PLAN-CONSPECT

pentru desfăşurarea şedinţei la „Pregătirea de cercetare”

TEMA 1. Bazele cercetării.

ŞEDINŢA 1. Rolul, scopul, sarcinile şi obiectele cercetării.

SCOPURILE:
1. De a studia şi însuşi de către militari bazele cercetării de trupe, a cerinţelor prezentate către
cercetare.
2. De a dezvolta la militari gândirea tactică şi logică, capacitatea de analiză, sinteză şi iniţiativă.
3. De a educa la militari hotărîrea, disciplina, curajul şi organizarea.

DURATA: 2 ore.

FORMA DE
EVALUARE: prelegere

LOCUL DE
DESFĂŞURARE: clasa de studiu.

BIBLIOGRAFIA: 1. RLTU (p.III), pag.189 – 210.

2. “Procedeele şi metodele de acţiuni a soldatului în luptă”,
pag. 223 – 244.
3. “Pl. IMo în luptă”, pag.287 – 337.
4. “Pregătirea cercetaşului de trupe”, pag.

ASIGURAREA
MATERIALĂ: lector – 2000, cretă, slaiduri, planşe, indicator, stilouri, conspect

PROBLEMELE DE STUDIU

1. Locul şi rolul cercetării în luptă. Cerinţele prezentate către cercetare.

2. Formele, forţele şi mijloacele cercetării.

Repartizarea timpului:

1. Secvenţa introductivă -
2. Secvenţa de bază -
3. Secvenţa finală -

1
 II. SECVENŢA DE BAZĂ.

1. Locul şi rolul cercetării în luptă.

Cerinţele prezentate către cercetare.

Cercetarea în interesele asigurării de luptă pe pămînt, în aer şi pe mare se duce cu forţele şi

mijloacele subunităţilor, unităţilor, care nemijlocit participă în luptele date, la fel se folosesc
informaţiile dobîndite de către organele de cercetare a subunităţilor care acţionează în
cooperare, în vecinătate şi mai ales a instanţelor de comandă superioare. Cu alte cuvinte, în
interesele pregătirii şi ducerii cu succes a cercetării participă toate formele cercetării militare.
De aceea, ca de înţeles corect scopul şi locul cercetării în luptă, e necesar de imajinat toată
sistema în întregime, de cunoscut părţile componente a ei, particularităţile ei de acţiune,
precum si legătura reciprocă.
Cercetarea militară prezintă totalitatea măsurilor comandamentului militar de toate gradele
pentru dobîndirea şi studierea informaţiei despre inamic. Ea la fel se ocupă cu colectarea şi
studierea informaţiei de caracter politic, economic şi tehnico-stiintific.
Cercetarea militară în corespundere cu maştabul ei de acţiuni şi caracterul misiunilor se
clasifică în trei părţi principale:
- strategică;
- operativă;
- tactică.
Fiecare din aceste părţi este deprinsă să asigure domeniile corespunzătoare în iscusinţa
militară.
Cercetarea tactică asigură acţiunile de luptă a trupelor noastre în elementele tactice.
Datele dobîndite de ea servesc pregătirii şi executării cu succes a luptei.
Cercetarea operativă asigură arta operativă care se ocupă cu elaborarea teoriei şi practicii
pregătirii şi executării operaţiilor militare.
Cercetarea strategică se execută cu scopul asigurării statului în vederea pregătirii şi
executării operaţiilor strategice în caz de război.
Toate părţile cercetării militare sînt strîns legate între ele. De exemplu clasificarea
unităţilor inamicului şi caracteristicile tactico-tehnice a armamentului nou la dotare sînt la fel
de importante cum pentru cercetarea tactică, aşa şi pentru operativă şi strategică.
Cercetarea – forma principală a asigurării de luptă. Ea se duce în diferite condiţii de
luptă în scopul dobîndirii informaţiei despre inamic şi teren, care sînt necesare pentru
pregătirea şi petrecerea acţiunilor de luptă.
Experienţa războiului II mondial, războiului din Afganistan şi conflictelor locale au arătat
că atenţia slabă acordata cercetării, necunoasterea inamicului întotdeauna aduceau la pierderi mari
a efectivului şi înfrîngerii în luptă, dar unităţile şi subunităţile unde cercetarea a fost organizată la
un nivel înalt, unde efectivul a fost mai bine pregătit în vederea cercetării, cu succes îndeplineau
misiunea de luptă pusă.
Rolul cercetării a crescut odată cu dezvoltarea tehnicii, armamentului şi metodelor de
ducere a luptei, cu creşterea mobilă a trupelor şi cu capacitatea lor de a produce lovituri puternice
şi pe neaşteptate. Pentru învingerea inamicului în lupta modernă e necesar de descoperit inamicul
din timp şi de a-l întrece în acţiuni. Aceasta este asigurat cu o organizarea la un nivel înalt a
cercetării şi instruirea perfectă a subunităţilor de cercetare.
Direcţiile principale de perfecţionare a cercetării la un nivel modern este micşorarea
timpului la îndeplinirea tuturor ciclelor, folosirea mai detailată a mijloacelor tehnice mai
performante şi pregătirea profesionistă. În aceste condiţii majoritatea misiunilor pentru dobîndirea
informaţiei despre inamic şi raioanelor lor de acţiune se referă la forţele şi mijloacele cercetării.
Fiecare formă de cercetare este partea componentă a cercetării militare în care principiul
de bazâ este sfera sa de acţiuni, mijloacele şi forţele proprii.
La cercetare se referă un şir de cerinţe, principalele din care sînt:

2
 - scop precis;
- activitatea;
- continuitatea;
- oportunitatea;
- operativitatea;
- caracter ascuns;
- autenticitatea;
- determinarea corectă a coordonatelor obiectelor de cercetare.
Scopul precis a cercetării constă într-o subordonare strictă a tuturor activităţilor de
cercetare a asigurării pregătirii şi executării cu succes a luptei.
Cercetarea trebuie să fie dusă în continuitate în orice condiţii climaterice, ziua şi noaptea,
pe orice teren şi în diferite condiţii de luptă necătînd la aceea că unităţile şi subunităţile nu duc
acţiuni active, cercetarea nu trebuie să înceteze, pentru ca acţiunile inamicului să nu devină pe
neaşteptate pentru trupele noastre.
Activitatea constă în tendinţa de a dobîndi datele de cercetare necesare cu acţiuni de
iniţiativă.
Informaţiile de cercetare trebuie să fie dobîndite la timp şi prelucrate operativ. Cele mai
preţioase şi principale informaţii pot să devină fără de folos, dacă comandantul le va primi tîrziu.
Caracterul ascuns constă în păstrarea în taină a tuturor măsurilor de cercetare. Caracterul
ascuns în cercetare oferă posibilitatea de supravieţuire a organelor de cercetare şi capacitatea lor la
îndeplinirea misiunii puse şi determinarea corectă a coordonatelor.
Autenticitatea constă în dobîndirea datelor de cercetare care complet corespund situaţiei
actuale, informaţia incorectă necontrolată despre inamic poate să aducă la greşeli serioase la
primirea hotărîrii, la pierderea efectivului şi la înfrîngere în luptă. Coordonatele apreciate greşit a
obiectelor (ţintelor) aduc la esec.

Oportunitatea şi operativitatea constă în dobîndirea datelor de cercetare necesare la timp.

2. Formele, forţele şi mijloacele cercetării.

La momentul de faţă cercetarea militară se împarte în următoarele forme:

- terestră;
- aeriană;
- maritimă;
- specială.
Cercetarea terestră este tipul principal de cercetare a trupelor de uscat. Ea se împarte în
următoarele tipuri de cercetare:
- de trupe;
- radiotehnică;
- radiolocaţie;
- de artilerie;
- de geniu;
- de radiaţie şi chimică.
Forţele şi mijloacele de cercetare la adîncime mare, în timp scurt pot să depisteze trupele
inamicului în raioanele lor de staţionare şi la deplasări, locurile de dislocare a poziţiilor de foc
a artileriei şi altor ţinte, caracterul terenului şi sistemul amenajării lui genistic, totodată
determinarea coordonatelor punctelor de comandă, mijloacelor radioelectronice şi obiectelor
de logistică a inamicului.

Forţele şi mijloacele de cercetare – se consideră subunităţile de cercetare de stat,

subunităţile genurilor de trupe, trupelor speciale şi servicii afectate pentru ducerea cercetării,
la fel tehnica de cercetare de luptă şi mijloacele de deplasare cu ajutorul cărora aceste
subunităţi îşi îndeplinesc misiunile.

3
 Cercetarea de trupe se duce cu subunităţile de stat sau formate vremelnic, destinate
pentru dobîndirea informaţiilor de cercetare pe cîmpul de luptă.
La ele de exemplu se referă: observatorii, posturile de observare, subunităţi pentru
executarea căutării, incursiunii, ambuscadelor de cercetare, grupelor de patrulare, patrule de
cercetare, detaşamente de cercetare, grupe sau subunităţi pentru executarea cercetării de luptă.
Cercetarea radio şi radiotehnică se duce cu ajutorul mijloacelor radioelectronice. În
conformitate cu mijloacele folosite şi sursele primite a informaţiei de cercetare, cercetarea
radio şi radiotehnică se împarte în cercetarea radio şi cercetarea radiotehnică.
Cercetarea radio dobîndeşte informaţie despre inamic cu ajutorul mijloacelor de
radioprimire şi de alte aparate radioelectronice în modul de pelengare şi interceptare a
mijloacelor de transmisiuni ale inamicului. Sursele de dobîndire a informaţiei pentru
cercetarea radio sînt staţiile radio şi de radioreliere în funcţiune.
Pe baza analizei informaţiei interceptate, cercetarea radio în cooperare cu alte forţe şi
mijloace de cercetare pot să descopere mijloacele de atac nuclear şi sistemul de conducere a
inamicului, să determine componenţa, gruparea, caracterul de acţiuni a inamicului, totodată să
pregătească informaţia necesară pentru amestecarea în lucru a mijloacelor de transmisiuni ale
inamicului.
Cercetarea, de obicei, o duce postul de radiointerceptare. El dobîndeşte date de cercetare
pe baza fonului de demascare a mijloacelor radio şi radioelectronice în stare de funcţionare ale
inamicului.
Apariţia mijloacelor de radiolocaţie şi a misiunilor importante care acestea au să le rezolve
apare necesitatea de formare a cercetării de radiolocaţie.
Cercetarea radiotehnică dobîndeşte date despre inamic cu ajutorul aparatelor
radioelectronice speciale, prin modul demascării lucrului, primirii şi analizei emanărilor
iluminate, la fel cu pelengarea mijloacelor de radiolocaţie în lucru.
Pentru ducerea cercetării radiotehnice se desfăşoară posturile radiotehnice, care maximal
se apropie spre limita de dinainte a inamicului. De obicei poziţiile posturilor se aleg pe locuri
ridicate.
Misiunile cercetării radiotehnice pot fi: regăsirea dislocării staţiilor radiolocative ale
inamicului, determinarea poziţiilor, zonelor de acţiuni şi a datelor tactico-tehnice. Pe baza
informaţiei primite se determină locurile dislocării raioanelor de apărare a batalioanelor, poziţiilor
artileriei, locurile de aterizare a avioanelor, se determină raioanele şi direcţiile de acţiune a
subunităţilor de cercetare.
Cercetarea de radiolocaţie se duce cu scopul dobîndirii datelor despre obiectele
principale a le inamicului cu ajutorul staţiilor de radiolocaţie “SRL”. Ea poate să determine
conţinutul, locul de aflare şi caracterul de acţiuni a ţintelor pe pămînt, în aer şi pe apă. În afară de
aceasta cercetarea de radiolocaţie este aptă să determine poziţiile de foc a rachetelor şi artileriei
inamicului, la fel şi coordonatele acestor ţinte.
Cercetarea de radiolocaţie se duce prin folosirea posturilor de radiolocaţie sau grupe de
SRL (staţii de radiolocaţie).
Postul de radiolocaţie include în sistemul antiaerian 1-3 staţii de radiolocaţii.
Metodele principale de ducere a cercetării de radiolocaţie sînt căutarea de radiolocaţie şi
observarea de radiolocaţie.
Părţile pozitive a cercetării de radiolocaţie sînt depărtările mari de acţiune, preciozitatea
de determinare a coordonatelor şi a obiectelor în orice condiţii ale vremii.
După destinaţia sa staţiile se clasifică în următoarele grupe principale:
- staţiile de radiolocaţie asupra ţintelor aeriene;
- staţiile de radiolocaţie de descoperire a ţintelor terestre;
- staţiile de radiolocaţie de descoperire a poziţiilor de foc a aruncătoarelor de mine la momentul
de tragere şi a sistemelor de artilerie, complexelor de lansare a rachetelor;
- filmarea de radiolocaţie a termenului.

