Tactica generală

TEMA 6. Acţiunile soldatului infanterist în lupta de apărare.

SCOPUL:
1. Studierea şi însuşirea de către studenţi a modului şi principiilor de
întrebuinţare a plutonului (grupei) de infanterie în apărare.
2. De a dezvolta la studenţi gîndirea tactică şi logică, capacitatea de analiză,
sinteză şi iniţiativa.
3. De a educa la studenţi hotărîrea, disciplina şi organizarea.

PLANUL LECŢIEI:
1. Esenţa, scopul şi formele apărării. Cerinţele înaintate apărării. Condiţiile de
trecere a subunităţilor la apărare.
2. Locul şi misiunile de luptă ale plutonului (grupei) infanterie motorizată în
apărare. Posibilităţile de luptă în apărare .
3. Amenajarea genistică a poziţiei de tragere (punctului de sprijin).
4. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de grupă (pluton)
pentru organizarea luptei de apărare.
5. Particularităţile organizării apărării pe timp de noapte în condiţiile de iarnă,
în localităţi şi zone industriale.
6. Acţiunile comandantului de grupă şi ale personalului în timpul ducerii luptei
de apărare.

BIBLIOGRAFIA:
1. Manual „Bazele apărării”, p.11-12.
2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p-42-52.
1. Esenţa, scopul şi formele apărării. Cerinţele înaintate apărării. Condiţiile de
trecere a subunităţilor la apărare.

Apărarea este forma de luptă de bază, care se adoptă cu scopul:

- de a respinge ofensiva inamicului şi de a interzice pătrunderea acestuia în dispozitivul de
apărare;
- de a menţine aliniamente, raioanele şi poziţiile ocupate;
- de a produce pierderi cît mai mari inamicului, de a cîştiga iniţiativa şi de a crea condiţiile
favorabile pentru contraatac sau trecerii la ofensivă.
Scopurile apărării se realizează prin: pregătirea temeinică a acţiunilor subunităţilor pentru
îndeplinirea misiunilor primite; angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor
existente pe direcţiile de acţiune ale inamicului; slăbirea capacităţii ofensive a inamicului;
producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului inamicului, menţinerea unor porţiuni de
teren (obiective) dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii acestuia; temporizarea ofensivei
inamicului în vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; preluarea iniţiativei.
Apărarea trebuie să fie: stabilă, fermă, activă în toate mediile; adânc eşalonată (când e
cazul); capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.
Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii factori: cantitatea de
informaţii deţinute, modul de folosire a terenului, eşalonarea în adâncime, cooperarea şi sprijinul
reciproc, concentrarea puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acţiune a forţelor,
reacţiile ofensive, existenţa rezervelor, modul de realizare a surprinderii şi inducerea în eroare.
Caracterul stabil şi activ al apărării se obţine prin: fermitatea şi dîrzenia subunităţilor, care
se apără în timpul respingerii atacului inamicului şi înaltul lor spirit moral; organizarea iscusită a
apărării şi sistemului de foc; cercetarea neîntreruptă a inamicului; mascarea minuţioasă a punctului
de sprijin (a poziţiei de tragere); exploatarea chibzuită a proprietăţilor avantajoase ale terenului,
amenajarea genistică a acestuia şi folosirea unor metode surprinzătoare pentru inamic de ducere a
acţiunilor de luptă; îndeplinirea măsurilor cu privire la protecţia contra ADM NBC şi armei de
precizie înaltă ale inamicului; asigurarea multilaterală şi pregătirea efectivului pentru ducerea
acţiunilor de luptă de lungă durată, inclusiv în condiţii de încercuire totală.
Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ al apărării comandantul trebuie să
ia toate măsurile pentru cunoaşterea în permanenţă a situaţiei, descoperirea la timp şi lovirea
inamicului cu toate mijloacele de foc pe care le are la dispoziţie, organizarea şi menţinerea
cooperării, precum şi conducerea neîntreruptă a subunităţilor.
Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă în adîncimea apărării trupelor proprii plutonul (grupa)
cooperează frecvent cu subunităţi şi formaţiuni din apărarea teritorială sprijinindu-se reciproc în
executarea cercetării, apărarea unor obiective importante, îndeosebi izolate sau distincte, nimicirea
grupurilor de cercetare-diversiune şi teroriste, lichidarea urmărilor atacurilor executate cu armele de
nimicire în masă şi mijloacele incendiare, hărţuirea permanentă a inamicului pătruns pe teritoriul
naţional.
Cînd plutonul (grupa) acţionează independent pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă
(incursiune, ambuscada de foc, apărarea unui obiectiv important, nimicirea unui grup de cercetare
diversiune, a subunităţilor de desant aerian), iar ca urmare a situaţiei tactice nefavorabile a fost
izolat de forţele principale ale companiei (plutonului), organizează traiul, pregăteşte şi duce lupta în
condiţii de izolare.
Lupta împotriva blindatelor inamicului constituie baza apărării. Pregătirea şi
conducerea acesteia este una din îndatoririle principale ale comandantului de pluton (grupă).
Ea se organizează pe direcţiile favorabile întrebuinţării de către inamic a mijloacelor blindate şi în
primul rînd a tancurilor.
Scopul ei constă în: nimicirea blindatelor inamicului pe căile de acces şi pe timpul atacului
limitei dinainte a apărării; nimicirea blindatelor pătrunse în punctul de sprijin al plutonului sau
poziţia de tragere a grupei şi interzicerea pătrunderii lor în adîncime.

2
 La lupta împotriva blindatelor inamicului participă subunităţile de artilerie, artilerie antitanc,
primite ca întărire sau în sprijin, armamentul antitanc din înzestrarea plutonului (grupei) şi militarii
(luptătorii) pregătiţi special; se instalează şi se amenajează baraje şi obstacole de tot felul.
Mijloacele antitanc ale subunităţilor şi cele primite ca întărire se dispun în punctul de sprijin,
în funcţie de direcţiile probabile de atac cu tancuri sau alte mijloace blindate ale inamicului,
caracteristicile terenului şi posibilităţile de mascare, precum şi în raport cu distanţa eficace de
tragere a acestora.
Conducerea mijloacelor antitanc se asigură de comandantul de pluton prin radio şi semnale.
Plutonul (grupa) pot afe trece la apărare, de regulă, în cadrul companiei (plutonului) în
condiţiile contactului mijlocit cu inamicul sau în afara contactului.
La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt,
concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.
Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru
realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a
terenului.
In raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în grabă sau din timp.
Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul,
sub presiunea continuă a acestuia, precum si a timpului puţin la dispoziţia comandantului pentru a
da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă, organizarea sistemului de foc,
executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru consolidarea aliniamentelor ocupate
(executarea sumară a lucrărilor genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze
misiunile subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi
sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice.
Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă,
cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea
luptei. Comandantul este obligat sa execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze
dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea
lucrărilor genistice şi barajelor.
Apărarea poate fi:
- pe poziţii;
- mobilă;
- pe aliniamente intermediare;
- în încercuire;
- în cadrul luptei de întâlnire.
Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii ferme a punctului de sprijin,
producerii de pierderi cât mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii
pătrunderii lui în adâncime.
Acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii, combinat cu obstacole, amenajarea
judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. În apărarea pe poziţii accentul este pus pe menţinerea
terenului ocupat.
Apărarea pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a inamicului; pentru înfrângerea
acestuia este necesară executarea unor acţiuni de luptă simultane sau ulterioare.
Comandantul plutonului îşi dispune forţele din subordine pentru apărarea unei porţiuni de
teren, prin folosirea unor combinaţii de poziţii de apărare de bază, vremelnice şi de rezervă; el
organizează lupta în interiorul punctului de sprijin, nimicind forţele inamicului pătrunse printre
poziţiile defensive ale plutonului, prin crearea zonelor de nimicire şi a pungilor de foc.
Apărarea mobilă se execută în scopul nimicirii inamicului prin acţiuni de tip ofensiv
executate de către subunităţile din eşalonul doi (uneori rezerva) ale batalionului, după înaintarea
controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie), care îl face vulnerabil loviturilor executate de
apărător prin contraatacuri şi învăluire.
Apărătorul pune accentul, de obicei, pe înfrângerea inamicului şi nu pe menţinerea sau
recâştigarea terenului pierdut. Pentru desfăşurarea apărării mobile, se utilizează o combinaţie de
acţiuni de întârziere, defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea înaintată a unor forţe

