1

ARMATA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

BATALIONUL 22 M.P.

APROB
COMANDANDANRUL BATALIONULUI 22 M.P.
lt col Ig. Chiorescu
”____” _______________200__.

LECŢIA
la pregătirea medico – militară cu
efectivul
Batalionului 22 MP

Tema 6: Căutarea răniţilor pe cîmpul de luptă, scoaterea lor

din maşini blindate, altă tehnică de luptă şi
fortificaţii de apărare (locuri greu accesibile),
acordarea primului ajutor şi evacuarea lor pe
cîmpul de luptă.
 2
CHIŞINĂU - 2005

PLAN - CONSPECT
la pregătirea medico – militară cu efectivul
Batalionului 22 MP

Tema 6: Căutarea răniţilor pe cîmpul de luptă, scoaterea lor din maşini

blindate, altă tehnică de luptă şi fortificaţii de apărare (locuri greu
accesibile), acordarea primului ajutor şi evacuarea lor pe cîmpul de
luptă.

SCOPUL: de a învăţa militarii cum se efectuează căutarea şi apropierea

de răniţii pe câmpul de luptă, scoaterea lor din maşini blindate, tancuri,
fortificaţii de apărare şi evacuarea lor de pe câmpul de luptă.

ÎNTREBĂRI DE STUDIU :

1. Căutarea răniţilor pe cîmpul de luptă în dependenţă de situaţia de luptă

şi caracterul termenului (ziua, noaptea).

2. Scoaterea răniţilor din maşini blindate, tancuri, fortificaţii de apărare.

3. Adăpostirea şi mascarea răniţilor pe cîmpul de luptă şi acordarea

primului ajutor.

4. Transportarea răniţilor cu ajutorul mijloacelor improvizate, evacuarea

răniţilor de pe cîmpul de luptă.

TIMPUL : 1 oră

LOCUL : catedra de tactică

METODĂ : prelegere

ASIGURAREA MATERIALĂ :
a) materiale didactice, conspect;
b) planşe, foi de cort, prajini, manta, frânghii, chingele sanitară şi specială
Ş-4.
 3

PARTEA I N I Ţ I A L Ă (5 min.):

- primirea raportului de la militarul de serviciu despre gătinţa către

şedinţă;
- salutarea cu efectivul instruit, controlul prezenţei şi gradului de
pregătire către şedinţă;
- anunţarea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- anunţarea părţii introductive a materialului şedinţei.

PARTEA DE B A Z Ă (40 min.)

1. Căutarea răniţilor pe cîmpul de luptă în dependenţă de situaţia de

luptă şi caracterul termenului (ziua, noaptea).

Conducătorul anunţă tema, scopul şi întrebările lecţiei, explică, că

lupta în condiţiile contemporane a trupelor de infanterie motorizată se
poate duce în diverse condiţii meteorologice, ziua şi noaptea cu folosirea
diferitor mijloace tehnice, armament modern, tancuri, maşini blindate,
avioane etc., pe teren cu relief diferit, cu un tempo de luptă înalt.
Conducătorul atrage atenţia că toate acestea creează condiţii dificile
de lucru pentru efectivul medical. Reieşind din cele spuse, căutarea şi
evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă, sunt măsuri de care depinde
succesul lucrului ulterior al efectivului medical – salvarea vieţii răniţilor,
vindecarea şi revenirea lor în formaţiile de luptă. Această se confirmă în
mod convingător de experienţă celui de-al doilea război mondial. În 21,9%
de cazuri moartea răniţilor pe câmpul de luptă a survenit în urmă
afecţiunilor care puteau fi evitate prin acordarea la timp a primului ajutor şi
evacuarea răniţilor la etapele de acordare a ajutorului medical.

