MINISTERUL APĂRĂRII A REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ ,, ALEXANDRU CEL BUN’’

CATEDRA ARTĂ MILITARĂ
FACULTATEA ȘTIINȚE MILITARE

REFERAT:

TEMA: „Bazele apărării plutonului de infanterie”

Elaborat: soldat clasa II Ion COJOCARU

Controlat: cpt. Alexandru TANASIEV

Chișinău
2020
 Cuprins
1.Noțiuni generale privind lupta de apărare..................................................................2
2.Posibilitățile de manevră în apărare............................................................................3
3.Dispozitivul de luptă ....................................................................................................4-6
4.Sistemul de foc...............................................................................................................6-10
5.Amenajarea genistică.....................................................................................................11
Concluzie............................................................................................................................12
Bibliografie.........................................................................................................................13

1
 1.Noțiuni generale privind lupta de apărare
Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în scopul respingerii atacului unui
inamic superior numeric şi ca înzestrare tehnică şi interzicerii pătrunderii lui în dispozitivul de
apărare, menţinerii cu fermitate a poziţiilor încredinţate, producerii de pierderi cît mai mari,
slăbirii continue a capacităţii de luptă, limitării pătrunderii în adîncime şi opririi ofensivei
acestuia, precum şi pentru a cîştiga iniţiativa, creînd condiţii favorabile trecerii la ofensivă.
Scopurile apărării se realizează prin: pregătirea temeinică a acţiunilor subunităţilor
pentru îndeplinirea misiunilor primite; angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi
mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune ale inamicului; slăbirea capacităţii ofensive a
inamicului; producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului inamicului, menţinerea
unor porţiuni de teren (obiective) dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii acestuia;
temporizarea ofensivei inamicului în vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la
ofensivă; preluarea iniţiativei.
Apărarea trebuie să fie: stabilă, fermă, activă în toate mediile; adânc eşalonată (când e
cazul); capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.
Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii factori: cantitatea de
informaţii deţinute, modul de folosire a terenului, eşalonarea în adâncime, cooperarea şi sprijinul
reciproc, concentrarea puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acţiune a forţelor,
reacţiile ofensive, existenţa rezervelor, modul de realizare a surprinderii şi inducerea în eroare.
Caracterul stabil şi activ al apărării se obţine prin: fermitatea şi dîrzenia subunităţilor,
care se apără în timpul respingerii atacului inamicului şi înaltul lor spirit moral; organizarea
iscusită a apărării şi sistemului de foc; cercetarea neîntreruptă a inamicului; mascarea minuţioasă
a punctului de sprijin (a poziţiei de tragere); exploatarea chibzuită a proprietăţilor avantajoase ale
terenului, amenajarea genistică a acestuia şi folosirea unor metode surprinzătoare pentru inamic
de ducere a acţiunilor de luptă; îndeplinirea măsurilor cu privire la protecţia contra ADM NBC
şi armei de precizie înaltă ale inamicului; asigurarea multilaterală şi pregătirea efectivului pentru
ducerea acţiunilor de luptă de lungă durată, inclusiv în condiţii de încercuire totală.