4
 Cercetarea de artilerie se duce de către subunităţile de cercetare şi de tragere a artileriei
cu ajutorul aparatelor optice şi electronooptice, sonometrice, staţiilor de radiolocaţie şi
radiotehnice şi cu altele, în afară de aceasta cercetarea de artilerie se duce de către grupele de
cercetare de artilerie şi elicopterele de cercetare corectare.
Asupra cercetării de artilerie se depun următoarele sarcini principale:
- descoperirea şi determinarea coordonatelor mijloacelor tactice de atac nuclear, artileriei de
cîmp şi artileriei aruncătoarelor de mine, tancurilor, posturilor de observare a altor ţinte
principale;
- determinarea locurilor punctelor de sprijin, determinarea caracterului lucrărilor de fortificaţie,
barajelor genistice şi sistemului de foc a inamicului;
- cercetarea mai detailată a obiectelor, ţintelor determinate pentru nimicire cu rachete şi foc de
artilerie;
- descoperirea tragerii artileriei şi controlul după rezultatele focului ei;
- cercetarea terenului pe itinerarele de deplasare a subunităţilor de rachete şi artilerie şi a
raioanelor de desfăşurare în dispozitivul de luptă.
Cercetarea de artilerie include cercetarea:
- optică; - radiotehnică;
- sonoră; - cu grupele de cercetare a artileriei;
- de radiolocaţie; - cu foc de artilerie;
- cu helicopterele de cercetare şi corectare şi altele.
Cercetarea optică se duce de pe punctele de observare terestră cu ajutorul aparatelor optice
şi electronooptice la distanţa vizibilităţii directe.
La aparatele optice se referă binoclurile, busolele de artilerie, telemetrele stereoscopice şi
teodolitele de cercetare.
Pentru descoperirea surselor de iradiere infraroşii a inamicului se folosesc binoclurile
infraroşii şi aparate optice mai complicate cu vizoarele de noapte.
Pentru efectuarea cercetării aparatele optice şi electronooptice se instalează la posturile de
observare. De obicei ele se găsesc împreună cu PO a comandamentului de arme întrunite şi în
apropiere de ele.
În punctul de comandă şi observare se găseşte comandantul de subunitate. De la acest
punct el conduce cu focul subunităţii, efectuează cercetarea şi observarea după inamic şi
acţiunea trupelor sale.
Cercetarea se bazează pe întrebuinţarea fenomenului de împrăştiere a sunetelor în
atmosferă, care apare în urma tragerilor din tunuri şi aruncătoarelor de mine, la fel în urma
exploziilor obuzelor şi minelor.
Cercetarea sonoră se efectuează cu ajutorul staţiilor de cercetare sonometrică. Lucrul lor se
bazează pe folosirea diferenţei apropierii în timp a undelor sonore de la producerea
zgomotului de către piesele de artilerie pînă la receptorul de sunete.
Subunităţile de cercetare sonoră descoperă şi determină coordonatele bateriilor de artilerie
terestre şi antiaeriene, complexelor reactive, aruncătoarele de mine după zgomotul de tragere,
determină calibrul şi cantitatea tunurilor în bateriile descoperite şi duce observarea după
activitatea lor de foc. În afară de aceasta, aceste subunităţi se atrag la deservirea tragerii a
artileriei proprii.
Privilegiile de bază a cercetării sonore este integritatea ei la observarea din partea
inamicului. Ea este în stare să descopere ţintele după sunete şi zgomote, noaptea, şi în alte
condiţii nefavorabile de timp. Mijloacele de cercetare sonoră nu reflectează energie, prin ce
îngreunează descoperirea lor de către cercetarea inamicului. Coordonatele ţintelor descoperite
pot să fie primite peste cîteva minute.
Pentru efectuarea cercetării şi deservirea tragerii artileriei subunitatea de cercetare sonoră
se desfăşoară în dispozitivul de luptă care include posturile sonore, postul de avertizare,
punctul central, postul meteorologic şi locul de dislocare a automobilelor.

5
 Cercetarea de radiolocaţie de artilerie se efectuează cu ajutorul staţiilor de radiolocaţie,
descoperirii ţintelor mobile şi a staţiilor de descoperire a aruncătoarelor de mine la momentul
de tragere.
Staţia de radiolocaţie e destinată pentru cercetarea ţintelor în mişcarea terestră şi pe apă.
Ea determină coordonatele ţintei în sistemele polare (depărtarea şi direcţia).
Staţiile de radiolocaţie de descoperire a aruncătoarelor de mine în tragere se folosesc pentru
vizarea aruncătoarelor de mine şi tunurilor grele în tragere la diferite depărtări pe traiectoria
zborului a minei, la fel pentru deservirea tragerii artileriei sale.
Cercetarea radiotehnică a artileriei este destinată pentru descoperirea şi determinarea
poziţiilor staţiilor de radiolocaţie a unităţilor antiaeriene, aviaţiei tactice şi conducerii cu
avioanele fără piloţi. Ea se efectuează cu ajutorul staţiilor de cercetare radiotermică.
Grupele de cercetare de artilerie se trimit de către comandanţii de subunităţi de artilerie
pentru cercetarea inamicului, raioanelor de desfăşurare a artileriei, itinerarelor de deplasare şi
alegerea locurilor pentru punctele de comandă şi observare.
Cercetarea cu foc a artileriei se efectuează cu scopul descoperirii obiectelor de apărare de
timp lung şi adăposturilor inamicului cu modul distrugerii complete sau treptate a acoperirii
mascate a inamicului, pentru a descoperi în aceste obiecte întrebuinţarea de către inamic a
betonului sau blindajului.
La cercetarea cu foc se nimicesc raioanele probabile de concentrare a inamicului sau a
poziţiilor lui, pentru a-l impune să îndeplinească măsuri de răspundere şi prin aceste acţiuni să se
demascheze. Măsurile de răspuns a inamicului pot să dea posibilitate de a depista gruparea lui şi
componenţa trupelor, poziţiile de foc ale artileriei sale ş.a.
Elicopterele de cercetare şi corectare efectuează cercetarea, găsindu-se în aer deasupra
terenului propriu. Ele demonstrează ţintele care nu pot fi observate de pe pămînt, determină
coordonatele lor şi corectează locul decis asupra acestor ţinte. Noaptea observarea se duce după
flăcările tunurilor şi aruncătoarelor de mine, totodată cu ajutorul aparatelor infraroşii.
Cercetarea de geniu se efectuează cu forţele şi mijloacele de cercetare a trupelor genistice
de sinestătătoare, totodată cu cercetaşii genişti din componenţa organelor de cercetare.
Misiunea principală a cercetării genistice se consideră determinarea caracterului
amenajării genistice a poziţiilor şi raioanelor de dislocare a trupelor inamicului, sistemului lui de
baraje, mai ales locurilor de instalare a minelor nucleare, gradul de accesibilitate a terenului cu
tancurile şi maşinile blindate, starea drumurilor şi podurilor, caracterul barajelor de apă şi
posibilităţile de forţare a lor ş.a.
În afară de aceasta cercetarea de geniu întocmeşte componenţa, înzestrarea şi modurile de
acţiune a trupelor de geniu a inamicului.
Pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare genistică din componenţa subunităţilor
genistice se numesc:
- posturile de observare genistice;
- posturile terestre de fotografiere;
- pichetele de cercetare genistică.
Postul de observare genistic duce cercetarea prin observare. În componenţa lui se includ
nu mai puţin de doi – trei observatori, unul din care se numeşte superior.
Postul de observare genistic este înzestrat cu următoarele aparate şi obiecte: periscopul de
cercetare genistică şi binoclu, aparatul de observare în condiţii de noapte, aparatul de măsurare a
distanţei, filtrele de lumină şi contrast pentru determinarea obiectelor mascate, mijloacele şi
aparatele de observare fixate, totodată transportor, busolă, planşetă, mijloace de iluminare şi
documentele necesare.
Posturile terestre de fotografiere sînt compuse din 2-4 cercetaşi genişti şi sînt înzestraţi cu
mijloace de observare, fotografiat, deplasare şi transmisiuni.
Cercetarea terestră de fotografiat se înfăptuieşte prin procedeul de fotografiere a obiectelor
genistice şi terenului pe limita dinainte şi în apropierea apărării inamicului.

6
 Pichetul de cercetare genistică se trimite de la unităţile sau subunităţile trupelor genistice.
Componenţa lui se determină cu caracterul misiunilor la îndeplinirea situaţiei şi se poate considera
de la o grupă la un pluton. În componenţa PCG pot fi incluşi şi cercetaşii chimici cu aparatele de
cercetare chimică şi de radiaţie. PCG efectuează cercetarea prin observare şi căutare.
Cercetarea de radiaţie şi chimică – elementul principal de protecţie contra armelor de
nimicire în masă a inamicului. Ea se petrece în componenţa trupelor sale sau la itinerarele de
deplasare pentru descoperirea substanţelor radioactive şi chimice.
La cercetarea radioactivă şi chimică se acordă următoarele sarcini:
- descoperirea la timp a terenului contaminat şi a aerului cu substanţele radioactive,
chimice şi bacteriologice;
- determinarea tipului substanţelor chimice şi gradul de contaminare a terenului,
armamentului, tehnicii, mijloacelor materiale cu substanţe chimice şi radioactive;
- descoperirea şi stabilirea zonelor de contaminare cu substanţe radioactive şi chimice,
căilor de acces spre zonele (raioanele) cu gradul mare de contaminare cu substanţe chimice
sau căile de trecere a lor;
- colectarea probelor de aer, apă şi sol contaminate şi analiza lor;
- executarea controlului dozimetric după efectivul subunităţilor.
Cercetarea radioactivă şi cea chimică se efectuează cu forţele tuturor comandanţilor,
observatorilor în subunităţi şi posturile de observare, posturile de observare chimică,
pichetului de cercetare chimic şi a tuturor subunităţilor participante la cercetare.

