Procedeele de supravieţuire a cercetaşului

Locotenent-colonel Ghenadie TABAC

Mascarea. Mijloacele de dotare ale cercetaşului pentru mascare şi utilizarea lor

Mascarea se efectuează în scopul inducerii în eroare a inamicului referitor la amplasa-
rea şi locul aflării dispozitivelor de trupe, obiectivelor militare, ţintelor, pregătirea inamicu-
lui de luptă şi acţiunile lui. Mascarea contribuie la realizarea cu succes a acţiunilor de luptă
prin surprindere, la menţinerea la nivel înalt a pregătirii de luptă şi la creşterea capacităţii de
supravieţuire a ostaşilor.
O însemnătate mare în cadrul acţiunilor de mascare ale cercetaşilor are folosirea cu pri-
cepere a denivelărilor terenului şi a altor proprietăţi ale lui de protecţie şi mascare, alegerea
orei şi stării vremii pentru îndeplinirea misiunii fixate, folosirea mijloacelor de mascare din
dotare.
În prezent, în conflictele armate se folosesc pe larg mijloacele de mascare din dotare:
– îmbrăcăminte de mascare;
– seturi de mascare şi măşti;
– mascarea prin vopsire;
– lumînări fumigene;
– mijloace de camuflaj;
– mijloace de mascare a luminii şi căldurii.
Îmbrăcămintea de mascare – combinezoanele, costumele şi pelerinele –, care se utilizează
în scopul mascării individuale a efectivului, este destinată disimulării şi dosirii lui de la ob-
servarea vizuală, de la fotografiere şi alte metode de cercetare optică.
Combinezonul de mascare se va utiliza în perioada de timp cu teren neînzăpezit. El constă
din:
– pantaloni;
– scurtă;
– glugă
şi este confecţionat în întregime din materiale de bumbac, acestea avînd una sau două cu-
lori. Imprimîndu-i-se o singură culoare, combinezonul va imita numai culoarea ierburilor, a
nisipului sau a ierburilor uscate.
combinezonul cu două-trei culori poate fi folosit pentru camuflare în funcţie de culorile
ierburilor sau ale nisipului, lucru care va depinde de partea cu care va fi îmbrăcat. Pentru
creşterea eficacităţii de mascare a combinezonului, în funcţie de culorile dominante ale împre-
jurimilor, pe el se vor fixa diferite materiale de camuflare din teren (iarbă, crengi etc.). Combi­
nezonul se va îmbrăca peste lenjeria de corp sau peste uniformă.
Combinezonul de mascare complică observarea cu ochiul neînarmat în condiţiile
suprapune­rii pe teren la o distanţă de circa 20 m. Culorile combinezonului vor fi alese astfel
încît la efectuarea observării cu mijloace infraroşii practic să nu se depisteze în zona spectru-
lui.
Costumul de mascare de culoare albă este destinat camuflării pe fundalul zăpezii.

5
Ghenadie TABAC

În timpul pregătirii acţiunilor de cercetare, îmbrăcămintea de mascare, echipamentul

