SERVICIU SPRIJIN DE LUPTĂ

MODULUL PREGĂTIREA GENIU

căpitan Andrian ROGOJIN

 TEMA 1: SPRIJINUL GENISTIC A
ACŢIUNILOR DE LUPTĂ

LECŢIA 2: SCOPUL ŞI MISIUNILE SPRIJINULUI GENISTIC

A ACŢIUNILOR DE LUPTĂ.
PROBLEMELE DE STUDIU
1. Spriginul genistic în lupta de apărare.
2. Spriginul genistic în lupta de ofensivă.
3. Sprijinul genistic pe timpul marşului şi a staţionării.
4. Forţarea şi trecerea cursului de apă.
5. Amenajarea punctului de trecere peste cursul de apă.
6. Aprovizionarea trupelor cu apă.
7. Drumurile şi drumurile de coloană. Organizarea întreţinerii şi
reparaţiei drumurilor de coloană în trupe.
 OBIECTIVE:

LA SFÎRŞITUL LECŢIEI STUDENŢII VOR FI ÎN MĂSURĂ SĂ:

Să definească scopul şi misiunele sprijinului genistic a acţiunelor de luptă;
Să identifice/determine locul amenajării trecerilor peste cursurile de apă;
Să analizeze principale de aprovizionare a trupelor cu apă;
Să dezvolte abilităţi de organizare autodisciplină şi curaj.

BIBLIOGRAFIA:

 Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupele de toate

armele ed.Bucureşti – 1981

 Manualul „Pregătirea de geniu” ed. Chişinău 2003

Sprijinul genistic al apărării trebuie să
contribuie la realizarea unei apărării stabile,
ferme, active în toate mediile, adânc
eşalonată şi capabilă să reziste loviturilor
date de inamic cu toate categoriile de
forţe şi mijloace, în scopul respingerii,
opririi sau întârzierii acţiunilor inamicului şi
creării condiţiilor pentru trecerea la
ofensivă.
Sprijinul genistic al apărării trebuie să creeze condiţii favorabile
pentru:
1.Întrebuinţarea cât mai eficace a armamentului şi tehnicii de luptă din
înzestrare;
2.Dispunerea în ascuns şi în siguranţă a forţelor;
3.Protecţia forţelor împotriva focului inamicului, loviturilor aviaţiei
blindatelor şi atacurilor cu arme de distrugere în masă NBC sistemelor
incendiare;
4.Executarea a manevrei de forţe şi mijloace;
5.Realizarea contramobilităţii acţiunilor inamicului pe principalele
direcţii de acţiune;
6.Asigurarea mobilităţii forţelor proprii în zona de responsabilitate.
Misiunile subunităţilor de geniu pentru sprijinul genistic al apărării
sunt:
a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului;
b) executarea barajelor genistice şi a distrugerilor;
c) executarea mecanizată a fortificaţiilor de campanie;
d) asigurarea viabilităţii drumurilor, amenajarea şi deservirea trecerilor
peste obstacole;
e) amenajarea şi deservirea punctelor de aprovizionare cu apă;
) asigurarea cu energie electrică şi iluminatul punctelor de comandă;
g) verificarea la minare, deminarea terenului şi obiectivelor pe timpul
desfăşurării contraloviturilor (contraatacurilor) de către forţele proprii;
h) executarea culoarelor prin barajele explozive pe timpul desfăşurării
contraloviturilor (contraatacurilor) de către forţele proprii;
i) misiunile de mascare specifice;
j) participarea la înlăturarea de efectelor armelor de distrugere în masă
NBC şi sistemelor incendiare întrebuinţate de inamic.
Sprijinul genistic al retragerii are scopul de a contribui:

-la ruperea luptei în ascuns;

-asigurarea mobilităţii forţelor proprii;
-retragerea lor pe aliniamentele sau raioanele ordonate;
-realizarea contramobilităţii acţiunilor inamicului.
Sprijinul genistic al luptei în încercuire are ca scop:

-participarea la menţinerea de către forţele încercuite

a raionului împotriva încercărilor inamicului de a
fracţiona şi nimici forţele proprii;
-crearea condiţiilor favorabile pentru ieşirea din
încercuire.
Misiunile principale ale subunităţilor de geniu pentru sprijinul
genistic al retragerii sunt:
a) cercetarea de geniu a inamicului şi trenului;
b) executarea barajelor genistice şi a distrugerilor;
c) asigurarea viabilităţii drumurilor, amenajarea şi
deservirea trecerilor peste obstacole;
d) executarea mecanizată a fortificaţiilor de campanie.
Misiunile subunităţilor de geniu pentru sprijinul genistic al luptei în
încercuire sunt aceleaşi ca şi la apărare cu următoarele particularităţi:
a) fortificaţiile de campanie se execută pentru apărarea circulară;
b) barajele explozive au un puternic caracter de discontinuitate şi se
execută sub presiunea inamicului;
c) gradul de dezvoltare a lucrărilor este mai redus şi se realizează în
primă urgenţă pe direcţiile principale de acţiune ale inamicului;
d) creşte amploare manevrei de baraje explozive şi distrugeri;
e) stabilirea unui regim sever de consum al carburanţilor, materialelor
şi muniţiilor de geniu;
f) necesitatea constituirii de rezerve de subunităţi de geniu pentru a fi
în măsură să intervină pe mai multe direcţii concomitent, în vederea sprijinului
forţelor luptătoare pentru respingerea atacurilor inamicului.
Sprijinul genistic al ofensivei trebuie să
contribuie la realizarea scopului general
al ofensivei respectiv înfrângerea
inamicului şi crearea condiţiilor pentru
succesul acţiunilor ulterioare.
Sprijinul genistic al ofensivei are ca scop:
a) crearea condiţiilor favorabile pentru realizarea în timp
oportun, în siguranţă şi în ascuns a dispozitivului ofensiv;
b) asigurarea protecţiei forţelor pe timpul pregătirii şi
desfăşurării acţiunilor;
c) asigurarea mobilităţii acţiunilor forţelor proprii;
d) realizarea contramobilităţii acţiunilor inamicului;
e) asigurarea unui înalt ritm al acţiunilor ofensive;
f) participarea la respingerea contraatacurilor inamicului;
g) participarea la consolidarea aliniamentelor (obiectivelor)
cucerite;
h) sprijinul acţiunilor desantului aerian propriu;
i) sprijinul luptei de întâlnire, urmăririi, încercuirii şi ieşirii
din încercuire.
Misiunile principale ale subunităţilor de geniu pentru sprijinul
genistic al ofensivei sunt:
a) cercetarea de geniu;
b) verificarea la minare, deminarea terenului şi obiectivelor;
c) executarea culoarelor prin barajele explozive;
d) executarea barajelor explozive;
e) asigurarea viabilităţii drumurilor, amenajarea şi deservirea
trecerilor peste obstacole;
f) executarea mecanizată a fortificaţiilor de campanie;
g) amenajarea şi deservirea punctelor de aprovizionare cu apă;
h) amenajarea şi deservirea genistică a punctelor de comandă;
i) misiunile de mascare specifice;
j) participarea la înlăturarea efectelor atacului cu armele de
distrugere în masă NBC şi sistemele incendiare ale inamicului.
Sprijinul genistic al urmării are ca scop crearea
condiţiilor favorabile forţelor proprii care execută
urmărirea pentru ieşirea în timp scurt pe flancurile
sau în spatele inamicului aflat în retragere şi pentru
încercuirea şi nimicirea acestuia.
Sprijinul genistic al luptei de întâlnire are ca scop:

-participarea la asigurarea mobilităţii şi deplasării în ascuns

a forţelor proprii;
-desfăşurarea lor rapidă, în vederea luptei de întâlnire pe
aliniamentul de angajare de front şi pe cel de desfăşurare în
vederea lovirii de flanc şi spate al inamicului;
-realizarea contramobilităţii acţiunilor inamicului.
Sprijinul genistic al ieşirii din încercuire prezintă unele
particularităţi rezultate din caracteristicile acesteia:
a) zona de responsabilitate se amenajează circular;
b) barajele genistice au un puternic caracter de
discontinuitate;
c) gradul de dezvoltare a lucrărilor este mai redus şi
se realizează în primă urgentă pe direcţiile cele mai
ameninţate de inamic.
Misiunile sprijinului genistic al urmăririi sunt:
a) cercetarea de geniu;
b) verificarea la minare şi executarea culoarelor prin
barajele explozive;
c) asigurarea viabilităţii drumurilor, amenajarea şi
deservirea trecerilor peste obstacole pe itinerarele de deplasare a
forţelor care execută urmărirea;
d) executarea barajelor explozive şi distrugerilor pe
itinerarele de retragere ale inamicului;
e) executarea mecanizată a fortificaţiilor de campanie
pentru consolidarea aliniamentelor cucerite.
Misiunile subunităţilor de geniu pentru sprijinul genistic al luptei
de întâlnire sunt:
a) cercetarea de geniu;
b) asigurarea viabilităţii drumurilor, amenajarea şi
deservirea trecerilor peste obstacole;
c) executarea culoarelor prin barajele genistic ale
inamicului;
d) executarea barajelor explozive şi distrugerilor.
Misiunile subunităţilor de geniu pentru sprijinul genistic al
pregătirii luptei pentru ieşirea din încercuirea pînă la
declanşarea atacului sunt:
a) cercetarea de geniu în sectorul (sectoarele) de rupere;
b) asigurarea viabilităţii drumurilor, amenajarea şi
deservirea trecerilor din raionul încercuit;
c) executarea culoarelor prin barajele genistice.
Misiunile subunităţilor de geniu pentru sprijinul genistic al
desfăşurării luptei pentru ieşirea din încercuire sunt:
a) executarea culoarelor prin barajele explozive ale
inamicului în sectorul de rupere şi în adâncimea acestuia,
b) asigurarea viabilităţii drumurilor, amenajarea şi
deservirea trecerilor pe direcţia de ieşire din încercuire;
c) executarea barajelor explozive pentru protecţia
flancurilor şi respingerea contraatacurilor inamicului.
3. SPRIJINUL DE GENIU PE TIMPUL
MARŞULUI ŞI A STAŢIONĂRII
 SPRIJINUL DE GENIU PE TIMPUL
MARŞULUI ŞI A STAŢIONĂRII

Pe timpul marşului, asigurării genistice îi revin următoarele misiuni:

cercetarea de geniu a terenului şi inamicului;
înlăturarea barajelor de pe itinerare şi amenajarea, întreţinerea şi
refacerea ( varientarea) acestora pentru ieşirea la timp a subunităţilor
pe aliniamentele de desfăşurare;
asigurarea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole;
amenajarea raioanelor pentru halte mari, odihnă şi concentrare;
executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele
de nimicire în masă şi mijloacele incendiare;
cercetarea la minare şi deminarea drumurilor de deplasare şi
raioanelor care vor fi ocupate;
executarea culoarelor prin barajele inamicului.
 SPRIJINUL DE GENIU PE TIMPUL
MARŞULUI ŞI A STAŢIONĂRII

Pe timpul staţionării, principalele misiuni ale asigurării

genistice sînt:
amenajarea raioanelor de staţionare;
executarea lucrărilor de mascare;
instalarea barajelor pe direcţiile probabile de acţiune a
inamicului.
 Cursurile de apă în îmbinare cu barajele şi
dărâmăturile pot influenţa considerabil caracterul
acţiunilor de luptă, pot să reducă considerabil ritmul
ofensivei, să îngreuieze introducerea în luptă a eşaloanelor
doi şi rezervelor, să stânjenească libertatea manevrei şi să
înlesnească inamicului posibilitatea întrebuinţării eficiente
a mijloacelor de distrugere în masă.
Forţarea este trecerea de către subunităţile care înaintează a
cursului de apă, malul opus al căruia este apărat de inamic.

