APROB

Comandant companie 313 de instrucţie

locotenent Alexandr CROITOR
„____” _________________________ 2018

PLAN-CONSPECT
DE DESFAŞURARE A ŞEDINŢEI LA PREGĂTIREA TACTICĂ
CU PLUTONUL ___ DE INSTRUCŢIE LA DATA DE ___________
Acţiunile grupei de infanterie în ofensiva din
TEMA : mişcare

- instruirea militarilor cu principiile generale ale

SCOPUL:
ofensivei.
- noţiunile generale (definiţie, scopuri, trăsături, situaţii
şi condiţii de trecere la ofensivă).
- locul, rolul, misiunile, dispozitivul de luptă şi
posibilităţile de luptă ale Gr. I. în cadrul luptei ofensive
a plutonului.

- instruirea militarilor cu principiile generale ale

OBIECTIVELE
ofensivei.
ŞEDINŢEI
- posibilitati de trecere la ofensiva din miscare

METODA/LOCUL - teorie si in practica;

DESFAŞURĂRII: - baza de instruire a Brigazii 3 I.Mo.

TIMPUL: 100 minute.

CRITERII DE Militarul este apreciat pozitiv dacă:

EVALUARE: - cunosc principiile de bază ale ofensivei.

ASIGURAREA
- Manuale, plan-conspect etc.
MATERIALĂ:
 DESFAŞURAREA ŞEDINŢEI:
Nr. Denumirea şi conţinutul activităţii Timpul Indicaţii
organizato
r-metodice
1. PARTEA ÎNTRODUCTIVĂ Efectivul
- Verific prezenţa şi gătinţa pentru şedintă; este adunat
în linie pe
Anunţ tema, scopul,obiectivele şedinţei şi 5I două
criteriile de evaluare rînduri.
2. PARTEA FUNDAMENTALĂ Şedinţa se va
1. Definirea şi scopul general al ofensivei. desfăşura în
DEFINIŢIE :ofensiva constituie o formă de bază şi componenţa
principală a luptei care cuprinde un ansamblu de acţiuni de companiei.
Conducătorul
luptă dinamice, ferme şi manevriere, executate într-o 90 şedinţei va
concepţie unitară, de către MU de AÎ, împreună cu alte explica
forţe ale sistemului naţional de apărare, in copul nimicirii principiile
inamicului şi eliberării teritoriului din fâşia sau de pe generale ale
ofensivei,
direcţia sa de ofensivă. formele
SCOPUL general al operaţiei ofensive vizează ofensivei, în
producerea unor modificări de esenţă, profunde a situaţiei ce cazuri se
operative la sfârşitul acesteia, o schimbare majoră a trece la
ofensivă etc.
contextului operativ, în care vor fi proiectate şi desfăşurate
acţiunile ulterioare.
Scopul este cuprins în misiunea de luptă primită de la
eşalonul superior în funcţie de :
 Caracterul apărării inamicului;
 Caracteristicile terenului;
 Condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii;
 Forţele şi mijloacele avute la dispoziţie şi gradul de
completare şi asigurare a trupelor;
Constă în:
 nimicirea simultană(succesivă) a unei grupări de
forţe a inamicului;
 cucerirea unor raioane, aliniamente sau raioane
importante din adâncimea apărării acestuia;
 eliberarea unor localităţi, realizarea joncţiunii sau
despresurerea unor forţe care luptă în încercuire;
 dezorganizarea dispozitivului de luptă şi logisticii
inamicului;
 obţinerea de informaţii noi şi certe despre forţele
acestuia;
 crearea condiţiilor pentru viitoarele acţiuni.

