Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Stagiu de practică în activități de turism

Numele: Herțeg

Prenume: Ioan-Cornel

Specialziarea: EFS

Grupa: IFR

Forma de învățămant: IFR

Localitatea: Cluj - Napoca

Anul : 2020
 Echipamentul individual și de grup, pentru o tură montană de 4 zile

Identificarea nevoilor clienților potențiali

Pentru activitatea de drumeție nevoile clienților pot fi foarte diverse: de la trasee ușoare, în zone
joase, până la trasee tehnice, în zonele montane înalte. Pe lângă observarea naturii, descoperirea de
noi zone sau bucuria de a face mișcare în natură, turiștii pot fi interesați și de aspectele culturale ale
zonei pe care o vizitează. Spre exemplu, se pot organiza programe de drumeție între bisericile
fortificate din sudul Transilvaniei sau între satele din Depresiunea Maramureșului, la fel cum pot fi
organizate programe cu o importantă componentă culturală în Munții Apuseni, puternic antropizați,
sau pe Valea Cernei.
Mai întâi trebuie să ne cunoaștem posibilii clienți: de unde vin, intervalul de vârstă, nivelul de
educație, nivelul de venituri, gradul de interes față de natură.

Documentarea despre posibilele trasee

Această etapă a pregătirii unui program turistic se desfășoară în birou, iar documentarea traseelor
trebuie să aibă ca rezultat cât mai multe informații legate de geografia locului, obiective culturale
și/sau naturale și programele lor de vizitare, tradiții și evenimente locale, structuri de cazare
disponibile în zonă sau posibile probleme de orientare ori pasaje dificile, posibilități de retragere. O
bună pregătire a turei prin adaptarea la cerințele și așteptările clienților poate fi exact ceea ce face
diferenţa între un succes şi un eşec, indiferent dacă este vorba de o zi sau de o săptămână pe munte.
În mod clar, timpul dedicat planificării turei depinde de natura şi durata ei, dar principiul rămâne
acelaşi: cu cât este mai bine gândită tura, cu atât mai mari sunt şansele. Planificarea turei nu
înseamnă stabilirea unui program rigid, care trebuie respectat indiferent de ceea ce se petrece în
teren. Mai degrabă, trebuie stabilite obiectivele esenţiale care ar putea fi atinse. Atunci când stabilim
itinerariul, este recomandat să folosim rețeaua de trasee turistice montane marcate (pentru zonele de
munte) sau drumurile locale (comunale, forestiere, agricole) și potecile folosite de localnici pentru
celelalte zone. În cazul în care decideți să folosiți trasee nemarcate în ariile naturale protejate, este
necesar să luați legătura cu administratorul sau custodele ariei protejate pentru a obține acordul
acestuia sau să vă însoțească un ranger. Înștiințarea și acceptul administratorului / custodelui sunt
obligatorii pentru a preveni posibile neplăceri (amenzi sau situații conflictuale) ce ar avea impact
direct asupra experienței turiștilor. Pe de altă parte, administratorul / custodele ariei protejate ne
poate furniza unele servicii care să ofere plus-valoare programului nostru turistic (vizitarea centrului
de vizitare al ariei protejate, o prelegere pe unele teme de interes pentru clienții noștri etc.)
Amplasarea locurilor de popas trebuie făcută astfel încât să permită parcurgerea unor distanțe
convenabile între ele.
În funcție de caracteristicile programului, putem folosi mai multe tipuri de popas: cabane/ pensiuni
turistice, cazare la localnici, tabără de corturi și sub stele (bivuac). În cazul ultimelor două,
întotdeauna trebuie identificat proprietarul terenului și trebuie obținut acordul acestuia. În cazul în
care camparea are loc în arii naturale protejate, atunci ea va avea loc doar în locurile de campare
autorizate și cu respectarea regulilor de vizitare, iar în cazuri excepționale trebuie să obținem acordul
administratorului / custodelui.
Identificarea traseului în teren

Traseul va fi identificat în teren în urma parcurgerii repetate, cu atenție la detalii. În mod ideal,
zona aleasă pentru tură trebuie să fie suficient de interesantă și atractivă indiferent de condițiile
meteo. Optimizarea traseelor este foarte importantă pentru a avea acces la sursele de apă, la zone de
popas, la retrageri de siguranță, puncte de belvedere sau la zone deosebit de atractive.
Deosebit de utilă este marcarea traseului pe hartă/GPS, pentru a putea evalua și diferențele de nivel
cu efect asupra gestiunii efortului în timpul etapelor. Nu trebuie să uităm verificarea spațiilor de
cazare, identificarea posibilității de retragere sau de scurtare a traseelor, verificarea obiectivelor
turistice și a programului de vizitare, stabilirea punctelor de belvedere și de popas, precum și
verificarea accesului auto înspre traseu. Această etapă trebuie să se finalizeze prin crearea unei fișe a
traseului care să conțină toate detaliile de mai sus, plus o selecție de fotografii de bună calitate care
pot fi folosite ori pentru aducerea-aminte rapidă a informațiilor despre traseu, ori pentru activitățile
de promovare a programului. Fișa traseului trebuie să includă informații utile pentru orice tip de
condiții meteorologice: repere pentru condiții de vizibilitate scăzută, notițe cu privire la potențialele
probleme pe timp de iarnă etc.

