MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

FACULTATEA ȘTIINȚE MILITARE
CATEDRA ARTĂ MILITARĂ

Teză de an

Tema:Plutonul de infanterie în apărare în lipsa

contactului cu inamicul.

Autor:std.Galușca Maxim

Conducător științific:col(r) Ciubara Iurii

Chișinău 2017
 ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

NESECRET
Exemplar Unic
APROB
Şef catedră arta militara

Lt.col Ion Godoroja

„____” __________________ 2017

FIŞA TEZEI DE AN

TEMA: Plutonul de infanterie in aparare in lipsa contactului cu inamicul

AUTOR: student Galușca Maxim Pl.21

CONDUCĂTOR:col(r) Ciubara Iurii

DETALII ASUPRA TEMEI

Introducerea
PARTEA TEORETICĂ
Introducere
Capitolul 1:Consideratii privind plutonul de infanterie in lupta de aparare in lipsa contactului
cu inamicul
1.1 Analiza luptei și dezvoltarea conceptului de apărare în afara contactului cu inamicul
1.2 Situații și condiții de trecere la apărarea în afara contactului cu inamicul
Capitolul 2:Elementele de structură ale luptei de apărare în afara contactului cu inamicul
2.1.Dispozitiv de luptă.
2.2 Punctul de sprijin al plutonului
2.3 Sistemul de foc
2.4 Amenajarea genistică a terenului
Capitolul 3:Desfășurarea luptei de apărare în afara contactului cu inamicul de către plutonul
de infanterie
3.1.Pregătirea luptei de apărare
3.2lanificarea
3. 3 Organizarea
3.4 Coordonare
3.5Controlul
3.6Executarea luptei de către plutonul de infanterie în lupta de apărare în afara contactului cu
Inamicul

Bibliografie

ANEXE

2
REFERINȚELE ÎNDRUMĂTORULUI ȘTIINȚIFIC

3
 Introducere
Plutonul de infanterie este înzestrat cu armament militar modern, dispune de
mare putere de foc, mare mobilitate şi capacitate de manevră. El este în stare să
ducă o luptă dîrză şi de lungă durată, în orice condiţii de teren şi stare a vremii,
ziua şi pe timp de noapte, acţionînd în cadrul eşalonului superior în cooperare cu
alte subunităţi sau izolat de trupele proprii, pentru nimicirea inamicului.
Practica pregătirii de luptă a trupelor arată că plutonul de infanterie este în
măsură să ducă cu succes acţiuni în toate formele luptei.
În ultimele decenii apărarea a fost înaintata pe plan intern ca fiind pe prim plan.Dar
din punct de vedere tactic apărarea nu poate predomina ofensiva.În istoria
mondială nu a fost un astfel de razboi major în care una din parți să obțină victoria
prin apărare.Apărării trebuie de acordat un loc în arta militară potrivit rolului și
însemnătații acesteia ca un tip de operații militare,avînd ca scop respingerea
forțelor superioare a inamicului,de a menține aliniamentul incredințat si de a crea
condiții de trecere la ofensivă.în diferite perioade a istoriei atitudinea fața de
apărare din partea liderilor militari și a teoriticienilor militari nu a fost una și
aceeași.
[Astfel,Klausewitz considera apărarea ca cel mai principal tip de acțiune
militară.El a remarcat că “apărarea reprezintă o formă de război mai puternica decît
ofensiva”.Klausewitz s-a justificat poziția prin faptul că apărarea deține cea mai
importantă calitate in supravețuire,economisirea și salvarea de forțe.El de
asemenea a menționat că apăr area nu este pasivă,în opinia lui apărarea prezintă”un
scut compus din lovituri”.]1
[Apărarea a fost tratată cu respect și de către Napoleon.El considera că “întreaga
artă a războiului constă într-o apărare bine gîndita și justificată urmată de trecerea
rapidă și hotăritoare la ofensivă”.]2
Dar o astfel de apreciere a apărării nu o aveau toți teoreticienii militari.Apărarea a
fost deosebit de negativ descrisă in ajunul primului război mondial de către
teoreticianul militar francez Garmenzon.El scria că “apărarea este un act de ordin
inferior ce nu poate pretinde la victorie”.Aceasta nu era doar părerea unei personae
în calitate de ofițer in Marele Stat Major,dar și punct de vedere oficial a conducerii
militare a Franței.