2
 Plutonul de infanterie motorizată folosind cu pricepere armamentul din înzestrare,
proprietăţile terenului şi amenajarea genistică a acestuia, de asemenea barajele, este în stare să-i
producă pierderi mari inamicului aflat în ofensivă şi să menţină cu fermitate poziţiile ocupate.
Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri (aruncătoare de grenade, instalaţii de lansare a
rachetelor) antitanc; 1-2 echipe de aruncătoare de flăcări; 2-3 mitraliere şi sprijinit de aruncătoare
de mine şi artilerie.
Acţiunile forţelor şi mijloacelor participante la apărare constau, de regulă, în: lovirea
forţelor şi mijloacelor inamicului în spaţiul terestru, aerian, (fluvial), pe căile de acces şi în faţa
limitei dinainte a apărării; lovirea sistemelor de conducere şi logistic; executarea manevrei de
forţe, de mijloace şi de foc; nimicirea desantului aerian şi forţelor aeromobile ale inamicului;
executarea de riposte ofensive şi menţinerea punctului de sprijin încredinţat.
Eforturile principale ale plutonului în apărare se concentrează pe direcţia probabilă a
ofensivei inamicului şi asupra menţinerii raionului (obiectivului) important din zona respectivă.
Succesul apărării se asigură prin: manevră; concentrarea efortului; dinamism;
cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor acestuia; flexibilitate; lovirea repetată şi prin
surprindere a inamicului; menţinerea comenzii şi cooperării neîntrerupte a forţelor; susţinerea
logistică oportună şi eficientă.

2.Posibilitățile de manevră în apărare

În apărare, manevra se execută pentru îndeplinirea următoarelor scopuri: realizarea
surprinderii inamicului şi preluarea iniţiativei; scoaterea plutonului de sub loviturile inamicului;
întărirea apărării pe direcţia ameninţată; nimicirea inamicului pătruns şi respingerea atacului
acestuia; mutarea efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul, îndeosebi cu blindate;
participarea la nimicirea desantului aerian şi a forţelor aeromobile ale inamicului; închiderea
unor breşe din dispozitivul propriu; înlocuirea unor subunităţi care şi-au pierdut puterea de luptă.
Formele manevrei de forţe şi mijloace sunt: lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a
apărării; mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncime şi invers; ripostele
ofensive ale apărării; manevra pe verticală.
Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se execută, de regulă, prin
manevre specifice ofensivei, cu forţele subunităţilor din eşalonul doi întărite şi urmăreşte
zădărnicirea trecerii inamicului la ofensivă, îmbunătăţirea aliniamentului limitei dinainte a
apărării, distrugerea sau nimicirea unor obiective importante, capturarea de tehnică şi modele noi
de armament. Această formă de manevră se desfăşoară, de regulă, noaptea, fără pregătire de foc.

3
 Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta vizează regruparea unor subunităţi din
raioanele neatacate (slab atacate) şi folosirea acestora pentru întărirea apărării acolo unde s-a
concentrat efortul ofensiv al inamicului sau în alte raioane, ori pe direcţii ameninţate.
Mutarea eforturilor din spate spre front se realizează prin aducerea din adâncime a
forţelor din eşalonul doi (rezervei) spre limita dinainte a apărării pentru: întărirea apărării pe
direcţia ameninţată; închiderea unor breşe realizate de inamic; ocuparea unor aliniamente de
apărare favorabile opririi ofensivei inamicului în adâncimea apărării; executarea ripostelor
ofensive; înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întîi care şi-au pierdut puterea de luptă.
Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută în scopul: scoaterii forţelor
de sub loviturile puternice ale inamicului şi mutării apărării pe un aliniament mai favorabil;
regrupării forţelor pentru constituirea unor grupări necesare executării ripostelor ofensive pe alte
direcţii sau efectuării de subordonări şi resubordonări; nimicirii desantului aerian sau forţelor
aeromobile ale inamicului; reconstituirii forţelor din eşalonul doi (rezervei).
Riposta ofensivă a apărării o constituie contraatacul. Acesta se declanşează în raport
cu situaţia creată, precum şi cu forţele şi mijloacele la dispoziţie, în una din variantele stabilite
prin hotărîrea comandantului, adaptată la situaţia concretă sau într-o altă variantă impusă de
situaţie.
Gruparea de contraatac se constituie din subunităţi din eşalonul doi, subunităţi regrupate
de pe direcţiile unde inamicul nu acţionează cu forţe puternice, iar în situaţii deosebite, din
rezervă.
Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei pe verticală pentru:
 interceptarea comunicaţiilor sau lovirea inamicului, care urmează să fie introdus în
luptă pentru dezvoltarea ofensivei;
 sprijinul contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la ofensivă;
 participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului şi a forţelor aeromobile;
 închiderea unor breşe create de către inamic.