Echipamentul şi îmbrăcămintea

O listă cu tot ceea ce este necesar pentru tura respectivă trebuie distribuită din timp întregului grup.
Trebuie să insistăm asupra pieselor esenţiale precum bocanci şi hanorac, dar să fim flexibili în cazul
celor mai puţin importante. Dacă se mănâncă în natură, atunci meniul trebuie stabilit din timp și de
comun acord, la fel ca și modul în care se mănâncă: tot grupul la un loc sau separat. În funcție de
aceste aspecte, fiecare persoană din grup își poate pregăti cât mai bine rucsacul pentru drumeție.

Grupul

Fiecare grup care se deplasează pe munte ar trebui să aibă un lider recunoscut şi acceptat de ceilalţi.
În situaţii mai dificile, el este cel care ia decizia finală. Numărul membrilor grupului este foarte
important, mai ales atunci când se ia în calcul siguranţa pe munte. Este dificilă stabilirea unui număr
ideal de participanţi, deoarece acesta variază în funcţie de mulţi factori: lungimea traseului,
caracterul zonei (pădure, zonă stâncoasă etc), dificultate, prognoza meteo (de exemplu vânt puternic
în creastă – creasta Pietrei Craiului), experienţă şi condiţie fizică etc. Ca regulă generală, grupurile ar
trebui să fie între trei şi maxim zece persoane, ideal fiind în jur de şase.

Dacă traseul este mai dificil, atunci numărul de şase participanţi ar trebui considerat ca maxim. Trei
participanţi este considerat numărul minim pentru asigurarea securităţii grupului. Dar acest număr
minim de trei devine maximul atunci când traseul are porţiuni lungi foarte tehnice. Societatea
Ghizilor (SGLM) a stabilit un raport maxim de persoane la un ghid autorizat și competent, în funcție
de tipul și dificultatea traseului.
ECHIPAMENT

Sumar al echipamentului ghidului:

Acest echipament variază în funcție de tipul de tură, durată și dificultate. Însă întotdeauna liderul
grupului trebuie să aibă pe lângă echipamentul individual (haine, mâncare etc.) și echipamente
necesare întregului grup (trusă de prim ajutor, de exemplu, sau o bucată de coardă pentru un anume
pasaj, dacă este necesară). Pentru o tură de drumeție în natură trebuie să se găsească echilibrul între
greutatea rucsacului și echipamentul minim necesar în caz de urgență. Astfel, pentru o drumeție de o
zi în teren montan, în rucsacul unui lider de grup trebuie să se regăsească: sacul de bivuac (esențial
pentru situații de urgență); haină și pantaloni de ploaie/vânt; o bluză termică (fleece) harta zonei și
busolă, alături de fișa traseului, lanternă frontală funcțională; fes și mănuși subțiri, mai ales dacă tura
are loc la începutul sau finalul verii; trusă de prim ajutor echipată; mâncare și dulciuri pentru masa
de prânz, precum și recipient cu apă; telefon mobil încărcat, eventual pus pe „mod avion” pentru
economisirea bateriei
Încălțămintea pentru liderii de grup trebuie să fie adaptată tuturor tipurilor de teren, pentru că pot fi
situații în care aceștie trebuie să aibă grijă de ceilalți membri din grup. Siguranța întregului grup
depinde în mare măsură de capacitatea liderului de a se mișca cu încredere prin terenul montan
respective.

Sumar al echipamentului turiștilor

Echipamentul necesar turiștilor este determinat de perioada anului, durata programului, dificultatea
traseului și condițiile de înnoptare. Echipamentul necesar trebuie comunicat în cadrul ofertei , iar
înainte de a porni în tură el ar trebui verificat pentru a nu avea surprize neplăcute pe traseu.
Indiferent de tipul traseului, durata sau condițiile din teren, turiștii trebuie să aibă următoarele piese
de echipament: bocanci; rucsac de o zi sau de mai multe zile; haină și pantaloni de ploaie/vânt; bluză
termică (fleece); lanternă frontală funcțională; mâncare și dulciuri pentru masa de prânz, precum și
recipient cu apă

BOCANCII (ŞI ÎNCĂLŢĂMINTEA)

Deşi poate nu pare, încălţămintea e cea mai importantă piesă de echipament din "arsenalul" unui
montaniard. În majoritatea turelor se folosesc bocancii pentru protecţia şi confortul pe care-l oferă.

Bocancii de vară şi/sau de trei sezoane (primăvară-vară-iarnă) - Sunt tipul de încălţăminte cel
mai frecvent folosit în turele montane. O pereche bună de bocanci (şi aici mă refer la cei înalţi, cu
carâmb peste gleznă) oferă protecţie pentru glezne când se merge pe teren accidentat; sunt rezistenţi
la apă pentru a ne ţine picioarele uscate în timpul ploilor sau dacă e nevoie să traversăm mici
pârâiaşe; au o aderenţă bună pe majoritatea suprafeţelor; au capacitatea de a "respira", adică elimină
transpiraţia piciorului şi eventuala apă care a ajuns înăuntru. Dacă o pereche de bocanci nu e
respirabilă, şansele să rămânem cu picioarele uscate până la sfârşitul turei, chiar dacă nu i-am udat,
sunt mici deoarece transpiraţia rămâne în interior şi nu e eliminată.
Bocancii sunt făcuţi de regulă din piele sau piele întoarsă, dar pot avea şi materiale sintetice sau
plasă pentru respirabilitate suplimentară. Majoritatea boncancilor impermeabili au o aşa-numită
"membrană respirabilă", găsită în comerţ sub diferite nume (GoreTex, SympaTex, E-Vent, etc.) care
permite vaporilor de apă să iasă, dar nu permite picăturilor să intre.
Un alt element important pentru bocanci e talpa: trebuie să fie rezistentă abraziunii şi mersului
prelungit şi trebuie să aibă o aderenţă bună pe suprafeţele întâlnite la munte. Ea e facută în general
din cauciuc rezistent, dar se găseşte suplimentată cu felurite materiale care absorb şocurile, cresc
aderenţa sau durata de viaţă.

