Introducere

Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” contine un scenariu al initierii eroului in scopul purificarii
spirituale, spre intelegerea marilor sensuri ale existentei, reprezentand o sinteza intre “realism si fabulos”
(G.Calinescu), Creanga apartinand perioadei “marilor clasici”.
Opera “Povestea lui Harap-Alb”, publicata in revista Convorbiri literare(1877) apartine, prin trasaturile
definitorii, speciei literare basm cult. Autorul porneste de la schema consacrata a basmului popular, pe care o
redimensioneaza conform viziunii sale asupra lumii, ce poarta vizibil amprenta realismului. In acest sens,
Creanga suprasolicita procesul triplicarii: proba aducerii fetei contine alte incercari impuse de Imparatul Ros si
chiar de fata.
Cuprins
 apartenenta la realism
Realismul este un curent literar şi artistic apărut în Franţa către mijlocul secolului al XIX-lea şi extins până
în Anglia, cu continuări şi ecouri până în secolul XX, ca reacţie împotriva clasicismului şi romantismului.
Realismul se defineşte prin „grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a
travestit-o” – G. Picon.
Un prim argument ce ilustreaza caracterul realist al operei este relevat prin descrierea impersonala a
mediului si a personajelor: ”Amu cica era odata intr- o tara un craiu, care avea 3 feciori”. Astfel, basmul
debuteaza prin fixarea contextului: craiul mentionat avea un frate,Verde-Imparat, lipsit de mostenitori. // ce mai
pot adauga aici?//
Un al doilea argument il consta caracterul tipic al personajelor, reductibile la o singura trasatura
dominanta, avand trasaturi reprezentative pentru unele aspecte morale.
Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane ( frigurosul, mancaciosul
etc), dar aspectul lor grotesc ascunde caltati sufletesti precum bunatatea si prietenia. Punctul de sprijin in
schitarea lor il constituie trimiterea la fiinta umana: “dihanie de om”, “namila de om”, element ce tine de realism.
Evolutia protagonistului reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umaniarea fantasticului. Modelul
ideal al eroului fara cusur este inlocuit de portretul unui tanar susceptibil la eroare, lipsit de puteri supranaturale
sau calitati exceptionale. Acesta se maturizeaza prin parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale, concretizat in
trecerea probelor, dinamicitate ce confera basmului caracterul de bildungsroman.
Spanul este antagonistul, inteligenta vicleana, un “rau necesar”, functia de trimitator fiind dublata de cea de
pedagog rau, in antiteza cu Sf. Duminica, rol justificat de bunatatea si intelepciunea batranei.

Poți scrie aceleași trăsăsturi ca la celălalt eseu!

 prezentarea statututului moral, psihologic, social

Protagonistul discursului narativ este Harap-Alb, nume care contine un oximoron, desemnand un rob de
origine nobila si conditia de invatacel supus transformarii. Astfel, cele 3 ipostaze ale personajului
corespund celor 3 etape ale drumului initiatic: la inceput-fiul craiului (mezinul naiv), pe parcursul textului-
Harap-Alb (invatacelul), iar la sfarsit- Imparatul (initiat).
Din punct de vedere psihologic,acesta trece prin stari conflictuale, dar alege calea cea mai buna pentru
stadiul in care se afla: accepta tovarasia Spanului cand se rataceste.
 Din prisma moralitatii, este un reprezentant al binelui, in ciuda defectelor sale, precum naivitatea ce
genereaza superficialitate, incapacitate de a distinge intre aparenta si esenta, sacru si profan, nerecunoscand-o pe
Sf. Duminica in batrana cersetoare, indoindu-se de capacitatile extraordinare ale calului nazdravan, orbit de
infatisare: “o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele” si cazand in viclesug prin
ignorarea sfatului parental.
Tipologic, este un personaj realist, nu fabulos, reprezentand o imbinare a 2 modele: antieroul si eroul
canonic. Constiinta de sine a lui Harap-Alb se cristalizeaza in probe cu functie initiatica, in planul omenescului:
experienta practica- castigarea hranei, experienta cognitiva- obtinerea pielii cerbului si experienta
afectiva- castigarea prieteniei si a dragostei, premise ale considerarii sale drept un personaj rotund.