3.Dispozitivul de luptă
Plutonul de infanterie motorizată (infanterie) pregăteşte şi duce lupta de apărare, de
regulă, în cadrul eşalonului superior şi se poate găsi în dispozitivul de luptă al companiei de
infanterie în eşalonul întâi sau în eşalonul doi, de asemenea poate fi numit în rezerva
batalionului, în siguranţa de luptă, în patrula de cercetare de luptă şi ambuscada de foc, iar cu o
parte din forţe sau în componenţă deplină poate constitui grupa blindată a batalionului
(companiei).

4
 Plutonul care acţionează în cadrul eşalonului întâi sau eşalonului doi primeşte pentru
apărare un punct de sprijin, care constituie baza apărării companiei. Acesta se dispune astfel,
încât să interzică cu foc direcţiile probabile de atac ale inamicului.
Plutonul care este dispus în cadrul eşalonului întâi, îndeplineşte următoarele misiuni:
producerea de pierderi însemnate inamicului; slăbirea treptată a puterii de luptă a acestuia;
oprirea ofensivei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; limitarea pătrunderii inamicului în
adâncimea apărării; menţinerea cu orice preţ a obiectivului încredinţat; crearea condiţiilor
favorabile pentru participarea la executarea contraatacurilor.
Plutonul de infanterie trece la apărare într-un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală
variabilă în funcţie de procedeul adoptat, fiind în medie de pînă la 400 m şi pînă la 300 m în
adîncime.
Realizarea structurii apărării constituie baza pregătirii luptei plutonului. Structura
apărării trebuie să asigure respingerea atacului inamicului, nimicirea tancurilor şi forţei vii a
acestuia în faţa limitei dinainte a apărării, în flancuri şi în adîncimea apărării. Elementele
principale ale acesteia sunt: dispozitivul de luptă al plutonului, punctul de sprijin al
plutonului, sistemul de foc şi amenajarea genistică.
Dispozitivul de luptă al plutonului trebuie să corespundă misiunii primite, situaţiei
concrete în care se trece la apărare şi caracteristicilor terenului şi să asigure: stabilitatea apărării;
concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţia importantă de apărare; manevra de forţe, mijloace
şi de foc; posibilitatea de a atrage inamicul în pungi de foc, ambuscade, câmpuri de mine şi
baraje în scopul nimicirii acestuia prin foc şi atacuri.
În funcţie de situaţie şi misiunea primită dispozitivul plutonului se constituie, de regulă,
din dispozitivele de luptă ale grupelor şi mijloacelor de întărire (sprijin) şi poate să fie: pe o linie,
pe două linii, eşalonat spre dreapta (stînga).
În cadrul punctului de sprijin al plutonului grupele se dispun şi organizează poziţii de
apărare, în funcţie de configuraţia terenului, de regulă, într-o tranşee în linie.
În punctele de sprijin, dispuse pe cele mai probabile direcţii de ofensivă ale inamicului,
poziţia uneia dintre grupele plutonului poate fi amenajată în adîncimea punctului de sprijin pe
linia doua la 100-200 m în spatele tranşeei, avînd drept scop amplificarea stabilităţii în apărare.
În cazul pericolului atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat
spre dreapta (stînga).
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ocupă poziţii de tragere, de
regulă, în punctul de sprijin, folosind caracteristicile terenului şi uneori în contrapante şi se
dispun pe front şi în adâncime cu intervalul de până la 200 m. Cînd apărarea se organizează în
afara contactului nemijlocit cu inamicul, pentru unul din transportoarele amfibii blindate
5
(maşinile de luptă) se pregăteşte şi poziţie de tragere vremelnică. Nu se admite dispunerea liniară
a transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă). Poziţiile de tragere de bază şi de rezervă
se aleg în aşa fel, încît să se asigure apărarea circulară a plutonului, o bună mascare, observare şi
executare a focului mai ales spre flancuri şi prin intervale, sprijinul reciproc de foc şi
posibilitatea de a executa foc concentrat, precum şi căi de acces ascunse necesare schimbării
poziţiilor de tragere.
Transportoarele amfibii blindate (TAB) ocupă poziţii de tragere, de regulă, în adâncimea
punctului de sprijin, în aşa mod ca să se asigure posibilitatea de executare a focului din