3
relativ mici si folosirea pe scară largă a manevrei, focului şi obstacolelor pentru a prelua iniţiativa
de la atacator după ce acesta a intrat în sectorul apărat.
Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a atacatorului. Terenul ales
trebuie să permită executarea acţiunilor manevriere.
Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează atunci când inamicul dispune de o
superioritate covârşitoare în forţe şi mijloace sau se găseşte într-o situaţie avantajoasă.
Scopul apărării pe aliniamente intermediare îl constituie câştigarea de timp, producerea de
pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia.
Intensitatea şi caracteristicile acţiunilor forţelor care se apără pe aliniamente intermediare
diferă de la un aliniament la altul, odată cu mutarea efortului în cadrul acestora până pe aliniamentul
final de apărare şi alternează cu contraatacuri executate prin surprindere şi cu atacuri în faţa limitei
dinainte a forţelor proprii.
Aliniamentele de apărare se aleg de către eşaloanele superioare plutonului în aşa fel, încât
forţele care le ocupă să aibă, pe cât posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren,
obstacole naturale, iar terenul din adâncime să dispună de acoperirile necesare desprinderii de
inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul aliniament de apărare.
Aliniamentele şi distanţa dintre acestea se stabilesc, astfel încât inamicul care a reuşit să rupă
apărarea organizată pe primul aliniament, să fie obligat să pregătească un nou atac pentru ruperea
aliniamentului următor.
Retragerea se adoptă, temporar, pentru scoaterea forţelor de sub loviturile puternice ale
inamicului şi punerii lor într-o situaţie mai avantajoasă în adâncime, ocuparea unor poziţii
favorabile ducerii luptei sau regruparea acestora pe anumite direcţii în vederea îndeplinirii altor
misiuni; uneori, retragerea se poate executa şi pentru atragerea inamicului pe direcţii nefavorabile
desfăşurării forţelor sale principale, mai ales a celor blindate şi nimicirea lor ulterioară.
Retragerea se execută numai la ordinul comandantului eşalonului superior, în mod organizat,
în ascuns şi cu rapiditate, de regulă, fără desfăşurarea forţelor principale pe aliniamente
intermediare, până la aliniamentul final pe care urmează să se organizeze o apărare puternică sau
înapoia căruia să se concentreze noi forţe şi mijloace în scopul îndeplinirii altor misiuni;
desfăşurarea parţială sau totală a forţelor principale este permisă numai pentru executarea unor
lovituri asupra inamicului care a reuşit să intercepteze căile de retragere şi pentru nimicirea forţelor
de desant aerian sau a forţelor aeromobile desantate de inamic pe direcţiile de retragere.
Situaţiile cele mai caracteristice în care se execută retragerea sunt: când forţele proprii au fost
lovite puternic cu sisteme de cercetare-lovire de înaltă precizie şi nu mai sunt posibilităţi de
închidere a breşei create; când inamicul a rupt apărarea pe un front larg şi pe o mare adâncime
reuşind să pătrundă cu forţe superioare în flanc şi ameninţă spatele; când inamicul acţionează cu
forţe superioare, îndeosebi blindate, iar raportul de forţe este mult superior în favoarea acestuia; pe
timpul ofensivei când inamicul execută riposte ofensive puternice; în cazul desfăşurării nefavorabile
a luptei de întâlnire.
În apărarea în încercuire plutonul de infanterie acţionează, de regulă, în cadrul eşalonului
superior împreună cu alte forţe, uneori independent, în una din următoarele situaţii: în apărare - pe
timpul executării contraatacului, al retragerii şi când se urmăreşte menţinerea cu orice preţ a unor
obiective importante; în ofensivă - ca urmare a contraatacurilor şi loviturilor concentrice executate
de către inamic, pe timpul urmăririi, în urma luptei de întâlnire desfăşurată nefavorabil pentru
forţele proprii.
Scopul apărării în încercuire, de regulă, constă în: menţinerea de lungă durată a unor raioane
(obiective) importante; polarizarea unor forţe numeroase ale inamicului şi producerea de pierderi
cât mai mari acestora; dispersarea forţelor inamicului şi slăbirea puterii de luptă în adâncime;
crearea condiţiilor în vederea executării cu succes a acţiunilor viitoare.
Uneori, deşi există posibilitatea sustragerii forţelor de la încercuire, acestea sunt lăsate
preconceput să lupte astfel, când raioanele respective au o importanţă vitală pentru desfăşurarea
ulterioară a acţiunilor, prezintă avantaje din punct de vedere al reliefului şi resurselor economice, iar
gruparea încercuită are posibilitatea să lupte vreme îndelungată în aceste condiţii.
Contraatacul este conceput şi planificat de eşaloanele superioare şi constituie un moment
important în desfăşurarea luptei de apărare; pentru executarea acestuia comandantul foloseşte o
4
parte sau majoritatea forţelor aflate în apărare, pentru exploatarea situaţiilor favorabile lovirii
inamicului în locurile şi în momentele decisive şi pentru înfrângerea acestuia.
Prin declanşarea contraatacului, comandantul urmăreşte: recucerirea terenului (poziţiilor)
pierdut, izolarea şi nimicirea forţelor inamicului sau orice altă acţiune care vizează restabilirea
situaţiei iniţiale.
Contraatacul se execută atunci când inamicul este pe punctul de a fi oprit, ori şi-a încetinit
ritmul ofensivei (dispozitivul său este dezorganizat şi slăbit), eşalonul doi (rezervele apropiate) al
acestuia a fost introdus în luptă sau este departe de eşalonul întâi (a fost lovit cu aviaţia şi focul
artileriei), iar folosirea forţelor din adâncime nu se poate realiza în timp scurt.
Forţele care contraatacă evită punctele tari ale inamicului, ocupând poziţii din care să poată
ataca flancul şi spatele acestuia.
În apărarea pe poziţii comandantul foloseşte subunităţile din eşalonul doi şi rezerva, în
cooperare cu elementele statice ale apărării (poziţiile de apărare sau punctele de întărire), pentru a
diminua elanul ofensiv al atacatorului şi a-i reduce avantajul numeric.
În apărarea mobilă comandantul anticipează pătrunderile inamicului în adâncime şi foloseşte
obstacolele şi poziţiile întărite pentru a direcţiona şi controla aceste pătrunderi; el execută, de
asemenea, contraatacuri locale pentru a-l determina pe inamic să intre în pătrunderile planificate de
apărător sau pentru a-l induce în eroare asupra dispozitivului de apărare.
O parte din elementele mobile ale apărării atrag inamicul, iar cele statice îl fixează într-o zonă
(raion) dinainte stabilită; ulterior, forţele de lovire atacă şi nimicesc inamicul prin contraatac
sprijinite cu toate mijloacele la dispoziţie.
Apărarea în cadrul luptei de întâlnire. Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se
execută în situaţia când inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi
mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau pe un alt
aliniament favorabil.
Scopul principal al trecerii la apărare în lupta de întâlnire îl constituie împiedicarea
inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul.
În funcţie de situaţia concretă, comandantul plutonului trecut la apărare poate urmări şi alte
obiective, respectiv: câştigarea de timp până la sosirea forţelor principale ale companiei cu care să
treacă, ulterior la nimicirea inamicului prin acţiuni ofensive; producerea de pierderi cât mai mari
inamicului; menţinerea terenului ocupat.
Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o atenţie deosebită trebuie
acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii, scop în care se va căuta, pe cât posibil, ca
acestea să se sprijine pe forme tari de teren.
În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei, forţele plutonului aflat în apărare
trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă la retragere, să asigure aliniamentul de atac al
forţelor proprii sosite în sprijin, ori să treacă la ofensivă împreună cu acestea.
În apărare fiecare soldat, folosind cu iscusinţă arma sa, construcţiile de fortificaţie şi
proprietăţile avantajoase ale terenului, este în stare să nimicească forţa vie a inamicului şi să
ducă cu succes lupta împotriva tancurilor şi blindatelor acestuia.
Subunităţilor care se apără le este interzis să părăsească punctele de sprijin (poziţiile de
apărare) ocupate şi să se retragă fără ordinul comandantului eşalonului superior.

2. Locul şi misiunile de luptă ale plutonului (grupei) infanterie motorizată în

apărare. Posibilităţile de luptă în apărare.

Plutonul (grupa) de infanterie motorizată în cooperare cu plutoanele (grupele) vecine, fiind

sprijinit de mijloacele comandantului superior, de regulă, duce lupta de apărare în cadrul companiei
(plutonului),în primul eşalon pe direcţia principală sau secundară sau în eşalonul doi, deasemenea:
- poate să se afle în rezerva comandantului batalionului;
- în siguranţa de luptă;
- în patrula de cercetare de luptă;
- în ambuscada de foc;

5
 - cu o parte de forţe sau cu întreaga componenţă să intre în grupa blindată a batalionului
(companiei);
- să constituie rezerva antidesant;
- în afară de aceasta plutonul (grupa) poate fi dat în sprijin companiei (plutonului) de
tancuri.

Locul şi rolul plutonului (grupei) în apărare se determină de destinaţia lui, locul în

