=APROB=

Şef Spital clinic militar central

locotenent colonel medic Vladimir Trofimov
“___” _______________ an. 2011

PLAN
conspect la tactica generală

Tema2: Batalionului de infanterie în apărare

Durata: 80 min
Locul de desfăşurare: sala de şedinţe.
Forma de organizare: Prelegere.
Metode didactice: Expunere, demonstraţie, convorbire.
Asigurare materială: Cretă, conspect.

N Întrebările Timp Conţinutul întrebării (pe scurt)

r. principale ul
d/ (min)
o
1 2 3 4
1. Secvenţa 3 min Conducătorul exerciţiilor primeşte raportul şi salută efectivul, după ce
Introductivă: controlează pregătirea efectivului către exerciţii:
- prezenţa efectivului
- aspectul exterior
Conducătorul anunţă tema şi scopurile de învăţămînt.
2. Partea de 70 Apărarea este forma de luptă armată, de regulă, impusă/adoptată
bază: min temporar, prin care FT realizează respingerea/oprirea/întârzierea acţiunilor
inamicului aflat în ofensivă. Operaţia de apărarea este, de regulă, impusă de
superioritatea numerică şi/sau tehnico-strategică/operativă sau tactică a
inamicului, pe întregul teatru de operaţii sau doar într-o anumită zonă de
operaţii/fâşie/sector, dar poate fi adoptată şi în mod deliberat pentru
îndeplinirea unor scopuri parţiale ale operaţiei.
Scopul general al operaţiei de apărare este crearea condiţiilor pentru
trecerea la ofensivă. Acesta se realizează prin îndeplinirea următoarelor
scopuri/obiective parţiale:
- slăbirea capacităţii ofensive a inamicului, prin producerea de pierderi
cât mai mari;
- respingerea atacului inamicului;
- menţinerea unor porţiuni de teren/obiective stabilite şi împiedicarea
pătrunderii inamicului în acestea;
- temporizarea ofensivei inamicului în vederea realizării tuturor
condiţiilor pentru trecerea la ofensivă;
 - preluarea iniţiativei.
Apărarea trebuie să fie stabilă, fermă şi activă în toate mediile, adânc
eşalonată şi capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile
de forţe şi mijloace.
Forţele aflate în apărare nu părăsesc poziţiile şi raioanele ocupate şi nu
se retrag fără ordinul sau aprobarea eşalonului superior, chiar dacă aceste
acţiuni nu corespund concepţiei comandantului asupra operaţiei. Ele trebuie
să fie în măsură să acţioneze în condiţii de izolare.
Factorii cei mai importanţi pentru operaţia de apărare sunt:
- informaţiile (estimarea posibilităţilor şi intenţiilor probabile ale
inamicului, continuitatea obţinerii a informaţiilor);
- folosirea terenului (utilizând în condiţii cât mai avantajoase pentru
folosirea armamentului la posibilităţile maxime; mascare, protecţie şi
manevră; reducerea observării şi manevrei pentru inamic, utilizarea
obstacolelor naturale);
- eşalonarea în adâncime (încetinirea ritmului ofensivei inamicului,
timpul mai mare pentru pregătirea reacţiilor apărării);
- cooperarea şi sprijinul reciproc (stabilirea liniilor de despărţire şi
raioanelor de apărare/poziţiilor de luptă, astfel încât inamicul să nu
le poată ataca, fără să fie lovit cu foc din cel puţin o altă poziţie);
- concentrarea puterii de luptă (posibilitatea comandantului de a
decide când şi unde să-şi concentreze forţele pentru a le opune
atacului inamicului);
- manevra (un element decisiv al apărării, combinarea focului cu
mişcarea întru asigurare raportului de forţe favorabil necesar);
- sistemul de lovire (misiunile de foc în combinaţie cu
barajele/obstacolele şi efectele operaţiilor de influenţare
psihologică/de război electronic şi informaţional);
- unitatea de acţiune (planificarea în mod unitar, coordonarea pe toată
durata);
- reacţiile ofensive (limitarea libertăţii de acţiune a atacatorului prin
acţiuni ofensive);
- rezerva (asigurarea flexibilităţii şi echilibrului pentru sistem
defensiv);
- inducerea în eroare (crearea la inamic ideii false asupra
dispozitivului forţelor proprii şi direcţiilor (momentelor) de acţiune.