În timpul luptei sanitarii caută răniţii şi le acordă primul ajutor

neîntrerupt, ţinând cont de caracterul terenului şi situaţiei de luptă, folosind
momentele favorabile. Sanitarului i se interzice ca în timpul luptei să tîrîe
rănitul la o distanţă mai mare de 5-10 metri, deoarece aceasta stinghereşte
îndeplinirea misiunii principale – acordarea primului ajutor răniţilor din
pluton.
În condiţiile când căutarea răniţilor este dificilă (în pădurea, tufăriş,
noaptea, în timpul viscolului) conform dispoziţiei comandanţilor sunt
destinate echipe speciale de căutare a răniţilor. Militarii acestei echipe sunt
aliniaţi în lanţ la aşa o distanţă unul de altul, care permită menţinerea
legăturii vizuale şi cercetarea amănunţită a câmpului de luptă. Această
metodă e numită “greblă sanitară”. Deosebit de amănunţit, trebuiesc
 4
cercetate tranşeele, tufarii, gropile de obuze, iar în centrele populate –
subsolurile clădirilor, beciurile, fântânile de control al comunicaţiilor
subterane.
Pe terenul afectat căutarea răniţilor se efectuează în două direcţii: la
început în direcţia spate-front, iar apoi în lungul frontului. În focarul armei
de nimicire în masă căutarea se efectuează de la epicentru spre periferie,
focarul fiind împărţit în sectoare. Căutarea şi scoaterea răniţilor de pe
câmpul de luptă preîntâmpină acţiunea adăugătoare a factorilor nocivi ai
armei nucleare, moartea lor sub dărâmături, sub şenilele tancurilor şi roţile
maşinilor blindate.

2. Scoaterea răniţilor din maşini blindate,

tancuri, fortificaţii de apărare.

Metoda de apropiere de răniţii

Conducătorul subliniază că în dependenţă de situaţia tactică,

intensitatea focului inamicului, caracterul terenului, de anotimp, ziua sau
noaptea, sunt alese metodele de apropiere de răniţi.
De obicei, sanitarii se apropie de răniţi tîrîş, prin alergări scurte, pe
brînci cu precauţe, folosind cutele reliefului, răgazurile de foc al inamicului.
Apropierea de răniţii prin alergări scurte se foloseşte de către
sanitari, instructori sanitari prin deplasarea în zig-zag şi culcări succesiv la
fiecare 20-30metri, cu scopul de a nu deveni ţintă pentru inamic şi a se
masca folosind cutele reliefului.
Apropierea de răniţi aplecat se execută pe câmpul de luptă prin
tranşee, şanţuri, tufari.
Apropierea de răniţi tîrîş se efectuează culcat la pământ ţinând arma
pe braţul drept, împângându-se pe rând cu picioarele şi cu mână stângă.
Apropierea de rănit pe brânci se efectuează cu ajutorul genunchilor
sprijinindu-se în coate, arma se ţine în mână dreaptă.
Apropierea de răniţi pe o parte se efectuează folosind activ un picior
şi o mână. Conducătorul demonstrează metodele de apropiere de răniţi şi
cere ca participanţii la instruire să îndeplinească practic aceste metode.

Scoaterea răniţilor din maşini blindate, tancuri, fortificaţii de apărare

Conducătorul subliniază însemnătatea mare în acordarea

autoajutorului şi ajutorului reciproc membrilor echipajelor de tancuri în luptă
contemporană şi menţionează că acordarea primului ajutor şi scoaterea
răniţilor din maşinile blindate şi tancuri e legat de greutăţi: compartimentul
de luptă de mărimi mici, necesitatea de a schimba poziţia mecanismelor şi
aparatelor, accesul dificil de răniţi
 5
Cel mai simplu şi accesibil mod de scoatere a rănitului din tanc este
modul manual: un militar apucă rănitul de subţiori şi îl ridică, al doilea
militar îl sprijină de picioare.
Pentru evacuarea rănitului din tanc se mai pot folosi centurile,
frânghii, cablul flexibil.
Experienţă arată că cele mai menajabile şi a eficace metode de
scoatere a răniţilor din tancuri, maşini blindate şi locuri greu accesibile sunt
metodele de folosire a chingii speciale Ş-4 şi a chingii sanitare.
Răniţii sunt scoşi din tanc cu ajutorul chingii sanitare în formă de
cerc, sau în formă de cifră “opt”.
Chinga în formă de cerc se îmbracă rănitului pe piept trecând-o pe
subţiori, dacă nu e rănită cutia toracică. În acest caz rănitul se scoate cu
chinga în forma de cifra “opt”. Chinga se îmbracă rănitului pe picioare mai
aproape de fese, în aşa fel ca rănitul să şadă pe încrucişarea formată.
Mai des pentru scoaterea răniţilor din tanc se foloseşte chinga
specială Ş-4.
Chinga specială Ş-4 e destinată pentru transportarea răniţilor,
scoaterea lor din locuri greu accesibile (tancuri, fântâni, subsolurile
clădirilor demolate) şi coborâre răniţilor de la etajele de sus ale clădirilor.
Chinga specială Ş-4 prezintă o curea din foaie de cort cu o lungime de 360
cm, lăţimea de 6,5 cm şi o greutatea de 860-960 g.

