Tema 2: Abilităţi de bază individuale.

Şedinţa 1: Pregătirea, întreţinerea şi îngrijirea echipamentului individual.

Pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor militare, luptătorul va fi echipat cu ţinuta din
dotare corespunzătoare anotimpului, de iarna sau de vara.Rolul ţinutei în luptă este acela de a
proteja luptătorul faţă de condiţiile de timp şi anotimp şi de a-l adecva la mediul înconjurător.În
acelaşi timp, modul de confecţionare a echipamentului precum şi accesoriile acestuia, permit
luptătorului o anumită lejeritate în mişcare precum şi o repartiţie echilibrată a materialelor
(accesoriilor) necesare desfăşurării acţiunilor în câmpul tactic.În funcţie de condiţiile concrete de
pe câmpul de luptă şi de misiunea primită, ţinuta soldatului se completează cu plase de mascare
individuale, complete de mascare de culoare albă (pe timp de iarnă) ochelari de protecţie,
antifoane, mănuşi de protecţie etc.Armamentul, materialele şi alte accesorii necesare militarului
(luptătorului) în luptă sunt repartizate potrivit funcţiei pe care acesta o ocupă în cadrul
subunităţii, precum şi în funcţie de specificul armei (specialităţii militare).
Indiferent însă, de arma sau specialitatea militară din care face parte, fiecare luptător, va
fi echipat astfel:
- ţinuta conform anotimpului;
- armamentul din dotare;
- casca;
- costumul de mascare individual (în funcţie de anotimp şi mediul în care se duc acţiunile
de luptă);
- vesta antiglonţ;
- baioneta-pumnal, cu teaca (pentru luptătorii cu pistol mitralieră şi puşca semiautomată
cu lunetă);
- lopata mică cu port;
- geanta port încărcătoare pentru pistol mitralieră, puşca mitralieră, puşca semiautomată
cu lunetă;
- echipamente de decontaminare individuală;
- echipamente de protecţie individuală N.B.C.;
- bidonaş pentru apă;
- sac de merinde, acesta conţinând în interior: gamela, lingura, furculiţa, cuţit, hrană rece
(când se prevede), parte din muniţie, grenade de mână, foaia de cort (prinsă pe capacul sacului de
merinde);
- raniţa, în care fiecare luptător trebuie sa aibă: lenjerie de schimb, ustensile şi materiale
de igienă personală de întreţinere a ţinutei şi încălţămintei, pe raniţă se poate purta scurta
(prinsă), atunci când aceasta nu este îmbrăcată.
Exemplu al unui militar echipat cu echipament individual

Raniţa de spate

Notă: Instruiţilor li se explică (demonstrează) modul de completare şi

aranjare a echipamentului individual (instruiţii repetă procedurile demonstrate de
către instructor). La şedinţe este recomandat să fie prezent şi un ajutor al
instructorului care desfăşoară şedinţa, pentru a lua la control acţiunile efectivului şi
dacă este necesar corectarea acestora.

Şedinţa 2: Mascarea individuală şi a echipamentului pe câmpul de

luptă.
Mascarea este una dintre sarcinile principale a acţiunilor de luptă. Măsurile
de mascare se efectuează pentru ascunderea trupelor şi obiectivelor, asigurarea
acţiunilor demonstrative, amenajarea şi întreţinerea raioanelor şi obiectivelor false
în scopul inducerii inamicului în eroare în privinţa dispunerii şi acţiunilor reale ale
propriilor trupe. Măsurile de mascare trebuie realizate activ, convingător,
permanent şi în mod variat.
Activismul mascări constă în tendinţa perseverentă de a ascunde dispunerea
adevărată şi acţiunile propriilor trupe, a dezorienta inamicul şi a provoca din partea
lui acţiuni convenabile trupelor proprii. Măsurile de mascare trebuie realizate
permanent la toate etapele acţiunilor de luptă, ziua şi noaptea, pe orice anotimp, iar
procedeele de mascare trebuie să se deosebească prin diversitate şi naturaleţe.
Măsurile de mascare includ vopsirea de mascare, întrebuinţarea măştilor
artificiale, darea formelor de mascare lucrărilor de fortificaţie, tratarea de mascare
a terenului, utilizarea vegetaţiei, întrebuinţarea machetelor şi lucrărilor false,
precum şi a mijloacelor de fumizare, de mascare a luminilor, de mascare prin
sunete şi mascare de radiolocaţie.
În primul rând, se utilizează pe larg proprietăţile de mascare ale terenului,
adică existenţa măştilor naturale – pădurilor, tufişurilor, caracterului accidentat al
terenului, localităţilor şi a diferitelor obiecte din teren.
Condiţia necesară a mascării este respectarea disciplinei de mascare,
păstrarea secretului militar şi executarea în ascuns a lucrărilor. Disciplina de
mascare constă în aceea ca să nu se atragă atenţia inamicului la obiectivele
mascate. Pentru aceasta se limitează mişcarea oamenilor, tehnicii mijloacelor de
transport pe sectoarele observate de inamic; nu se admite aglomerarea de personal
şi tehnică la punctele de trecere, punctele de conducere etc.; se interzice tăierea
totală a vegetaţiei, precum şi călcarea ierbii şi formarea cărărilor în raioanele de
dispunere a obiectelor de mascat. În afară de aceasta, trebuie respectate cu stricteţe
regulile de mascare a luminilor şi sunetelor; executarea cu mascarea minuţioasă a
lucrărilor executate şi materialelor de construcţie; organizarea pregătirii
materialelor de construcţie numai în locurile special destinate şi alte măsuri.
Mijloacele de mascare din dotare
Din mijloacele de mascare din dotare fac parte:
- mijloacele de mascare individuală;
- completurile de mascare;
- reflectoarele poliedrice;
- mijloacele de mascare a luminilor şi de mascare prin fum.
Mijloacele de mascare individuală sunt destinate pentru mascarea, în
primul rând, a cercetaşilor, lunetiştilor, transmisioniştilor, pionierilor-mineri,
observatorilor. Din aceste mijloace fac parte salopetele şi costumele de mascare.
Salopeta de mascare se compune din pantaloni, scurtă şi capişon.