Tipuri de apărare
Principalele tipuri de operaţii de apărare sunt:
- apărarea mobilă (nimicirea atacatorului prin operaţii de tip ofensiv
după înaintarea inamicului pe un aliniament/poziţie, care îl face
vulnerabil loviturilor apărătorului);
- apărarea în zonă/pe poziţii (menţinerea terenului ocupat);
- întârzierea/apărarea pe aliniamente intermediare (combinaţii de
elemente statice pentru a întârzia, canaliza, provoca pierderi şi, în
final, a-l opri pe atacator, dar şi elemente dinamice – atacuri locale
sau contraatacuri pentru a lovi/nimici forţele ale inamicului).
Operaţiile cu caracter defensiv sunt:
- trecerea temporară la apărare pentru respingerea contraatacului pe
timpul desfăşurării operaţiei ofensive;
- trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al
 misiunii (pentru asigurarea flancurilor/spatelui forţelor, respingerea
contraatacurilor, interzicerea afluirii rezervelor inamicului, crearea
condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte unităţi,
forţarea cursurilor de apă, introducerea în operaţie a rezervei,
refacerea resurselor necesare operaţiei);
- trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire.
Apărarea în sector. În acţiunile defensive comandantul batalionului
primeşte cel mai adesea misiunea de a apăra un sector; folosirea sectoarelor
măreşte flexibilitatea şi previne concentrarea covârşitoare a puterii de foc a
inamicului asupra majorităţii forţelor apărătorului; forţele de infanterie se
apără împotriva unui inamic cu mobilitate superioară, prin eşalonarea în
adâncime a poziţiilor; adâncimea apărării trebuie să provină din
poziţionarea iniţială a subunităţilor în cadrul sectorului şi nu din manevra
acestora; adâncimea este sporită prin poziţionarea adecvată şi viabilă a
rezervei.
Apărarea pe poziţie se organizează în scopul menţinerii ferme a fâşiei de
apărare, producerii de pierderi cât mai mari inamicului, respingerii ofensivei
acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adâncime. Acest procedeu se
bazează pe un sistem de poziţii combinat cu obstacole, pe integrarea
localităţilor, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor.
Apărarea liniară. Comandantul angajează majoritatea puterii de luptă pe
LDA, atunci când poate dispune efortul principal cât mai în faţă; folosind
tehnica apărării liniare el trebuie să planifice angajarea inamicului din timp,
atunci când acesta este în formaţie de-a lungul LDA sau în faţa acesteia;
această tehnică este mai dificil de executat decât apărarea organizată pe
eşaloane în adâncime, datorită lipsei de flexibilitate ca rezultat al angajării
timpurii a luptei decisive; de asemenea, această tehnică depinde de
rapiditatea şi corecta identificare a efortului principal al inamicului şi de
concentrarea forţelor şi acţiunilor asupra acestuia.
Apărarea în contrapantă este organizată în scopul ascunderii
apărătorului faţă de observarea atacatorului şi pentru a-l feri de focul prin
ochire directă al acestuia, folosind creasta topografică.
Apărarea mobilă urmăreşte încercuirea, capturarea şi nimicirea
atacatorului prin acţiuni de tip ofensiv executate de către FAU (uneori
rezerva) după înaintarea controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie)
care îl face vulnerabil loviturilor executate de apărător prin contraatacuri şi
învăluire; apărătorul pune accentul principal pe înfrângerea inamicului şi nu
pe menţinerea sau recâştigarea terenului pierdut. Terenul ales trebuie să
corespundă cerinţelor acţiunilor manevriere, iar fâşia de apărare a
batalionului să aibă o adâncime mult mai mare faţă de apărarea pe poziţii.
Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu a atacatorului,
iar pentru faza finală a contraatacului comandantul trebuie să dispună de o
FAU aptă să asigure raportul de forţe care, în combinaţie cu elementul
surprindere dat de momentul, locul şi forţa loviturii, să producă efectul final
dorit.
Apărarea pe aliniamente intermediare se adoptă de către batalion
atunci când inamicul dispune de o superioritate covârşitoare de forţe şi
mijloace sau are o situaţie tactică avantajoasă. În acest caz, scopul apărării
îl constituie câştigarea de timp, producerea de pierderi inamicului şi
sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia.
