștere.
De-a lungul istoriei, diplomația a fost un element primordial în menținerea
păcii și în crearea de schimbări pozitive. Fără diplomație, multe dintre afacerile
lumii nu ar exista. Există multe exemple de cum diplomația a afectat țările și chiar
cetățenii individuali. Un exemplu al modului în care negocierea poate afecta
pozitiv pe cineva este negocierea lui Clinton cu Kim Jung Il în Coreea de Nord.
Negocierile lor pașnice au dus la eliberarea a doi cetățeni americani. Un exemplu
de cum puterea poate corupe diplomația este Libia și Elveția. Odată cu
introducerea puterii, cu alte cuvinte a petrolului, țări precum Libia, cu liderul
Ghaddafi, sunt capabile să aibă o prezență mai puternică în lume și să spună lucruri
care în mod normal nu pot fi spuse. Puterea corupe, însă diplomația încearcă să
scape de corupție și să consolideze sistemul internațional, precum și dreptul
internațional. Pentru diplomație pot exista organizațiile internaționale. În mod
diplomatic, o organizație internațională nu este decât un număr mare de membri
care găsesc un punct comun pe un anumit subiect. În cadrul Organizației Națiunilor
Unite, de exemplu, toți membrii încearcă să găsească un interes comun pentru o
schimbare pozitivă. Deși uneori este percepută ca fiind o schimbare lentă, metoda
diplomației provoacă mai puține victime decât oricare alta. Dacă diplomația nu ar
exista, organizațiile internaționale nu ar exista. Lumea ar fi într-o stare constantă
de război, iar războiul nu s-ar încheia de fapt niciodată, deoarece acestea se încheie
în mod normal cu negocieri diplomatice.
Indiferent de problemă, negociatorul diplomatic trebuie să dea dovadă de
fiabilitate și credibilitate. El încearcă să creeze încredere și să pară atât onest, cât și
corect. El trebuie să se străduiască să înțeleagă preocupările celeilalte părți. Sunt
necesare rezistență, precizie, claritate, curaj, răbdare și un temperament echilibrat,
deși nerăbdarea calculată sau furia pot fi folosite ca tactică. Un negociator priceput
are simțul sincronizării, știind când să folosească amenințări, avertismente sau
concesii.
Responsabilitățile unui diplomat vor depinde de rolul său specific, deoarece
există o serie de căi diferite pe care acesta le poate alege. De exemplu, unii
diplomați se concentrează pe operațiuni economice, în timp ce alții se pot
concentra pe operațiunile ambasadelor sau pe afaceri publice. Câteva exemple
generale de responsabilități ale unui diplomat includ:

 Cercetarea și analiza evenimentelor care pot avea un impact asupra națiunii.