PARTEA FINALĂ

- anunţ tema şi scopul lecţiei;

- anunţ studenţii care sau evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi;
- anunţ notele;
- dau lucru pentru pregătirea individuală.

TEMA 2. Bazele cercetării.

ŞEDINŢA 1. Postul de observare.

SCOPURILE:
1. De a studia şi însuşi destinaţia, componenţa şi cerinţele prezentate către postul de observare.
2. De a studia mijloacele cu care se înzestrează postul de observare.
3. De a educa la studenţii militari hotărîrea, disciplina, curajul şi organizarea.

DURATA: 2 ore.
FORMA DE EVALUARE: prelegere
LOCUL DE DESFĂŞURARE: clasa de studiu.

BIBLIOGRAFIA: 1. RLTU (p.III), pag.207 – 209.

2. “Pregătirea cercetaşului de trupe”, pag.17 – 31.
3. “Tactica” (p.I), pag.99 – 103.

7
ASIGURAREA
MATERIALĂ: lector – 2000, cretă, slaiduri, planşe, indicator, stilouri, conspect

PROBLEMELE DE STUDIU

1. Destinaţia, componenţa şi cerinţele prezentate către postul de observare.

2. Amenajarea genistică a PO. Mijloacele cu care se înzestrează.
3. Obligaţiunile persoanelor care execută cercetarea la PO.
Repartizarea timpului:

1. Secvenţa introductivă -
2. Secvenţa de bază -
- întrebarea întîi -
- întrebarea doi -
- întrebarea trei -
3. Secvenţa finală -
II. SECVENŢA DE BAZĂ.

1. Destinaţia, componenţa şi cerinţele prezentate

către postul de observare.

Observarea permite de a dobîndi cele mai verosimile date despre inamic şi localitate. În
dispozitivele de luptă a trupelor în toate formele luptei observarea se duce continuu (neîntrerupt)
cu observatorii special numiţi şi posturile de observare. Numărul lor depind de caracterul luptei,
condiţiile terenului. În grupă de obicei se numeşte observatorul, în pluton şi companie – unul – doi
observatori, în batalion – observator la punctul de comandă – observare şi unu – două posturi de
observare.
Observarea se organizează în aşa mod, ca să se asigure cea mai favorabilă vizibilitate
înaintea frontului şi la flancuri. Noaptea şi în alte condiţii de vizibilitate redusă observarea se duce
cu ajutorul staţiilor de cercetare terestră de radiolocaţie, aparate de vedere pe timp de noapte,
mijloace de iluminare a localităţii şi se completează cu ascultarea.
Observarea se duce deobicei în sector. Lăţimea sectorului de observare depinde de
condiţiile de observare (localitate, vizibilitate) şi numărul de posturi (observatori) de care dispune.
Uneori observatorului se poate indica raionul (obiectul) pentru studierea lui amănunţită,
precizarea amplasării în teren a unor elemente aparte, descoperirea sau confirmarea prezenţei
ţintelor în el.
În afară de acesta observatorii şi posturile de observare pot duce observări după acţiunile
subunităţilor proprii şi a vecinilor, a aviaţiei şi după rezultatele focului artileriei proprii.
Cum arată practica, în sectorul de observare este de ajuns de avut cinci-şapte repere. Ca
repere se aleg obiectele care se văd bine şi care sînt mai rezistente la ruinare. Aceste sînt –
intersecţia de drumuri, pietre, puncte de relief, construcţii izolate, copaci ş.a.
Reperele se numerotează de la dreapta la stînga şi pe aliniamente de la sine spre inamic.
Unul din repere se numeşte de bază. Toate reperele indicate de către comandantul superior, sînt
obligatorii, după ele se păstrează numerele de denumirea conferite de acest comandant. Pe terenul,
lipsit de repere se pot alege construcţiile sau să se creeze repere artificiale prin focul artileriei
( locurile exploziilor).
Locul pentru observare trebuie să asigure o vizibilitate bună în sectorul indicat, mascarea
şi adăpostirea de focul inamicului, să aibă căi de acces ascunse din partea subunităţilor proprii.
Postul de observare – grupa de militari, numită pentru îndeplinirea în comun a misiunii
prin observare. El, se numeşte pentru cercetarea inamicului terestru şi aerian. Posturile de
observare pot fi poziţionale (în locaşe, în tranşee, la punctele de comandă – observare şi mobile
(pe tancuri, TAB). În componenţa postului de observare se numesc doi – trei observatori, unul

8
dintre care se numeşte superior, lui i se subordonează tot efectivul postului de observare.
Superuorul postului de observare este obligat:
- să instaleze ordinea de observare neîntreruptă;
- să organizeze amenajarea locului pentru postul de observare şi mascarea lui;
- să verifice starea bună de funcţionare a aparatelor de observare , mijloacelor de
legătură şi înştiinţare;
- la timp să raporteze comandantului, care a instalat postul, despre rezultatele observării.
Misiunea postului de observare se indică deobicei din acel loc, de unde se v-a executa
observarea.
Misiunea pusă postului de observare de regulă se indică în dispozitivele de luptă a
subunităţilor.
Alegerea şi ocuparea locului pentru observare se petrece pe ascuns. Alegînd locul pentru
observare (dacă el nu a fost indicat precis), superiorul postului de observare raportează despre
aceasta comandantului, care a trimis postul, pune misiunea observatorului, iar singur determină
distanţa la repere şi obiectelor din teren caracteristice şi alcătuieşte schema localităţii.
Locul pentru observare se amenajează de efectivul postului de observare, neîntrerupînd
ducerea observării după inamic (unul duce observarea, ceilalţi duc lucrările). Dispunerea postului
de observare trebuie să asigure cea mai favorabilă vizibilitate în condiţiile date a inamicului şi a
subunităţilor proprii în sectorul indicat, comoditatea de lucru a observatorilor şi transmisioniştilor
şi dispunerea aparatelor de observare, mijloacelor de transmisiuni, adăpostirea postului de
observare de la focul inamicului.
De obicei se amenajează locaş de tip descoperit sau locaş acoperit cu fante de observare.
Exterior locul postului de observare nu trebuie să se deosebească de terenul înconjurător.
Uneori postul de observare se poate amenaja sub un tanc sau TAB distrus întrebuinţindu-le ca
adăpost blindat şi ca un mijloc bun de mascare.
Postul de observare se asigură cu mijloace a legăturii cu fir la dispoziţiunea
comandantului, care a trimis postul.
În dependenţă de situaţie observarea se organizează pe schimburi sau totodată de întregul
efectiv a postului de observare.
La ducerea observării de întregul efectiv a postului de observare superiorul postului de
observare pune misiunea fiecărui observator în sectorul (fîşia) sau după un obiect concret. Singur
în acelaşi timp personal duce observare după obiectele mai importante, precizează poziţia şi
caracterul de acţiuni a ţintelor descoperite prin observare, execută înscrieri în registrul de
observare şi raportează despre rezultatele observării în ordinea stabilită.
Inamicul probabil v-a tinde să folosească condiţiile de noapte şi condiţiile de vizibilitate
redusă pentru pregătirea de ofensivă sau pentru întărirea apărării, regruparea trupelor, scoaterea şi
schimbul subunităţilor, schimbarea ordinei dispozitivului de luptă, amplasarea mijloacelor de foc.
Condiţiile de noapte reduc vizibilitatea, ceia ce îngreunează orientarea în teren,
descoperirea şi identificarea obiectelor. De aceia în condiţii de noapte cantitatea observatorilor şi
posturilor de observare se măreşte, iar locurile lor de amplasare se aleg cu cît mai aproape de
inamic. Observarea noaptea se duce cu întrebuinţarea staţiilor de radiolocaţie, aparatelor de vedere
pe timp de noapte, deasemenea la iluminarea artificială a terenului, care, de regulă, se execută la
indicaţia comandantului. În calitate de repere se numesc obiectele bine pronunţate, care se văd în
condiţii de noapte.
În timpul observării pe teren neiluminat descoperirea ţintelor şi identificarea caracterului
de acţiuni a inamicului se efectuiază deobicei pe indicii de demascare. Aşa, de exemplu lumina de
la ţigară aprinsă se vede pînă la 500m, lumina lanternei de buzunar – pînă la 1,5-2 km, flăcările
loviturilor din armele cu glonţ – pînă la 1,5-2 km, lumina becurilor automobilului şi tancului pe
teren şes – pînă la 4-8 km. Indicii de demascare a luminii sînt flăcările în timpul loviturilor din
mitraliere, tunuri şi alte mijloace de foc.
Efectivul postului de observare trebuie să respecte toate măsurile de mascare a luminii.
Observatorul trebuie să ţină minte, că ochiul se deprinde cu întunericul nu imediat, dar în decurs

9
de cîtva timp, cu cît mai mult omul se află în întuneric, cu atît mai bine el se orientează. După o
oră petrecută în întuneric capacitatea ochiului de a vedea surse slabe de lumină şi siluetele ţintelor
se înbunătăţeşte.
Postul de observare execută serviciul pînă la timpul stabilit sau pînă nu v-a fi schimbat de
alt post de observare. Trecerea la un alt post de observare poate fi executat numai din permisiunea
comandantului care a instalat acest post. Mutarea se execută deobicei de întregul efectiv a
postului, concomitent cu respecterea măsurilor de mascare şi pază. Ordinea de mutare o determină
superiorul postului de observare.
Observatorul este obligat să cunoască indicii de cercetare şi de demascare a obiectelor (ţintelor)
indicii de pregătire a inamicului pentru întrebuinţarea armei de nimicire în masă, pentru
ofensiva, retragere; chibzuitor să se folosească de apăratele de observare, să le gătească pentru
lucru şi să le întreţină în stare bună de funcţionare; să cunoască reperele în teren; să ducă
observarea încontinuu, să descopere ţintele, să determine distanţele la ele şi amplasarea lor faţă
de repere; la timp să raporteze comandantului despre rezultatele observării; să respecte
disciplina strictă şi să îndeplinească cerinţele de mascare; să cunoască semnalele de conducere
şi înştiinţare.