2. Situaţii şi condiţii.
Corpul de armată (gruparea operativă de forţe) trece
la ofensivă în situaţii foarte complexe şi diferite. Aceasta
şi datorită faptului că ele se pot găsi în compunerea
forţelor de angajare imediată ale grupării strategice şi mai
rar în cadrul forţelor de angajare ulterioară ale acesteia, iar
manevrele care se vor face în vederea realizării
dispozitivelor sunt mai numeroase, mergându-se până la
aducerea unora dintre marile unităţi dintr-o altă zonă de
operaţie.
Dintre situaţiile mai caracteristice de trecere la
ofensivă a eşaloanelor operative, cele mai frecvente ar fi:
în continuarea unei alte operaţii (de apărare sau ofensive),
după regruparea dintr-o altă zonă de operaţii, de pe altă
direcţie operativă sau strategică, ori după nimicirea unor
grupări de trupe de desant aerian (aeromobile), din forţele
de angajare ulterioară sau din rezerva marii unităţi cu rol
strategic.
Acestor situaţii ar putea să li se mai adauge încă una
particulară, care ar consta în trecerea la ofensivă după
participarea la capturarea (nimicirea) unor grupări
paramilitare puternice care au comis acţiuni de
destabilizare gravă a ordinii constituţionale.
Trecerea la ofensivă în continuarea desfăşurării cu
succes a unei operaţii de apărare care şi-a atins scopul
printr-o contralovitură va constitui situaţia cea mai
caracteristică în războiul de apărare a ţării, întrucât acest
tip de ripostă permite câştigarea iniţiativei pe plan local,
iar inamicul este obligat să renunţe, fie şi temporar, la
ofensivă şi să adopte o atitudine defensivă pe o direcţie
operativă sau chiar strategică. Aceasta datorită faptului că
prin contralovitură s-a produs destructurarea sistemului
său acţional şi pierderi care nu-i permit să reia rapid
ofensiva. În acest caz, contralovitura trebuie amplificată
oportun, transformându-se treptat în operaţie ofensivă,
ceea ce va ridica foarte multe probleme de concepţie,
planificare şi logistică.
Corpul de armată (gruparea operativă de forţe) mai
poate trece la ofensivă după regruparea dintr-o altă zonă
de operaţie a ţării, care a fost eliberată sau în care nu s-au
dus acţiuni militare de amploare, ori de pe alte direcţii.
Situaţia este frecventă la nivelul operativ şi trebuie bine
studiată, având în vedere că, în acest caz, trupele execută o
deplasare pe distanţe mari, cu trecerea, cel mai adesea, a
unor obstacole naturale importante, specifice teritoriului
nostru naţional.
Corpul de armată (gruparea operativă de forţe) trece
la ofensivă, ar fi după nimicirea unor trupe aeropurtate ale
inamicului sau după neutralizarea (capturarea) unor
grupări paramilitare ostile puternice, care acţionează în
conjuncţie cu forţele inamicului trecute la agresiune.
Această situaţia ia în considerare caracterul aero-terestru al
acţiunilor şi extinderea spaţială a acestora în cazul
întrebuinţării de către adversar (adversari) a unor grupări
de desant aerian şi trupe aeromobile de valoare operativă.
Pe timpul stării de asediu sau de urgenţă poate trece
la nimicirea unor forţe paramilitare rebele.
În perioada iniţială a războiului pentru nimicirea
desantului aerian sau trupelor aeromobile în apropierea
frontierei de stat, în făşia în care MU urmează să treacă la
apărare, fie în adâncimea teritoriului naţional.

Pe timpul desfăşurării războiului:

 din apărare, găsindu-se în FAI sau FAU ;
 în apărare, când MU execută un contraatac, intră în
compunerea grupării de contralovitură sau participă la
nimicirea desantului aerian sau trupelor aeromobile
folosite de către inamic;
 pe timpul ofensivei, când aceasta a fost oprită, iar
după o pregătire de durată sau în scurt timp, acţiunile se
reiau, MU găsindu-se în FAI, FAU ori rezerva G.F.;
 după câştigarea iniţiativei în lupta de întâlnire, când
inamicul a trecut la apărare sau se retrage;
 pentru ieşirea din încercuire, independent sau în
cooperare cu alte MU, U;
 pe timpul executării urmăririi;
Condiţiile sunt determinate de:
 natura acţiunilor inamicului;
 situaţia trupelor proprii;
 caracteristicile terenului;
 condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii;
 mijloacele de luptă folosite;
 modalităţile de atac ale infanteriei;
Ofensiva se poate duce împotriva unei apărări
organizate în grabă sau din timp, în raioane cu lucrări de
fortificaţie sau pentru ruperea unui aliniament din
adâncime pe care s-au executat lucrări sumare de
amenajare genistică. Infanteria poate ataca îmbarcată pe
transportoare amfibii blindate, ca desant pe tancuri sau pe
jos.