O variantă
Faţa se ascunde sub o mască. Combinezonul poate avea colorare pe faţă şi
pe dos sau numai pe faţă. În cazul colorării duble el se foloseşte pe fondul verdeţii
şi nisipului, în celălalt caz – numai pe fondul verdeţii sau numai pe fondul
nisipului.
Combinezonul are aplicaţii pentru prinderea materialelor de mascare aflate
la îndemână.
Costumul de mascare se compune din scurtă, pantaloni şi mănuşi cusute
din ţesătură de bumbac albă. El se foloseşte în condiţii de iarnă. Completul are o
panglică albă pentru mascarea armei individuale.

O variantă

Totodată, mişcarea atrage atenţia şi în cazul acesta întunericul nu împiedică

observarea. În cazul dat, ochiul liber poate observa mişcarea.
Deci, este necesar de reţinut următoarele pe timpul deplasării:
- deplasarea la minimum;
- deplasarea să se efectueze încet şi lin, dacă situaţia impune;
- folosirea materialelor naturale sau artificiale pentru camuflarea individuală
şi a echipamentului din dotare;
- folosirea umbrelor pe timp de zi în timpul deplasării dacă este posibil.
Reflectarea luminii. Este necesar de acoperit sau în genere de eliminat
următoarele obiecte care reflectează lumina:
- oglinda;
- ochelari de soare;
- ceas de mână cu obiecte reflectoare;
- echipament din plastic;
- ochelari de protecţie necamuflaţi deasupra căştii;
De asemenea, fumatul şi aprinderea ţigărilor cu brichetă sau chibrituri este
interzis (pe timp de noapte în deosebi).

Camuflarea personală şi a echipamentului:

- pe timp de vară – culoarea nisipului şi verde deschis (pentru deşert);
- pe timp de iarnă – culoarea albă şi surie;
- pe timp de vară – culoarea vegetaţiei din zonă în care se duc acţiuni de
luptă.
 Camuflarea căştii (o variantă)
NOTĂ: De atras o atenţie deosebită în timpul instruirii la anotimpul (vara, iarna)
încorporării a tinerilor soldaţi.

Şedinţa 3: Igiena personală în câmpul tactic.

 Prima cerinţă pentru construcţia unor zone de locuit o constituie asigurarea
securităţii forţelor. Trebuie luate măsuri suficiente de securitate pentru a proteja
forţele pentru a-şi pregăti misiunile pe care trebuie să le îndeplinească ulterior.

Construcţiile necesare într-o zonă de locuit:

- construcţii suficiente sau corturi pentru adăpostul tuturor trupelor;
- facilităţi pentru igiena personală;
- construcţii pentru efectivului de conducere;
- construcţii de dispensare medicale;
- depozite pentru apă;
- depozit pentru hrană proaspătă şi conservată, inclusiv preparare şi
distribuire;
- depozite pentru provizii , inclusiv provizii medicale;
- locuri pentru reparare şi întreţinere echipament;
- depozite pentru păstrare muniţii;
- locuri amenajate pentru servirea mesei;
- asigurarea securităţii perimetrelor;
- turnuri de control (posturi de observare);
 - locuri amenajate pentru recreere;
- locuri amenajate pentru săli de clase şi locuri pentru instructaje;
- poziţii de apărare.

Cortul de odihnă va fi plasat să aibă acoperire faţă de tragerea

directă cu armament. Uşa va fi aşezată opus faţă de direcţia
vântului. Va fi plasat la distanţă de siguranţă faţă de muniţie şi
combustibil şi la suficientă distanţă faţă de toaletă şi gunoi. Din
cauza pericolului incendiilor trebuie lăsată distanţă între corturi.
Şanţuri de scurgere de 15-30 cm trebuie săpate împrejurul
cortului pentru a reduce infiltrarea apei în cort în timpul
sezonului ploios.
În condiţii de campanie militarii au o susceptibilitate mărită faţă de boli,

datorită desfăşurării acţiunilor medii diferite, situaţia tactică impunând prezenţa în