 2 secvente semnificative
Tema initierii si a suprematiei binelui sunt conturate de motive literare specifice: superioritatea
mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului, pedeapsa, casatoria. Drumul
pe care il parcurge de la curtea Imparatului Verde nu trebuie perceput ca un drum material, spre exterior, ci ca un
traseu spre interiorul fiintei ,spre desavarsire.
Eroul nu are de trecut doar 3 probe, ca in basmul popular, ci mai multe serii de probe, potrivit
avertismentului dat de tata. „Cartea” primita de la Imparatul Verde, care, avand doar fete, are nevoie de un
mostenitor la tron (motivul imparatului fara urmasi) determina parcurgerea drumului initiatic de catre cel mai
bun dintre fii craiului, cel mic. Astfel, prima secvență a basmului are la bază motivul „alegerii eroului” și
reprezintă, de altfel, o primă secvență semnificativă a discursului narativ: din cei trei fii ai unui „crai” doar cel
mai mic reușește să treacă peste un pod și să înfrunte ursul uriaș (tatăl care-l pune la încercare). Reușita sa se
datorează calului, hainelor și armelor pe care le-a avut tatăl său când a fost mire. Destoinicia tuturor fiilor craiului
fusese probată de tată, tocmai pentru că bărbăția este condiția obligatorie pe care trebuie să o îndeplinească
aspirantul la tronul împărătesc. Anterior plecării în călătorie, mezinul a fost probat și de Sfânta Duminică
deghizată într-o „babă gârbovă care umbla după milostenie”. Plecarea de acasă a tânărului ieșit de sub autoritatea
paternă presupune încredințarea lui unor mistagogi care îi vor supraveghea procesul maturizării: calul năzdrăvan,
spânul, sfânta Duminică. Sfatul tatălui, acela de a se feri, în călătorie, de Spân și de Omul Roș, concretizează
motivul „interdicției”.
Ajuns într-o pădure-labirint, mezinul îl acceptă pe Spânul viclean drept călăuză, încălcând astfel prima
interdicție. Naiv, „bobocul” este ademenit într-o fântână din care nu mai iese ca stăpân, ci ca slugă. Deși își
pierde aproape toate atributele puterii (straiele, armele, scrisoarea care îl legitimează ca fecior de împărat), eroul
dobândește în schimb o identitate: dacă până la întâlnirea cu Spânul fusese desemnat prin formulări precum
„crăișorul”, „fiul cel mic al craiului” (căci el era cel ce aparține tatălui său), acum primește un nume
(oximoronic) care-l individualizează: Harap-Alb. Cuvântul „harap” are înțelesul de arab, negru, țigan și, prin
extensie semantică, de rob, sclav, slugă. Cromatica negru-alb reflectă amestecul de calități și defecte din
personalitatea eroului. Coborârea în fântână, o altă scenă semnificativă și un episod crucial al traseului,
reprezintă începutul „albirii” acestui tânăr aflat într-un stadiu incert al desăvârșirii morale: e naiv, nu prea deștept,
cam egoist (bătrâna cerșetoare nu-i stârnise compasiunea) și gata să cada în plasa aparențelor înșelătoare. Spânul
are și el un rol ambiguu: este dușman și mentor, substitut (rău) al autorității paterne, rival și antrenor care va
potența calitățile protagonistului, „aliat” secret al calului (care, deși îi este lăsat lui Harap-Alb, nu intervine pentru
a-l scoate din probleme). Plasarea eroului sub autoritatea abuzivă a spânului are sens: pentru a ajunge un împărat
iubit și ascultat de supuși, mezinul trebuie mai întâi să deprindă condiția umilă de slugă a unui stăpân nedrept.
Fidelitatea și supunerea absolute, asumate prin jurământ, sunt însoțite de remarca ambiguă a Spânului: „Chiar
acum aș pute să te omor, în voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețele tale…” Termenul până la care jurământul
este valabil este și el nedefinit: „și atâta vreme ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi învie.”