1
Воробьёв И.Н. - Тактика - искусство боя (2002) pag.258
2
Воробьёв И.Н. - Тактика - искусство боя (2002) pag.258
4
 Capitolul 1
1.1 Analiza apariției și dezvoltării conceptului de
apărare în afara contactului cu inamicul.
Apărarea a apărut odată cu ofensiva întrucît acțiunile militare prezintă un proces în
ambele direcții:dacă o parte atacă respectiv cealaltă parte se apără.Inegalitatea
forțelor și mijloacelor,posibilitatea agresorului de a alege direcția și timpul de
lovire încă la etapele de start a dezvoltării artei militare au identificat scopul
principal al apărării și modalitățile de realizare a acesteia.Forțele aflate în apărare
își puneau scopul de a respinge ofensiva forțelor superioare a inamicului,de ai
cauza cu ajutorul foțelor și mijloacelor avute la dispoziție pierderi cît mai mari și
de a menține punctul încredințat.În acest sens forțele aflate în apărare ocupau o
poziție favorabilă care cuprindea direcția de ofensivă și permitea oprirea
acestuia.Dacă nu se reușea oprirea ofensivei pe o poziție atunci se cauza pierderi
inamicului pe pozițiile succesiv ocupate.După ce forțele aflate în ofensivă,ducînd
pierderi mari și pierzînd superioritatea în forțe și mijloace,forțele aflate în apărare
folosinduse de condițiile create treceau la ofensivă.
Modalități de atingere a scopurilor apărării într-o mare măsură era determinată de
starea mijloacelor de luptă.Odată cu apariția armei de foc nimicirea forțelor aflate
în ofensivă în mare măsură se realiza prin focul artileriei și infanteriei.Întrucît
forțele aflate în apărare de regulă cedau forțelor aflate în ofensivă în forțe și
mijloace și erau dependente de acestea în acțiunile sale a fost necesar căutarea
căilor mai eficiente de nimicire a inamicului.Pentru a priva inamicul în
superioritatea de forțe și mijloace mai întîi de toate sau folosit astfel de factori ca
terenul si condițiile vremii.Pozițiile de apărare se alegeau după posibilitate după
obstacole naturale,pe înălțimi și culmi asigurînd o vizibilitate și ducerea focului
mai eficient.Obstacolele naturale împedicau atît deplasarea forțelor cît și a
mijloacelor inamicului.O importanță mărită a primit amenajarea genistică precum
și folosirea diferitor baraje.Forțele aflate în apărare ocupau punctul ordonat din
timp pentru a avea mai mult timp la dizpoziți pentru amenajarea genistică și
realizarea altor activități în vederea pregătirii apărării.Locul punctului de sprijin se
alegea la o așa depărtare de inamic care îl impunea să piardă o anumită perioadă de
timp pentru a se apropropierea de forțele aflate în apărare și pentru pregătirea de
ofensivă.Acest timp era folosit pentru adoptarea unei apărări mai ferme.
Practica acțiunilor militare a arătat că partea aflată în apărare obține succesul în
cazul în care nu doar a nimicit inamicul prin foc din pozițiile pregătite,manevrei cu
forțele și mijloacele dar și cauzarea ripostelor inamicului.Un avantaj important a
părților aflate în apărare rămîne posibilitatea de a folosi pe larg pe căile de
apropiere a inamicului a barajelor genistice în special a cîmpurilor de
mine.Barajele permit oprirea sau micșorarea vitezei de deplasare,desfășurarea și
atacul tancurilor și a mașinilor de luptă și astfel se v-a mări eficiența armelor
antitanc.
Forțele aflate în aparare în lipsa contactului au mai multe oportunități de a folosi în
mod eficient mascarea.Ascunzînd pozițiile reale și arătîndule pe acele false se
5
impune irosirea munițiilor e către inamic.La trecerea la apărarea în lipsa
contactului cu inamicul de regulă forțele au mai mult timp pentru pregătirea
apărării precum și condiții mai bune pentru studierea terenului atît în adîncime cît
și la căile de apropiere de linia dinainte a apărării,de a selecta cele mai favorabile
poziții de apărare,organizare dizpozitivului de luptă,sistemului de foc și a
manevrei,folosirea tehnicii de geniu pentru amenajarea genistică a punctului de
sprijin.

1.2 Situații și condiții de trecere la apărarea în lipsa

contactului cu inamicul
Ca condiții se întelege o diversitate de situații tactice în urma cărora subunitațile
trec la apărare.Aceste condiții în primul rînd depind de inamic,mijloacele
folosite,capacitatea de luptă,completarea cu muniții și starea forțelor participante la
luptă,caracterul reliefului,condițiile meteo și timp de zi sau noapte.
Un factor hotărîtor la trecerea în apărare este inamicul.Independent de distanța la
care se află,caracterul acțiunii,plutonul poate trece atît la apărarea în afara
contactului cît și din contact nemijlocit.
Treceterea la apărare in afara contactului cu inamicul are loc din timp la decizia
comandanților,de regulă într-o perioadă amenințătoare.În aceste condiții trecerea la
apărare v-a avea loc pentru ascunderea căilor de acces cu scopul de a duce lupta
pentru respingerea atacului inamicului și realizarea gătinței de luptă.Trecerea la
apărare în afara contactului cu inamicul poate avea loc unde ofensiva din mai
multe cauze și condiții este inoportună sau imposibilă(teren inaccesibil ,greu
accesibil,pe litoral sau insule).
În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul, se creează condiţii
cu mult mai avantajoase pentru organizarea apărării şi amenajării genistice a
terenului. Comandantul de pluton va dispune de mai mult timp şi condiţii mai bune
pentru studierea terenului, alegerea poziţiilor de apărare favorabile, petrecerea
recunoaşterii, iar efectivul pentru amenajarea genistică a poziţiilor şi punctului de
sprijin. În aceste condiţii, în scopul accelerării lucrărilor de amenajare genistică a
punctului de sprijin pot fi exploatate pe larg tehnica de geniu şi alte mijloace
mecanizate.Însă în astfel de situaţie este necesar de luat în consideraţie, că
inamicul poate în orice timp să treacă la întrebuinţarea ANM NBC, să execute
lovituri cu artileria, aviaţia, să mineze terenul cu mijloace de minare la distanţă, să
execute debarcarea(lansarea) desantului aerian tactic sau grupelor de cercetare-
diversiune în adîncimea apărării.Toate acestea impun ca comandantul de pluton şi
întregul personal al plutonului să fie permanent gata pentru luptă, să organizeze
neîntrerupt observarea, siguranţa nemijlocită şi mascarea punctului de sprijin.
Apărarea in lipsa contactului se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente
oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se
dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei. Comandantul este obligat să
execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare,
6
să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor
genistice şi barajelor.