 Oferirea de sfaturi oficialilor guvernamentali cu privire la modul în care
trebuie să acționeze
  Gestionarea întrebărilor presei legate de relațiile internaționale
 Colectarea și raportarea de informații vitale care influențează națiunea
 Participarea la evenimente oficiale în calitate de reprezentant al țării
 Organizarea de vizite diplomatice
 Purtarea de discuții și negocieri cu diplomați străini
Uneori se recurge în mod discret la o terță parte pentru a facilita contactul inițial
sau pentru a face presiuni asupra părților în vederea ajungerii la un acord.
Negociatorul trebuie să fie persuasiv, flexibil, tenace și creativ în conceperea de
noi soluții sau în reformularea problemelor dintr-un unghi nou pentru a convinge
cealaltă parte că un acord este în interesul său. Problemele mai mici și mai ușoare
sunt abordate mai întâi, construind o zonă de acord, pe care se insistă apoi pentru a
crea o miză de succes, în timp ce problemele mai dificile sunt amânate și
minimalizate.
Diplomația preventivă, prevenirea conflictelor și alte forme de acțiune
preventivă menite să oprească conflictele armate înainte ca acestea să degenereze
în violență pe scară largă fac obiectul unor dezbateri intense. Există într-adevăr un
nou interes în rândul statelor membre și al agențiilor Națiunilor Unite de a investi
în acțiuni preventive. Ideea de a consacra o sumă relativ modestă de resurse pentru
prevenirea conflictelor violente, în loc să investească în operațiuni umanitare, de
menținere a păcii, de reconstrucție sau de stabilizare, care sunt mult mai
costisitoare, are sens din punct de vedere practic într-o lume care se confruntă cu o
încetinire economică tumultuoasă. Cu toate acestea, oricât de atrăgătoare ar fi,
diplomația preventivă și prevenirea conflictelor continuă să aibă o influență
limitată în politică și în practică. Deși acest lucru se datorează parțial dificultăților
asociate cu anticiparea provocărilor viitoare, lipsa de adoptare este legată în mod
fundamental de natura schimbătoare a violenței. Una dintre cele mai mari
provocări pentru diplomația preventivă este implicarea potențialilor intervenienți
înainte ca conflictul să se agraveze foarte mult, până la un impas dăunător, care
este, în mod obișnuit, momentul în care se consideră că este "copt" pentru
rezolvare. De fapt, o regulă generală este aceea care spune că un conflict intratabil
este mult mai ușor de prevenit decât de rezolvat. Așadar, importanța avertizării
timpurii și a intervenției timpurii este considerabilă.
Rolul ONU în diplomația preventivă include acțiuni politice prin intermediul
Departamentului pentru Afaceri Politice, operațiuni de menținere a păcii prin
desfășurarea Forței de desfășurare preventivă a Națiunilor Unite (UNPREDEP)2 ,
dezarmarea, în special a armelor nucleare, și acțiuni în domeniul drepturilor omului
axate pe consolidarea respectării drepturilor omului, abordând în același timp
problemele legate de încălcarea drepturilor omului ori de câte ori acestea apar. În
plus, asistența pentru dezvoltare, acțiunea umanitară, mass-media și difuzarea de
informații fac parte din opțiunile de care dispune Organizația Națiunilor Unite. În
cele din urmă, egalitatea de gen își are accentul pe reformele constituționale,
legislative, judiciare și electorale. Foarte important este, de asemenea, sectorul de
prevenire a drogurilor și a criminalității, prin care ONU abordează activitățile
comerciale ilegale care sunt susceptibile de a alimenta conflictele. Există o
prăpastie între sarcinile încredințate ONU și mijloacele financiare puse la
dispoziție. Adevărul este că viziunea ONU nu se poate extinde cu adevărat la
oportunitățile de perspectivă atât timp cât finanțarea rămâne mioapă. Există două
domenii principale de preocupare: capacitatea de a funcționa pe termen lung și
cerințele imediate de a răspunde la o criză. În prezent, Organizația Națiunilor Unite
se confruntă cu o subfinanțare cronică și cu un deficit de personal, în special în
cadrul Departamentului pentru afaceri politice (DAP), care gestionează activitățile
de pacificare ale ONU la nivel mondial. În strânsă legătură cu acest aspect este
problema logisticii. În cazul menținerii păcii, de exemplu, nu toate guvernele pot
pune la dispoziția batalioanelor lor echipamentul de care au nevoie pentru a servi
în medii de conflict. În timp ce unele echipamente sunt furnizate de către țările care
contribuie cu trupe în timpul menținerii păcii, o mare parte din ele trebuie să vină
de la Națiunile Unite, inclusiv truse pentru a umple golurile din batalioanele
naționale subechipate. Organizația Națiunilor Unite nu are un stoc permanent de
astfel de echipamente. Acestea trebuie să fie achiziționate de la producători, ceea
ce creează mai multe dificultăți.

2. Concluzii

Succesul diplomației nu depinde numai de un mecanism eficient de avertizare

timpurie, ci și de implicarea actorilor nestatali. De exemplu, organizațiile bazate pe
comunitate au demonstrat în repetate rânduri că pot colabora cu guvernele și cu
comunitatea internațională pentru a oferi sprijin în materie de avertizare timpurie și
pentru a acționa în mod proactiv și decisiv în vederea prevenirii unor potențiale
situații de conflict. Diplomația preventivă este un bun exemplu de colaborare a
comunității internaționale pentru o pace durabilă și o dezvoltare sustenabilă. Cea
mai eficientă și mai dezirabilă utilizare a diplomației preventive este de a atenua
tensiunile înainte ca acestea să ducă la un conflict sau, în cazul în care conflictul
izbucnește, de a acționa rapid pentru a-l stăpâni și pentru a rezolva cauzele care
stau la baza acestuia. În plus, încrederea reciprocă și buna credință sunt esențiale
pentru a reduce probabilitatea de conflict între state și comunități. Multe astfel de
măsuri sunt disponibile pentru guvernele care au voința de a le utiliza. Exemple de
măsuri importante de diplomație preventivă sunt: schimbul sistematic de misiuni
militare; formarea de centre regionale sau subregionale de reducere a riscurilor; și
acorduri pentru libera circulație a informațiilor, inclusiv monitorizarea acordurilor
regionale privind armele. Măsurile preventive trebuie să se bazeze pe o cunoaștere
corectă și în timp util a faptelor. Dincolo de aceasta, este necesară o înțelegere a
evoluțiilor și a tendințelor continentale, bazată pe o analiză solidă, iar
disponibilitatea de a lua măsuri preventive adecvate este esențială.

3. Bibliografie

http://www.ediplomat.com/nd/history.htm
https://www.grin.com/document/373968
https://www.e-ir.info/2011/07/20/the-functions-of-diplomacy/
https://www.britannica.com/topic/diplomacy/History-of-diplomacy
https://www.juridice.ro/814962/reperele-actiunii-diplomatice-a-romaniei-realizari-si-cifre-2022.html 7
https://european-union.europa.eu/priorities-and-actions/actions-topic/foreign-and-security-policy_ro