2. Amenajarea genistică a PO. Mijloacele cu care se înzestrează.

Postul de observare este înzestrat cu apărate de observare, harta de scară mare sau schema
terenului, registrul de observare, busola cias, lanterna, mijloace de transmisiuni şi de dare a
semnalelor, iar la observator – aparate de observare

3. Obligaţiunile persoanelor care execută cercetarea la PO.

Raportul despre rezultatele cercetării intră în obligaţiunile superiorului postului de

observare. El este obligat la timp să raporteze comandantului, care a instalat postul, despre
rezultatele cercetării: imediat să raporteze despre descoperirea ţintelor principale, despre
schimbările bruşte în acţiunile inamicului, deasemenea la descoperirea indicilor de pregătire
pentru întrebuinţarea armei de nimicire în masă.
În afară de aceasta fiecare observator este obligat la descoperirea obiectelor (ţintelor) a
inamicului să raporteze imediat superiorului postului de observare.
Descoperind ţinta, observatorul determină poziţia ei pe teren relativ de repere (obiectelor
în teren) şi raportează superiorului postului de observare.
La determinarea poziţiei ţintei în teren observatorul determină distanţa pînă la ţintă în
metri de la punctul său de observare şi distanţa unghiulară (spre dreapta, sau spre stînga) în metri
de la cel mai apropiat reper pînă la ţinta descoperită.
Raportul despre rezultatele observării trebuie să fie scurt şi clar – unde şi ce este
descoperit. De exemplu: “Reperul 2, în dreapta 0-10, 1200 metri, TAB în locaş”. La lipsa
reperelor în teren observatorul stabileşte poziţia ţintelor, indicînd azimutul magnetic la ţintă şi
distanţa pînă la ea. De exemplu: “Azimutul 1500, 3800 metri – aterizarea a două elicoptere”.
Observatorul raportează numai aceea, ce vede. Concluziile sale el le raportează numai la
cerinţa comandantului.
În timpul schimbării observatorilor, observatorul care se schimbă raportează
observatorului nou despre toate observările în dispunerea inamicului, obligatoriu arătînd în teren
ţintele descoperite: comunică, ce misiuni i-au fost puse şi cum sînt îndeplinite, transmite aparatele
de observare, schema terenului şi registrul de observare (dacă el este dus de observator). După
transmiterea obligaţiunilor observatorul schimbat raportează superiorului postului de observare
despre efectuarea schimbului. În timpul schimbului observarea după inamic nu se întrerupe.
Despre rezultatele observării, schimbul locului şi timpul mutării şi despre predarea
postului se execută însemnări în registru de observare.

10
 În registru de observare, de obicei însemnările se duc în trei coloane. În prima coloană se
înscrie tipul observării. În a doua coloană, unde şi ce este observat. În a treia coloană, cui şi cînd a
fost raportat. După ce postul de observare a fost schimbat la sfîrşitul însemnărilor de observare se
înscrie datele despre predarea postului de observare. Predarea şi primirea postului de observare se
confirmă prin iscăliturile superiorilor posturilor de observare. De exemplu: “La 19.15 14.05
postul, staţia radio R- 148 N= 013921, LPR- 1 Nr 0214 KC.

Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. El se trimite în

misiune de către echipa sau patrula de cercetare. Cercetaşul acţionează în faţă, lateral sau înapoia
subunităţii din care face parte, în scopul cercetării inamicului şi terenului şi pentru a preveni pe
comandant asupra acţiunilor prin surprindere ale inamicului.
Principalele calităţi morale, de luptă şi fizice necesare militarilor care îndeplinesc
misiuni de cercetare:
- să aibă o înalta conştiinţă patriotică, să fie devotaţi faţă de patrie; popor să respecte cu
stricteţe jurămîntul militar şi să facă totul pentru îndeplinirea misiunii primite;
- să cunoască şi să mînuiască la perfecţie armamentul, tehnica de luptă şi aparatura din
înzestrare;
- să cunoască organizarea, înzestrarea şi modul de acţiune a inamicului, tipurile şi
caracteristicile armamentului şi tehnicii de luptă, precum şi indiciile de descoperire a acestora;
- să posede temeinice cunoştinţe militare, geografice, economice şi astronomice şi să aibă
o vastă cultură generală;
- să aibă în permanenţă moralul ridicat, o bogată imaginaţie şi să fie pasionaţi pentru
acţiunile de cercetare;
- să fie energici, activi şi întreprinzători, să aibă mintea ageră care să le permită analiza
rapidă a situaţiei, să dovedească sînge rece, spirit de sacrificiu, să fie abili şi competenţi în orice
acţiune pe care o întreprind;
- să fie pregătiţi pentru a suporta cu tărie greutăţile şi privaţiunile impuse de situaţie; să fie
cinstiţi, sinceri şi să dea dovadă de o înaltă disciplină;
- să dovedească spirit de colectivitate şi întrajutorare, să combată cu fermitate
manifestările de frică şi panică, să sesizeze slăbiciunile altor camarazi din cadrul colectivului şi să
prevină căderea în greşeală a acestora;
- să manifeste iniţiativă, curaj şi hotărîre în rezolvarea situaţiilor tactice, îmbinînd în mod
armonios perseverenţa, calmul şi stăpînirea de sine, cu şiretenia;
- să dovedească spirit de inventivitate şi să aleagă cu pricepere şi discernămînt cele mai
eficace procedee care asigură îndeplinirea cu succes a misiunilor de cercetare;
- să aibă o bună rezistenţă fizică pentru a putea executa deplasări pe jos, pe distanţe mari,
să ştie a practica înotul, călăria, motociclismul, lupta corp la corp şi conducerea autovehiculelor;
- să fie dîrji, să cunoască şi la nevoie să aplice în practică regulile şi procedeele de
supravieţuire;
- să fie atenţi şi vigilenţi, să aibă dezvoltat simţul văzului şi auzului, să ştie să se orienteze
repede, în orice teren şi pe orice timp (cu şi fără busolă sau hartă), să reţină cu exactitate tot ce au
observat şi auzit;
- să cunoască, pe cît posibil, limba inamicului şi a populaţiei din zonă sau cel puţin
expresiile strict necesare pentru îndeplinirea misiunii;
- să fie în măsură să aprecieze importanţa celor observate şi auzite, să determine cu
precizie coordonatele obiectivelor descoperite, stabilind totodată, urgenţa raportării lor.

Cercetaşului este interzis:

- de a lua cu el în cercetare documente, scrisori, cărţi şi gazete, bani, diferite amulete etc.;

11
 - de a face în hărţi, luate în cercetare, oarecare note privitor la amplasarea trupelor proprii,
de iscălit la echipamentul său denumirea unităţii şi numele propriu;
- de a lăsa camaradul rănit sau ucis pe teritoriul inamicului.

PRINCIPALII INDICI DE DESCOPERIRE A INAMICULUI

In vederea procurării datelor si informaţiilor necesare, atenţie deosebită trebuie acordată
cunoaşterii şi folosirii la maximum a indiciilor după care se descoperă prezenţa şi activitatea
inamicului, în raport de situaţia tactică şi caracterul acţiunilor de luptă.
Indicii de descoperire pot fi exploataţi numai dacă sînt analizaţi şi interpretaţi cu atenţie pe
baza cunoaşterii temeinice a particularităţilor şi specificului fiecărei categorii de obiective,
activităţi şi acţiuni ale inamicului; ei dau posibilitate cercetaşilor să determine cu mai multă
uşurinţă valoarea, compunerea, activităţile, si acţiunile inamicului.
1. Indicii de descoperire a lucrărilor genistice:
- identificarea pe teren a unor linii frînte, de o culoare mai închisă faţă de mediul
înconjurător, sau a unor valuri continue de pămînt, de formă sinuoasă, care prin coloritul lor se
deosebesc de terenul înconjurător; acestea pot fi orientate paralel, oblic sau perpendicular faţă de
linia frontului;
- prezenţa unor plase de mascare şi a vegetaţiei uscate, folosite pentru mascarea lucrărilor
genistice;
- descoperirea unor militari care se deplasează prin lucrări (tranşee, şanţuri de
comunicaţie);
- apariţia la suprafaţa solului a turelei sau ţevii tunului (mitralierei) pe timpul executării
tragerilor;
- poteci, cărări, tranşee sau şanţuri de comunicaţie care fac legătura între amplasamente,
adăposturi sau poziţii de tragere;
- zgomotul, , fumul şi praful produs pe timpul executării focului de către inamic, iar pe
timp de noapte, lumina de la gura ţevii;
- prezenţa unor mijloace tehnice care execută lucrări de amenajare genistică a terenului.

2. Indicii de descoperire a lucrărilor genistice din raioanele forlificate:

- prezenţa unor ridicături de pămînt uniforme, avînd uneori tranşee (.şanţuri de
comunicaţie) între ele;
- descoperirea unor poteci care conduc către partea opusă a ridicăturilor de pămînt;
- existenţa unor crenele orientate în diferite direcţii; culoarea mai închisă a vegetaţiei sau
mediului înconjurător, ca urmare a tragerilor executato din interiorul cazematelor;
- executarea tragerilor cu armament automat şi tunuri, fără a se descoperi prezenţa
militarilor;
- zgomotul produs de tragerile executate din cazemate este redus, iar fumul rezultat
persistă mai mult;
- existenţa între ridicăturile de pămînt (lucrările de fortificaţii) a unor obstacole şi baraje
(do sîrmă, colţi şi şanţuri antitanc etc.).

3. Indicii de descoperire a unui cîmp de mine:

- pete mici de iarbă sau de pămînt uscat, care apar sub forma unei table de sah,
reprezentînd locurile unde au fost plantate minele;
- existenţa unor săpături în diferite locuri;
- vegetaţia veştejită in anumite raioane sau pe unele direcţii, în special iarba şi boscheţii;
- sîrmă subţire, bine mascată si ancorată cu un capăt de copaci sau ţăruşi, folosită pentru
declanşarea prin surprindere a unor tipuri de mine;
- existenţa unor porţiuni de teren delimitate. avînd în anumite locuri indicatoare pentru
ocolirea sau pentru marcarea culoarelor de trecere.

12
 4. Indicii de descoperire a unui post de observare:
- existenţa unui adăpost (amplasament) acoperit sau descoperit, avînd 2-3 crenele pe
direcţiile de observare:
- reflectarea razelor solare în lentilele sau părţile metalice ale aparaturii de observare şi
armamentului;
- venirea sau plecarea unor militari din acelaşi loc, activitate care se repetă la anumite ore
(indicînd schimbarea observatorilor, aducerea hranei etc,);
- existenţa unor cărâri şi a cablului telefonic care converg către locul unui adăpost;
- identificarea unor spărturi sau puncte de culoare mai închisă în ziduri, acoperişuri. coşuri,
precum şi diferite amenajări în coroanele copacilor şi în alte locuri favorabile observării.

5. Indicii de descoperire a unui punct de comandă:

- existenţa unor drumuri circulate intens de autovehicule, care converg spre anumite
acoperiri;
- intrarea si ieşirea frecventă din raion a unor autovehicule, îndeosebi autospeciale şi de
comandament;
- existenţa unor militari (subunităţi) de pază, de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, în
special la intrările şi ieşirile din raion;
- descoperirea unor linii telefonice, care converg către acelaşi raion;
- existenţa autostaţiilor radio şi radioreleu cu antene instalate pe înălţimile din apropiere,
precum şi zgomotul unor grupuri electrogene;
- amenajarea sau existenţa unor terenuri de avertizare a elicopterelor în apropierea
raionului respectiv;
- existenţa parcurilor de autovehicule, în care predomină cele de comandament;
- prezenţa artileriei antiaeriene şi a staţiilor de radiolocaţie în apropierea raionului.

