1

Pregătire de geniu
TEMA 1. Amenajarea genistica şi mascarea poziţiilor.
1. Rolul asigurării genistice în acţiunile de luptă.

Asigurarea genistică se organizează şi se execută, cu scopul de a crea plutonului (grupei) condiţii

favorabile, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă şi protecţia efectivului şi tehnicii de
luptă, contra mijloacelor de nimicire al inamicului.
Sarcinile asigurării genistice.
1. Cercetarea obiectivelor (lucrărilor) genistice ale inamicului şi executarea culoarelor în ele.
2. Scoaterea (distrugerea) din funcţie a obiectivelor inamicului.
3. Amenajarea genistică a punctului de sprijin (poziţiei).
4. Executarea barajelor genistice.
5. Cercetarea drumurilor şi cursurilor de apă.
6. Efectuarea lucrărilor de mascare.
Pentru îndeplinirea acestor sarcini Pl.Imo(grupa) utilizează utilajul din dotare şi materialele din
zonă.
Comandantul de pluton (grupă) organizează asigurarea genistică în baza sarcinii şi indicaţiilor
primite de la comandantul companiei (plutonului).
Comandantul de pluton (grupă) organizând asigurarea genistică, indică:
În apărare:
-succesiunea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin (poziţiei) şi ordinea de
mascare.
-alegerea locului pentru amenajarea locaşurilor. Săparea locaşurilor de tragere individuală,
amenajarea genistică.
-toate mijloacele din dotare şi materiale din zonă care sunt necesare de întrebuinţat la amenajarea
locaşurilor în punctul de sprijin (la poziţie).
- locul şi termenii executării barajelor.
În apărarea fiecare soldat, cu pricepere folosind arma sa, proprietăţile terenului (localităţii) şi
barajele, este în stare cu succes să nimicească forţa vie a inamicului, de asemenea tancurile şi TAB ale lui
care atacă.
În ofensivă:
-locul executării culoarelor în câmpul de mine (barajelor de sârmă)
sau locurilor, culoarelor executate, indicativele lor şi ordinea de trecere.

Soldatul nu are dreptul de a lăsa poziţia ocupată de el fără ordinul comandantului. Pentru ducerea
luptei de apărare fiecare soldat amenajează locaşul, care serveşte pentru poziţie de foc şi cel mai simplu
adăpost contra tuturor mijloacelor contemporane de nimicire şi considerabil slăbeşte radiaţia
penetrantă, micşorează influenţa undii de şoc şi emisiunea de lumină.
2. Alegerea şi amenajarea locaşului pentru executarea tragerii
Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul pregătirii şi ducerii luptei,
respectîndu-se regulile de mascare.
În punctul de sprijin al plutonului, lucrările genistice se execută, de regulă, în următoarea
succesiune:
- poziţiile de tragere de bază TAB (MLD);
- poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor;
- locaşurile individuale de tragere, care se unesc cu şanţurile de tragere ale grupelor;
 2
- şanţurile adăpost acoperite sau adăpostite sub parapet pentru personalul plutonului;
- poziţiiile de tragere de rezervă (vremelnice) TAB ( MLD ), ale aruncătorelor de grenade
antiblindate şi ale mitralierelor;
- nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale.
Amenajarea poziţiilor se realizează în secret cu o încordare totală a forţelor, cu folosirea maximă a
proprietăţilor topografice ale configuraţiei terenului.
Eficienţa poziţiilor amenajate depinde în mare măsură de corectitudinea alegerii locului de
amplasare, a lucrărilor de fortificaţie.
Locul pentru locaş, trebuie să fie ales în aşa mod, ca el să asigure apărarea, observarea şi
mascarea şi să servească ca adăpost contra focului inamicului. El trebuie să fie comod în timpul
ducerii focului. Dacă locul indicat nu pe deplin acoperă soldatul, este necesar cu ajutorul lopeţii sau cu
materialele din zonă de a-1 amenaja şi masca.
Înainte de a săpa locaşul fiecare soldat se adaptează la teren, amplasându-se astfel încât să aibă,
o vizibilitate de tragere bună în sectorul dat la o depărtare de până la 400m de la poziţie şi să nu fie
observat de inamic.
Şanţurile de tragere pot fi amplasate pe pantele din faţă şi pe contrapantele înălţimilor. Cele
mai comode locuri din punct de vedere tactic pentru amplasarea subunităţilor sunt crestele pantelor,
deoarece amplasarea la poalele pantei îngreunează comunicarea între subunităţi.
Locaşurile individuale se amenajează succesiv pentru poziţia de tragere „culcat", în
„genunchi" şi în „picioare", atât în afara contactului, cât şi în contact nemijlocit cu inamicul.
Locaşurile individuale de tragere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de
luptă:
- să fie orientate pe direcţia de înaintare a inamicului;
- să asigure posibilităţi de observare şi tragere la distanţa maximă
eficace a armamentului individual;
- să ofere posibilităţi de legătură, vedere şi de sprijin cu foc a vecinilor;
- să asigure protecţia efectivului împotriva schijelor şi gloanţelor;
- să fie mascate corespunzător terenului.
Locaşul individual pentru tragere cu pistolul-mitralieră din poziţia „Culcat" constă
dintr-o săpătură în sol cu:
- lungimea de - 170cm;
- lăţimea - 60cm;
- adâncimea - 20-30 cm;
- înălţimea parapetul – 30 cm.
Pentru comoditatea tragerii în partea anterioară a săpăturii se face o treaptă cu lăţimea de 25-
30cm.
Volumul solului scos 0,5m cub.
Pentru amenajare e nevoie de 0,5 om/oră.
Amenajarea locaşului individual sub focul inamicului se petrece în ordinea următoare:
- culcat pe locul ales, soldatul pune automatul în dreapta, de la sine la distanţa de o mână întinsă,
cu ţeava spre inamic;
- întorcându-se pe partea stângă, el scoate lopăţica mică de infanterie, o apucă de mâner cu
ambele mâini şi cu lovituri spre sine taie brazda cu iarbă sau stratul bătăturit de pământ, indicând
dinainte şi din părţi hotarele locaşului, pământul înţelenit îl pune în faţă pentru apoi să
formeze parapetul. Pământul săpat se aruncă înainte spre inamic, lăsând între marginea
săpăturii şi parapet o mică platformă numită bermă, cu lăţimea de 20-40 cm. Capul se ţine mai
aproape de pământ, ţinând permanent inamicul sub observare. Când în partea din faţă a săpăturii
locaşului va fi obţinută adâncimea necesară, soldatul retrăgându-se înapoi, continuă
săpatul până la lungimea necesară pentru a-şi adăposti corpul şi picioarele.
La terminarea săpatului, parapetul se nivelează şi se maschează conform aspectului şi culorii,
terenului cu materialele aflate la îndemână.
 3
Fig. 1. Locaş individual pentru tragere din poziţia „Culcat".