7
 Capitolul 2

2.1 Dizpozitivul de luptă

Stabilitatea apărarii în mare măsură depinde de dispunerea iscusită a
mijloacelor de foc în corespundere de caracterul acțiunilor inamicului,condițiile de
teren,de a asigura creșterea contraacțiunilor atacatorului,de a nu permite
pătrunderea în dizpozitiv și de a crea condiții pentru nimicirea acestuia.
Plutonul de infanterie de regulă îndeplineste misiuni de apărare în componența
companiei aflînduse în centrul sau la flanguri atît în primul cît și în al 2-lea eșalon
al dizpozitivului de luptă.Plutonul de infanterie poate fi întarit cu o grupă de
aruncătoare de grenade,grupă antitanc iar uneori și cu grupă de geniu,NBC sau
aruncătoare de flăcări.
Structura apărării plutonului în apărare include dizpozitivul de luptă a
plutonului,punctul de sprijin,sistemul de foc.Frontul punctului de sprijin este de
400m iar adîncimea acestuia este de 300m.Dizpozitivul de luptă a plutonului de
infanterie în apărare este compus din pozițiile de apărare a grupelor,pozițiile de foc
a mașinilor de luptă(TAB,MLD) și a mijloacelor primite ca întărire.
Dizpozitivul de luptă este stabilit de către comandantul de pluton în conformitate
cu hotărîrea acestuia.Dizpozituvul de luptă depinde de misiuea care trebuie
îndeplinita,acțiunile inamicului,prezența de forțe și mijloace,caracterul reliefului.
El trebuie să asigure:
- stabilitatea și activitatea apărării
-posibilitatea de a duce lupta atît cu utilizarea armelor NBC cît și a celor simple(cu
glonț)
-folosirea cît mai eficientă a forțelor și mijloacelor avute pentru nimicirea
inamicului in fața liniei dinainte a apărării, la pătrunderea în dizpozitivul de luptă
-asigurarea riscului căt mai redus a forțelor aflate în apărare de a fi lovite cu armele
NBC si focul inamicului ce se afla în ofensivă
-posibilitatea de a efectua manevre cu forțele și mijloacele în timpul luptei
-de a provoca inamicului pierderi cît mai mari
-nimicirea rapidă a inamicului care a pătruns în dizpozitivul de luptă
-lupta eficientă cu țintele aeriene și desantul inamicului
-comoditatea de conducere a trupelor și posibilitatea de a interacționa în continuu
cu forțele proprii
-exploatarea maximă a condițiilor de teren și amenajarea genistică rapidăa acestuia.
Un factor important pentru a mări stabilitatea apărării este inducerea inamicului în
eroare referitor la dizpozitivul de luptă adoptat.Aceasta se obține prin refuzul de a
stabili dizpozitivul de lupta conform unei scheme care deja este cunoscută de
inamic ci prin implementarea unor noi metode de folosire a forțelor și mijloacelor
la care inamicul nu se asteaptă.O metodă pentru a mări stabilitatea apărării este
folosirea cu iscusință a condițiilor de teren.
Un factor important este de a folosi terenul cu scopul de:
- a proteja forțele proprii de acțiunea factorilor NBC si focul inamicului

8
-mascarea dizpozitivului de luptă de observare și de toate tipurile de cercetare a
inamicului
-folosirea cu eficiență a mijloacelor de foc pentru nimicirea inamicului.
In organizarea apărării moderne se ia în considerație și capacitățile tehnice de
cercetare care în ultimii ani s-au dezvoltat considerabil.De aceea chiar si pentru
elementele dizpozitivului de luptă care sunt ascunse în elementele de teren nu este
oportun să se afle un timp îndelungat pe aceleași poziții.Pentru a îngreuna
acțiunile de cercetare pentru inamicul ce se află în ofensivă,inducerea acestuia în
eroare este necesar ca elementele dizpozitivului de luptă ce se află în adîncul
apărării sa-și schimbe periodic pozțiile.Acțiunile pentru ascunderea dizpozitivului
de luptă real a forțelor aflate în apărare vor fi eficiente numai cu acțiuni hotarîtoare
împotriva cercetării inamicului dar si cercetarea activă a forțelor ce se află în
apărare.
2.2 Punctul de sprijin
Punctul de sprijin al plutonului constă din pozițiile de apărare a grupelor,punctul
de comandă și observare a plutonului,pozițiile subunităților avute în subordine și
primite ca întărire(mijloacelor de foc),pozițiile mașinilor de luptă.Intervalele dintre
punctele de sprijin poate fi de pînă la 300m iar între pozițiile de apărare a grupelor
de 50m.Acestea trebuie să se afle în permanentă supraveghere,să fie acoperite de
foc și de obstacolele genistice.[Anexa nr.1]

2.3 Sistemul de foc

Pentru crearea sistemului de foc în apărare este nevoie de o mare măiestrie,care
prezintă dispunerea mijloacelor de foc în cîmpul de luptă,combinarea și
distribuirea misiunilor de foc asupra țintelor,locul și timpul în combinație cu
folosirea capacităților de luptă a acestora.Sistemul de foc trebuie să asigure
respingerea atacurilor infanteriei si mașinilor de luptă a inamicului asupra
flangurilor și liniei dinainte a apărării la pătrunderea în punctul de sprijin și
intervalele dintre pozițiile de apărare a grupelor.
Sistemul de foc a unităților de infanterie este o parte componentă sistemului
integrat de nimicire cu foc în apărare,care include in sine:
-interdicția prin foc a desfășurăii forțelor inamicului
-repingerea atacului prin foc
-sprijinul cu foc a trupelor ce duc lupte de apărare în adincime
-nimicirea cu foc a inamicului în timpul contraatacurilor

În timpul celui de-al 2-lea război mondial organizarea sistemului de foc era
orientat spre nimicirea prin foc a inamicului ce se afla aproape de dizpozitivul de
luptă,crearea zonelor de foc continuu din toate tipurile de armament în fața liniei
dinainte a apărării precum și pregătirea manevrei cu foc în scopul concentrării
acestuia într-un timp cît mai scurt pe orice direcție sau sector amenințat.Sistemul
de foc se bazează pe interacțiunea focului artileriei,aruncătoarelor de
9
bombe,armamentului antitanc și a armamentului cu glonț în combinație cu barajele
genistice.Odata cu căutarea noilor metode de lovire hotărîtoare a inamicului în
timpul deplasării și desfășurării acestuia,în toate armatele moderne se acordă o
atenție deosebită modernizării mijloacelor deja existente și crearea unor noi
mijloace de nimicire a tancurilor și altor ținte blindate precum și a forței vii.În
acest sens se acordăo atanție deosebită pentru mărirea distanței de ochire,distanței
eficace de tragere din armamentul antitanc.
După părerea expertilor militari străini,nimicirea eficientă a țintelor blindate
moderne nu poate avea loc cu un mijloc unic.Este necesar de avut armament cu
capacitate de luptă diferită,inclusiv și artileria antitanc,și aruncătoarele de grenade
la distanțe scurte.În ultimii ani pentru nimicirea țintelor blindate se folosesc pe larg
elicopterele,complexele de rachete antitanc.
În sistemul de foc un rol foarte important îl are focul antitanc.La organizarea
focului antitanc in punctul de sprijin,sistemele de rachete și alte mijloace antitanc
se dispun ascuns de inamic,dispersat și in așa fel ca să se poată efectua focul la
distanțe cît mai mari,să se poată efectua focul în flanguri sau încrucișat cu o
densitate mare.
Pentru inducerea în eroare a inamicului referitor la dispunerea mijloacele de
foc,pentru surprinderea inamicului la deschidirea focului antitanc un rol important
îl au mijloacele autopropulsate de artilerie,complexe de rachete,mașinilor de luptă
a infanteriei.
Pentru nimicirea forțelor vii a inamicului la distanțe mici se organizează focul din
armamentul cu glont analog ca și la organizarea focului antitanc.Cel mai eficient
în nimicirea forțelor inamicului este focul incrucișat și focul din flanguri,astfel
încît acest foc este cel mai fatal și acționează asupra moralului
inamicului.Mitralierele instalate pe mașinile de luptă se folosesc pentru întarirea
focului din armamentul cu glonț.Mașinile de luptă sunt dispuse în lacașe de tragere
în adîncul precum și la flangurile dizpozitivului de luptă pentru a asigura apărarea
circulară.
Focul artileriei,mijloacelor antitanc și a armamentului cu glonț în fața liniei
dinainte a apărării se organizeaza în așa fel încît la amplasarea dispersată pe frontul
punctului de sprijin să se asigure cooperarea cu foc,crearea unei zone de foc
continuu din toate tipurile de armament.Cu toate acestea pe direcțiile probabile de
înaintare a inamicului focul trebuie a fie de intesitate și densitate maximă.