mitraliere, în special în direcţiile flancurilor şi intervalelor.
Mitralierele primite ca întărire se dispun în intervalele dintre grupe şi la flancurile
plutonului pentru a executa trageri prin intervale. În punctul de sprijin şi pe flancurile lui pot
ocupa poziţii de tragere mijloacele antitanc şi aruncătoarele de flăcări primite ca întărire sau care
rămîn în subordinea comandantului eşalonului superior.
Comandantul de pluton trebuie să cunoască misiunea acestor mijloace şi să organizeze
cooperarea cu ele. Intervalele dintre plutoane trebuie să fie observate continuu şi acoperite cu
baraje şi foc de artilerie, precum şi cu focul mitralierelor, puştilor mitraliere şi al aruncătoarelor
de grenade antitanc.
Cînd plutonul este înzestrat cu automobile pentru transportul militarilor, acestea se
dispun în adăposturi naturale sau special amenajate la un loc cu cele ale companiei, în adîncimea
apărării proprii la aproximativ 2 km.
Punctul de sprijin al plutonului cuprinde şanţurile de tragere ale grupelor, şanţurile de
comunicaţie între acestea, poziţiile de tragere (de bază şi rezervă) ale transportoarelor amfibii
blindate (maşinilor de luptă) şi mijloacelor de foc date ca întărire, adăpostiri (adăposturi) pentru
personal, tehnică şi materiale.
Intervalele dintre punctele de sprijin ale plutoanelor pot fi pînă la 300 m, iar cele
dintre poziţiile grupelor - pînă la 50 m. Ele trebuie să se afle sub supraveghere neîntreruptă şi să
fie acoperire cu foc şi baraje.
Pe tot frontul punctului de sprijin al plutonului de infanterie motorizată se sapă o tranşee
neîntreruptă, care uneşte locaşele individuale de tragere pentru infanterişti, amplasamentele
pentru blindate, complexele de rachete antitanc dirijate, alte mijloace de foc şi adăposturi pentru
efectiv. De la punctul de sprijin în adîncimea apărării se sapă o cale de comunicaţie, care se
amenajează pentru ducerea focului. Tranşeea, locaşele şi calea de comunicaţie trebuie să asigure
ducerea focului de flanc şi încrucişat asupra inamicului care atacă, manevra ascunsă şi
dispersarea mijloacelor de foc, precum şi inducerea inamicului în eroare referitor la structura
apărării plutonului.
6
 Prima tranşee constituie limita dinainte a apărării şi este apărată de plutoanele
eşalonului întîi. Ea trebuie să asigure condiţii bune de observare asupra inamicului, condiţii
optime pentru crearea zonei de foc continuu din toate categoriile de armament în faţa limitei
dinainte, la flancuri, în intervale şi ducerea focului din adîncimea apărării.
A doua tranşee este apărată de plutonul din eşalonul doi al companiei (rezerva). Ea se
amenajează la o depărtare de 300-600 m de la prima tranşee în aşa mod, încît plutonul, care o
apără, să poată susţine cu focul său subunităţile, care ocupă prima tranşee, de asemenea să ducă
focul asupra căilor de acces spre limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc barajele din faţa ei.
A treia (a patra) tranşee este apărată de plutoanele companiei din eşalonul doi al
batalionului. Ea se amenajează la o depărtare de 600-1000 m de la a doua (a treia) tranşee
astfel, încît mijloacele de foc aflate în ea, să poată duce focul în fîşia dintre a doua şi a treia (a
patra ) tranşee, iar pe unele sectoare şi în faţa limitei dinainte.
Calea de comunicaţie se foloseşte pentru executarea în ascuns a manevrei de către
subunităţi, ducerea luptei cu inamicul, care a pătruns pe poziţiile apărării, evacuarea răniţilor şi
aducerea muniţiilor şi alimentelor.
Sistemul de foc în apărare constă în amplasarea judicioasă a armamentului în teren şi
stabilirea corectă şi completă a misiunilor pentru fiecare categorie de armament, realizarea
barajului general, respingerea atacurilor şi nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării,
nimicirea inamicului pătruns în dispozitivul de apărare, sprijinul subunităţilor vecine şi a celor
care execută contraatacuri. Se realizează prin concentrări de foc, barajul de foc executat cu toate
categoriile de armament în faţa limitei dinainte a apărării, foc dens executat la flancuri şi în
adîncimea apărării, combinat cu baraje şi obstacole.