Încălţăminte specializată - Există numeroase modele de încăltăminte, croite special pentru diferite
activităţi montane, dar nu voi intra foarte mult în detaliu cu acestea. Totuşi merită menţionate,
deoarece joacă un rol important în aceast domeniu. Aici putem cuprinde: bocanci de iarnă, clăpari de
tură, semighete, espadrile de căţărare, sandale speciale de munte, cizme speo, adidaşi de trail-running
şi multe alte variaţii si hibridizări.
Parazăpezile - accesoriu foarte util, folosite pe zăpadă, noroi şi iarba udă, parazăpezile se leagă
peste încălţăminte până sub genunchi şi previn patrunderea zăpezii sau a apei în interiorul ghetei.
Sunt esenţiale în special în perioadele de iarnă când e zăpadă mare.

RUCSACUL
Rucsacul e mijlocul principal cu care se transportă restul echipamentului, de aceea are un rol aşa de
important. Există ture rare în care nu se poartă niciun fel de rucsac, dar sunt de obicei foarte scurte
(1-2 ore până la un vârf din apropiere). După scopul lui, rucsacul există în o gramadă de variaţii, dar
principalul atribut e capacitatea, măsurată în litri.

Rucsacuri pentru mai multe zile (de la 40 litri în sus) - acesta este rucsacul în adevăratul sens al
cuvântului. Folosit la ture de mai multe zile, e cel mai versatil tip de rucsac. În general e prevăzut cu
mai multe compartimente, la unele, compartimentul principal fiind împărtit special pentru
depozitarea sacului de dormit. Au prezentă breteaua de şold, care are rolul de a distribui o parte mare
din greutate pe şolduri şi breteaua de piept pentru a putea fi strâns bine pe torso. În funcţie de
modelul achiziţionat, poate să aibă următoarele elemente: compartimente mici suplimentare pentru
lucrurile care trebuie să fie la îndemână pe capac, laterale şi partea din faţă a rucsacului; chingi în
partea de sus şi jos pentru fixarea cortului, izoprenului; chingi si buzunare laterale pentru fixarea
beţelor, toporului, pioletului sau skiurilor; buzunare pentru sticla de apa sau termos; buzunare
impermeabile pentru hartă sau telefon; buzunar special cu orificiu pentru hidrobag. Buclele din
chingă prezente de obicei pe faţa rucsacului se numesc "daisy chain-uri" şi se pot echipa cu elastic
pus in X-uri (ca şireturile la adidaşi) sau cu chingi de compresie unde se pot agăţa diverse piese de
echipament: sac de dormit, cort, izopren, pioleti, beţe, etc.

*TIPS
Un rucsac bun poate să te ţină ani întregi dacă îl fereşti de condiţii dure şi dacă îl întreţii cum
trebuie. Dacă vrei să-ţi achiziţionezi un rucsac e foarte important să-l testezi bine înainte, ca să fii
sigur că e potrivit pentru tine. Ca în cazul bocancilor, evită să cumperi rucsacul pe internet, fără să-l
încerci. Cel mai recomandat e ca atunci când vrei să-l cumperi, să duci cu tine tot echipamentul
pentru o tură normală şi să-l pui în rucsac. Nu te sfii să ceri ajutorul unui angajat al magazinului
pentru asta. Dacă nu vrei să duci dupa tine propriul echipament, alege din magazin echipament
similar astfel încât să-l umpli. În acest mod poţi să-ţi dai seama cât de spaţios e, dacă îţi stă bine pe
spate şi dacă poţi să-l ajustezi în funcţie de nevoi.
HIDRATAREA
Hidratarea e o activitate deosebit de importantă pe munte de aceea trebuie să ne asigurăm că avem
mereu o sursă de apă la îndemână. Omul poate trăi o lună fără mâncare, dar doar 3 zile fără apă.
Dezhidratarea poate să aibă efecte periculoase pe munte de la buze crăpate şi stare de disconfort,
până la confuzie, luarea de decizii pripite şi halucinaţii. Apa se transportă în sticle din
plastic datorită greutăţii reduse, iar când temperaturile scad sub 0, e idee bună să avem un termos cu
ceai fierbinte în locul apei. 
O soluţie puţin mai costisitoare, dar mai comodă este un hidrobag - un săculeţ durabil din plastic
care are un furtun. Hidrobag-ul se pune în rucsac pentru a fi protejat de căldură sau îngheţ, iar
furtunul iese în exterior, pentru a fi la îndemână.
Desigur, trebuie să avem în vedere ca toată apa consumată să fie curată. Dacă se pune de acasă e în
regulă, dar dacă suntem nevoiţi să luăm apă din surse îndoielnice e bine să fie sterilizată înainte.
Există mai multe medote de a curăţa apa pe teren: prin fierbere, cu ajutorul pastilelor
dezinfectante (clor, iod, etc.) sau cu ajutorul unui filtru.