dispozitivul de luptă al companiei (plutonului), caracterul misiunilor şi influenţa, care el o produce
asupra desfăşurării şi rezultatului luptei companiei, (plutonului), prin îndeplinirea misiunii sale.
Plutonul (grupa) care acţionează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul pe direcţia expusă
atacului cu tancuri, îndeplineşte cea mai complicată misiune: el primul primeşte asupra sa focul cel
mai puternic al diferitor mijloace de nimicire a inamicului, iar apoi şi cea mai puternică lovitură de
tancuri şi infanterie.
Misiunea de luptă a plutonului (grupei), care se apără în primul eşalon pe direcţia
principală constă în:
- producerea unei lovituri hotărîtoare inamicului cu focul tuturor mijloacelor de nimicire în
faţa limitei dinaintea apărării;
- respingerea atacului lui;
- menţinerea punctului de sprijin (poziţiei) ocupate.
În cazul pătrunderii inamicului în punctul de sprijin sau în intervalul dintre vecinii plutonului
(grupei) trebuie cu focul tuturor mijloacelor să-i producă pierderi maximale, să interzică înaintarea
lui în adîncimea apărării şi prin aceasta să creeze condiţii favorabile pentru nimicirea acestuia cu
ajutorul rezervelor comandantului superior. În acest caz plutonului (grupei) i se stabileşte un punct
de sprijin ( o poziţie) mai mic după dimensiuni, el primeşte mai multe mijloace de întărire şi este
sprijinit de un număr mai mare de artilerie, aruncătoare de mine. În afară de acesta, lîngă punctul de
sprijin al plutonului se concentrează eforturile principale a mijloacelor de foc a comandanţilor
superiori.
În aşa mod, plutonul (grupa), care se apără în eşalonul întîi pe direcţia principală i se oferă
rolul decisiv în respingerea atacurilor tancurilor şi a infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a
apărării şi menţinerea primei poziţii.
Acţionînd pe direcţia secundară, misiunea plutonului (grupei) constă în apărarea cu
fermitate a punctului de sprijin,(poziţilor) înterzicerea pătrunderii inamicului pe direcţii mai
importante şi răspunderea lui la flancuri şi în spatele subunităţilor care se apără pe direcţia
principală. În cazul acesta plutonul (grupa) va primi un punct de sprijin ( o poziţie) mai mare după
dimensiuni şi mai puţine mijloace de întărire sau în genere nu le va primi.
Plutonul (grupa) care se apără în cadrul companiei (plutonului) din eşalonul doi al
batalionului (companiei), va organiza apărarea în adîncime.
Misiunea lui constă în:
- menţinerea punctului de sprijin ( poziţiei);
- nimicirea inamicului pătruns în apărare;
- precum şi poate fi dat pentru înlocuirea subunităţilor din eşalon întîi în caz de pierdere a
capacităţii de luptă ale lor;
- executare contraatacurilor împreună cu eşaloanele doi şi rezervele comandantului
superior.

Plutonul, care constituie rezerva batalionului i se stabileşte raionul, sau punctul de sprijin,
unde el se află în măsură să îndeplinească misiunile apărute prin surprindere, să participe la oprirea
inamicului pătruns în adîncimea raionului de apărare şi la executarea contraatacurilor să întărească
apărare companiilor din eşalonul întîi, precum şi să înlocuiască subunităţile din eşalonul întîi în
cazul pierderii de către acestea a capacităţii de luptă.

Plutonul, numit în siguranţă de luptă.

Când se trece la apărare în afara contactului cu inamicul şi se organizează fâşia de asigurare
pe direcţiile pe care nu acţionează alte elemente de siguranţă, după dispoziţiunile comandantului de
6
batalion, plutonul din compania care acţionează în eşalonul doi (rezervă) poate fi trimis în
siguranţa de luptă cu misiunea de a produce pierderi în personal şi tehnică de luptă inamicului, a-1
obliga să se desfăşoare prematur, a interzice acţiunile elementelor de cercetare şi siguranţă ale
acestuia şi de a face siguranţa eşalonului superior împotriva atacului prin surprindere al inamicului.
Plutonul poate duce lupta pe poziţia siguranţei de luptă independent, dar se poate găsi şi în cadrul
companiei destinată să ocupe poziţia înaintată sau ca detaşament înaintat.
Distanţa la care se trimite siguranţa de luptă variază în funcţie de teren, misiunea primită,
mijloacele de întărire şi poate fi de 1-2 km faţă de limita dinainte a apărării. Pe aliniamentul stabilit
plutonul ocupă şi amenajează o poziţie cu o dezvoltare frontală de pînă la 500 m.
Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri antitanc, un pluton de aruncătoare de mine, 1-2
mitraliere, 1-2 cercetaşi chimici şi 1-2 pionieri. El poate fi sprijinit cu focul aruncătoarelor de mine
şi artileriei din poziţii de tragere vremelnice.
Pentru îndeplinirea misiunii primite plutonul se dispune pe înălţimi dominante, cu bune
posibilităţi de observare şi de executare a focului la distanţe mari. În faţa poziţiei plutonului şi la
flancuri se prevăd baraje şi obstacole. Pentru siguranţa flancurilor şi pe direcţiile ascunse de
apropiere a inamicului se trimit posturi de observare (ascultare), pînde, cercetaşi şi patrule.
Primind misiunea comandantul de pluton însuşeşte misiunea primită, analizează situaţia,
primeşte hotărîrea, deplasează subunităţile, cu măsuri de siguranţă, pe aliniamentul indicat, numeşte
observatori şi armament de serviciu, execută recunoaşterea împreună cu comandanţii de grupe şi ai
mijloacelor de întărire, stabileşte: poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor
de luptă), aruncătoarelor de grenade antitanc, ale mijloacelor de întărire; lucrările de amenajare
genistică, dă ordinul de luptă, organizează cooperarea, sistemul de foc, conducerea şi amenajarea
genistică a poziţiei, de asemenea dă indicaţii cu privire la asigurarea acţiunilor de luptă.
Comandantul de pluton pregăteşte sistemul de foc în aşa fel, încît inamicul să poată fi lovit de
la o distanţă cît mai mare şi să permită realizarea legăturii cu celelalte plutoane vecine din siguranţa
de luptă sau de pe poziţia înaintată.
Pe timpul pregătirii apărării comandantul de pluton împreună cu comandanţii de grupe şi ai
mijloacelor de întărire recunosc căile de repliere şi stabilesc modul de acţiune, de rupere a luptei şi
de repliere a plutonului în punctul de sprijin, din cadrul raionului de apărare al batalionului.
Grupurile mici ale inamicului, siguranţa de luptă le captureză sau le nimiceşte cu foc prin
surprindere.
La apropierea inamicului, aflat în superioritate, siguranţa de luptă îl nimiceşte cu foc,
începînd de la distanţa maximă. Comandantul de pluton personal duce observări şi determină
forţele şi direcţia de acţiuni a inamicului, raportează comandantului de batalion situaţia şi continuă
să ducă lupta.
Mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) şi cele date ca întărire
deschid focul la distanţa eficace asupra elementelor de cercetare şi de sigurantă ale inamicului,
produc pierderi şi interzic infiltrarea acestora în dispozitivul de apărare. Plutonul intensifică focul pe
măsura apropierii forţelor inamicului, fără să angajeze lupta apropiată şi de lungă durată cu acestea.
Replierea se execută cînd forţele principale ale inamicului au fost desfăşurate în dispozitiv de luptă.
O atenţie deosebită se acordă sprijinului reciproc cu foc, pentru a realiza replierea în siguranţă şi cu
pierderi minime.

Siguranţa de luptă se retrage numai la ordinul comandantului de batalion.

Comandantul de pluton organizează din timp ruperea luptei şi se repliază la ordin, folosind
barajele şi aerosolii (fumurile) sub sprijinul focului artileriei, în raionul indicat din timp.
Cînd nu este posibilă ruperea luptei simultan cu întregul pluton, se destină o parte din forţe şi
mijloace (de regulă 1/3) pentru acoperirea replierii. Mijloacele destinate pentru acoperire se
repliază împreună cu subunităţile de acoperire.
Odată cu retragerea siguranţei de luptă, trebuie să fie evacuaţi toţi răniţii şi morţii împreună
cu armamentul lor.
Locul de trecere prin dispozitivul trupelor proprii se recunoaşte din timp, iar pentru
identificare se stabileşte secretul.

7
 Grupa acţionează în cadrul plutonului destinat pentru a executa siguranţa de luptă. Uneori,
grupa primeşte misiunea ca împreună cu alte subunităţi şi mijloace de întărire să asigure replierea
plutonului pe alt aliniament, lupta căpătînd caracterul acţiunilor de hărţuire şi uzură permanentă a
inamicului.

PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN SIGURANŢA

DE LUPTĂ ÎN APĂRARE
(o variantă)

Plutonul numit în patrula de cercetare de luptă în afara contactului nemijlocit cu

inamicul descoperă inamicul, determină componenţa lui, direcţia de deplasare şi aliniamente de
desfăşurare, poziţiile de tragere ale artileriei, locurile de instalare a punctelor de comandă. În timpul
luptei de apărare el determină forţele inamicului, pătrunse în apărare sau care încearcă să execute
ocolirea.
Plutonul numit în ambuscada de foc, ocupă poziţia favorabilă indicată şi execută mascarea
minuţioasă a ei. El este destinat pentru producerea cîtor mai mari pierderi inamicului pe calea de
acces cu focul prin surprindere, folosind barajele de mine şi exploziv. Ambuscade de foc se
organizează în locurile, care îngreuiază desfăşurarea inamicului şi executare manevrei de ieşire al
acestuia de sub focul plutonului.
Plutonul, care întră în componenţa grupei blindate a batalionului (companiei) este
destinat pentru mărirea stabilităţii şi activităţii apărării în timpul luptei pe direcţiile cele mai
ameninţate pentru închiderea breşelor care s-au creat în rezultatul loviturilor cu foc ale inamicului şi
rezolvarea altor misiuni, care necesită acţiuni rapide de manevră şi nimicirea eficientă cu foc.
Plutonului, care este numit în rezerva antidesant i se indică raionul, în care el execută
cercetarea inamicului aerian, instalează baraje genistice şi pregăteşte ambuscade în locurile posibile