4.Sistemul de foc
Sistemul de foc al plutonului în apărare include: sectoarele de foc concentrat ale
plutonului pregătite în faţa limitei dinainte a apărării; zonele de foc antitanc ale maşinilor de
luptă a desantului şi zonele de foc continuu a celorlalte mijloace de foc ale plutonului în faţa
limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adîncimea apărării; manevra pregătită cu focul
blindatelor şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.
Baza sistemului de foc a plutonului o constituie focul blindatelor, aruncătoarelor de
grenade antitanc şi al mitralierelor. Sistemul de foc se construieşte luînd în calcul posibilităţile de
foc a tuturor categoriilor de armament a plutonului şi mijloacelor de foc, care se bazează pe
cooperarea strînsă între ele şi în combinare cu barajele genistice şi obstaco1ele naturale. Ea
trebuie să asigure nimicirea inamicului, îndeosebi a tancurilor şi a altor maşini blindate, pe căile
de acces spre apărare, în faţa limitei dinainte, între punctele de sprijin vecine şi în adîncimea

7
 apărării, posibilitatea de ducere a focului frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea
circulară a punctului de sprijin.
Barajele şi căile de acces spre ele trebuie să fie observate permanent şi bătute cu focul
din toate categoriile de armament. La organizarea sistemului de foc plutonului de infanterie
motorizată şi grupei se indică fîşia de tragere, sectorul de tragere suplimentar, iar plutonului,
adăugător 1-2 sectoare de foc concentrat.
Organizînd sistemul de foc, ca element de care depinde stabilitatea apărării,
comandantul de pluton (grupă) trebuie să stabilească pentru fiecare mijloc de foc locaşuri
(poziţii) de tragere, iar pentru armamentul principal (puşti mitraliere, mitraliere, tunuri,
aruncătoare de grenade şi instalaţii de rachete antitanc), poziţii de tragere de bază, de rezervă şi
vremelnice, din care să poată participa:
 în sectoarele de foc concentrat, la distanţa eficace – mitralierele de companie şi de
pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), puştile mitraliere şi puştile semiautomate cu
lunetă;
 în barajul general, exploatînd razanţa traiectoriilor pentru a asigura continuitatea
focului – mitralierele de companie, mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de
luptă), puştile mitraliere, întregul armament al plutonului (grupei).
Poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antitanc se aleg în funcţie de direcţia
cea mai probabilă de atac cu tancuri a inamicului.
Comandantul de pluton (grupă) va urmări ca armamentul să fie astfel amplasat, ca să se
poată asigura o manevră rapidă a focului pe toate căile favorabile apropierii inamicului de limita
dinainte a apărării, pe cele care duc spre flancuri şi în intervale.
Pentru organizarea sistemului de foc comandantul plutonului (grupei) indică în detaliu:
fîşiile de tragere, sectoarele de foc concentrat, barajul general; mitralierelor, puştilor mitraliere,
puştilor semiautomate cu lunetă, transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) —
sectoare de tragere de bază şi suplimentare, precum şi direcţii de tragere în barajul general.
Focul de pe poziţiile de tragere de bază se execută pentru îndeplinirea misiunii
