MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE ”ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT

TEMA: ACTIVITATEA STATULUI MAJOR AL BRIGĂZII ÎN CADRUL

PROCESULUI DE ANALIZĂ A SITUAȚIEI.

ELABORAT: căpitan Vasile CATIȘOV

Chişinău
2021
 CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................................3

Partea de bază................................................................................................................................3

Concluzii.......................................................................................................................................10

2
 INTRODUCERE
Analiza situaţiei este A doua etapă în procesul de estimare o constituie analiza situaţiei
folosind factorii Misiune, inamic, forţe proprii, teren –timp la dispoziţie, civil (MIFT-TC) pentru
a determina influenţa acestora asupra cursurilor acţiunii posibile.
După finalizarea analizei şi centralizarea estimărilor, statul major este în măsură să
elaboreze variante posibile de cursuri ale acţiunilor.

PARTEA DE BAZĂ
Pentru analiza situaţiei, modulele comandamentului studiază datele şi informaţiile despre
factorii Misiune, inamic, forţe proprii, teren –timp la dispoziţie, civil în continuare MIFT-TC.
Analiza terenului şi a stării vremii este efectuată de modulului S.2, concluziile rezultate
fiind centralizate la modulul operaţii. Analiza terenului se execută pe baza studierii
caracteristicilor acestuia care influenţează direct acţiunile militare. Acestea sunt: obstacolele;
direcţiile/căile de apropiere; punctele-cheie din teren; posibilităţile de observare şi executare a
focului; posibilităţile de mascare şi adăpostire/acoperire. Concomitent cu acestea, modulul S.2
analizează şi condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii.
Având la dispoziţie concluziile/estimările rezultate în urma studierii terenului şi a stării
vremii, modulul operaţii trebuie să fie în măsură să determine modul în care caracteristicile
zonei de operaţie influenţează posibilităţile forţelor proprii şi ale inamicului.
Obstacolele reprezintă restricţiile naturale sau artificiale care canalizează, întârzie,
restricţionează sau deviază deplasarea în teren a forţelor şi mijloacelor brigăzii. Orice porţiune de
teren este evaluată din punctul de vedere al tipului de forţe care urmează să acţioneze în
respectivele condiţii.
Influenţa obstacolelor este exprimată prin gradul de accesibilitate a terenului:
- inaccesibil;
- greu accesibil;
- accesibil.
Toate obstacolele care afectează posibilităţile de deplasare/manevră ale forţelor, trebuie
identificate şi analizate, inclusiv cele realizate de forţele proprii, astfel:
a) teren inaccesibil – zona este impracticabilă pentru tancuri şi anumite tipuri de
autopropulsate, sau necesită un efort prea mare pentru asigurarea mobilităţii acestora; foarte
puţine zone sunt considerate inaccesibile pentru infanteria care acţionează pe jos; în unele zone,
reţeaua de drumuri asigură deplasarea forţelor mecanizate, dar nu permite executarea manevrei
acestora;