8
de debarcare (desantare) a desantului tactic aerian sau grupurilor de cercetare – diversiune şi pe
direcţiile probabile de acţiuni ale lor.
În funcţie de misiunile primite, de locul plutonului în dispozitivul de luptă al companiei ,
acesta poate să primească ca întărire, o grupă de mitraliere, de aruncătoare de grenade şi
aruncătoare de flăcări, precum şi o grupă de genişti - pioneri, chimişti cercetaşi şi alte mijloace.
Constituirea apărării plutonului (grupei).
Constituirea apărării plutonului (grupei) de infanterie trebuie să asigure respingerea atacului
inamicului şi nimicirea tancurilor lui şi forţei vii în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în adîncimea
apărării şi va include:
- dispozitivul de luptă;
- punctul de sprijin al plutonului (poziţia de tragere a grupei);
- sistemul de foc;
- amenajarea genistică a punctului de sprijin (poziţie).
Dispozitivul de luptă al plutonului se constituie în funcţie de misiunea primită, condiţiile
terenului şi este format din poziţiile grupelor de infanterie şi mijloacelor de foc date ca întărire.
Poziţiile grupelor de infanterie în apărare, de regulă, se dispun într-o tranşee (într-un şanţ) în
linie. În punctele de sprijin, dispuse pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului (ameninţate),
poziţia unei grupe a plutonului, cu scopul întăririi stabilităţii (fermităţii) apărării, se poate amenaja
în adîncimea punctului de sprijin (pe linia a doua) la 100-200 m în spatele primei tranşee. La
ameninţarea atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre stînga sau
eşalonat spre dreapta.
DISPOZITIVUL DE LUPTĂ
AL PLUTONULUI INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN APĂRARE

100-200 m

a) Într-o linie (o variantă) b) În două linii (o variantă)

1 2

Punctul de sprijin al plutonului este un sector (porţiune) de teren, o parte a poziţiei de

apărare, unde sînt dispuse mijloacele
3
de foc cu o mare densitate, amenajată 3
din punctul de vedere
genistic şi adoptat pentru apărarea circulară. Plutonul cu mijloacele de întărire se dispune în
dispozitivul de luptă, organizează
c) Eşalonat dreapta sistemul
(o variantă)de foc, îl amenajează
d) Eşalonat din
stîngapunctul de vedere genistic, îl
(o variantă)
maschează şi se află în măsura de a respinge ofensiva inamicului. Punctul de sprijin al plutonului se
9
pregăteşte pentru apărarea circulară mai întîi de toate, pentru lupta cu tancurile inamicului şi se
execută minuţios mascarea.
Grupa apără o porţiune de teren (tranşee) sau şanţul care se numeşte poziţie. Mărimea
frontului poziţiei fiecărei grupe depinde de numărul personalului care se apără, condiţiile
terenului şi de situaţie. Pentru a evita nimicirea întregii grupe cu un proiectil (mină) de calibru
mediu poziţia ei trebuie să fie nu mai mică decît 50 m, iar necesitatea de a conduce cu subordonaţii
prin voce nu permite dispersarea personalului pe poziţia mai mare decît 100 m.

SCHEMA PUNCTULUI DE SPRIJIN

A PLUTONULUI DE INFANTERIE MOTORIZATĂ
(o variantă)

N Schema punctului de sprijin a pl. 3 I.Mo.

Comandantul pl. 3 I.Mo.:________________

(gradul militar, semnatura)

„ ”___________ anul 200__ 2

3
1

Aşadar, în pluton sînt trei grupe, fiecare apără poziţia de pînă la 100 m. Luând în
considerare două intervale a câte 50 m dintre grupe, frontul total al punctului de sprijin al
plutonului constituie pînă la 400 m.
Aceasta este condiţionat de necesitatea evitării lovirii cu ajutorul unei încărcături nucleare
mici (0,1 Kt).
Adîncimea punctului de sprijin al plutonului, se constituie în rezultatul dispunerii TAB
(MLI) tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc în adîncime, precum şi în rezultatul creării
(amenajării) poziţiilor de rezervă pentru grupe şi tehnică de luptă. Cea mai raţională se consideră
adîncimea punctului de sprijin pînă la 300 m.
Punctul de sprijin al plutonului de infanterie în apărare este format din:
- poziţiile grupelor;
10
 - poziţiile de tragere ale TAB (ML);
- poziţiile de tragere ale mijloacelor de întărire.
Pentru apărarea circulară a punctului de sprijin (poziţiei) se pregătesc poziţii de tragere de
rezervă pentru TAB (ML) tancuri, RATD, aruncătoare de grenade predominant pentru executarea
focului în direcţia flancurilor şi spatelui.
TAB (MLI) ocupă poziţiile în centrul poziţiilor grupelor, la flancuri sau în urma poziţiei la
distanţa de 50 m, iar în punctul de sprijin al plutonului se dispun pe front şi în adîncime cu
intervale pînă la 200 m. Poziţiile de tragere se aleg folosind condiţiile terenului în aşa mod ca să se
asigure dispunerea în ascuns şi mascarea în condiţiile favorabile pentru observare şi posibilitatea
executării focului cu RATD, tunurile şi mitraliere în toate direcţiile şi la distanţa maximă de tragere
din fiecare categorie de armament. La alegerea poziţiilor de tragere ale ML trebuie să fie luat în
consideraţie ca focul maşinilor vecine în sectoarele de tragere de bază reciproc să se intersecteze,
adică să se asigure susţinerea reciprocă cu foc şi posibilitatea de a executa focul concentrat în faţa
limitei dinainte, la flancurile punctului de sprijin, precum şi apărarea circulară. Dispunerea
poziţiilor de tragere ale ML (TAB) în linie nu se admite.
TAB ocupă poziţiile de tragere, de regulă, în adîncimea punctului de sprijin astfel, ca să se
asigure posibilitatea de a executa tragerea preponderent în direcţia flancurilor şi intervalelor
poziţiilor de tragere şi trebuie să aibă căile de acces şi deplasarea în ascuns. În punctul de sprijin se
mai amenajează poziţii de tragere temporare (vremelnice) pentru îndeplinirea unor misiuni
particulare vremelnice şi poziţii false, pentru a induce inamicul în eroare.
Grupele de mitraliori şi aruncători de flăcări date ca întărire pot să se dispună pe
poziţiile de infanterie motorizată, iar grupa aruncătoare de grenade în intervalele dintre ele sau la
flancurile punctului de sprijin.
Intervalele între grupe şi plutoane trebuie să fie întotdeauna sub observare, să se
acopere cu foc şi baraje.
Punctul de comandă şi observare al comandantului de pluton(PCO) se desfăşoară în
punctul de sprijin, în aşa loc, de unde se asigură cea mai bună observare asupra inamicului şi asupra
acţiunilor subordonaţilor săi, vecinilor şi terenului, precum şi conducerea continuă cu plutonul. De
regulă, PCO al comandantului de pluton se amenajează în şanţul de comunicaţie. El nu trebuie să se
deosebească cu nimic în dispozitivul de luptă. Pentru aceasta trebuie de folosit cu iscusinţă
caracteristicile de protecţie ale terenului.
Sistemul de foc al plutonului (grupei) în apărare.
Focul este mijlocul de nimicire a inamicului în apărare. Pentru ca el să fie eficient trebuie de
organizat într-un sistem unic, care ar corespunde concepţiei luptei. După numărul de mijloace de
foc inamicul va depăşi plutonul de infanterie care se apără (de 3-4 ore), de aceea, acestei
superiorităţi în mijloace şi forţe de foc trebuie de opus eficacitatea focului propriu, care se exprimă
printr-un sistem determinat de folosire a armamentului din dotare.
Sistemul de foc în apărare constă:
- în amplasarea judicioasă şi folosirea cu eficacitate a mijloacelor de foc;
- în constituirea zonelor de foc continuă de toate tipurile de armament în faţa limitei dinainte,
la flancuri şi în adîncimea apărării pentru nimicirea în primul rînd a tancurilor şi altor blindate;
- în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie sau sector ameninţat, adică ea trebuie să
asigure posibilitatea executării focului eficient frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea
circulară a punctului de sprijin.
Sistemul de foc al plutonului (grupei) se constituie, luînd în consideraţie, posibilităţile de foc
ale tuturor categoriilor de armament ale plutonului (grupei) şi mijloacelor primite ca întărire, printr-
o cooperare strînsă a focului tuturor tipurilor de arme în combinare cu barajele genistice şi
obstacolele naturale.
Toate barajele şi căile de acces spre acestea trebuie să fie bine observate şi să se lovească cu
foc.
Sistemul de foc al plutonului în apărare include:
- sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte.