2.4 Amenajarea genistică în apărare

Amenajarea genistică include:cîmpuri minate,grupuri de mine,abatize,precum și
obiective pregătite pentru nimicire.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin pe lînga crearea barajelor include:
-crearea fortificațiilor(tranșei,locașe de tragere,linii de comunicații,șanțuri etc.)

10
-amenajarea punctelor de comandă și observare
-pregătirea căilor pentru manevre
-puncte de asigurare cu apă
Pentru amenajarea genistică în primul rînd se sapă lacașurile individuale de
tragere,se pregătesc pozițiile de foc pentru mașinile de
luptă(TAB,MLD),mijloacelor de foc primite ca întarire.După aceasta lacașurile
individuale de tragere se unesc între ele formînd șanțuri pentru grupe,se deschid
căi de comunicații,se pregatesc pozițiile de tragere de rezervă pentru mașinile de
luptă și mijloace de foc.
Pentru amenajarea punctului de sprijin de asemenea se pot folosi mijloace
tehnice,construcții rabatabile pentru fortificatii.Datorită acestor mijloace se obține
o amenajare genistică mai modernă într-un termen mai scurt.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin a plutonului de regulă se incepe după
ce s-a luat decizia referitor la pozițiile grupelor,mijloacelor de foc și organizarea
sistemului de foc.Odată cu amenajarea genistică a subunităților de infanterie, se
amenajează și raioanele cu pozițiile de foc a artileriei,aruncătoarelor de
bombe,mijloacelor antiaeriene,raioanele de dispunere a rezervelor.

În conformitate cu timpul avut la dizpozitie:

- se îndeplinesc lucrări asupra punctelor de comandă
-se pregătesc puncte de sprijin false
-căi pentru manevre
-se îndeplinesc lucrări pentru mascarea forțelor proprii
Timpul necesar pentru îndeplinirea lucrărilor de geniu în comparație cu cel de-al 2-
lea război mondial s-a redus considerabil.În primul rînd aceasta se datorează:
-folosirii mașinilor de săpat(pentru săparea tranșeelor,căilor de
comunicații,lăcașuri de tragere pentru mașinile de luptă și mijloace de artilerie)
-mecanizarea altor tipuri de lucrări
-folosirea substanțelor explozibile
-folosirea pe larg a elementelor deja gata și complecte de mijloace de fortificații.
Însa cu toate acestea termenul echipamentului genistic folosit pentru amenajarea
genistică,capacitățile de protectie a fortificațiilor după părerea experților militari
din străinătate nu este considerat să facă față necesităților prezente.Din acest motiv
în multe țări se desfășoară lucrări asupra noii tehinici de geniu,creșterea
capacităților de protecție a structurilor de apărare și reducerea timpului pentru
realizarea lucrărilor necesare.
Desfășurarea dizpozitivului de luptă pe front și în adîncime au pus în evidență
însemnătatea obstacolelor genistice.Folosirea pe larg de către inamic a
tancurilor,mașinilor de luptă, a pus în evidență folosirea obstacolelor antitanc de
către forțele aflate în apărare.Barajele genistice se amplaseaza în fața liniei dinainte
a apărării,spatiu dintre subunități și la flanguri.Apoi acestea se instaleaza în adîncul
dispozitivului de luptă.Cea mai mare densitate a barajelor antitanc se instaleaza pe
căile cele mai probabile de atac a inamicului.În adîncul dizpozitivului de luptă
cîmpurile de mine se amplasează pe căile cele mai periculoase pentru ofensiva

11
masinilor de luptă.Dupa cum arată practica,pentru a mări viteza de instalare a
cîmpurior de mine se folosesc elicopterele,mai mult ca atît în armatele străine se
folosesc mijloace de instarale a minelor la distanță.
O misiune importantă în amenajarea genistică pentru marirea posibilității de
manevră o prezintă pregatirea căilor de manevră astfel încît o infrastructură
dezvoltată de drumuri permite deplasarea rapidăa rezervelor pe direcția dorită.La
pregatirea căilor de manevră de regulă se folosesc drumurile deja folosite însă
acestea nu coincid mereu cu directia necesară.Pe lîngă aceasta multe sectoare de
drum pot fi distruse de către forțele aflate în ofensivă.De aceea la trecerea în
apărare apare necesitatea de creare a căilor suplimentare de manevră.
În condițiile în care inamicul folosește arme NBC o importanță majoră o are
asigurarea cu apă a trupeor,astfel încît persistî un risc major de infectare a surselor
de apă aflate la suprafață.Punctele de aprovizionare cu apăde unde se extrage apa
subterană sunt mai puțin supuse riscului de infectare.De aceea în prezent se acordă
o atenție deosebită cercetării și extrageri apei subterane folosind tehnica de geniu.
Pentru a obține stabilitatea apărării se realizează diferite lucrări pentru mascarea
trupelor.Scopul de bază a acestor lucrări este de a ascunde de observarea terestră și
aeriană a inamicului structura apărării și scopul acesteia.Pentru ca lucrările de
mascare să aibă efectul necesar ele trebuie să fie diverse și credibile.
În timpul apărării efortul de bază a trupelor de geniu trebuie orientate spre folosirea
eficientă a barajelor antitanc,mașinilor de luptă a infanteriei,lichidarea efectelor
armelor NBC,amenajarea căilor de manevră.