Pentru forţarea cursului de

apă se folosesc sectoarele cu
luncă, cu maluri şi drumuri
accesibile care asigură o
bună mascare şi rapiditate în
executarea forţării, precum şi
acele sectoare unde apărarea
inamicului este mai slabă şi
unde acesta se aşteaptă mai
puţin la forţare.
 În funcţie de condiţiile situaţiei, forţarea cursurilor
de apă poate fi realizată din mişcare sau din poziţia de
contact nemijlocit cu inamicul. Procedeul principal este
forţarea din mişcare, deoarece aceasta asigură dezvoltarea
ofensivei trupelor în ritm înalt.

Succesul forţării în mare măsură depinde de

organizarea şi executarea cercetării de geniu a cursului de
apă şi căilor de acces spre acesta.
 Succesul forţării se obţine prin:
cercetarea permanentă a inamicului şi cursului de apă;
luarea la timp a hotărîrii şi transmiterea oportună a
misiunilor la subunităţi;
interzicerea retragerii inamicului şi afluirii rezervelor
lui pentru a trece la apărare pe cursul de apă;
devansarea inamicului în ocuparea trecerilor;
deplasarea la timp a mijloacelor de trecere la cursul de
apă şi manevra oportună a acestora;
întîlnirea rapidă a obstacolelor şi barajelor;
nimicirea inamicului de pe malul opus;
forţarea prin surprindere şi dezvoltarea ofensivei.
 Datele preliminare despre teren, râu, precum şi
despre caracterul amenajării genistice a apărării
inamicului pe cursul de apă se obţin din timp din diferite
surse: hărţi topografice la scară mare, monografii
geografice militare, fotografii aeriene, observări aeriene
şi din informaţiile şefului superior.
 Pentru precizarea acestora şi obţinerea unor
date noi se organizează cercetarea de geniu şi se
execută pe un front larg cu forţele tuturor genurilor
de armă. În raioanele unde se presupune amenajarea
sectoarelor de forţare pot fi transmise grupuri şi
patrule de cercetare de geniu.
 Cercetarea determină:
 existenţa şi starea căilor;
 posibilitatea utilizării acestora pentru înaintarea subunităţilor spre râu;
 existenţa barajelor şi distrugerilor pe ambele maluri şi în apă şi
procedeele de trecere peste acestea;
 caracteristica râului – lăţimea, adâncimea şi viteza curentului,
caracterul solului la fund şi pe maluri;
 coborâşurile potrivite de apă şi ieşirile pe malul opus;
 existenţa şi starea vadurilor, construcţiilor hidrotehnice şi zonelor de
inundare posibilă în caz de distrugere a acestora;
 starea podurilor existente, tonajul acestora şi măsurile inamicului
privind paza lor;
 existenţa şi posibilitatea întrebuinţării mijloacelor de trecere locale şi
materialelor de construcţie;
 sectoarele de râu potrivite pentru amenajarea punctelor de trecere.
 Amenajarea şi întreţinerea puctelor de trecere pe
ambarcaţii, pe portiţe şi pe poduri se realizează de
subunităţile de treceri desant pe ambarcaţii şi de pontonieri.
Pentru amenajarea punctelor de trecere se aleg sectoare de
teren ce au căi de acces ascunse şi uşoare la rîu cu maluri
uşor înclinate, adîncime suficientă, curgere liniştită şi soluri
tari la fund lîngă maluri.
Amenajarea genistică a punctelor de trecere include:
cercetarea şi înlăturarea barajelor de pe drumuri, maluri şi
cursul de apă;
pregătirea căilor, executarea rampelor de acces la apă şi
ieşirilor pe mal pentru maşinile de treceri desant; asamblarea
portiţelor şi pregă-tirea mijloacelor de remorcare;
întinderea podurilor pe pontoane şi construirea podurilor
joase;
amenajarea pichetelor fluviale, executa-rea estacadelor contra
minelor şi adăposturilor pentru personal, orga-nizarea
serviciului de comenduire şi realizarea măsurilor de mascare.
 Punctele de trecere pe ambarcaţii sînt destinate
pentru transportarea subunităţilor de infanterie
motorizată, de artilerie şi altor subunităţi ce acţionează în
detaşamentele înaintate, în primele şi următoarele
eşaloane.
Pentru amenajarea şi întreţinerea punctului de
trecere, pe ambarcaţii se destinează o subunitate de