principale, de regulă, pentru participarea la trageri în barajul general; de pe poziţiile de tragere
de rezervă — cînd poziţia de bază a fost descoperită şi bătută cu foc intens de către inamic sau
pe timpul pătrunderii inamicului la flancuri, prin intervale, în spatele punctului de sprijin (poziţiei
de apărare) al plutonului (grupei). Cînd nu se organizează poziţii de tragere vremelnice, din
acestea se pot executa şi unele concentrări de foc la distanţe mari; de pe poziţiile de tragere
vremelnice — pentru inducerea în eroare a inamicului asupra dispunerii mijloacelor principale
de foc proprii, pentru participarea în concentrările de foc şi pentru sprijinul cu foc al siguranţei de
luptă (poziţiei înaintate).
8
 Poziţiile de tragere de bază pentru aruncătoarele de grenade antitanc, puştile mitraliere
şi locaşurile de tragere ale puştilor semiautomate cu lunetă se stabilesc pe poziţiile de apărare;
pentru mitralierele de companie primite ca întărire şi pentru transportoarele amfibii blindate
(maşinile de luptă) se stabilesc în cadrul punctului de sprijin al plutonului, astfel:
- către limita dinainte a punctului de sprijin — cele care participă cu foc în
barajul general;
- în adîncimea punctului de sprijin — cele care participă cu foc la nimicirea
inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin, la flancuri şi în intervale.
Poziţiile de tragere de rezervă pentru puşti mitraliere, mitraliere, aruncătoare de
grenade antitanc se stabilesc, faţă de poziţiile de tragere de bază, la o depărtare de aproximativ
100 m în direcţie şi 50-100 m în adîncime, iar pentru transportorul amfibiu blindat (maşina de
luptă), pînă la 200 m în adîncime şi 50-100 m în direcţie.
Poziţiile de tragere vremelnice se stabilesc cît mai aproape de limita dinainte sau în
faţa punctelor de sprijin, pînă la 200 m depărtare de poziţiile de tragere de bază.
Fîsia de tragere este porţiunea de teren delimitată lateral spre dreapta şi spre stînga
dispozitivului de luptă al plutonului (grupei) în care subunitatea trebuie să execute misiunile de
foc stabilite pentru nimicirea sau respingerea inamicului care atacă.
Dezvoltarea frontală a fîşiei de tragere măsurată pe limita dinainte a barajului general
poate fi:
 pentru pluton – pînă la 700 m;
 pentru grupă – pînă la 150 m.
Adîncimea fîşiei de tragere este determinată de bătaia maximă eficace în concentrări de
foc. Pentru plutonul (grupa) înzestrat cu transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) aceasta
este de 1700 m (bătaia maximă eficace pentru mitraliera de 14,5 mm). Cînd plutonul (grupa)
acţionează fără transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) însă este întărit (sprijinit) cu
mitralierele de companie, adîncimea fîşiei de tragere este de 1200 m, iar dacă acţionează numai
cu armamentul din înzestrare - 1000 m.
Sectorul de foc concentrat este suprafaţa sau aliniamentul de tragere pe care se
pregăteşte concentrarea focului întregului armament principal (sau cel puţin a 2/3 din acesta) al
subunităţii asupra personalului inamicului care va ocupa sau se va desfăşura pe acest aliniament.
Sectorul de tragere de bază este porţiunea de teren delimitată lateral spre dreapta şi
spre stînga în care militarii execută focul cu armamentul din înzestrare la distanţa maximă
eficace a acestuia.