6. Indicii de descoperire a inamicului in pădure si în localitate:

- descoperirea în păduri (localitate) a unor deplasări frecvente ale militar lor si
autovehiculelor;
- existenţa fumului deasupra pădurii sau clădirilor (ca urmare a funcţionării bucătăriilor) şi
a unor zgomote de motoare;
- în localităţi, circulaţia limitată a populaţiei, în special după lăsarea întunericului, uneori
evacuarea acesteia;
- deplasarea pe cărări, poteci (străzi) a militarilor înarmaţi, ca agenţi de legătură şi patrule;
- camuflarea pe timp de noapte a luminilor;
- existenţa în grădini, livezi sau locuri virane a bucătăriilor de campanie;
- prezenţa unor antene sau a firelor telefonice întinse spre "pădure (localitate) şi în
interiorul ei;
- existenţa lucrărilor genistice şi a subunităţilor de siguranţă la marginea pădurii
(localităţii) şi a îndrumătorilor do circulaţie (posturilor de comenduire) la intrare (ieşire) şi în
interiorul acestora.
În localităţi mici şi apropiate de linia frontului, se constată, de regulă, o linişte deosebită şi
o circulaţie foarte limitată a militarilor şi autovehiculelor.

7. Indicii de descoperire a inamicului aflat în staţionare şi în raioanele de

concentrare:
- existenţa militarilor şi autovehiculelor de diferite tipuri, dispuse în acoperiri (păduri,
crînguri, livezi) şi a urmelor lăsate de acestea;
- raioanele da staţionare au o suprafaţă mai mică, iar subunităţile se află uneori în coloană,
pe comunicaţii, orientate câtre direcţia în care urmează să se deplaseze;
- prezenţa unor militari şi subunităţi de pază şi siguranţă în apropierea raioanelor de
dispunere a trupelor;

13
 - desfăşurarea unor activităţi variate (executarea de lucruri genistice, curăţatul
armamentului, repararea tehnicii, completarea plinurilor) ,si intensificarea transporturilor de
materiale către raioanele respective;
- dispunerea artileriei antiaeriene în poziţii de-a lungul comunicaţiei şi pe înălţimile din
apropierea raionului de concentrare (staţionare) a trupelor;
- existenţa unor drumuri circulate care fac legătura între comunicaţia principală şi raionul
de concentrare (staţionare) a trupelor;
- descoperirea inamicului după diferite surse de lumină si zgomot, care pot fi văzute şi
auzite pe timp de noapte;
- existenţa legăturilor fir între raioanele de dispunere a subunităţilor;
- apariţia fumului de la bucătării deasupra acoperirilor în care sînt dispuse trupele.
In raioanele unde a staţionat inamicul se vor cerceta cu atenţie urmele lăsate de
autovehicule, documentele şi scrisorile personale, ambalajele râmase de la alimente, muniţii (cutii
de conserve, de muniţie, pachete de ţigări), pentru a stabili pe cît posibil natura, compunerea şi
valoarea unităţilor, apartenenţa naţională, moralul militarilor si caracterul activităţilor desfăsurate.

8. Indicii de descoperire a coloanelor inamicului aflate în deplasare:

- recunoaşterea itinerarelor de către grupe mici de ofiţeri şi apariţia unor subunităţi de
cercetare şi de geniu;
- amenajarea diferitelor porţiuni de drum şi consolidarea podurilor slabe sau a locurilor de
varientare;
- instalarea la intersecţii a îndrumătorilor de circulaţie şi a unor indicatoare de orientare;
- zborul unor avioane si elicoptere de recunoaştere de-a lungul itinerarelor;
- recunoaşterea şi cercetarea unor raioane din apropierea comunicaţiilor în care urmează să
staţioneze trupele;
- deplasarea unor subunităţi de siguranţă, a trupelor şi tehnicii de luptă în coloană pe
diferite comunicaţii;
- prezenţa artileriei antiaeriene în apropierea punctelor obligate de trecere şi în lungul
itinerarelor de deplasare.
Cînd trupele execută marşul pe comunicaţii pietruite sau drumuri de pămînt şi terenul este
uscat, trupele pot fi descoperite după zgomot şi după praful care se ridică în urma coloanelor, a
cărui densitate şi înălţime variază în raport de mijloacele care se deplasează şi de viteză.
Pe timp de noapte, pe lîngă zgomotul produs, deplasarea trupelor poate fi uşor descoperită
după luminile farurilor, stopurilor si lanternelor de poziţie ale autovehiculelor.

9. Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la ofensivă:

- amenajarea unor poziţii de tragere pentru mijloacele de foc, mai aproape de limita
dinainte a dispozitivului de luptă si apariţia mai multor subunităţi de artilerie, aruncătoare şi
tancuri;
- intensificarea convorbirilor telefonice, telegrafice (radioreleu) şi a circulaţiei agenţilor de
legătură;
- intensificarea recunoaşterilor şi a acţiunilor de cercetare (luptă) în diferite raioane;
- organizarea de noi posturi de observare, puncte de comandă şi intensificarea acţiunilor
aviaţiei şi elicopterelor de cercetare;
- amenajarea de noi drumuri (căi de pătrundere) în special dinapoi către limita dinainte;
- executarea de către inamic a unor regrupări şi înlocuiri de trupe;
- apariţia unor tancuri-dragoare şi subunităţi de geniu în apropierea liniei frontului şi
executarea culoarelor prin baraje;
- completarea unităţilor şi marilor unităţi cu personal şi tehnică de luptă şi intensificarea
transporturilor rutiere, îndeosebi pe timp de noapte;
- apariţia unor noi depozite de muniţie, carburanţi-lubrifianţi, alimente şi alte materiale în
adîncimea dispozitivului de luptă al trupelor din contact.

14
 Indicii principale care duc la descoperirea pregătirilor inamicului pentru trecerea la
ofensivă pe timp de noapte, sînt:
- desfăşurarea unor activităţi intense în poziţiile de tragere ale artileriei, mijloacelor de atac
nuclear şi chimic, odată cu lăsarea întunericului;
- executarea unor trageri de reglaj înainte de lăsarea întunericului;
- descoperirea proiectoarelor şi altor mijloace de iluminare a cîmpului de luptă;
- prezenta pe comunicaţii a unor subunităţi de îndrumare a circulaţiei, cu mijloace
luminoase de semnalizare;
- afluirea de noi forţe şi intensificarea zgomotelor în adîncimea dispozitivului inamicului;
- amplasarea de repere (indicatoare) luminoase pe direcţiile de acţiune şi pe itinerarele
apropiate de limita dinainte a dispozitivului de luptă al inamicului.

10. Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la apărare:

- retragerea unor subunităţi din contact şi executarea de regrupari, în vederea realizării
dispozitivului de apărare şi creării de rezerve;
- pregâtirea şi ocuparea unor aliniamente de apărare în adîncime, cu forţe retrase sau aduse
din adîncime;
- executarea de lucrări genistice dezvoltate şi baraje (obstacole) pe aliniamente favorabile
(forme dominante de teren, cursuri de apa etc.);
- dispunerea punctelor de comandă mai în adîncime faţă de limita dinainte şi executarea, la
acestea a unor lucrări genistice mai dezvoltate;
- dezvoltarea treptată a sistemului de transmisiuni cu fir;
- dispunerea mai în adîncime a formaţiunilor de servicii.

11. Indicii de descoperire a inamicului care execută înlocuiri sau îşi retrage
subunităţile de la contact:
- executarea unor trageri de artilerie şi aruncătoare, a unor zboruri de aviaţie (elicoptere) în
scopul mascării zgomotelor produse de câtre subunităţile care se înlocuiesc sau se retrag;
- intensificarea focului pe limita dinainte şi a acţiunilor de cercetare în raioanele mai
importante;
- deplasarea unor subunităţi inamico către adîncimea dispozitivului său de luptă;
- modificări în sistemul de foc al inamicului, predominînd tragerile executate cu
armamentul automat;
- executarea unor baraje şi obstacole la flancuri, în intervale şi pe direcţiile de retragere ale
subunităţilor inamicului;
- organizarea acţiunilor de luptă pe noi aliniamente din adîncime şi apariţia unor obiective
false pe aliniamentele părăsite de subunităţile inamicului;
- intensitatea iluminării de către inamic a terenului din faţa dispozitivului de luptă - pe
timp de noapte.

OBSERVAREA ŞI ASCULTAREA
Observarea şi ascultarea constituie unul din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea cîmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor
obiective, în scopul procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se
organizează şi se execută permanent, ziua şi noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al
subunităţii, precum şi de către militarii trimişi în posturi de observare, pînde sau numiţi ca
observatori, indiferent de situaţia în care se găsesc trupele, de anotimp şi condiţiile
hidrometeorologie.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi determinarea
distanţelor pînă la ele;

15
 - urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executată de inamic şi
asigurarea legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a
distrugerilor şi incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă,
observarea şi ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de
observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului
aerian.
Pe timp de noapte, observarea se execută atît cu ochiul liber cît şi prin folosirea
aparatelor de vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cît mai aproape de inamic, iar
locurile alese trebuie să permită, pe cît posibil, observarea de jos în sus. Cînd în raioanele sau pe
direcţiile posturilor de observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii
(incursiuni, ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere
reciprocă şi de cooperare. În astfel de situaţii, misiunile postului de observare se completează cu
altele, în folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte
locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate
inamicului să descopere locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii
acestora.
Militarii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se orienteze
bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel încât să poată asculta
şi reda cât mai exact cele auzite şi văzute.
Cînd situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de
observare vor fi incluşi, pe cît posibil, şi cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Direcţiile şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc care se descoperă prin lumina de
la gura ţevii, se determină cu ajutorul reperelor vizibile sau al azimuturilor, iar distanţa pînă la
ele - cu ajutorul cronometrului (ceasului). Datele obţinute pe timp de noapte se trec în jurnalul
de observare şi se raportează pe măsura procurării lor, urmînd ca ele să fie verificate pe timp de
lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimului de luptă în general -
faţă de orele sau nopţile anterioare - precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei,
şeful postului de observare raportează imediat.

PARTEA FINALĂ

- anunţ tema şi scopul lecţiei;

- anunţ studenţii care sau evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi;
- indic literatura pentru pregătirea individuală.

16
 TEMA 3. Grupa infanterie motorizată în cercetare.
ŞEDINŢA 1-2. Misiunile grupei de infanterie moto in cercetare, in diferite forme de luptă.

Timpul – ______

SCOPURILE: 1. De a dezvolta la militari gândirea tactică şi logică, capacitatea de analiză,

sinteză şi iniţiativă.
2. De a educa la militari hotărîrea, disciplina, curajul şi organizarea.

FORMA DE EVALUARE: prelegere. Practică.

LOCUL DE DESFĂŞURARE: clasa de studiu.

BIBLIOGRAFIA: 1. RLTU (p.III), pag.190 – 206.

2. “Tactica”, (p.III), pag.181-191.
3. “Pl. IMo în luptă”, pag.287 – 337.
Asigurarea materială: lector – 2000, cretă, slaiduri, planşe, indicator, stilouri, conspect

Repartizarea timpului:

1. Secvenţa introductivă -
2. Secvenţa de bază: -
- întrebarea întîi -
- întrebarea doi -
- întrebarea trei -
- întrebarea patru -
3. Secvenţa finală -

I. PARTEA ÎNTRODUCTIVĂ
- primesc raportul;
- verific prezenţa şi pregătirea efectivului de ocupaţie.
- aduc la cunoştinţă tema, scopul, timpul şi locul desfăşurării şedinţei.