transportoare amfibiu pe şenile şi o grupă de pionieri,
care înaintează spre cursul de apă cu subunităţile
înaintate.
 Punctele de trecere pe portiţe sînt destinate pentru
transportarea tancurilor, artileriei, transportoarelor
blindate, automo-bilelor şi altei tehnici de luptă.
Pentru amenajarea şi întreţinerea punctelor de
trecere pe portiţe se destinează subunităţi de treceri
desant şi de pontonieri. Ele înaintează spre rîu în
componenţa subunităţilor eşalonului unu. Transportarea
pe portiţe începe imediat după ocuparea malului opus de
subunităţile înaintate.
 Punctele de trecere pe pod posedă cea mai mare
capacitate de circulaţie pentru toate felurile de subunităţi
şi tehnică de luptă şi sînt destinate, de regulă, pentru
trecerea forţelor principale.
Pentru amenajarea şi întreţinerea punctelor de
trecere pe pod se destinează subunităţi de pionieri şi de
geniu-construcţii poduri. Spre cursul de apă ele înaintează
din urma detaşamentelor înaintate sau în componenţa
forţelor principale. La întinderea podurilor pe pontoane şi
la construirea podurilor joase subunităţile trec atunci cînd
malul opus este cucerit de trupele proprii.
 Punctele de trecere prin vad sînt cel mai
rezistente şi necesită cel mai mic consum de forţe,
mijloace şi timp pentru amenajarea lor. După
capacitatea de circulaţie ele se apropie de cele de
trecere pe pod. La trecerea cantităţilor mari de tehnică
de luptă se amenajează vaduri separate pentru maşinile
cu roţi şi cele pe şenile.
 Punctele de trecere a tancurilor pe sub apă se
amenajează după cercetarea traseului de conducere
pe sub apă a tancurilor şi ocuparea malului opus de
subunităţile înaintate.
Pentru amenajarea şi întreţinerea acestora se
destinează subunităţi de cercetare cu scafandrieri şi
de pionieri.
 Întreţinerea punctelor de trecere include:
• îndrumarea circulaţiei şi controlul respectării de către trupe a
ordinii stabilite la punctele de trecere;
• observarea cursului de apă;
• transportarea nemijlocită a trupelor;
• refacerea sau înlocuirea mijloacelor de trecere deteriorate;
• menţinerea în stare bună a căilor pregătite la punctele de trecere;
• mutarea punctelor de trecere pe locurile de rezervă sau trecerea de
la unele feluri de puncte de trecere la altele;
• executarea lucrărilor de salvare şi realizarea măsurilor de protecţie
a mijloacelor de trecere la pericolul de distrugere sau deteriorare;
• menţinerea legăturii permanente cu subunităţile ce trec cursul de
apă;
• protecţia personalului şi tehnicii destinate pentru întreţinerea
punctelor de trecere şi paza acestora.
 Pe căile de acces spre cursul de apă şi la punctele de trecere
se organizează servicii de comenduire, de salvare şi evacuare.
Serviciul de comenduire se creează pentru ieşirea organizată
şi la timp a trupelor spre cursul de apă şi asigurarea funcţionării
neîntrerupte a punctelor de trecere. La fiecare punct de trecere sunt
numiţi şeful punctului de trecere, doi ajutori ai acestuia şi posturi de
comenduire.
Paza punctelor de trecere împotriva minelor plutitoare şi
acţiunilor diversioniste ale inamicului se organizează odată cu
începerea amenajării punctelor de trecere.
 Aprovizionarea cu apă a trupelor se realizează în orice
condiţii ale situaţiei de luptă şi include:
• cercetarea izvoarelor de apă;
• extracţia apei;
• filtrarea apei;
• păstrarea apei;
• distribuirea şi transportarea apei.
Trupele trebuie să primească la timp cantitatea necesară
de apă pentru:
 băut;
 pregătirea hranei;
 trebuinţele igienico-sanitare şi tehnice;
 dezactivarea, degazarea, dezinfectarea
 tehnicii şi mijloacelor materiale.
 Cu apa de băut şi cea pentru trebuinţele igienico-
sanitare trupele sînt asigurate de la punctele de
aprovizionare cu apă şi cele de distribuire a apei.
Întrebuinţarea apei pentru aceste scopuri din alte
izvoare este interzisă.