locuri în care în mod normal le-ar evita - zone mlăştinoase sau excesiv de uscate,
terenuri contaminate chimic, populate de diferite insecte, expuse vânturilor
puternice şi precipitaţiilor abundente, terenuri aride, accidentate natural, expuse
unor temperaturi extreme.
Organismul uman are multiple capacităţi de a se proteja împotriva
îmbolnăvirilor şi a extremelor climatice, dar acestea sunt dependente de nivelul de
bunăstare fizică generală. Atunci când aceste capacităţi sunt depăşite apare
sensibilizarea faţă de boli şi stres.
Relaţia directă între sănătatea militarului şi îndeplinirea cu succes a misiunii
a devenit axiomatică. Dacă comandanţii de diferite nivele ignoră măsurile medico-
sanitare de prevenire, degradarea stării de sănătate poate să se producă mai rapid
într-un interval mai scurt de timp. Aplicarea consecventă a măsurilor profilactice
sporeşte capacitatea combativă şi dă ascendentul moral a reuşitei.
Obiectivul instrucţiei sanitare este reducerea numărului de îmbolnăviri şi
diminuarea unor consecinţe ale acţiunii nocive a factorilor extremi asupra
organismului.
Instrucţia sanitară trebuie să se desfăşoare în condiţiile concrete ale
câmpului de luptă şi trebuie repetată până la atingerea eficienţei sale maxime.
Igiena individuală deficitară se poate materializa în leziuni relativ simple;
eroziuni, hiperhidroză plantară, dar şi în tulburări ale echilibrului hidro electrolitic
şi ale termoreglării. Apariţia acestor evenimente semnalează ajustarea incorectă a
echipamentului, care fiind prea larg sau prea strimt determină tulburări ale
circulaţiei sângelui şi a ventilaţiei necesare în diferitele segmente ale organismului.
Purtarea unor ciorapi umezi sau uzaţi afectează picioarele, pregătind terenul pentru
eventuale recidive ale unor infecţii fungile anterioare sau pentru complicaţii
infecţioase locale şi generale. Purtarea unor haine din materiale sintetice sau din
mătase este contraindicată, având în vedere că doar ţesăturile de bumbac sunt bune
absorbante şi permit uscarea pielii. Echipamentul murdar sau purtat un interval mai
prelungit de timp, nespălat, sunt gazde ospitaliere pentru paraziţi. Devine implicită
necesitatea ca starea echipamentului şi a încălţămintei să fie cât mai strict
supravegheată, luându-se măsura schimbării sau reparării urgente în cazurile care o
impun.
Igiena picioarelor prin spălare zilnică, reprezintă cea mai sigură metodă
profilactică. La cei cu infecţii fungile în trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat,
se va utiliza pudra de talc pentru a menţine tegumentele cât mai uscate.
Odată apărute eroziunile impun scoaterea din formaţie a militarului,
aplicarea pansamentului local după o sterilizare prealabilă a leziunii şi, eventualul
transport cu un vehicul. Fără aceste măsuri simple, eroziunile se pot agrava prin
complicaţii infecţioase şi se prelungeşte timpul necesar vindecării. Consecinţele
sunt diminuarea capacităţii de luptă şi necesitatea destinării unor autovehicule
pentru transportul celor afectaţi.
Un alt factor important în protecţia individuală a militarului este utilizarea
apei atât pentru igiena individuală, cât şi pentru alimentaţie. Apa trebuie folosită
constant şi în cantităţi adecvate climatului exterior. Ea trebuie să provină din surse
verificate chimic şi bacteriologic şi consumul ei nu trebuie restrâns din cauza
disconfortului produs de urinatul în condiţii precare de igienă. Consumul apei
trebuie făcut în cantităţi mici, în mod repetat, iar temperatura apei trebuie să fie
medie, deoarece apa rece nu este absorbită rapid prin tubul digestiv. Senzaţia de
sete este un bun indicator al deshidratării organismului şi, prin urmare, consumul
apei trebuie să fie continuu. Dacă culoarea urinei emise este galben închis, acesta
este un semn al unui aport de lichid insuficient.
Ritmul de veghe şi odihnă ideal implică 6-9 ore de somn zilnic. Odihna este mai
utilă înainte de pornirea într-o misiune. Este important să se evite somnul pe timpul
transportului cu vehicule. Privarea temporară de somn nu afectează permanent
starea fizică şi mentală a combatantului. Efectele acestei privări pot fi contracarate
prin mişcări fizice uşoare pe loc, jocuri mintale simple. Eventualele coşmaruri din
cursul somnului sunt o modalitate de obişnuire a creierului cu experienţele noi,
specifice luptei. Introspecţia în zona evenimentelor stresante nu este de dorit.
Experienţele noi trebuie trăite în interiorul unui grup de prieteni care este
capabil să acorde sprijin moral celui mai stresat. Se vor minimaliza efectele unor
evenimente neplăcute sau cu posibile consecinţe cu risc vital asupra combatantului.

Şedinţa 4: Pregătirea locului de odihnă în câmpul tactic.

Adăpostul sau refugiul sunt locuri care, oferă luptătorului posibilităţi bune
de protecţie atât împotriva frigului, ploii, zăpezii, soarelui, cât şi pentru mascarea
lui împotriva celor care-l urmăresc.
Adăpostul este locul de protecţie improvizat de luptător (cortul, coliba, etc.).
Refugiul este un loc de protecţie natural găsit de luptător şi care presupune
un efort mic pentru amenajare (peşteră, scobitura în stâncă sau în mal, viroaga,
râpa etc.).
Materialele necesare pentru amenajarea unui adăpost improvizat sunt:
- foaia de cort, pătura, sfoara, pari, ţăruşi, paie, iarba, frunze, stuf, fân, rogoz,
cetina de brad şi alte materiale pe care luptătorul le poate acumula din zonă.
Locul în care se amenajează adăpostul trebuie căutat cu cel puţin 2 ore
înainte de apusul soarelui şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie în apropierea unei surse de apă, împrejurimile să ofere surse de
hrănire şi combustibil, iar terenul să fie uscat şi ferit de pericolul avalanşelor sau al
rostogolirilor de zăpada şi stânci;
- să nu fie în păduri dense şi umede, unde nu pătrund razele solare sau în
locuri mlăştinoase, cu ţânţari;
- să nu fie sub copaci sau crengi putrede, care pot distruge adăpostirea sau
pot răni luptătorul;
- să permită o buna observare circulara şi să aibă căi de acces ascunse, spre
adăpostire;
- să fie ferit de vânt şi de zăpadă viscolită;
- să fie cât mai departe de locurile frecventate de inamic si de populaţia
civila.
Pentru a ilustra varietatea de adăpostiri improvizate în condiţii diferite de
teren şi anotimp, luptătorul trebuie să cunoască metodele amenajării acestora.
 Luaţi în considerare un obiect solid de care sa sprijiniţi adăpostul improvizat.
Pentru asta ai nevoie de un copac, o piatră. Aşezaţi ramurile de-a lungul ei în grosime şi
răsfiraţi ramurile mai mici şi tufişurile deasupra pentru a asigura o izolare suficientă. Cu
cât este mai mic adăpostul, cu atât te va izola mai bine. Acest tip de adăpost găzduieşte
foarte bine insectele.