II. SECVENŢA DE BAZĂ.

Pentru executarea cercetării de trupe pot fi numite următoarele organe de cercetare:

- observatori;
- posturi de observare;
- subunităţi (grupe) pentru executarea căutării;
- subunităţi (grupe) pentru executarea ambuscadelor de cercetare;
- subunităţi pentru executarea incursiunii;
- patrule de cercetare;
- patrule de cercetare de luptă;
- patrule de cercetare independente;
- detaşamente de cercetare;

17
- patrule de cercetare ofiţereşti;
- grupe de cercetare.

Pl. I. Mo. în timpul executării cercetării de trupe poate fi numit:

- patrula de cercetare de luptă;
- patrula de cercetare independentă;
- patrula de cercetare;
- ambuscada de cercetare;
- pentru executarea căutării, incursiunii.
Misiunile de cercetare Pl. I. Mo. le poate îndeplini prin următoarele procedee:
- observarea (ascultarea);
- ambuscade de cercetare;
- incursiunilor;
- căutării;
- prin luptă.

În toate tipurile de luptă în fiecare pluton se organizează observarea încontinue după

inamic cît de comandantul plutonului atît şi de observatorii special numiţi.
Prin această metodă se pot dobîndi date importante despre inamic dar cîte odată este greu
de a stabili numărul inamicului, armamentul şi planurile de acţiune ale lui, aceste date se
dobândesc prin alte metode (procedee) aşa ca ambuscadele de cercetare, căutare şi incursiune.
Pl. I. Mo. prin hotărîrea comandantului B. I. Mo. poate fi numit în patrula de cercetare de
luptă. Misiunile principale a Pl. I. Mo. numit în patrula de cercetare de luptă sînt: determinarea
mijloacelor de foc, (îndeosebi a surselor antitanc), punctelor de sprijin şi a intineralelor de
apropiere către ele pe ascuns, determinarea la timp a rezervelor inamicului care înaintează,
stabilirea sectoarelor apărate şi locurilor neocupate de inamic, determinarea barajelor genistice
explozive şi neexplozive, stabilirea distrugerilor.
Depărtarea de la dispozitivul de luptă a B. I. Mo. poate fi stabilit de aşa factori ca
densitatea apărării inamicului, posibilităţile lor de observare după el, şi susţinerii cu foc de către
subunităţile eşalonului 1. Dacă patrula de cercetare de luptă asigură cu date de cercetare
subunităţile care execută spargerea apărării inamicului, depărtarea lui în conformitate cu condiţiile
terenului va fi 1-1,5 km. În timpul urmăririi inamicului şi în timpul determinării rezervelor lui ce
execută înaintarea depărtarea poate fi cu mult mai mare.
Ca mijloace de întărire Pl. I. Mo. pot să i se doteze o grupă de genişti, 1-2 chimici cu
apărate de detecţie radioactivă, chimică şi bacteriologică.
Misiunile sale Pl. I. Mo. numit în patrula de cercetare le îndeplineşte prin următoarele
procedee (observarea, ascultarea, ambuscadele de cercetare, executarea incursiunilor, dar dacă
este imposibil de dobîndit date de cercetare şi prin luptă.
Pl. I. Mo. poate fi numit în patrula de cercetare independentă. Pl. I. Mo. poate fi numit în
patrula de cercetare independentă de către comandantul superior pentru executarea cercetării
inamicului în teren şi în timpul executării marşului înaintea începerii ofensivei a trupelor noastre
din marşul în lupta de întîlnire, în timpul ofensivei cînd subunităţile noastre execută lupta în
adîncimea apărării inamicului şi în timpul urmăririi lui, în apărare pentru cercetarea inamicului,
care înaintează din adîncimea apărării lui în timpul lipsei contactului nemijlocit cu el, în timpul
debarcării unui desant aerian sau marin, ori înalte cazuri cînd marea unitate îndeplineşte misiuni
independente.
În comparaţie cu patrula de cercetare de luptă, care asigură cu date de cercetare batalionul
(compania) patrula de cercetare independentă asigură cu date de cercetare comandantul superior,
activînd la o adîncime mai mare, care permite de a prevedea marşul luptei, la timp de a
preîntâmpina acţiunile inamicului. În conformitate cu aceste mijloace date Pl. I. Mo. ca întărire
trebuie să asigure o independenţă mai mare în timpul acţiunilor în depărtare de forţele principale,
deaceea Pl. I. Mo. este întărit cu genişti cu aparataj de detecţie şi mijloace de deminare. Cu

18
mijloace de foc şi cu chimişti, care pot executa în fîşia de acţiuni a forţelor noastre a situaţiei
radiologice, chimice şi bacteriologice. O atenţie mare în acest caz este necesar de acordat
mijloacelor de transmisiuni, care trbuie temeinic să asigure legătura cu forţele principale.
Mijloacele de transmisiuni pot fi diluate. Comandantul Pl. I. Mo. în conformitate cu aceasta
pentru executarea legăturii pe ascuns şi pentru ducerea în eruare a inamicului primeşte harta
codificată, tabelul de convorbiri şi tabelul de semnale.
Deobicei patrulei de cercetare independente i se indică direcţia sau obiectul concret de
cercetare.
Pl. I. Mo. numit în patrula de cercetare independentă i se pot da următoarele misiuni:
stabilirea inamicului într-un raion concret, stabilirea componenţei şi numărului lui, determinarea
mijloacelor de atac nucleare, stabilirea coordonatelor precise ale lor, în caz de condiţii favorabile
nimicirea lor prin procedeul executării incursiunii, determinarea raioanelor şi rezervelor, locul
plasării mijloacelor de foc, construcţiile genistice, determinarea sectoarelor contaminate cu
substanţe radioactive şi toxice, cîmpurilor de mine, rutelor (itineralele) posibile de ocolire a lor
sau de trecere, stabilirea capacităţii de trecere a terenului. În afară de aceasta patrulei de cercetare
de luptă independente i se pun misiuni de a captura prizonieri, modele de armament şi tehnică
modele de documente.
Misiunile sale patrula de cercetare independentă le execută prin metodele de observare,
instalare a ambuscadelor de cercetare, executării incursiunii pe neprins de veste, cînd prin aceste
procedee nu se pot abţine date de cercetare atunci ţi prin luptă. Dar această metodă se foloseşte
numai în cazuri excepţionale, cînd alte metode nu dau rezultat sau au fost determinate mijloace de
atac nuclear, care este necesar de nimicit numaidecît.
Pentru a executa corect cercetarea efectivului Pl. I. Mo. numit în patrula de cercetare de
luptă trebuie să fie bine pregătit, să activeze pe ascuns rapid şi dîrz.
Pl. I. Mo. activînd în componenţa batalionului (companiei) şi executând misiuni de
cercetare poate fi numit în patrule de cercetare în timpul executării marşului şi în lupta de
întâlnire. Pl. I. Mo. poate fi numit în patrula de cercetare prin hotărîrea comandantului B. I. Mo.
sau a comandantului Cp. I. Mo. Pl. I. Mo. poate să activeze în patrula de cercetare la o distanţă de
pînă la 10 km. Pl. I. Mo. numit în patrula de cercetare poate să i se dea ca întărire genişti şi
chimişti (cercetaşi).
Pl. I. Mo. executând cercetarea în patrula de cercetare cercetarea se execută prin
următoarele procedee: observarea, ascultarea, ambuscadale de cercetare, incursiunii, interogării
populaţiei locale, investigării prizonierilor, studierii modelelor de armament şi tehnică capturată.
Misiunile Pl. I. Mo. reiese din misiunile de B. I. Mo. (companiei). Ele sînt asemănătoare cu
misiunile Pl. I. Mo. numit în patrula de cercetare independentă. Dar patrula de cercetare
independentă execută cercetarea din interesele marei unităţi, deaceea depărtarea de activităţi a
patrulei de cercetare este mai mică, fiindcă aici Pl. I. Mo. activează pentru comandantul
batalionului (companiei).
Pl. I. Mo. poate fi numit în ambuscada de cercetare. El poate fi cît şi un organ de cercetare
independent, numit de către comandantul superior, atît şi să execute misiunile de cercetare a
patrulei de cercetare, patrulei de cercetare de luptă şi patrulei de cercetare independente.
Pl. I. Mo. numit în ambuscada de cercetare i se pot da ca întărire mitraliere, tunuri,
aruncătoare de flăcări, genişti.
Executînd cercetarea prin metoda de organizare a ambuscadei de cercetare Pl. I. Mo. are
următoarele misiuni: cu focul mijloacelor de foc a noastre mici de a aplica înfrîngerea inamicului
care are o forţă mai mare şi capturarea metodelor de arme, prizonierilor, tehnicii şi a
documentelor, echipamentului, pentru crearea panicii în răndurile lui şi nimicirea mijloacelor de
atac nuclear ale inamicului.
Ambuscada de cercetare se execută în toate tipurile de luptă.
Pl. I. Mo. poate fi numit pentru organizarea căutării. Căutarea totdeauna se organizează pe
jos fără întrebuinţarea MLI.
Pl. I. Mo. numit pentru executarea căutării poate fi întărit cu mijloace de foc şi cu grupă de

19
genişti cu aparataj de detecţie a minelor. Acţiunile Pl. I. Mo. numit pentru executarea căutării sînt
susţinute de focul artileriei şi a aruncătoarelor de 120m.
Căutarea se execută pe timp cu vizibilitate scăzută. Misiunea pentru executarea căutării
comandantului Pl. I. Mo. o primeşte ăn teren. Obiectele căutării pot fi un ofiţer, soldaţi,
observatori, curieri, patrule echipaje e.t.c.
Căutarea se organizează înaintea executării ofensivei şi în apărare, după hotărîrea
comandantului.
Pl. I. Mo. numit pentru executarea incursiunii activează de obicei analogic ca şi în timpul
executării cercetării în căutare, dar divirgenţa constă în faptul, că în timpul executării incursiunii
timpul pentru organizarea ei va fi redus, fiindcă incursiunea se petrece în timpul cînd Pl. I. Mo.
activează în calitate de patrulă de cercetare, sau patrulă de cercetare independentă, şi numai la
comanda comandantului care a trimis această subunitate pentru executarea cercetării.

Modul de organizare este analogic, numai că aici se mai numeşte o grupă, grupă de
nimicirea pazei obiectului.

Observarea şi ascultarea
Constituie unul din procedeele de bază ale cercetării şi constă în supravegherea câmpului
de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în scopul procurării
datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se organizează şi se execută permanent,
ziua şi noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către militarii
trimişi în posturi de observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care se
găsesc trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi determinarea
distanţelor până la ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executată de inamic şi
asigurarea legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a distrugerilor
şi incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă,
observarea şi ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de
observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi
spaţiului aerian.