12
 Capitolul 3:
Desfășurarea luptei de apărare în lipsa contactului cu
inamicul
3.1 Sistemul de comandă
Conducerea cuprinde activitatea comandantului de pluton pentru pregătirea şi
ducerea luptei subunităţii ce o comandă şi a subunităţilor din celelalte elemente ale
sistemului naţional de apărare luate în subordine de la primirea misiunii şi până la
îndeplinirea ei şi constă în: organizarea şi coordonarea permanentă şi unitară a
întregii activităţi desfăşurate de pluton , de subunităţile primite ca întărire şi
formaţiunile de apărare cu care acţionează împreună; menţinerea unei înalte
capacităţi de luptă, moral-psihologice şi de pregătire a subordonaţilor şi
concentrarea eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunii primite; luarea
hotărârilor şi transmiterea misiunilor la timp la subordonaţi; asigurarea acţiunilor
de luptă; organizarea şi menţinerea cooperării; controlul şi îndrumarea permanentă
a subunităţilor asupra înţelegerii şi îndeplinirii misiunilor primite.
Comandantul de plutonrăspunde personal de îndeplinirea cusucces a
misiunii de luptă, fiind obligat:
- să observe personal câmpul de luptă;
- să cunoască permanent starea şi posibilităţile subunităţii pe care o comandă,
ale celor primite ca întărire şi în sprijin, ale subunităţilor şi formaţiunilor cu care
cooperează, precum şi ale inamicului împotriva căruia duce lupta;
- să ia repede hotărârea şi să dea la timp misiuni subordonaţilor şi mijloacelor
primite ca întărire sau în sprijin;
- să organizeze sistemul de foc şi de baraje;
- să organizeze şi să menţină cooperarea neîntreruptă (ziua şi noaptea);
- să ia măsuri pentru asigurarea acţiunilor de luptă;
- să se preocupe pentru întărirea continuă a moralului subordonaţilor;
- să conducă acţiunile de luptă şi să folosească eficient mijloacele de foc din
înzestrare, îndeosebi armamentul de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile
de luptă) şi armamentul antitanc;
- să exploateze efectele loviturilor aviaţiei, focului artileriei şi altor
mijloace;
- să stabilească măsurile de protecţie şi de înlăturare a efectelor în cazul
întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de către inamic;
- să cunoască, să organizeze întreţinerea şi să folosească eficient, în funcţie
de puterea de foc, protecţia prin blindaj şi mobilitate, transportoarele amfibii
blindate (maşinile de luptă);
- să se preocupe permanent de asigurarea în bune condiţii a traiului
subordonaţilor, îndeosebi în condiţii de izolare;
- să stabilească, după caz, locul transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă) în dispozitivul de luptă şi procedeele prin care
sprijină acţiunile subunităţilor proprii;

13
 - să folosească cu pricepere terenul pentru a organiza o apărare puternică şi
pentru a acţiona cu hotărâre şi prin surprindere în ofensivă;
- să se preocupe de starea şi păstrarea mijloacelor de luptă din înzestrare şi a
materialelor, menţinerea transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) în
stare de operativitate, urmărirea primirii muniţiei, materialelor şi a hranei conform
normelor, precum şi de completarea plinurilor de carburanţi-lubrifianţi la
tehnica militară, raportarea consumurilor şi pierderilor de materiale.

Pentru ducerea cu succes a acţiunilor de luptă în condiţii de izolare, comandantul

de pluton este obligat: să dovedească iniţiativă în toate situaţiile, să menţină
permanent capacitatea de luptă a subunităţilor şi formaţiunilor pe care le comandă;
să acorde atenţie deosebită organizării conducerii, cooperării şi lovirii prin
surprindere a inamicului; să sustragă forţele şi mijloacele de sub loviturile acestuia;
să organizeze traiul concomitent cu ducerea luptei; să fie dârz şi hotărât în
îndeplinirea misiunilor; să dovedească pricepere pe timpul acţiunilor pentru
restabilirea contactului cu trupele proprii.
Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton şi-o însuşeşte, calculează şi
planifică timpul la dispoziţie, analizează situaţia şi, pe baza acestora, ia hotărârea,
execută recunoaşterea, dă ordinul de luptă verbal, organizează cooperarea,
asigurarea acţiunilor de luptă şi conducerea, pregătirea efectivului, armamentului şi
tehnicii pentru luptă. Ulterior, verifică pregătirea plutonului pentru îndeplinirea
misiunii de luptă şi, la timpul stabilit raportează despre aceasta comandantului de
companie.
Pe timpul însuşirii misiunii primite, comandantul de pluton trebuie să
înţeleagă: misiunea companiei şi a plutonului; obiectivele (ţintele) de pe direcţia de
acţiune a plutonului care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior;
misiunile vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia; ora gătinţei pentru
îndeplinirea misiunii.
Calculînd timpul la dispoziţie are în vedere ora primirii misiunii, cînd trebuie
să raporteze hotărîrea şi să fie gata de luptă, căte ore de lumină sînt pentru
pregătirea luptei, urmărind să efectueze majoritatea timpului pentru pregătirea
subunităţilor în vederea luptei.
La analiza situaţiei, comandantul de pluton trebuie să studieze: natura,
valoarea, situaţia, caracterul acţiunilor şi posibilităţile inamicului în timp şi spaţiu,
locul dispunerii mijloacelor de foc ale acestuia; situaţia, asigurarea şi posibilităţile
plutonului şi a subunităţilor de întărire; valoarea, situaţia, caracterul acţiunilor
vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia; caracterul terenului, căile favorabile
pentru apropierea inamicului sau pentru apropierea de inamic, accesibilitatea
terenului (dacă favorizează sau îngreuiază acţiunile trupelor proprii), barajele şi
obstacolele, condiţiile de observare şi de executare a focului, proprietăţile de
protecţie şi mascare.Comandantul de pluton trebuie să ţină seama de starea
timpului şi de anotimp, dacă se acţionează ziua şi noaptea şi de influenţa acestor
factori asupra desfăşurării acţiunilor subunităţilor.În hotărâre comandantul de
pluton determină: modul de îndeplinire a misiunii primite (care inamic, unde şi cu