 Retragerea este procedeul specific apărării care se adoptă temporar
pentru scoaterea forţelor de sub loviturile inamicului şi punerea lor într-o
situaţie mai avantajoasă în adâncime, ocuparea unor aliniamente (raioane)
favorabile ducerii luptei sau regruparea acestora pe anumite direcţii în
vederea îndeplinirii altor misiuni. Uneori, retragerea se poate executa şi
pentru atragerea inamicului pe direcţii nefavorabile desfăşurării forţelor sale
principale, mai ales a celor blindate şi nimicirea lor ulterioară.
Manevra în apărare
Scopul manevrei în apărare, îl constituie:
- scoaterea forţelor proprii de sub loviturile inamicului;
- întărirea apărării pe direcţiile ameninţate;
- nimicirea inamicului pătruns şi respingerea atacului acestuia;
- schimbarea efortului de pe o direcţie pe alta;
- nimicirea forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile ale
inamicului;
- închiderea unor breşe/intervale din dispozitivul propriu;
- înlocuirea unor unităţi care şi-au pierdut puterea de luptă.
Formele de manevră, în apărare, sunt:
1. lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; se execută, de
regulă, cu forţele din adâncime întărite şi urmăreşte zădărnicirea sau
amânarea trecerii inamicului la ofensivă, îmbunătăţirea limitei dinainte a
apărării, distrugerea sau nimicirea unor obiective importante, capturarea
de modele noi de armament şi tehnică de luptă.
2. mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta (vizează regruparea
unor forţe din zonele/fâşiile/sectoarele sau raioanele neatacate sau slab
atacate, îndeosebi a celor dispuse între direcţiile de pătrundere a
agresorului şi folosirea lor pentru întărirea apărării acolo unde s-a
concentrat efortul sau în alte raioane ori direcţii ameninţate.
3. mutarea eforturilor din spate spre front (se execută, de regulă, cu
forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi
diferite rezerve şi în principal, urmăreşte: întărirea apărării proprii pe
direcţiile ameninţate; închiderea unor breşe realizate de inamic;
ocuparea şi apărarea unor poziţii/raioane sau aliniamente favorabile
pentru a opri sau limita pătrunderea inamicului în adâncime; executarea
ripostelor ofensive; înlocuirea unităţilor din forţele ce acţionează pe
direcţia principală de efort care şi-au pierdut puterea de luptă.
4. mutarea eforturilor dinspre front spre spate (se execută în scopul:
scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi mutării
apărării pe un aliniament mai favorabil; regrupării forţelor pentru
constituirea unor grupări necesare executării ripostelor ofensive pe alte
direcţii sau efectuării de subordonări şi resubordonări; nimicirii forţelor
aeropurtate şi a forţelor aeromobile ale inamicului; reconstituirii
rezervei).
5. ripostele ofensive ale apărării se desfăşoară pe timpul ducerii
operaţiei, prin intervenţia rezervelor, precum şi a forţelor şi mijloacelor
regrupate din sectoarele neatacate.
6. manevra pe verticală constă în deplasarea unei grupări de forţe pe
calea aerului, folosind aeronavele, în dispozitivul inamicului, în flancul
sau în spatele acestuia, precum şi în dispozitivul propriu.
7. manevra pe direcţii interioare se execută pentru:
 interzicerea/evitarea pătrunderii inamicului în interiorul sau la flancurile
dispozitivului de apărare; interzicerea manevrei pe direcţii exterioare a
inamicului; executarea succesivă a unor riposte.
8. loviturile în adâncime vizează rezervele, elementele sistemului de
lovire şi de conducere, sursele de aprovizionare şi alte obiective ale
inamicului dispuse în spatele dispozitivului ofensiv al acestuia şi care
pot influenţa desfăşurarea acţiunilor la contact.
Dispozitivul de luptă
Structura apărării cuprinde :
- dispozitivul de luptă (sistemul de comandă, gruparea de angajare (FAI,
FAU, FS), rezerva, sistemul logistic);
- amenajarea genistică;
- sistemul de foc.
Sistemul de comandă se realizează astfel încât să asigure continuitatea
conducerii şi să asigure continuitatea conducerii şi menţinerea unei legături
sigure şi permanente cu eşalonul superior, între elementele dispozitivului de
luptă cu vecinii, subunităţile subordonate şi alte elemente cu care se
cooperează. Batalionul de infanterie organizează puncte de comandă, care
pot fi de bază şi de rezervă; funcţie de situaţie acestea se dispun, astfel:
- punctul de comandă de bază, în cadrul grupării de angajare, la 2- 3
km faţă de prima tranşee;
- punctul de comandă de rezervă, în cadrul rezervei sau sistemului
logistic, la 5- 10 km în adâncime.