POSTUL DE OBSERVARE

Postul de observare se compune, de regulă, din 2-3 militari din care unul este şef, şi are
misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze
oportun datele obţinute.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri,
copaci, autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene.
Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât mai

20
 mare;

- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul
acestuia;
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna
personalului;
- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia
inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care l-a trimis în misiune – direct sau
prin subunităţile care acţionează în apropiere.
Postul de observare (observatorul) trebuie să fie asigurat cu mijloace de observare pe
timp de zi şi de noapte, cu aparate de cercetare de radiaţie şi chimică, cu ceas, busolă, lanternă,
rechizite (planşetă, compas, riglă, creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente
(hartă sau schemă, jurnal de observare) pentru evidenţa şi transmiterea datelor procurate.
Când observarea se execută din autovehicul (transportor blindat, automobil) sau
elicopter, personalul foloseşte mijloacele de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.
Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care l-a trimis în misiune se
realizează prin mijloace fir şi radio, precum şi prin semnale.
Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare (observatorului) i se
stabileşte sector de observare sau obiectiv (obiective) de observat; în cadrul sectorului de
observare se indică direcţia (obiectivul) principală de observare.
Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea.
Dezvoltarea frontală şi adâncimea acestuia sunt variabile şi depind de: teren, condiţiile de
vizibilitate şi densitatea obiectivelor de la inamic.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimuturi
şi trebuie, pe cât posibil, să se întretaie pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale
posturilor de observare vecine.
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii
convenţionale, astfel:
- zona apropiată, cuprinde porţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica
de luptă, lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei
apropiate şi până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă,
formele copacilor şi caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii
şi până la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibilităţile de observare în adâncime, sectorul nu se mai
împarte în zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară
a spaţiului terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.
Documentele pentru evidenţa şi transmiterea datelor de către postul de observare
(observator) sunt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de observare, limitele
sectorului, zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de către observator şi se foloseşte pentru
raportarea datelor prin coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă: locul postului
de observare; reperele, azimuturile acestora şi distanţele până la ele; sectorul de observare –
împărţit pe zone; zonele nevăzute. Schema se întocmeşte când nu se dispune de hartă la scară
mare; ea ajută la raportarea datelor obţinute;
- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se consemnează toate

21
datele obţinute prin observare.
Pe timpul executării observării, obiectivele descoperite se trec pe hartă sau schemă şi se
înscriu în jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se
raportează imediat.
Personalul postului de observare (observatorul) primeşte ordinul de luptă în teren, în
care i se indică:
- reperele, numerotarea lor şi distanţele până la acestea;
- informaţii despre inamic;
- misiunea postului de observare, în care se precizează: compunerea, şeful postului de
observare, raionul (locul) de dispunere, sectorul de observare şi direcţia (obiectivul) principală de
observare, modul de raportare a datelor obţinute, indicative, frecvenţe şi semnale;
- locurile posturilor de observare vecine şi modul de realizare a legăturii cu acestea;
- misiunea şi modul cum va acţiona pe timpul ducerii luptei;
- data şi ora începerii observării;
- secretul (parola şi răspunsul) – când este nevoie.
După primirea ordinului de luptă, şeful postului de observare:
- alege locul postului de observare (de bază şi de rezervă);
- organizează observarea şi siguranţa apropiată;
- precizează misiunea, repartizează personalul pe schimburi şi conduce activitatea
acestuia;
- stabileşte natura, volumul şi urgenţa executării lucrărilor genistice (când este cazul);
- execută personal observarea celor mai importante obiective şi menţine legătura cu
eşalonul care l-a trimis în misiune;
- raportează la timp datele procurate şi ţine evidenţa acestora;
- părăseşte postul de observare numai la ordinul sau cu aprobarea comandantului
eşalonului care l-a trimis în misiune. În cazul că postul de observare se află în pericol ia măsuri de
schimbare a locului şi raportează imediat.
Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de observare se
desfăşoară pe schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din sectorul
stabilit, iar datele se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite,
sau imediat, când situaţia impune, datele sunt raportate eşalonului superior, precizându-se cu
exactitate data (ziua şi ora), locul de dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a
obiectivelor descoperite, activităţile şi acţiunile executate de inamic. În dreptul fiecărei informaţii
se consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.
Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de observare urmăreşte
efectul focului asupra obiectivelor, stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a
acestora şi acţiunile executate de inamic, raportând oportun cele observate, eşalonului superior.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, la
semnalul de înştiinţare, personalul postului de observare îşi pune masca contra gazelor pe figură,
trece celelalte mijloace de protecţie individuală în poziţia ,,de luptă”, continuă observarea,
determină şi raportează efectele produse asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.
Când observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de observare este
înlocuit periodic iar în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.)
acesta este schimbat mai des decât în condiţii obişnuite.
În această situaţie, şeful postului de observare vechi orientează pe noul şef al postului de
observare asupra: limitelor sectorului de observare, reperelor, situaţiei şi regimului activităţilor
inamicului, a obiectivelor descoperite, direcţiilor şi obiectivelor ce trebuie supravegheate în mod
deosebit, precum şi altor probleme care privesc îndeplinirea misiunii.
La predarea şi primirea serviciului, şefii postului de observare (vechi şi nou) semnează
în jurnalul de observare şi raportează despre predare (primire).
Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă noaptea, precum

22
şi din iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele situaţii:
- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra lui;
- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de observare şi pun în
pericol viaţa cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din locul iniţial
nu mai este posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează comandantului
(şefului) care l-a trimis în misiune.
Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul liber cât şi prin folosirea
aparatelor de vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai aproape de inamic, iar
locurile alese trebuie să permită, pe cât posibil, observarea de jos în sus. Când în raioanele sau pe
direcţiile posturilor de observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii
(incursiuni, ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere
reciprocă şi de cooperare. În astfel de situaţii, misiunile postului de observare se completează cu
altele, în folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte
locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate
inamicului să descopere locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii
acestora.
Cercetaşii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se
orienteze bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel încât să
poată asculta şi reda cât mai exact cele auzite şi văzute.
Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de
observare vor fi incluşi, pe cât posibil, si cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Datele obţinute pe timp de noapte se trec în jurnalul de observare şi se raportează pe
măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe timp de lumină.

Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimului de luptă în

general – faţă de orele sau nopţile anterioare – precum şi despre eventualele schimbări
bruşte ale situaţiei, şeful postului de observare raportează imediat.
Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi prafului
rezultat din activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi cercetaşi care cunosc bine
particularităţile localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la intervale mai mici
unul faţă de celălalt;
- instalarea posturilor de observare se face frecvent la etajele superioare şi în podurile
clădirilor, în turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de canalizare, care asigură o bună
vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci numai direcţii
şi obiective de supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în
direcţiile clădirilor importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi
poate dispune personalul şi tehnica de luptă.
Observarea în raioanele fortificate se execută în scopul de a stabili locul de dispunere
a lucrărilor de apărare permanente ocupate de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi
barajele (obstacolele) şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi
punctelor de sprijin cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2 lucrări de
apărare permanente (cazemate) ocupate de către inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă, mai multe
forţe şi mijloace de cercetare decât în condiţiile unei apărări obişnuite.
ambuscada

23
 Este un procedeu de cercetare şi de luptă. El constă în dispunerea mascată a subunităţii,
pe direcţia cea mai probabilă de înaintare a inamicului, pentru a-l ataca prin surprindere, a crea
panică şi a-i produce pierderi, a captura militari, documente, modele de armament şi tehnică de
luptă. Obiectivele cele mai indicate pot fi: militari izolaţi sau în grupuri mici, subunităţi care se
deplasează pe jos sau pe autovehicule şi alte obiective izolate aflate în mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţie şi formă de luptă, teren, anotimp şi mai ales
în condiţii grele de stare a vremii, cu vizibilitate redusă, de regulă, în teren greu accesibil, la
punctele obligate de trecere şi în alte locuri favorabile atacului prin surprindere asupra inamicului
de la mică distanţă. Ea se execută la ordin sau din iniţiativa comandanţilor de subunităţi, atât ziua
cât şi noaptea.
În vederea executării ambuscadei, comandantul alege un loc favorabil pentru dispunerea
mascată a subunităţii, de regulă în acoperiri, pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă,
podurilor, la curbele drumurilor, în punctele obligate de trecere şi în alte locuri favorabile.
Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului de la distanţă şi de
întrebuinţare cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.
Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a acţiunii, dispunerea mascată a
subunităţii, realizarea surprinderii, hotărârea, iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului
personal care participă la executarea ei.
În raport de scopul urmărit, valoarea şi natura obiectivului ce urmează a fi capturat sau
nimicit, ambuscada se executa prin foc sau fără foc.
Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva subunităţilor inamicului care se
deplasează pe autovehicule, a celor care au o valoare mai mare decât subunitatea care execută
ambuscada şi atunci când inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistentă. Ea se execută prin
surprindere, printr-un foc concentrat şi eficace, urmărind avarierea tehnicii de luptă, producerea
de pierderi şi panică în rândul inamicului, crearea condiţiilor pentru capturarea de militari,
documente şi tehnică de luptă.
Când terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în apropierea itinerarului pe
care se deplasează inamicul, ambuscada se execută printr-un atac dat prin surprindere, în flancul şi
spatele inamicului care se deplasează. În această situaţie, subunitatea se dispune lateral faţă de
direcţia de deplasare a inamicului, instalează din vreme observatori, baraje şi obstacole şi, la
momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea inamicului, căutând să împiedice desfăşurarea
acesteia pentru luptă, să-i producă pierderi şi să captureze militari, documente şi tehnică de luptă.

Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi sau a grupurilor mici de
militari ai inamicului, prin surprindere şi de la mică distantă, pentru a nu da posibilitatea acestora
să riposteze.
În raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de locul ales şi timpul la
dispoziţie, ambuscada poate fi pregătită din timp sau în timp scurt.
Ambuscada pregătită din timp se organizează, de regulă, la ordin şi când inamicul se
găseşte la distanţă mare fată de raionul stabilit, iar timpul la dispoziţie permite dispunerea pentru
luptă a subunităţii, amenajarea şi mascarea lucrărilor genistice, organizarea sistemului de foc şi
baraje.
Ambuscada pregătită în timp scurt se organizează din iniţiativa comandanţilor de
subunităţi, de regulă când acestea se găsesc în deplasare şi întâlnirea cu elementele inamicului
este posibilă în orice moment. Aceasta se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, îndeosebi
pe timpul executării cercetării în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii.
Tăria şi compunerea subunităţii care execută ambuscada pregătită din timp, se
stabilesc în funcţie de scopul urmărit, de natura şi valoarea inamicului ce urmează a fi capturat sau
nimicit, de caracteristicile terenului şi poate fi de la o grupă până la o companie şi uneori chiar
mai mare.
Pentru capturarea sau nimicirea inamicului care are o valoare mai mare, subunitatea care
execută ambuscada poate fi întărită cu tunuri antitanc şi alte mijloace de foc.