Locaşul individual de tragere din poziţia în „Genunchi" şi în „Picioare" se amenajează pe calea

săpării suplimentare a adâncimii locaşului respectiv până la 60cm şi 110 cm. Parapetul se ridică până la
50- 60cm.
Volumul solului scos conţine l,4m3.
Pentru amenajare este nevoie respectiv - 2,5 om/oră cu lopăţica de infanterie şi 1,5 om/oră cu
lopata BSL (1l 0cm).

Fig. 2. Locaş de tragere pentru mitralieră.

Pentru amenajarea locaşului cu lopăţica de infanterie este necesar 4 om/oră; lopata BSL -
110 - 2,5 om/oră.
 4

Fig. 3. Locaş de tragere pentru aruncătorul de grenade RPG-7.

Pentru amenajarea locaşului cu lopăţica de infanterie -2,5 om/oră, cu lopata BSL - 1,5
om/oră.
3. Amenajarea poziţiei de tragere pentru Gr. I.Mo.
Şanţul de tragere pentru o grupă ocupă de-a lungul frontului 50-100 m. El este alcătuit dintr-un
şanţ (de obicei o porţiune de tranşee), locaşuri individuale de tragere, platforme pentru
aruncătoarele de grenade antitanc portative şi mitraliere, un şanţ-adăpost acoperit, nişe pentru
muniţii şi alimente, fundături şi lărgiri pentru comoditatea deplasărilor, o groapă colectoare,
şanţuri de gardă şi rigole pentru evacuarea apelor.
De obicei, acţiunile grupei de amenajare a poziţiilor la contactul nemijlocit cu inamicul sînt
următoarele.
După desfăşurare în dispozitiv de luptă şi adaptare la teren fiecare soldat sapă mai întîi un locaş
de tragere din poziţia culcat, avînd grijă ca nimic să nu stingherească observarea şi tragerea.
Locaşurile individuale de tragere din poziţia culcat săpate se adîncesc la început pînă la profilul,
care permite executarea tragerii din poziţia în genunchi, iar apoi în picioare. Ulterior locaşurile de
tragere individuale săpate se unesc între ele printr-o tranşee, obţinînd şanţul de tragere (poziţia)
pentru grupă.
Dacă se dispune de timp, trebuie de amenajat şanţul-adăpost acoperit şi de săpat nişe pentru
muniţii. În continuare grupele se perfecţionează, amenajează creneluri şi streşini protejate, gropi
colectoare, treceri, lărgiri, latrine etc.
Dacă lipseşte contactul nemijlocit cu inamicul, la început pe poziţia grupei de puşcaşi se sapă
tranşeea (de obicei cu ajutorul maşinilor de săpat BTM-3, PZM).
În acest caz înaintea săpării tranşeei se efectuează trasarea ei, care constă în marcarea pe teren
prin jalonare a porţiunilor drepte, unghiurilor de întoarcere.
Tranşeea reprezintă un şanţ cu o adîncime de 110-150 cm şi o lăţime la fund de 40-50 cm
amenajat cu locaşuri individuale pentru trăgători şi grenadieri, cu platforme pentru mitraliere şi
alte mijloace de foc, adăposturi pentru personal şi nişe pentru muniţii.
Pentru comunicaţia în ascuns cu serviciile se sapă şi se amenajează un şanţ de comunicaţie.
Amenajînd poziţiile, se întrebuinţează următoarele profiluri de tranşee şi şanţuri de
comunicaţie:
- profilul de bază cu o adîncime a şanţului de 110 cm; pentru amenajarea manuală a unui metru
sînt necesare 0,8 om/ore; acest profil asigură executarea focului cu armamentul de infanterie din
poziţia în picioare pe fundul şanţului şi deplasarea aplecat;
- profilul complet cu o adîncime de 150 cm; pentru amenajarea unui metru liniar sînt necesare 1,2
om/ore de muncă. Un asemenea profil asigură deplasarea în toată statura.
Săpînd tranşeele cu maşinile de săpat e raţional de a întrebuinţa traseul sinuos în plan cu o rază
 5
minimă de rotunjire. Trasarea lor prin eşalonare se întrebuinţează în teren deluros şi muntos.