14
ce mijloace să fie nimicit şi măsurile de inducere a acestuia în eroare); misiunile
grupelor, subunităţilor şi mijloacelor de foc de întărire; organizarea conducerii.
Pentru precizarea elementelor hotărârii comandantul de pluton execută
recunoaşterea, pe timpul căreia studiază în detaliu terenul pe care va acţiona,
indică reperele şi stabileşte concret:
-poziţia inamicului şi caracterul probabil de acţiuni a acestuia;
-misiunile grupelor şi alte chestiuni, legate de întrebuinţarea terenului
(poziţiile grupelor, poziţiile de tragere ale blindatelor, mijloacelor antitanc şi ale
altor mijloace de foc, barajele şi trecerile prin ele, itinerarul de deplasare a
plutonului şi locurile de debarcare a grupelor de infanterie motorizată).
După executarea recunoaşterii, comandantul de pluton dă ordinul de luptă
verbal, de regulă, în teren. In situaţia când nu este posibil să se dea în teren, se dă
la macheta terenului. La apropierea plutonului de raionul acţiunilor de luptă
comandantul face precizările necesare.Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis,
în aşa fel încât subordonaţii să înţeleagă clar ce misiuni au de îndeplinit.
În ordinul de luptă comandantul de pluton, de regulă, indică:
- reperele
- situaţia inamicului
- misiunea plutonului
- obiectivele şi ţintele care vor fi nimicite (neutralizate) de către mijloacele
eşaloanelor superioare pe direcţia de acţiuni a plutonului, precum şi misiunile
vecinilor;
- misiunile de luptă ale grupelor, mijloacelor de întărire (sprijin), precum şi
misiunile efectivului subordonat nemijlocit (lunetistului, puşcaşului-sanitar);
- ora când trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii de luptă;
- locul său şi locţiitorul.
După darea ordinului de luptă comandantul de pluton organizează
cooperarea între grupe cu mijloacele de foc, de întărire şi de sprijin şi cu
subunităţile vecine.
Cooperarea se organizează în teren, concomitent cu darea misiunilor de luptă.
La cooperare comandantul de pluton este obligat :
- să verifice dacă comandanţii de grupe (piese, echipaje) cunosc misiunile de
luptă primite;
- să stabilească concret în teren, în timp şi spaţiu, pentru fiecare grupă în
parte, în ce fel va acţiona pentru îndeplinirea cu succes a misiunii plutonului,
precizând modul de acţiune al acestora, cum vor fi sprijinite de către mijloacele de
foc, subunităţile vecine şi eşalonul superior - pe faze ale luptei (pentru fiecare
obiectiv în parte); comandanţii de grupe (piese, echipaje) trebuie să înţeleagă clar
ce manevre vor executa pentru îndeplinirea misiunii de luptă;
- să stabilească măsurile pentru consolidarea obiectivelor cucerite şi
respingerea acţiunilor inamicului pătruns în punctul de sprijin;
- să precizeze cum va fi menţinută şi restabilită cooperarea pe timpul ducerii
acţiunilor de luptă, semnalele de cooperare şi locul său în dispozitiv;

15
 - să se indice semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de
acţiuni conform acestora.
Organizând asigurarea acţiunilor de luptă, comandantul de pluton indică:
- modul de executare a observării şi de acţiuni a efectivului în cazul folosirii
de inamic a ADM NBC şi de precizie înaltă;
- ordinea amenajării genistice a poziţiilor;
- măsurile de mascare, siguranţa şi modul de executare a lor.
La organizarea conducerii, comandantul de pluton precizează (aduce la
cunoştinţă) datele radio şi ordinea folosirii mijloacelor de legătură radio şi de
semnalizare.

3.2 Pregătirea luptei de apărare

Pregatirea apărării prevede un vast complex de activițăti realizate de comandant și
de statul major pentru realizarea cu success a misiunii de luptă.
Aceasta cuprinde:
-organizarea luptei(luarea hotărîrii,recunoașterea,punerea misiunilor de
luptă,organizarea sistemului de foc,asigurarea de luptă și ducerea
acesteia,întocmirea schemei punctului de sprijin)
-ocuparea punctului de sprijin
-realizarea dizpozitivului de luptă și a sistemului de foc
-amenajarea genistică
-pregătirea subunităților pentru luptă
-verificarea gătinței apărării și a subunităților către indeplinirea misiunii de luptă.
Ordinea de lucru a comandantului și a statului major pentru organizarea apărării
depinde de condițiile de trecere la apărare,caracterul acțiunilor inamicului și timpul
avut la dizpoziție.

Caracterul imprevizibil al acțiunilor militare,probabilitatea ridicată de apariție a

situațiilor de criză,abaterile bruște de la plan necesită sîrguința și responsabilitate
ridicată de la organele de conducere pentru:
- aducerea în timp scurt a trupelor în stare de luptă
- a nu permite influența psihologică asupra forțelor proprii
- pentru a nu permite ieșirea de sub control a situației.
Este evident că în lucru comandantului asupra organizării apărării,luării deciziei și
planificării nu este acceptată abordarea standartă.Apare necesitatea de a căuta căi
neordinare de obținere a vitalității și activității apărării,construirea sistemului de
foc,dizpozitivului de luptă,amenajării genistice precum și a metodelor de ducere a
luptei de apărare.
Pentru luarea unei decizii corecte în apărare este necesar de analizat toate
elementele cîmpului de luptă:
-forțele și mijloacele inamicului
-terenul
-condițiile climatice și meteorologice.