ORIENTAREA

Harta - folosită la orientarea clasică, fie ea printată sau în format digital (ca poză, a nu se confunda
cu dispozitivul GPS) harta cuprinde o mulţime de informaţii pe care o să le detaliez în alt articol,
printre care: numele masivului sau a zonei pentru care e concepută; scala, care reprezintă proporţia
între marimea hărţii şi marimea reală a unităţii de relief reprezentată (de exemplu o hartă cu scara
1:50000, e de 50.000 ori mai mică decât suprafaţa reală de teren reprezentată); reprezentarea în două
dimensiuni a subunităţilor de relief, elementelor hidrografice (râuri, pârâiaşe, izvoare,
lacuri), pădurilor, clădirilor, stânelor, drumurilor, etc.; traseele turistice împreună cu simbolul
care le defineşte (în România există 3 culori: roşu, galben şi albastru şi 4 forme: linie, cerc, triunghi
şi cruce); curbele de nivel, care ne ajută să "vedem" harta în 3 dimensiuni prin intermediul unor linii
trasate de-a lungul formelor de relief; legenda hărţii care explică fiecare simbol regăsit. La unele
hărţi întâlnim şi marcajul care indică direcţia NORD, deşi se subînţelege că nordul e către partea de
sus a hărţii.
Busola - folosită împreună cu harta, ea completează kit-ul de orientare clasică. Scopul ei principal
este de a indica nordul magnetic şi de a "orienta" harta în direcţia potrivită. În funcţie de model,
busola poate fi dotată cu o scală gradată care ajută, împreună cu harta, la calculul aproximativ a
distanţelor; lupă care ajută la citirea cu uşurinţă a hărţii; cadran rotativ care ajută la păstrarea
direcţiei de mers sau pentru a lua repere pe hartă; clinometru pentru măsurarea înclinaţiei unei
pante.
Dispozitive GPS - e un dispozitiv electronic care, cu ajutorul unor sateliţi, ne arată exact poziţia pe
teren. Aceasta poate fi reprezentată doar prin coordonate (de ex. Lat: 45.599767, Lon: 24.736148)
iar în acest caz ne orientăm cu ajutorul unei hărţi fizice sau pe o hartă digitală GPS care se încarcă pe
dispozitiv unde putem vedea poziţia relativ faţă de hartă. Nu uita, fiind un dispozitiv electronic,
GPS-ul se bazează pe baterii pentru funcţionare, deci ele trebuie încărcate înainte de tură. De
asemenea, GPS-ul nu are semnal decât în spaţiu deschis, acesta fiind inutil de exemplu într-o peşteră.

ILUMINAREA
Dacă spui: "De ce să am nevoie de lumină? Mă duc ziua pe traseu!", mai gandeşte-te! Au existat
numeroase incidente datorită lipsei de lumină: timpi calculaţi prost, condiţii neprevăzute sau
schimbare bruscă a vremii şi te-a prins noaptea. Iluminarea face parte din echipamentul de bază
 deoarece indiferent de tipul de tură, există şansa să fim surprinşi de întuneric, caz în care dacă nu
avem o sursă de lumină, nu putem continua traseul în siguranţă sau nu putem fi salvaţi.

Lumina are 2 roluri principale: de a vedea şi de a fi văzut. Lumina funcţionează şi ca mod de alertă:
să fim văzuţi de colegi, de echipajele de salvare sau chiar pentru transmiterea semnalelor luminoase.

Frontalele - sunt lanterne special concepute încât să poată fi purtate pe cap, astfel eliberând mâinile.
Ele sunt principala sursă de iluminare a unui montaniard şi variază ca performanţe şi preţ de la
frontale ieftine, cu durată de baterie şi putere de iluminare slabă până la frontale performante, de
obicei folosite în speologie, cu preţ ridicat şi dotări pe măsură.
Lanternele - sunt rareori folosite în mediul montan deoarece ocupă o mână şi sunt uşor de scăpat. Le
regăsim mai mult în camping-uri şi ca rezerve în cazul nefuncţionării frontalei.
Lămpi de camping - lămpile de camping îşi au utilizare în interiorul sau în jurul corturilor, în
refugii fară lumină sau în peşteri. Sunt de obicei mai mari decât o frontală, de aceea sunt luate în
bagaj doar la ture uşoare sau unde se permite accesul cu masina.

ÎMBRĂCĂMINTEA
Îmbrăcămintea montană e un subiect destul de vast, de aceea o să-l abordez în alt articol, dar voi
prezenta succint câteva idei despre alegerea hainelor la munte. Evident, nu există o regulă universală
pentru toate turele, hainele trebuie purtate în funcţie de sezon şi de condiţiile meteo. Singura regulă
care e aproape universal valabilă e: fără bumbac! Hainele din bumbac absorb umezeala şi apa şi o ţin
prinsă între fibrele ţesăturii, din acest motiv hainele se usucă greu şi nu ţin cald.