Gruparea de angajare se compune din:
- Forţele de angajare imediată (constituite din subunităţi de infanterie şi
de tancuri (primite ca întărire), întărite cu subunităţi de arme şi specialităţi).
- Forţele de angajare ulterioară (constituite din subunităţi de infanterie,
de regulă fără a fi întărite (sprijinite); acestea primesc mijloacele şi forţele
de întărire necesare, înainte de introducerea lor în luptă).
- Forţele de sprijin (forţe de sprijin de luptă (subunităţi de aruncătoare,
rachete şi aruncătoare de grenade, antiblindate, mitraliere şi rachete
antiaeriene, geniu şi apărare N.B.C.), forţe de sprijin a conducerii
(subunităţi de cercetare, de comunicaţii şi informatică); forţele şi mijloacele
primite ca întărire (în sprijin)).
Subunitatea de artilerie primită ca întărire sau în sprijin se repartizează
prioritar pentru sprijinul subunităţilor din forţele de angajare imediată, o
parte din acestea menţinându-se la dispoziţia comandantului eşalonului
primit.
Poziţiile de tragere ale acestor subunităţi se dispun la 3-7 km faţă de limita
dinainte a apărării. Când nu se primeşte artileria ca întărire sau în sprijin,
comandantul batalionului ţine la dispoziţia sa bateria de aruncătoare
organică dispunând-o cu P.T. la 1-1,5 km înapoia limitei dinainte a apărării
Subunităţile de aruncătoare şi rachete antiblindate, organice şi cele
primite ca întărire, se repartizează prioritar subunităţilor din compunerea
FAI; cele rămase, de regulă acţionează ca forţă de intervenţie antiblindate şi
se dispun într-un raion de aşteptare (dispunere), între forţele de angajare
imediată şi cele de angajare ulterioară.
Elementele formate din subunităţi de geniu se dispun în raioane situate
între FAI şi FAU, de regulă pe direcţia de interzis a batalionului. Elementele
de dispozitiv constituite sunt:
 - detaşamentul mobil de baraje, constituit din subunităţi de pionieri
organice sau primite ca întărire, înzestrate cu mijloace mecanizate pentru
realizarea barajelor de mine antiblindate;
- detaşamentul de distrugeri, constituit din subunităţi de pionieri (care
nu au în înzestrare mijloace mecanizate pentru realizarea barajelor de mine
antiblindate) organice sau primite ca întărire şi subunităţi de infanterie;
- forţa de sprijin de geniu constituită din subunităţile de geniu care nu
intră în compunerea primelor două şi eventual din cele primite ca întărire.
Subunităţile de ApNBC se dispun pe direcţia principală de interzis,
înapoia FAI şi acţionează ca forţă de sprijin pentru apărarea nucleară,
biologică şi chimică, la dispoziţia comandantului, parte din aceasta poate
acţiona în compunerea grupurilor de recunoaştere şi a detaşamentului de
salvare-evacuare (când se constituie).
Rezerva se organizează în funcţie de locul, rolul, forţele şi mijloacele la
dispoziţie, se dispune în adâncimea apărării, înapoia FAU, în raioane de
dispunere (concentrare). Misiunile generale ale rezervei pot fi:
- participarea la oprirea unor forţe ale inamicului pătrunse în mod
surprinzător in dispozitivul de apărare;
- nimicirea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la
contraatacul executat cu forţele de angajare ulterioară;
- nimicirea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri şi
intervale sau lansate în spatele dispozitivului de apărare al batalionului.
- misiunile specifice FAU, în situaţia când dispozitivul propriu nu are
acestora.
Sistemul logistic este constituit din structurile de conducere (comandă) şi
acţionale (de execuţie) proprii şi ale subunităţilor subordonate, precum şi
din relaţiile funcţionale dintre acestea. Subunităţile şi formaţiunile de
logistică se dispun în adâncimea dispozitivului de luptă la 6 - 12 km faţă de
limita dinainte a apărării.
Elementele componente ale dispozitivului de luptă în apărare sunt:
-în batalionul de infanterie moto independent: eşalonul întîi; eşalonul doi
(rezerva); artileria(aruncătoarele); subunitatea antiaeriană; rezerva antitanc.
Eşalonul întîi în batalion se compune-din companii. La acestea se adaugă
forţele şi mijloacele date ca întărire ori în sprijin.