şi ţinuta trebuie alese şi ajustate astfel încît ostaşii, deplasîndu-se pe cîmpul de luptă, să nu
producă zgomot.
Pentru camuflarea localurilor, adăposturilor, punctelor de observare, maşinilor de luptă,
se întrebuinţează seturile de camuflare. Ele se produc de mai multe tipuri în scopul mascării
în condiţii diferite:
– MCT-L (de vară) – pentru mascare după culoarea terenului;
– MCT-T (de transport) – pentru mascare conform traseului;
– MCT-C (de iarnă) – pentru mascare pe fundalul zăpezii.
Dimensiunile unui complet sunt de 12 x 18 m. El constă din 12 părţi similare 3 x 6 m, care,
în funcţie de dimensiunile obiectului camuflat, se unesc.
Din acest complet de mascare se pot face pelerine individuale de camuflaj. Lungimea peleri-
nei trebuie să fie cu 20–30 cm mai mare decît statura cercetaşului, iar lăţimea – mai mare decît
lungimea mîinilor desfăcute. În timpul marşului, pelerina se transportă fiind legată de raniţă.
Mijloacele fumigene se întrebuinţează pentru mascarea acţiunilor în luptă sau a indu­
ce în eroare inamicul. Astfel, la organizarea incursiunii, ambuscadei, cercetaşii pot să în­
trebuinţeze fumigenele pentru orbirea mijloacelor de foc ale inamicului, pentru acoperirea
retragerii, inducerea inamicului în eroare. Folosind fumigenele, cercetaşii pot să se apere de atacul
inami­cului aerian, mai ales al helicopterelor, astfel de 5–7 ori micşorînd pierderile de la lovitu­rile
din aer.
Pentru mascarea acţiunilor cu fumigene, cercetaşii pot să întrebuinţeze sisteme de lan-
sare a fumigenilor de pe maşinile de luptă, cum ar fi grenadele fumigene de mînă şi lumînări
fumigene mici.
Grenadele fumigene de mînă de tip RDG-2 RDG-2x şi RDG-2s formează o perdea de
fum cu lungimea de 25–30 m.
Lumînările fumigene mici, DM-II şi DMX-5 pot forma o perdea de fum cu lungimea de
50–70 m. Vopsirea pentru mascare se întrebuinţează în scopul micşorării vizibilităţii tehnicii de
luptă din partea observării de pe sol sau din aer. Pentru mascarea unor obiecte nemişcătoare
se poate întrebuinţa vopsirea de imitare.
Tehnica militară se produce vopsită în culoare verde-închis. Dar culoarea terenurilor fiind
diferită, un efect extrem de mare îl produce o vopsire de deformare cu mai multe culori sau
camuflajul de luptă al tehnicii mobile. În acest caz, petele separate din culoarea camuflajului se
combină cu fundalul terenului, iar forma maşinii se schimbă, ceea ce îngreunează depistarea
sau observarea şi ochirea asupra ei.
Mascarea în timpul deplasării. Sectoarele de teren deschis trebuie parcurse (cu asalt), oco-
lite sectoarele monocolore şi alese locuri cu fundal închis sau pătat şi fundal asemănător cu
culoarea maşinilor de luptă (sau cu ţinuta efectivului).
Prin pădure trebuie să ne deplasăm la o anumită distanţă de la marginea ei, ceea ce ne va
oferi posibilitatea să fim feriţi de ochii şi focul inamicului.
În timpul staţionărilor pentru mascarea la marginea pădurii, de mare însemnătate este să nu
se încalce conturul ei cu terenul despădurit. La marginea pădurii, trupele nu se vor apro­pia prea
mult de lizieră, iar maşinile de luptă vor fi amplasate la o distanţă nu mai mică de 50  m. Pentru
staţionări mai de durată a maşinilor de luptă acestea trebuie camuflate cu multă chibzuinţă.
La alegerea locului de staţionare se va avea în vedere prezenţa tufarilor, livezilor, adăpostul
unor eventuale garduri şi construcţii, dar în aşa fel încît în caz de necesitate maşinile să aibă
ieşire directă din adăposturi. Amprentele anvelopelor şi şenilelor se vor camufla. În timpul
deplasării mascate în tufişuri nu se recomandă ca acestea să fie călcate cu şenilele sau tăiate. În
cîmp sau în lan, în scopul camuflării, se vor folosi scîrtele, glugile, căpiţele.

6
 Revista Militară. Studii de securitate şi apărare. Publicaţie ştiinţifică. Nr. 1-2 / 2009

Pentru camuflarea laterală şi frontală a maşinilor de luptă se pot utiliza crengi de copaci şi
tufari. La mascarea contra aparatelor de căutare termică din aer se pot folosi glugi din stuf sau
uscături, cu care se acoperă dispozitivele de transmisie ale maşinilor cu motoarele oprite.
În timpul acţiunilor cu maşinile de luptă, trebuie să evităm deplasarea pe drumuri în
coloane, pentru a nu demasca coloana cu praful ridicat. Mai nimerit este să conducem maşinile
pe iarbă sau pe cîmp.
În timpul deplasării cercetaşilor noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă e mai
convenabil să mergem prin văi adînci. Pe terenuri mlăştinoase e mai bine să ne deplasăm
dimineaţa şi seara, cînd plapuma evaporărilor şi ceţii complică observarea şi depistarea
cercetaşilor.