24
 Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari, documente şi tehnică de
luptă, subunitatea se fracţionează pe echipe, astfel: echipa de atac şi captură, echipa (echipe) de
siguranţă şi echipa de observare. Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcându-se de
către echipa de siguranţă sau de observatorii.
Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, în raport de situaţie, poate fi de la 2-3
cercetaşi până la o grupă. În raport de hotărârea comandantului, subunităţile şi mijloacele de
întărire pot acţiona în cadrul echipelor sau independent.
Subunităţile de transportoare blindate (maşini de luptă) care execută ambuscade prim
foc, în principiu nu se fracţionează pe echipe, în raport de situaţie, comandantul subunităţii poate
destina din cadrul grupelor (echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor de
foc de pe tehnica de luptă, să acţioneze pentru capturarea militarilor rămaşi în viaţă, a
documentelor, armamentului şi aparaturii inamicului.
Dispozitivul subunităţii în ambuscadă, depinde de: valoarea şi compunerea acesteia,
misiune, caracteristicile terenului şi valoarea inamicului. El poate fi: în formă de „U”, semicerc
sau unghi, cu deschiderea în direcţia de unde vine inamicul, precum şi liniar - pe una sau ambele
părţi ale direcţiei de înaintare a inamicului, în stabilirea diapozitivului subunităţii care execută
ambuscada prin foc, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului, fără
a periclita situaţia propriilor elemente. Pe timp de noapte şi ziua – în condiţii de vizibilitate redusă
- dispozitivul în ambuscadă se realizează, de regulă, pe o singură parte a direcţiei de înaintare a
inamicului.

Când subunitatea se fracţionează pe echipe, dispunerea acesteia în raionul ambuscadei se

face, de regulă, astfel:
- echipa de atac şi captură – lateral faţă de direcţia de apropiere a inamicului, la
extremităţile dispozitivului şi cât mai aproape de itinerarul de deplasare a acestuia pentru a-l ataca
prin surprindere, a-l captura sau nimici. Dacă subunitatea care execută ambuscada este pe
transportoare blindate (maşini de luptă), echipa de atac şi captură se constituie din militari luaţi de
la mai multe grupe şi dispuşi mascat în afara transportoarelor (maşini de luptă), cât mai aproape
de itinerarul de deplasare a inamicului;
- echipa (echipele) de siguranţă – într-un loc care să-i favorizeze sprijinirea cu foc a
echipei de atac şi captură şi interzicerea ieşirii inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea
dispune de transportoare blindate (maşini de luptă), siguranţa şi sprijinul se fac cu armamentul de
pe acestea;
- echipa de observare — într-un loc bine mascat, care asigură observarea circulară a
terenului, în special a direcţiei de unde vine inamicul, pe o distanţă cât mai mare.
Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să determine şi să
raporteze compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de deplasare şi momentul intrării
inamicului în locul ambuscadei.
Pentru pregătirea din timp a ambuscadei, comandantul subunităţii primeşte ordinul de
luptă verbal, în teren sau pe hartă.
Activitatea comandantului în vederea organizării ambuscadei, depinde de caracterul
acţiunilor de luptă, timpul la dispoziţie, distanţa la care se găseşte inamicul, particularităţile
terenului, anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.
După primirea ordinului de luptă, comandantul însuşeşte misiunea, analizează situaţia, ia
hotărârea – pe care o concretizează în planul de acţiune şi o raportează comandantului (şefului)
său. Pe baza hotărârii aprobate, conduce subunitatea către locul ambuscadei, studiază terenul şi
aduce corectivele ce se impun hotărârii şi planului de acţiune, după care dă ordinul de luptă
precizând îndeosebi:
- scopul şi felul ambuscadei (cu sau fără foc), locul unde se organizează, modul de
acţiune şi de cooperare pentru capturarea sau nimicirea subunităţii (militarilor) inamicului;
- constituirea echipelor şi dispunerea acestora în raionul ambuscadei, sectorul sau
direcţia de tragere şi modul de acţiune a fiecărei echipe (cercetaş) şi a mijloacelor de întărire

25
(sprijin);
- volumul lucrărilor de amenajare genistică şi mascare, în raionul ambuscadei şi
termenul de executare a acestora;
- natura şi locul barajelor şi obstacolelor care vor fi create pentru a îngreuia ieşirea
subunităţii inamice din ambuscadă, cine le execută şi termenul;
- raionul de regrupare a subunităţii după executarea ambuscadei;
- semnale pentru deschiderea (încetarea) focului, executarea atacului şi părăsirea
raionului ambuscadei.
Pe baza misiunii primite, comandanţii echipelor deplasează cercetaşii în locurile
stabilite, execută recunoaşterea terenului şi precizează subordonaţilor: reperele; informaţiile
despre inamic; misiunea echipei şi a fiecărui cercetaş; sectorul (direcţia) de tragere; modul de
acţiune pe timpul executării ambuscadei şi după îndeplinirea misiunii; cooperarea cu celelalte
echipe; semnale; locul său în cadrul echipei şi înlocuitorul la comandă.
Când ambuscada se organizează în timp scurt şi din iniţiativa comandantului
subunităţii, acesta ia hotărârea pe baza observării personale şi a datelor obţinute de la subordonaţi
şi dă dispoziţiunea de luptă în, care precizează succesiv numai problemele strict necesare pentru
îndeplinirea misiunii.
În raionul ambuscadei, subunitatea şi cercetaşii trebuie să folosească la maximum
avantajele oferite de teren, să se mascheze perfect, să observe continuu direcţia de deplasare a
inamicului, să raporteze sistematic distanţa la care se găseşte faţă de locul ambuscadei,
compunerea, dispozitivul şi viteza de deplasare a acestuia.
Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă, în toate situaţiile de către comandantul
subunităţii.
Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari izolaţi sau a unor grupuri
mici, echipa de atac şi captură – la semnalul stabilit - iese din adăpostire şi atacă inamicul prin
surprindere; militarii inamicului care opun rezistenţă sau încearcă să iasă din ambuscadă, sunt
imobilizaţi sau nimiciţi prin foc.
În situaţia când inamicul intrat în ambuscadă rezistă cu îndârjire, şi echipa de atac şi
captură este în primejdie, în ajutorul ei intervin echipele de siguranţă şi de observare, fără însă a
neglija observarea circulară a terenului şi siguranţa apropiată a subunităţii.
Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe autovehicule se execută prin
concentrarea focului mijloacelor antitanc şi al mitralierelor asupra transportoarelor blindate
(automobilelor), iar cel al pistoalelor mitralieră - asupra personalului.
După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin surprindere, concomitent
asupra întregii coloane, urmărindu-se în special avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din
coloană, pentru a bloca comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul
ambuscadei.
După neutralizarea prin foc a inamicului, comandantul subunităţii dă semnalul pentru
intrarea în acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta se apropie cu repeziciune de obiectiv,
capturează militarii inamici rămaşi în viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă
transportabile, după care părăseşte raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă
urmăresc cu atenţie acţiunile inamicului, fiind în măsură să deschidă focul – în situaţia când
echipa de atac şi captură este în pericol.
Militarii capturaţi sunt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul dinainte stabilit.
În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate executa o interogare sumară a
prizonierilor asupra problemelor care interesează îndeplinirea misiunii, după care, împreună cu
cele capturate (armament, tehnică, documente, materiale etc.) îi trimite sub pază la eşalonul
superior sau sunt predaţi celui mai apropiat comandant de unitate (subunitate).
Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte, prezintă următoarele
particularităţi:
- întunericul oferă condiţii favorabile pentru executarea ambuscadei, în orice teren,
prin surprindere şi fără măsuri speciale de amenajare genistică şi de mascare;

26
 - când se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei, realizarea
dispozitivului şi organizarea sistemului de foc se fac, în principiu, pe timp de lumină;
- subunitatea se dispune, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei şi cât mai aproape
de aceasta;
- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de vedere pe timp de
noapte, iar focul se deschide de la mică distanţă;
- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc mijloace de iluminare şi
uneori baraje şi obstacole, care să limiteze manevra şi acţiunile inamicului intrat în ambuscadă.
Pe timp de noapte, ambuscada este deosebit de eficace, atât pentru capturarea militarilor
izolaţi sau a grupurilor mici care se deplasează pe jos, cât şi pentru atacarea prin surprindere a
unor forţe superioare numericeşte şi producerea de pierderi.
În pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea ambuscadei sunt: intrările în
păduri, poienile, drumurile, potecile şi îndeosebi punctele obligate de trecere care asigură
dispunerea în ascuns a subunităţii şi executarea prin surprindere a atacului.
În localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la marginea ei, pe străzi şi la
intersecţia acestora, în pieţe şi parcuri, folosindu-se în special locurile înguste şi mascate. În pieţe,
parcuri şi intersecţii de străzi este indicat ca ambuscada să se execute îndeosebi de către subunităţi
înzestrate cu transportoare blindate (maşini de luptă).

Anexa nr. 7

DISTANŢELE LA CARE SE VĂD OBIECTIVELE

a) Ziua, în condiţii de vizibilitate normală:

Obiectivul Distanţa, m
Casa izolată 5 000
Coşurile de pe acoperişul casei 3 000
Ferestrele casei 900
Copac izolat 3 000
Stâlp de telegraf 1 000
Silueta unui om în mişcare 1 500
Detalii ale îmbrăcămintei unui om 300
Conturul unui locaş de tragere 500
Tun (obuzier) în poziţie de tragere 700
Tanc (transportor blindat) în lucrare genistică 600
Tanc (transportor blindat) în mişcare 1 500
Şanţ de tragere (porţiune de tranşee) 700

b) Pe timp de noapte:

Sursa de lumină Distanţa, m

Flacăra de la gura ţevii, la tragerea unei serii de cartuşe 1 000
Flacăra de la gura ţevii, la tragerea unei lovituri cu armamentul antitanc
(tun antitanc, tanc) 2 000
Lumina unui băţ de chibrit aprins 500
Lumina unei lanterne de buzunar (fără camuflaj) 2 000
Lumina produsă de o ţigară aprinsă 300
Lumina farurilor unui autovehicul (necamuflate) 10 000
Lanternele de poziţie (stopurile) unui autovehicul 500 (700)
Lumina produsă de un felinar de vânt (fără camuflaj) 2 000

27
 Anexa nr. 8

Distanţele la care se aud zgomotele

Distanţa în metri
Sursa zgomotului
Ziua Noaptea
Convorbiri normale între diferite
150 200
persoane
Comenzi date verbal 300 500
Deplasarea peste câmp (drum
100 (150) 150 (200)
unui militar: de ţară)
pe drum pietruit
200 (150) 300 (200)
(asfalt)
prin păduri cu
300 500
crengi uscate
Deplasarea peste câmp (drum
150 (200) 200 (250)
unei de ţară)
subunităţi pe pe drum pietruit
300 (200) 400 (300)
jos: (asfalt)
prin pădure 400 600
Zgomotul tractor 1 000 1 500
produs de autovehicul pe
500 1 000
un pneuri
autovehicul autovehicul pe
în mişcare: 1 000 2 000
şenile
Deplasarea autovehicule pe
1 000 1 500
unei coloane pneuri
pe autovehicule pe
1 500 2 500
autovehicule: şenile
coloană hipo 700 1 000
Sunetul unui claxon de autovehicul 2 000 3 000
Zgomotul mânuirea
produs de: închizătorului la
150 300
armamentul
individual
mânuirea
închizătorului la 200 400
tunul antitanc
tragerea cu
armamentul 3 000 4 000
automat
tragerea cu tunul
10 000 15 000
(obuzierul)
maşina de săpat
1 000 2 000
tranşee
tăierea copacilor cu
500 800
toporul
săparea manuală a 300 500
tranşeelor

28
baterea manuală a
parilor în 500 800
pământ
lătratul unui câine 1 500 2 000
cântatul unui cocoş 1 000 1 500

29