Misiunea eşalonului întîi constă în:
Producerea de pierderi cît mai mari inamicului şi stabilirea capacităţii de
luptă a acestuia; oprirea ofensivei în faţa limitei dinainte a apărării;
limitarea pătrunderii inamicului prin menţinereqa raionelor (punctelor)
importante de teren, a localităţilor şi a obiectivelor importante din fişia de
apărare şi crearea condiţiilor
Misiunile elementelor de dispozitiv
În funcţie de cadrul operativ în care acţionează B.I. desfăşoară acţiuni
de luptă:
- în adâncimea dispozitivului inamicului;
- apropiate (la contact):
- acţiuni în fâşia de siguranţă a brigăzii;
- acţiunile în zona de siguranţă a B.I.;
- preluarea luptei;
- acţiunile din zona principală de luptă.
- în spate ( în adâncimea dispozitivului propriu) - specifice rezervei:
 Batalionul de infanterie care acţionează în cadrul FAI poate îndeplini
următoarele misiuni :
- canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţiile cele mai favorabile
apărătorului;
- întârzierea, slăbirea puterii de luptă, desfăşurarea prematură a
inamicului;
- inducerea în eroare, prin acţiunile poziţiei înaintate şi siguranţei de luptă
asupra traseului limitei dinainte a apărării;
- producerea de pierderi cât mai mari inamicului şi oprirea ofensivei
acestuia în faţa limitei dinainte a apărării;
- limitarea pătrunderii inamicului prin menţinerea aliniamentelor
(raioanelor), obiectivelor (punctelor) decisive stabilite de comandant;
- nimicirea inamicului pătruns şi refacerea apărării pe limita dinainte prin
executarea contraatacurilor şi prin participarea la cele executate de eşalonul
superior;
- hărţuirea permanentă a inamicului şi împiedicarea pătrunderii acestuia
prin intervalele cu vecinii şi dintre subunităţi.
Batalionul de infanterie care acţionează în cadrul FAU poate
îndeplini următoarele misiuni :
- nimicirea inamicului pătruns în fâşia de apărare, în punctele de sprijin
ale subunităţilor şi refacerea apărării pe limita dinainte prin executarea
contraatacului;
- pregătirea pentru apărare şi menţinerea cu fermitate a unui aliniament
sau obiectiv decisiv;
- nimicirea inamicului pătruns pe la flancuri şi prin intervale, a desantului
aerian tactic paraşutat (debarcat), a forţelor aeromobile, de cercetare-
diversiune şi a elementelor teroriste ale inamicului, pătrunse (desantate,
infiltrate) în spatele dispozitivului de luptă;
- înlocuirea unor subunităţi din forţele de angajare imediată ale eşalonului
superior, care şi-au pierdut puterea de luptă sau închiderea unor breşe create
în dispozitivul de luptă prin folosirea armelor de distrugere în masă.
Batalionul de infanterie care constituie rezerva eşalonului superior
poate îndeplini următoarele misiuni :
- oprirea (participarea la oprirea) forţelor inamicului pătrunse în mod
surprinzător (sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al valorii
forţelor şi al vitezei de înaintare a acestora) în dispozitivul de apărare;
- nimicirea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la
contraatacurile executate cu forţele de angajare ulterioară, sau executarea
unor contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute;
- nimicirea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri şi
prin intervale sau lansate în mod neaşteptat în spatele dispozitivului forţelor
proprii;
- alte misiuni ale forţelor de angajare ulterioară, de amploare mai redusă.
Amenajarea genistică
În fâşia de apărare a batalionului se amenajează genistic:
- poziţia siguranţei de luptă (de regulă la apărarea pregătită din timp);
- 1-2 poziţii de apărare, de regulă discontinue;
 poziţia întâia cuprinde patru tranşee (tranşeea 1- grupele de pe
LDA, tranşeea a 2-a – grupele din adâncimea plutoanelor de pe
LDA, tranşeea a 3-a – grupele din faţă ale plutoanelor din
 adâncimea companiei şi tranşeea a 4-a – grupele din adâncimea
plutonului din adâncimea companiei),
 poziţia a 2-a cuprinde 3 sau 4 tranşee;
- 1-2 poziţii în bretelă (care fac legătura între poziţiile de apărare, pe
structura cărora se realizează aliniamente de contraatac);
- raioanele poziţiilor de tragere pentru subunităţile de aruncătoare şi
artilerie;
- raioanele poziţiilor de tragere (lansare) pentru subunităţile de mitraliere
şi rachete antiaeriene;
- raioanele de dispunere şi de apărare pentru subunităţile din FAU
(rezervă);
- aliniamentele de tragere pentru tancuri;
- aliniamentele, poziţiile şi raioanele antiblindate;
- raioanele de dispunere pentru forţele de sprijin şi subunităţile de
logistică;
- raioanele punctelor de comandă;
- raioanele şi poziţiile de rezervă şi false.