Extracţia apei se realizează, de regulă, din izvoare

amenajate, fîntîni, puţuri tubate şi puţuri de mină.
Apa pentru pregătirea hranei trebuie să fie limpede,
incoloră, fără miros şi să aibă un gust plăcut, ea nu trebuie
să conţină microbi patogeni şi exces de săruri.
 La cercetarea izvoarelor de apă se determină:
calitatea ei;
debitul (rezerva) izvorului superficial sau debitul
construcţiilor pentru distribuirea apei;
existenţa şi starea căilor de acces la izvorul de apă;
starea tehnică a utilajului izvoarelor subterane de apă
existente sau sistemului de aprovizionare cu apă a
localităţilor;
existenţa materialelor de construcţie pentru amenajarea
izvorului;
condiţiile de mascare.
 La controlarea calităţii apei drept indicii de
otrăvire a acesteia pot servi mirosul de usturoi, muştar,
migdal amar, improprii apei, şi petele grase uleioase
de pe suprafaţa apei, precum şi prezenţa peştilor morţi
în apă.
Despre infectarea izvoarelor de apă cu bacterii
patogene ne demonstrează bolile contagioase printre
locuitorii locali (holera, febra tifoidă, dizenteria,
tularemia), precum şi la animalele domestice
(bruceloza, morva, antraxul ş.a.).
 În situaţie de luptă aprovizionarea cu apă se
realizează pornind de la normele minime de consum a
acesteia.
Astfel, pentru băut şi trebuinţele gospodăreşti e
necesară în medie o cantitate de 10 l pe zi pentru o
persoană, iar în condiţii de climă toridă – pînă la 15 l.
În cazuri excepţionale norma admisibilă de apă
numai de băut e de 2,5 l pentru o persoană, însă numai pe
o perioadă de cel mult cinci zile în cazul climei
temperate şi trei zile în cazul climei toride.
 Pentru tratarea sanitară şi îmbăierea unei persoane
în baia de campanie e nevoie de 45 l de apă, iar pentru
spălarea 1 kg de rufe (îmbrăcăminte) în procedeu
mecanizat – 60 l, în procedeu manual – 35 l.
Pentru alimentarea sistemelor de răcire ale
motoarelor apa trebuie să fie limpede, cu duritate scăzută.
Cantitatea de apă necesară pentru răcirea
motoarelor depinde de puterea acestora. În medie pentru
puterea de 100 CP a motorului la o funcţionare normală a
sistemului de răcire e necesară o cantitate de 20-25 l de
apă.
 Degazarea, dezactivarea şi dezinfectarea
armamentului, tehnicii şi mijloacelor materiale se
execută folosind izvoarele superficiale de apă, fără
a o purifica.
Pentru a îndepărta de pe suprafaţa maşinii
substanţele radioactive la spălarea acesteia cu un
jet de apă, e necesară o cantitate de apă de la 600
pînă la 1000 l.