Aplicarea chingii speciale are câteva metode:

Prima metodă – aplicarea chingii din partea capului. Ambele capete

se trec pe subţiori în direcţia de la spate spre piept formând încrucişare la
piept, apoi capătul de sub mână dreaptă se trece pe sub femurul stâng, iar
capătul de sub mână stângă – sub femurul drept, ambele capete se trag
între picioare şi se fixează cu ajutorul cârligelor cu arc de inele.

Metodă a doua – aplicarea chingii din partea picioarelor. Chinga se

amplasează în aşa mod, ca un capăt să se afle lângă partea laterală a
femurului stâng, iar al doilea lângă partea laterală a femurului drept. Apoi
cârligele cu arc sunt aduse pe rând sub femurul drept şi stâng, ca în prima
metodă. Fixând cârligele de inele, chinga se încrucişează la piept în aşa
fel, ca capătul de la femurul drept să treacă sub mână stângă, iar cel de la
femurul stâng – sub mâna dreaptă.

Metodă a treia – aplicarea chingii în forma de cerc. Cârligele cu arc

se fixează unul de altul. Chinga se îmbracă în aşa mod, ca cârligele să se
afle la spate, încrucişând chinga la piept, capetele se trec sub mână
dreaptă şi cea stângă, de laţul format se scoate rănitul din tanc.
Conducătorul menţionează, că în tancul lovit se poate de pătruns
numai prin trapa comandantului de tanc sau a ochitorului. Trapele
mecanicului-conducător şi de rezervă pot fi deschise numai din
 6
compartimentul de luptă. Fiecare sanitar trebuie să aibă o cheie de trap
pentru a deschide trapele pe câmpul de luptă.

3. Adăpostirea şi mascarea răniţilor pe cîmpul

de luptă şi acordarea primului ajutor.

În cazurile când răniţii temporar până la evacuare sunt lăsaţi pe

câmpul de luptă, în adăposturi, locurile aflării lor se marchează cu semne
vizibile din spate atât ziua, cât şi noaptea. De obicei, pentru aceasta se
folosesc faşe de material alb cu imaginea crucii roşii, în lipsa acestui semn
se folosesc faşe de tifon sau mijloace improvizate – mănunchiuri de iarbă,
lopaţica de geniu, casca etc. Noaptea se folosesc semne speciale
fluorescente care se fixează pe diferite obiecte în apropierea adăpostului
unde se găsesc răniţii.
În timpul luptei de apărare pentru adăpostirea temporară a răniţilor
se amenajează postul medical al companiei.
La postul medical al companiei instructorul sanitar acordă răniţilor
primul ajutor, cu acest scop aici se fac rezerve de pansament, atele apă
potabilă. Pe timp de iarnă postul medical al companiei trebuie încălzit.
Locul unde se afla postul medical a adus la cunoştinţă efectivului.

4. Transportarea răniţilor cu ajutorul mijloacelor improvizate.

Evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă.

Conducătorul subliniază, că alegerea metodelor de transportare a

răniţilor în adăposturile apropiate depinde de caracterul rănii, starea
rănitului, de condiţiile de luptă şi caracterul terenului. Deseori, răniţii sunt
transportaţi, mişcându-se pe o parte, având rănitul în spate, sau folosind
mijloacele improvizate, foaia de cort, mantaua sau sănii improvizate.

Târârea rănitului pe o parte. Instructorul sanitar se apropie de rănit

din spate, aranjează rănitul pe un picior îndoit în genunchi şi coapsă, iar
capul rănitului pe piept, făcând mişcări cu piciorul liber şi cu o mână: rănitul
e târât în adăpost, fiind susţinut cu mâna liberă. În dependenţă de starea
sa rănitul ajută la mişcare cu piciorul sau cu mâna sănătoasă. Distanţa de
15 metri trebuie parcursă în 80-90 sec.