Sistemul de foc
Sistemul de foc în ansamblu cuprinde, focul tuturor categoriilor de
armament din dotarea batalionului, organizat pentru nimicirea
(neutralizarea) inamicului pe timpul apropierii, pregătirii pentru atac şi
executării acestuia, mijloacele de lovire şi structurile din care acestea fac
parte.
Organizarea operaţiei de apărare
Fâşia de apărare (zona de responsabilitate) se împarte, de regulă, în:
 zona forţelor de acoperire
 zona de apărare
 zona de spate
Zona forţelor de acoperire şi zona de apărare sunt separate prin limita
dinainte a apărării. Forţele din zona de apărare preiau responsabilitatea
operaţiei de pe aliniamentul de predare a luptei, înainte ca atacatorul să
ajungă la limita dinainte.
1. Zona forţelor de acoperire (fâşia de siguranţă) se organizează în
cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul. Această zonă
începe de la limita dinainte a apărării şi se extinde spre inamic, până acolo
unde sunt dislocate forţe proprii pentru a observa, angaja, intercepta,
întârzia, dezorganiza şi induce în eroare atacatorul pe timpul înaintării
acestuia către limita dinainte. Misiunile unităţilor din această zona:
culegerea de informaţii despre locul, direcţia şi tăria loviturii principale a
inamicului; câştigarea de timp; canalizarea forţelor inamicului pe direcţii (în
raioane) favorabile apărătorului; producerea de pierderi maxime
inamicului, etc.
Dincolo de limita dinainte a apărării (în funcţie de situaţia concretă şi de
teren), inamicul este angajat prin acţiuni de întârziere. Acestea se pot
executa sub forma apărării pe aliniamente intermediare (succesive), pe
poziţia înaintată şi pe poziţia siguranţei de luptă. Forţele întrebuinţate
pentru acoperire trebuie să fie în măsură să execute operaţii în mod
independent, să aibă o mobilitate ridicată şi pe cât posibil, să fie blindate.
2. Zona de apărare începe de la limita dinainte a apărării până la limita
dinapoi a unităţilor din forţele de angajare imediată şi reprezintă spaţiul în
 care se planifică angajarea decisivă. Misiunile forţelor care luptă în zona:
respingerea atacului inamicului în faţa limitei dinainte a apărării;
interzicerea pătrunderii inamicului în interiorul apărării şi pe la flancuri
(prin intervale); nimicirea inamicului pătruns; oprirea inamicului pătruns;
executarea contraatacului pentru refacerea limitei dinainte a apărării.
3. Zona de spate este încadrată spaţial între limita dinapoi a unităţii şi
limita dinapoi a unităţii (unităţilor, subunităţilor) din forţele de angajare
imediată, subordonate nemijlocit. În zona de spate se dispun, de regulă,
rezervele unităţii şi unele sisteme de armament cu bătaie mare, precum şi
unităţile de sprijin de luptă şi de sprijin logistic organice sau primite ca
întărire. În procesul repartiţiei zonelor (raioanelor) de dispunere a acestor
elemente se are în vedere, atât spaţiul necesar pentru desfăşurarea apărării
conform concepţiei generale a operaţiei, cât şi raioanele necesare unităţilor
de sprijin logistic.
Măsurile de organizare a operaţiei de apărare presupun stabilirea
următoarelor elemente:
 liniile de despărţire;
 aliniamentul de predare a luptei;
 limita dinainte a apărării;
 punctele de coordonare;
 punctele de verificare;
 aliniamentele de coordonare a sprijinului de foc;
 limita dinainte a forţelor proprii;
 aliniamentele (raioanele, zonele) interzise pentru tragere;
 distanţele minime de siguranţă;
 măsurile de control a spaţiului aerian;
 aliniamentele de coordonare a operaţiei;
 raioanele de adunare(concentrare) a rezervelor;
 zonele interzise pentru baraje şi distrugeri;
 itinerariile controlate (obiectivele pregătite pentru distrugere), etc.

3. Partea finală 5 min

Conducătorul lecţiei:

locotenent major medic Ina Petcov