În general, la turele pe munte se poartă haine construite din fibre sintetice (nylon, poliester, fibre
acrilice, etc.) deoarece acestea nu reţin umezeala, sunt uşoare şi se usucă repede. Un alt material
folosit, în special în sezonul rece este lâna, în special cea merinos, care e o variantă foarte moale de
lână. Ea absoarbe mai puţină apă decât fibrele de bumbac, de aceea îşi păstrează calităţile de izolare
termică deşi se usucă mai greu decât fibra sintetică. Pe langă asta, lâna nu reţine mirosuri neplăcute,
de aceea se poate purta mai mult timp decât hainele făcute din fibre sintetice.

Pentru sezonul rece, e ideal dacă se abordează metoda celor 3 straturi:

 stratul de bază are rolul de a absorbi transpiraţia de la nivelul pielii şi de a o elimina, e

compus din haine mulate pe corp, de preferabil cu un conţinut de lână pentru izolare termică şi un
miros redus.
 stratul de izolare care poate fi compus din una sau mai multe piese. Polarul e un material
bun pentru stratul intermediar pentru că oferă o izolare termică eficientă. Puful e de asemenea o
alegere bună cât timp nu e comprimat (dacă se comprimă, îşi pierde proprietăţile de izolare).
 stratul de protectie împotriva umezelii şi a vântului. În funcţie de necesitate acest strat e o
geacă sau o pereche de pantaloni, care rezistă la apă şi la vânt.
În sezonul cald se poartă de obicei haine lejere şi subţiri care lasă aerul să circule pentru a preveni
transpiraţia. De asemenea, există haine tratate special contra razelor UV pentru a proteja pielea
împotriva arsurilor solare.
 PRIMUL-AJUTOR
Un element foarte important al unei drumeţii, adesea ignorat de mulţi, este trusa de prim ajutor.
Acestă "trusă" e formată din 2 parţi esenţiale: trusa fizică unde avem tot echipamentul necesar pentru
prim-ajutor şi "bagajul de cunoştinţe". Degeaba există faşe, medicamente, unguente, soluţii dacă nu
avem cunoştinţele necesare pentru a le folosi. Aşadar, orice montaniard, oricât ar fi de
neexperimentat, indiferent de lungimea turei, trebuie să cunoască reguli de bază de prim-ajutor şi să
aibă la el o trusă.

În timp ce cunoştinţele de prim-ajutor nu le poţi cumpăra, ele trebuie dobândite, trusa se poate
cumpăra sau poţi să ţi-o faci chiar tu! Cam asta ar trebui să conţină:

 Comprese şi faşe sterile - în cazul tăieturilor, juliturilor sau arsurilor

 Faşă elastică - pentru a ţine compresele la locul lor sau pentru a bandaja încheieturile pentru
susţinere şi compresie
 Rolă de leucoplast - pentru a lipi compresele sau pentru a preveni bătăturile şi băşicile. Poate
fi folosit şi la repararea echipamentului în caz de urgenţă
 Pensetă şi pensetă anti-căpuşe - pentru a scoate aşchiile sau căpuşele din piele
 Foarfecă cu capete rotunjite - folosite la tăierea de urgenţă a hainelor, a faşelor,
leucoplastului sau sforii
 Ace de siguranţă (bistoş-uri) - utile la scoaterea aşchiilor, legarea faşelor sau reparaţii de
echipament
 Vată sau dischete demachiante - pentru curăţarea rănilor sau aplicarea soluţiilor
dezinfectante
 Mănuşi chirurgicale - de preferabil fără latex pentru a preveni alergiile, folosite pentru
protejarea mâinilor împotriva factorilor biologici sau, în caz de nevoie, folosite ca recipient pentru
apă
 Plasturi de diferite dimensiuni - pentru tăieturi mici, băşici, julituri, arsuri, etc.
 Unguent cu antibiotic - Baneocin, pentru răni infectate la nivelul pielii
 Soluţie dezinfectantă - Apă oxigenată, alcool sanitar, betadină, rivanol - pentru curăţarea şi
dezinfectarea rănilor
 Medicamente diverse - Ibuprofen, pentru inflamaţii musculare; Paracetamol - pentru
febră; Aspirină -  pentru dureri de cap sau pentru prevenirea atacului de cord; Furazolidon
- antidiareic; Aerius, Claritine -  pentru prevenirea şi eliminarea reacţiilor alergice; Dicarbocalm
- pentru aciditate la stomac. ATENŢIE! Fiecare persoană ar trebui să aibă propria selecţie de
medicamente pentru a elimina riscul de alergii sau reacţii secundare la medicamente necunoscute.
 Cremă antiinflamatoare - Diclofenac, pentru ameliorarea inflamaţiilor şi durerii musculare
sau a încheieturilor
Trusa trebuie să fie mică şi compactă, din acest motiv, nu o încărca cu foarte multe elemente din
acelaşi "soi". De exemplu, e suficient să ai la tine câte 1-2 pastile din fiecare medicament, nu e
nevoie de o cutie întreagă!