Construiţi un adăpost  din ramuri  (se lucrează cel mai bine cu bambus) şi frânghie.
Din ramuri faceţi o forma unghiulara. Folosiţi cât mai multe ramuri  pentru a asigura
stabilitatea şi protecţia împotriva vântului şi a frigului.

Cortul este o adăpostire simplă şi uşor de realizat dacă se dispune de foi de

cort, paraşute sau alte materiale textile.
După destinaţie şi formă, corturile pot fi clasificate astfel:
- cortul cu trei colţuri pentru o persoană;
- cortul cu patru colţuri pentru mai multe persoane;
- cortul de formă conică pentru mai multe persoane;
- cortul improvizat din trunchi de copaci tineri legaţi între ei şi acoperiţi cu
material impermeabil.
Cortul cu trei colţuri, pentru o persoană se construieşte astfel: dintr-o
prelată sau voalură de paraşută se taie mărimea necesară pentru acoperirea cortului,
plus o bucată care să servească drept perdea pentru acoperirea intrării în cort. Pe
timp răcoros se poate face focul în faţa cortului, astfel încât căldura să poată
pătrunde în interior. Prelata sau voalura paraşutei poate fi folosită şi pentru
amenajarea culcuşului. La construirea cortului se va avea în vedere că intrarea să
nu fie orientată spre direcţia din care bate vântul.
 Cortul cu patru colţuri, pentru mai multe persoane se construieşte, în
principiu, după regulile arătate pentru cortul în trei colţuri. Când se dispune de cele
necesare, acest tip de cort se construieşte din foile de cort existente în înzestrarea
supravieţuitorilor.
Cortul de formă conică, pentru mai multe persoane poate fi confecţionat
din voalura paraşutei sau din alte materiale textile. În interiorul acestuia se poate
face focul, cu condiţia că în partea superioară, cortul să fie prevăzut cu un orificiu
pentru ieşirea fumului. Pentru construirea cortului se poate proceda astfel: se taie
suspantele paraşutei la o depărtare de 60 cm de partea de jos a voalurii paraşutei; în
una din laturile voalurii paraşutei se creează un orificiu pentru ieşirea fumului.
Construirea cortului va începe prin legarea împreună a stâlpilor la partea superioară
şi apoi prin fixarea lor pe sol, sub formă circulară. Lungimea stâlpilor de susţinere
va fi în funcţie de mărimea voalurii paraşutei. Depărtarea lor pe sol (sub forma
circulara) va depinde, de asemenea, de mărimea materialului cu care se acoperă
cortul şi de numărul persoanelor care se vor adăposti.
Pentru a uşura manevrarea voalurii paraşutei pe timpul construirii cortului,
unul dintre panourile acesteia va fi tăiat de la bază până la vârf. Această tăietura va
constitui şi uşa de intrare în cort. În interiorul cortului se amenajează culcuşul, din
ramuri de brad sau frunze uscate, lăsând loc şi pentru vatra focului (daca este
cazul).
Cortul improvizat din trunchiuri de copaci tineri legaţi între ei şi acoperiţi
cu material impermeabil poate fi construit într-un timp scurt, dacă se găsesc
copaci mici şi tineri în locul de staţionare şi dacă se dispune de material
impermeabil. După alegerea locului pentru cort se curăţă ramurile copacilor, se
îndoaie vârfurile unul spre celalalt şi se leagă cu sfoara (sârmă), doi câte doi, sub
formă de boltă. Peste scheletul rezultat se aşează materialul impermeabil avut la
dispoziţie.

Necesită minimum de timp şi unelte pentru a-l amenaja. Aveţi nevoie de o foaie de
cort, 2-3 metri de sfoară, 3 ţăruşi de aproximativ 30 de cm lungime, şi de două trunchiuri
pentru sprijin. Înainte de a selecta trunchiurile, verificaţi direcţia vântului, astfel încât
foaia de cort să se opună acestuia.
Observaţie: procentul de pierdere a căldurii prin sol este de aproximativ 80%.
 Acest tip de adăpost protejează din două direcţii. Are însă mai puţin spaţiu
utilizabil şi diminuează capacitatea de observare. Pentru amenajare, aveţi nevoie de o foaie
de cort, doua sfori de 1,5-2,5 metri, şase ţăruşi de aproximativ 30 cm şi două trunchiuri la
aproximativ 2-3 metri distanţă.

Adăpost pe platformă suspendată Climat tropical / umed necesită adăposturi

închise şi suspendate pentru protecţia împotriva umezelii şi insectelor.

Şedinţa 5: Determinarea distanţei.

Determinarea distanţelor din vedere. 
Procedeul se bazează pe aprecierea din vedere a distanţelor pe baza unui
exerciţiu şi deprinderi formate în acest sens.
Pentru a avea o precizie corespunzătoare trebuie să ţinem cont de
următoarele: 
- un detaliu (obiect) din teren pare cu atât mai mare cu cât este mai aproape
de observator; 
- din două obiecte (detalii) situate la aceeaşi distanţă, cel mai mare pare mai
aproape; 
- pe timpul nopţii, obiectele mai bine luminate, par mai apropiate decât cele
slab luminate;
 - obiectele de culori mai deschise par mai aproape decât cele de culori
închise; 
- obiectele din teren par mai aproape dacă sânt observate din picioare; 
- obiectele (detaliile) par mai aproape decât sânt în realitate, în teren
descoperit (şes, lac etc.) sau pe zăpadă;
  - cu cât contrastul dintre culoarea unui obiect (detaliu) şi fondul pe care se
proiectează este mai mare, cu atât acel obiect (detaliu) pare mai apropiat; 
- obiectele (detaliile) privite de jos în sus, par mai apropiate decât atunci
când sânt privite de sus în jos (de la vârf spre piciorul pantei). 