Asigurarea cercetaşului cu hrană şi apă. Metodele de dobîndire a lor

în condiţii extreme
Avînd în vedere condiţiile extreme, caracterul misiunilor şi eforturile fizice depuse, raţia
(în calorii) zilnică a alimentaţiei cercetaşului trebuie să alcătuiască: vara – 3500–4500 calorii,
iarna – 4500–5000 ca­lorii.
De obicei, pentru acţiuni de cercetare efectivul primeşte alimentaţie în formă de raţie
rece, care conţine un set de produse ce satisfac necesităţile organismului uman. Produsele
raţiei reci sunt conservate şi pot fi consumate fără prelucrare termică adăugătoare. Produsele
raţiei reci oferă o alimentare suficient de calorică.
Din unele produse ale raţiei reci se poate pregăti şi mîncare fierbinte. Într-o gamelă se va
pregăti felul întîi, iar în alta – felul doi sau uncrop pentru ceai.
Pesmeţii pot fi prelucraţi, redîndu-le calităţile pîinii calde. Pentru aceasta, pesmeţii se vor
pune într-o gamelă şi se vor stropi cu apă. După 10–15 secunde apa se va scurge, iar gamela se
va acoperi cu capac şi se va ţine la foc timp de 5–7 minute.
Conform practicii acţiunilor de cercetare în condiţii de iarnă, este raţional să se folosească
nu numai raţia rece, dar şi seturi de produse calitative, conţinînd multe calorii (salamuri,
şunci, slănină, unt, crupe, ciocolată, zahăr, supe concentrate etc.). Aceste produse în condiţii
de iarnă se păstrează mai bine, permit pregătirea rapidă a meselor şi ocupă puţin loc în sacul
cu merinde. Pînă a pleca în misiune, în condiţii de iarnă, se recomandă ca produsele alimen-
tare să fie repartizate pe zilele misiunii. Pentru încălzirea hranei, cercetaşii trebuie să dispună
de o rezervă mai mare de spirt uscat. Aceste recomandări pot fi de folos şi în timpul unor
misiuni în munţi.
Apa, care constituie 65% din masa totală a organismului uman, este necesară pentru
menţinerea viabilităţii omului la nivel optim. Deshidratarea organismului conduce la diferite
disfuncţii: se reduce brusc greutatea corpului; descreşte volumul sîngelui, acesta devenind mai
vîscos; este suprasolicitată inima; se micşorează secreţiile glandulare. Creşterea deficitului de
apă pînă la 20–25% poate conduce la deces.
În timpul marşurilor, alimentarea cu apă se face la popasuri mai îndelungate, cînd se
recomandă să se bea cîte 250–500 ml. La popasurile scurte se poate bea cîte 100–200 ml de
apă. În timpul mişcării pe itinerar se recomandă să se bea mai puţin sau doar să se clătească
cavitatea bucală cu apă. În dotare cercetaşul va avea o ploscă cu capacitatea de 700 ml, care
este cantitatea minimă necesară pentru o zi.
Cînd cercetaşul este izolat şi acţionează într-o zonă nepopulată, el trebuie să ţină cont de
următoarele reguli:
– să folosească raţional rezerva de produse alimentare şi apă;
– dacă este posibil, să aibă grijă să consume măcar o dată pe zi hrană caldă etc.

7
Ghenadie TABAC

Dobîndirea şi pregătirea hranei

Din toată diversitatea de produse ale naturii care se folosesc ca hrană, cel mai des se
întrebuinţează carnea de animale, păsări, peşte, precum şi unele plante. De exemplu, carnea
animalelor sălbatice (urs, mistreţ, iepure, cerb, căprioară etc.) este gustoasă şi poate fi folosită
ca hrană. Iar carnea de lup, vulpe, burunduc etc. nu se recomandă pentru alimentare.
Animalele sălbatice e mai nimerit să fie vînate dimineaţă devreme (în zori) sau seara prin
amurg, cu pistolul automat. Dacă este posibil, se vor folosi şi diverse capcane care se vor pune
la intrarea în vizuină, pe cărările de deplasare a animalelor, în locurile cu obstacole naturale.
Animalul împuşcat trebuie jupuiat şi divizat imediat.
Se mai folosesc în alimentaţie şi şerpii, în afara celor de mare, şopîrlele, broaştele. Unele
popoare mănîncă şi greieri, melci, diferite insecte.
În afara păsărilor domestice, carne gustoasă şi consistentă au şi păsările sălbatice: raţele şi
gîştele sălbatice, fazanii, porumbeii, potîrnichile, berzele. Practic toate păsările pot fi folosite
în alimentaţie, în afara celor de pradă.
În timpul acţiunilor în zonele cu lacuri şi rîuri, raţia zilnică poate fi completată cu peşti,
raci, crabi, scoici, broaşte ţestoase. Timpul cel mai nimerit pentru pescuit este dimineaţa
devreme (în zori) şi seara.
În Europa de Vest şi Est practic toţi peştii sunt comestibili. Pentru păstrarea peştelui prins
el trebuie curăţat, dar nu şi spălat cu apă. Peştele se va şterge cu o cîrpă şi se va atîrna la aer
pentru 20–30 de minute.
Natura vegetală, care predomină pe globul pămîntesc, este nespus de bogată. În hrană
pot fi întrebuinţate plantele, legumele, rădăcinile, fructele şi pomuşoarele, nucile şi alunele,
ciupercile comestibile, plantele de mare.
În afara plantelor de cultură bine cunoscute, în hrană se mai folosesc plantele sălbatice,
care de cele mai multe ori au calităţi curative benefice şi folositoare organismului uman.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
1. Pregătirea cercetaşului de trupe. Moscova, 1991.
2. Manualul sergentului cercetător de trupe. Moscova, 1989.