3
 b) teren greu accesibil – existenţa pantelor abrupte şi a vegetaţiei dese pot îngreuna
executarea manevrei forţelor brigăzii care acţionează în acest tip de teren, iar uneori este necesar
sprijinul forţelor şi mijloacelor de asigurare a mobilităţii; o zonă considerată greu accesibilă
pentru forţele mecanizate, poate fi considerată ca accesibilă pentru infanteria care acţionează pe
jos;
c) teren accesibil – deplasările şi manevra sunt posibile pe majoritatea direcţiilor, iar
forţele care acţionează în zonă nu au nevoie de sprijinul elementelor de asigurare a mobilităţii.
Direcţiile/căile de apropiere reprezintă porţiunea de teren necesară pentru
deplasarea/înaintarea către un anumit obiectiv. O direcţie de apropiere favorabilă oferă, de
regulă, suficiente coridoare de mobilitate, acestea sunt zonele în interiorul itinerarelor/drumurilor
de apropiere care permit atât deplasarea cât şi executarea manevrei. Ele permit forţelor proprii
sau ale inamicului să înainteze sau să se retragă, respectând normele tactice şi le asigură
posibilitatea concentrării forţelor, realizării surprinderii şi deplasării rapide.
La analiza inamicului, modulul S.2 determină direcţiile de apropiere cu un eşalon mai sus
(grupare, mare unitate operativă) şi coridoarele de mobilitate cu două eşaloane mai jos
(companie).
La forţele proprii se stabilesc itinerarele/drumurile de apropiere cu un eşalon mai jos
(batalion, divizion) şi coridoarele de mobilitate cu două eşaloane mai jos (nivel companie). În
zona de acţiune trebuie identificate direcţiile de apropiere atât pentru forţele mecanizate cât şi
pentru infanteria care acţionează pe jos. În ofensivă, se identifică itinerarele/drumurile favorabile
de înaintare spre obiectiv ale forţelor proprii şi direcţiile posibile de contraatac ale inamicului. În
apărare, este valabilă aceiaşi regulă, aplicată în sens invers. De asemenea, trebuie identificate
direcţiile pe care le pot folosi elementele de cercetare ale inamicului.
După identificarea direcţiilor de apropiere, trebuie analizată influenţa obstacolelor asupra
practicabilităţii acestora, examinând următoarele aspecte:
a) ce obstacole naturale pot împiedica înaintarea;

b) cum pot fi consolidate obstacolele naturale existente şi cum va influenţa aceasta

practicabilitatea itinerarelor/drumurilor de apropiere;

c) în ce măsură, obstacolele paralele cu direcţiile de apropiere favorizează protecţia

flancurilor sau limitează deplasările de front.

Punctele-cheie din teren reprezintă zonele a căror ocupare, menţinere sau control conferă
un avantaj pentru ambii combatanţi. Folosind harta şi informaţiile disponibile, comandantul
determină porţiunile de teren în care dispunând forţele şi mijloacele, poate domina direcţiile de

4
apropiere sau zona obiectivului. Pentru a controla o porţiune–cheie din teren, nu este obligatorie
dispunerea de forţe şi mijloace, accesul inamicului spre aceste zone putând fi împiedicat,
folosind focul direct şi din poziţii de tragere acoperită. Determinarea punctelor-cheie din teren,
oferă comandantului indicaţii utile pentru organizarea sistemului de foc şi realizarea
dispozitivului de operaţii. Punctele-cheie din teren vor fi luate în considerare pe timpul elaborării
cursurilor acţiunii.
Posibilităţile de observare şi executare a focului. Posibilităţile de observare sunt
determinate de modul în care terenul influenţează cercetarea, recunoaşterea, descoperirea şi
identificarea ţintelor. Posibilităţile de executare a focului sunt determinate de modul în care
terenul influenţează tragerile executate cu armamentul din dotare. Pe baza concluziilor rezultate
în urma analizei acestor influenţe, comandantul şi S.3 stabilesc elementele de bază ale sistemului
de foc.
Posibilităţile de mascare şi adăpostire/acoperire. Adăpostirea asigură protecţia împotriva
focului executat de inamic, iar mascarea, protecţia împotriva observării acestuia. Analiza
posibilităţilor de adăpostire şi mascare nu poate fi separată de cea a posibilităţilor de observare şi
executare a focului. Mijloacele de foc şi tehnica de luptă trebuie să fie adăpostite şi mascate
pentru a putea fi folosite eficient şi a le proteja împotriva loviturilor inamicului. La identificarea
proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, trebuie luat în considerare şi impactul pe care
aparatura de vedere pe timp de noapte şi pe bază de imagini termale îl are asupra posibilităţilor
de observare, atât ale inamicului, cât şi ale forţelor proprii.
Starea vremii se analizează folosind elementele esenţiale pentru acţiunile militare:
temperatura şi umiditatea; precipitaţiile; vântul; norii; vizibilitatea (care include timpul de
lumină). Pentru a stabili influenţa lor asupra acţiunilor, efectele stării vremii vor fi corelate cu
terenul. Vremea afectează multe categorii de tehnică şi echipament (inclusiv aparatura
electronică şi optică), terenul (practicabilitatea) şi vizibilitatea, dar cel mai mare impact îl are
asupra militarilor. În condiţii de vreme rea, de căldură sau frig excesive, procesul de comandă şi
control este îngreunat, vremea aspră şi vizibilitatea redusă reduc eficienţa acestuia şi a acţiunilor
subordonaţilor, iar existenţa şi direcţia de bătaie a vântului condiţionează modul de folosire a
mijloacelor fumigene.
Analiza inamicului. Scopul analizei inamicului este de a stabili cele mai probabile
cursuri ale acţiunilor acestuia. Informaţiile pentru identificarea acţiunilor provin din mai multe
surse, incluzând doctrina inamicului şi activităţile curente desfăşurate de acesta. Informaţiile
necesare pentru analiza inamicului includ următoarele:

5
 a) compunerea - aceasta poate fi prezentată sub forma unui tabel/schemă întocmit de
modulul S.2, care include date referitoare la tipul, denumirea, organizarea şi dotarea de principiu
a forţelor inamicului dispuse în zona de operaţii a brigăzii;

b) dispozitivul de luptă- constă în identificarea modului de dispunere a forţelor inamicului

în spaţiul de luptă; acesta poate fi prezentat grafic pe hartă, sub formă de schemă, sinteză
informativă sau alt format ales de şeful modulului S.2; stabilirea dispozitivului de luptă al
inamicului se bazează şi pe concluziile rezultate în urma analizei terenului;

c) tăria (gradul de completare) - aceste informaţii se referă la valoarea reală a forţelor şi

mijloacelor inamicului care acţionează în zona de acţiune;

d) acţiuni semnificative - sunt informaţii referitoare la activităţile cele mai recente

desfăşurate de inamic şi care oferă indicii despre intenţiile probabile ale acestuia;

e) particularităţi şi slăbiciuni - reprezintă anumite caracteristici ale forţelor sau mijloacelor

de luptă ale inamicului care examinate şi exploatate cu grijă de planificatori, pot furniza un
avantaj forţelor proprii; o atenţie deosebită se va acorda stabilirii centrului de greutate şi
determinării vulnerabilităţilor majore a căror exploatare poate conduce către acesta;

f) posibilităţile inamicului - sunt acţiunile pe care inamicul le poate desfăşura în timp şi

spaţiu şi care pot influenţa semnificativ îndeplinirea misiunii de către forţele proprii; modulul S.2
le identifică şi le prezintă în cadrul estimării;

g) date de fond despre zona viitoarelor operaţii şi despre grupurile ţintă posibile, necesare
pentru planificarea operaţiilor psihologice (ideologie; mediu înconjurător; mediu cultural;
etnicitate; mijloace de comunicare în masă şi rolul lor; rolul armatei; religie; istorie; influenţe
străine etc.).
Cursul acţiunilor probabile ale inamicului este estimat de modulului S.2, pe baza
informaţiilor obţinute anterior. Analiza acestora se va axa pe determinarea punctelor tari şi a
celor vulnerabile ale inamicului. În timpul procesului de estimare, modulul S.3 sau comandantul
pot accepta, revizui sau ignora cursul acţiunilor inamicului cunoscute, sau pot crea altele.
Această interacţiune este esenţială în elaborarea unor cursuri ale acţiunilor forţelor proprii cât
mai realiste. Rezultatul va consta într-un enunţ clar şi concis al celui mai probabil curs al
acţiunilor inamicului, ale cărui informaţii vor permite şefului modulului S.3 şi comandantului să
desfăşoare jocul de război şi să stabilească cursul optim al acţiunilor brigăzii.

6
 Analiza forţelor proprii. Modulul S.3 centralizează de la toate celelalte module ale
statului major informaţii privind ”situaţia de stare” care să-l ajute în stabilirea capacităţii
combative a forţelor proprii, în concordanţă cu tipul operaţiei ce urmează a se desfăşura.