11
 - zonele de foc antitanc al ML (tancurilor) şi de foc continuu etajat a tuturor celorlalte
mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adîncimea
apărării.
-manevra pregătită cu foc a ML (tancurilor) şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.
Baza sistemului de foc a plutonului o constituie:focul tancurilor, MLI, TAB,
aruncătoarelor de grenade antitanc şi mitralierilor.
Nemijlocit în faţa limitei dinainte se pregăteşte zona cu foc continuu etajat ,tot terenul în
fîşia de foc în faţa limitei dinainte trebuie să se afle sub focul eficace al plutonului, iar spaţiul mort
trebuie să se lovească cu focul artileriei şi aruncătoarelor de mine.
Eficacitatea focului în apărare se obţine prin precizie, masare şi executarea lui prin
surprindere, precum şi prin conducere cu iscusinţă a lui. Toate mijloacele de foc în apărare trebuie
să fie gata pentru executare focului şi a manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate
redusă.
Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace izolate sau cu focul
concentrat al plutonului (grupei). Focul concentrat (FC) – este focul automatelor, mitralierilor,
aruncătoarelor de grenade şi armamentului MLI (TAB) , care se execută asupra unui obiectiv sau
asupra unei părţi a dispozitivului de luptă al inamicului.
FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adîncimea) de 2 km de la limita dinainte a
apărării (focul se execută cu proiectile explozive).
Sectorul de foc concentrat (FC) pentru MLI se stabileşte în lăţime pînă la 75 m ( cîte 25 m la
tun), în adîncime – pînă la 50 m.
FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor stabilite se execută:
- din automate şi mitraliere de mână până la 600 m;
- din PK, PKT – pînă la 1000 m;
- din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – pînă la 2000 m.
FC se pregăteşte din timp pe căile probabile de deplasare ale inamicului. Densitatea focului
în acest sector trebuie să fie nu mai mare decît densitatea medie în fîşia de foc al plutonului şi poate
constitui 10-12 gloanţe pe 1 m liniar de front pe minut. Reeşind din aceste cerinţe sectorul de FC
al plutonului se stabileşte de 150-200 m frontal (grupa – 50 m). Plutonului de infanterie motorizată
i se stabileşte 1-2 sectoare de FC.
Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de deschidere a
focului a RATD, din tancuri, din tunurile MLI, mitraliere TAB , din armele cu glonţ de infanterie.
Distanţa focului eficace a armelor cu glonţ constituie 400-600 m, din MLI – 1300 m, din tacuri –
1800-2500 m.
În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul frontal, de flanc,
încrucişat şi pumnal.
Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB), mitralierilor şi altor
mijloace de foc li se stabilesc sectoare de tragere de bază şi suplimentare la adîncimea focului
maxim eficace. Focul aruncătorului de grenade se pregăteşte în fîşia de foc a grupei. Grupei şi
plutonului li se stabilesc fîşia de foc. În afară de aceasta, lor li se indică sectoarele de tragere
suplimentare.
Fîşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începînd de la flancul drept al
punctului de sprijin, iar sectorul de tragere cu două. Lăţimea fîşiei de foc se stabileşte mai mare
decît frontul de apărare al plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a intervalelor dintre
subunităţi. Fîşiile de foc ale subunităţilor vecine trebuie stabilite astfel, ca tot terenul în faţa limitei
dinainte să fie acoperit cu foc.
Cu scopul introducerii inamicului în eroare privind sistemul de foc şi dispunerea forţelor şi
mijloacelor se întrebuinţează machete false de tehnică şi armament.
Sistemul de foc se consideră gata (pregătit) atunci cînd:
- mijloacele de foc se află pe poziţiile de tragere;
- sunt pregătite datele pentru tragere;
- există cantitatea necesară de muniţii;
- efectivul cunoaşte misiunile de foc şi poate să le îndeplinească.
FIŞA DE FOC A GRUPEI DE INFANTERIE MOTORIZATĂ
(o variantă)
12
 Posibilităţile de luptă în apărare.
Posibilităţile de luptă ale Gr.IMo şi Pl.IMo în apărare sunt indicii care caracterizează
posibilităţile de a îndepleni oarecare misiuni de luptă.
Componentele de bază a posibilităţilor de luptă sunt:
- puterea de foc;
- posibilităţile de manevrabilitate.
Puterea de foc este posibilitatea grupei(plutonului ) de a aduce pierderi inamicului cu focul
mijloacelor antitanc şi armelor de infanterie(cu glonţ).
Posibilităţile de manevrabilitate se determină prin viteza de a executa deplasări, capacităţii de a
se desfăşura rapid pentru ocuparea aliniamentelor de tragere şi alte acţiuni ,care se caracterizează
prin indicii timpului necesar pentru executarea acestor acţiuni.
Metodica de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele .
Metodica de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele care atacă se bazează pe
coeficientul eficienţei de luptă a mijloacelor antitanc.
Ca coeficient al eficienţii de luptă a mijloacelor antitanc se înţelieje un număr oarecare ,care
arată posibilităţile medii a acestui mijloc de a nimici blindatele inamicului în timpul luptei pînă a fi
singur nimicit.

Coeficientele convenţionale a eficienţii mijloacelor de foc antitanc în apărare.

Denumirea În teren
mijloacelor În amplasament
antitanc descoperit

AG – 7 0,3 0,2
SPG-9 1,0 0,8
MLI-1 2,0 1,5
RATD 2,0 1,5
Tanc 2,5 2,0

13
 A n e x a . Coeficientul se măreşte de 1,5 ori în timpul ducerii focului asupra MLI al inamicului şi de 2
ori in timpul ducerii focului asupra TAB.
La început determinăm lăţimea frontului asigurării cu foc, care poate fi calculată cu ajutorul
formulei:
Lf = F +1/ 2(I1 + I2),

Unde , Lf- lăţimea frontului asigurării cu foc;

F- frontul poziţiei(punctului de sprijin):
I1 şi I2-mărimea intervalelor cu vecinii.

Aşadar: Lf pentru Gr.IMo este de 150 m, iar pentru Pl.IMo- 700 m.

Pe frontul asigurării cu foc a Gr.IMo pot înainta pînă la 2 tancuri ale inamicului.
Pe frontul asigurării cu foc a Pl.IMo pot înainta pînă la 2 plutoane de tancuri ale inamicului.

Posibilităţile grupei (plutonului) în lupta cu blindatele se exprimă prin numărul de tancuri şi

blindate, ataca cărora este capabil să o respingă, păstrînduşi capacitatea de luptă(50% din forţe şi
mijloace).
Gr.Imo este capabilă să nimicească pînă la 2 tancuri ale inamicului:
(1MLD-1 x 2,0) + (1AG-7 x0,3) = 2,3 tancuri.

PL.IMo este capabilă să nimicească pînă la 9 tancuri ale inamicului:

(4MLD-1 x 2,0) + (3AG-7 x0,3) = 8,9 tancuri.
Din experienţa războaielor trecute, pentru a respinge ofensiva, forţele care se apără trebuie să
nimicească 50-60% din tancurile care atacă.
Metodica de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în luptă cu forţa vie a
inamicului.

Indicativul de bază a posibilităţilor Gr.IMo(Pl.IMo) de a nimici forţa vie a inamicului din

armamentul de infanterie (cu glonţ) , este aşteptarea matematică de a produce prejudiciu forţei
vii.
Metodica de calcul este bazată pe comparaţia densităţii focului din armamentul de infanterie
a părţilor luptătoare,exprimate prin numărul de gloanţe pe 1m liniar (de front) pe minută.

Succesiunea de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în luptă ,cu forţa vie a
imicului:

1. Se determină numărul tipurilor de armament cu glonţ în grupă (pluton) ,care va participa în

lupta de apărare:
Gr.IMo pe MLD-1: Pl.IMo pe MLD-1:

- AK-74 - 3 buc. - AK-74 - 11 buc

- RPK- 74 - 1 buc. - RPK- 74 - 3 buc.
- PKT - 1 buc. - PKT - 4 buc.
-SVD - 1 buc
2. După cadenţa de tragere se determină numărul de gloanţe ,care poate fi împuşcate întrun
minut de fiecare tip de armament cu glonţ :

- AK-74 - 100 lov./ min.

- RPK- 74 - 150 lov./min.
- PKT - 250 lov./min.
-SVD - 30 lov./min.

14
Pentru Gr.IMo:

(3AK-74 x 100) +(1RPK-74 x 150) +(1PKT x 250) = 700 gloanţe/ minut.

Pentru Pl.IMo :

(11AK-74 x 100) +(3RPK-74 x 150) +(4PKT x 250) + (1SVD x 30) = 2580

gloanţe/ minut.

3. Luînd în consideraţie lăţimea frontului asigurării cu foc pentru grupă(pluton) 150 m(700m),
pe calea împărţirii numărului de gloanţe(împuşcăturilor), la lăţimea frontului asigurării cu foc în
metri, determinăm densitatea focului.
Densitatea focului pentru Gr.IMo:
700 : 150 = 4,6 gloanţe la 1m. liniar de front.
Densitatea focului pentru Pl.IMo:

2580 : 700 = 3,6 gloanţe la 1m. liniar de front.

Experienţa războaielor trecute arată , că în rezultatul pregătirii de foc a inamicului , trupele proprii
vor pierde pînă la 30% din forţe şi mijloace.
Luînd în consideraţie pierderile aşteptate:
Gr.IMO va executa 490 de împuşcături în minut (30% din 700), iar densitatea focului va fi:

490 : 150 = 3,2 gloanţe la 1m. liniar a frontului asigurării cu foc în apărare.

Pl.IMo va executa 1806 de împuşcături în minut (30% din2580), iar densitatea focului va fi:

1806 : 700 = 2,5 gloanţe la 1m. liniar a frontului asigurării cu foc în apărare.

Eficienţa focului în apărare este mai înaltă decît a inamicului care înaintează.
Exemplu:
Pentru nimicirea ţintei alergînd la distanţa de 300 metri, sunt necesare 4 cartuşe ,iar pentru
nimicirea ţintei care se află în locaş(tranşee) din mers(atacînd), este necesar de 25 cartuşe. Aşadar
focul în apărare este mai eficient de 4-5 ori decît în ofensivă.
Densitatea focului de 3-5 gloanţe la 1 metru de front în minută ,asigură nimicirea a 50% forţei vii
a inamicului care înaintează. Reeşind din aceasta:
Gr.IMO în apărare este capabilă se respingă ataca a 2 grupe de infanterie ale inamicului,
Pl.IMo, pînă la o companie.

Posibilităţile de manevrabilitate a Gr.IMo(Pl.Imo) în apărare.

Posibilităţile de manevră în apărare sunt reduse, pentru că misiunea de bază a Gr.IMo (Pl.IMo) este
de a menţine cu rezistenţă poziţia (punctul de sprijin) ocupată.