9
 Sectorul de tragere suplimentar este porţiunea de teren din dreapta sau stînga
sectorului de tragere de bază în care militarii execută focul în folosul subunităţilor (militarilor)
vecine cu care cooperează sau pentru acoperirea cu foc a intervalelor dintre acestea.
Dezvoltarea frontală a sectoarelor de tragere de bază, măsurată pe limita dinainte a
barajului general, este de pînă la 200 m pentru puşca mitralieră, puşca semiautomată cu lunetă şi
de pînă la 300 m pentru mitraliera de companie şi de pe transportorul amfibiu blindat (maşina de
luptă).
Adîncimea sectorului de tragere de bază este determinată de bătaia maximă eficace în
concentrări de foc, pentru armamentul de infanterie şi bătaia maximă după înălţător, pentru
aruncătorul de grenade antitanc.
Dezvoltarea frontală a sectorului de tragere suplimentar poate cuprinde de la 1/3
pînă la 2/3 din dezvoltarea frontală a sectorului de tragere de bază.
Barajul general constă în concentrarea focului întregului armament al plutonului
(grupei) pentru nimicirea sau respingerea inamicului care atacă. El se execută în porţiunea de
teren delimitată de limitele laterale ale fîşiei de tragere a plutonului (grupei), iar în adîncime, de
limita dinainte a punctului de sprijin (poziţiei de apărare) pînă la distanţa maximă de 400 m.
Barajul general se organizează de către comandantul de pluton (grupă) pe baza misiunii
primite, participării tuturor mijloacelor de foc, inclusiv a celui antitanc, combinat cu obstacole şi
baraje şi trebuie să asigure condiţii optime pentru executarea focului cu toate categoriile de
armament şi în toate direcţiile, în special a focului frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi
posibilitatea realizării manevrei mijloacelor de foc şi a focului de front şi în adîncime.
Mijloacele de foc se dispun în funcţie de misiunea primită, de caracteristicile terenului şi
direcţia de acţiune a inamicului, în aşa fel ca toate căile de acces către limita dinainte a apărării şi
către flancuri să fie văzute şi bătute cu foc.
Pentru a asigura nimicirea inamicului în barajul general trebuie să se realizeze o pînză
de foc continuu cu densitatea de minimum două gloanţe pe metru liniar, într-un minut.
Aceasta se obţine prin suprapunerea focului mai multor categorii de armament pe aceeaşi
porţiune de teren, pe toată durata acţiunii inamicului. În acest scop, comandantul de pluton
stabileşte pentru mitralierele, puştile mitraliere, puştile semiautomate cu lunetă şi pistoalele
mitralieră sectoare sau direcţii de tragere. La stabilirea acestora se va urmări să se obţină
continuitatea focului de front şi în adîncime prin:
- folosirea razanţei traiectoriilor tuturor categoriilor de armament;
- repartizarea focului mitralierelor care îşi intersectează traiectoriile în flancuri;

10
 - întrebuinţarea puştilor mitraliere, puştilor semiautomate cu lunetă şi, la nevoie, a
pistoalelor mitralieră de pe flancurile grupelor, pe direcţii oblice care să acopere cu focul lor
intervalele cu grupele vecine;
- repartizarea celorlalţi trăgători pe direcţii care să acopere toată suprafaţa barajului
general.
Barajul general este unic (atît pe timp de zi, cît şi pe timp de noapte), fiecare militar
avînd misiunea de a trage constant într-un anumit sector sau pe o direcţie.
În acest scop, tot armamentul trebuie pregătit să execute focul atît pe timp de zi, cît şi pe
timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Sistemul de foc se consideră realizat după ce s-au luat toate măsurile pentru pregătirea
muniţiei, amenajarea poziţiilor de tragere, mijloacele de foc au ocupat poziţiile în dispozitivul de
luptă şi s-au pregătit elementele pentru fiecare direcţie (sector) de tragere de bază (suplimentar).