16
O importanță majoră în formarea unei apărări ferme și active o are folosirea
corectă a avantajelor tactice din teren.Prin alegerea iscusita a pozițiilor,punctelor
de sprijin,amenajarea genistică a acestora,crearea sistemului de foc și a barajelor
inamicul poate fi privat de multe avantaje,indus in eroare referitor la structura
apărării,astfel îi poate fi impus planul nostru de acțiune.În prezent analiza terenului
are nevoie de o abordare nouă.În trecut aceasta avea loc în mod “fotografic” :se
analiza proprietățile acestuia la condiția în care se afla.În lupta modernî o astfel de
analiză nu este suficientă pentru a lua o decizie referitor la apărare întrucît sub
influența noilor arme puternice cum ar fi:
-proiectile de precizie înaltă
-arme de incendiere
-arme de nimicire in masă
proprietățile tactice a terenului se pot schimba radical.De exemplu în urma
accidentelor la centralele atomice,uzinele chimice se pot crea zone vaste
contaminate chimic si radioactiv.De asemenea trebuie de luat în calcul distrugerea
hidroinstalatiilor ceea ce poate duce la inundarea vastă a terenului.
În acest sens nu v-a fi suficient o simpla analiză a terenului ci de o prognoză
referitor la schimbarile în teren în urma acțiunior de luptă.
3.3 Planificarea
In planificarea acțiunilor de luptă intră 6 pași:
1.Primirea misiunii(inceperea planificării)
- intenţia şi concepţia eşalonului superior;
- sarcinile pe care plutonul trebuie să le îndeplinească (sarcini
precizate,deduse sau esentiale)
- limitele acțiunii asupra libertății de acțiune
- misiunea reformulată a plutonului
- calculul timpului (1/3 pentru cdt si 2/3 pentru subordonati, timp zi-
lumina, planificarea inversă)

2.Emiterea ordinului preliminar se referă la ridicarea munițiilor,a rațiilor de

hrana si apă, verificarea mijloacelor de transmisiuni si cuprinde:
- SITUAȚIA (scurta descriere a situatiei: inamic, forțe proprii, subunitați primite
ca întărire/sprijin)
- MISIUNEA (cea primită de la comandantul de companie si reformulată sau
dedusă de comandantul de pluton)
- EXECUTIA (pregătirea către executarea misiuniii)
- SPRIJIN LOGISTIC .
COMANDA SI COMUNICATII

17
 3.Pregătirea planului preliminar
- Analiza detaliată a misiunii. – daca sunt precizări, sau schimbări în misiune,
acestea se analizează.
- Analiza situației și dezv. C.A. –MIFTT
- Analiza fiecărui C.A
- Compararea C.A.
- Decizia.

4.Deplasarea
Comandantul de pluton deplasează forțele în raionul de acțiune avînd cu sine
planul preliminar. Plutonul poate începe deplasarea în timp ce comandantul încă
planifică sau execută recunoașterea sub conducerea locțiitorului comandantului de
pluton sau a unui commandant de grupa.

5.Recunoașterea
Dacă timpul permite comandantul de pluton execută personal recunoasterea în
scopul confruntării elementelor rezultate din analiza terenului și corectării
planului sau, al confirmării gradului de practicabilitate al rutelor și timpul necesar
deplasărilor mai importante. Poate fi executată pe harta, machetul terenului sau în
teren.

executarea recunoașterii cuprinde:

-clarificarea răspunsurilor la întrebările ce apar pe timpul analizei situatiei din
cadrul elaborarii COA
-stabilirea modului de acțiune pentru îndeplinirea misiunii;
- planificarea acțiunii;
- elaborarea mentală a detaliilor planului de acțiune

pe timpul recunoașterii se execută:

- orientarea topografică ;
- indică reperele;
- precizează dispunerea, compunerea și direcțiile probabile de atac ale inamicului;
- precizează poziția SU proprii și a vecinilor
- precizează termenii amenajării genistice;
- locul P.C.O.

18
6. COMPLETAREA PLANULUI PRELIMINAR : pe baza recunoaşterilor
asigurîndu-se că aceasta îndeplineşte cerinţele misiunii şi se încadrează în cerinţele
intenţiei.
situația inamicului
1) SITUAŢIA conceptia eșalonului superior
subordonări și resubordonări (dacă este necesar)

2) MISIUNEA (primită de la eșalonul superior /dedusă/ și cuprinde: scopul,

forma de luptă, termene de realizare)
3) EXECUŢIA (detaliază decizia comandantului, rezultată pe parcursul
procesului de planificare) astfel:
- direcția de acțiune și manevra;
- etapele acțiunii și termenele;
- direcția de efort;
- alte priorități și precizări (instrucțiuni de aparare CBRN, proprietățile specific,
masurile de mascare)
- programarea în timp a acțiunilor;
- coperarea;
- sprijinul de luptă;
- instrucțiuni de coordonare
4) SPRIJIN LOGISTIC (cuprinde concepția de realizare a sprijinului logistic).
5) COMANDA și COMUNICAŢII (comanda: înlocuitorul la comandă, locul
comandantului)
(comunicații: instrucțiuni de recunoaștere, identificare și regulile generale privind
utilizarea mijloacelor de comunicații, rapoartele, termenii de transmitere a
acestora.

3.4Organizarea
Organizarea cuprinde pasul 7 si pasul 8.
7.EMITEREA ORDINULUI DE ACŢIUNE
SITUAŢIA:Inamicul (compunerea, disunerea și puterea de luptă, activități
recente, posibil. mijl.și forțelor (+) și de folosire a ADM, C.A. cel mai probabil/
periculos
Forțe proprii (misiunea și concepția eșalonului superior, misiunile vecinilor)
Subunitățile primite în întarire/sprijin.

MISIUNEA: {cine? (plutonul), ce? (sarcina), cind? (timpul critic), unde?