Multe din aceste informaţii trebuie să fie identificate de statul major şi comandant în
timpul informării care precede analiza misiunii, astfel:

a) compunerea- este prezentată ca o sumă de date despre forţele disponibile pentru

îndeplinirea misiunii; cunoaşterea unităţilor din subordine, respectiv, organizarea curentă pentru
luptă a brigăzii, a ofiţerilor din statul major şi comandanţilor de unităţi/subunităţi, precum şi
documentele de conducere elaborate anterior, îl pot ajuta pe şeful modulului S.3 să stabilească
viitoarea compunere pentru luptă a brigăzii; de asemenea, trebuie stabilite relaţiile de comandă şi
sprijin;

b) dispunerea curentă a forţelor proprii- este stabilită de modulul S.3, cu ajutorul

comandantului, comandanţilor subordonaţi, al altor ofiţeri din statul major, a hărţilor, situaţiei,
schemelor sau al altor documente elaborate anterior; informaţiile referitoare la dispunerea
curentă includ datele referitoare la dispunerea subunităţilor luptătoare, de sprijin de luptă şi de
logistică;

c) nivelul capacităţii combative- concluziile analizei capacităţii combative a forţelor

proprii se concentrează pe evidenţierea posibilităţilor reale şi a vulnerabilităţilor, pentru a-l ajuta
pe comandant să selecteze cursul optim de acţiune; analiza capacităţii combative are în vedere
misiunea primită şi intenţia comandantului eşalonului superior, dispunerea curentă şi ulterioară a
vecinilor şi a rezervei eşalonului superior, elementele puterii de luptă şi moralul personalului,
gradul de suport logistic al forţelor din compunere, primite ca întărire/în sprijin; puterea de luptă
a unei unităţi este dată de calitatea personalului şi a mijloacelor de luptă şi nu neapărat de
mărimea acesteia; puterea brigăzii se bazează pe numărul, tipul şi capacitatea combativă a
unităţilor din organică;

d) activităţile semnificative - datele privind formele de manevră, măsurile de asigurare şi

protecţie a forţelor şi alte elemente care vor fi luate în calcul pe timpul planificării;

e) particularităţi şi slăbiciuni - trebuie identificate, fiind luate în considerare pe timpul

elaborării cursurilor acţiunii, se va aplica în mod adecvat conceptul centrul de greutate –
vulnerabilităţi majore/C.G.- V.M.).

Concluziile rezultate în urma analizei situaţiei constituie baza estimărilor modulelor şi

ofiţerilor de specialitate şi se prezintă şefului de stat major.
7
 Estimările modulelor statului major sunt centralizate de către modulul operaţii şi stau la
baza elaborării cursurilor acţiunilor.

Factori Estimări

Care sunt scopurile misiunii brigăzii, conform intenţiilor comandantului

Misiunea eşalonului superior?

Care sunt sarcinile a căror îndeplinire asigură îndeplinirea scopului stabilit?

Care este cursul acţiunilor ţinând cont de teren şi de obiectivul probabil?

Inamicul
Unde va avea loc primul contact şi care va fi dispozitivul adoptat de acesta?

Terenul (starea Cum influenţează terenul şi starea vremii acţiunile forţelor proprii?
vremii)
Unde trebuie concentrat efortul pentru a atingerea scopul stabilit?

Forţele Cum se va concentra puterea de luptă în punctele vulnerabile ale inamicului?

proprii Cum se poate obţine o capacitate combativă ridicată în condiţiile date?

- Care sunt aspectele critice din punct de vedere al timpului (ce trebuie să se
Timpul
întâmple şi când trebuie să se întâmple pentru atingerea scopului stabilit)?

- Ce se va întâmpla cu civilii din zona de operaţii ? Care este atitudinea şi ce

Civilii acţiuni pot desfăşura? Cum pot influenţa acestea desfăşurarea acţiunilor
militare din zona de operaţii?