5.Amenajarea genistică
Amenajarea genistică trebuie să corespundă concepţiei luptei, să asigure stabilitatea
apărării, protecţia trupelor şi tehnicii de luptă împotriva efectelor armelor de nimicire în masă
şi dispunerea lor în ascuns, precum şi întrebuinţarea cu eficacitate maximă a armamentului de
toate categoriile.
Cînd se trece la apărare din contact (în grabă), lucrările genistice se execută manual şi în
ascuns, ziua şi noaptea, fără întrerupere. Uneori, cînd apărarea se organizează în afara contactului
cu inamicul sau în adîncimea apărării, lucrările genistice se pot executa cu mijloace mecanizate.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se execută în succesiunea
următoare:
- săparea poziţiilor de tragere de bază pentru transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă), mitraliere, puşti mitraliere, tancuri, tunuri antitanc, aruncătoare de grenade antitanc,
aruncătoare, locaşuri individuale de tragere pentru celălalt armament, unirea în şanţuri de tragere
pentru grupe;
- curăţarea terenului pentru îmbunătăţirea observării şi executării focului;
- realizarea de adăpostiri pentru personal, şanţ-adăpost acoperit pentru fiecare grupă şi
un adăpost (amenajat antinuclear şi antichimic) pentru pluton în afara tranşeelor;
- pregătirea poziţiilor de tragere de rezervă şi vremelnice a nişelor şi adăpostirilor sub
parapet pentru muniţie şi alte materiale;
- săparea şanţurilor de comunicaţie între tranşeea întîi şi poziţiile de tragere de bază şi
de rezervă, care se amenajează şi pentru executarea focului.

11
 Poziţiile de apărare ale grupelor, precum şi poziţiile de tragere ale mijloacelor de foc se
maschează cu mijloacele de mascare din înzestrare şi cu materiale improvizate.
Poziţiile de tragere pentru TAB (maşinile de luptă) se aleg în râpe, viroage, denivelări,
ţinându-se seama de posibilităţile executării focului.
TAB (maşinile de luptă) se dispun iniţial în locuri ferite de observarea terestră şi aeriană
a inamicului.

Concluzie
Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ al apărării comandantul
trebuie să ia toate măsurile pentru cunoaşterea în permanenţă a situaţiei, descoperirea la timp şi
lovirea inamicului cu toate mijloacele de foc pe care le are la dispoziţie, organizarea şi
menţinerea cooperării, precum şi conducerea neîntreruptă a subunităţilor.
Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă în adîncimea apărării trupelor proprii plutonul
(grupa) cooperează frecvent cu subunităţi şi formaţiuni din apărarea teritorială sprijinindu-se re-
ciproc în executarea cercetării, apărarea unor obiective importante, îndeosebi izolate sau
distincte, nimicirea grupurilor de cercetare-diversiune şi teroriste, lichidarea urmărilor atacurilor
executate cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare, hărţuirea permanentă a
inamicului pătruns pe teritoriul naţional.
Cînd plutonul (grupa) acţionează independent pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă
(incursiune, ambuscada de foc, apărarea unui obiectiv important, nimicirea unui grup de
cercetare diversiune, a subunităţilor de desant aerian), iar ca urmare a situaţiei tactice

12
nefavorabile a fost izolat de forţele principale ale companiei (plutonului), organizează traiul,
pregăteşte şi duce lupta în condiţii de izolare.

Bibliografie
1. AN – 4 Regulamentul de luptă al infanteriei și vânătorilor de munte (pluton, grupă,
soldat), Editura Militară, Bucureşti, 1989.
2. Regulamentul de luptă al trupelor de uscat” partea III (pluton, grupă), (Proiect, catedra
„Tactică generală” – Institutul Militar „Alexandru cel Bun”)
3. Manualul de luptă a plutonului de infanterie, Chișinău 2010

13