3. Procedeele de trecere la ofensivă.

PROCEDEELE DE TRECERE LA OFENSIVĂ:
  din contact nemijlocit cu inamicul;
 din mişcare;
 combinat;
Din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă când
apărarea acestuia este pregătită di timp şi dispune de un
dezvoltat sistem de lucrări genistice şi de baraje, în cazul
când reţeaua de comunicaţii din adâncime către LDA este
slab dezvoltată sau în stare de impracticabilitate. Aceasta
este precedată de ocuparea bazei de plecare şi poate avea
loc cu sau fără regruparea forţelor din contact cu inamicul,
sau prin înlocuirea parţială ori totală cu altele aduse din
adâncime.
Baza de plecare la ofensivă este fâşia de teren,
amenajată din punct de vedere genistic, cu o adâncime
corespunzătoare fiecărui eşalon. Ea trebuie să asigure
dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva
mijloacelor de foc ale inamicului în special a celor
nucleare, biologice, chimice şi incendiare, să creeze
condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă. De regulă,
aceasta cuprinde: poziţiile de plecare la ofensivă; raioanele
de dispunere ale forţelor de angajare ulterioară, rezervei,
forţelor de sprijin, detaşamentelor cu destinaţie specială;
raioanele poziţiilor de tragere ale artileriei terestre şi
antiaeriene; poziţiile de tragere ale tancurilor care
participă la pregătirea de foc; locurile punctelor de
comandă; drumurile pentru deplasarea rapidă şi mascată a
forţelor, aprovizionări şi evacuări; raioanele de dispunere
ale subunităţilor şi formaţiunilor de logistică.
Ofensiva din mişcare se execută în urma unei
pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări nepregătite
sau pregătite în grabă, cu scopul câştigării de timp în
vederea exploatării unei situaţii favorabile sau preluării
iniţiativei după o apărare dusă cu succes. Acest procedeu
asigură pregătirea în secret a luptei, surprinderea în
operaţie şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de
loviturile inamicului şi se bazează pe puterea de foc şi
posibilităţile de manevră ale marii unităţii (unităţii) de
infanterie. Timpul de pregătire este redus la minimul
necesar pentru a trece la nimicirea inamicului înainte ca
acesta să poată să se concentreze sau să – şi
îmbunătăţească sistemul defensiv. Durata recunoaşterilor
va fi extrem de redusă.
Ofensiva din mişcare se adoptă, de regulă, atunci
când există suficiente comunicaţii şi acoperiri pentru
ascunderea deplasărilor şi se dispune de suficiente
mijloace de foc pentru neutralizare inamicului.
 Avantaje:
- permite executarea loviturii principale asupra
punctelor slabe ale In, realizând surprinderea
- asigură secretul pregătirii luptei şi determină de la
început un ritm înalt al Ofs
- neocupându-se BPO, nu este necesar să se execute
lucrări de amenajare Ge, fapt ce duce la reducerea timpului
de pregătire a luptei, cât şi volumului de muncă necesar
pentru aceasta
- la PFO, pe lângă Art Bg, a Eş Sup şi a U
subordonate, participă şi cea a U de la contact
- pe timpul pregătirii luptei, trupele sunt scoase de
sub focul Art In până în momentul trecerii la Ofs,
realizându-se o vulnerabilitate mai redusă a forţelor proprii
faţă de loviturile In.
Dezavantaje:
- pregătirea luptei, în teren, se execută într-un timp
scurt iar misiunile de luptă se precizează din mişcare
- există un moment critic, acela al suprapunerii
trupelor care trec la Ofs peste forţele aflate în apărare, de
care In poate profita prin executarea unor lovituri
puternice cu Av şi Art
- consumurile de CL sunt mai mari
- impune organizarea cooperării de detaliu şi o
neutralizare mai puternică a apărării In, îndeosebi a Mj AT
- necesită o minuţioasă organizare a deplasării
trupelor şi asigurarea desfăşurării lor la timp, în vederea
trecerii la atac
- In poate lovi cu ANM U/Bg , determinând
schimbarea dispozitivului de luptă şi timpul necesar pentru
realizarea acestuia iar în unele cazuri, chiar interzicerea
Ofs.
Ofensiva prin procedeul combinat se execută
numai de către marea unitate (cu o parte din forţe, aflate în
contact nemijlocit cu inamicul, iar cu altă parte – din
mişcare, prin aducerea lor din adâncime). În cadrul
acesteia, unitatea trece la ofensivă fie din contact cu
inamicul, fie din mişcare.
3. PARTEA FINALĂ 5I Efectivul
este adunat
în linie pe
La sfîrşitul şedinţei se va desfăşura bilanţul. două
rînduri.

Conducătorul şedinţei: _____________________________________