Determinarea distanţelor cu ajutorul sunetului şi luminii. 

Acest procedeu se utilizează, de regulă, pe timpul nopţii pentru stabilirea
distanţei până la poziţiile de tragere ale artileriei, rampele de lansare a rachetelor,
până la organele de foc etc.
Distanţa se calculează cu formula: Dm = Vs x Ts, unde: 
Dm - distanţa până la obiectiv exprimată în m. 
Vs - viteza sunetului ( 340 m/s);
Ts - nr. de secunde trecute de la apariţia luminii până la detunătură;
Ştiind că sunetul parcurge 1 km în aproximativ 3 secunde (Vs = 340 m/s),
putem obţine distanţa până la obiectiv exprimată în idiometri: Dm = Ts/3 
La aplicarea acestui procedeu s-a considerat instantaneu momentul vederii fumului
sau luminii cu momentul plecării proiectilului sau rachetei.
Determinarea distanţelor cu ajutorul riglei gradate 
Acest procedeu se bazează pe recunoaşterea dimensiunilor unor obiecte
(detalii) din teren şi lungimea braţului uman. 

Conform figurii de sus distanţa până la obiectiv (detaliu) se determină prin

formula: (d x H)/hD = , care rezultă din asemănarea celor două
triunghiuri ABB' şi ACC', unde:
 D - distanţa până la obiectivul (detaliul) din teren;
 d - lungimea braţului;
 h - porţiunea de riglă gradată, sub care se vede obiectivul în teren;
  H - dimensiunea (înălţimea), presupusă cunoscută a obiectivului (detaliului)
din teren. 
Pentru măsurare, rigla se tine în poziţie verticală, cu mâna întinsă în faţa
ochilor. 
 

Atunci când militarul este antrenat să ţină rigla la distanţa de 0,5m. de la

ochi, formula poate fi simplificată: 
 

Determinarea distanţelor cu ajutorul binoclului. 

Distanţa se determină la acest procedeu, prin formula: 
 

unde: 
 Î - înălţimea (lăţimea) obiectivului (detaliului) până la care se determină
distanţa din teren;
U - numărul de miimi sub care se vede obiectivul (detaliul) din teren. 

Valoarea unghiulară a mijloacelor aflate la îndemână. 

 

 
 Măsurând distanţa D până la acest obiect scriem proporţionalitatea laturilor
triunghiurilor asemenea formate:
 Şedinţa 6: Observarea pe câmpul de luptă.
Observarea şi ascultarea constituie unul din procedeele de bază ale
cercetării şi constă în supravegherea câmpului de luptă, descoperirea şi studierea
inamicului, terenului şi a altor obiective, în scopul procurării datelor şi
informaţiilor necesare.
Observarea şi ascultarea se organizează şi se execută permanent, ziua şi
noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către
militarii trimişi în posturi de observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent
de situaţia în care se găsesc trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologie.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi
determinarea distanţelor până la ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executate de
inamic şi asigurarea legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile
inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului,
a distrugerilor şi incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor
aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de
către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate
redusă, observarea şi ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează
posturi de observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului,
terenului şi spaţiului aerian.
Postul de observare se compune, de regulă, din 3-4 militari din care unul
este şef, şi are misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru
şi aerian şi să raporteze oportun datele obţinute. Uneori personalul postului de
observare poate avea o compunere mixtă.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări
genistice, clădiri, copaci, autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile
executării observării terestre şi aeriene.
Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât
mai mare;
 - să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de
focul acestuia;
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi
odihna personalului;
- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia
inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care l-a trimis în misiune –
direct sau prin subunităţile care acţionează în apropiere.

a) Plasă de mascare

Telefon

b)
Fantă de observare

Amenajarea locului pentru postul de observare:

a) şanţ deschis; b) şanţ cu acoperiş şi fantă de observare

În cazul când nu este timp îndestulat pentru amenajarea şanţului

observatorul poate ocupa poziţia la obiectele în teren, folosind caracteristicile de
mascare.
 Incorect
Corect

Incorect
Corect

Corect
Corect Incorect

Corect Incorect

Incorect
Corect
 Locul observatorului la obiecte în teren

Locul observatorului mascat sub obiectele în teren

Postul de observare (observatorul) trebuie să fie asigurat cu mijloace de

observare pe timp de zi şi de noapte, cu aparate de cercetare N.B.C., cu ceas,
busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas, riglă, creioane), mijloace de
semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă, jurnal de observare) pentru
evidenţa şi transmiterea datelor procurate.
Busolă
Mijloace de observare

Hart
ă

Planşeta postului
 Ceas

Riglă,
Mijloacele de legătură creioane

Componenţa şi asigurarea postului de observare

Când observarea se execută din autovehicul (transportor blindat, automobil)

sau elicopter, personalul foloseşte mijloacele de observare şi de transmisiuni
existente pe acestea.
Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care l-a trimis în
misiune se realizează prin mijloace fir, radio şi mobile, precum şi prin semnale.
Datele procurate de postul de observare pot fi imprimate şi pe bandă magnetică,
atunci când se dispune de asemenea mijloace.
Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare
(observatorului) i se stabileşte sector de observare sau obiectiv (obiective) de
observat; în cadrul sectorului de observare se indică direcţia (obiectivul) principală
de observare.
Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută
observarea. Dezvoltarea frontală şi adâncimea acestuia sunt variabile şi depind de:
teren, condiţiile de vizibilitate şi densitatea obiectivelor de la inamic.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau
azimutului şi trebuie, pe cât posibil, să se întretaie pe limita dinainte a
dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de observare vecine.
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii
convenţionale, astfel:
- zona apropiată, cuprinde porţiunea de teren în care obiectivele (personalul
şi tehnica de luptă, lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi
văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată
a zonei apropiate şi până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber
siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a
zonei mijlocii şi până la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul
aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibilităţile de observare în adâncime, sectorul nu se
mai împarte în zone.
 Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută
observarea circulară a spaţiului terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de
observare.