 Drumurile militare şi drumurile de coloană sunt destinate
pentru asigurarea manevrei şi deplasării trupelor, transportarea
muniţiei, mijloacelor tehnico-materiale, precum şi pentru
evacuare.
Pregătirea şi întreţinerea acestora este una din sarcinile
principale ale asigurării genistice a luptei, care odată cu
subunităţile de geniu se execută de către toate genurile de armă.
La pregătirea drumurilor, în primul rînd, se folosesc
drumurile existente, iar în lipsa acestora sau, în caz de
imposibilitate de a le utiliza, se trasează drumuri de coloană sau se
construiesc drumuri noi.
 Din drumurile militare fac parte toate drumurile existente şi cele recent
construite, care sunt destinate pentru asigurarea acţiunilor de luptă ale trupelor.
Drumurile de coloană se aleg în teren direct peste câmp şi se pregătesc
pentru circulaţia de scurtă durată a trupelor.
Condiţii tactico-tehnice, care se aplică corespunzător drumurilor militare noi sau
celor existente:
 să urmărească direcţia stabilită şi să corespundă traficului dat;
 să asigure legătura cu toate punctele obligate;
 să ofere posibilităţi de mascare naturală;
 să ocolească, pe cât posibil, terenurile instabile, inundabile, mlăştinoase, zonele
care se pot înzăpezi, obiectivele importante, marile localităţi, nodurile de
circulaţie, locurile înguste sau cele ce pot deveni inaccesibile ca urmare a
acţiunilor inamicului;
 să se racordeze la reţeaua de drumuri existentă;
 să permită o mecanizare maximă a lucrărilor;
 să necesite un volum minim de lucrări.
 Drumurile militare şi drumurile de coloană se
deosebesc:
- după direcţie – frontale (ce duc spre front) şi de rocadă
(ce au direcţia în lungul frontului);
- după importanţă – principale (drumuri de manevră, de
aprovizionare şi de evacuare) şi auxiliare (de acces, de
ocolire, de rezervă şi false);
- după caracterul traficului – pentru maşini cu roţi, maşini
pe şenile şi pentru trafic mixt.
 Drumurile militare se clasifică astfel:
a) după destinaţie;
 de batalion;
 de brigadă;
 de corp de armată.
b) după orientarea faţă de linia frontului:
 de pătrundere (care duc spre front);
 de rocadă (paralele cu frontul).
d) după gradul de perfecţionare tehnică;
 de tip inferior;
 de tip intermediar;
 de tip superior.
e) după importanţă.
 principale (pentru manevre, regrupări, aprovizionări, evacuări);
 ajutătoare (pentru desfăşurări, de acces, de ocolire şi false).
 Drumurile militare şi cele de coloană trebuie să asigure:

 viteza ordonată de deplasare;