Succesiunea amenajării şanţului de tragere pentru o grupă:

a – amenajarea locaşurilor de tragere individuale;
b – unirea locaşurilor de tragere individuale printr-un şanţ;
c – amenajarea şanţului de tragere cu un şanţ-adăpost acoperit, nişe, creneluri şi streşini protejate.
Pentru a diminua lovirea oamenilor cu schije şi unda de şoc, porţiunile rectilinii ale tranşeelor
(părţile frontale) trebuie executate de o lungime de 15-20 m. Părţile frontale care depăşesc 20 m
trebuie împărţite eşalonat.
În cazul traseului în zigzag al tranşeei racordarea porţiunilor rectilinii (părţilor frontale) între ele
trebuie făcută sub un unghi obtuz (de la 120 pînă la 160°) şi rotunjită. Aceasta va uşura
deplasarea prin tranşee şi va face ca taluzurile şanţului în locul de racordare să fie mai rezistente.
Amenajarea şanţurilor, tranşeelor include: săparea locaşurilor pentru mijloacele de foc, amenajarea
crenelurilor pentru executarea focului şi observare, nişelor pentru muniţii, căptuşirea taluzurilor pe
porţiunile cu sol slab, amenajarea nişelor pentru alimente, gropilor, latrinelor, precum şi a celor mai
simple lucrări pentru evacuarea apelor.
Crenelurile se execută în parapetul şanţului de tragere. Se practică creneluri cu o lărgire conică
spre sine, spre inamic sau spre ambele părţi.
Pentru căptuşirea taluzurilor se întrebuinţează nuiele, lătunoaie, scînduri, vreascuri, precum şi
rogojine şi panouri.
Capetele superioare ale ţăruşilor de fixare se prind cu ancoraje de sîrmă de ţăruşii de ancorare,
care se bat în pămînt la o distanţă de 2-3 m de la marginea taluzului şanţului de tragere (tranşeei).
Dacă căptuşeala taluzurilor se execută din vreascuri sau stuf, atunci de capetele superioare ale
ţăruşilor se prinde o prăjină pentru apăsare (strîngere). Pentru a mări rezistenţa la foc a căptuşelii
taluzurilor ea se unge cu lut sau var, precum şi se lasă goluri antiincendiare cu lungimea de 1-2 m
peste fiecare 40-50 m.
Nişele (de obicei, cu dimensiuni de 1x1 m) pentru muniţii şi alimente se execută în taluzul din
faţă. Ele se fac puţin mai sus de fundul tranşeei ca să nu pătrundă apa.
Pentru ieşire din şanţurile de tragere se fac scăriţe din nuiele, trepte şi pante line (rampe); în
taluzul din faţă al şanţului se fac săpături pentru vîrful bocancilor. Pentru ca deplasarea să fie mai
 6
liberă prin tranşee sau şanţurile de comunicaţie se fac fundături, lărgiri, se pun indicatoare.
Pentru evitarea scurgerilor de apă în lucrări se fac rigole de scurgere, gropi colectoare.
Mascarea şanţurilor de tragere, tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie are ca scop
ascunderea cu siguranţă a lucrărilor împotriva observărilor terestre şi aeriene ale inamicului. Ele
trebuie înscrise bine în terenul înconjurător, fără a lăsa urme de săpare a terenului. Se face aceast
lucru cu ajutorul mijloacelor din dotare şi materialelor din zonă. Tot cu acest scop se fac şi
porţiuni de tranşee şi şanţuri de comunicaţie false.
Pentru ascunderea de observarea terestră a locurilor de amplasare a mijloacelor de foc, precum şi
pentru mascarea deplasării persoanelor pe porţiunile necesare de tranşee se instalează pe parapet
măşti verticale cu o înălţime de 50-70 cm. Înaintea porţiunilor şanţurilor de comunicaţie, care trec
paralel cu linia frontului, se instalează, de asemenea, măşti la fel ca şi înaintea tranşeelor, iar
porţiunile ce duc în spatele frontului, se maschează unde e necesar cu măşti suspendate pe ţăruşi
de-a latul şanţurilor de comunicaţie.

Fig. 4. Poziţia de apărare a grupei de infanterie motorizată