Indicii posibilităţilor de manevrabilitate în apărare.

Caracterul de acţiuni Indicii timpului necesar

Deplasarea grupei prin şanţul de comunicaţie (200m) 1 minut
Schimbul poziţiei de tragere în apărare- echipajul TAB,MLI 2 min. pentru TAB,1,5-MLI
- pluton 3 min. pentru TAB,2,5-MLI

15
Acţiunile Pl.IMo pentru ocuparea adăpostului 22 sec.
Acţiunile Pl.IMo pentru ieşirea din adăpost 22 sec.

Deplasarea şi ocuparea aliniamentului de tragere(2km) 7 min

3. Amenajarea genistică a punctului de sprijin (a poziţiei).

Scopul amenajării genistice a punctului de sprijin (a poziţiei) constă:

- în mărirea eficacităţii protecţiei efectivului, armamentului şi tehnicii de luptă împotriva
focului inamicului;
- protecţia subunităţilor contra ANM;
- dispunerea în ascuns a trupelor.
Lucrările genistice neacoperite în formă de diferite amplasamente, locaşuri, porţiuni de tranşee
dau avantaje tactice şi de foc esenţiale subunităţilor care se apără faţă de cele care înaintează.
Eficacitatea lucrărilor genistice privind protecţia efectivului şi tehnicii de luptă
împotriva mijloacelor de nimicire obişnuite se poate examina, luînd drept exemplu
amplasamentul pentru tanc.
Amplasamentul acoperă cu un strat de pămînt echipamentul şi cel mai vulnerabil blindaj al
corpului tancului. Înălţimea părţii tancului, care se înalţă deasupra parapetului amplasamentului
constituie 0,9-1 m, pe cînd înălţimea tancului care atacă atinge 2,7 m. Avînd date balistice
asemănătoare ale tunurilor distanţa loviturii directe asupra tancului care atacă este egală cu 2100 m,
iar distanţa loviturii directe asupra tancului adăpostit în amplasament este de 1000m. De aceea
înainte ca tancul, care atacă, va ajunge la distanţa loviturii directe asupra tancului, dispus în
amplasament, el trebuie să parcurgă aproximativ 1000 , fiind sub focul tancului din amplasament.
Este important şi faptul, că suprafaţa ţintei, pe care o reprezintă tancul care atacă atinge 6 m², iar la
suprafaţa tancului, care se află în amplasament – aproximativ 1,5 m², adică de 4 ori mai mică.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin trebuie să se înciapă imediat după alegerea de
către comandantul de pluton a poziţiilor pentru grupe, poziţiilor de tragere pentru MLI (TAB).
Amenajarea genistică a punctului de sprijin include:
- săparea locaşelor individuale, tranşeelor, şanţurilor de comunicaţii pentru efectivul
subunităţii;
- amenajarea poziţiilor de tragere de bază şi de rezervă pentru MLI (TAB) şi alte mijloace
de foc;
- amenajarea şanţurilor acoperite, adăposturilor;
- instalarea barajelor genistice;
- amenajarea PCO;
- mascarea lucrărilor genistice.
Cînd apărarea se organizează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul ,
în primul rînd se execută:
- instalarea barajelor de sîrmă şi alte baraje în faţa limitei dinainte;
- curăţirea fîşiei de observare şi de tragere;
- curăţirea fîşiei de tragere pentru observare şi executarea focului;
- săparea locaşelor individuale pentru puşcaşi, mitraliori, lunetişti, trăgători cu aruncătoarele
de grenade care se unesc în şanţul pentru grupă, iar apoi se amenajează tranşeea continuu:
- amenajarea amplasamentului pentru pe poziţiile de tragere de bază pentru tancuri, MLI
(TAB), RATD şi alte mijloace de foc;
- instalarea şi amenajarea PCO al plutonului;
- săparea şi amenajarea şanţurilor acoperite pentru fiecare grupă, echipaj;
- instalarea barajelor la flancuri şi în adîncimea punctului de sprijin.
În rîndul doi:

16
 - se sapă amplasamente pentru poziţiile de tragere de rezervă (vremelnică) pentru MLI
(TAB), tancuri, RATD şi alte mijloace de foc;
- şanţurile de comunicaţie spre poziţiile de tragere a MLI (TAB) tancurilor, PCO al
plutonului şi în spate;
- se instalează (amenajează) adăposturi pentru fiecare grupă, echipaj;
- se amenajează tranşee continuă în raionul de apărare al batalionului;
- se instalează suplimentar baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri şi intervalele cu
punctele de sprijin vecine (5-6 ore).
Ulterior (viitor):
- se amenajează punctul de sprijin , poziţiile grupelor şi mijloacelor de foc, se
perfecţionează din punct de vedere de luptă şi gospodărie;
- şanţul de comunicaţie în spate se pregăteşte pentru executarea focului;
- se instalează (amenajează) adăpost la PCO;
- se amenajează poziţii de tragere , porţiuni de tranşee şi alte obiecte false.
Pe tot frontul punctului de sprijin al PI.I.Mo. se sapă o tranşee (şanţ) continuă (neîntreruptă),
care uneşte locaşurile individuale pentru infanterişti, amplasamente pentru MLI (TAB), tancuri,
RATD, altor mijloace de foc şi adăposturile pentru efectiv. De la punctul de sprijin în adîncimea
apărării se sapă şanţ de comunicare, care se amenajează pentru executarea tragerii. Tranşeea
locaşurilor şi şanţul de comunicaţie trebuie să asigure executarea focului de flanc şi încrucişat
asupra inamicului care înaintează, manevrei în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc, precum
introducerea inamicului în eroare.
Prima tranşee este limita dinainte a apărării şi se amenajează de către plutoanele din primul
eşalon. Ea trebuie să asigure o observare bună asupra inamicului, cele mai bune condiţii pentru
constituirea zonei de foc continuu etajat din toate tipurile de armament.
Tranşeea a doua se apără de către plutonul din eşalonul 2 (rezervă) a companiei. Ea se
amenajează la depărtarea de 300-600 m de la prima tranşee în aşa mod, ca plutonul care se apără să
poată prin focul său să susţină subunităţile care ocupă prima tranşee, precum şi să execute focul pe
căile de acces către limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc barajele din faţa lui.
Tranşeea a treia (a patra) se apără de plutoanele companiei din eşalonul 2 al batalionului.
Ea se amenajează la depărtarea de 600-1000 m de la a doua ( a treia) tranşee în aşa mod, ca
mijloacele de foc dispuse în ea să poată executa focul în fîşia (spaţiul, zona) dintre tranşeea a doua
şi a treia (a patra), iar unele porţiuni (sectoare) şi în faţa limitei dinainte.
Şanţul de comunicaţie se foloseşte pentru executarea manevrei în ascuns ducerea luptei cu
inamicul pătruns în apărare, evacuarea răniţilor şi alimentarea cu muniţii şi hrană. Cînd se trece în
apărare în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul amenajarea genistică a punctului de sprijin,
se începe imediat după precizare în teren a poziţiilor pentru grupe, poziţii de tragere a MLI (TAB),
tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc. Ea se execută în ascuns, în aceiaşi succesiune, în termene
reduse şi cere încordarea deplină a forţelor. Plutonul amenajează punctul de sprijin, de regulă, sub
acoperirea cu propriul foc, precum şi focul mijloacelor de întărire. La amenajarea genistică se
întrebuinţează mijloacele de mecanizare. Dar şi în acest caz efectivul începe amenajarea poziţiilor
cu săparea locaşurilor individuale. Cu ajutorul mijloacelor de mecanizare se unesc locaşurile în
tranşee.
După acesta efectivul perfecţionează tranşeea pentru grupă, execută mascarea şi instalează
şanţul acoperit. Pentru folosirea cu eficacitate a maşinilor de săpat efectivul asigură frontul de lucru:
trasează tranşeele şi indică porţiunile de tranşee şi şanţurile de comunicaţie. La amenajarea
poziţiilor grupei care a fost săpate cu maşina este necesar:
- cu lopata mare – 65 ore/om;
- cu lopata mică - 120 ore/om.
Tranşeea, locaşurile şi şanţul de comunicaţii trebuie să asigure executare focului frontal şi
încrucişat asupra inamicului, manevrarea în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc.
4. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de grupă (pluton)
pentru organizarea luptei de apărare.