Elaborarea cursurilor acţiunilor. Cursul acţiunilor reprezintă un plan posibil de

îndeplinire a misiunii brigăzii. El trebuie să fie clar şi concis, să arate cum va îndeplini misiunea
şi să conţină suficiente detalii pentru a putea fi simulat pe timpul jocului de război. Este indicată
elaborarea a 2 sau 3 cursuri ale acţiunilor, pentru a fi luate în considerare la luarea deciziei.
Elaborarea mai multor cursuri ale acţiunilor ajută la realizarea mai multor variante de plan şi
creşte flexibilitatea comenzii în timpul execuţiei. Fiecare curs al acţiunilor trebuie să fie:

a) viabil - să asigure îndeplinirea misiunii şi să sprijine intenţia comandantului;

b) acceptabil - să evite crearea unor dificultăţi inutile în desfăşurarea acţiunilor brigăzii;

8
 c) distinct - misiunile şi sarcinile stabilite pentru subordonaţi să difere de cele stabilite în
cadrul altui curs al acţiunilor.

Metodele de elaborare a unui curs al acţiunilor pot diferi de la un stat major la altul, în
funcţie de experienţa planificatorilor, nivelul de coeziune al personalului şi de precizările
comandantului. De regulă, activitatea de elaborare a unui curs al acţiunii cuprinde următorii paşi:

a) Stabilirea centrului de greutate al forţei inamicului şi a punctelor decisive - în final,

comandantul va identifica vulnerabilităţile majore ale inamicului asupra cărora brigada îşi va
concentra efortul principal;

b) stabilirea eforturilor de sprijin (secundare) - comandantul stabileşte natura şi valoarea

efortului (eforturilor) de sprijin, răspunzând la întrebarea “Ce altceva trebuie făcut pentru ca
efortul principal să aibă succes?”

c) stabilirea scopurilor - comandantul va stabili scopuri ce trebuiesc atinse de efortul

principal şi cel de sprijin; scopul efortului principal va fi direct legat de scopul acţiunilor
brigăzii, stabilit de eşalonul superior;

d) stabilirea şi repartizarea sarcinilor - comandantul va repartiza unităţilor sarcinile

identificate, în concordanţă cu scopurile stabilite;

e) identificarea forţelor necesare îndeplinirii misiunii - comandantul va lua în considerare

unităţile organice şi cele primite ca întărire/în sprijin; efortul principal este întărit, de regulă, prin
alocarea de forţe şi mijloace suplimentare şi ca atare, conform principiului economiei forţelor,
direcţia secundară de efort va dispune de forţe şi mijloace limitate;

f) stabilirea măsurilor de control - măsurile de control sunt stabilite pentru a clarifica

responsabilităţile şi a concentra acţiunile subordonaţilor în sprijinul efortului principal;
comandantul trebuie să asigure subordonaţilor libertatea de acţiune, în limitele impuse de situaţia
concretă;

g) întocmirea enunţului şi a schemei cursului acţiunii - reprezentările grafice ale cursurilor

acţiunilor sporesc claritatea acestora; pe schemă va fi reprezentat modul de executare a
manevrei; măsurile grafice de control trebuie să fie reprezentate cu acurateţe, iar dacă schema va
fi inclusă în Ord. Op., simbolurile grafice atipice, folosite pentru clarificarea unor particularităţi,
vor fi explicate într-o legendă;

9
 h) prezentarea cursurilor de acţiune - expunerea unui curs al acţiunii trebuie să răspundă la
următoarele întrebări:

- Ce? (Ce sarcini sunt de îndeplinit?);

- Când? (Când va trebui începută sau terminată acţiunea? Constituie limitări ale timpului?);

- Unde? (Unde se află zonele pentru apărare sau ofensivă stabilite prin ordin?);

- Cum? (Cum se realizează manevra şi care sunt scopurile elementelor acesteia? Care este
efortul principal?);

- De ce? (Care este scopul stabilit şi care vor fi rezultatele acţiunii?).

CONCLUZIE
A doua etapă în procesul de estimare analiza situaţiei se finalizează cu elaborarea cursurilor
de acțiune care stă la baza începutului derulării etapei a treia a estimării situaţiei care este
analizarea cursurilor acţiunilor. Jocul de război (o luptă mintală, imaginară) constituie cel mai
bun test pentru un curs al acţiunii. Acesta se bazează cu precădere pe raţionamentele tactice, pe
experienţa comandantului, șeful statului major şi a şefului modulului S3, fiind un proces care se
derulează pas cu pas.

10