PROTECŢIA SOLARĂ
Adesea neglijată din diverse motive: "e înnorat azi", "sunt mai închis la ten, nu ma arde soarele",
"măcar mă bronzez", lipsa de protecţie solară ne poate aduce mult disconfort. În principiu, sunt
3 parţi ale corpului care trebuie protejate de soare: ochii, capul şi restul corpului :)
Ochelarii de soare - razele solare ne dăunează ochilor, cu atât mai mult la altitudine unde
ultravioletele sunt mai puternice. Se recomandă folosirea unor ochelari de soare care blochează cât
mai mult din razele UVA si UVB, de preferabil 100%. Atenţie la turele de iarnă, o zi însorită pe
zăpadă poate fi deosebit de periculoasă: zăpada reflectă razele solare şi poate duce la o situaţie
periculoasă numită orbirea zăpezilor,  de aceea iarna e recomandat să se poarte ochelari de soare
închişi.
Protecţia capului - capul trebuie protejat cu pălării sau buff-uri pentru a se reduce riscul
de insolaţii sau dureri de cap. Se preferă pălării cu boruri puţin mai largi decât pălăria în sine pentru
a oferi protecţie suplimentară ochilor, urechilor şi cefei.
Protecţia pielii - în zonele montane, ultravioletele au un efect mai puternic, ele acţionând chiar dacă
există o pătură subţire de nori. Dacă se fac ture prelungite sau staţionări de durată la soare se
recomandă folosirea protecţiei solare fie sub formă de cremă, ori prin acoperirea zonelor expuse
soarelui. Factorul de protecţie recomandat pentru o cremă solară este de 30. Zonele predispuse la
arsuri solare în timpul verii sunt: braţele, faţa (în special nasul), ceafa şi gambele. În timpul iernii,
datorită hainelor, suntem protejaţi, singura zonă expusă fiind faţa.

FOCUL
Focul a fost şi rămâne în continuare un puternic aliat al omului, dacă este folosit corespunzător. În
situaţii de urgenţă, un foc poate să ridice moralul grupului şi chiar să salveze vieţi prin căldura şi
lumina oferită. Există numeroase moduri de a face focul, unele mai uşoare, altele mai grele care
necesită rabdare, dar pentru o utilizare de bază, una din următoarele metode ar trebui să funcţioneze
fără multe bătăi de cap.

Chibriturile - Una din cele mai elementare moduri de a face focul, chibriturile sunt ieftine, uşoare şi
ocupă loc puţin. Partea proastă e că dacă sunt expuse la umezeală,  ele îşi pierd utilitatea. În acest
scop au fost create chibrituri speciale, rezistente la apă care sunt foarte utile pe munte.
Bricheta - De asemenea un instrument simplu de folosit şi care e bine de ţinut în rucsac. La fel
precum chibriturile, dacă sunt expuse la apă brichetele îşi pierd funcţionalitatea, dar pot fi "reînviate"
prin uscare.
Amnarul - Amnarul este o bucată de magneziu care prin pilire energică cu un cuţit produce scântei
foarte fierbinţi (până la 3000 grade Celsius!). El nu produce flacără de unul singur, scânteile trebuie
direcţionate către un material inflamabil: hârtie, iască, aşchii de lemn foarte uscate, etc.
Lumânările - Lumânările au rol dublu, ele fiind folosite şi ca dispozitive de iluminat (într-o peşteră
de exemplu, unde nu există riscuri de incendii). Sunt rezistente la apă, au un potenţial de ardere
prelungit şi se aprind uşor. Mare grijă dacă aveţi de gând să folosiţi lumânările pentru iluminarea
cortului! Ele pot arde găuri destul de rapid în materialul subţire de tentă.
Combustibil folosit la aprinderea focului - pentru a ajuta la aprinderea mai rapidă a focului, există
pe piaţă o multitudine de forme de combustibil, printre care: spirt solid - bucatele de material poros
îmbibate în petrol sau motorină, hârtie imbibată în ceară, lemn tratat cu petrol şi multe altele.
Acestea sunt uşoare, ocupă spaţiu puţin şi ne fac viaţa mult mai uşoară când încercăm sa aprindem
un foc încăpăţânat.
 ÎN CAMPING
Camparea, faţă de turele de o zi sau turele cu înnoptare la cabană, are ceva în plus: nevoia de a
amenaja un loc de dormit. Sunt o mulţime de unelte pe care le folosim doar în camping, dar minimul
necesar pentru a avea o noapte liniştită e: cortul, sacul de dormit şi salteaua.
Cortul - din tot echipamentul montan, cortul e probabil cel mai divers element, putând fi regăsit într-
o varietate mare de dimensiuni, culori şi forme. El are rolul de a ne oferi protecţie faţă de elementele
naturii (vânt, ploaie, soare) şi faţă de animale nedorite (ţânţari, căpuşe, rozătoare, etc.); e, cum s-ar
spune "casa noastră departe de casă".
El se caracterizează prin numărul de persoane pe care le poate găzdui, greutatea, numărul de intrări,
numărul de verande, rezistenţa la apă, aerodinamică, scopul folosirii (vezi mai jos).