Târârea rănitului pe spate. Rănitul se aranjează pe spatele unui

militar sau instructor sanitar. Cu ajutorul picioarelor şi mâinilor sanitarul
(instructorul sanitar) târâe rănitul în adăpost. Distanţă de 15 metri trebuie
parcursă în 90-100 secunde.
 7
Târârea rănitului pe foaia de cort. Capătul liber al chingii sanitare
se trece prin centură şi se formează o ansă, după aceea se fixează de un
colţ ai foii de cort cu un nod “mărinaresc”. Capetele libere ale foii de cort se
leagă unul de altul deasupra rănitului.
În caz de lipsă a foii de cort se foloseşte mantaua. După ce se
pregăteşte ansa, capătul liber al chingii sanitare se trece prin mâinicele
întoarse înăuntru, şi se leagă cu un nod.
În timp de iarnă răniţii se pot târâi cu mijloace improvizate: schiuri,
sanie, foi de metal şi de placaj.

Răniţii pot fi transportaţi pe mâini de un militar

sau sanitar prin câteva metode.

Prima metodă. Aducând rănitul pe un loc ridicat, militarul se întoarce

cu spatele spre el şi se aşează într-un genunchi, rănitul se apucă de umerii
militarului. După aceasta militarul, susţinând rănitul cu ambele mâini de
picioare, se ridică şi transportează rănitul în adăpost.

Metodă a doua. E folosită când rănitul e fără cunoştinţă sau sunt

lezate membrele superioare. Militarul se aşează într-un genunchi lângă
rănit, cu o mână îl ia de spate, iar cu a doua de sub fese şi se ridică cu el.
Transportarea rănitului de doi militari pe mâini.

Prima metodă. Se foloseşte când rănitul nu se poate ţine de umerii

militarilor. Militarii se apucă de mâini formând un scăunel din trei mâini,
unul din militari cu mână liberă susţine rănitul.

Metodă a doua. Transportarea rănitului pe scăunel din patru mâini

se foloseşte când rănitul se poate ţine de umerii militarilor.

Metodă a treia. Un militar apucă rănitul de subţiori, alt militar aflându-

se între picioarele rănitului le apucă de sub genunchi şi împreună ridică
rănitul.

Metodă a patra. Rănitul e dus în braţe de doi militari fiind ridicat cu

mâinile de un militar de spate şi regiunea lombară, iar de altul de fese şi de
genunchi.

Transportarea rănitului cu ajutorul foii de cort şi a unei prăjini.

Rănitul este aranjat pe foaia de cort, capetele opuse ale foii de cort se
leagă deasupra capului şi genunchilor. Prăjina se vâră sub legăturile
formate, foaia de cort se întăreşte de o prăjină suplimentar cu o frânghie
sau cu chinga sanitară.
 8
În dependenţă de starea răniţilor, ei se evacuează cu ajutorul
transportului sanitar şi al transportului militar disponibil, iar în unele cazuri
şi cu maşinile blindate. Serviciul medical e înzestrat cu mijloace de
transport sanitar de diferita tipuri.
Pentru transportarea răniţilor se folosesc diferite automobile şi
tehnică militară specială. În transportul sanitar grav-răniţii sunt amplasaţi pe
brancarde, uşor răniţii sunt aşezaţi pe banchete sau scaune. Conducătorul
împarte grupă la “răniţi” şi “sanitari”, care practic îndeplinesc diferite
metode de transportare a răniţilor, schimbându-şi rolurile la comanda lui.

PARTEA F I N A L Ă (5 min.)

- primirea raportului de la militarul de serviciu despre timpul expirat al

şedinţei;
- reamintirea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- controlul însuşirii de efectivului instruit a întrebărilor de învăţămînt ale
şedinţei;
- evidenţierea fruntaşilor şi codaşilor, enumerarea momentelor pozitive
şi a celor negative;
- darea misiunilor pentru pregătirea de sinestătător şi controlul bazei
materiale;
- răspunsul la întrebările parvenite pe parcursul însuşirii de către
efectiv a materialului şedinţei;
- anunţarea sfîrşitului şedinţei.

CONDUCĂTORUL ŞEDINŢEI: pl.maj S. Echim