17
 Pregătirea luptei în apărare începe din momentul primirii misiunii şi se realizează printr-un
ansamblu de măsuri şi activităţi executate de către comandantul de pluton (grupa) în vederea trecerii
la apărare.
Ea cuprinde următoarele activităţi principale:
- luarea hotărîrii pentru lupta de apărare;
- darea misiunilor de luptă şi organizarea cooperării;
- realizarea dispozitivului de luptă;
- organizarea sistemului de foc;
- asigurarea acţiunilor de luptă;
- amenajarea genistică a terenului şi realizarea sistemului de baraje;
- asigurarea materială, tehnică şi medicală;
- organizarea conducerii;
- controlul şi îndrumarea activităţilor, privind pregătirea personalului şi tehnicii militare,
precum şi verificarea gradului de pregătire a acestora pentru îndeplinirea misiunii de luptă.
Activitatea comandantului de pluton (grupă) pentru pregătirea apărării este
determinată:
- de misiunea de luptă primită;
- de depărtare la care se găseşte inamicul şi de acţiunile acestuia;
- de situaţie în care se găseşte compania (plutonul);
- de caracteristicile terenului;
- de subunităţile şi mijloacele primite ca întărire sau sprijin;
- de timpul care-l dispune.
Activitatea comandantului de pluton ( grupă) pentru pregătirea apărării se desfăşoară,
de regulă, nemijlocit în teren pe timpul executării recunoaşterei.
Comandantul de pluton, primind misiunea de a trece la apărare în condiţiile contactului
nemijlocit cu inamicul, este obligat ca, mai întîi să dea misiunia grupelor pentru cucerirea
(ocuparea) şi consolidarea poziţiilor favorabile, să organizeze observarea şi sistemul de foc, în
special al celui împotriva blindatelor; să organizeze, cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi
amenajarea genistică a punctului de sprijin (poziţiei).
Ulterior, comandantul plutonului (grupei) studiază în detaliu terenul, pe care va acţiona şi
precizează misiunile grupelor (personalului) şi alte întrebări.
Trecînd la apărare în afara contactului cu inamicul, comandantul de pluton (grupă)
deplasează plutonul (grupa) pe terenul indicat şi în ascuns îl dispune, organizînd:
- observarea;
- sistemul de foc;
- siguranţa nemijlocită şi conducerea;
După ce, comandantul de pluton împreună cu comandanţii de grupă şi mijloacelor de întărire
petrece recunoaşterea (conţinutul recunoaşterii în Tema 5) , dă ordinul de luptă, organizează
cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi amenajarea genistică a punctului de sprijin.
În ordinul de luptă în apărare, comandantul de pluton indică:
- reperele şi distanţa pînă la ele;
- informaţii despre inamic (componenţa, caracterul probabil de acţiuni, locurile de dispunere a
mijloacelor de foc, probabilele căi de acces spre LDA);
- misiunea companiei şi a plutonului;
- obiectivele şi ţintele, care se nimicesc cu mijloacele de foc a eşalonului superior;
- misiunea vecinilor;
- misiunile de luptă a grupelor şi mijloacelor de întărire: poziţiile, fîşia de tragere, poziţiile de
tragere de bază şi de rezervă a TAB, MLI şi mijloacelor de întărire, sectoarele focului concentrat al
plutonului asupra cărora trebuie să execute focul grupele;
- semnalele de înştiinţare, cooperare şi conducere şi modul de acţiune;
- ora terminării pregătirii pentru apărare;
- locul dispunerii PCO;
- înlocuitorul la comandă.

18
 După verificarea pregătirii de luptă a personalul, tehnicii de lupta şi a armamentului
comandantul de pluton (grupa) raportează comandantului de companie (pluton) despre
gătinţa plutonului(grupei) pentru lupta.
Comandantul de grupă, după primirea misiunii de luptă este obligat:
- să dispună grupa pe poziţia indicată;
- să indice poziţiile de trajere de bază şi de rezervă pentru TAB(MLI), mitralior, trăgător AG;
- să dea ordinul de luptă;
- să organizeze amenajarea genistică şi mascarea poziţiilor;
- să determine distanţa pînă la repere;
- să pregătească datele pentru executarea focului ziua şi noaptea;
- să organizeze observarea şi siguranţa grupei;
- să întocmească fişa de foc care se prezintă pentru aprobare comandantului de pluton.
Pe fişa de foc, comandantul de grupă indică:
- reperele şi distanţele pînă la ele;
- situaţia inamicului care se vede sau care va ataca pe direcţia grupei;
- poziţia de apărare a grupei şi fîşia de tragere;
- poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice ale TAB (MLI), aruncătorul de grenade
antitanc, puştei mitraliere şi puştei semiautomate cu lunetă cu sectoarele lor de tragere de bază şi
suplimentare pentru fiecare poziţie;
- locul de dispunere a grupelor vecine şi direcţiile de tragere în faţa grupei şi în intervale;
- barajele şi obstacolele realizate;
- aliniamentele de deschidere a focului pentru toate tipurile de armament;
- locul PCO al comandantului de pluton.
În ordinul de luptă, comandantul de grupă indică:
- reperele şi distanţa pînă la ele;
- componenţa, dispunerea mijloacelor de foc şi caracterul acţiunilor inamicului sau
posibilelor acţiuni;
- misiunea plutonului;
- misiunea grupei, poziţia, fîşia de tragere şi sectorul suplimentar de tragere, modul de
efectuare a observării şi de executare a focului asupra obiectivelor terestre şi aeriene a inamicului,
locurile din sectoarele FC al plutonului asupra cărora trebuie să execute focul grupa;
- misiunile vecinilor;
- misiunile fiecărui militar; comandantul de grupă indică: ochitorului – mitralior TAB
(ochitorului – operator MLI), conducătorului TAB (conducătorul – mecanic MLI), mitraliorului
trăgătorului AG poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, puşcaşilor locurile pentru tragere,
succesivitatea amenajării şi schimbării lor pe parcursul luptei, iar mitraliorilor TAB (MLI) şi
sectoarele de bază şi suplimentare de tragere de pe fiecare poziţie;
- semnalele de înştiinţare, cooperare , conducere şi modul de acţiune;
- ora terminării pregătirii pentru apărare;
- înlocuitorul la comanda.
După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă organizează amenajarea genistică şi
mascarea poziţiilor, indică modul de săpare a amplasamentelor de tragere pentru grupă şi pentru
TAB (MLI), pregăteşte datele pentru executarea tragerii pe timp de zi şi noapte. Ulterior,
soluţionează chestiunile privind asigurarea grupei cu muniţii, carburanţi şi lubrifianţi, cu mijloacele
de protecţie, hrană şi medicamente.

5. Particularităţile organizării apărării pe timp de noapte în condiţiile de iarnă ,

în localităţi şi zone industriale.
În orice situaţie apărarea trebuie să fie pregătită şi pentru lupta pe timp de noapte.
Întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează apropierea în ascuns a inamicului
şi măreşte pericolul de infiltrare a acestuia prin intervale.
Comandantul de pluton (grupă) trebuie, ca încă de pe timp de zi, se ia următoarele
măsuri:

19
 - se organizeze observarea cîmpului de luptă, îndeosebi a locurilor favorabile pătrunderii
inamicului în dispozitivul de luptă propriu (să indice locul de dispunere a observatorilor, pîndelor
şi misiunile acestora, îndeosebi pentru ascultare).
- să organizeze minuţios sistemul de foc, îndeosebi conducerea acestuia, stabilind semnale
precise;
- să pregătească armamentul pentru trageri pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă (stabilirea înălţătoarelor, reperelor vizibile, aprovizionarea cu muniţii, trasoare);
- să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de iluminare şi să
precizeze modul de folosire a acestora;
- să stabilească mijloacele de foc de serviciu şi locul, unde să fie amplasate;
- să precizeze sectoarele şi porţiunile de teren în faţă şi la flancuri, unde să pregătească
direcţii (sectoare) suplimentare de tragere;
- să ia măsuri pentru respectarea cu stricteţe a mascării, interzicerea producerii de zgomote.
În condiţii de iarnă comandantul de pluton (grupă) trebuie să asigure:
- funcţionarea permanentă a armamentului, tehnici militare şi mijloacelor de protecţie;
- posibilitatea de a folosi în orice moment lucrările de apărare prin curăţirea de zăpadă a
tranşeelor etc.
- realizarea observării circulare, în special spre flancurile şi spatele dispozitivului de luptă,
pentru a nu permite infiltrarea elementelor de cercetare pe schiuri ale inamicului.
- executarea unui control riguros asupra îndeplinirii serviciului pe poziţia (îndeosebi noaptea,
pe viscol şi ninsoare abundentă) şi asigurarea încălzirii periodica a militarilor;
- amenajarea adăposturilor pentru încălzirea personalului;
- realizarea mascării dispozitivului de luptă (poziţiei);
Atenţie deosebită se acordă măsurilor de prevenire a degerării personalului şi îngheţării
apei în sistemul de răcire a TAB (MLI) şi automobilelor.
APĂRAREA ÎN LOCALITĂŢI ŞI ZONE INDUSTRIALE. Localităţile, zonele
(platformele) industriale, dispunînd de construcţii simple sau cu multe etaje, din diferite materiale
de construcţii rezistente (unele cu lucrări subterane), se pregătesc (adaptează) ca lucrări de
fortificaţii, completate cu baraje explozive şi neexplozive, astfel încît să permită organizarea unei
apărări ferme, capabilă să reziste timp îndelungat acţiunilor inamicului. Localităţile (oraşele, satele),
întreprinderile şi celelalte unităţi economico-sociale, pregătite pentru luptă şi apărare, constituie un
factor esenţial în îndeplinirea misiunilor de către subunităţile militare.
Limita dinainte a apărării se stabileşte, după caz, în faţa sau pe marginea localităţilor, zonelor
(platformelor) industriale.
În funcţie de mărimea unor localităţi (sate), întreprinderi, îndeosebi cele de dimensiuni mici,
plutonul (grupa) poate acţiona independent sau izolat de forţele principale ale eşalonului superior
pentru apărarea acestora. Acţiunile de luptă sînt favorizate de faptul că acestea sînt pregătite din
timp de pace pentru luptă şi apărare, dispun de amenajări speciale şi baraje puternice şi permit
apărarea circulară de lungă durată.
Plutonul apără un punct de sprijin care cuprinde, de regulă, 1-3 clădiri, o parte dintr-o
clădire mai mare sau un parc, un loc viran, o intersecţie de străzi, o parte dintr-o întreprindere, zonă
(platformă) industrială. Plutonul poate fi întărit cu 1-2 tunuri, 1-2 aruncătoare de grenade antitanc,
1-2 mitraliere, o echipă de aruncătoare de flăcări, 1-3 pionieri.
Grupa apără o clădire sau, în funcţie de mărime, o parte din aceasta, intervalul dintre două
clădiri, o stradă, un parc, un loc viran, o intersecţie de străzi, un atelier (secţie, depozit) sau o clădire
din cadrul întreprinderii, zonei (platformei) industriale.
În unele sate, îndeosebi în cele cu case mici şi grupate, în unele întreprinderi (secţii), plutonul
pregăteşte, la ordin, punctul de sprijin astfel încît să realizeze apărarea circulară a acestora sau a
unei părţi din ele. Grupa pregăteşte şi duce acţiunile de luptă în cadrul plutonului, iar cînd
acţionează izolat poate apăra un grup de 3-4 case, o parte dintr-o întreprindere, o secţie sau un
depozit, o clădire mai mare, o hală (de montaj, reparaţii, întreţineri), un atelier.