Elementele structurale ale unui cort sunt:

 Interiorul cortului - conţine de obicei şi fundul cortului, este camera propriu zisă în care se
doarme, are rolul de a ţine afară umezeala şi condensul din exterior, precum si animalele pentru că se
închide etanş
 Exteriorul cortului (supratenta) - spre deosebire de interior, nu se inchide etanş, permite
aerului să circule pe dedesubt, sau prin ferestrele de aerisire. Supratenta e impermeabilă şi rezistentă
la vânt, calităţi ce o fac perfectă pentru protecţie în timpul unei furtuni. Majoritatea supratentelor
sunt de asemenea îmbrăcate într-un strat anti-ultraviolete, pentru a ne oferi protecţie solară.
 Beţele - au rolul de a oferi formă şi rigiditate interiorului şi supratentei. Pot fi fabricate din
fibră de sticlă, care e mai grea dar mai ieftină, sau din duraluminiu care este mai uşor dar are un preţ
mai ridicat.
 Cuiele -  sunt folosite la ancorarea cortului, de obicei realizate din otel inoxidabil sau
aluminiu şi se pot găsi într-o varietate mare de forme: cuie dure pentru teren bolovănos, cuie ultra-
uşoare, cuie pentru nisip, cuie pentru zăpadă, etc.
 Cordelinele de tensionare a supratentei -  sunt folosite pentru a întinde supratenta şi a-i
oferi rezistenţă sporită în vânt.
 

Din punct de vedere a scopului, putem regăsi următoarele tipuri de cort:

 Corturi montane - rezistente la vânt şi la apă, având o greutate relativ redusă, în general

găzduieşte 2-3 persoane. Acestea sunt corturile unui montaniard de rând, se adaptează uşor oricărei
situaţii şi au un preţ mediu comparativ cu alte modele.
 Corturi de camping (cort de festival) - au o rezistenţă destul de bună la apă dar redusă la
vânt din cauza formei mai puţin aerodinamice. Sunt corturi ieftine cu o greutate mai mare decât cele
montane, folosite în general în camping-uri în care se ajunge cu maşina sau la festivaluri. Sunt
corturi de 2-4 persoane.
 Cort extrem - folosite în condiţii vitrege (pe creste montane, în vânturi şi furtuni puternice)
sunt foarte rezistente la apă şi la vânt datorită formei aerodinamice. Sunt puţin mai incomode decât
cele montane, pentru aerodinamică sacrificându-se spaţiul. În general adăpostesc 1-2 oameni şi au un
preţ ridicat. O ramură aparte în această categorie sunt corturile de iarnă, care prezintă o "fustiţă" pe
supratentă care împiedică zăpada să fie viscolită în interior.
 Cort ultralight - sunt folosite pentru ture prelungite, unde greutatea e importantă. Au o
rezistenţă bună la apă şi la vânt şi de obicei sunt mai compacte (spatiul e mai mic). Sunt realizate din
materiale rezistente şi foarte uşoare, de aceea au un preţ ridicat. Adăpostesc 1-2 oameni.
 Cort de familie - corturi mari de 4 pana la 10 persoane, prea grele şi mari de transportat în
rucsac. Au o rezistenţă medie la ploaie şi destul de redusă la vânt, aşadar sunt adaptate pentru
condiţii lejere de campare. Preţul este mediu.
 Alte tipuri de cort -  care cuprind corturi de safari, care pot fi montate pe maşini de
teren; refugii, folosite în caz de urgenţe sau pentru ture ultra-light; saci de bivuac, "corturi" de o
persoană formată doar dintr-o supratentă fără structură, un sac impermeabil care protejează de apă şi
de vânt, folosit la speologie, alpinism, ture extreme de iarnă.

Sacul de dormit - e coconul în care dormi şi care-ţi ţine cald noaptea, poţi să îl consideri un soi de
pătură care te îmbracă complet. E caracterizat de gradul de izolare, care se traduce într-un sistem de
gradare a temperaturii, după cum urmează:
 Temperatura de confort - e de obicei reprezentată ca o plajă de temperaturi (de ex, 10°C -
2°C) în care majoritatea utilizatorilor dorm confortabil. Teoretic nu există temperatură maximă de
confort, deoarece sacul se poate deschide pentru a fi folosit şi la temperaturi mai mari. Unele firme
notează şi aceste temperaturi maxime.
 Temperatura limită - e temperatura cea mai mică la care un bărbat (bărbaţii sunt mai
rezistenţi la frig decât femeile) poate să doarmă 8 ore, fără probleme.
 Temperatura extremă - e temperatura cea mai mică la care o femeie supravieţuieşte 6 ore
fără să intre în hipotermie. Sunt de obicei temperaturi foarte scăzute, O mică notă aici: firmele mai
slăbuţe care produc saci de dormit vor scoate în evidenţă această temperatură; cunosc multă lume
care zice "am sac de -25", dar să se înţeleagă că e doar o schemă de marketing, temperatura
extremă nu e relevantă în cazul achiziţiei unui sac de dormit!
Din punct de vedere ale materialelor folosite pentru umplutură, sacii sunt de 2 feluri:

 Cu umplutură sintetică - majoritatea sacilor de dormit au umpluturi sintetice, ei au un

preţ rezonabil şi au nevoie de întreţinere minimă. Sunt uşori cu un grad de izolare de la scăzut la
mediu, depinzând de calitatea umpluturii.
 Cu umplutură de puf de gâscă - puful de gâscă are o izolare mai bună decât umplutura
sintetică, dar sacii de acest gen sunt mai sensibili. Se spală mai greu, dacă se umezesc îşi pierd
drastic proprietăţile de izolare. Aceşti saci sunt preferaţi mai ales pentru sezonul rece, unde excelează
ca izolare şi confort.
După sezonalitate, sacii se împart în 3 grupe:

 Saci de vară - Saci uşori şi în general ieftini, cu umpluturi de material sintetic (rareori puf),
au temperaturi de confort de peste 10°C
 Saci de 3 sezoane - pentru sezoanele primăvară, vară, toamnă, sunt saci mai scumpi şi mai
grei decât cei de vară, au temperaturi de confort în plaja -5°C - 10°C
 Saci de iarnă - în general au umpluturi de puf, foarte puţine modele au umplutură sintetică,
greoi, folosiţi în condiţii foarte reci. Au temperaturi de confort sub -5°C 

Salteaua - sacul de dormit îşi face treaba cu izolarea destul de bine, cu excepţia părţii ce stă pe sol
care e comprimată şi nu reţine căldură. Aşadar avem nevoie de un strat izolator între noi şi sol. Acest
strat e salteaua care poate fi de 3 feluri:
 Saltea de tip izopren - cel mai de bază tip de saltea, izoprenul e o bucată de material
spongios (ca un burete), care izolează prin aerul captiv în structura lui. E ieftin şi uşor dar nu e
comprimabil (ocupă volum mare) şi nici foarte comod pentru cineva care nu e obişnuit să doarmă pe
el. Nivelul de izolare e mediu. Faţă de restul saltelelor are atuul de a fi foarte rezistent şi poate fi
folosit pentru a sta afară la foc.
 Salteaua gonflabilă - rareori folosită în ture montane, mai des pentru camping-uri unde este
acces auto (saltele mari şi greoaie de genul Intex) sau în ture unde e importantă greutatea şi spaţiul
ocupat (saltele super uşoare şi mici). Sunt mai scumpe decât izoprenele şi foarte sensibile la
zgarieturi şi înţepături dar compensează prin greutate redusă şi spaţiu redus când nu e umflată.
 Salteaua autogonflabilă - e o saltea gonflabilă care e umplută cu un strat de burete de
uretan. E numită autogonflabilă pentru că atunci când e comprimată, buretele din interior are
tendinţa să se expandeze şi salteaua se umflă singură. E sensibilă la înţepături, e mai grea şi mult mai
scumpă decât izoprenul şi salteaua gonflabilă, dar conduce în materie de izolare şi confort. Se poate
comprima şi pune într-un sac de compresie ce-i reduce mult volumul.

ALTE PIESE UTILE DE ECHIPAMENT

În mare, echipamentul de bază e acoperit mai sus, dar mai există câteva accesorii utile pe care e bine
să le avem la noi într-o tură de munte.

Trusa de igienă - în special utilă pentru ture de mai multe zile, trusa personală de igienă ar trebui să
cuprindă articolele folosite frecvent acasă şi anume: periuţă şi pastă de dinţi, serveţele umede,
deodorant, absorbante (pentru fete, dacă e cazul), un săpun mic (de preferabil săpun ecologic), hârtie
igienică.

Veselă de camping - e mult mai igienic şi mai comod să ai nişte tacâmuri decât să mănânci de pe jos
cu mâinile. O farfurie de plastic, o cană uşoară de aluminiu şi un spork (tacâm care are o parte
furculiţă şi o parte lingură) îţi fac viaţa mai uşoară când vine vorba de ora mesei.
Un briceag multitool - Victorinox e lider pe piaţă când vine vorba de multitool-uri, dar există multe
alte companii care produc diverse variaţii ale aceluiaşi produs. Pe lângă utilitatea evidentă la
tacâmurile de camping, briceagul poate fi folosit la multe alte scopuri printre care confectionarea de
unelte, reparaţii sau chiar auto-apărare. În plus faţă de asta, multitool-ul mai conţine şi un desfăcător
de conserve, şurubelniţă, tirbuşon, forfecuţă, pensetă şi multe alte mini-unelte foarte utile!
Arzător - cu gaz, combustibil lichid sau solid, arzătorul (numit printre montaniarzi Primus după
numele uneia dintre firmele producătoare de arzătoare) e o bucată importantă de echipament, când ai
nevoie de mâncare încălzită sau de un ceai fierbinte dimineaţa.
Beţe de trekking - te ajută să urci mai uşor pantele, distribuind o parte din greutate în maini. De
asemenea îţi oferă puncte suplimentare de sprijin la coborâri sau pe teren accidentat.
Spray cu piper - util împotriva câinilor de stână, animalelor sălbatice sau a atacatorilor. Trebuie
folosit cu grijă deoarece e foarte puternic şi orice utilizare greşită poate să ducă la neplăceri.
Bibliografie

ProPark. (n.d.). Retrieved from Drumetia Montana manual de bune practici pentru ghizi:
https://propark.ro/images/uploads/file/publicatii/Drumetia%20montana%20-%20manual%20de%20bune
%20practici%20pentru%20ghizi.pdf

SinglesCamp. (n.d.). Retrieved from Recomandari si reguli in drumetiile montane:

https://www.singlescamp.ro/recomandari-si-reguli-in-drumetiile-montane/

Soimidemunte. (n.d.). Retrieved from Echipament montan de baza:

https://www.soimdemunte.ro/blog/echipament-montan-de-baza