pădurea Hîrbovăţ

Zona îndepărtată
Rep. 4. Marginea pădurii

Rep. 3. Cota
Rep. 2. Tufă
singuratică
„Rotunda”.
Zona mijlocie

Zona apropiată

Rep. 1. Pod

r. Bîc

Trasarea sectorului de observare pe zone

Documentele pentru evidenţa şi transmiterea datelor de către postul de

observare (observator) sunt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de
observare, limitele sectorului, zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de către
observator şi se foloseşte pentru raportarea datelor prin coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă:
locul postului de observare; reperele, azimuturile acestora şi distanţele până la ele;
sectorul de observare - împărţit pe zone; zonele nevăzute. Schema se întocmeşte
când nu se dispune de hartă la scară mare; ea ajută la raportarea datelor obţinute;
- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se
consemnează toate datele obţinute prin observare.
Pe timpul executării observării, obiectivele descoperite se trec pe hartă sau
schemă şi se înscriu în jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului
superior. Datele importante se raportează imediat.
Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de
observare se desfăşoară pe schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din
sectorul stabilit, iar datele se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă
(schemă). La orele stabilite, sau imediat, când situaţia impune, datele sunt raportate
eşalonului superior, precizându-se cu exactitate data (ziua şi ora), locul de
dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a obiectivelor descoperite,
activităţile şi acţiunile executate de inamic. În dreptul fiecărei informaţii se
consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.
Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de
observare urmăreşte efectul focului asupra obiectivelor, stabileşte gradul de
nimicire, neutralizare sau distrugere a acestora şi acţiunile executate de inamic,
raportând oportun cele observate, eşalonului superior.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor
incendiare, la semnalul de înştiinţare, personalul postului de observare îşi pune
masca contra gazelor pe figură, trece celelalte mijloace de protecţie individuală în
poziţia „de luptă", continuă observarea, determină şi raportează efectele produse
asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.
Când observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de
observare este înlocuit periodic iar în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol,
ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este schimbat mai des decât în condiţii obişnuite.
Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă
noaptea, precum şi din iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele
situaţii:
- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra
lui;
- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de
observare şi pun în pericol viaţa cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din
locul iniţial nu mai este posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează
comandantului (şefului) care l-a trimis în misiune.

Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul liber cât şi prin

folosirea aparatelor de vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu
ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai aproape de
inamic, iar locurile alese trebuie să permită, pe cât posibil, observarea de jos în sus.
Când în raioanele sau pe direcţiile posturilor de observare se execută şi alte acţiuni
de cercetare de către trupele proprii (incursiuni, ambuscade, deplasarea unor echipe
sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă şi de cooperare. În
astfel de situaţii, misiunile postului de observare se completează cu altele, în
folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se
execută din alte locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp
diferite, pentru a nu da posibilitate inamicului să descopere locul de dispunere a
posturilor de observare şi periodicitatea folosirii acestora.
Militarii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie
să se orienteze bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria
bune, astfel încât să poată asculta şi reda cât mai exact cele auzite şi văzute.
 Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea
posturilor de observare vor fi incluşi, pe cât posibil, şi cercetaşi care cunosc limba
acestuia.
Direcţiile şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc care se descoperă prin
lumina de la gura ţevii, se determină cu ajutorul reperelor vizibile sau al
azimuturilor, iar distanţa până la ele - cu ajutorul cronometrului (ceasului). Datele
obţinute pe timp de noapte se trec în jurnalul de observare şi se raportează pe
măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe timp de lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimului de luptă
în general - faţă de orele sau nopţile anterioare - precum şi despre eventualele
schimbări bruşte ale situaţiei, şeful postului de observare raportează imediat.
Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele
particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi
prafului rezultat din activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor
produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi militari care cunosc
bine particularităţile localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la
intervale mai mici unul faţă de celălalt;
- instalarea posturilor de observare se face frecvent la etajele superioare si în
podurile clădirilor, în turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de
canalizare, care asigură o bună vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci
numai direcţii şi obiective de supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în
lungul străzilor, aleilor şi în direcţiile clădirilor importante, grădinilor, parcurilor,
pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi poate dispune personalul şi tehnica de
luptă.
Observarea în raioanele fortificate se execută în scopul de a stabili locul
de dispunere a lucrărilor de apărare permanente ocupate de către inamic,
mijloacele de foc folosite, precum şi barajele (obstacolele) şi alte lucrări executate
în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi punctelor de sprijin cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2
lucrări de apărare permanente (cazemate) ocupate de către inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă,
mai multe forţe şi mijloace de cercetare decât în condiţiile unei apărări obişnuite.
Observarea la fluviu se execută atât pe fluviu cât şi pe uscat, de către
posturile de observare şi mijloacele radiotehnice dispuse pe mal. Observarea se
execută pe front larg şi pe mare adâncime, folosindu-se pe scară largă aparatura de
observare care permite descoperirea şi determinarea cu precizie a poziţiei
obiectivelor pe apă.
Posturile de observare de pe malul fluviului se instalează, de regulă, în
puncte dominante de teren, în clădiri şi alte construcţii, precum şi înapoia digurilor
de protecţie a malurilor şi plajelor.
 Şedinţa 7: Metodele deplasării pe câmpul de luptă cu armamentul.
Efectivul (trupele) în dispozitivul inamicului acţionează pe maşini de luptă,
automobile sau pe jos în componenţa subunităţii, pe grupuri, în perechi sau de sine
stătător. Dacă permite situaţia, permanent este necesar de a tinde la întrebuinţarea
la maxim pentru deplasarea şi conducerea maşinilor de luptă şi altelor mijloace de
transport inclusiv şi capturate de la inamic. La ducerea acţiunilor pe jos se
întrebuinţează: mersul, alergatul, alergări prin salturi scurte şi deplasare târâş.
Deplasarea în statură deplină se întrebuinţează în teren, care bine ascunde
soldatul de la observarea inamicului (pădure, râpi adânci, tufiş), şi de asemeni
noaptea, în ceaţă, viscol şi alte condiţii de vizibilitate redusă.
Deplasarea aplecat se întrebuinţează în teren, care poate să fie observat de
inamic, la existentul ascunzişuri naturale sau artificiale, care nu pot ascunde
efectivul de deplasare în statură deplină (semănături, garduri, şanţuri, tufişuri
joase).
Deplasarea fără zgomot se întrebuinţează de către efectiv pentru apropierea
ascunsă la obiectivele inamicului la acţiunile în raioanele, care posibil se află sub
supravegherea lui, şi în alte cazuri. Pasul la această deplasare este mai scurt de cel
obişnuit. Piciorul se pune uşor, atent ca să fie posibil deodată de al ridica, dacă
piciorul se pune pe un obiect care produce zgomot.
Noaptea pentru reducerea scârţâitului paşilor pe zăpadă, talpa încălţămintei
se coasă cu bucăţi de material moale.
Alergând, efectivul de deplasează, când e necesar de a accelera deplasarea,
de a ieşi din zona care este observată de către inamic, sau de a se depărta de el.
Salturile scurte sunt întrebuinţate de către cercetaşi la trecerea suprafeţelor
a terenului, care pot fi aflate sub observarea sau focul inamicului. Salturile scurte
se efectuează ca de obicei de la un ascunziş la altul, rapid şi ne aşteptător.
Lungimea salturilor nu trebuie să depăşească 20-40 de paşi.
Târâş efectivul se deplasează cu scopul, ca ascuns să se apropie de
obiectivele inamicului şi trecerea suprafeţelor terenului, la care înălţimea
ascunzişurilor nu dă posibilitate de a se deplasa pe ascuns. Târâşul se poate efectua
pe coate şi genunchi, pe burtă şi pe o parte.