20
 PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
DE APĂRARE ÎN LOCALITATE
(o variantă)

Comandantul de pluton (grupă) este obligat:

- să ia măsuri pentru amenajarea clădirii (clădirilor) şi a punctului de sprijin pentru apărare
circulară;
- să organizeze observarea şi sistemul de foc, punînd accent pe focul încrucişat de-a lungul
străzilor, focul etajat, focul pumnal şi pe folosirea grenadelor defensive şi antitanc;
- să creeze în clădiri rezerve de muniţie (îndeosebi de grenade de mînă defensive şi antitanc),
alimente, materiale sanitare şi apă potabilă, precum şi materiale de stins incendii;
- să stabilească măsuri concrete pentru stingerea incendiilor provocate de inamic în clădiri sau
în afara lor;
- să pregătească 1-3 amplasamente de tragere pentru fiecare mijloc de foc şi căi ascunse
pentru executarea manevrei tunurilor şi transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) prin
curţi, spărturi în zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor pentru executarea focului;
- să asigure transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) împotriva acţiunilor
vînătorilor de blindate;
- să stabilească măsuri concrete pentru conducerea focului şi subunităţilor.
Pentru amenajarea genistică a punctelor de sprijin se folosesc, în primul rînd, clădirile
rezistente care au demisoluri şi subsoluri şi care asigură posibilitatea executării focului în pieţe,
intersecţii de străzi (bulevarde) sau în lungul acestora. În spaţiile dintre clădiri, în parcuri (grădini)

21
se execută tranşee, şanţuri de tragere şi de comunicaţie, se instalează baraje; căile de acces se
baricadează, minează şi se acoperă cu foc.
În toate situaţiile, clădirile mai importante (rezistente) se pregătesc pentru apărare circulară,
fiind capabile să influenţeze apărarea de durată a localităţii.
Amenajarea clădirii pentru apărare constă în consolidarea pereţilor, planşeelor, blocarea
ferestrelor şi uşilor cu cărămizi sau saci cu nisip (pămînt), crearea de creneluri şi ambrazuri pentru
mijloacele de foc, executarea de spărturi în ziduri şi în planşee pentru observare şi legătură între
etaje, amenajarea a 2-3 ieşiri, precum şi a demisolurilor rezistente ca adăposturi, minarea intrărilor,
interioarelor clădirii, obiectelor din jurul acesteia, din curţi şi grădini, blocarea (minarea) gurilor de
canal, pregătirea teraselor (acoperişurilor) pentru lupta antidesant.
Pentru stingerea incendiilor se pregătesc căngi, răngi, găleţi şi alte unelte şi se folosesc
formaţiunile de pompieri militari şi de apărare civilă. Clădirile se curăţă de obiectele uşor
inflamabile, pardoselile se acoperă cu nisip şi se creează rezerve de apă şi de nisip.
Clădirile incluse în punctul de sprijin al plutonului trebuie să aibă legătură de foc între ele şi
să fie unite printr-un şant de comunicaţie.
Căile de acces se acoperă cu baraje. În intervalele dintre subunităţi se construiesc baraje
antitanc şi antiinfanterie.
Sistemul de foc trebuie pregătit, în primul rînd, pe ieşindurile spre inamic, pe cîteva etaje,
astfel încît toate căile de acces spre punctul de sprijin să fie observate şi bătute cu foc de flanc şi
încrucişat.
Majoritatea forţelor şi mijloacelor plutonului se dispun la etajele inferioare şi în demisoluri.
La etajele superioare se instalează observatori, mijloace de foc izolate şi lunetişti.
Mitralierele pot fi instalate la toate etajele şi în poduri. Aruncătoarele de grenade antitanc şi
aruncătoarele de flăcări se instalează la etajele inferioare şi în intervalele dintre clădiri.
Poziţiile de tragere pentru aruncătoarele de mine se amenajează în curţi, înapoia gardurilor de
zid, iar în unele cazuri şi la etajele superioare şi în poduri.
Poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) se aleg la
intersecţii de străzi, în pieţe, în parcuri şi grădini. Pentru schimbarea poziţiilor de tragere se execută,
după caz, spărturi în zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor.
Cu întregul armament al plutonului se execută foc pentru nimicirea inamicului pe căile de
acces şi interzicerea infiltrării acestuia în adîncime. Mijloacele de foc instalate la etajele superioare
ale clădirilor de la marginea localităţii, zonei (platformei) industriale şi de pe transportoarele amfibii
blindate (maşinile de luptă) execută focul şi asupra rezervelor inamicului care se apropie de
localitate, zonă (platformă) industrială.
Inamicul pătruns în clădiri se nimiceşte cu foc executat la distanţă apropiată, mijloace
explozive, grenade de mînă, prin lupta corp la corp şi prin acţiunea minelor cursă. Lupta se duce
pentru menţinerea fiecărui etaj şi a fiecărei încăperi.
Blindatele inamicului se nimicesc cu focul mijloacelor antitanc şi îndeosebi prin acţiunea
militarilor pregătiţi special.
Cînd plutonul (grupa) a fost izolat de trupele proprii, comandantul acestuia trebuie să
organizeze şi să ducă lupta în încercuire, menţinînd cu dîrzenie clădirea (clădirile) pregătită pentru
apărare. Pentru revenirea la trupele proprii plutonul (grupa) va folosi cu precădere reţeaua subterană
de canalizare, desprinzîndu-se de inamic, la ordinul comandantului de companie (pluton) sau, după
caz, din proprie iniţiativă.

6. Acţiunile comandantului de grupă şi ale personalului în timpul ducerii luptei

de apărare.
Comandantul de grupă, după ce a pregătit apărarea, întocmeşte fişa de foc , pe care o prezintă
pentru aprobarea comandantului de pluton.
Comandantul de grupă şi observatorul determină la timp momentele, cînd inamicul începe
pregătirea de foc şi cînd a plecat la atac.
Cînd inamicul începe pregătirea de foc, comandantul de grupă dă comanda (semnalul) „La
adăpost”, personalul grupei intră în şanţul – adăpost acoperit sau se adăposteşte pe fundul şanţului
de tragere, fiind gata să ocupe locaşurile pe poziţia de apărare a grupei şi să respingă atacul
22
inamicului; observatorul şi mitraliera de serviciu rămîn pe poziţia de apărare pentru observarea şi
nimicirea inamicului; echipajul permanent al TAB (MLI) îşi ocupă locul în autovehicul pe poziţia
de rezervă.
După ce inamicul a plecat la atac, pe măsură ce se apropie de poziţia de apărare, mijloacele de
foc de serviciu, precum şi TAB (MLI), din amplasamentul de tragere vremelnic, la comanda
comandantului de grupă, loveşte cu foc la distanţe mari, în sectorul de foc concentrat.
Cînd inamicul se apropie de LDA la comanda (semnalul) comandantului de pluton, repetată
de comandantul de grupă „Pentru luptă”, militarii trec pe poziţia de apărare, iar TAB (MLI) pe
poziţia de tragere de bază. La comanda „Foc” grupa execută simultan focul pe direcţiile stabilite.
Tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului care ajung la distanţa tragerii eficace a AG
se nimiceşte cu focul acestuia; asupra celor care ajung la distanţa de sub 20 m se acţionează cu
grenade de mînă antitanc. Infanteria debarcată din autovehicule se nimiceşte cu focul executat de
către mitraliere de pe TAB (MLI), puştile mitraliere, şi pistoalele mitraliere.
Cînd infanteria inamicului ajunge la distanţa de 30-25 m de poziţia de apărare, militarii o
nimicesc cu grenade de mînă defensive. Inamicul pătruns în poziţia de apărare se nimiceşte cu
grenade de mînă defensive, prin foc executat la distanţa mică şi prin lupta corp la corp. Trăgătorul
la mitralierile de pe TAB ( trăgătorul – operator de pe MLI) execută foc asupra mijloacelor blindate
ale inamicului pătrunse în poziţia de apărare sau la flancuri. Pentru a interzice pătrunderea
inamicului prin şanţul de tragere şi şanţul de comunicaţie, acestea se blochează cu capre, arici de
sîrmă ghimpată şi alte baraje pregătite din timp.
Subunităţile vecine atacate de inamic vor fi sprijinite de către grupă prin foc şi manevre,
urmărind ca împreună cu vecinii să interzică acţiunile inamicului la flancuri şi în spatele
dispozitivului de luptă.

23