Destoinicia fiilor este probata mai intai de crai, deghizat in ursul de la pod. Trecerea podului, o prima secventa
semnificativa a discursului narativ, releva metamorfoza mezinului, o noua etapa a vietii sale, oferind nu cheia,
ci doar sansa transformarii, o sansa pe care fratii mai mari (falsii eroi) o ratasera, scena reprezentand totodata un
act de curaj: afundarea in necunoscut. Mezinul trece aceasta proba cu ajutorul calului nazdravan, care „da navala
asupra ursului”. Padurea labirint este un simbol bivalent, topos al mortii si regenerarii. Coborarea prin ispitire in
fantana adanca, ce are, in plan simbolic semnificatia grotei, spatiu al nasterii si regenerarii, echivaleaza cu
decaderea in Infern, fiind o alta scena semnificativa. Supunerea prin viclesug de catre Span il transforma in
sluga acestuia, nevoita sa-i dea ascultare in toate „pana cand va muri si iar va invia”, conditionare paradoxala, dar
care arata si calea de eliberare. Schimbarea statutului ii aduce un nume, care ii defineste identitatea proprie, pana
atunci referintele la acesta fiind prin raportare la conditia tatalui sau: „fiu de crai”, „craisor”. Botezul marcheaza
inceputul initietii, personajul iesind de sub tutela parinteasca si fiind obligat sa-si construiasca o viata proprie, pe
baza trasaturilor si abilitatilor sale.
Confruntarea cu ursul reprezinta proba vredniciei si a intelepciunii (ursul este simbolul razboinicului,
iar pielea ursului, a totemului). Uciderea cerbului, simbol a frumusetii ucigatoare, constituie proba curajului
si a rabdarii. Intalnirea cu furnicile si albinele reprezinta proba altruismului si a pretuirii celor
neinsemnati: furnicile personifica teluricul etc. Proba prieteniei consta in intalnirea cu cei 5 uriasi, imagine a
fortelor stiahale si a trasaturilor umane duse la extrem. Criticul Vasile Lovinescu interpreteaza comportamentul
tanarului drept accedere la „Caritatea Cosmica”, un grad al maturizarii spirituale, ce presupune „ o mila, o
generozitate, o compasiune nemarginita nu numai fata de oameni , ci fata de toata faptura”. // mai devolt la
secvente, ori e suficient, ps: nu am gasit mai mult la fiecare in parte si am is de semnificatii per ansamblu//

Le poți înlocui cu trăsăturile scrise cu roșu!

 2 elemente de structura si limbaj

Mijloacele de caracterizare ale personajelor sunt cele specifice unui text epic: caracterizare directa
(narator, alte personaje), si indirecta (gesturi, limbaj, fapte, atitudini, relatia cu celelalte personaje).
Initial, mezinul craiului este timid, rusinos, lipsit de experienta, trasaturi exprimate in mod direct
de catre narator: „boboc in felul sau”. Sf. Duminica, insa, ii anticipeaza destinul maret, adresandu-i-se prin
„luminate craisor”. Pentru el, a deveni succesorul unchiului sau nu este un drept ereditar, ci o datorie de onoare
pe care trebuie sa o implineasca, spaland rusinea tatalui sau.
Atitudinea cavalereasca, definitorie pentru caracterul personajului, este relevata in mod indirect,
prin loialitatea fata de Span, caruia nu-i desconspira identitatea, in ciuda dificilelor probe la care este supus,
nici chiar dragostea nou-rasarita pentru fata de imparat nefiindu-i premisa suficienta credinciosului Harap-Alb
pentru a rupe juramantul. Incercarile impuse de Span nu sunt menite a-l pierde pe protagonist, ci a-l forta sa se
cunoasca si formeze. Din acest motiv, decapitarea celui viclean si raspunzator pentru marsavia ce a perturbat
procesul restabilirii starii initiale de echilibru este plasata cronologic abia dupa parcurgerea probelor initiatice.
Scena finala, a taierii capului protagonistului simbolizeaza renasterea intr-o noua ordine, validarea acestuia drept
erou.
O abordare a textului din perspectiva luptei dintre bine si rau permite identificarea unui conflict exterior,
intre cele 2 forte antinomice: binele si raul, care se finalieaza cu victoria binelui, construit insa intr-o viziune
realista. Astfel binele se multiplica, iar raul este intruchipat de omul insemnat, nu de personaje fantastice, ca in
basmul popular. In plus, fortele raului nu sunt invinse prin lupta directa de catre protagonist, ci de adjuvantii sai.
Lectura textului prin prisma traseului initiatic al eroului, insa , releva un conflict interior, intre cele 2 ipostaze
ale protagonistului, cea de fiinta neinitiata si cea de initiat. De fapt, pe parcursul probelor a care este supus de
către Spân, eroul trebuie să-și învingă propriile slăbiciuni pentru a dobândi, în cele din urmă, statutul de
moștenitor la tronul împăratului Verde.

Incheiere
Asadar, protagonistul operei, Harap-Alb, lipsit de puteri supranaturale si calitati deosebite, personificator
al simplei conditii umane, reuseste sa duca la bun sfarsit incercarile impuse, corectandu-si defectele si
exploatandu-si la maximum calitatile, sfidand modelul tipizat de Fat-Frumos si de venind un veritabil erou de basm
cult.