aplecat târâş pe coate şi genunchi mişcare târâş pe burtă

Deplasarea târâş pe coate şi genunchi este posibilă în terenul cu ascunziş
redus (tufişuri joase, iarbă înaltă, bolovane). Târâşul pe burtă se întrebuinţează în
teren deschis, când este necesară ascunsul mare a deplasării. Târâşul pe o parte se
întrebuinţează la transportarea greutăţilor în zone periculoase.
La deplasarea pe timp de noapte se întrebuinţează aceleaşi procedee ca şi
ziua. De asemeni se întrebuinţează dispozitive de vedere noaptea.

1 – pe teren moale 2 – pe teren tare 3 – pe iarbă

 mişcare târâş pe o parte

Procedeele de deplasare în spatele inamicului

La deplasarea în pădure este necesar mai des de oprit, de controlat locul
aflării, repede de trecut poienile, potecile de pădure şi cărările. Este recomandat de
a se deplasa aproape de marginile de pădure, potecile de pădure, malurile râurilor,
lacurilor, pe drumurile de ţară.
Dacă militarul, deplasându-se în pădure, nimereşte în raion de incendiu de a
pleca, este necesar în partea opusă a vântului, bancurilor de nisip a râurilor,
lacurilor şi suprafeţelor pustii a mlaştinilor. În caz de afumare puternică este
necesar de a se lipi mai jos de iarbă sau apă, acolo aerul este mai curat.
Pe timp de iarnă, determinând direcţia deplasării, este necesar de a ţine minte
următoarele reguli:
- de a respecta atenţie pe timpul trecerii peste terenuri cu gheaţă subţire;
- de a ţine minte, că lumina difuzată pe fondul monoton a suprafeţei de
zăpadă nu creează contraste şi neregularităţile terenului se ascund;
- de oprit pentru înnoptare pe timp de zi, ca să fie timp îndestulat pentru
amenajarea adăpostului;
- mai des de controlat starea pielii feţei, urechilor, de a mişca degetele de la
mâini şi picioare. Sistematic de şters cu mâna (mănuşa) părţile deschise ale feţei.
De a supraveghea apariţia indiciilor de degerare la camarazi.
Viteza medie de deplasare a elementelor de cercetare depinde de misiunea
primită, starea tehnică a autovehiculelor, gradul de pregătire a mecanicilor
conductori şi şoferilor, starea drumurilor, anotimp, starea vremii, timpul când se
execută marşul (noaptea sau ziua) şi poate fi: pe autovehicule, ziua 30-40 km pe
oră iar noaptea 25-30 km pe oră; pe jos viteza medie (ziua şi noaptea) este de 4-5
km pe oră. Pe drumuri cu praf sau cu porţiuni greu accesibile, în condiţii meteo
grele (căldură excesivă, ceaţă, ninsoare, viscol şi îngheţ), viteza medie de deplasare
se reduce. Deplasându-se în spatele inamicului, cercetaşii trebuie să memorizeze,
că deplasarea la întâmplare, pierderea orientării şi neglijarea mascării sunt
periculoase pentru viaţă şi întotdeauna pun în ameninţare îndeplinirea misiunii.

Şedinţa 8: Deplasarea prin ascunziş.