(coordonatele, caroruri), de ce? (scopul)}
EXECUŢIA cuprinde următoarele subpuncte:
Intenţia comandantului (scop, sarcini cheie, starea finală):
- concepția acțiunii;
- sarcini subunităţilor luptătoare
- sarcini subunităților de întărire/sprijin
- instrucțiuni de coordonare. (semnale de înştiinţare., conducere şi cooperare)
19
 - modul de îndeplinire a misiunii primite (care inamic, unde şi cu ce mijloace
de nimicit
- dispozitivul de luptă
- misiunile plutonului şi mijloacelor de foc de întărire
- organizarea conducerii (PCO, semnale

SPRIJINUL LOGISTIC cuprinde următoarele subpuncte:

- concepția Sprijinului Logistic
- transport
- aprovizionare
- mentenanță
- asistență medical
- cartiruirea efectivului
- servicii de campanie

COMANDA și COMUNICAŢII cuprinde:

-comanda: locul și timpul instalării PCO, locul comandantului de pluton,
succesiunea la comandă)
-comunicații: instrucțiuni de recunoaștere, identificare și regulile generale privind
utilizarea mijl. de comunicații, rapoartele, termenii de transmitere a acestora.

8.Supervizarea include organizarea coordonării și cooperării (repetiții) și

controlul pregătirii pentru luptă.Comandantul de pluton supervizează pregătirea
plutonului pentru luptă prin executarea repetiţiilor şi a inspecţiilor.
Repetiţiilesunt folosite de cătrecomandantul de pluton pentru:
- exersarea misiunilor esenţiale (pentru a îmbunătăţi performanţele)
- cunoaşterea punctelor slabe şi a problemelor din plan;
- coordonarea activităţilor elementelor subordonate
- îmbunătăţirea înţelegerii de către subordonaţi a concepţiei de acţiune, în
scopul creşterii încrederii acestora

Inspecţiile: Comandanţii de grupe execută inspecţiile iniţiale după primirea

ordinului preliminar (de avertizare); locţiitorul comandantului de pluton se axează
pe pregătirea subunităţii pentru luptă.
Comandantul de pluton şi locţiitorul său fac inspecţia finală verificând:
- tehnica, armamentul şi muniţia
- uniformele şi echipamentul adecvat pentru misiune
- modul de înţelegere a misiunii şi a responsabilităţilor specifice
- comunicaţiile
- raţiile şi apa
- mascarea
- modul de remediere a deficienţelor constatate pe timpul inspecţ.
Precedente

20
 3.5 Cooperarea
În apărare, cooperarea se organizează pentru:
- interzicerea apropierii şi desfăşurării inamicului pentru ofensivă;
- respingerea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării;
- nimicirea inamicului pătruns în adâncimea dispozitivului de luptă;
- nimicirea ţintelor aeriene.

În lupta de apărare, la cooperare, comandantul de pluton trebuie să

precizeze:
- aliniamentele (sectoarele) pe care eşalonul superior execută foc în sprijinul
companiei;
- sectoarele de foc concentrat (cine participă şi semnalul de executare a
focului);
- aliniamentul barajului general, al focului antiblindate şi al aruncătoarelor;
- aliniamentul de deschidere a focului de către mijloacele de sprijin; modul de
asigurare a flancurilor;
- semnalele de cerere, deschidere, transport, încetare a focului şi de indicare a
obiectivelor;
- modul de sprijin al companiei când se apără pe poziţia înaintată şi direcţia de
repliere.

3.6 Controlul
Controlulse execută în scopul verificării următoarelor probleme: punerea în
practică a prevederilor planului de acţiune; nivelul de pregătire al grupelor;
îndeplinirea la timp a misiunii primite.
Controlul evidenţiază gradul de pregătire al militarilor. Comandantul de
pluton se asigură de integritatea şi corectitudinea uniformei şi a echipamentului, de
existenţa şi starea de funcţionare a armamentului şi a muniţiei, fiind eliminat
echipamentul nefolositor şi greutăţile excesive.
Procedeele prin care se realizează controlul pot fi materializate prin:
deplasărea la subordonaţi; folosirea mijloacelor de comunicăţii; studierea
documentelor.

21
3.7 Executarea luptei de către plutonul de infanterie in
lupta de apărare în lipsa contactului cu inamicul.
Plutonul de infanterie trece la apărare, de regulă, în cadrul companiei în
condiţiile în afara contactului cu inamicul. Cînd se adoptă apărarea în afara
contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului
de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a
terenului.
Comandantul de pluton stabileşte dacă plutonul poate nimici inamicul de pe
poziţiile ocupate.În situaţia cînd plutonul este în măsură să nimicească inamicul de
pe poziţiile ocupate, atunci acesta continuă lupta, astfel:
1) deschide focul la distanţa maximă eficace;
2) nimiceşte inamicul care încearcă să creeze breşe prin obstacole;
3) deschide focul în barajul general;
4) aruncă grenadele de mînă;
5) se retrage, la ordin, pe poziţiile de rezervă dacă situaţia impune.
În situaţia cînd plutonul nu poate să nimicească inamicul de pe poziţiile
ocupate, comandantul de pluton, procedează astfel:
1) raportează comandantului de companie;
continuă angajarea inamicului sau repoziţionează plutonul (grupele) numai
atunci cînd comandantul de companie ordonă să: continue focul în sectorul
plutonului (zona de angajare); să ocupe poziţiile de rezervă; să sprijine alte
elemente ale companiei;să participe la executarea unui contraatac pentru
recucerarea poziţiilor pierdute; se retragă combinînd, focul cu deplasarea în
vederea ruperii luptei.

În raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătităîn grabă sau din timp.
Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului
nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum şi a
timpului scurt avut la dispoziţie pentru pregătirea luptei.
Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente din teren, de
regulă, cînd plutonul nu este în contact nemijlocit cu inamicul şi se dispune de
timp pentru pregătirea luptei.

22
 Bibliografie
- Broșura:Plutonul infanterie motorizată în apărare
- Manualul de luptă a plutonului de infanterie
- FM7-8 Infantry rifle platoon and squad
- Воробьёв И.Н. - Тактика - искусство боя (2002)
- Макнаб Крис, Фаулер Уилл - Современный бой. Оружие и тактика (2003)
- Тактика (взвод, отделение, танк). Часть 1 (1992)

23
 ANEXE
Anexa nr.1

N Schema punctului de sprijin a pl. 3 I.

Comandantul pl. 3 I.Mo.:________________

(gradul militar, semnatura)
2
„ ”___________ anul 200__
3
1

24