 să treacă prin terenul cu cele mai bune proprietăţi de protecţie
şi mascare;
 să nu necesite volum mare de lucrări pentru amenajarea lor;
 să nu aibă porţiuni ce trec prin locuri înguste, care îngreuiază
dispersarea coloanelor şi amenajarea drumurilor de ocolire;
 să nu treacă în apropiere de obiectivele acţiunii probabile a
inamicului.
 Elementele principale ale drumului militar:
 terasamentul drumului;
 îmbrăcămintea rutieră;
 construcţii rutiere;
 rezerva drumului.
 Terasamentul drumului este patul de pământ
al îmbrăcămintei rutiere, care îi asigură stabilitatea,
indiferent de variaţiile regimurilor hidrologic şi
termic.
• Îmbrăcămintea rutieră este partea principală a drumului.
Aceasta se face pe lăţimea părţii carosabile sau pe toată lăţimea
platformei drumului.
Îmbrăcămintea drumurilor poate fi:
► de pământ;
► de prundiş, de piatră spartă (de piatră, zgură, cărămidă);
► pavaj de bolovani sau de piatră brută;
► de piatră cu întrebuinţarea liantului;
► de alte materiale corespunzătoare.
Construcţiile rutiere sunt destinate pentru a lăsa apa să treacă şi a
asigura securitatea circulaţiei.
Din construcţiile rutiere fac parte:
construcţiile pentru scurgerea apelor;
viaductelor;
pasajele de nivel;
împrejmuirile şi rampele de acces.
Rezervele drumului se folosesc pentru circulaţia
maşinilor pe şenile, amenajarea drumurilor de ocolire,
adăposturilor şi altor construcţii, precum şi pentru depozitarea
materialelor, dispunerea dispozitivelor de protecţie contra
zăpezii, instalarea indicatoarelor rutiere.
 Refacerea drumurilor pentru asigurarea deplasării
neîntrerupte şi sigure a trupelor prevede cercetarea şi înlăturarea
obstacolelor de pe drum şi terenul învecinat, reparaţia părţii
carosabile, podurilor şi podeţelor tubulare, amenajarea drumurilor
de ocolire pe porţiunile drumului cu multe baraje şi distrugeri.
Sarcina principală de întreţinere a drumurilor militare constă
în descoperirea şi înlăturarea la timp a deteriorărilor ce apar pe
drumuri în consecinţa circulaţiei trupelor pe acestea, precum şi a
acţiunilor inamicului, în scopul asigurării securităţii şi continuităţii
circulaţiei la vitezele şi cu solicitările ordonate. Îndeplinirea acestei
sarcini include refacerea construcţiilor pentru evacuarea apelor şi a
profilului transversal al drumului şi menţinerea acestora în stare
bună, precum şi consolidarea porţiunilor slabe ale drumurilor şi
podurilor.
 La organizarea întreţinerii drumurilor atenţia
principală se concentrează asupra porţiunilor greu
practicabile, unde se trimite din timp personalul cu
mijloacele şi materialele necesare. Pe celelalte porţiuni de
drum se organizează întreţinerea prin patrulare.
Întreţinerea drumurilor de coloană prevede, de
asemenea, îndrumarea circulaţiei trupelor.
 TEMA 1: SPRIJINUL GENISTIC A
ACŢIUNILOR DE LUPTĂ

ŞEDINŢA 2: SCOPUL ŞI MISIUNILE SPRIJINULUI

GENISTIC A ACŢIUNILOR DE LUPTĂ.
PROBLEMELE DE STUDIU
1. Spriginul genistic în lupta de apărare.
2. Spriginul genistic în lupta de ofensivă.
3. Sprijinul genistic pe timpul marşului şi a staţionării.
4. Forţarea şi trecerea cursului de apă.
5. Amenajarea punctului de trecere peste cursul de apă.
6. Aprovizionarea trupelor cu apă.
7. Drumurile şi drumurile de coloană. Organizarea întreţinerii şi
reparaţiei drumurilor de coloană în trupe.
 OBIECTIVE:

LA SFÎRŞITUL ŞEDINŢEI STUDENŢII VOR FI ÎN MĂSURĂ SĂ:

Să definească scopul şi misiunele sprijinului genistic a acţiunelor de luptă;
Să identifice/determine locul amenajării trecerilor peste cursurile de apă;
Să analizeze principale de aprovizionare a trupelor cu apă;
Să dezvolte abilităţi de organizare autodisciplină şi curaj.

BIBLIOGRAFIA:

 Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupele de toate

armele ed.Bucureşti – 1981

 Manualul „Pregătirea de geniu” ed. Chişinău 2003

?