Prin metoda târâş

Se va deplasa prin metoda târâş în aşa modalitate, ca absolut tot corpul să fie
cât mai aproape de pământ, inclusiv şi capul.
Prin această metodă armamentul se va ţine într-o mână şi deplasarea va fi cât
mai încetinită. Însă, este cea mai sigură deplasare prin ascunziş spre inamic.
 Prin metoda târâş cu o deplasare mai rapidă
Prin această metodă de deplasare armamentul se va ţine în faţa militarului
pentru a ocupa o poziţie de tragere cât mai rapidă. Se foloseşte cât situaţie impune
o deplasare cât mai rapidă.

Metoda deplasării prin salturi

Metoda deplasării prin salturi este cea mai rapidă pentru apropierea de
inamic prin ascunziş, însă are cea mai mare probabilitate de a fi observat. Pentru
aceasta se va ţine cont de următoarele:
- înainte de deplasare este necesar de ales poziţia următoare (unde anume te
vei opri);
- verificarea terenului vizual înainte de a începe deplasarea;
- alege acoperiri de teren naturale sau artificiale (copaci, pietre, iarbă înaltă,
trunchi de copac etc.) Însă, reţinem, că nu toate acoperirile de teren ne pot proteja
de focul inamicului;
- deplasarea să fie efectuată în aşa modalitate, ca să nu fii în dreptul
vecinului tău (sub focul trupelor proprii).
 Şedinţa 9: Tehnici de supravieţuire.
Procurarea hranei
Surse si locaţii:
Mamiferele pot fi găsite acolo unde:
- Urmele conduc către zonele de adăpost cu hrana sau culcuşuri;
- Fecalele sau urmele sunt proaspete.
Păsările pot fi găsite prin:
- Observarea direcţiei de zbor dimineaţa devreme sau târziu după-amiază
(conduc la zonele unde se hrănesc, beau apă sau dorm);
- Ascultarea zgomotelor făcute de păsări (indică zonele de cuibărit);
Peşte şi alte locaţii ale vieţii marine:

Reptile şi amfibieni se găsesc aproape peste tot.

Insectele se găsesc:
- În  bucăţi de lemn uscate şi buturugi;
- În muşuroaie de furnici şi termite;
- În bălţi, lacuri şi râuri line.
Tehnici de procurare :
Laturi:
- Funcţionează fără supraveghere;
Locaţie:
- Urme ce duc la zonele de adăpost, cu mâncare sau de odihnă;
- Gurile de desişuri;
Construirea unui lat simplu cu o buclă:
- Utilizează materiale ce nu se rup atunci când animalul prins se zbate;
- Utilizează un 8 ( bucla de închidere) dacă se foloseşte sârma (o dată
strânsă, sârma se blochează, prevenind redeschiderea şi scăparea animalului).
 - Pentru construirea unui laţ pentru veveriţe foloseşte laţuri simplu cu o
buclă;
- Fă bucla puţin mai mare decât capul animalului (3 degete lăţime pentru
veveriţe, mărimea unui pumn pentru iepuri).

Amplasarea laturilor (pune cât de multe posibil):

- Evită să deranjezi zona;
- Foloseşte-te de „tunelele” prin desişuri.
 Băţ cu laţ (mai uşor şi mai sigur de folosit, decât mâinile).
Băţ despicat:
- Introduceţi băţul despicat într-o vizuină până când se simte că s-a dat de
ceva moale;
- Răsuceşte băţul, prinzând animalul în despicătură;
- Scoate animalul din vizuină;
- Pregăteşte-te să ucizi animalul; poate fi periculos.

 Mijloace de vânătoare şi pescuit;

- Bată sau piatră;
- Suliţă;
- Crăcan;
- Prăjină, fir şi cârlig;
- Plasă;
- Capcană.
 Măsuri de precauţie:
- Poartă încălţăminte pentru protejarea picioarelor, atunci când intri în apă;
- Evită să intri în găuri întunecate;
- Ucide animalul înainte să-l atingi (animalele care se zbat pot atrage
inamicul);
- NU lega firele de pescuit de tine sau de barcă,
- Omoară peştele înainte de a-l aduce în barcă;
- NU manca pestele cu:
- ţepi;
- miros neplăcut;
- bronhii pale lipicioase;
- ochi afundaţi;
- piele moale;
- carnea ce nu-şi reia forma după ce este apasată cu degetul;
- NU manca icrele sau ficatul (viscerele);
- Evită toate crustaceele ce rămân pe mal după retragerea apei;
- Evită scoicile în formă de con;
- Evită insectele păroase, părul poate produce iritaţii sau infecţii;
Evita insectele veninoase, de exemplu:
- muştele;
- ţânţarii;
- căpuşele.

Unele dispozitive necesare pentru supravieţuire

Şedinţa 10: Acţiunile efectivului la semnalele vizuale.

1 (unu)

2 (doi)

3 (trei)

4 (patru)

5 (cinci)
 6 (şase)

7 (şapte)

8 (opt)

9 (nouă)

10 (zece)

Dispersaţi

Adunarea

La mine (urmaţi-mă)
 Măriţi viteza

Formaţie „V”

Formaţie „Linie”

Formaţie „Eşalonat stânga”

Formaţie „Eşalonat dreapta”

Formaţie „Coloană”

Contact din stânga

Contact din dreapta

Atac aerian

Arma N.B.C.
 Fixaţi baioneta

Inamicul la vedere

Timp rapid

Adăpostire

Verificarea hărţii
 Oprire (haltă)

În genunchi

Deplasarea târâş (culcat)

Arie periculoasă

Stai nemişcat
Stai, uite, ascultă

Mesajul am înţeles

Schimbă direcţia

Încetaţi tragerea

Înafara acţiunilor

Debarcarea
 Stop

Atenţie

Eu sunt gata (deplasare)

Îmbarcarea

Stai pe poziţie
Nu am înţeles